Sunteți pe pagina 1din 4

Crearea unei lentile individualizate în doar nouă pași

1. Pregătirea

În zilele noastre procesul de poducție a lentilelor de ochelari este în mare parte automatizat.
După ce opticianul trimite comanda pentru lentila pacientului la ZEISS, începe primul pas de
producție: se fac calcule pentru lentila individualizată, pentru a obține datele necesare pentru fabricație.
Fiecărei comenzi de producție i se alocă un cod de bare, astfel încât datele necesare pentru procesarea
lentilelor să poată fi identificate la fiecare stație în timp real și apoi încărcate în stația de prelucrare
corespunzătoare.

În funcție de prescripție, lentilele semifinisate se selectează automat în magazie. Lentilele


semifinisate pentru ochiul drept și cel stâng dispun deja de o putere optică la suprafața frontală. Pentru
a obține dioptria potrivită pentru purtător, se modelează doar suprafața posterioară a lentilei prin
tehnologia ZEISS freeform. Lentilele semifinisate - denumite și ”pucuri” din cauza formei lor - se
preiau automat din depozit și se plasează într-o tavă. Apoi începe călătoria: benzile transportoare
transportă tava de la o stație la următoarea, până când la urmă se realizează cele două lentile de
ochelari.

Pregătirea

2. Blocarea

Următorul pas îl constituie blocarea. În cadrul acestuia se aplică un strat de protecție pe


suprafața lentilei. Apoi lentila semifinisată se fixează de așa-numitul ”blocaj”. Acest pas este necesar,
pentru ca lentila să poată fi bine prinsă și prelucrată în mașini.

Blocarea

3. Formarea

După terminarea blocări, lentila este prelucrată pentru a-i conferi forma și prescripția dorită. Cu
tehnologia freeform ZEISS, suprafața frontală a lentilei semifinisate prezintă deja o putere optică de
corecție la preluarea acesteia din magazie. Doar suprafața din spate mai trebuie prelucrată și formată în
funcție de nevoile purtătorului. În acest scop se folosește o metodă de prelucrare cu comandă numerică
în 5 axe, prin care se crează forma și puterea optică potrivită pentru purtător, în aproximativ 90
secunde. De fapt se execută trei pași diferiți în aproximativ un minut și jumătate: lentilele se
degroșează, se prevăd cu o formă generală, apoi se prelucrează fin prin zeci de mii de puncte de
prelucrare cu diamant natural. Prin utilizarea acestei metode, producătorul poate prelucra liber
suprafața optică, îi poate conferi o formă liberă.

Formarea

4. Lustruirea și gravarea

În timpul lustruirii se prelucrează suprafața fiecărei lentile, în timp ce proprietățile optice ale
acesteia rămân neschimbate. Este deosebit de important, ca suprafața lentilei să fie perfectă, pentru ca
tratamentele lentilei să nu se detașeze de aceasta. Pe fiecare lentilă ZEISS va fi gravată cu ajutorul unui
laser o literă ”Z” aproape invizibilă. Acest marcaj poziționat precis este foarte important în ceea ce
privește asigurarea calității și aplicarea unui semn care va servi mai târziu la șlefuirea și centrarea
lentilelor.

Lustruirea și gravarea

5. Deblocarea și curățarea

Apoi lentila se deblochează, adică se scoate cu grijă din blocaj. Deoarece aliajul de metale care
leagă lentila de blocaj se topește la o temperatură de sub 50° C, acestea se introduc pur și simplu în apă
fierbinte. Apoi lentila se curăță asemenea unei mașini la spălătorie: se folosesc perii, diferiți agenți de
curățare și apă foarte curată (de ex. special tratată) pentru a îndepărta orice urmă de pe lentile și a le
pregăti pentru aplicarea tratamentului. Apoi lentilele se usucă prin suflare. Desigur, se ține cont de
protecția mediului la fiecare pas de producție: materialele utilizate, precum aliajul de metale se tratează
și se reutilizează, iar apa folosită la producție se epurează într-un mod ecologic.

