Anatomia Genunchiului

Articulaţiile genunchiului:
În regiunea genunchiului se găsesc trei articulaţii: femuro-tibială (sau articulaţia propriu-zisă
a genunchiului), femuro-rotuliană (care participă la alcătuirea articulaţiei propriu-zise a
genunchiului) şi tibio-peronieră superioară.

a) Articulaţia femuro-tibială este o trohleartroză imperfectă, care rezultă din contactul dintre
extremitatea inferioară a femurului şi extremitatea superioară a tibiei. Pentru a deveni perfectă şi
congruentă, dispune de două meniscuri.
Capul peroneului, foarte redus ca dimensiuni la om, a devenit o piesă scheletică secundară,
care nu participă la alcătuirea articulaţiei genunchiului decât prin inserţia pe care o oferă capătului
distal al ligamentului lateral extern şi muşchiului biceps crural.

Articulaţia femuro-tibială este cea mai voluminoasă articulaţie a corpului, deci şi cea mai
puternică.

Suprafaţa articulară a extremităţii inferioare a femurului este alcătuită din cei doi condili,
separaţi de fosa intercondiliană şi de o trohlee. În partea anterioară, suprafaţa articulară se continuă
cu faţa corespunzătoare a trohleei, în acest loc remarcându-se linia condilotrohleană, care reprezintă
impresiunea formată asupra suprafeţelor articulare de marginea superioară a meniscului. Cele două
suprafeţe (condiliană şi trohleană) sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin, gros de 2,5-3 mm.

Extremitatea superioară a tibiei prezintă ca feţe articulare două cavităţi glenoide (dintre care
cea externă este mai mare), separate între ele de doi tuberculi(unul dispus intern, iar altul extern) ai
masivului osos aparţinând spinei tibiale. Înapoia şi înaintea spinei, între cavităţile glenoide se găsesc
două suprafeţe rugoase de formă triunghiulară: suprafaţa prespinală, mai mare, şi suprafaţa
retrospinală, mai mică. Pe spina tibială se inseră capetele distale ale ligamentelor încucişate.
Cavităţile glenoide sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin, care atinge grosimea maximă la
mijlocul cavităţilor.
 Feţele articulare superioare ale tibiei şi peroneului

Faţa posterioară a rotulei este divizată în două faţete laterale de o creastă teşită şi este
acoperită de un strat de cartilaj hialin de 3-4 mm grosime.

Deoarece între suprafeţele osoase articulare ale femurului şi tibiei nu există o congruenţă
perfectă, s-a dezvoltat, între ele, pe fiecare cavitate glenoidă, câte un menisc. Nefiind strict
cartilaginoase, meniscurile posedă o elasticitate şi o deformabilitate mai mari decât ale cartilajului
obişnuit

Meniscul lateral are o formă circulară, iar cel intern forma unui C. Pe secţiune verticală,
meniscul apare prismatic triunghiular şi prezintă o bază prin care se inseră pe faţa interioară a
capsulei articulare, faţă superioară în contact cu condilul femural, o faţă inferioară care se află pe
cavitatea glenoidă tibială şi o margine internă liberă şi subţire, care priveşte spre centrul cavităţii
glenoide.

Prin cornul anterior, meniscul medial se fixează la marginea anterioară a platoului tibial,
imediat înaintea ligamentului încrucişat anterior, iar prin cornul posterior, pe suprafaţa retrospinală,
imediat înapoia inserţiei ligamentului încrucişat posterior. Prin cornul anterior, meniscul extern se
fixează pe suprafaţa prespinală, imediat înaintea spinei şi pe faţa externă a ligamentului încrucişat
anterior, iar prin cornul posterior se fixează pe tubercului intern al spinei tibiale.

Cele două meniscuri sunt reunite în partea lor anterioară de o formaţiune delicată denumită
ligament transvers sau ligament jugal.
 Segmentele osoase care intră în constituţia articulaţiei sunt menţinute între ele de o capsulă
articulară, întărită de şase ligamente: anterior (ligamentul rotulian), posterior (ligamentul Winslow),
lateral intern, lateral extern şi două ligamente încrucişate.

