Referendumul legislativ, după cum s-a menţionat şi mai sus, se organizează pentru a

adopta o lege obişnuită sau modificările acesteia, care abordează interesele populaţiei. Sub aspect
juridic, precizăm că Constituţia Republicii Italiene (art.75) prevede un asemenea tip de
referendum destinat schimbărilor (complete sau parţiale) ale legii, dacă aceasta se solicită de
către 500 mii de alegători sau cinci consilii regionale. O modalitate similară este stipulată în
Constituţia Spaniei, potrivit căreia referendumul se organizează la cererea unei zecimi din
membrii Camerelor Constituante ale Parlamentului ţării. În acelaşi timp, însă, divizarea juridică a
referendumurilor în constituţionale şi legislative nu este prezentă în toate sistemele de drept.
Astfel, legislaţia Bulgariei nu conţine o asemenea specificare şi, practic, nu stabileşte deosebiri
între procedura de adoptare a legii obişnuite şi a modificărilor constituţionale prin referendum.
Comparativ cu referendumul constituţional, instituţia referendumului legislativ nu este
bine conturată în Republica Moldova, mai ales că Constituţia RM nu conţine în acest sens nicio
dispoziţie expresă. În esenţă, problema e cu mult mai complicată, întrucît cuprinde şi o instituţie
deosebit de importantă în cadrul unei democraţii precum este iniţiativa legislativă populară. În
sistemele constituţionale ale statelor contemporane, aceasta este o instituţie complexă, care
presupune că un anumit număr de cetăţeni poate să propună operarea de modificări în constituţie
sau în alte acte legislative prin intermediul înaintării de proiecte de acte normative în cadrul
referendumului sau propunerii acestora autorităţilor publice reprezentative ale statului. Este o
instituţie destul de răspîndită astăzi în lume (fiind recunoscută în SUA, Germania, Suedia, Italia,
Spania, România, Polonia, Slovenia, Lituania, Letonia etc.).
Iniţiativă populară presupune o procedură prin care populaţia unui stat dă impulsul
(iniţiază) un proces decizional care se poate finaliza tot cu intervenţia poporului (referendum)
sau printr-o decizie adoptată de autorităţile legal desemnate de acesta (lege adoptată de
Parlament), (este cazul referendumurilor legislative).
Constituţia Republicii Moldova (în comparaţie cu cea a României, a Federaţiei Ruse şi
multe altele) nu consacră expres printre titularii dreptului la iniţiativă legislativă cetăţenii, chiar
dacă, după cum susţin unii cercetători, acest drept este consacrat într-o formă lipsită de precizie
în prevederile art. 75 alin. (1) din Constituție şi îşi găseşte statuare în Capitolul 13
(Referendumul republican) din Codul Electoral. Prin aceste dispoziţii legale se consideră că
legiuitorul recunoaşte cetăţenilor dreptul de a iniţia referendumul legislativ. Acest fapt poate fi
interpretat ca o recunoaştere indirectă a dreptului cetăţenilor la iniţiativă legislativă (ceea ce nu
este unul şi acelaşi lucru, pornind de la conţinutul dreptului la iniţiativă legislativă).
În realitate, cetăţenii Republicii Moldova sînt lipsiţi de dreptul la iniţiativă legislativă. În
acest sens, mai mulţi cercetători susţin că cetăţenii merită acest drept pornind de la teoria
democraţiei populare, respectiv fiind necesară constituţionalizarea formelor de intervenţie directă
a poporului în procesul legislativ (prin reglementarea dreptului la iniţiativă legislativă, fie
adoptarea unei legi cu privire la iniţiativa legislativă a cetăţenilor). Mai mult, pentru ca poporul
să exercite în mod direct suveranitatea (puterea), se consideră că el trebuie să participe la
procesul de legiferare, prin intermediul referendumurilor legislative.
Unii cercetători susțin că din plasarea dispoziţiilor constituţionale ce vizează
referendumul republican – art. 75 din Constituţie (în secţiunea în care este reglementată
legiferarea) şi în baza prevederilor art. 143 din Codul electoral(potrivit cărora referendumului
legislativ sînt supuse proiectele de legi sau unele prevederi ale acestora de importanţă deosebită)
se poate deduce că prin referendum cetăţenii sînt implicaţi în mod nemijlocit în procesul
legislativ. Cu toate acestea, însă, trebuie să recunoaştem că nu a fost elaborat un mecanism
concret de realizare a acestei oportunităţi (în special, în Regulamentul Parlamentului nu se face
nicio referire la examinarea proiectelor de lege în cadrul referendumului republican legislativ),
fapt ce vine să confirme ideea că cetăţenii în realitate sînt lipsiţi de posibilitatea implicării
nemijlocite, prin referendum, în procesul legislativ.
În pofida faptului că referendumul legislativ nu permite cetăţenilor să decidă asupra
conţinutului proiectului supus aprobării, totuşi acesta reprezintă o veritabilă formă de control
social exercitat asupra activităţii legiuitorului, principalul scop fiind asigurarea consensului
dintre interesele autorităţilor statului şi interesele societăţii. De aceea, se consideră pe bună
dreptate că în Republica Moldova este imperios necesară consolidarea substanţială a instituţiei
referendumului legislativ, întrucît parcurgem etape decisive pentru dezvoltarea statului, în care
un rol determinant trebuie să revină voinţei poporului.
Pornind de la experienţa altor state în materie de iniţiativă populară şi referendum
legislativ, putem susţine că există actualmente modele veritabile care merită a fi luate în
consideraţie, mai ales pentru consolidarea democraţiei în Republica Moldova. Un exemplu
incomparabil este Elveţia, care a prevăzut în Constituţia sa două tipuri de referendum:
obligatoriu (pentru amendarea constituţiei şi sancţionarea angajamentelor internaţionale) şi
opţional (pentru validarea unor decizii ale guvernului şi hotărîri ale parlamentului). Important
este că referendumul opţional se convoacă dacă, în termen de 100 de zile, 50000 de cetăţeni
solicită, prin semnătură, vot popular. La nivelul cantoanelor, referendumul este de obicei
aprofundat, extins la majoritatea deciziilor guvernului local. În ceea ce priveşte iniţiativa
populară, Constituţia Elveţiei prevede (în art. 138-139) că o 100000 de cetăţeni pot solicita, prin
semnătură, organizarea unui referendum pentru introducerea unei modificări constituţionale sau
abrogarea unei legi.
Iniţiativa legislativă populară în formă de proiect de act normativ este înaintată spre
votare cetăţenilor şi cantoanelor. Organul legislativ recomandă acceptarea sau respingerea
proiectului popular. În cazul în care recomandă respingerea proiectului, legiuitorul poate propune
un proiect alternativ. În acest caz poporul şi cantoanele votează concomitent pentru ambele
proiecte. Dacă niciunul din ele nu este acceptat de către majoritatea cetăţenilor şi cantoanelor,
niciunul nu intră în vigoare. În esenţă, un asemenea mecanism stimulează factorii ce elaborează
proiectele de legi (atît statul, cît şi cetăţenii) de a crea „produse juridice” de calitate.
Concluzionînd, susţinem opinia cercetătorilor care se pronunță în favoarea implicării
cetăţenilor în procesul legislativ atît în etapa iniţiativei legislative, cît şi în cea de adoptare a
legilor (în cele mai importante domenii ale organizării statului şi a societăţii) prin intermediul
referendumului legislativ.