Sunteți pe pagina 1din 1

Lectura reprezintă o formă de petrecere a timpului liber care nu numai că detensionează și relaxează, ci

și educă și dezvoltă mental. Din punctul meu de vedere, afirmația lui Nicolae Manolescu este perfect
valabilă deoarece, deși este vizibil faptul că în ziua de azi lectura nu mai reprezintă o atracție în rândul
copiilor și al tinerilor, totuși ar trebui să situăm această activitate printre preocupările noastre de bază.
Doar citind ne putem îmbogăți cunoștințele și lărgi orizontul. În primul rând, prin lectură putem pătrunde
într-o lume total diferită de cea în care trăim, fiind puși în situații noi, petrecute în medii diferite și
săvârșite de personaje care, prin comportamentul lor, ne pot influența personalitatea. Se stabilește,
astfel, o relație cu totul specială între autor, personaj și cititor. Citind avem ocazia să ne regăsim în
personajele din carte, să trăim în felul nostru sentimentele pe care încearcă să le transmită autorul.
Putem deveni, deci, mai bogați, experimentând situații noi. În al doilea rând, lecturând, devenim mai
înțelepți, mai învățați, mai deschiși la minte, mai capabili să înțelegem complexitatea vieții în care trăim.
Se spune că devenim mai bogați sufletește și intelectual, pe măsură ce citim cât mai mult. Cred că este
adevărat, pentru că 2 care citesc își dovedesc în viața reală puterea de a înțelege, de a explica și de a
rezolva problemele pe care viața le ridică. În concluzie, cred că este pertinentă afirmația lui Manolescu:
suntem mai săraci fără experiența lecturii, ne îmbogățim citind. Prin urmare, interesul pentru lectură
trebuie dezvoltat în fiecare dintre noi, fiind un bun mod de a ne îmbogăți experiența de viață.

S-ar putea să vă placă și