MATERIALE METALICE UTILIZATE PENTRU IMPLANTURI: Ni, Ti, Ta, Mo si

MATERIALE METALICE UTILIZATE PENTRU IMPLANTURI

Materiale metalice pe baza de Ni, Ti, Ta, Mo si W pot fi folosite pentru obtinere de
implanturi deoarece aceste elemente, in cantitati mici, sunt bine tolerate in organism, unele,
in stare naturala, fiind esentiale pentru functiile celulelor (precum Fe) sau pentru sinteza
vitaminei B12 (precum Co). Din contra, daca se gasesc in organism in cantitati mari, pot fi
chiar letale si din acest motiv biocompatibilitatea materialelor metalice folosite ca implant
este de mare interes deoarece acestea, in medii biologice, se corodeaza cu mari consecinte
nefavorabile, respectiv pierdere de material care va conduce, in final, la slabirea implantului.
Cel mai periculos efect il reprezinta migrarea ionilor metalici in tesuturile vecine, cu efecte
tisulare incontrolabile. Din acest motiv relatia compozitie structura - proprietati a
metalelor si aliajelor utilizate pentru obtinerea diverselor implanturi este deosebit de
importanta.
Primul aliaj metalic utilizat pentru confectionarea implanturilor pentru corpul uman a
fost otelul cu vanadiu Shermanaplicat pentru obtinerea de placi si suruburi pentru fracturi
osoase.
Din aceasta categorie de materiale utilizate pentru confectionarea implanturilor metalice fac
parte aliaje de aur, platina, paladiu, argint, otelurile inoxidabile de crom, cobalt, aliaje pentru metaloceramica (nobile, seminobile si inoxidabile), aliaje de bronz (cupru, staniu, aluminiu) si aliajele pentru
lipit.
Cele mai importante caracteristici tehnologice ale materialelor metalice utilizabile in
confectionarea implanturilor sunt:
-

sunt solide la 20oC, cu exceptia mercurului;

sunt bune conducatoare de caldura si electricitate;

poseda structura omogena si uniforma;

au viscozitate mica;

au o buna rezistenta mecanica si chimica;

cu acizii dau saruri;

culoarea aliajelor nobile si a bronzurilor este galbena si gri-argintie pentru aliaje

inoxidabile si seminobile;

poseda coeficient de contractie redus;

se prelucreaza la cald si la rece, mentinandu-si forma dupa prelucrare.

Aliajele, combinatii din mai multe elemente, din care unul este metal, pot fi: nobile
(formate din aur, paladiu, platina), seminobile (formate din argint si paladiu), inoxidabile (cromnichel, crom-cobalt) si cuprice (baza este cuprul si mai contin aluminiu, staniu etc). Acestea sunt
cunoscute sub denumirea de bronzuri.
Cercetarea metalelor si aliajelor se realizeaza prin intermediul metalografiei, pirometriei
si prin determinari experimentale. Metalografia studiaza cu ajutorul microscopului forma, marimea
si natura grauntelor de cristalizare evidentiind fortele ce se exercita intre cristale si influenta
tratamentului termic, Pentru a fi examinate probele metalice (epruvetele) sunt preparate prin
metode speciale de slefuire si lustruire.
Pirometria studiaza topirea si solidificarea unui aliaj sau metal. Metalele se topesc si se
solidifica la aceeasi temperatura, in timp ce aliajele au o perioada de temperatura cu doua valori extreme.
Analiza probelor metalice noi urmareste studiul proprietatilor mentionate in Capitolul I, iar rezultatele
obtinute sunt comparate cu valori obtinute pe probe martor, din metale sau aliaje existente .
1. OTELURI INOXIDABILE

