Razboiul este parte a economiei.

reinstituirea sclaviei
10 Dec, 2011 Dezbateri Publice

Raportul de la Muntele de Fier [ Jon Elliston, "Report from Iron Mountain: Highbrow Hoax Mocks National Security Speak", 1996, Parascope, Inc, - http://www.parascope.com/articles/1296/iron.htm ] ne explica ce s-a intamplat zilele acestea la intalnirea liderilor europeni de la Bruxelles. Conform raportului elaborat in 1963, pe care multi il considera in mod eronat o farsa a unor functionari americani, se propunea chiar reinstaurarea sclaviei. Citez un pasaj extrem de interesant din acest raport Sistemul razboiului a fost esential nu numai existentei natiunilor ca entitati politice independente, dar a fost in mod egal indispensabil stabilitatii structurilor lor politice. Fara el, nici un guvern nu a fost vreodata in stare sa obtina consimtamantul in legitimitatea sa, sau dreptul de a-si conduce societatea. Posibilitatea razboiului ofera sensul de externa necesitate fara de care nici un guvern nu poate ramane mult timp la putere. Marturia istorica reveleaza, caz dupa caz, situatii in care esecul unui regim de a mentine credibilitatea unei amenintari cu razboiul a dus la disolutia sa de catre fortele interesului privat, reactiilor fata de injustitia sociala, sau ale altor elemente dezintegratoare. Organizarea societatii in vederea posibilitatii razboiului este principalul sau stabilizator politic A oferit societatilor ocazia de a mentine necesarele distinctii de clasa, si a asigurat subordonarea cetatenilor fata de stat in virtutea puterilor de razboi reziduale inerente conceptului de natiune. [nota: Ibid. pag. 39, 81.] - Sursa http://ro.altermedia.info/politica/raportul-de-la-iron-mountain_7730.html

Raportul de la Iron Mountain (I)

October 3rd, 2007 Comentati (2 Comentarii)
de G. Edward Griffin [nota tr: Acesta este un extras din Capitolul 24 al cartii The Creature from Jeckyll Island - despre care s-a vorbit anterior la Altermedia - disponibil prin bunavointa autorului pe site-ul www.freedom-force.org. Cartea poate fi obtinuta la www.realityzone.com]

SUBSTANTA ACESTOR stratageme [de slabire a Statelor Unite pentru a fi cu usurinta incluse intr-un guvern mondial organizat dupa modelul colectivismului], poate fi aflata luand urma
1|Page

unui studiu numit Report from Iron Mountain, publicat in 1966 de catre un grup think-tank. Desi originea raportului este intens dezbatuta, documentul insusi sugereaza ca ar fi fost comandat de Departamentul Apararii sub conducerea Secretarului Apararii, Robert McNamara, si a fost produs de catre Institutul Hudson, aflat la baza Iron Mountain in Croton-on-Hudson, New York. Institutul Hudson a fost fondat si condus de Herman Kahn, fost membru al Rand Corporation. Atat McNamara cat si Kahn au fost membri CFR [nota tr: McNamara este inca in viata la data acestei traduceri, CFR Council on Foreign Relations]. Autoproclamatul obiectiv al studiului era sa exploreze diverse metode de a stabiliza societatea. Pe cat de laudabil suna, o lectura a Raportului releva imediat ca de fapt cuvantul societate este folosit sinonim cu cuvantul guvern. Mai mult, cuvantul stabiliza este folosit cu sensul de a prezerva si perpetua. Este clar din start ca natura studiului era sa analizeze diferite metode prin care un guvern s-ar putea perpetua la putere, metode de a controla cetatenii si a-i impiedica sa se revolte. Inca de la inceputul Raportului a fost declarat ca nu se punea problema moralitatii. Studiul nu a adresat chestiunile de bine si de rau; nici nu a tratat asemenea concepte precum libertatea sau drepturile omului. Ideologia nu era o problema, nici patriotismul, nici preceptele religioase. Singura sa grija era cum sa perpetueze un guvern existent. Raportul spune: Studii anterioare si-au pus problema dezirabilitatii pacii, importantei vietii umane, superioritatii institutiilor democratice, binelui mai mare pentru numarul mai mare, demnitatii individului, dezirabilitatii sanatatii maxime si longevitatii, si a altor astfel de premize demne de dorit, ca valori axiomatice necesare pentru justificarea unui studiu al chestiunilor pacifiste. Noi nu le-am considerat astfel. Am incercat sa aplicam gandirii noastre standardele stiintei fizice, a carei principala caracteristica nu este cuantificarea, asa cum se crede in popor, ci aceea ca, in cuvintele lui Whitehead, ignora toate judecatile de valoare; cum ar fi, toate judecatile estetice si morale. [nota: Leonard Lewin, ed., Raportul din Iron Mountain, despre posibilitatea si Dezirabilitatea Pacii (New York: Dell Publishing, 1976), pag. 13-14.] Concluzia principala a raportului este ca, in trecut, razboiul a fost unica metoda sigura pentru atingerea acestui obiectiv. Se argumenteaza ca numai in vreme de razboi sau pe perioade de amenintare cu razboiul, masele sunt suficient de docile incat sa poarte jugul guvernamental fara cracnire. Teama de cucerirea si jefuirea practicate de vreun dusman poate face aproape orice povara sa para acceptabila prin comparatie. Razboiul poate fi folosit pentru a starni pasiuni umane si sentimente patriotice de loialitate fata de liderii natiunii. Niciun sacrificiu in numele victoriei nu va fi respins. Rezistenta este considerata tradare. Dar in vreme de pace, oamenii sunt iritati de impozite mari, lipsuri, si interventie birocratica. Atunci cand isi pierd respectul pentru liderii lor, ei devin periculosi. Niciun guvern nu a supravietuit o perioada lunga de timp fara dusmani si conflict armat. Razboiul, de aceea, a fost o conditie indispensabila a stabilizarii societatii. Acestea sunt cuvintele exacte ale raportului: Sistemul razboiului a fost esential nu numai existentei natiunilor ca entitati politice independente, dar a fost in mod egal indispensabil stabilitatii structurilor lor politice. Fara el, nici un guvern nu a fost vreodata in stare sa obtina consimtamantul in legitimitatea sa, sau dreptul de a-si conduce societatea. Posibilitatea razboiului ofera sensul de externa necesitate fara de care nici un guvern nu poate ramane mult timp la putere. Marturia istorica reveleaza, caz dupa caz, situatii in care esecul unui regim de a mentine credibilitatea unei amenintari cu razboiul a dus la disolutia sa de catre fortele interesului privat, reactiilor fata de injustitia sociala, sau ale altor elemente dezintegratoare. Organizarea societatii in vederea posibilitatii razboiului este principalul sau stabilizator politic A oferit societatilor ocazia de a mentine necesarele distinctii de clasa, si a asigurat subordonarea cetatenilor fata de stat in virtutea puterilor de razboi reziduale inerente conceptului de natiune. [nota: Ibid. pag. 39, 81.] O NOUA DEFINITIE A PACII Raportul explica apoi ca ne apropiem de un anumit moment al istoriei in care vechile formule ar putea sa nu mai functioneze. De ce? Pentru ca ar putea fi acum posibil sa creezi un guvern mondial in care toate natiunile sa fie dezarmate si disciplinate de catre o armata mondiala, o conditie ce va fi numita pace. Raportul spune: Cuvantul pace, asa cum l-am folosit noi in aceste pagini, implica dezarmarea
2|Page

