Topârceanu

din umbră cântarea lor înaltă.

e trestii dormeau cu foşnet lin.
ină în fiecare baltă,
undă o piatră de rubin.

e care lianele-i dezgroapă

egat în tremur lumina unui val,
eri galbeni, căzuţi adânc în apă
calea lunii spre-ntunecatul mal.

ri de umbră închipuiau corăbii,

mişcată în treacăt de zefiri,
chi în aer tremurătoare săbii,
e lumină a undelor subţiri.

semeţe cântau cu glasuri multe

înălţime, privindu-şi faţa-n lac,
uratic stătea uimit s-asculte
oaca toate şi-o clipă toate tac.

eparte prelungi bătăi din palme

ci de flaut ieşeau de jos, din stuh.
idează tăcerea nopţii calme
e note zvârlite în văzduh.

upra apei s-amestecau întruna

gurătatea de freamăt viu, părea
altă apostrofează luna.
oască se ceartă cu o stea.

larma lunaticei orchestre

oare în tainicul ei zvon.
mărginirii durerile terestre
zadarnic, solemn şi monoton...

ltam din umbră acvatica fanfară,

st al nopţii cu ele-am retrăit
minoasă din era terţiară.
ngur ca primul troglodit.