Sunteți pe pagina 1din 8

Moara cu noroc

Ioan Slavici

1. Date despre autor

Ioan Slavici se naşte la 18 ianuarie 1848 la Şiria, lîngă Arad. A fost al doilea
copil din cei cinci. Tatăl său – Savu Slavici a fost cojocar-, iar mama sa – Elene Slavici
s-a născut la Borlea.
Între anii 1854-1858 frecventează şcoala elementară ortodoxă din Şiria, avîndu-l ca
dascăl pe Dimitre Voştinari. În 1859-1860 frecventează încă o dată clasa a IV-a la
şcoala elementară pentru a se putea înscrie la liceu. În 1860-1865 urmează liceul
din Arad, unde primea săptămînal merinde de acasă. În 1865-1867 învaţă la liceul
din Timişoara, unde dă ore de meditaţii. În 1867-1868 învaţă la liceul maghiar din
Arad. În august 1868 trece examenul de bacalaureat la Satu Mare. Apoi face o
călătorie pe Valea Şomeşului şi în munţii Apuseni. În octombrie 1868 se înscrie la Facultatea de Drept şi
Ştiinţe a Universităţii din Budapesta, unde trece cursurile de literatură romană. În anul 1869 el se
îmbolnăveşte şi se întoarce la Şiria, neavînd bani.
În aprilie 1869 se înscrie la Facultatea de Drept din Viena. Pentru a se asigura material, el lucrează
el lucrează secretar la un notar din Cumlăuş. În septembrie 1869 î-l cunoaşte pe Eminescu, care îi rămîne
prieten şi sfătuitor pe toată viaţa. Ambii sunt proclamaţi membri definitivi a societăţii literare “Romania”.
În mai 1870 susţine examenul de stat şi ia lecţii de la unii profesori cu nume european renumit
(Suddwiy Arnds, Rudolpl Ihering, etc. Debutează în martie 1871 cu comedia “Fata de birău”, publicată în
Convorbiri Literare. La 1 iunie 1872, în “Convorbiri literare” apare prima lui poveste “Zîna Zorilor” cu
culegeri din folclor. În iulie 1872 Slavici părăseşte Viena, încheindu-se viaţa lui de student. În octombrie
1874 soseşte la Iaşi, fiind găzduit de colegul lui de studii la Viena. Aici, prin Eminescu face cunoştinţă cu Ion
Creangă cu care leagă o strînsă prietenie. În decembrie 1874 Slavici vine la Bucureşti unde se stabileşte cu
traiul, locuind în strada Renaşterii nr.3.
La 11 septemtrie 1875 se căsătoreşte cu Ecaterina Szoke Magyarosy, înrudită cu o familie din Şiria –
satul său natal, cu care va divorţa la 18 noiembrie 1885.
Ioan Slavici a fost profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul “Matei Basarab”. La 1
noiembrie 1883, Slavici o cunoaşte pe Eleonora Tănescu – Profesoară la şcoala elementară de fete din
Sibiu, cu care se căsătoreşte la 18 martie 1886 la Sibiu.
La 11 noiembrie 1886 se naşte Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avîndu-l ca naş la botez pe Titu
Maiorescu. În mai 1887 Slavici este ales secretar la Comitetul Central al Partidului Naţional Roman, iar la 25
aprilie 1888 e condamnat la un an de “temniţă de stat”.La 19 ianuarie 1889 cel de-al doilea copil a lui
Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina. La 10 iulie 1889 este eliberat din temniţă şi vine la Sibiu. După aceasta sunt
publicate multe din operele sale.
La 25 noiembrie 1892 Slavici devine cetăţean al Romaniei şi se stabileşte definitiv la Bucureşti. Aici
el publică mai multe opere ale sale, unele din ele fiind jucate pe scenă.
În aprilie 1925 Slavici pleacă la Crucea de Jos, la fiica sa Lavinia-Ioana-Josefina. Ioan Slavici se stinge
din viaţă la 17 august 1925, la orele 18.30, la Crucea de Jos în casa fiicii sale Lavinia. Este înmormîntat la
sehitul Brazi. La funerariile de înhumare, alături de familie şi de numeroşii prieteni, participă şi mulţi
scriitori romani de la Societetea în care a colaborat.

