Tipuri de proteze

oculare
Cuprins

Proteza oculară clasică ............................................................................................... 3

Corneea artificială ...................................................................................................... 9
Irisul artificial ........................................................................................................... 11

Ochiul bionic ............................................................................................................ 13

Bibliografie .............................................................................................................. 16

2
 Proteza oculară clasică

Proteza oculară este făcută pentru fiecare purtător în parte, în prealabil fiind controlate
dimensiunile cavității oculare printr-un mulaj special.
Se obține astfel un model din material acrilic care se ajustează după mulaj, până se atinge
forma optimă în cavitate, deschiderea fantei palpebrale rămânând egală cu cea a ochiului
congener.
Irisul și arborele venal se colorează manual, după culoarea ochiului sănătos, până la obținerea
unei nuanțe sclerale satisfăcătoare. Se aplică un strat transparent din material acrilic
peste proteza realizată pentru protecție și aspect natural. În final se execută ajustarea și
șlefuirea protezei.
Termenul optim de efectuare a unei proteze se situează între 8 și 10 săptămâni de la data
operației. Foarte important este însă ca medicul să îndrume pacientul către un laborator de
oftalmologie la aproximativ două săptamâni de la operație (după ce se scot firele).
În acest moment se poate aplica deja un conformator, cu care pacientul va sta până la data
executării protezei propriu-zise, dată care va fi stabilită tot cu această ocazie.
Timpul necesar realizării unei proteze oculare este de 2 zile, cu mențiunea că pacientul va
trebui să vină la o ședința intermediară de probă.
Materialele utilizate la confecționarea protezelor sunt rășinile acrilice și acrilate care prezintă
urmatoarele caracteristici:

 stabilitate volumetrică;
 rezistență mecanică;
 insolubilitate în apă;
 rezistență deosebită la acțiunea acizilor și a bazelor slabe;
 toleranță foarte bună a țesuturilor.
Intoleranțele la acrilat pot apărea foarte rar și sunt datorate mai curând unei igiene
necorespunzătoare sau unei adaptări neadecvate a protezei în cavitatea oculară.
Refacerea cât mai exactă a fizionomiei pacientului prin aplicarea unei proteze oculare este
influențată de cauza care a dus la pierderea globului ocular:
o malformație congenitală;
o glob dezorganizat posttraumatic;
o glob atrofic după afecțiuni oculare medico-chirurgicale;
o afecțiuni tumorale;
o microftalmie;
o anoftalmia.
De aceea pentru o cât mai bună protezare, cu mobilitate crescută a protezei, se recomandă
efectuarea operației cu constituirea unui bont scleral mobil.

3
 Fig. - Conformatoare

Protezele oculare construite înainte de al Doilea Război Mondial, erau făcute din sticlă. Uzura
acestui material producea însă importante probleme estetice și de toleranță. În ciuda
numeroaselor îmbunătățiri obținute în producerea protezelor de sticlă, acestea au menținut în
mare parte proprietățile negative.
E necesară sublinierea faptului că popularitatea protezelor oculare din sticlă se datorează în
special costului redus, cu toate că frecvențele substituiri îl obligau pe purtător la cheltuieli
continue.
În perioada postbelică, o dată cu dezvoltarea materialelor de sinteză, rășina acrilică a obținut
cu timpul o poziție predominantă în toate câmpurile protezistice și astfel deci și în cel ocular.
Din întreaga gamă de materiale (substanțe) artificiale disponibile în prezent, doar rășina
acrilică corespunde tuturor cerințelor necesare pentru confecționarea unei proteze oculare.
Calitățile protezelor oculare din sticlă:
1. Costul redus: sticla este un material relativ economic și permite astfel satisfacerea
exigențelor acelor pacienți ce necesită o protezare rapida și ieftină.
2. Transparența extremă: suprafața unei proteze din sticlă noua și neutilizată prezintă o
transparență uneori superioară celei din rășina acrilică.