Capsula articulară are, în linii mari, forma unui manşon fibros, care se fixează de jur împrejur
foarte aproape de limita cartilajelor articulare, lateral pe meniscuri şi înainte pe ligamentul jugal,
ajungând la tibie. Este foarte rezistent, putând să suporte tracţiuni mai mari de 300kg.

Ligamentul anterior sau rotulian, lăţit transversal, gros şi foarte rezistent, se întinde de la
rotulă la tuberozitatea anterioară a tibiei şi reprezintă tendonul terminal al muşchiului cvadriceps.
Este separat de tibie prin bursa infrapatelară profundă şi în rest este în raport, pe toată faţa
posterioară, cu pachetul celular grăsos al genunchiului. În faţa tendonului rotulian şi al rotulei se
găseşte bursa prerotuliană subcutană. În faţa tuberozităţii anterioare a tibiei se află bursa
infrapatelară subcutană.

Bursele seroase de la nivelul genunchiului

Ligamentul posterior Winslow este alcătuit dintr-o porţiune mijlocie şi două laterale şi se
întinde pe faţa posterioară a articulaţiei.
Ligamentul colateral tibial se inseră sus pe tuberozitatea condilului femural intern, iar jos pe
partea cea mai de sus a feţei interne a tibiei. Acesta se opune forţelor de rotaţie internă a tibiei, cât
şi a celor care tind să valgizeze genunchiul.
Ligamentul colateral fibular se inseră sus pe tuberozitatea condilului femural extern, iar jos,
pe partea anteroexternă a capului peroneului.
 Ligamentele genunchiului-faţa anterioară

Ligamantele încrucişate se găsesc în fosa intercondiliană. Cel anterior se inseră superior pe

partea posterioară a condilului lateral şi se îndreaptă inferior, anterior şi medial, pentru a se insera
pe partea anteromedială a spinei tibiale şi pe suprafaţa rugoasă prespinală, între inserţiile cornurilor
anterioare ale meniscurilor. Ligamentul încrucişat posterior se inseră pe porţiunea posterioară a
condilului medial şi se îndreaptă inferior, anterior şi medial, pentru a se insera înapoia spinei tibiale.

Ligamentele genunchiului-faţa posterioară

Sinoviala genunchiului tapisează faţa interioară a manşonului capsular şi este cea mai întinsă
şi mai complexă dintre toate sinovialele articulare. Se adaptează la toate fundurile de sac capsulare
şi se întrerupe la nivelul inserţiei meniscurilor, astfel încât se împarte în două porţiuni: una
suprameniscală, care reprezintă aproape întreaga sinovială şi alta submeniscală, mult mai redusă ca
dimensiuni. Sinoviala genunchiului comunică în aproximativ 10% din cazuri cu sinoviala articulaţiei
tibio-peroniere superioare.
b) Articulaţia femuro-rotuliană este o trohleartroză. La alcătuirea ei participă ca suprafeţe
articulare din partea extremităţii inferioare a femurului trohleea, iar din partea rotulei, faţa ei
posterioară, articulară.
 c) Articulaţia tibio-peronieră superioară este o artrodie. Suprafeţele articulare sunt date de
faţa posterioară a tuberozităţii externe a extremităţii superioare a tibiei şi faţa internă a capului
peroneului. Ambele suprafeţe sunt plane şi sunt acoperite de un cartilaj hialin de 1-2 mm grosime.
Cele două suprafeţe articulare sunt menţinute în contact de o capsulă fibroasă, întărită de
două ligamente: anterior şi posterior.

Muşchii care intervin în mişcarea genunchiului:

A. Muşchii coapsei care intervin în mişcările genunchiului sunt: cvadricepsul, tensorul fasciei
lata, dreptul intern, croitorul, semitendinosul, semimembranosul şi bicepsul femural.
a) Cvadricepsul este un muşchi larg, care ocupă toată partea anterioară a coapsei şi este
alcătuit din patru fascicule musculare: dreptul anterior femural, vastul lateral, vastul medial şi
femuralul.