1.1. Tipuri si compozitii de oteluri inoxidabile

Fierul este cel mai raspandit metal tranzitional si unul dintre cele mai abundente in
scoarta terestra. Este cel mai utilizat metal, din cele mai vechi timpuri, fiind si un element de
baza al civilizatiei actuale. Este de o mare insemnatate biologica fiind transportor de electroni in
plante si animale. Hemoglobina (care contine Fe) este transportorul de oxigen in sangele
animalelor, iar mioglobina asigura stocarea oxigenului. Se poate afirma, cu putine exceptii, ca
viata nu ar fi posibila fara fier. In locul oxigenului, hemoglobina poate lega alte grupari cum sunt
CO, CN-, rezultand complecsi cu mult mai stabili, care blocheaza circulatia oxigenului.
Fierul este, in mici cantitati, un element esential pentru viata plantelor si animalelor. Din punct
de vedere biologic, fierul este cel mai important dintre metalele, fiind implicat in urmatoarele procese:

 transportor de oxigen in sangele mamiferelor, pasarilor si pestilor (hemoglobina),

stocarea oxigenului in tesutul muscular (mioglobina),
transportor de electroni in plante, animale si bacterii (citocromul) si pentru transferul de
electroni in plante si bacterii (ferredoxinele),
stocarea Fe in animale (ferretina si transferrina),
ca nitrogenaza (enzima in bacteria care fixeaza azotul),
sub forma de alte enzime.
Hemoglobina este pigmentul rosu din celulele rosii ale sangelui (eritrocite), si contine
~70% din ferul din organismul uman. Cea mai mare parte a restului de fier se gaseste sub forma
de ferretina. Hemoglobina este compusa dintr-o proteina cu masa moleculara foarte
mare, globina,legata de colorantul propriu zis, hemul, (Fitg.1), care contine un atom de Fe (II).
Masa moleculara a hemoglobinei este ~ 65000 si este formata din patru subunitati, fiecare
constand dintr-un complex porfirinic - hemul -care contine Fe2+ legat de patru atomi de azot, si o
proteina globulara numita globina. Fiecare unitate poate fixa o molecula de oxigen printrun efect cooperativ, formand oxihemoglobina(forma oxidata), care transporta oxigenul de la
plamani la tesuturi. Acolo oxigenul este eliberat si rezultadezoxihemoglobina (forma redusa) care
se intoarce la plamani, reluand procesul. Factorul important in actiunea hemoglobinei ca
transportor de oxigen este tocmai reversibilitatea procesului, precum si faptul ca implica numai
Fe(II) si nu Fe(III).
Otelul este un aliaj fier carbon, a carui proprietati mecanice depind de continutul de
carbon, de continutul in impuritati si de elementele de aliere. Procesul de elaborare a otelului consta in
eliminarea partiala a carbonului din fonta si a impuritatilor prin oxidare cu aer sau oxigen. In acest
proces, o parte din fier se oxideaza de asemenea, astfel ca in a doua faza - dezoxidarea - are loc
reducerea oxizilor de fier formati, care se realizeaza de obicei cu aliaje - ferosiliciu sau feromangan.
Fierul are tendinta de a dizolva carbonul in anumite proportii formand solutii solide, precum si
un compus chimic -cementita - Fe3C (carbura de fier). La temperatura obisnuita, aliajul fier - carbon
este alcatuit din doi componenti: fier si cementita. In afara de aceasta, fierul mai dizolva si alte
elemente in cantitati mici, cum sunt: Si, Mn, P, S, care influenteaza proprietatile aliajului. Cantitatea
acestora nu poate fi redusa sub anumite limite. Denumirea transformarii provine de la produsul de
reactie martensita 'un microconstituentdin otelul calit caracterizat printr-un model acicular sau
aciform', obtinut dintr-o solutie solida stabila la temperaturi inalte, - austenita pe baza de Fe, cu
reteaua cristalina cubica cu fete centrate (cfc) si a fost observata pentru prima data la otelurile-carbon.

Un eutectoid sau o mixtura eutectoida este o mixtura in doua faze la o compozitie care are cel
mai scazut punct de topire ,unde fazele se cristalizeaza simultan din solutia topita la aceasta
temperature scazuta. Raportul potrivit de proportie al fazelor pentru a se obtine un eutectoid este
identificat prin punctual eutectic din diagrama fazoriala. Termenul vine din grecescul
eutektos, care inseamna usor de topit.
Fazele distincte care apar in sistemul fier - carbon sunt prezentate in Figura 2.

Ferita - solutie solida de carbon in fer cu maximum 0,02% carbon.