1848 - Vigurosul nostru prozator (mare prieten al lui Eminescu) se naşte în anul revoluţiei, la Şiria, pe 18
ianuarie. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei, născută Borlea.
1854-1858 - Frecventează şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avându-l dascăl pe D. Voştinari.
1859-1860 - Repetă clasa a IV-a, pentru a putea răzbi la liceu.
1860-1865 - Urmează Liceul din Arad, stând la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii.
1865-1867 - Clasele a VI-a şi a VII-a la Liceul Piarist din Timişoara.
1867-1868 - Clasa a VIII-a ca "privatist" la Liceul Maghiar din Arad.
1868 - Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se înscrie la Universitatea din Budapesta.
1869 - În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Şiria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena
(aprilie), dar în august îl aflăm în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus. În toamnă e din nou la Viena,
în armată, urmând şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student
şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană şi maghiară. Mai tânarul său
amic moldovean îl va îndemna să scrie literatura în româneşte (cum s-a spus, aşa va proceda Eminescu şi
cu Ion Creangă).
1870 - Îşi ia "examenul de stat".
1871 - Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birău (comedie). În vară, împreună cu Eminescu,
organizează serbarea panromânească de la Putna.
1872 - E publicată prima poveste Zâna zorilor, Scrierile de început (îndrăgite şi azi de copii) sunt în
majoritate poveşti (Ileana cea şireată, Floriţa de codru, Doi feţi cu stea în frunte).
1874 - Vine la Iaşi şi citeşte la Junimea Popa Tanda. Apoi pleacă la Bucureşti, unde se stabileşte.
1875 - Se căsătoreşte cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreste la Viena şi Budapesta, iar toamna e numit
de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.
1877 - Intră în redacţia ziarului Timpul.
1878 - Publică Gura satului.
1880 - Apare nuvela Budulea Taichii.
1881 - Volumul Novele din popor, cuprinzând prozele scrise până atunci, inclusiv capodopera Moara cu
noroc.
1884 - Înfiinţează la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni şi George Coşbuc.
1885 - Din cauza unor articole în care revendică drepturile românilor, e închis de către autorităţile
maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina.
1886 - Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamnă născându-i-se primul băiat, Titu Liviu. În
urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.
1888 - Premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Naţionalul bucureştean. Condamnat de Curtea cu juri
din Cluj la un an de închisoare. Începe detenţia la Vat (Ungaria).
1889 - Se naşte Lavinia Ioana Iosefina, al doilea copil, când era în puşcărie. Abia la 10 iulie iese din
penitenciar.
1890 - Se întoarce la Bucureşti. Profesor la Azilul "Elena Doamna". Se naşte al treilea copil, Ion Marcel.
1891 - Soţia naşte al patrulea copil, Fulvia, dar nu şi ultimul (urma tradiţia familiei din Şiria, unde fuseseră
cinci copii).
1892 - Devine cetăţean român. Publică Novele vol. I-II.
1894 - Împreună cu Coşbuc şi Caragiale, editează la Bucureşti Vatra. Publică romanul Mara, în foileton.
1894 - Se naşte Elena, al cincilea copil.
1897 - Se naşte Lavinia, al şaselea copil.
1902 - Publica romanul Din batrâni, premiat apoi de Academia Română.
1914 - Conduce Ziua, ziar filogerman, în care militează pentru neutralitatea României în primul război
mondial.
1916 - Este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotel "Luvru". În timpul ocupaţiei germane, scrie
articole de orientare progermană.
2
1919 - La încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat
din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza
convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.
1921 - Publica volumul autobiografic Închisorile mele, în care-şi justifică activitatea din Ardeal şi România.
1923 - Romanul Cei din urmă Armas.
1924 - Volumul Amintiri (preţioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc, Maiorescu).
1925 - Bolnav şi obosit de viaţa agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care trăia la
Panciu, în podgoria asemănătoare cu Şiria natală. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormântat la
schitul Brazi. Gala Galaction rosteşte cuvântul de rămas bun.

