Regimul juridic al fluviilor internaţionale

Fluviile internaţionale sunt cursurile de apă care separă sau traversează teritoriile mai
multor state şi care sunt navigabile până la vărsarea lor în mare sau ocean.
Fluviile prezintă interes atât pentru comunicaţiile dintre state, cât şi pentru folosirea
apelor lor în scopuri industriale, pentru agricultură şi în domeniul energetic. Fiind interesate,
statele, în decursul deceniilor, au dezvoltat colaborarea între ele exploatând fluviile cu regim
internaţional.
Până în prezent, nu au fost create reglementări internaţionale generale care să stabilească
principii şi norme aplicabile navigaţiei şi folosirii tuturor fluviilor internaţionale. De regulă,
regimul juridic al acestor cursuri de apă este reglementat prin convenţii bi- sau multilaterale ale
statelor riverane, evoluţia şi conţinutul acestor convenţii fiind influenţate şi determinate de
raporturile dintre ţările în cauză şi de contextul politic din zonă.
După cel de-al doilea război mondial au apărut noi concepţii şi teorii cu privire la
utilizarea fluviilor internaţionale.
Una dintre aceste teorii este şi cea a "utilizării echitabile", care a fost dezvoltată de
Asociaţia de Drept Internaţional în Regulile de la Helsinki din 1966. Conform acestor reguli,
statele riverane au dreptul de navigaţie pe tot fluviul şi pot acorda acest drept şi navelor statelor
neriverane. Regulile poartă un caracter convenţional şi nu sunt obligatorii pentru state, dar
prevederile acestora reprezintă o tendinţă de dezvoltare a dreptului internaţional fluvial .
Având în vedere lipsa unor principii generale şi diversitatea regimului diferitelor fluvii
internaţionale, precum şi diversitatea utilizării lor în alte scopuri decât navigaţia, Adunarea
Generală a ONU prin rezoluţia nr. 3281/ 1974 a recomandat CDI elaborarea unui acord-cadru
referitor la "dreptul aplicabil utilizării fluviilor internaţionale în alte scopuri decât navigaţia".
Lucrările de codificare ale Comisiei au început în 1974. În procesul codificării s-a avut în vedere
practica statelor, opinia guvernelor, tezele şi ideile exprimate la forurile ştiinţifice internaţionale
în legătură cu folosirea apei în alte scopuri decât navigaţia, cum ar fi: producerea de energie
electrică, irigaţii, alte scopuri economice şi comerciale.
Comisia de Drept Internaţional şi-a finalizat lucrările prin elaborarea unui proiect de
convenţie, care a fost adoptată la New York la 21 mai 1997.
În Convenţie sunt formulate un şir de norme şi principii, printre care utilizarea şi
împărţirea echitabilă şi rezonabilă a cursului de apă (art. 5), obligaţia de a nu cauza pagube
importante altor state (art. 7), obligaţia generală de a coopera (art. 8) şi de a face un schimb
regulat de date şi de informaţii privind starea cursului de apăin domeniul hidrologic,
meteorologic, hidrogeologic şi ecologic (art. 9) şi legătura dintre diferite moduri de utilizare (art.
10). În text sunt prevăzute şi măsuri privind protecţia ecosistemelor, prevenirea, reducerea şi
controlul poluării şi administrarea cursurilor de apă internaţionale în timp de pace, stare
excepţională sau conflict armat.