Cementita -compus chimic definit - Fe3C, care contine 6,67% carbon. Este o carbura
interstitiala foarte dura si casanta. Are o retea cristalina complicata, compusa din octaedre
cu axele diferit orientate, atomul de carbon aflandu-se in centrul octaedrelor. Nu sufera
transformari alotropice, dar poate forma solutii solide de substitutie, prin inlocuirea
atomilor de carbon cu atomi de H sau O, si a atomilor de fer cu atomi metalici (Mn, Cr,
W). Cementita separata din topitura se numeste cementita primara, iar cea care se
formeaza in faza solida se numeste cementita secundara. In aliajele cu cotinut redus de
carbon se poate separa cementita tertiara.

Austenita este solutia solida de carbon in fer (cu max.2,06% carbon), care se formeaza
la temperaturi ridicate. Are retea cubica cu fete centrate, ceea ce favorizeaza patrunderea
carbonului in retea si formarea solutiei solide.

Martensita este o solutie solida saturata de carbon in fer , care se formeaza la racirea
brusca a aliajului.

Perlita este eutectoidul sistemului ferita - cementita, continand in medie 0,85% carbon.
Denumirea vine de la aspectul de perle in structura acesteia, vizibile la microscop.
Perlita reprezinta faza ce se formeaza prin descompunerea austenitei la racire lenta, si
reprezinta constituentul normal al otelurilor carbon racite lent. Continutul in perlita
variaza in functie de continutul in carbon. Exista doua variante structurale - perlita
lamelara, care este mai dura, si perlita globulara (formata din cementita globulara si
ferita).

Ledeburita este eutecticul sistemului austenita (2,06% C) - cementita, si este

constituentul aliajelor fer - carbon cu continut ridicat de carbon. Este formata dintr-un
amestec de perlita si cementita, fiind dura si casanta.

Figura 2. Diagrama Fe-C si posibilii compusi care se formeaza functie de temperatura si compozitie.

In sistemul fier-carbon, faza austenita poate suferi o transformare eutectica pentru a produce
ferita si cementita, fiind des intalnite in structuri lamelare, cum ar fi perlita si bainita. Acest punct
eutectic este cam 0,6 % carbon, aliajele care au aproximativ aceasta compozitie se numesc high
carbon steel( fier cu concentratie ridicata de carbon), in timp ce aliajele care nu sufera aceasta
transformare eutectica se numesc mild steel (fier slab).
Otelul inoxidabil este un aliaj fier carbon, aliat cu un alt element, care prin formarea
pe suprafata metalica a unei pelicule compacte si aderenta de oxid ii confera rezistenta la
coroziune in atmosfera, solutii de saruri, acizi etcOtelurile inoxidabile, conform AISI (American
Institute of Steel and Iron) se impart in patru grupe in functie de microstructura:
Grupa I care cuprinde oteluri inoxidabile martensitice, avand cromul ca principal
element de aliere. In general, aceste oteluri prezinta proprietati mecanice foarte bune, dar nu sunt
suficient de rezistente la coroziune. Sunt folosite pentru fabricatia instrumentarului chirurgical.
Grupa a II-a cuprinde oteluri inoxidabile feritice, care au o structura formata din
solutie solida de Fe si nu pot fi durificate prin tratamente termice. Prezinta o buna rezistenta
fata de coroziunea chimica si sunt folosite pentru industria chimica si medicala mai ales ca
recipienti.
Grupa a III-a cuprinde oteluri inoxidabile austenitice Cr-Ni, cu un continut de
aproximativ 17% crom si 8% nichel, la temperatura mediului ambiant. Nichelul este introdus
pentru stabilizarea austenitei. Adaosul de 2 3% molibden are ca scop marirea rezistentei la
coroziune. Reducerea carbonului de la 0,1 la 0,03% conduce la marirea rezistentei fata de serul
fiziologic din corpul uman. Primul otel inoxidabil utilizat pentru implanturi metalice a fost otelul
18-8 (de tip 302) care este mai dur decat otelul cu vanadiu, otel care nu mai este utilizat pentru
implanturi datorita slabei rezistente la coroziune. Pentru realizarea implanturilor ASTM
(American Society for Testing and Materials) recomanda otelurile inoxidabile de tip 316 si 316L
(L de la cuvantul englezesc low-putin)a caror compozitie este prezentata in Tabelul 1.
Grupa a IV-a de oteluri inoxidabile cuprinde oteluri durificabile prin procese de
imbatranire la temperaturi de 450 550 oC. In general aceste oteluri au o slaba rezistenta la
coroziune.
In general in compozitia otelurilor inoxidabile sunt incluse si alte elemente, care,
dupa modul in care realizeaza transformarea se impart in elemente care favorizeaza aceasta
transformare (alfagene: Cr, W, Ti, Mo, Si, Nb) si elemente care franeaza aceasta transformare
(gamagene: Ni, C, Mn).
Tabelul 1. Compozitia otelurilor inoxidabile 316 si 316L