generala si totala. [nota: Ibid. p. 9.] Sub acest scenariu, natiunile independente nu vor mai exista iar guvernele nu vor mai fi capabile sa poarte razboi. Ar putea exista o actiune militara intreprinsa de armata mondiala impotriva subdiviziunilor politice renegate, dar acestea se vor numi operatiuni de mentinere a pacii, iar soldatii se vor chema gardiani ai pacii. Nu conteaza cata proprietate este distrusa sau cat sange este varsat, gloantele vor fi gloante pacifiste iar bombele chiar cele atomice, daca este necesar vor fi bombe ale pacii. Raportul ridica apoi problema existentei unui corespunzator substitut pentru razboi. Ce altceva pot folosi guvernele regionale si ce poate insusi guvernul mondial folosi pentru a se legitima si perpetua? Scopul declarat al studiului a fost sa ofere un raspuns la aceasta intrebare. The Report from Iron Mountain concluzioneaza ca nu poate exista vreun substitut pentru razboi daca acesta nu poseda trei trasaturi. Trebuie (1) sa fie pustiitor din punct de vedere economic, (2) sa reprezinte o amenintare credibila, de o semnificativa magnitudine, si (3) sa ofere o motivatie logica pentru serviciul obligatoriu fata de guvern. O SOFISTICATA FORMA DE SCLAVIE Pe marginea subiectului serviciului obligatoriu, Raportul explica imediat ca unul din avantajele armatelor permanente este acela ca ofera guvernului un loc in care sa plaseze elementele antisociale si rebele ale societatii. In absenta razboiului, acestor batalioane de munca silnica li se va spune ca lupta impotriva saraciei sau ca ajuta la curatarea planetei sau ca sustin economia ori servesc binele comun in vreun alt mod. Fiecare tanar va fi obligat sa serveasca in special in perioada acelor ani de inceput in care adolescentii sunt mai razvratiti impotriva autoritatii. Varstnicii, de asemenea, vor fi recrutati si pusi la munca pentru a-si achita taxele si amenzile. Dizidentii vor primi penalizari serioase pentru infractiuni/crime motivate de ura si atitudini incorecte politic, deci, eventual vor fi cu toti inregimentati in batalioanele de munca silnica. Raportul spune: Vom examina utilizarea institutiilor militare prin onorarea serviciului pe o perioada de timp pentru a oferi elementelor anti-sociale un rol in structura sociala. Cliseele eufemistice actuale delicventa juvenila si alienare si-au facut simtita prezenta prin diversi omologi in orice perioada. La inceput aceste conditii erau tratate direct de catre armata fara complicatiile procesului necesar, de obicei prin detasamente de presiune sau aservire totala. Majoritatea propunerilor care adreseaza, explicit ori nu, problema post-razboi a controlului celor alienati social, gireaza catre o varianta a Detasamentelor Pacii sau a asa numitelor Detasamente de Munca, drept solutie. Cei dezafectati social, cei nepregatiti economic, cei ce nu se simt confortabil din punct de vedere psihologic, delicventii totali, subversivii incorigibili si restul celor ce nu pot fi angajati, sunt vazuti tranformati intr-un fel de disciplinele unui serviciu modelat pe tiparul precedentului militar, in muncitori mai mult sau mai putin dedicati ai serviciului social. Alt posibil surogat pentru controlul potentialilor dusmani ai societatii este, intr-o forma consistenta cu tehnologia moderna si procesele politice, reintroducerea sclaviei. Este pe de-a-ntregul posibil ca dezvoltarea unei sofisticate forme de sclavie sa fie recuzita absoluta a controlului social intr-o lume a pacii. Ca o masura practica, transformarea codului disciplinei militare intr-o forma eufemizata de aservire ar necesita, in mod uimitor, doar mici revizii; primul pas logic ar fi adoptarea unei forme de serviciu militar universal. [note: Ibid., pp. 41-42,68, 70.] JOCURI SANGEROASE Raportul a luat in consideratie metode prin care publicul ar putea fi preocupat cu si directionat catre activitati neimportante pentru a nu avea timp sa participe in dezbaterea politica sau miscarea de rezistenta. Recreere, spectacole cu jocuri triviale, pornografie si comedii, pot avea impreuna un rol important, dar dintre toate optiunile jocurile sangeroase au fost considerate cele mai promitatoare. Jocurile sangeroase sunt evenimente competitive intre indivizi sau echipe, suficient de violente in natura lor incat sa permita spectatorilor sa-si defuleze propriile frustrari. Ca cerinte minime, aceste evenimente trebuie sa evoce
3|Page