Muşchii anteriori ai coapsei

Cele patru porţiuni ale cvadricepsului se unesc între ele şi formează tendonul cvadricipital,
care înglobează rotula şi se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se inseră distal pe
tuberozitatea anterioară a tibiei.
Inervaţie. N. femural-ramurile L2,L3,L4.
b) Tensorul fasciei lata este cel mai superficial muşchi din regiunea antero-externă a coapsei.
Inervaţie. N. Fesier superior-ramurile L4, L5, S1
c) Gracilis (dreptul intern) este un muşchi subţire, care se inseră proximal pe unghiul
pubisului şi distal, prin intermediul formaţiunii aponevrotice denumită „laba de gâscă”, pe partea
posterioară a feţei interne a tibiei. La alcătuirea labei de gâscă mai iau parte şi tendoanele distale ale
semitendinosului şi croitorului.
Inervaţie. N. Obturator-ramurile L3, L4
 d) Croitorul este cel mai superficial muşchi al regiunii antero-interne a coapsei.
Semitendinosul se inseră proximal pe tuberozitatea ischionului împreună cu lunga porţiune a
bicepsului femural şi distal, pe partea superioară a feţei interne a tibiei.
Inervaţie. N. Femural- ramurile L1, L2,L3.
e) Semimembranosul se inseră proximal pe faţa posterioară a tuberozităţii ischiatice şi distal
pe cei doi condili tibiali.
Inervaţie. N. Sciatic-ramurile L4,L5,S1,S2,S3.
f) Bicepsul femural se inseră proximal prin două capete, care iau denumirea de lunga
porţiune şi scurta porţiune.
Inervaţie. N. Sciatic-ramurile L5,S1,S2,S3.
Semitendinosul, semimembranosul şi bicepsul femural, plasaţi topografic pe faţa posterioară
a coapsei, alcătuiesc grupul muşchilor ischiogambieri.

Muşchii posteriori ai coapsei

B. Dintre muşchii gambei, intervin ca muşchi accesorii în mişcările genunchiului cei doi
gemeni ai tricepsului sural, popliteul şi plantarul subţire.
a) Gemenul extern se inseră proximal pe faţa postero-externă a condilului femural extern, iar
gemenul intern pe faţa postero-internă a condilului femural intern. Cele două fascicule musculare se
unesc cu cel al solearului şi converg către un tendon unic, care le continuă direcţia, tendonul lui
Ahile.
Inervaţie. N. Sciatic popliteu intern-ramurile S1,S2.
b) Popliteul este scurt, plat, are o formă triunghiulară şi este situat pe faţa posterioară a
articulaţiei femurotibiale, înaintea gemenilor şi plantarului subţire. Se inseră proximal pe condilul
femural extern, se îndreaptă oblic în jos şi înăuntru şi se inseră pe faţa posterioară a tibiei, deasupra
liniei oblice a tibiei, şi pe buza superioară a acestei linii. Popliteul este flexor şi rotator intern al
gambei pe coapsă.
Inervaţie. N.sciatic popliteu intern-ramurile S1,S2.
 c) Plantarul subţire este un muşchi filiform, situat pe partea internă a tendonului lui Ahile pe
care-l dublează. Se inseră proximal pe condilul extern al femurului, împreună cu tendonul gemenului
extern, se îndreaptă oblic în jos şi intern şi, coborând pe lângă marginea internă a tendonului lui
Ahile, se inseră distal fie pe acest tendon, fie pe faţa posterioară a calcaneului.