Compozitia otelului, % gr
Elemente
TIP 316

TIP 316 L

Carbon

max. 0,08

max. 0,03

Mangan

max. 2

max. 2

Fosfor

max. 0,03

max. 0,025

Sulf

max.0,03

max. 0,03

Siliciu

max.0,75

max. 0,75

Crom

17 20

17 - 20

Nichel

12 14

12 14

24

24

62 - 69

62 - 69

Molibden
Fier

Caracteristicile generale a otelurilor inoxidabile utilizate in confectionarea implanturilor metalice sunt prezentate in Tabelul 2.

Dintre elementele de aliere din aceste aliaje se disting:

-

cromul este componentul majoritar al otelurilor inoxidabile, concentratia minima

necesara fiind de 11% gr. Desi elementul crom, singur, este un element reactiv,
aliajele sale prezinta o buna rezistenta la coroziune;

nichelul stabilizeaza austenita la temperatura camerei si mareste rezistenta la

coroziune; ambele elemente influenteaza microstructura si proprietatile suprafetei;

toate otelurile austenitice trebuie sa prezinte un continut scazut in carbon, precum

si incluziuni metalice si nemetalice.

Tabelul 2. Avantajele si dezavantajele utilizarii a unor tipuri de oteluri inoxidabile

TIPUL
OTELULUI

SIMBO
L

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

Otel inoxidabil

302

Otel inoxidabil cu
continut de
vanadiu

Otel inoxidabil cu
continut de
molibden

Rezistent la coroziune

Nu este rezistent
la coroziune

316

Molibdenul imbunatateste rezistenta la coroziune

Continut mare de
carbon (0.08%)

Otel inoxidabil cu
continut de
molibden

316L

Rezistenta mare la coroziune in solutii de cloruri,

datorita continutului redus de carbon (0.03%)

Otel inoxidabil cu
continut de crom
(min. 11% gr)

Cromul mareste rezistenta la coroziune deoarece

se pasiveaza

Oteluri austenitice

316 si
316L

Nu au proprietati magnetice si au o buna

rezistenta la coroziune datorita molibdenului

Nichelul stabilizeaza faza austenitica si mareste

rezistenta la coroziune

Oteluri
austenitice cu
nichel si crom

1.2. Proprietatile otelurilor inoxidabile

O mare varietate de proprietati poate fi obtinuta functie de tratamentul termic sau prin
prelucrare la rece a otelurilor austenitice, 316 si 316L, care sunt cele mai utilizate la
confectionarea de implanturi deoarece sunt nemagnetice si prezinta o buna rezistenta la
coroziune. Includerea molibdenului mareste rezistenta la coroziunea in puncte in mediu salin
(denumita coroziune pitting). Astfel, din Tabelul 3, se constata ca modul de prelucrare va conferi
anumite proprietati materialului final si, la randul lui, va da posibilitatea obtinerii de materiale
mai moi sau mai dure. In general aceste oteluri sunt folosite pentru confectionarea suruburilor si
placutelor pentru fracturi osoase sau a cuielor de fixare a soldului.