loialitatea pasionala a fanilor fata de echipa admirata, si obisnuinta, in ceea ce-i priveste pe jucatori, cu probabilitatea durerii si a leziunilor. Chiar mai bine, varsarea de sange si posibilitatea mortii sporesc sansele ca acestea sa-si faca efectul. Omul de rand manifesta o fascinatie morbida pentru violenta si sange. Multimile sa aduna sa strige Sari! Sari! atunci cand sinucigasul apare pe acoperisul unui hotel. Pe autostrada, masinile incetinesc mai mai sa opreasca pentru a arunca o privire la trupurile frante ce zac la locul unui accident. O bataie in curtea scolii atrage instantaneu un cerc de spectatori. Meciuri de box, de fotbal, de hockey si curse de automobile sunt televizate zilnic, atragand milioane de fani extaziati ce urmaresc sedusi fiecare moment de pericol, fiecare manioasa lovitura in fata, fiecare os rupt, fiecare knockout, fiecare transportare cu targa a competitorului lesinat sau posibil muribund. In acest mod, furia lor fata de societate este dezamorsata si focalizata in schimb asupra echipei adverse. Imparatii Romei au inventat Circurile, competitiile gladiatorilor si executiile publice implicand animale salbatice exact cu acest scop. Inainte de a trage concluzia ca aceste concepte sunt absurde in timpurile moderne, amintiti-va ca pe perioada campionatului european de fotbal din Belgia, in 1985, spectatorii au devenit atat de implicati emotional in competitie incat o rebeliune sangeroasa a erupt la peluze, lasand in urma 38 de morti si mai mult de 400 de raniti. U.S. News & World Report relateaza: Motivul nenorocirii: O loialitate tribala fata de echipele favorite, ce depaseste obsesia si care, spun unii experti, a devenit un substitut al religiei pentru multi. Printre cei mai rai delicventi se numara membri unor bande cum este Chelseas Anti-Personnel Firm, formata din tineri needucati care considera rivalitatea in fotbal o evadare din plictiseala. Totusi, Britanicii nu au pus patent pe violenta in fotbal. Pe 26 Mai, opt oameni au fost ucisi si mai mult de 50 raniti in Mexico City, o revolta de stadion in 1964 a ucis mai mult de 300 de oameni in Lima, Peru, si un intens disputat meci in 1969 intre El Salvador si Honduras a sfarsit printr-un razboi cu impuscaturi de strada vreme de o saptamana intre doua tari, facand sute de victime. Statele Unite sunt criticate pentru violenta sistematizata a sportului lor favorit, fotbalul american, dar eruptiile de violenta la peluze sunt rare deoarece loalitatile sunt distribuite intre mai multe sporturi si mandria nationala nu are de suferit. Thomas Tutko, profesor de psihologie la Californias San Jose University a spus: In aceste alte tari, mai intai armatele erau motivul. Acum sunt echipele lor competitive cele care starnesc pasiuni. [nota: British Soccers Day of Shame, U.S. News & World Report, June 10, 1985, pag. 11.] Luand in consideratie toate ramificatiile competitiilor sangeroase, The Report from Iron Mountain a concluzionat ca acestea nu erau un inlocuitor adecvat pentru razboi. Este adevarat ca sporturile violente sunt mijloace folositoare de distragere a atentiei si, de fapt, chiar permit disiparea plictiselii si a aprigei loialitati de grup, dar efectul lor asupra psihicului natiunii nu poate egala intensitatea isteriei de razboi. Pana la descoperirea unei alternative fiabile, guvernul mondial va trebui amanat pentru ca natiunile sa poate continua sa se razboiasca. IN CAUTAREA UNEI AMENINTARI GLOBALE CREDIBILE In vreme de razboi, majoritatea cetatenilor accepta fara carteala standardul scazut de viata si raman cu patima loiali liderilor lor. Daca un substitut corespunzator pentru razboi este gasit, trebuie de asemenea sa starneasca aceeasi reactie. Din acest motiv, un nou dusman ce ameninta intreaga lume este necesar, si a fi coplesit de acest dusman, ca perspectiva, trebuie sa fie la fel de inspaimantator ca si razboiul insusi. Raportul este emfatic din acest punct de vedere: Loialitatea necesita o cauza; cauza necesita un dusman. Asta este evident; punctul critic este ca dusmanul care defineste cauza trebuie sa para formidabil in mod genuin. Vorbind pe sleau, presupusa putere a dusmanului, suficienta sa garanteze un sens individual de devotiune fata de societate, trebuie sa fie proportionala cu marimea si complexitatea societatii. Astazi, binenteles, acea putere trebuie sa fie una de o magnitutine si vitregie fara precedent. [nota: Lewin, Report, pag.44.]
4|Page

Prima consideratie in cautarea unei amenintari pe masura, care sa serveasca rolul de dusman global a fost ca aceasta nu trebuie sa fie reala. Una veridica ar fi mai buna, binenteles, dar una inventata ar putea la fel de bine produce rezultate, daca masele ar fi convinse ca este veritabila. Publicul este dispus sa creada anumite fictiuni mai mult decat altele. Credibilitatea ar fi mai importanta decat adevarul. Saracia a fost examinata ca potential dusman global dar respinsa ca insuficient de infricosatoare. In mare parte, lumea intreaga se scalda deja in saracie. Doar cei care nu au mai experimentat-o ar percepe-o ca pe o amenintare globala. Pentru ceilalti este pur si simplu o chestiune cotidiana. O invazie extraterestra a fost luata serios in consideratie. Raportul spune ca experimente au fost deja facute in acest sens. Cu toate acestea, reactia publicului nu era suficient de previzibila, deoarece amenitarea nu era credibila. Iata ce spune raportul: Credibilitatea, de fapt, se afla in miezul problemei dezvoltarii unui substitut politic pentru razboi. Aici propunerile de cucerire a spatiului, atat de eficiente ca suplinitori economici pentru razboi, dau gres. Cel mai ambitios si nerealist proiect spatial nu poate genera singur o credibila amenintare externa. S-a argumentat intens ca o asemenea amenintare ar oferi cea din urma si cea mai buna speranta pentru pace, etc, unind intreaga omenire impotriva pericolului distrugerii datorate unor creaturi ale altor planete sau din spatiu. Experimente au fost propuse pentru a testa credibilitatea amenintarii unei invazii din afara lumii noastre; este posibil ca unele dintre cele mai dificil de explicat incidente legate de farfuriile zburatoare in anii recenti sa fi fost de fapt experimente timpurii de acest fel. Daca da, cu greu pot fi considerate incurajatoare. [nota: Ibid., pag. 66.] Acest raport a fost publicat in 1966 cand ideea unei prezente extratereste parea exagerata omului de rand. In anii urmatori, perceptia s-a schimbat. Un segment din ce in ce mai mare al populatiei crede acum ca forme inteligente de viata pot exista dincolo de planeta noastra si ne pot monitoriza civilizatia. Ca aceasta parere este adevarata sau falsa nu conteaza aici. Problema este ca o intalnire dramatica cu extraterestrii, difuzata in reteaua de televiziune chiar de-ar fi in intregime fabricata cu ajutorul graficii computerizate de ultima ora sau spectacolelor laser sub cerul liber ar putea fi folosita sa expedieze toate natiunile intr-un guvern mondial, chipurile pentru apararea Pamantului de o invazie. Sau, daca extraterestrii ar fi perceputi ca avand intentii pacifiste, un scenariu alternativ ar fi formarea unui guvern mondial care sa reprezinte o unificata specie umana vorbind cu un singur glas intr-un soi de federatie galactica. Oricare din cele doua scenarii ar fi mult mai credibil astazi decat era in 1966. MODELUL POLUARII MEDIULUI Ultimul candidat menit a indeplini functia unei amenintari globale utile a fost poluarea mediului. Aceasta a fost considerata cea mai in masura sa reuseasca deoarece putea fi asociata unor conditii observabile, cum sunt smog-ul si poluarea apei cu alte cuvinte va fi bazata partial pe fapte, si de aceea credibila. Predictii ar putea fi facute prezentand scenarii ale sfarsitului planetei exact la fel de oribile ca si razboiul atomic. Acuratetea nu ar fi importanta in aceste predictii. Scopul lor ar fi sa inspaimante, nu sa informeze. Ar putea fi necesara otravirea deliberata a mediului pentru a face astfel prevestirile mult mai convingatoare si a focaliza atentia publicului asupra luptei cu un nou dusman, mult mai temut decat orice invadator apartinand altei natiuni sau din spatiu. De buna voie masele ar accepta scaderea standardului de viata, cresterea impozitelor, si interventia birocratica in propriile lor vieti, drept pretul ce trebuie sa-l platim pentru a salva Mama Planeta. O batalie de proportii impotriva mortii si distrugerii cauzate de poluarea globala ar putea inlocui razboiul ca justificare a controlului social. A spus Raportul din Iron Mountain asa ceva? Cu siguranta da si chiar mai mult. Aici sunt cateva din cele mai pertinente pasaje: Cand vine vorba de postularea unui substitut credibil pentru razboi dusmanul alternativ trebuie sa implice o amenintare a distrugerii mult mai tangibila, imediata, si direct simtita. Trebuie sa justifice nevoia platirii unui pret de sange in domenii vaste ale preocuparii umane. In aceasta privinta, posibilii dusmani de schimb mentionati mai devreme nu sunt suficienti. O exceptie ar putea fi modelul poluarii mediului, daca pericolul pe care il reprezinta pentru societate ar fi veritabil iminent. Modelele fictive ar trebui sa
5|Page