2. Date despre opera

2.1. Informatii generale(anul, locul aparitiei operei)


,,Moara cu noroc”, capodopera a literaturii noastre nuvelistice, a fost publicata in volumul de debut
,,Novele din popor”, aparut la Bucuresti, in 1881, volum apreciat de Mihai Eminescu pentru adancimea
sufleteasca a lumii evocate de autor si de catre Titu Maiorescu ca un moment de referinta al vietii literare
romanesti:”parasind oarba imitare a conceptiilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului si ne-au
infatisat ceea ce este, cea ce gandeste si cea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”.

2.2. Explicatia titlului

Titlul operei este ales sugestiv, el fiind chiar locul unde, in mare parte, se va desfasura actiunea
nuvelei, „moara cu noroc” fiind carciuma lui Ghita, personaj ce va incerca sa-si depaseasca conditia umila
pe parcursul operei. Sensul conotativ al titlului ne duce cu gândul la un topos malefic, tanatic (uciderea
semintelor – Ivan Evserv ), un topos creat de diavol, iar determinantul atibutiv „cu noroc” induce lectorului
sugestia bunastarii si a castigului, a fericirii (aparent).
Moara cu noroc porneste de la o semnificatie initiala, la inceput ea este o fost moara transformata
intr-un han. Ea este un spatiu al salvarii oamenilor, fiind cu noroc pentru calatori si pentru hangiu. Moara
cu noroc e situata la intretaierea unor drumuri umblate de hoti, rau famate, de acea la carciuma lui Ghita
se adunau multi negustori: „... drumetii se bucura cand o zaresc din culmea dealului plesuv, caci venind
despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara sa poata sa
gaseasca ori sa astepte alti drumeti ca sa nu plece singur mai departe”.
O data cu venirea lui Lica, moara se incarca de o legenda a imoralitatii, devenind un spatiu al raului.
In final, mopara arde si macina cu ea tot raul. Din final, moara poate deveni, prin refacere, cu noroc pentru
ca acolo s-au macinat toate sursele raului, deci hanul devine cu noroc pentru oameni.

2.3. Tipul operei

Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din domeniul
nuvelisticii. Nuvelele, apãrute în sase volume, au contribuit la progresul literaturii române în directia
oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale si de
pauperizare a populatiei sãtesti, prin crearea de personaje reprezentative, care întruchipeazã conflictele si
trãsãturile esentiale ale acestei lumi.
Aflat sub semnul clasicismului juminist influentei eminesciene, Ion Slavici a impus nuvela de
exceptie, prin „Moara cu noroc” si „Comoara”, „Padureanca” si „Popa Tanda”.

3
Opera epica de mare intindere, "o nuvela solida cu subiect de roman" cum o aprecia George Calinescu,
"Moara cu noroc" este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia nuvelei
romanesti. Prin ea, Slavici, asemenea lui I.L. Caragiale, este considerat creatorul nuvelei realist-
psihologice.
2.4. Aprecieri critice
Titu Maioresscu comenta: “Ceea ce a trebuit sa placa strainilor in poeziile lui Alecsandri,
Bolintineanu, Eminescu si Serbanescu si novelele lui Slavici, Negruzzi si Gane este, pe langa masura lor
estetica, originalitatea lor nationala. Toti autorii acestia, parasind oarba imitare a conceptiunilor straine, s-
au inspirat din viata proprie a poporului lor si ne-au infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce
simte romanul in partea cea mai aleasa a firei lui etnice. Aceste element original al materiei, imbracat in
forma estetica a artei universale, pastrand si in aceasta forma ca o ramasita din pamantul sau primitiv, a
trebuit sa incante pe tot omul luminat si sa atraga simpatia lui luare-aminte asupra poporului nostru. Caci
orice individualitate de popor isi are valoare ei absoluta, si indata ce este exprimata in puternica forma a
frumosului, intampina un rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a ei.”
,,Taranii lui Slavicii, adevarati si energici, au intrat biruitori in literatura romaneasca.
Vorba lor putina si apasata,exprimand sentimente,cand darze,cand duioase, dar totdeauna de o
mare demnitate umana, chiar si cand erau adusi pe cararile pacatului, dadea nuvelei romanesti o infatisare
de realitate dramatica necunoscuta pana atunci.Se vedea intaia oara ca nu e nevoie sa creezi un taran
neexistent pentru a te mandri cu dansul, ca se poate trezi interesul si produce consideratia fara a trece cu
un pas dincolo de marginile realitatii.” (Nicolae Iorga)
George Toparceanu afirma in 1925 ca: „Genul in care a excelat talentul lui Slavici, este, fara indoiala,
nuvela tragica <<Moara cu noroc>>... <<Moara cu noroc>> nu-i numai o nuvela bogata, e in acelasi timp un
mic roman de moravuri, tot atat de interesant-prin fondul de viata locala pe care e proiectata actiunea
principala, prin pitorescul lui special-ca si Bordeenii d-lui Sadoveanu.”

