O prima scena semnificativa pentru tema si viziunea despre lume se afla in capitolul

"Zvarcolirea" unde Ion, aflandu-se la cosit, contempla holdele satului dornic sa le ia in stapanire. Acesta
cuprinde lotul familiei si simte nevoia sa il imbratiseze. Contemplarea pamantului ii ofera personajului
stari contradictorii, de admiratie, dar si de nemultumire ca a pierdut cea mai mare parte. O alta scena
semnificativa se afla in capitolul "Sarutarea". Este o scena memorabila ce ilustreaza relatia taranului cu
pamantul sau. Ion primeste pamanturile lui Vasile Baciu legal. Este primavara si merge sa le vada pentru
prima oara deoarece "dragostea lui avea nevoie de inima mosiei". In mijlocul delnitei, Ion se apleaca si
saruta pamantul, simtind un fior rece ametitor. Implinit, personajul isi vede puterile hiperbolizate: "Se
vedea acum mare si puternic ca un urias din basme"

Secventa horei - "o hora a soartei" (N. Manolescu)

Autorul prezinta o lume structurata in doua categorii: categoria «bocotanilor» (Vasile Baciu, George
Bulbuc, primarul) si categoria saracilor (Ion, Florica, vaduva lui Maxim Oprea). Criteriul acestei ierarhizari
o reprezinta pamantul, care confera posesorului demnitate. Mentalitatea era aceea ca oamenii erau
respectati daca au avere, generand relatii tensionate intre saraci si bogati. O categorie aparte o
reprezinta intelectualii satului: preotul, invatatorul.

Scena deschide romanul, avand rolul de a prezenta conflictele (Ion-Vasile Baciu, Ion-George, Ion-Florica).
Jocul este specific zonei nasaudene, se numeste Somesana. Ritmul horei exprima vitalitatea jucatorilor,
dansul se desfasoara intr-un crescendo. Jocul are ca specific prezenta a doua partenere pentru fiecare
jucator. Ritualul horei presupune ca fetele necasatorite sa aiba un buchet de flori pe care sa-l ofere
partenerului; nevestele poarta basma, in timp ce fetele tinere au capul descoperit.

Hora ofera si un tablou panoramic al satului: locuitorii se grupeaza respectand criteriul social (cei bogati
discuta impreuna, iar alaturi "ca un caine la usa bucatariei trage cu urechea si Alexandru Glanetasu,
sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi"), pe varste (copiii alearga printre jucatori, fetele tinere
asteapta pe la margine sa fie poftite la dans, babele privesc atent jocul) si dupa sex (femeile si barbatii
nu se amesteca).

Cand apar oamenii satului, in scena de la hora, accentul cade asupra tensiunilor: "Nu-i fusese draga Ana
si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe FloricaDar Florica era mai saraca decat
dansul, iar Ana avea locuri, si case, si vite." Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc. ("Ea
era fata cu stare, el fecior de bocotan").

Satul are un rol asemanator corului din tragedia antica. El este o instanta, un martor.

Stilul naratorului este unul nervos, frazele sunt concise: "Duminica. Satul e la hora. .Hora e in toi.Locul
geme de oameni.Nucii batrani de langa sura tin umbra."

Scena nuntii

Este prezentata in capitolul Nunta. Ritualul surprinde cateva etape obligatorii: casatoria civila, cea
religioasa, descrierea alaiului care pastreaza ordinea traditionala: in primele carute stau mirii, nasii,
drustele, lautarii, parintii mirilor, alaiul incheindu-se cu ceilalti nuntasi. Ospatul dureaza trei zile, iar
primele doua se desfasoara in casa socrului mic; se danseaza dansuri populare (Somesana). In a treia zi,
nunta se muta in casa socrului mare. Ana e insarcinata si nu joaca. Ion joaca insa cu Florica Ion traieste
nunta lui de parca s-ar insura cu Florica. Se face vinovat de a se fi mintit pe sine insusi. Conflictul interior
reiese din monologul interior al personajului: "ce-ar fi dac-as lua pe Florica si-am fugi amandoi in lume.
Si sa raman tot calicpentru o muiere?" Semnificativa pentru stilul anticipativ este replica lui Ion: "Amu ce
te mai bocesti? Ca doar nu mergi la spanzuratoare" Se hotaraste sa se sinucida in clipa in care vede ca
Ion este un alt Vasile Baciu. Ana constientizeaza pentru prima data faptul ca Ion nu o iubeste la nunta.
Un alt moment de luciditate va fi surprins in capitolul Vasile, in care Ion o alunga pe Ana de acasa: "In
noaptea aceea isi dadu seama intaia oara Ana de prapastia in care-si zvarcoleste ea viata. Si atunci
gandul mortii i se cobori in suflet ca o scapare fericita." Ceea ce o opreste de la gandul sinuciderii este
copilul.

Scena sarutarii pamantului

Preotul Belciug ii cheama pe cei doi, pe Ion si pe Vasile Baciu, ca sa se tocmeasca. Vasile Baciu
consimti sa dea cinci loturi si o pereche de boi, dar pamanturile sa fie inscrise pe numele Anei. Ion ar fi
vrut toate pamanturile insa.
 Un alt moment important este acela in care Toma Bulbuc ii sfatuieste sa se impace, Vasile
propunandu-i lui Ion sa ia jumatate din locuri si o casa. Ion ii spune ca ii trebuie tot pamantul.