Biomecanica genunchiului:
Articulaţia femuro-tibială, o articulaţie cu un singur grad de libertate, prezintă două mişcări
principale: flexia şi extensia gambei pe coapsă. Acestea sunt însoţite de alte mişcări secundare, de
rotaţie internă şi externă. În plus, articulaţia mai poate să efectueze mişcări de înclinare laterală,
foarte reduse ca amplitudine.
Goniometria normală. Mişcarea se execută în plan sagital, în jurul unui ax transversal care
trece prin cele două tuberozităţi condiliene ale femurului. Clinic, axul biomecanic transversal este
reperat pe faţa laterală a genunchiului, la 1,5 cm deasupra interliniei articulare, la unirea celor două
treimi anterioare cu treimea posterioară a condilului femural extern.
Amplitudinea medie normală a mişcării active de flexie-extensie este de 135 o, iar a celei
pasive de 150o, deci diferenţa dintre mobilitatea pasivă şi cea activă este de 15 o.
Mişcările de flexie-extensie. Când membrul inferior acţionează ca un lanţ cinematic închis,
articulaţia femuro-tibială funcţionează pe principiul unei pârghii de gradul III. Mişcarea se realizează
fie prin deplasarea femurului pe tibia fixată (ca în contactul fără sprijin al piciorului pe sol), fie prin
deplasarea tibiei pe femurul fixat (ca în poziţia şezând), fie, în sfârşit, prin deplasarea simultană a
celor două oase (ca în mers, când gamba este pendulată).
Mişcarea de flexie este cea prin care faţa posterioară a gambei se apropie de faţa
posterioară a coapsei. Mişcarea nu se execută în jurul unui singur ax, ci în jurul mai multor axe.
Începutul mişcării de flexie se face mai mult prin rostogolire, iar sfârşitul mai mult prin rotaţie pe loc,
în jurul unui ax fix.
Când genunchiul ajunge la o flexie de 70 o, se asociază şi o mişcare de rotaţie internă, care
poate să ajungă până la 20o amplitudine.
Muşchii motori ai mişcării de flexie în cadrul lanţului cinematic deschis sunt, în primul rând,
bicepsul şi semimembranosul, iar accesoriu semitendinosul, gemenii, popliteul, plantarul subţire,
dreptul intern şi croitorul.
Limitarea mişcării de flexie este practic realizată de întâlnirea feţei posterioare a gambei cu
faţa posterioară a coapsei. Tendonul rotulian solidarizează rotula de tibie, dar alungirea
cvadricepsului permite o mişcare de flexie totală.
Mişcarea de extensie este cea prin care faţa posterioară a gambei se depărtează de faţa
posterioară a coapsei. La început, mişcarea se face prin rotarea extremităţii femurului, apoi prin
rostogolirea lui pe platoul tibial, până când axul lung al gambei ajunge să continue axul lung al
coapsei. Mişcării de extensie i se asociază şi o mişcare de rotaţie în afară a gambei pe coapsă,
datorită contracţiei bicepsului crural.
 Muşchii motori ai extensiei sunt, în primul rând, cvadricepsul şi tendonul fasciei lata. Ei
realizează, împreună cu tendonul cvadricipital, rotula, aripioarele rotuliene şi tendonul rotulian un
aparat complex de extensie a genunchiului.
Extensorii acţionează cu toată forţa lor atunci când se face extensia forţată a genunchiului
flectat sau când se execută o mişcare forţată de blocare a genunchiului în uşoară flexie, situaţii care
se întâlnesc frecvent în activitatea de educaţie fizică, sport şi în diferite munci fizice. Uneori, forţa lor
de acţiune este atât de mare, încât se rupe aparatul extensor al genunchiului la un nivel oarecare,
ajungându-se la o ruptură de tendon cvadricipital, la o fractură de rotulă, la o ruptură de tendon
rotulian sau la o smulgere de apofiză tibială anterioară. Ruptura tendonului cvadricipital are loc de
obicei la fotbalişti şi rugbişti, iar aceea a ligamentului rotulian la alpinişti.
Mişcarea de extensie este limitată, în primul rând de ligamentul posterior Winslow şi de
ligamentul încrucişat anterior şi în mod accesoriu de ligamentul încrucişat posterior, de muşchii
ischiogambieri şi de ligamentele laterale, care se întind în momentul extensiei.
Mişcările de rotaţie înăuntru şi în afară. Mişcările de rotaţie ale gambei pe coapsă se explică
prin înălţimea diferită a condililor femurali şi se asociază mişcărilor de flexie-extensie. Intervin, de
asemenea, şi ligamentele încrucişate, care rotează gamba în afară, în poziţia finală de flexie şi
înăuntru, în poziţia finală de extensie.
Amplitudinea mişcării de rotaţie activă este de 15-20 o, iar de rotaţie pasivă de 35-40o. Axul în
jurul căruia se execută mişcarea este vertical şi trece prin centrul spinelor tibiale.
Mişcările de înclinare laterală sunt limitate de ligamentele laterale. Pentru că înclinarea
laterală trebuie limitată în special în mers, ligamentele laterale sunt puse sub tensiune maximă odată
cu extensia genunchiului. În flexia completă, ligamentul lateral extern se relaxează, dar cel intern se
menţine uşor destins. În semiflexie însă, se obţine o relaxare maximă a ligamentelor.
Deplasarea înainte şi înapoi a platoului tibial pe condilii femurali, când genunchiul este
extins, este limitată de ligamentele încrucişate. Ligamentul încrucişat anterior limitează deplasarea
înainte, iar cel posterior, deplasarea înapoi. Ligamentul încrucişat anterior se întinde in extensie, se
relaxează în flexia uşoară şi se întinde din nou în hiperextensie, în timp ce ligamentul încrucişat
posterior se întinde în flexie completă, se relaxează în semiflexie şi se întinde din nou în extensie. În
semiflexie, ambele ligamente încrucişate fiind mai destinse, se poate obţine o uşoară mişcare de
alunecare in sens anteroposterior a platoului tibial pe condilii femurali.
În diferitele activităţi cotidiene, aparatul ligamentar care limitează mişcările genunchiului
este deosebit de solicitat. Forţarea genunchiului în valg sau în var însoţită sau nu de răsucirea
gambei pe coapsă duce la leziuni de diferite intensităţi ale ligamentelor laterale. Astfel, este clasică
entorsa ligamentului colateral intern, cunoscută sub denumirea de „schi-punct”. Ligamentul
încrucişat anterior se poate rupe prin mai multe mecanisme. De exemplu, poate fi lezat în urma unui
traumatism puternic asupra feţei anterioare a genunchiului aflat în extensie sau asupra suprafeţei
posterioare a gambei, genunchiul fiind flectat la 90 o. De asemenea, mai poate fi lezat prin trecerea
forţată de la flexie la extensie, cu genunchiul rotat extern. Ligamentul încrucişat postero-extern se
rupe foarte rar când lovitura pe gambă surprinde genunchiul în flexie.