2.5 Volumul din care face parte

Slavici, Ioan- “Budulea taichii”, prefata si note de Domnica Stoicescu,Editura Tineretului, [1965], p.39-161

3.1. Rezumat

Actiunea nuvelei “Moara cu noroc” este structurata in saptesprezece capitole, ea fiind prezentata in
ordine cronologica si constand in redarea destinului lui Ghita, un om ce descopera puterea banilor.
Initial, drama acestuia nu e anuntata, el arendand hanul de la Moara cu Noroc doar spre a-si depasi
conditia umila, adica pentru a strange bani sa-si cumpere un atelier cu zece calfe, pentru a deveni cineva,
pentru a fi respectat intr-o lume in care deja omul nu mai este apeciat si cinstit pentru calitatile sale, ci
dupa avere. Insa, descoperind placerea banilor o data cu intalnirea lui Lica Samadaul, seful porcarilor si
stapanul absolut al campiilor si renumit pentru siretenia cu ajutorul careia manuieste banii, stapan temut
al acelor locuri, el incepe sa-si uite valorile morale.
Desi prevenit de Ana, sotia lui Ghita, ca Lica este un om rau, cizmarul intra in ciclul infinit al
afacerilor ilegale ale Samadaului, fiind „complice” cu acesta.
Incet Ghita se instraineaza de Ana,ajungand chiar sa nu-si mai vorbeasca, iar ea, realizand ca soarta
lui Ghita e legata de Lica,incepe sa-l priveasca pe Lica cu alti ochi. Avand loc in padure un jaf si un omor,
Ghita este chemat la judecatorie, depunand marturie falsa spre a-l acoperi pe Lica, insa ajutoarele
Samadaului, Sil Boarul si Buz-Rupt sunt condamnati la inchisoare pe viata. Ghita observa ca Ana este atrasa
de „prietenul” lui si devine nervos, simitindu-se tradat, se hotaraste sa se razbune, adica sa-l dea prins lui
Pintea, jandarmul ce-i devenise un prieten de suflet.

4
Durerea sufleteasca devine insuportabila si o omoara pe Ana. Rut, urmand porunca lui Lica, da foc
morii si-l ucide pe Ghita, in timp ce Lica, manat de teama de a nu fi prins de jandarmul Pintea, incearca sa
se salveze, si in goana sa prin furtuna se sinucide, sfaramandu-si capul intr-un stejar.
Nuvela se incheie cu imaginea crunta a batranii ce pleaca de pe ruinele morii impreuna cu copiii.