poarte greutatea convingerii extraordinare, subliniata actualmente de un sacrificiu de vieti, nu lipsit de importanta. Spre exemplu, poluarea abundenta a mediului poate eventual inlocui posibilitatea distrugerii in masa cauzate de arme nucleare ca principala amenintare aparenta la adresa supravietuirii speciilor. Otravirea aerului, a principalelor surse de hrana si a rezervei de apa, este deja mult avansata, si la o prima privire pare promitatoare in aceasta privinta; [Poluarea] constituie o amenintare ce poate fi contracarata numai prin organizare sociala si putere politica. Este adevarat ca rata poluarii poate fi sporita selectiv in acest scop. Dar problema poluarii a fost atat de larg publicata in anii recenti incat pare putin probabil ca un program de otravire deliberata a mediului sa poata fi implementat intr-o maniera acceptabila politic. Pe cat de putin corespunzatori pot parea unii dintre posibilii dusmani alternativi pe care i-am mentionat, trebuie sa subliniem ca unul de o credibila calitate si magnitudine trebuie gasit, daca o tranzitie spre pace, lipsita de dezintegrare sociala, va fi sa vina vreodata. Este mult mai probabil, in opinia noastra, ca o asemenea amenintare va trebui sa fie inventata. [nota: Ibid., pag. 66-67, 70-71. Cand Raportul a fost scris, terorismul nu fusese considerat inca un substitut pentru razboi. De atunci insa, a devenit cel mai util dintre ele.] AUTENTICITATEA RAPORTULUI Raportul din Iron Mountain sustine ca este rezultatul muncii unui Grup Special de Studiu format din cincisprezece oameni ale caror identitati trebuiau sa ramana secrete si ca initial nu se intentionase ca raportul sa devina public. Cu toate acestea, un membru al grupului a simtit ca Raportul era prea important sa fie tinut ascuns. Persoana nu se afla in dezacord cu concluziile acestuia. A crezut doar ca mai multi oameni ar trebui sa-l citeasca. Si astfel a oferit copia sa personala lui Leonard Lewin, un binecunoscut autor si comentator care, in schimb, a negociat publicarea sa cu Dial Press. A fost retiparit apoi de Dell Publishing. Asta se intampla in timpul Administratiei Johnson, si pe atunci Asistent Special Prezidential in Probleme de Securitate Nationala era membrul CFR, Walt Rostow. Rostow a anuntat cu repezeala ca raportul este un fals. Herman Kahn, membru CFR si director al Hudson Institute a spus ca nu este autentic. The Washington Post care era condus de si se afla in proprietatea membrului CFR, Katharine Graham l-a numit o satira fermecatoare. Revista Time, fondata de membrul CFR Henry Luce, a spus ca este o pacaleala abila. Apoi, pe 26 Noiembrie, 1967, Raportul a fost recenzat in sectiunea dedicata cartilor a The Washington Post, de catre Herschel McLandress, care era pseudonimul sub care semna profesorul Harvard, John Kenneth Galbraith. Galbraith, care de asemenea fusese membru CFR, a spus ca stia din informatii de prima mana ca Raportul este autentic deoarece fusese invitat sa participe la elaborarea sa. Desi nu reusise sa se alature grupului oficial, fusese consultat din cand in cand si fusese rugat sa pastreze secretul asupra proiectului. Mai mult, desi se indoise de motivatia in favoarea instiintarii publicului, era total de acord cu concluziile sale. A scris: In timp ce imi pun reputatia personala in spatele autenticitatii acestui document, de asemenea marturisesc in privinta validitatii concluziilor sale. Rezervele mele sunt directionate numai asupra justificarii folosite pentru difuzarea lui unui evident neconditionat public. [nota: Stiri despre Razboi si Pace pentru care nu esti pregatit de Herschel McLandress, Book World, in The Washington Post, Nov. 26, 1967, pag. 5.] Sase saptamani mai taziu, intr-un mesaj al Associated Press trimis din Londra, Galbraith a mers si mai departe admitand in gluma ca era un membru al conspiratiei. [nota: The Times Diary, London Times, Feb. 5, 1968, pag.8.] Cu toate acestea chestiunea nu era rezolvata. Ziua urmatoare, Galbraith a dat inapoi. Intrebat fiind de declaratia sa referitoare la conspiratie, a raspuns: Pentru prima oara de pe vremea lui Carol al II-lea, Times se face vinovata de o citare gresita. Convingerea mea ferma este ca a fost scris fie de Dean Rusk fie de Clare Booth Luce. [nota: Galbraith spune ca a fost citat gresit, London Times, Feb. 6, 1968, pag. 3.]
6|Page