4
 Fig. - Conformatoare pentru Proteze Oculare
Defectele protezelor oculare din sticlă:
1. Deteriorarea materialului: sticla este un material foarte delicat. Lichidul lacrimal, cu
timpul, atacă suprafața protezei făcând-o astfel din ce în ce mai aspră. Deja dupa câteva
luni de folosire acest lucru poate provoca iritații deranjante, iar aspectul estetic se
înrăutățește. În unele cazuri proteza din sticlă se poate sparge în cavitatea oculară (de
exemplu ca urmare a unor bruște schimbări de temperatură).
2. Modificarea formei: ca urmare a acțiunii chimice a lichidului lacrimal, proteza din sticlă
pe parcursul utilizării are tendința de a-și modifica forma, devenind mai subțire în mod
perceptibil și pierzând astfel o parte din caracteristicile sale geometrice necesare unei
bune aplicări.
3. Scurta “viață” a protezei: tot din cauza degradării, pacientul trebuie să schimbe proteza
foarte frecvent, în medie la fiecare 12-24 de luni.
4. Slaba rezistență la lovituri: sticla este un material fragil și este astfel suficientă o simplă
presiune sau scăparea protezei pentru a cauza spargerea acesteia.
5. Redusa rezistență termică: o schimbare bruscă de temperatură (ca de exemplu intrând
într-un ambient bine încălzit după o plimbare pe zapadă) poate provoca spargerea
protezei.
6. Insuficiență maleabilitate a materialului: sticla nu este un material maleabil și acest fapt
împiedică tehnicianul protezist să modifice, dacă este necesar, forma protezei în baza
caracteristicilor anatomico–morfologice ale pacientului. Acest lucru este de foarte mare
importanță mai ales în cazurile tinerilor pacienți în creștere, ce necesită modificări
continue ale protezei.
7. Greutatea: proteza din sticlă este cu siguranță mult mai grea decât cea din rășină și din
această cauză, după câțiva ani de folosire este posibil să intervină fenomene de
“suferință” din partea pleoapei inferioare, de cele mai multe ori incapabilă de a suporta
greutatea.
8. Incompatibilitatea chirurgicală: proteza din sticlă nu este potrivită aplicării pe multe
implanturi pentru mobilitate utilizate în prezent de către neurochirurgii oculiști (exemplu:
bont scleral mobil, etc.), tocmai din cauza redusei modelări a materialului și a excesivului
traumatism pe care îl suferă țesuturile ce acoperă implantul.

5
Calitățile protezelor oculare din rășină:
1. Toleranța: rășina acrilică, polimerizată în mod corect, nu provoacă niciun fel de reacție
alergică. Totuși se poate întâmpla ca în urma inflamării conjunctivei să se formeze un
lejer strat de secreție seacă ce înasprește suprafața. În acest caz tehnicianul protezist poate
șlefui proteza cu o operație foarte scurtă ce redă suprafeței condițiile de finețe optime.
2. Inalterabilitatea: niciun tip de secreție oculară nu este în grad de a coroda sau dauna
rășinii acrilice, de aceea suprafața protezei nu va prezenta niciodată semne de uzură.
3. Ușurința prelucrării: rășina acrilică este un material ce poate fi prelucrat cu usurință.
Protezistul poate urmări toate caracteristicile anatomice ale pacientului și deasemenea
dezvoltarea copiilor în creștere, modificând forma protezei fără niciun fel de obstacole.
4. Stabilitatea formei: rășina acrilică, fiind imună atacurilor secrețiilor lacrimale, nu va
prezenta niciodată semne de uzură sau subțieri, deci își va păstra morfologia originală
chiar după mulți ani.
5. Ușurința de a fi curățată: pentru a curăța o proteză din rășină nu este necesară extracția
acesteia din cavitate, nici măcar în timpul somnului; acest lucru evită “slăbirea”
pleoapelor din cauza repetatelor introduceri și extrageri ale protezei, rezolvând astfel și
stânjeneala psihologică a pacientului ce nu va mai trebui să efectueze această operație
neplăcută, “uitând” chiar că poartă o proteză.
6. Rezistența: proteza oculară din rășină e în mod absolut incasabilă. Nu se sparge în urma
loviturilor și nici in interiorul cavității în cazul variațiilor bruște de temperatură sau a
traumatismelor.
7. Comoditatea: proteza din rășină este extrem de ușoară. Greutatea sa nu cere niciun tip de
solicitare din partea pleoapei inferioare, aceasta menținându-se tonică chiar și după mulți
ani de purtare.
8. Compatibilitatea chirurgicală: rășina acrilică este un material perfect compatibil cu toate
implanturile ulilizate pentru mobilitatea protezelor (inclusiv cele de ultimă generație),
tocmai datorită proprietății sale de a putea fi lucrată cu ușurință și a maleabilității sale
practic ilimitată ce permite adaptarea formei posterioare a protezei la orice tip de soluție
chirurgicală.
Defectele protezelor oculare din rășină:
1. Diferența de preț: proteza din rășină acrilică este cu siguranță mai scumpă decât cea din
sticlă, deoarece este un produs mult mai sofisticat ce permite atingerea unor rezultate
anatomico–funcționale net superioare celor obținute cu protezele din sticlă. Mai mult
decât atât, diferența de preț este doar teoretică: proteza din rășină, de fapt, nu se va uza
niciodată, pe când proteza din sticlă constrânge pacientul la frecvențe substituiri ce
schimbă aparentul avantaj economic al achiziționării inițiale cu o cheltuială continuă în
timp.
2. Transparența: în unele cazuri, rășina acrilică poate prezenta o transparență inferioară
sticlei. Pentru a evita acest lucru, este necesară șlefuirea protezei din rășină măcar o dată
pe an. Este vorba de o operație scurtă și economică ce permite utilizarea protezei proprii
la maximul transparenței.