3.2. Personaje
Personajele nuvelei „Moara cu noroc” intruchipeaza idei morale.
Slavici isi analizeaza psihologic personajele prin: acumularea lentă a faptelor, descrierea celor mai
fine mutaţii sufleteşti, notarea reacţiilor fiziologice, monologul interior, dialogul conflictual, legătura dintre
criza sufletească şi cadrul natural, deplina motivare socială şi psihologică a dramelor. Slavici este creatorul
nuvelei realiste-psihologice româneşti.
Nuvela sa devine o adevarata scena de confruntare a doua caractere puternice: Ghita si Lica
Samadaul, iar celelalte personaje au rolul de a contura trasaturile celor doi.
In „Moara cu noroc”, cizmarul de maxim bun-simt, Ghita, protagonistul nuvelei, apare initial dornic
sa-si depaseasca o conditie umila (pentru familia sa), dar hanul Moara cu noroc ii va fi fatal din dubla
perspectiva: incepe sa fie manipulat de puterea banilor si il aduce in „mrejele” lui Lica Samadaul.
Ghita este puternic individualizat prin calitati si defecte, prin vointa si slabiciune. Initial el este un
om cinstit, modest chiar si in ambitii, iubindu-si nevasta si copiii, dorind doar putere sa le asigure o viata
mai buna si, mai ales, demna si respectata, Ghita apare ca un om decis sa lupte pentru schimbarea
conditiei sale sociale, dar fara a face compromisuri.
Ghita este personajul principal al carui destin arata consecinte grave ale dorintei de inavutire. La
inceput, el pare un om curajos si hotarat, renuntand la conditia sa umila pentru a-si incerca norocul spre
binele familiei. Fericirea din primele saptamani ale noii situatii de carciumar demonstreaza bucuria de a fi
om cinstit („să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi,
iară dacă dumineca e noroi îşi duc cizmele până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind
eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.”).
Evolutia personajului se schimba sub influenta nefasta a lui Lica. La prima vedere, Ghita se
dovedeste egalul lui Lica prin calmul, cumpatatea, linistea omului cinstit si incoruptibil. El incepe sa se
schimbe in momentul in care Lica il santajeaza prin banii luati. Seria de compromisuri pe care le face il
determina pe Ghita sa-si piarda demnitatea si respectul de sine. In sufletul sau se declanseaza puternice
framantari pe care le ascunde familiei.
Degradarea lui Ghita evolueaza rapid pana la dezumanizarea totatla cand isi arunca sotia ca
„momeala” pentru prinderea lui Lica. Sfarsitul tragic al personajului arata ca pierderea valorilor morale
inseamna pierderea dreptului de a trai.
Celalalt personaj principal este Lica Samadaul, intruchiparea demonul, capabil sa domine campia si
lumea, subordonand energii si patim, simbol al tentatiei si al influentei negative. Pactul lui Ghita cu Lica
inseamna pentru Ghita pieirea. Numele personajului, Samadaul, reda cateva din trasaturile sale, el
insemnand om care tine socotelile, supravegheaza, garanteaza si da seama de ceva, cuiva.
In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va
implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel
intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului (“simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar
asa le-a fost data”).
Lica are un caracter puternic. Scriitorul il prezinta printr-un portret general in care functia
samadaului in Ardeal este prezentata cu amanunte sociale si economice. Portretul fizic este facut tot cu
tehnica amanuntului asupra vestimentatiei, gesturilor si privirilor.
Lica este personajul ce produce decaderea morala a lui Ghita. Prin trufie si violenta el se impune
tuturor. Prima caracterizare o face Ana ca un avertisment pentru Ghita: ”om rau si primejdios; asta se
vede în ochii lui, din rânjetul lui şi mai ales din căutătura ce are, când îşi roade mustaţa cu dinţii. E om
pătimaş, Ghiţă, şi nu e bine să te dai prea aproape de el ˝, deci putem spune chiar ca personajul exercită
permanent o fascinaţie diavolică asupra celor din jurul său.
5
Efectul dominator asupra lui Ghita se realizeaza prin santaj. Lica, desi o pare ca are o inteligenta
primitiva, a intuit puterea banului asupra lui Ghita si reactia Anei fata de comportarea lasata sotului ei,