Reporterul ce luase interviul initial a fost jenat de aceasta afirmatie si a continuat cercetarile. Sase zile mai tarziu, a raportat urmatoarele: Citarea gresita pare a fi un hazard catre care Profesorul Galbraith este inclinat. Ultima editie a ziarului din Cambridge, Varsity, citeaza urmatorul schimb de cuvinte (inregistrat pe banda): Intervievatorul: Cunoasteti identitatea autorului Raportului din Iron Mountain? Galbraith: Am fost in general un membru al conspiratiei dar nu autorul. Am presupus intotdeauna ca acesta este cel care a scris Cuvantul Inainte Domnul Lewin. [nota: Touche, Professor, London Times, Feb. 12, 1968, pag, 8.] Deci, cu cel putin trei ocazii, Galbraith a sustinut public autenticitatea Raportului dar a negat ca l-ar fi scris. Atunci cine a facut-o? Si fi fost Leonard Lewin, in cele din urma? In 1967 a spus ca nu. In 1972 a spus ca da. Scriind in The New York Times Book Review, Lewin a explicat: Eu am scris Raportul, in intregime. Intentia mea era pur si simplu sa expun chestiunile razboiului si pacii intr-un mod provocator. [nota: Report from Iron Mountain, New Your Times, March 19, 1968, pag. 8.] Dar stati o clipa! Cu doar cativa ani inainte, comentatorul William F. Buckley a spus New York Times ca el era autorul raportului [nota tr: Atentiune! William F. Buckley trece drept un autor si comentator conservator, fiind apreciat in cercurile conservatoare pentru pozitiile sale politice si ideologice. Edward Griffin il considera un colectivist in blana de oaie]. Aceasta declaratie era fara indoiala ironica, dar pe cine trebuie sa credem? A fost scris de Herman Kahn, John Kenneth Galbraith, Dean Rusk, Clare Booth Luce, Leonard Lewin, sau William F. Buckley? In cele din urma conteaza prea putin. Ideea importanta este ca, fie ca fost scris ca un studiu think tank fie ca o satira politica, Raportul din Iron Mountain explica realitatea inconjuratoare. Indiferent de originea sa, conceptele prezentate in el sunt acum implementate in aproape fiecare detaliu. Tot ce trebuie sa facem este sa tinem Raportul intr-o mana si ziarul cotidian in cealalta pentru a realiza ca fiecare tendinta majora in viata americana se conformeaza treptat schitei detaliate. Atatea lucruri ce altfel par incomprehensibile devin dintr-odata clare: ajutor extern, cheltuieli risipitoare, distrugerea industriei americane, detasamentele de munca, controlul armelor, o forta politieneasca nationala, aparentul deces al puterii Sovietice, o armata a Natiunilor Unite, dezarmare, o banca mondiala, o valuta mondiala, renuntarea la independenta nationala prin tratate, si isteria ecologista. Raportul din Iron Mountain este rezumatul exact al unui plan care deja a creat prezentul nostru. Acum ne modeleaza viitorul.
Va urma. Traducere si adaptare pentru Altermedia de Marian Tiberiu Vintilescu

Raportul de la Iron Mountain (ultima parte)

October 10th, 2007 Comentati (Nu sunt comentarii)
de G. Edward Griffin [episodul anterior] [nota tr: Acesta este un extras din Capitolul 24 al cartii The Creature from Jeckyll Island - despre care s-a vorbit anterior la Altermedia - disponibil prin bunavointa autorului pe site-ul www.freedom-force.org. Cartea poate fi obtinuta la www.realityzone.com] PROTECTIA MEDIULUI CA SUBSTITUT PENTRU RAZBOI Nu este obiectul acestei expuneri sa demonstreze ca predictiile pentru pieirea mediului ce sunt actualmente acceptate sunt bazate pe frauduloase si exagerate studii stiintifice. Dar aceasta dovada este usor de gasit doar analizand informatiile neprelucrate si presupunerile pe care aceste proiectii se bazeaza. Totusi, mult mai importanta este intrebarea de ce scenariile sfarsitului lumii bazate pe studii stiintifice mincinoase sau
7|Page

de altfel, pe nici un studiu sunt publicate necritic de catre media controlata de CFR; sau de ce grupurile militante radicale de protectie a mediului care promoveaza doctrina colectivista si programe anti-bussiness sunt cu generozitate finantate de fundatiile, bancile si corporatiile dominate de CFR, chiar de catre cei care aparent au cel mai mult de pierdut in urma acestor actiuni. Raportul din Iron Mountain raspunde catorva intrebari. Asa cum Raportul a aratat, adevarul nu este important in aceste chestiuni. Tot ce conteaza este ceea ce pot fi oamenii convinsi sa creada. Credibilitatea este cheia, nu realitatea. Exista suficient de mult adevar in modelul poluarii mediului pentru a face ca predictiile pieirii planetei in anul doua mii si ceva sa para credibile. Tot ce se cere este cooperare a mass-mediei si repetitie. Planul a functionat aparent. Cei ce traiesc in natiunile industrializate au fost supusi unui volum impresionant de documentare, drame, filme de actiune, balade, poeme, abtibilde pentru bara de protectie a masinii, postere, marsuri, discursuri, seminarii, conferinte, si concerte. Rezultatul este fenomenal. Politicieni sunt alesi acum in functii publice pentru platforme electorale ce consista din nimic mai mult decat grija fata de mediu si promisiunea de a inclesta acele nesuferite industrii. Nimeni nu-si pune problema daunelor produse economiei sau natiunii. Nu conteaza atunci cand insasi planeta pe care traim este bolnava si muribunda. Nici macar unul intr-o mie nu va chestiona premiza de subsol. Cum poate ea fi falsa? Uitati-va doar la toate celebritatile de cinema si starurile rock care s-au alaturat miscarii! In timp ce adeptii activismului pentru protectia mediului sunt preocupati cu viziunile sfarsitului planetar, sa vedem ce parere au liderii. Prima Zi a Pamantului a fost proclamata pe 22 Aprilie, 1970, la o intalnire Summit in Rio de Janeiro, la care au participat activisti ai mediului si politicieni din lumea intreaga. O publicatie care a circulat pe larg la acea intalnire a fost numita Environmental Handbook [Cartulia Mediului]. Principala tema a acesteia a fost rezumata de un citat al Profesorului Princeton, Richard A. Falk, membru CFR. Falk a scris ca exista patru amenintari interconectate la adresa planetei razboaiele de distrugere in masa, suprapopularea, poluarea si saracirea resurselor. Apoi a spus: Baza de sprijin a celor patru probleme este inadecvarea statelor suverane de a gestiona problemele umanitati in secolul douazeci. [nota: Garrett de Bell, ed., The Environmental Handbook (New York: Ballantine / Friends of the Earth, 1970), pag. 138.]. Cartulia a continuat apoi ideea CFR punand trei intrebari retorice: Sunt statele natiune efectiv fezabile, acum cand au puterea de a se distruge intre ele intr-o singura dupaamiaza? Ce pret ar fi dispusi oamenii sa plateasca pentru o mult mai durabila forma de organizare umana mai multe taxe, renuntarea la drapelele nationale, probabil sacrificarea greu castigatelor noastre libertati? [nota: Ibid., p. 145.] In 1989, Washington Post, aflat in proprietatea CFR, a publicat un articol scris de membrul CFR George Kennan, in care acesta a spus: Trebuie sa ne pregatim pentru o perioada in care marele dusman nu va fi Uniunea Sovietica, ci rapida deteriorare a planetei ca structura sustinatoare a vietii civilizate. [nota: O Europa Acum Libera de Limitarea Viziunii Razboiului Rece, de George Kennan, (Washington Post syndication, Sacramento Bee, Nov. 14, 1989, p. B7.] Pe 27 martie 1990, in ziarul New York Times, controlat de CFR, membrul CFR Michael Oppenheimer a scris: incalzirea globala, saracirea stratului de ozon, dezpadurirea si suprapopularea sunt cei patru calareti ai apocalipsei secolului 21 ce se iveste la orizont. razboiul rece este in recesiune, mediul inconjurator devine problema de securitate internationala Numarul 1. [nota: The New York Times este unul din principalele cai prin care politicile CFR sunt inserate in opinia publica oficiala. Ziarul a fost cumparat in 1896 de Alfred Ochs, cu ajutorul sustinerii financiare venite din partea pionierului CFR, J.P. Morgan, a agentului Rothschild August Belmont, si a lui Jacob Schiff, un partener in Kuhn, Loeb & Co. Se afla acum in proprietatea membrului CFR Arthur Sulzberger, care este totodata editor, si printre membrii personalului sai se afla numerosi editorialisti si comentatori membrii CFR. Vezi Shadows of Power [Umbrele Puterii] de James Perloff (Appleton, Wisconsin: Western Islands, 1988), pag. 181.] Membrul CFR Lester Brown, conduce un alt think tank numit Worldwatch Institute. In raportul anual al institutului, numit State of the World 1991, Brown a spus ca batalia pentru salvarea planetei va inlocui confruntarea ideologica ca tema organizatorica a noii ordini mondiale. [nota: Lester R. Brown, The
8|Page