Pentru obtinerea unor oteluri care sa prezinte caracteristicile mecanice prezentate in

Tabelul 3 este necesar elaborarea otelului sa se realizeze numai in agregate speciale cuptoare
electrice cu arc sau cu inductie, cu captuseala bazica, in atmosfera protejata (vid), la temperatura
dependenta de faza tehnologica de prelucrare. Astfel, topirea incarcaturii formata din deseuri de
otel carbon, deseuri de otel inoxidabil si ferocrom ( 10, 15 sau 18% Cr) se realizeaza la o
temperatura de 1600oC, intr-un interval de 0,5 2 ore, functie de natura incarcatur Afanarea
oxidanta este etapa prin care se realizeaza corectarea compozitiei chimice a otelului, operatie
care se executa la temperatura de 1650oC, sub vid, la 0,2 at, prin insuflare de oxigen cu un debit
de 1-1,5 Nm3/t, care are rolul de a decarbura si de a oxida elementele topiturii, conform
reactiilor:
C + O2 = CO;

Fe + O2 = FeO;

Si + O2 = SiO2

Mn + O2 = MnO; 2Cr + 3/2O2 = Cr2O3

Tabelul 3. Proprietati ale otelurilor austenitice, 316 si 316L

Rezistenta la
intindere,

Rezistenta la
rupere,

Alungirea

Duritatea
Rockwell

MPa

MPa

min. (%)

max

Starea otelului

316

Calit

515

205

40

95 HRB

Prelucrat la rece

860

690

12

300 - 350

Calit

505

195

40

95 HRB

Prelucrat la rece

860

690

12

316L

Zgura este formata din FeO, SiO2, MnO, precum si din Cr2O3, astfel ca, in final,
concentratia cromului din zgura este de cca. 20%, fiind necesara operatia de reducere a zgurei in
vederea regenerarii cromului.

Dezoxidarea si alierea baii metalice se realizeaza prin adaos de var, CaF 2 si elemente de
dezoxidare ( FeSi si FeMn) si consta in eliminarea oxizilor metalici mentionati mai sus,
desulfurarea topiturii si recuperarea cromului, conform reactiilor:

2FeO + Si

= 2Fe + SiO2

2Cr2O3 +2Si = 4Cr + 2SiO2

FeO + Mn = Fe + MnO
CaO + FeS = Fe + CaS

.
Procesul se realizeaza cu viteze mai mari daca, prin dopul oalei de elaborare a otelului
(Fig. 3) se insufla argon, sub vid, consumul fiind de 25 Nm 3/t, la presiunea de 2-4 at. Turnarea
otelului se realizeaza in atmosfera de argon in lingotiere de diferite marimi, indirect, prin sifonul
aflat la partea inferioara. Ca etapa ulterioara de prelucrare o telului este operatia de laminare care
are ca scop obtinerea de sarme, table si alte forme (pastile, granule) necesare confectionarii de
proteze sau alte dispozitive medicale.
2. ALIAJELE PE BAZA DE COBALT

In domeniul biomaterialelor aliajele pe baza de cobalt (58-69%) utilizate in producerea

implanturilor sunt de tip Co-Cr (26-30% Cr) sunt realizate si produse la inceputul secolului al
XX-lea si sunt cunoscute sub denumirea de stelite. Aliajele din aceasta grupa sunt amestecuri
complexe, impartite in 2 clase:
-

aliaj Co-Cr-Mo, utilizat pentru turnarea unui implant (de exemplu articulatie
artificiala);

aliaj Co-Ni-Cr-Mo (1-16% Mo), utilizat pentru prelucrarea implanturilor prin

forjare, (pentru confectionarea elementelor de fixare a protezelor pentru articulatii
de genunchi sau de sold).

In general cele doua elemente ale acestor aliaje formeaza o solutie solida, iar
molibdenul este introdus pentru producerea unor graunti mai fini, care vor conferi o mai buna
rezistenta mecanica dupa turnare sau forjare. Principala caracteristica a acestor aliaje este
rezistenta ridicata la coroziunw in medii bogate in cloruri, datorita Cr 2O3. Dintre aceste aliaje cel
mai promitator aliaj este cel pe baza de Co-Ni-Cr-Mo-Ti care contine 29-38% Co, 33-37% Ni,
19-21% Cr, 9-10,5% Mo si 1% Ti soi permite un grad mare de deformare plastica la rece,

ajungand pana la 50% ceea ce ii confera proprietati de rezistenta mecanica ridicate. Acest aliaj
prezinta o rezistenta la oboseala si la intindere mult superioara celorlalte aliaje si de aceea este
recomandat pentru confectionarea implanturilor care necesita durata mare de functionare.
Introducerea acestor elemente se realizeaza cu anumite scopuri, dupa cum urmeaza:
- cromul creeaza protectie fata de actiunea oxigenului (cresterea exagerata are efecte
negative asupra rezistentei mecanice si a flexibilitatii);
- cobaltul participa la completarea stabilitatii chimice a aliajului, protejandu-l de
actiunea coroziva a acizilor si bazelor;
-

nichelul mareste ductibilitatea aliajului (devine

combate oxidarea si imbunatateste flexibilitatea;

mai

usor

prelucrabil),

- molibdenul mareste rezistenta la coroziune si la rupere, precum si cresterea flexibilitat