6
 Fig. - Proteză oculară
Concluzii:
În prezent, materialele plastice și de sinteză sunt în mod absolut cele mai folosite în chirurgie.
E de ajuns să ne gândim de exemplu la toate ustensilele de unică folosință utilizate în spitale ce
au înlocuit pe cele din sticlă și metal.
Și protezele oculare s-au raliat la această “revoluție” și se poate spune că nu mai există motive
valabile pentru a utiliza protezele din sticlă, limitate în rezultate și depășite din punct de vedere
al tehnologiei aplicate.
În unele cazuri, după cum am văzut, folosirea sticlei poate cauza chiar patologii de lejeră
gravitate, dar cu siguranță nedorite și neplăcute.
Vechiul “ochi de sticlă”, în consecință, a devenit doar o îndepărtată amintire.
Întreținerea protezei

Protezele oculare pot fi foarte ușor scoase și reintroduse în cavitatea oculară. Ele sunt
susținute de către pleoapele superioare și inferioare. Majoritatea pacienților poartă protezele tot
timpul, scoțându-le doar ocazional pentru a le curăța, pe când alți pacienți le dau jos noaptea.
Păstrarea permanentă este cea ideală.
Când mânuiți proteza aveți grijă să fiți curat pe mâini. Uitați-vă în jur dacă nu există pericolul
de a pierde sau deteriora proteza în cazul în care o scăpați din greșeală pe jos. Scoateți proteza
(cu o ventuză pentru extras) doar pentru a o curăța și urmăriți indicațiile oferite de medic sau de
tehnicianul protezist. O manevrare prea frecventă poate cauza iritarea cavității orbitale și o
secreție excesivă.
Curățarea protezei oculare
Cu timpul, suprafața protezei oculare colectează proteine ți impurități. O îngrijire adecvată a
protezei asigură o orbită sănătoasă și mărește durata de viață a protezei.
Unii pacienți consideră că îndepărtarea și curățarea zilnică a protezei ar fi necesară, în timp ce
alții poartă fără probleme proteza timp de câteva săptămâni sau chiar mai mult timp înainte de a
o curăța.
7
 Ideal este ca proteza să fie curățată o dată la 2-3 săptămâni.
Spălați-vă pe mâini întotdeauna înainte de a manipula proteza oculară. Folosiți apa caldă
pentru a clăti proteza și frecați-o cu delicatețe, înlăturând astfel mizeria și proteinele acumulate.
Uscați-o ușor cu un țesut moale, utilizând o mișcare circulară.
Nu spălați sau muiați proteza în niciun tip de solvent, dezinfectant sau alcool. Aceste
substanțe chimice pot cauza iritația cavității oculare și pot deteriora proteza.
O șlefuire profesională executată în laborator este singura modalitate pentru a îndepărta
proteinele acumulate pe suprafață și infiltrările bacteriale. Se recomandă ca proteza oculară să fie
refinisată la fiecare 6 luni, în funcție de metabolismul fiecărui purtător.
O șlefuire profesională îndepărtează zgârieturile și împiedică acumularea pe proteză a
depozitelor de proteine și bacterii. Finisarea oferă confort și un aspect mai natural. Această
consultație permite de asemenea ca protezistul-oftalmolog să examineze orbita, asigurându-se că
țesutul este sănătos și proteza se potrivește în mod corespunzător.
Protezele oculare trebuiesc șlefuite în mod profesional din 6 în 6 luni.
Câteva simptome ce s-ar putea evidenția când proteza necesită o nouă finisare:
 pleoape iritate sau care oferă senzații neplăcute;
 secreții intensificate sau discomfort;
 schimbarea morfologiei.
O manevrare excesivă poate produce iritarea cavității orbitale și secreții nedorite.