Biomecanica meniscurilor
 Meniscurile, deşi solidare la tibie, se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe platoul tibial şi se
apropie uşor între ele prin extremităţile lor posterioare. În flexia completă, meniscul extern ajunge la
1 cm şi cel intern la 0,8 cm de marginea anterioară a platoului. În extensie, meniscurile se deplasează
în sens invers, adică dinainte-înapoi, ating marginile anterioare ale platoului tibial şi se deplasează
uşor unul de altul. Alunecările meniscurilor de platoul tibial se fac prin modificarea formei lor, dat
fiind că extremităţile lor sunt fixate.
În timpul mişcărilor, afară de aceste alunecări pe platoul tibial, meniscurile se deplasează şi
împreună cu platoul fată de condilii femurali, situându-se mereu pe acea parte a platoului care
suportă presiunea condililor. În extensie, condilii alunecă înainte, împingând meniscurile înaintea lor,
iar în flexie, condilii alunecă înapoi, împingând meniscurile înapoia lor.
Meniscurile sunt antrenate şi în timpul mişcărilor de rotaţie. În mişcarea de rotaţie a gambei
în afară, partea anterioară a meniscului intern urmează capsula, la care aderă, şi se deplasează
dinapoi-înainte şi dinăuntru- în afară. În timp ce extremitatea sa posterioară este împinsă înapoi de
condilul femural, ceea ce are drept rezultat o puternică distensie a meniscului. Meniscul extern
poate suferi în timpul mişcării de rotaţie externă o deplasare asemănătoare, dar în sens invers. El
fiind mai rezistent şi mai mobil, se deplasează făcând excursii mai întinse, în timp ce meniscul intern,
mai subţire şi, mai ales, mai puţin mobil la cornul posterior, nu poate urma uneori deplasarea
condilului femural intern şi este strivit.
Rolul meniscurilor în biomecanica articulaţiei genunchiului este complex. R. Bouillet şi Ph.
van Graver afirmă că aceste formaţiuni cartilaginoase au cinci funcţii biomecanice importante:
1) completează spaţiul liber dintre suprafaţa curbă a femurului şi suprafaţa lană a tibiei şi
împiedică astfel protruzia sinovialei şi a capsulei în cavitatea articulară în cursul
mişcărilor;
2) centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul mişcărilor. Importantă din acest punct de
vedere este, în special, periferia meniscurilor, care este mai rezistentă;
3) participă la lubrifierea suprafeţelor articulare, asigurând repartizarea uniformă a sinoviei
pe suprafaţa cartilajelor
4) joacă rolul unui amortizor de şoc între extremităţile osoase, mai ales în mişcările de
hiperextensie şi hiperflexie.
5) Reduc în mod important frecarea dintre extremităţile osoase.