dand dovada in toate actiunile sale de sange rece.
Portretul lui Lica este realizat in paralel cu cel al lui Ghita tocmai pentru ca autorul intentioneaza sa
puna in cumpana doua ipostaze de comportament: tentatia si nevoia de a rezista tentatiei ca singurul mod
de a ramane demn.
Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta
a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare.
Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind
reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si
expresiile, zicatorile si proverbele.
Lică este un om crud pentru care a ucide un om este o faptă obişnuită: Acum sângele cald e un fel
de boală, care mă apucă din când în când pentru că tu nu ştii încă… ce grozavă e plăcerea de a lovi pe omul
care te supără…
Ana este un personaj feminin complex conturat cu delicatete ca o imagine a devotamentului fata de
sot si de familie. Pentru ea linistea caminului, castigul cinstit si dragostea pentru sotul ei erau sursele
fericirii. Ea isi pierde linistea cand incepe sa-l banuiasca pe Ghita de complicitate la faptele lui Lica. Insa
face şi ea parte din planul de supunere totală a bărbatului prin femeie.
Ea îşi iubeşte familia (soţul şi copii) şi suferă atunci când Ghiţă nu ii împărtăşeşte gândurile lui.
Neglijată, ea iese treptat de sub influenţa soţului pentru a intra sub fascinaţia lui Lică, ajungand chiar sa-si
dispretuiasca sotul. Deşi la început îl evită pe Lică, intuind fondul rău al acestuia, traptat este impresionată
de caracterul puternic şi bărbăţia lui. Ea este o victimă înstrăinată de soţ, abandonată de Lică Sămădăul.
Uciderea Anei este pe fond o expresie a iubirii profunde pentru că viaţa lor din acest moment ar fi
fost imposibilă.
Pe urmele mentinerii traditiilor stravechi, in nuvelele lui Slavici actioneaza o autentica opinie
publica (Gura satului), batranii pastori ai intelepciunii populare si chiar cavaleri legendari in haine de
politisti (Soacra si Pintea).
Pintea „capraru, om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu
mustata tunsa si cu o taietura in frunte, dar mai presus de toate om asezat si tacut din fire” este un
oersonaj secundar al operei, ce „cu care Ghita se facuse prieten bun”. Autorul mentioneaza, de asemenea,
ca atunci „cand venea la Moara cu noroc se vedea ca se simte bine la carciuma si pleca tot cam enevoie;
apoi el tinea la Ana, la copii, neteza canii lui Ghita si-ar fi fost orisicand gata sa deie cu ciomagul daca
cineva, chiar la drept vorbind, ar fi indraznit sa-l graiasca de rau pe Ghita”, dovada a faptului ca era om bun
si ca tinea, la randul sau, la prietenul sau.
Singurul personaj nepedepsit de autor prin scoaterea din existenta este batrana, soacra a lui Ghita.
Desi este un spirit practic si are pasiunea banului, batrana se salveaza prin calitatea morala a bunei masuri.
Aceasta calitate este proprie si scriitorului care a iubit cumpatarea si echilibrul, lucru vizibil prin lecturarea
operelor sale. Ea deschide opera printr-un monolog din care reiese inteligenta acesteia populare („Omul sa
fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa
faceti dupa cum va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si sa va acopara cu aripa bunatatilor sale. Eu sunt
acum batrana, si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care
am avut parte pana in ziua de astazi si sa dau la sfarsitul vietii mele de amaraciunea pe care nu o cunosc
decat din frica”). Spre deosebire de celelalte personaje, ea ramane „imuna” la toate intamplarile de la han,
iar in final, ea paraseste Moara cu noroc impreuna cu copiii, incheind firul epic cu o fraza ce este o alta
dovada a inteligentei ei („Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).
Scriitor realist si obiectiv, Slavici isi lasa personajele sa evolueze potrivit firii lor, destinului lor. Firea
caracteriologica rezulta din faptele si intamplarile ce reies in nuvela si la care personajele participa,
precum si din modul cum este el oglindit in constiinta altor personaje. Chipul eroului se intregeste si capata
complexitate si prin investigatiile psihologice (monolog si sondajul autorului).