Fig. – Dispozitive pentru extragerea protezei ocular

8
 Corneea artificială

Corneea face parte din prima tunică a globului ocular. Ea are rol în sensibilitatea
proprioceptivă a ochiului (termic, tactil, de durere), fiind inervată de ramura oftalmică a nervului
cranian V.
Corneea este transparentă, avasculară, bogat inervată, având o rețea de terminații nervoase
libere sensibile la durere, presiune, tact, cald și rece. Fața ei anterioară vine în raport cu
atmosfera, iar fața posterioară vine în raport cu umoarea apoasă.
Prezintă 5 paturi:
 epitelială anterioară;
 elastică anterioară;
 țesut propriu corneean;
 elastică posterioară;
 epitelială posterioară.
Mii de oameni din întreaga lume şi-au pierdut vederea din cauza vătămării corneei în urma
unor traume suferite, a lipsei de celule stem limbale sau a unor boli. Transplantul de cornee
provenită de la donatori de organe este tratamentul care se aplică, în general, acestor pacienţi.
Însă, din păcate, donatorii sunt foarte puţini, iar anumite subcategorii de pacienţi care au şansa să
primească cornee nu tolerează transplantul, prin urmare comunitatea ştiinţifică a recunoscut de
multă vreme necesitatea de găsire a unor metode alternative pentru redarea vederii pacienţilor cu
astfel de probleme.

Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle au demonstrat o tehnică prin care corneea

umană poate fi creată la o imprimantă 3D, tehnică care ar putea veni în ajutorul celor aflaţi pe
listele de aşteptare pentru transplant.

Combinând celule stem de cornee cu colagen şi alignat (un tip de zahăr folosit în medicină
pentru regenerarea ţesutului uman), a fost obţinută o bio-cerneală pe baza căreia corneea umană
este creată într-un proces care durează doar 10 minute.

Pentru a şti ce formă trebuie să ia corneea printată, cercetătorii au avut nevoie mai întâi să
creeze un tipar pe care l-au folosit pentru printare. Tiparul corneei a fost creat prin scanarea cu o
cameră specială a ochiului unui voluntar.

Noua procedură nu elimină complet nevoia de a se dona cornee, necesară în continuare pentru
colectarea celulelor stem. Însă, în loc ca o cornee să fie înlocuită cu alta, pe baza unei cornee
donate pot fi create 50 de cornee artificiale, folosind această tehnică.

Corneea ajută ochiul să focalizeze şi-l protejează împotriva prafului şi bacteriilor. Fiind stratul
cel mai expus al ochiului uman, corneea este şi foarte vulnerabilă, putând fi rănită uşor.

9
 Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 5 milioane de oameni din întreaga lume sunt
nevăzători ca urmare a infectării corneei. Singura soluţie pentru ca aceştia să poată vedea din nou
este transplantul de cornee.

Până ca printarea corneei să devină un procedeu oficial vor mai trece, însă, câţiva ani, timp în
care se vor realiza numeroase teste, inclusiv pe animale.

Fig. – Cornee artificială

10
 Irisul artificial

Irisul este o parte a ochiului, fiind o diafragmă opacă prevăzută cu o deschidere

