TESTUL ROȘU-VERDE (bicromatic).

Ochiul uman – sistem cu aberaţii optice

În cabinetul de testare a vederii, pe parcursul procedurii, vi s-a prezentat un test cu un careu jumătate
roşu şi jumătate verde (testul bicromatic), pe fiecare culoare fiind imprimate caractere negre, şi aţi fost
întrebat pe care culoare se văd caracterele mai bine conturate. Majoritatea pacienţilor consideră că
testul este de vedere a culorilor. Concluzia este greşită.

Trebuie ştiut că ochiul uman, ca sistem optic, prezintă o serie de imperfecţiuni ale căror efecte sunt
limitate de selectivitatea naturală a mediilor interne ale ochiului şi de fotoreceptorii (conuri şi
bastonaşe) aflaţi în structura retinei. De asemenea, diferite experimente au condus la concluzia că,
datorită complexităţii proceselor corticale de prelucrare şi interpretare a informaţiilor vizuale, are loc o
filtrare a imperfecţiunilor imaginilor formate pe retină. Aceşti factori creează premizele pentru
obţinerea unei acuităţi vizuale superioare.

Totuşi, în anumite situaţii particulare, pentru a înțelege de ce avem o vedere deficitară, o însemnătate
aparte au aberaţiile cromatice, dimensiunea pupilei şi limitele de percepţie ale rezoluţiei şi contrastului
specifice ochiului uman. Dintre acestea, aberaţia cromatică longitudinală prezintă un interes aparte în
procesul de testare a vederii, motiv pentru care aţi fost întrebaţi dacă vedeţi caracterele negre mai bine
pe verde decît pe roşu sau invers.

Studiile întreprinse de specialişti au demonstrat o aberaţie cromatică longitudinală totală a ochiului de

aproximativ 1,7 – 2,2 dioptrii, în funcţie de subiecţii testaţi şi diferiţi parametri ai testării.

Fizic, cele 1,7 – 2,2 dioptrii se concretizează într-o succesiune de imagini de culori diferite, dispuse în
faţa şi în spatele retinei, în cazul unui ochi fără probleme de vedere (dioptrie zero).

Mai exact, un disc alb, care se presupune că reflectă toate culorile (radiaţiile vizibile) din lumina
naturală, va avea ca imagine formată în ochiul uman o succesiune de discuri colorate în culorile
spectrului vizibil (curcubeu). Practic, putem considera imaginea ca fiind un cilindru a cărui culoare
variază continuu, aşa cum vedem la formarea unui curcubeu. Acest fenomen este prezentat în imagine.
Se constată că are loc o focalizare a radiaţiilor de diferite culori la diferite distanţe faţă de retină.
Astfel, roşu, portocaliu şi galben sunt în spatele retinei iar verde, albastru şi violet sunt în faţa retinei.
Această dispunere a culorilor este uşor variabilă, în funcţie de subiect, dar se modifică semnificativ la
pacienţii cu probleme de vedere (vicii de refracţie).
În cazul miopilor are loc o deplasare a imaginilor în faţa retinei, caz în care radiaţia roşie este
focalizată pe retină sau chiar în faţa acesteia, fapt care permite acestora să vadă mai bine caracterele
imprimate pe fond roşu.

În cazul hipermetropilor are loc o deplasare a imaginilor în spatele retinei, caz în care radiaţia verde
este focalizată pe retină sau chiar în spatele acesteia, fapt care permite acestora să vadă mai bine
caracterele imprimate pe fond verde.

Aceste manifestări ale aberaţiei cromatice longitudinale sunt cunoscute şi utilizate la testarea vederii.
Astfel, “abilitatea” miopilor de a distinge mai bine caracterele pe fond roşu şi a hipermetropilor de a
distinge mai bine pe fond verde este folosită la realizarea oricărei testări optometrice.

De asemenea, testul este utilizat pentru ajustarea cît mai precisă a puterii dioptrice prescrise.

Testul utilizează culorile roşu şi verde datorită dispunerii aproximativ simetrice faţă de retină dar şi
datorită obţinerii unui contrast comparabil al caracterelor negre imprimate pe cele două culori. Dacă ar
fi utilizată culoarea violet caracterele negre ar fi prea puţin vizibile datorită fondului întunecat oferit de
această culoare.

Experienţa a demonstrat că efectul aberaţiei cromatice, utilizat în timpul testării vederii, uneori, poate
furniza indicii false în cazul astenopiilor ce apar la pacienţii care îşi utilizează intens vederea la
distanţă redusă (scris, citit, monitor etc.). Astfel, persoana a cărei acuitate vizuală este supusă testării
poate indica faptul că percepe caracterele mai bine pe fond roşu, ceea ce indică existenţa unei miopii
nereale. Numai schimbul complet de informaţii dintre pacient şi specialist poate sugera existenţa
astenopiei sau a spasmului de acomodare, în unele cazuri fiind necesară chiar utilizarea de substanţe
cicloplegice pentru realizarea refracţiei.

Cel mai adesea, problema nu este conştientizată de persoana respectivă iar identificarea timpurie a unei
manifestări de acest tip poate contribui la eliminarea sau atenuarea cauzelor care au produs astenopia.