TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL

1. Teritoriul de stat
Teritoriul de stat cuprinde spaţiul terestru, spaţiul acvatic şi spaţiul aerian.
Spaţiul terestru cuprinde partea de uscat (solul şi subsolul) şi poate fi format dintr-o
singură întindere terestră sau din mai multe insule despărţite de ape maritime, care formează un
stat arhipelag (de exemplu Indonezia, Filipine).
Spaţiul acvatic al statului se compune din apele interioare şi marea teritorială.
Apele interioare cuprind râurile, fluviile, canalele, lacurile şi mările care se află în
întregime pe teritoriul aceluiaşi stat. În afara celor situate în întregime pe teritoriul unui stat,
există şi cursuri de apă care formează frontiera de stat dintre două sau mai multe state (care mai
sunt denumite şi contigue) şi cursuri care traversează teritoriile a două sau mai multe state (care
mai sunt denumite şi succesive).
Din apele interioare ale statului mai fac parte şi apele situate între ţărm şi linia de la care
se măsoară marea teritorială şi care cuprind golfurile şi băile interioare, precum şi apele
porturilor.
Apele golfurilor şi băilor sunt considerate ape interioare ale unui stat până la linia de
demarcaţie trasă la intrarea sau în interiorul băii, acolo unde distanţa dintre ţărmurile opuse nu
depăşeşte 24 de mile marine.
În cazul în care ţărmul golfurilor sau albiilor aparţin unui singur stat, regimul lor juridic
este stabilit prin legislaţia statului respectiv. Dacă ţărmul golfului sau băii aparţine la două state,
regimul lor este stabilit pe bază de acord încheiat între statele riverane.
Apele porturilor sunt considerate ape maritime interioare până la linia care uneşte
instalaţiile permanente făcând parte integrantă din sistemul portuar şi care înaintează cel mai
mult în larg.
Apele porturilor sunt supuse suveranităţii statului riveran, care de asemenea stabileşte
regulile de intrare şi ieşire a navelor străine, condiţiile privind accesul, staţionarea şi activitatea
acestora în apa portului, precum şi instituie anumite restricţii. Statul riveran stabileşte care dintre
porturile sale sunt deschise sau închise pentru navele străine. De obicei, statele închid porturile
lor militare şi cele care servesc cabotajului.
Navele militare aflate într-un port străin se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi
civilă. Ele nu pot fi percheziţionate, sechestrate sau confiscate de autorităţile statului riveran. În
cazul în care un membru al echipajului navei militare săvârşeşte o infracţiune la bordul ei şi se
refugiază pe uscat, autorităţile portuare au obligaţia să-1 predea comandamentului navei militare.
Dacă însă un cetăţean al statului riveran, urmărit pentru săvârşirea unei infracţiuni, se refugiază
la bordul unei nave militare străine, el trebuie să fie predat autorităţilor statului riveran.
 Navele comerciale aflate într-un port străin sunt supuse unei duble jurisdicţii: a statului de
pavilion şi a statului riveran. În cazul unei infracţiuni săvârşite între membrii echipajului, se va
aplica jurisdicţia statului de pavilion. În cazul în care la bordul navei s-a săvârşit o infracţiune de
către sau împotriva unei persoane care nu este membru al echipajului sau în cazul în care
membrii echipajului săvârşesc o infracţiune pe uscat, căpitanul acesteia solicită sprijinul
autorităţilor locale, asupra lor extinzându-se jurisdicţia statului riveran. Autorităţile statului
riveran pot, de asemenea, să percheziţioneze nava comercială străină, acest fapt fiind adus la
cunoştinţă consulatului statului al cărui pavilion îl arborează nava.
Navele de stat destinate unor scopuri necomerciale sunt navele de cercetare ştiinţifică, de
poştă, de control sanitar, de control vamal, pentru salvarea naufragiaţilor etc. Această categorie
de nave, când se află într-un port străin, se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi civilă.
Teritoriul statului cuprinde şi spaţiile maritime care au regim juridic de mare teritorială.
Marea teritorială este partea din apele mării sau oceanului, de-a lungul ţărmului unui stat,
cuprinsă între linia de bază şi linia exterioară a ei şi care se află sub suveranitatea statului
riveran. De aceea, această porţiune din mare face parte din teritoriul statului riveran.
Conform Convenţiei de la Montego-Bay (1982) asupra dreptului mării, fiecare stat are
dreptul să stabilească lăţimea mării sale teritoriale până la o limită care să nu depăşească 12 mile
marine, măsurate de la liniile de bază, determinate în conformitate cu această convenţie.
În limitele mării sale teritoriale, statul riveran exercită toate atribuţiile care decurg din
deplina sa suveranitate cu privire la dreptul de pescuit, de exploatare a tuturor resurselor naturale
existente, reglementarea navigaţiei, aplicarea măsurilor de garantare a securităţii teritoriului sau
dreptul de control vamal şi sanitar, de cercetare ştiinţifică, de protecţie a mediului înconjurător,
de exercitare a jurisdicţiei naţionale.
Spaţiul aerian al statului este constituit din coloana de aer situată deasupra solului şi a
spaţiului acvatic al statului, fiind delimitat orizontal prin frontierele terestre, fluviale sau
maritime, iar vertical până la limita inferioară a spaţiului extraatmosferic.
În doctrina dreptului internaţional există anumite excepţii de la caracterul exclusiv al
suveranităţii teritoriale, unele aparţin unor epoci istorice, altele subzistă şi în prezent.
Condominiul este o formă de exercitare a suveranităţii în comun de către două sau mai
multe state. Particularităţile condominiului constau în aceea că teritoriul respectiv aparţine
concomitent la două sau mai multe state. Corespunzător, însă, fiecare dintre aceste state în
limitele condominiului îşi realizează suveranitatea sa, în baza unui acord dintre ele. În prezent
este cunoscut condominiul franco-spaniol instituit în 1278 asupra Andorrei.
Altă excepţie de la caracterul exclusiv al suveranităţii era considerată servitutea
internaţională.
 Servitutea este o stare instituită prin tratate potrivit cărora o parte sau întregul teritoriu de
stat este destinat să servească unor scopuri sau interese ale altui stat.