Biomecanica articulaţiei femuro-rotuliene

Rotula este menţinută pe locul ei de un sistem complicat de frâuri de origine musculară,
ligamentară şi tendinoasă.
În sens vertical, este fixată de tendonul rotulian şi de tendonul cvadricipital. Acestea nu se
continuă în linie, ci fac între ele un unghi deschis în afară. Închiderea acestui unghi favorizează
apariţia luxaţiei recidivante a rotulei. Dintre cele două tendoane, numai cel cvadricipital este motor
şi solicită direct rotula, trăgând-o în afară, dar în acelaşi timp aplicând-o puternic în şanţul trohlean.
 În sens transversal, rotula prezintă două aripioare, una internă şi alta externă. Aripioara
internă este întărită de inserţia vastului intern şi de ligamentul menisco-rotulian intern, iar aripioara
externă este întărită de inserţiile vastului extern şi fascia lata şi de ligamentul menisco-rotulian
extern; complexul aripioarei externe este mai slab. Peste rotulă se formează o reţea care o fixează
pe şanţul trohlean, reţeaua fiind formată de fibre ale vaştilor, croitorului, fascia lata, aponevroza
gambieră, dreptul anterior.
Rolul rotulei este acela de a depărta tendonul cvadricepsului de trohlee la extensie maximă;
astfel, braţul de pârghie al cvadricepsului creşte cu 50%. În flexie, forţei reprezentate de greutatea
corpului i se opune o rezistenţă reprezentată de cvadriceps şi aparatul rotulian; Braţul rezistenţei
variază cu poziţia genunchiului; astfel, cu cât flexia creşte, braţul pârghiei pe care apasă greutatea
corpului creşte, deci activitatea cvadricepsului (ca rezistenţă) trebuie să crească, rotula uşurând
activitatea cvadricepsului. În flexie, apare o forţă care apasă puternic rotula pe trohleea femurală,
această forţă apărând la bisectoarea unghiului dintre tendonul rotulian şi direcţia de acţiune a
cvadricepsului. Traiectul urmat de rotulă este concav în afară; la începutul flexiei intră în contact
treimea inferioară a rotulei cu trohleea femurală, la flexie 45 o intră în contact treimea medie a
rotulei cu trohleea femurală, iar la flexie mai mare de 60 o contactul se stabileşte între treimea
superioară a rotulei şi trohleea femurală; deci, presiunea propriu-zisă se exercită doar pe treimea din
suprafaţa rotulei, deci va creşte de trei ori. Pe genunchiul extins, rotula se plasează sus, deoarece
contracţia cvadricepsului o trage în sus şi în afară, astfel încât ea pierde contactul cu trohleea.