Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Antichitatea
Antichitatea
Dintre diferitele sensuri ale noţiunii de mitologie cele mai importante sînt:
1. totalitatea miturilor unui popor sau ale unui grup de popoare, care alcătuiesc
un sistem mai mult sau mai puţin unitar: mitologia greacă, mitologia romană,
mitologia biblică, mitologia celtică, mitologia orientală (incluzînd, la rîndul ei, de
exemplu, mitologia chineză, mitologia egipteană, mitologia arabă, mitologia
japoneză, mitologia iraniană sau persană etc.), mitologia geto-dacă, mitologia
românească etc.;
2. Încercarea omului primitiv de a cunoaşte şi explica lumea înconjurătoare,
universul în general, şi locul omului în acest univers, cu alte cuvinte, mitologia
reprezentînd o primă treaptă, încă naivă, neştiinţifică, a cunoaşterii, un început, o
formă rudimentară a filozofiei;
3. Ştiinţa care cercetează miturile, geneza şi explicarea lor, clasificarea,
interpretarea, compararea miturilor etc.;
4. reprezentarea artistică a vieţii, miturile înrudindu-se cu literatura şi
reprezentînd, de fapt, şi primele încercări de creaţie artistică. Lucian Blaga spunea
că „fără o gîndire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire, nici o poezie“.
Literatura sumero-babiloniană a dat lumii Epopeea lui Ghilgameş, una dintre cele
mai vechi creaţii literare ale omenirii, datînd din mileniul al III-lea î.Hr.
Literatura ebraică,una dintre cele mai vechi şi importante literaturi antice, a dat
lumii Biblia – capodoperă a literaturii ebraice şi universale, avînd nu doar un
caracter religios, ci şi istoric, estetic, moral, didactic etc. Scrierile ebraice vechi
ne-au parvenit prin canonul biblic – o culegere de opere selectate şi prelucrate
de generaţii de cărturari şi consfinţite de autoritatea religiei. Însă în canonul biblic
au fost incluse şi opere cu caracter laic: cronici istorice, scrieri sapienţiale,
scrieri lirice şi narative de imaginaţie etc., toate corelate, într-un fel sau altul, cu
ideea religioasă. Astfel, canonul a existat ca o carte sfîntă a două religii: ca Biblia
iudaismului (cuvîntul biblie însemnînd în greacă, pur şi simplu, carte) şi ca prima
parte a Bibliei sau Sfintei Scripturi a creştinismului, numită Vechiul Testament,
care include texte istorico legendare (Pentateucul, Judecătorii, Cărţile lui Samuel,
Cărţile Regilor, Cronicile), scrieri sapienţiale (Proverbele, Cartea lui Iov, Eclziastul),
scrieri lirice (Cîntarea lui Moise, Cîntarea Deborei, Cîntarea cîntărilor, Psalmii),
proză narativă de imaginaţie (Tobit, Ruthş.a.), scrieri premoniţiale (Cărţile
profeţilor). A doua parte a Bibliei creştine, numită Noul Testament, include
Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele şi Apocalipsul, fiind scrise în limba
greacă mai tîrziu (secolul I d.Hr.).
EVUL MEDIU
Caracteristici:
-Antichitatea se încheie în sec. al V-lea;
-Apare o nouă perioadă-Evul Mediu;
-Se dezvoltă feudalismul;
-Apar noi popoare și se dezvoltă orașele;
-Numeroase războaie interne și externe;
-Se dezvoltă știința, cultura, arhitectura, stilurile.
Factori ce au influențat asupra literaturii medievale:
-Creștinismul;
-Creația populară;
-Tradițiile antichității.
Repere istorice:
-În Anglia are loc prima revoluție burgheză-noi relații capitaliste, se restaurează
monarhia;
-În Franța se consolidează statutul absolutist;
-Absolutismul spaniol duce spre o catastrofă economică și politică;
-Germania se ruinează din cauza Războiului de 30 de ani;
-Italia rămâne și ea fărâmițată.