Proprietati fizico-chimice:
- sunt aliaje inoxdabile, rezistente la actiunea acizilor si bazelor;
- greutatea specifica este intre 8-10 g/cm 3, conducand la proteze cu greutate mai mica
(comparativ cu cele realizate din aliajele din aur);
- intervalul de topire este cuprins intre 1000-15000C;
- fluiditatea este mai mare in stare topita;
- coeficientul de contractie este cuprins intre 1,7-2,3% si este compensat in cea mai mare
parte de expansiunea tiparului;
- temperatura inalta de fluidificare si coeficientul mare de contractie la racire impun
utilizarea meselor de ambalat cu lianti (silicati sau fosfati), caracterizate prin:
rezistenta termica, duritate mare si coeficient de dilatare corespunzator contractiei
aliajului respectiv;
Modulul de elasticitate al aliajelor pe baza de cobalt, de 220-234 GPa, este de 2 ori
mai mare decat al aliajelor nobile, ceea ce confera si un oarecare avantaj estetic, putandu-se
realiza un design delicat si in acelasi timp rigid
VITALLIUM 2000 este noul standard pentru aliajele de crom-cobalt, datorita proprietatilor sale:

este rezistent la fracturi

are o alungire de 9%

este usor de finisat si lustruit.

Tabelul 4 pune in evidenta proprietatile mecanice impuse aliajelor pe baza de cobalt.

Tabelul 4.Proprietati mecanice impuse aliajelor pe baza de cobalt

Co-Cr-Mo

Co-Cr-W-Ni

Co-Ni-Cr-Mo-Ti

Proprietate
Turnat

Forjat la cald

Recopt

Deformat la
rece

Forjat la
cald

Deformat la
rece

210

210

210

210

232

232

Limita de curgere,
448-517
(MPa)

896-1200

448-648

1606

965-1000

1500

Rezistenta la
rupere, (MPa)

655-889

1399-1586

9511220

1896

1206

1795

Rezistenta la
oboseala (MPa)

207-310

600-896

586

500

689-793

Modulul lui
Young, (GPa)

3 TITANUL SI ALIAJE PE BAZA DE TITAN

Primele incercari de utilizare ale titanului ca biomaterial dateaza din anul 1930 cand s-a constatat
ca este tolerat de catre organismul uman, precum otelul inoxidabil de tip Co-Cr-Mo (Vitallium).
3.1. Caracterizare

Titanul, un element activ din punct de vedere chimic, cu numarul atomic 22, greutatea
atomica 47,20 si densitatea de 4,5 g/cm3 ocupa in seria electrochimica a metalelor un loc intre
Mg si Be. Este de 2 ori mai usor decat aliajele de CO-Cr-Mo care au greutatea specifica de 8,3
g/cm3, de 3 ori mai usor decat aliajele de paladiu argint, paladiu aur (palidor) si de 4 ori mai usor
decat aliajele de aur, care au greutatea specifica de circa 17,5 g/cm 3. Caracteristica deosebita a
titanului este radiotransparenta, proprietate care ii permite tehnicianului dentar un control al
calitatii turnarii, fapt care nu este posibil la aliajele nobile.