New World Order, in Lester R. Brown et al., State of the World 1991; A Worldwatch Institute Report on Progress Toward A Sustainable Society (New York: W.W. Norton, 1991), pag. 3.] In publicatia oficiala a Earth Summit 1992, gasim urmatoarele: Comunitatea internationala are de infruntat un mult mai mare risc la adresa sigurantei noastre comune prin impactul asupra mediului inconjurator, decat cel venit din partea conflictelor militare traditionale dintre noi. De cate ori trebuie sa ne fie explicat? Miscarea de protectie a mediului a fost creata de CFR. Este un substitut pentru razboi care va deveni, spera ei, fundamentul emotional si psihologic al guvernului mondial. UMANITATEA INSASI ESTE TINTA Clubul de la Roma este un grup de planificatori globali ce publica anual scenarii ale sfarsitului lumii, bazate pe predictiile suprapopularii si foametei. Componenta grupului este internationala, dar registrul american include bine-cunoscuti membri CFR cum ar fi Jimmy Carter, Harlan Cleveland, Claiburne Pell, si Sol Linowitz. Solutia lor impotriva suprapopularii? Un guvern mondial care sa controleze ratele nasterii si, daca este necesar, eutanasia. Acesta este un cuvant bland pentru deliberata ucidere a celor batrani, a celor slabi, si binenteles a celor necooperanti. Urmand exemplul argumentarii din Iron Mountain, Clubul de la Roma a concluzionat ca frica de dezastrul mediului inconjurator poate fi folosita drept dusman substitut cu scopul de a unifica masele in spatele programului sau. In cartea din 1991 numita The First Global Revolution [Prima Revolutie Globala], gasim urmatoarele: In cautarea unui nou dusman care sa ne uneasca, am venit cu ideea ca poluarea, amenintarea incalzirii globale, insuficienta apei, foametea si alte asemenea ar putea completa nota de plata. Toate aceste pericole sunt cauzate de interventia umana. Adevaratul dusman, atunci, este umanitatea insasi. [nota: Alexander King and Bertrand Schneider, The First Global Revolution, A Report by the Council of the Club of Rome, (New York: Pantheon Books, 1991). pag. 115.] Teoreticienii colectivisti au fost dintotdeauna fascinati de posibilitatea controlului cresterii populatiei. Le suscita imaginatia deoarece este planul birocratic ultim. Daca adevaratul dusman este umanitatea insasi, asa cum spune Clubul de la Roma, atunci umanitatea insasi este tinta. Socialistul Fabianist Bertrand Russell [nota: Vezi Martin, Rose, Fabian Freeway; High Road to Socialism in the U.S.A. [Autostrada Fabiana; Inaltul Drum catre Socialism in U.S.A.](Boston: Western Islands, 1966), pag. 171, 325, 463-69.] a exprimat-o astfel: Nu pretind ca nasterile controlate sunt singura metoda prin care populatia poate fi impiedicata sa sporeasca. Razboiul, asa cum am remarcat putin mai devreme, a dezamagit din acest punct de vedere, dar probabil razboiul bacteriologic s-ar putea dovedi mai eficient. Daca Moartea Neagra ar putea fi raspandita in intreaga lume cam odata la o generatie, supravietuitorii ar putea procrea liber fara sa umple lumea. O societate stiintifica mondiala nu poate fi stabilizata daca nu exista un guvern mondial. Va fi necesar sa gasim metode de a preveni cresterea populatiei mondiale. Daca acest lucru va fi obtinut altfel decat prin razboaie, pesta si foamete, va necesita o puternica autoritate internationala. Aceasta autoritate va trebui sa rationalizeze hrana mondiala pentru diferite natiuni in conformitate cu proportiile populatiei lor la momentul infiitarii autoritatii. Daca vreo natiune isi sporeste ulterior populatia, va trebui, din aceasta cauza, sa nu mai primeasca hrana. Motivatia pentru restrictionarea cresterii populatiei va fi astfel convingatoare. [nota: Bertrand Arthur William Russell, The Impact of Science on Society [Impactul Stiintei asupra Societatii ] (New York: Simon and Schuster, 1953), pp. 103-104, 111.] Foarte convingatoare, intr-adevar. Acestor colectivisti discreti nu le arde de gluma. Spre exemplu, unul dintre cei mai vizibili activisti pentru protectia mediului si avocat totodata al controlului populatiei a fost Jacques Cousteau. Intervievat de publicatia UNESCO Courier a Natiunilor Unite in Noiembrie 1991, Cousteau a exprimat-o clar. A spus: Ce trebuie sa facem pentru a elimina suferinta si boala? Este o idee minunata dar probabil nu prea benefica pe termen lung. Daca incercam sa o implementam ar putea pune in pericol viitorul speciilor noastre. Este
9|Page