In final, merg la notar si Vasile Baciu ii da tot pamantul de frica, deoarece Ion il chemase in
instanta.

Scena sarutarii pamantului este o prefigurare a mortii lui Ion. In sarutarea pamantului este o prefigurare
a mortii. E o scena in care pamantul, iubirea si moartea se intalnesc (mainile lui Ion sunt manjite de
noroi, purtand parca niste manusi ale mortii). Pamantul are un simbol bivalent: al mortii si al vietii. Lutul
apare ca niste manusi de doliu, buzele se lipesc de pamant, trupul negru, picioarele erau in pamant,
grele, pamantul era rece.

In Ion, confruntarea dintre Vasile Baciu si Ion pune in joc o anumita onoare taraneasca. Vorba
sarantocule este o ocara. Nu e importanta vorba in sine, cat faptul ca ea este facuta in prezenta satului.
A avea pamant este un criteriu esential. A nu avea pamant este o rusine.

Scena bataii lui Ion cu George

Betia sufleteasca si trupeasca il face vulnerabil pe Ion. Desi el este mai puternic decat George, bratul lui
George il va scoate din scena. El are o vina (un hybris) fata de Ana. Scena bataii cu George, arata ca Ion e
cel recunoscut de flacai drept fruntas al lor. Ion are un soi de mandrie taraneasca. Acest lucru este vizibil
in scena bataii si in cea din capitolul Zvarcolirea: "Ion era multumit acuma si racorit, si nu se mai
sinchisea de nimic. Statea sprijinit in par, ciobaneste, privind triumfator si amenintator, daca cumva ar
mai indrazni cineva sa-l supere." O secventa similara o identificam in scena a doua din Zvarcolirea:
"Sprijinit in coasa pieptul i se umfla, spinarea i se indrepta, iar ochii i se aprinsera intr-o lucire de
izbanda. Se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul."

Probozirea lui Ion este facuta in Biserica de catre popa Belciug. Prin Belciug vorbeste aceasta tendinta
conservatoare a pastrarii distantelor. Aceasta contribuie la motivarea scopurilor sale.

Ion - personaj complex - vinovat/victima

Ion nu este numai vinovat, el este si o victima. Un personaj mare nu este usor clasabil. Unde sfarseste
victimizarea si unde incepe vinovatia? Uimeste faptul ca Rebreanu a reusit sa faca dintr-o poveste de
dragoste schematica o capodopera. Marii romancieri infrunta banalul: au capacitatea de a descoperi
ceea ce este dincolo de cenusiu. Autorul intarzie decizia interioara a lui Ion, pana cand toate acumularile
interioare creeaza un fel de presiune interna, o asteptare in sufletul cititorului. Vorbeam de o arta a
amanarii. Are gandul drumului deschis prin iubirea Anei spre pamant. Rebreanu amana decizia lui Ion. El
se hotaraste dupa convorbirea cu Titu Herdelea: "Daca nu vrea sa ti-o dea, trebuie s-o silesti. " El avea
nevoie de o confirmare, de nevoia impartirii responsabilitatii cu cineva (cu Titu si cu satul).

Ana este personajul cel mai pur. Ea este un miracol de simplitate nobila. Este singurul personaj facut din
iubire. Ana este vazuta cu ochi necrutatori: aerul ei e temator, e lipsit de farmec, dar are o frumusete
care va creste in roman. Spre Ion se indreapta dragostea Anei si privirea ei: privirea lui Ion e una care
judeca. George Calinescu afirma ca: ".in societatea taraneasca femeia reprezenta doua brate de lucru, o
zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai insemna ceva pentru
feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei, nu."

Drama Anei se amplifica in momentul in care, dupa nunta, Vasile Baciu refuza intabularea. Ion se decide
sa-l dea in judecata.

Secventa sinuciderii Anei

In secventa sinuciderii Anei, Rebreanu procedeaza cu o arta extraordinara a degajarii esentelor. Ana se
inchide in grajd si Rebreanu insista pe trei detalii: un ciripit de vrabii; o pata de lumina; rasuflarea vacii.

Ele sunt un fel de prezente ale vietii in preajma Anei.

Abia acum, dupa moartea Anei, a copilului, dupa hartuielile cu Vasile

Baciu, Ion are certitudinea ca nimeni nu-i mai poate lua pamanturile. Insa in clipa triumfului sau, isi da
seama ca averea nu il face fericit. Ion revine cu gandul la Florica, aceasta veche dragoste. Acum ar dori
pe langa acele pamanturi si iubirea Floricai.

Daca Ion ar fi trait, el ar fi devenit un alt Vasile Baciu. Ei isi seamana

unul altuia. Amandoi sunt animati de o sete salbatica de pamant. Vasile Baciu se inasprise in urma
decesului sotiei. Se apucase de baut si o batea pe Ana. Si el s-a insurat cu o fata bogata si urata, in
schimb o iubise, pentru ca "ea ii intruchipa pamanturile, casa, vitele.".

Exista in roman o poetica a violentei: sinuciderea lui Avrum, moartea lui Dumitru Moarcas, sinuciderea
prin spanzurare, bataie dintre Ion si George, hora - incingerea miscarii. Paginile acelea de violenta te fac
pe tine, cititorul, sa ai o anumita respingere fata de violenta si sa ai o anumita aspiratie spre lumina,
puritate, frumusete.