numită pupilă, prin care trec razele de lumină către cristalin. Irisul are pigmenți care dau culoarea
ochilor (albaștri, căprui, verzi).
Circumferința mare a irisului se continuă, la nivelul limbului corneean și al ligamentului
pectinat (lig. pectinatum anguli irido-cornealis), cu corpul ciliar.
Fața sa posterioară este neagră și privește fața anterioară a cristalinului.
Fața anterioară a irisului prezintă proeminențe radiare; culoarea sa variază individual după
cantitatea de pigment conținută în celulele sale.
Irisul se scaldă în umoarea apoasă și împarte spațiul care conține acest lichid într-o cameră
anterioară și una posterioară. El conține fibre musculare care alcătuiesc un mușchi circular,
sfincterul pupilei (m. sphincter pupillae) și un mușchi radial, dilatator al pupilei (m. dilatator
pupillae).
Irisul este vascularizat de arterele ciliare lungi și ciliare anterioare, care formează la periferia
sa un mare cerc arterial (circulus arteriosus iridis major). Irisul este inervat de nervii ciliari scurți,
ramuri din ganglionul ciliar (sau oftalmic) și de nervii ciliari lungi, ramuri ale nervului nazal.
Natura influxului luminos sau distanța de obiectul privit provoacă, pe cale reflexă, contracția sau
relaxarea mușchilor irisului, reflex căutat frecvent în cadrul examenului clinic.
Irisul uman poate ajusta mărimea pupilei în funcție de natura fluxului luminos sau de distanța
la care se află obiectul privit, și face toate aceste modificări în mod automat, fără ca tu să le
conștientizezi. Deși obiectivul camerei foto este construit pentru a imita într-o oare care măsură
irisul uman, el nu se reglează automat. Capturile pe care le realizezi cu ajutorul aparatului de
fotografiat se bazează pe mecanisme complicate de control, care împiedică supraexpunerea.

Însă irisul artificial, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie din Tampere,

din Finlanda, se poate ajusta în mod automat în funcție de luminozitate. Grupul de cercetători de
la Smart Photonic Materials a dezvoltat irisul folosindu-se de un elastomer sensibil la lumină.
Echipa s-a folosit de tehnici speciale pentru a plasa moleculele materialului lichid cât mai precis
pe suprafața irisului artificial. Această metodă este similară celei folosite în realizarea
televizoarelor cu LCD, pentru a îmbunătăți unghiul și contrastul, dar este utilizată și pentru
realizarea ecranelor telefoanelor mobile.

Irisul artificial se aseamănă foarte mult cu o lentilă de contact, iar centrul său se deschide și se
închide în funcție de cantitatea de lumină care lovește suprafața sa.

Echipa de cercetători speră să dezvolte această tehnologie pentru a realiza un dispozitiv

biomedical. Însă până se va ajunge la acest pas, specialiștii trebuie să îmbunătățească
sensibilitatea irisului creat, în așa fel încât acesta să se poată adapta chiar și celor mai mici

11
schimbări de luminozitate. În plus, dispozitivul trebuie să fie conceput să funcționeze inclusiv în
medii apoase.

Fig. – Iris artificial

12
 Ochiul bionic

Ochiul bionic, botezat Argus II, este un dispozitiv creat de compania americană Second Sight
Medical Products, și combină biologia cu electronica, acesta fiind primul ochi artificial din lume.
Această proteză va necesita realizarea unui implant retinal, precum și purtarea de către pacient a
unor ochelari de soare ce vor avea o cameră video atașată. Autorul descoperirii este cercetătorul
Mark Humayun, profesor de oftalmologie și inginerie biomedicală la Doheny Eye Institute, din
Los Angeles, California.

Alte două companii din Germania (Retina Implant AG și Intelligent Medical Implants)
lucrează în acest moment la același tip de implant retinian, produsele lor aflându-se încă în
perioadă de testare clinică.

Proteza oculară Argus II va putea reda vederea persoanelor care au orbit din cauza unor boli
degenerative ale retinei. 3% dintre persoanele cu vârste de peste 55 de ani suferă de degenerare
maculară, o afecțiune ce se caracterizează prin afectarea vederii centrale. De asemenea retinita
pigmentară, o boală degenerativă care afectează receptorii de lumină de la nivelul retinei,
afectează în jur de 1,5 milioane de persoane. Ambele afecțiuni distrug fotoreceptorii, celulele
situate în spatele retinei care recepționeaza semnalele luminoase și le transferă creierului sub
forma impulsurilor nervoase, urmând ca aceste impulsuri să fie interpretate ca imagini. În acest
context, sistemul Argus II ține locul fotoreceptorilor.

Implantul retinal nu se folosește de ochi pentru a putea vedea, ci apelează la o camera video.
În primă instanță pacienții nu vor putea percepe imagini clar conturate, ci doar pete de lumină și
forme, pe care vor învața apoi să le decodifice. Imaginea pe care pacienții o vor distinge va fi
neclară inițial, deoarece va avea echivalentul a 60 de pixeli, în comparație cu o retină sănătoasă
care oferă creierului câteva milioane de pixeli. Implantul pe care sistemul Argus II îl presupune
va permite un câmp de vedere de 20 de grade. Procesorul video pe care îl conține proteza vizuală
Argus II va permite ajustarea contrastului în funcție de preferințele pacientului.