groaznic ca trebuie sa spunem acest lucru. Populatia mondiala trebuie stabilizata, si pentru a obtine acest lucru trebuie sa eliminam 350.000 de oameni pe zi. Este atat de oribila contemplarea acestei solutii incat nu ar trebui nici sa o rostim, dar este la fel de rau sa nu o facem. [nota: Intervievat de Bahgat Eluadi si Adel Rifaat, Courrier de lUnesco, Nov. 1991, pag. 13.] GORBACIOV DEVINE RAZBOINIC ECOLOGIST Acum putem intelege de ce Mihail Gorbaciov, fost lider al unuia dintre cele mai represive regimuri pe care lumea le-a cunoscut, a devenit conducatorul unei noi organizatii numite Crucea Verde Internationala, care este dedicata chipurile problemelor mediului inconjurator. Gorbaciov nu a denuntat niciodata colectivismul, numai eticheta unui marci particulare a colectivismului numita Comunism. Realul sau interes nu este ecologia ci guvernul mondial in a carui colectivista structura de putere el insusi ar avea asigurata o pozitie importanta. Intr-o aparitie publica in Fulton, Missouri, el a laudat Clubul de la Roma al carui membru este, pentru pozitia acestuia in chestiunea controlului populatiei. Apoi a spus: Unul din cele mai serioase noi pericole este ecologic. Astazi, clima globala se schimba; efectul de sera; gaura de ozon; ploi acide; contaminarea atmosferei, a solului si a apei cu deseuri domestice si industriale; distrugerea padurilor; etc. toate ameninta stabilitatea planetei. [nota: Michail Gorbachev, The River of Time and the Necessity of Action, 46th John Findley Greed Foundation Lecture, Westminster College, Fulton, Missouri, May 6, 1992, transcriere dupa Westminster College Department of Press Relations, pag. 6.] Gorbaciov a proclamat ca guvernul global reprezinta raspunsul impotriva acestor amenintari si ca utilizarea fortei guvernamentale este esentiala. A spus: Cred ca noua ordine mondiala nu va fi complet realizata decat daca Natiunile Unite si Consiliul sau de Securitate creeaza structuri autorizate sa impuna sanctiuni si daca intrebuinteaza alte masuri de constrangere. [nota: Ibid., pag. 9.] Avem de-a face cu un criminal inveterat, care si-a croit prin lupta drum in randurile Partidului Comunist Sovietic, care a devenit protejatul lui Yuri Andropov, sef al temutului KGB, care a fost membru al Politburo in timpul invaziei sovietice a Afganistanului, organul aflat la conducea URSS, si care a fost selectionat in 1985 de catre Politburo drept lider suprem al Comunismului mondial. Toate acestea aveau loc in timpul uneia dintre cele mai lugubre perioade, caracterizata prin violari ale drepturilor omului si activitati subversive impotriva lumii libere. Mai mult, a condus una din natiunile ce au exercitat cel mai nefast si distructiv impact asupra mediului. Niciodata cat a fost la putere nu a spus sau intreprins nimic care sa demonstreze grija fata de planeta Pamant. Toate acestea sunt uitate acum. Gorbaciov a fost transformat de catre mass-media dominata de CFR intr-un razboinic ecologist. Recomanda guvernul mondial si ne spune ca un asemenea guvern va folosi problemele mediului inconjurator drept justificare pentru sanctiuni si alte masuri de constrangere. Nu putem spune ca nu am fost avertizati. STATELE UNITE ETICHETATE AGRESOR ECOLOGIC Folosirea constrangerii ocupa un loc important in aceste planuri. Nu se asteapta ca cetatenii natiunilor industrializate sa coopereze in procesul propriei lor pieiri. Vor trebui fortati. Nu le va conveni ca hrana lor sa fie confiscata pentru distributia globala. Nu vor aproba cand vor fi taxati de o autoritate mondiala pentru finantarea unor proiecte politice straine. Nu vor renunta voluntar la masinile lor si nu se vor muta in case mai mici ori baraci comunale pentru a satisface cotele de alocare a resurselor impuse de o agentie a Natiunilor Unite. Membrul Clubului de la Roma Maurice Strong expune problema: Ca efect, Statele Unite comit o agresiune de mediu impotriva restului lumii. La nivel militar, Statele Unite au rolul de custode. In problema mediului inconjurator, Statele Unite prezinta cu siguranta cel mai ridicat risc. Una din cele mai serioase probleme a Statelor Unite este pretul energiei este prea scazut.

10 | P a g e

Este clar ca stilul de viata actual si tendintele de consum ale instaritei clase de mijloc ce includ cantitati mari de carne, consumul unor mari cantitati de mancaruri congelate si conventionale, proprietatea asupra vehiculelor cu motor, numeroase aparate electrice casnice, aer conditionat acasa si la locul de munca costisitoare dezvoltari suburbane de locuinte nu pot fi mentinute. [nota: Remediul Ecologic este Scump, (AP), Sacramento Bee, March 12, 1992, pag. A8. De asemenea Maurice Strong, Introducere la Jim MacNeil, Pieter Winsemius, si Taizo Yakushiji, Beyond Interdependence [Dincolo de interdependenta], (New York: Oxford University Press, 1991), pag. ix.] Observatiile Domnului Strong au fost primite cu entuziasm de liderii mondiali ai miscarii pentru protectia mediului, dar au solicitat acest manios raspuns editorial in Arizona Republic: Tradusa din limbajul ecologic, aceasta inseamna doua lucruri: (1) o reducere a standardului de viata in natiunile Vestice prin noi taxe si reglementari masive, si (2) un transfer angro de bogatie din tarile industrializate catre cele subdezvoltate. Premiza dubioasa aici este ca daca economia Statelor Unite ar putea fi redusa, sa spunem, la dimensiunile celei a Malaeziei, lumea ar fi un loc mai bun. Majoritatea americanilor probabil s-ar impotrivi ideii ca Natiunile Unite sa interzica automobilele in U.S. [nota: Drumul spre Ruina, Arizona Republic, March 26, 1992.] Cine este acest Maurice Strong care vede Statele Unite drept agresor al mediului impotriva intregii lumi? Traieste in saracie? Vine dintr-o tara inapoiata ce manifesta resentimente fata de bunastarea Americana? Traieste el insusi in circumstante modeste, evitand consumul pentru a pastra resursele noastre naturale? Nici una din cele de mai sus. Este unul dintre cei mai bogati oameni ai planetei. Traieste si calatoreste in confort extraordinar. Este o gazda risipitoare. Pe langa faptul ca se afla in posesia unei mari averi personale obtinute din industria de petrol in Canada la nationalizarea careia a pus umarul Maurice Strong a fost Secretarul General al Earth Summit din Rio in 1992; Director al UN Conference on Human Environment din Stockholm in 1972; primul Secretar General al Programului Mediului Inconjurator al Natiunilor Unite; presedinte al Federatiei Mondiale a Natiunilor Unite; co-chairman al Forumului Economic Mondial; membru al Clubului de la Roma, trustee al Institutului Aspen; director al Viitoarei Societati Mondiale. Este probabil mai mult decat doreati sa cunoasteti despre acest om, dar si necesar totodata pentru a putea aprecia cum se cuvine importanta celor ce urmeaza. COMPLOT PENTRU O CRIZA ECONOMICA Maurice Strong crede sau spune ca ar crede ca ecosistemul mondial poate fi pastrat numai daca natiunile bogate ale lumii pot fi disciplinate sa-si reduca standardul de viata. Productia si consumul trebuiesc restranse. Pentru a realiza aceasta, acele natiuni trebuie sa se supuna rationalizarii, taxarii si dominatiei politice exercitate de un guvern mondial. Probabil ca nu vor face asta voluntar, spune el, deci vor trebui sa fie fortate. Pentru a infaptui si acest deziderat, va trebui pusa la cale o criza monetara care le va distruge sistemele economice. Apoi nu vor avea incotro decat sa accepte asistenta si controlul venit de la Natiunile Unite. Aceasta strategie a fost revelata in numarul din Mai 1990 al revistei West, publicata in Canada. Intr-un articol intitulat Vrajitorul din Baca Grande, jurnalistul Daniel Wood descrie propria sa experienta de o saptamana la resedinta lui Strong din sudul statului Colorado. Aceasta locuinta a fost vizitata de binecunoscuti membri CFR cum sunt David Rockefeller, Secretarul de Stat Henry Kissinger, presedintele Bancii Mondiale Robert McNamara, si alti lideri ai unor organizatii precum IBM, Pan Am si Harvard. In timpul sederii lui Woods la resedinta, magnatul a discutat liber despre criza mediului si despre politica. Pentru a-si exprima propriile vederi asupra lumii, a spus ca planuia sa scrie o nuvela despre un grup de lideri mondiali care decid sa salveze planeta. Pe masura ce urzeala se desfasura, a devenit evident ca era bazata pe oameni si evenimente reale. Wood continua povestea: In fiecare an, explica el ca introducere pentru prezentarea actiunii nuvelei, Forumul Economic Mondial este convocat in Davos, Elvetia. Peste o mie de CEO, prim-ministri, ministri de finante, si academicieni de frunte se intrunesc in Februarie pentru a lua parte la intalniri si a pune la punct agendele economice ale anului ce urmeaza. Pe acest fundal el adauga apoi: Dar daca un mic grup al acestor lideri mondiali
11 | P a g e