Deblocarea și curățarea

6. Nuanțarea

La această etapă lentilele se colorează la cerere. Lentilele din plastic de imersează într-o baie de
vopsea, iar nuanțele de lentile din sticlă se aplică în forma unor straturi de oxizi metalici.
Pentru nuanțarea lentilelor din plastic se folosesc vopsele textile, care nu periclitează sănătatea
și mediul înconjurător. Acest procedeu necesită o mare dexteritate: deoarece fiecare lentilă se
realizează în mod individual, iar ZEISS oferă nuanțe în orice culoare, este nevoie de o mare experiență
pentru a obține nuanța ”potrivită”.

Nuanțarea

7. Tratarea

Acum urmează ultimul pas în procesul de producție, care este cel mai exigent din punct de
vedere tehnologic: aplicarea tratamentului. Datorită diferitelor tratamente, lentilele vor fi rezistente la
zgârieturi și durabile, asigurând o vedere clară pe vânt puternic sau în condiții meteorologice
nefavorabile, resping murdăria, reduc reflexiile iritante și oferă multe beneficii funcționale, de ex. în
timpul condusului sau lucrului la calculator. Spre deosebire de lentilele din sticlă, lentilele din plastic
nu sunt destul de rezistente la zgârieturi fără tratament. De aceea un tratament adecvat de durificare
este un accesoriu obligatoriu al lentilelor din plastic ZEISS pentru a le proteja împotriva zgârieturilor.
Acesta se aplică sub forma unui lac pe lentile, în cadrul procesului de imersare, pentru a le conferi
duritate. În funcție de materialul lentilei și de grosimea acesteia este ales lacul potrivit, dintre
numeroasele lacuri special dezvoltate. După curățarea cu ultrasunete, stratul următor se adaugă prin
aplicarea unor straturi antireflex în cadrul unui proces de depunere în vid - și chiar este vorba de
straturi, deoarece o lentilă modernă poate fi prevăzută cu până la nouă straturi. Stratul final face
suprafața lentilei extrem de netedă, conferindu-i rezistență deosebită atât la depunerea de murdărie cât
și de apă. Puteți citi mai multe despre tratamentele pentru lentilele de ochelari aici.

Tratarea

8. Asigurarea calității

Lentilele sunt aproape gata. Însă corespund cerințelor stricte de calitate ZEISS? Pentru a
asigura calitatea potrivită, fiecare lentilă este inspectată minuțios înainte de livrare. Mai întâi se
efectuează o inspecție vizuală pentru a le controla în privința prafului și deteriorărilor, apoi urmează un
control mecanic pentru a se asigura că fiecare lentilă îndeplinește specificațiile necesare. Dioptriile,
axa, cilindrul, grosimea, proiectarea și diametrul acestora sunt corecte? Dacă lentila este impecabilă, se
”marchează” în ultima fază. Acest semn de orientare se folosește la alinierea lentilelor și vine în
ajutorul opticianului pentru incastrarea precisă a acestora în rame. Se îndepărtează doar înainte ca
perechea finală de ochelari să-i fie înmânată clientului.
Litera Z pentru ZEISS se gravează doar după parcurgerea cu succes a fazelor de asigurare a
calității și lentila corespunde într-adevăr cerințelor de calitate ZEISS. Z este semnătura noastră -
promisiunea calității ZEISS, incripționată pe fiecare lentilă în parte.

Și dacă doriți să vă personalizați lentilele de ochelari, puteți cere să vi se graveze inițialele pe


acestea!

Apropo: știați că în cadrul departamentului de nuanțare ZEISS lucrează doar femei? Motivul:
se pare că femeile dispun de o mai bună percepere a nuanțelor, decât bărbații, putând observa mai ușor
și cele mai mici deviații de nuanță de la cea standard.

Asigurarea calității

9. Montarea

De obicei montarea - termenul folosit pentru a descrie introducerea lentilelor în ramă - este
efectuată de către optician. Însă, la cerere aceasta poate fi efectuată și de către ZEISS. Acest procedeu
necesită o precizie micrometrică, deoarece numai lentilele montate optim pot asigura corectarea
perfectă a vederii.

Montarea

S-ar putea să vă placă și