Repere culturale:
-Înflorirea gândirii științifice și tehnice.
Caracteristicile clasicismului:
-Căutarea utilității morale; a binelui, a frumosului, a adevărului;
-Tipuri general-umane, cu o singură trăsătură de caracter;
-Valorificarea critică a experienței artistice;
-Regula celor 3 unități:de timp, de acțiune, de loc.
Reprezentanți:
-Rene Descartes;
-Nicolas Boileau-Despreaux;
-Pierre Corneille;
-Jean Racine;
-Moliere.
TRAGEDIA CLASICISTĂ
Pierre Corneille(1606–1684) a avut o concepţie proprie despre tragedie.
„Tragedia cere pentru subiectul ei o acţiune măreaţă, extra ordinară,
serioasă“spune el în discursul despre tragedie, un asemenea subiect urmînd a fi
luat din istorie sau din legendă: „Subiectele măreţe care răscolesc şi dezlănţuie
patimi, a căror impetuozitate le opune legilor datoriei şi legăturilor de sînge,
trebuie să depăşească verosimilul; nu li sar da nici o crezare dacă nu sar sprijini pe
autoritatea faptelor istorice, care e întotdeauna de necontestat, sau pe părerea
comună care ne dă un auditoriu gata convins“. Tragedia creată de Corneille se
deosebeşte de cea caracterizată de Aristotel în Poetica sa. Specificul ţine de un alt
tip de erou, care nu mai e, ca în tragedia antică, victima zeilor sau a destinului.
Eroul lui Corneille este un om care tinde să se realizeze şi care ia decizii,
conducîndu-se de sentimentul cinstei şi al datoriei. El trezeşte simpatie, admiraţie,
şi nu compătimire, este gata de orice sa cri ficii în numele unor principii sublime,
impuse de onoare sau de rang. Eroul lui Corneille este măreţ prin acţiunile şi
faptele sale, este un om ieşit din comun, ca şi multe dintre subiectele tragediilor
sale. El pune raţiunea şi datoria mai presus de pasiune şi dragoste, fiind un erou în
adevăratul sens al cuvîntului, autorul impunîndu-se prin crearea unei adevărate
„tragedii eroice“.
COMEDIA CLASICISTĂ
Molière (1622–1673) nu visase să devină autor dramatic, fiind, la început, doar
actor şi organizator de teatru. Repertoriul sărac al trupei îl face să pună mîna pe
pană. Iniţial, se limitează la prelucrarea unor farse italiene, mai tîrziu, însă,
renunţă la această practică în favoarea scrierii unei comedii de tip nou, originale,
în care se resimt atît tradiţia comediei antice, a farsei italiene şi spaniole, cît şi
reminiscenţe ale teatrului popular francez. La baza comediei lui Molière se află un
sistem filozofic şi estetic integral, în care se împletesc gîndirea umanistă şi
înţelepciunea populară, izvorîtă din cunoaşterea profundă a realităţii. În cadrul
doctrinei clasiciste, Molière ocupă un loc aparte: deşi respectă, în linii generale,
principiile de bază ale esteticii clasiciste, nu arareori se şi abate de la canoanele şi
regulile preconizate de aceasta, „marea regulă a tuturor regulilor“ fiind pentru el
„arta de a plăcea“. Aprecierea publicului era pentru Molière suprema preţuire:
„Publicul este jude cătorul absolut al acestui fel de lucrări“.În arta sa, dramaturgul
francez porneşte de la bunul simţ, care caracterizează toate părţile componente
ale comediei.
LITERATURA UNIVERSALĂ ÎN SEC. XVII ȘI ILUMINISMUL
Reprezentanții:
-Daniel Defoe(Robinson Crusoe);
-Jonathan Swift;
-Montesquieu;
-Voltaire;
-Denis Diderot;
-Jean-Jacques Rousseau;
-Gotthold Ephraim Lessing;
-Johann Gottfried Herder;
-Friedrich Schiller;
-Johann Wolfgang Goethe.