ajunge la concluzia ca principalul risc pe care il intampina planeta apare in urma actiunilor tarilor bogate? Si ca daca lumea va fi sa supravietuiasca, acele tari bogate vor trebui sa semneze un acord de reducere a impactului pe care il exercita asupra mediului. O vor face oare? Concluzia grupului este ca nu, tarile bogate nu vor face acest lucru. Nu se vor schimba. Deci, pentru a salva planeta, grupul decide: Nu este oare colapsul civilizatiilor industrializate singura speranta pentru binele planetei? Nu este oare responsabilitatea noastra sa infaptuim acest lucru? Acest grup de lideri mondiali, adauga el, formeaza o societate secreta pentru a realiza acest colaps economic. Este Februarie. Sunt cu totii la Davos. Ei nu sunt teroristi. Sunt lideri mondiali. Au pozitii importante in pietele de marfuri si actiuni. Folosind accesul pe care il au la bursele de actiuni, computere si rezervele de aur, au pus la cale o panica. Impiedica apoi inchiderea pietelor mondiale de actiuni. Intepenesc rotile dintate ale masinariei. Angajeaza mercenari sa ia ostateci restul liderilor mondiali de la Davos. Pietele nu se pot inchide. Tarile bogate Si Strong face o usoara miscare cu degetele ca si cum ar expedia un chistoc de tigara pe fereastra. Stau acolo vrajit. Acesta nu este un narator oarecare dandu-si cu parerea, ci chiar Maurice Strong. Ii cunoaste pe acesti lideri mondiali. El este, de fapt, co-chairman al Consiliului Forumului Economic Mondial. Se afla in centrul de rotatie al puterii. Se gaseste pe pozitia de a pune in practica acest scenariu. Probabil nu ar trebui sa vorbesc despre lucruri de acest fel, spune el. [nota: The Wizard of Baca Grande. de Daniel Wood, West magazine, May 1990, pag. 35.] Urzeala fantezista a lui Maurice Strong nu ar trebui probabil luata prea in serios, cel putin in termenii unei citiri literale a evenimentelor viitoare. Este improbabil ca ele sa se desfasoare exact in acest fel desi nu imposibil. Nu ar fi necesar sa-i ameninti pe liderii natiunilor industrializate cu pistolul, pentru inceput. Ei sunt cei care pun la cale uneltirea. Liderii tarilor Lumii A Treia nu detin mijloacele necesare pentru a declansa o criza globala. Aceasta ar trebui sa vina de la centrele monetare din New York, Londra si Tokyo. Mai mult, conjuratii ce se ascund in spatele acestei lovituri pentru guvern global s-au aflat dintotdeauna in natiunile industrializate. Au venit din randurile CFR in America si alte ramuri ale Mesei Rotunde Internationale din Anglia, Franta, Belgia, Canada, Japonia, si alte locuri. Sunt descendentii ideologici ai lui Cecil Rhodes si ii implinesc visul. Nu este important daca acest complot al lui Maurice Strong de declansare a colapsului economic global va fi interpretat literal sau nu. Important este ca oameni ca el gandesc in acesti termeni. Asa cum Wood a subliniat, ei se afla pe pozitia de a-l pune in aplicare. Aceasta varianta sau ceva asemanator. Daca nu va fi acest scenariu, vor lua in consideratie altul avand consecinte similare. Daca istoria a dovedit ceva de-a lungul vremii, acest lucru este ca cei cu putere financiara si politica sunt complet capabili de urzeli odioase impotriva aproapelui lor. Au lansat razboie, au cauzat depresiuni, si au creat foamete pentru a-si realiza agendele personale. Avem putine motive sa credem ca liderii mondiali ai prezentului sunt mai sfinti decat predecesorii lor. In plus, nu trebuie sa fim pacaliti de pretinsa grija fata de Mama Planeta. Chemarea la arme pentru salvarea acesteia este un gigantic siretlic. Exista suficient adevar al poluarii mediului incat sa faca spectacolul credibil, asa cum Raportul din Iron Mountain a exprimat-o, dar scenariile sfarsitului planetar ce imping miscarea inainte sunt false, fictive. Realul obiectiv in toate acestea este guvernul mondial, mecanismul ultim al zilei judecatii de apoi, din ghearele caruia nu mai exista scapare. Distrugerea puterii economice a natiunilor industrializate este doar o conditie necesara pentru a le atrage pe acestea in mrejele unei tesaturi globale. Demersul miscarii ecologiste actuale este directionat in intregime catre acest obiectiv final.
Traducere si adaptare pentru Altermedia de Marian Tiberiu Vintilescu

12 | P a g e