3.3. Valoare artistica


6
Scriitor obiectiv, realist, Slavici da o mare atentie felului în care se exprimã personajele. Si cum
contributia directã a eroilor la desfãsurarea actiunii este masivã, valoarea limbajului ca document al vietii
sufletesti creste. Dialogurile au o mare putere de caracterizare psihicã. Atunci când Ana îi spune lui Ghitã: “
– Esti un om netrebnic si grozav trebiue sã te fi ticãlosit tu în tine, pentru ca sã-mi spui ceea ce nu crezi nici
tu însuti”, avem nu numai o informatie despre transformarea caracterului acestuia, ci si un reflex al
amãrãciunii pe care constatarea o produce în sufletul ei.
Remarcabile sunt, în stilul lui Slavici, expresiile, zicãtorile si proverbele. Anumite capitole ale nuvelei
par a ilustra chiar adevãrul invariabil al unor proverbe (de exemplu:”omul sa fie multumit cu saracia sa, caci
daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”, „sa nu pierdem vremea degeaba”, „in ceas
bun sa fie zis (...) si gand bun sa ne deie Dumnezeu in tot ceasul”, „oamenii sunt multi si de multe feluri”,
„Ana ramase o clipa tulburata”,”noroc bun sa deie Dumnezeu”).
Tonul sfatos si stilul concis, bolovanos al scriitorului ardelean pare potrivit anume ca sa contribuie la
impresia aceea de tragic, de trecut, de viata adevarata si intensa. Termenul de realism provine din fr.
realisme, desemnand o metoda de creatie ce reflecta, ca o reactie la romantism, lumea in varianta sa
obiectiva, neidealizata, cu preocuparea de a respecta veridicitatea, cauzalitatea, tipicitatea si caracterul
concret al mediului, al fizionomiilor , al reactiilor psihice si al detaliilor.
Nimeni, pana la acest scriitor, n-a cercetat cu atata patrundere si perspectiva aspectul social,
condiitiile vietii materiale ale lumii satesti, nimeni n-a infatisat in aceeasi masura stransa corelatie intre
fenomenologia vietii sufletesti si modul de trai, pozitia economic, existenta sociala, intr-un cuvant.
Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si
negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus
la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana
era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).
Ioan Slavici apeleaza la figurile de stil pentru a reda elemente ale naturii inconjuratoare sau spre a
realiza succinte portrete ale personajelor, atat direct cat si in mod indirect. Astfel, intalnim epite („om rau
si primejdios”, „iubeste patimas”, „locurile rele”, „barbatia infatisarii”), metafore („moara cu noroc”),
comparatii („privea la el ca un copil”, „ramase privind ca un copil uimit”).

4. Parerea personala
Din punctul meu de vedere, nuvela “Moara cu noroc” este o opera interesanta din punct de vedere
cultural, ce reuseste sa ne deschida noi orizonturi in “domeniul” framantarilor interioare, aparand - in
urma lecturarii acesteia - la un sir nesfarsit de “De ce?”-uri.
Stilul lui Slavici mi se pare unul simplu, destul de inteles pentru orice varsta insa, in cazul lui,
simplitatea poate crea adevarate “probleme” cititorului. Subiectul este unul clasic, inspirat din simpla si
complicata viata a omului de la sat.
M-a intrigat comportamentul Anei, in special ca nu a fost “in stare” sa-si salveze sotul de Lica, sa se
impuna in a-I deschide ochii si mai ales pentru ca a cedat si ea in fata lui Lica. Faptul ca i s-a daruit mi se
pare cel mai josnic lucru pe care l-ar fi putut face, demonstrand astfel ca si ea are o fire tot atat de slaba ca
a sotului ei.
Este foarta interesant modul in care autorul urmareste evolutia personajelor, in special modul in
care Ghita si Lica se infrunta. De asemenea, mi s-a parut remarcabil faptul ca Slavici isi pedepseste
personajele: mai intai moare Ana, sibolul puritatii anulate de patima straina ei, apoi Ghita, ucis din propria-
I patima si apoi Lica, sub semnul dorintei raului de a nu fi demistificat. Singurul personaj ce nu-si schimba
atitudinea sau comportamentul pe parcursul avansarii firului epic este batrana, ce, in sfarsitul operei,
paraseste impreuna cu copiii Moara cu noroc.
Ideea ca spre a reusi in viata trebuie sa faci compromisuri probabil a fost ideea de baza ce a folosit-
o Slavici, insa mi s-a parut ca a exagerat, probabil pentru a crea acel dramatism ce o detaseaza fata de
celelalte opere, de “banalitatea” unei opere, demonstrand astfel puterea lui de a scrie.

7
8