Ce conține proteza oculară Argus II:

13
  o pereche de ochelari cu o cameră video încorporată care recepționează imagini în timp
real și pe care le transmite unui microcip;
 un microcip, care poate fi ținut în mână sau prins de haine și are ca funcție procesarea
imaginilor video. Acesta transformă imaginile în impulsuri electrice și le trimite unui
radio emițător situat în ochelari;
 radio emițătorul va transmite wireless impulsurile electrice unui receptor implantat
deasupra urechii sau sub ochi;
 un receptor radio care trimite impulsurile electrice către retină, prin intermediul unui
cablu de grosimea firului de păr;
 o matrice de electrozi (60) implantați în retina purtătorului, care va primi impulsurile
electrice trimise de receptorul radio;
 de la electrozi mesajul va pleca prin nervul optic către zona corticală responsabilă cu
văzul.

Fig. – Ochi bionic

În cazul unui ochi sănătos, fotoreceptorii de pe retină transformă lumina în impulsuri

neuronale care sunt trimise la creier prin nervul optic, iar cel din urmă le interpretează ca
imagini. Însă atunci când fotoreceptorii nu mai funcționează corespunzător, aparatul optic devine
inutil. Sistemul Argus II suplinește acești fotoreceptori. Matricea de electrozi implantată
pacientului reacționeazp asemenea fotoreceptorilor retinieni. Semnalele electrice generate de
electrozi sunt transmise prin intermediul acelorași căi pe care le folosesc și ochii sănătoși: nervii

14
optici. Creierul interpretează semnalele primite, de exemplu: “Ceea ce vezi este un copac”. Este
nevoie de antrenament pentru ca pacienții să perceapă într-adevăr un copac. Pentru început,
aceștia vor observa doar porțiuni luminoase și întunecate, dar după un timp vor învăța să
înțeleagă ceea ce le transmite creierul, potrivit Discovery Fit&Health.
Proteza oculară Argus II va fi disponibilă la un preț de 100.000 de dolari în următoarele
centre medicale, informează HotNews.
 Centre Hospitalier National d'Ophthalmologie des Quinze-Vingts (Paris, Franta);
 Hôpitaux Universitaires de Genève (Geneva, Elvetia);
 Manchester Royal Eye Hospital (Manchester, Marea Britanie);
 Moorfields Eye Hospital, (Londra, Marea Britanie).

Prima versiune a protezei oculare Argus conținea doar 16 electrozi implantați, iar aceasta se
află încă în perioada de testare clinică. Se așteaptă ca varianta actuală a sistemului să ofere o
rezoluție mai bună a imaginii, dat fiind numărul mult mai mare de electrozi implantați.

Introducerea acestui produs pe piață este o realizare importantă în opinia lui Eberhart Zrenner,
directorul Institutului de Cercetare Oftalmologică din cadrul Universității Tubingen(Germania) și
fondatorul companiei Retinal Implant AG. În cadrul companiei sale, Zrenner lucrează în acest
moment la un dispozitiv ce va conține peste 1,500 de electrozi și care va captura imagini
utilizând fotodiode sensibile la lumină incluse în cipul care va fi implantat în ochi. În felul acesta
se va elimina camera video externă, potrivit Technology Review.

Nici compania Second Sight Medical Products nu intentionează să oprească cercetarea în

acest punct. Producătorii promit că implantul va fi imbunătățit. Ceea ce diferentiază proteza
oculară Argus II de celelalte produse similare este capacitatea de a rezista unei implantări pe
termen lung. Argus II a fost testat până acum pe 30 de pacienți.

15
 Bibliografie

1. Ileana Ciuhat, Silvia Gheghescu, Maria Șoigan. Biologie - Anatomia și fiziologia omului;
2. https://www.news.ro/cultura-media/oamenii-de-stiinta-au-creat-prima-cornee-artificiala-
1922404731002018050718140528
3. https://playtech.ro/2017/cel-mai-avansat-iris-artificial-se-comporta-asemenea-unui-iris-
uman/
4. https://www.medlife.ro/anul-in-care-orbii-au-inceput-sa-vada-cum-functioneaza-ochiul-
bionic.html

16