Continutul de oxigen din titan influenteaza foarte mult proprietatile mecanice ale
acestuia. Astfel, la un continut de 0,18% O 2 limita de curgere este de ~ 170 MPa, in timp ce un
continut de 0,40 % ridica limita de curgere la 485 Mpa. Totusi nu este de dorit cresterea
semnificativa a continutului de O2 deoarece scad posibilitatea de prelucrare ulterioara a titanului
si rezistenta chimica a acestuia. Hidrogenul este considerat ca fiind impuritatea cea mai
daunatoare deoarece produce fragilitate la rece datorita formarii unor hidruri metalice. Un acelasi
efect negativ il are si carbonul deoarece poate forma carburi metalice la concentratii mai mari de
0,2%
Titanul, ca metal, prezinta o foarte mare afinitate pentru oxigen. Oxizii titanului corespund
valentelor +2, +3, +4, fiind bine cunoscut TiO2, de culoare alba albul de titan, folosit in tehnologia
protezelor dentare datorita capacitatii de opacifiere si colorare in alb. Pelicula de dioxid de titan,
aderenta la suprafata protezelor dentare metalice ori a componentelor metalice din titan, cu grosimea
de 20-50 confera acestora o pasivitate, o rezistenta deosebita la actiunea factorilor din mediul oral.
Titanul 100%, zis si titan nealiat are temperatura de topire 16600C, iar temperatura de
fierbere 33000C.Este un element alotropic prezentand pana la temperatura de 8820C o structura
hexagonala compacta, forma , iar peste aceasta temperatura are o structura microcristalina
cubica, centrata intern, (BCC). titanul se poate turna, dar este foarte dificil de prelucrat la
temperatura camerei, iar titanul se poate suda la temperatura camerei, si, din acest motiv, poate
fi utilizat in ortodontie.
Exista 4 marci de titan nealiat, care se deosebesc prin continutul de impuritati si un
aliaj al acestuia cu Al si V, utilizate in confectionarea de implanturi metalice, iar diferentele
referitoare la compozitia chimica a acestora reies din Tabelul 5.
Tabelul 5. Compozitii chimice ale celor 4 tipuri de titan si a aliajului pe baza de titan

Element

TITAN
Ti6Al4V*
Marca I

Marca II

Marca III

Marca IV

Azot

0,003

0,003

0,005

0,005

0,05

Carbon

0,10

0,10

0,10

0,10

0,08

Hidrogen

0,015

0,015

0,015

0,015

0,0125

Fier

0,20

0,30

0,30

0,50

0,25

Oxigen

0,18

0,25

0,35

0,40

0,13

Titan

99,475

99,305

99,185

98,935

89,477

*Aliajul Ti6Al4V conform ASTM F136 contine 5,5 6,5% Al si 3,5 4,5 % V, Fe max 0,25% (%
gr.)
Adaosul selectiv de alte elemente confera titanului o gama larga de proprietati, dupa cum
urmeaza:
- aluminiul, precum si oxigenul, carbonul, azotul si borul, tind sa stabilizeze faza , respectiv
vor creste temperatura de trecere in forma (Fig.4), marind, in acelasi timp si rezistenta la
oxidare la temperaturi cuprinse intre 300 si 600oC
- vanadiul stabilizeaza faza , reducand temperatura de transformare din faza in faza ;
Adaosul de stabilizatori (vanadiu, niobiu, tantal, molibden, siliciu, crom, mangan fier) va
conferi aliajului o modificare a caracteristicilor rezistentei mecanice, valori evidentiate in Tabelul 6,
respectiv, odata cu marirea continutului de impuritati creste rezistenta mecanica a materialelor si scade
ductilitatea acestora.
Tabelul 6. Proprietati mecanice ale celor 4 tipuri de titan si a aliajului pe baza de titan

Proprietate

TITAN

Ti6Al4V

TIP I

TIP II

TIP III

TIP IV

Rezistenta la intindere, (MPa)

240

345

450

550

860

Rezistenta la rupere, (MPa)

170

275

380

485

795

Alungirea, (%)

24

20

18

15

10

Reducerea ariei, (%)

30

30

30

25

25

Rezistenta la coroziune a implanturilor pe baza de titan se datoreaza formarii stratului

de dioxid de titan, foarte stabil, cu interval de depunere foarte rapid (10 -9 secunde). Astfel, chiar
la temperatura camerei, titanul se oxideaza, iar stratul de oxizi formeaza in continuare o bariera
impotriva agentilor corozivi. Aceasta reactivitate crescuta a titanului impune desfasurarea
procesului de turnare in conditii deosebite (in vacuum sau medii protejate si in creuzete de
cupru).
Titanul pur este utilizat in implantologie, tehnologia coroanelor, puntilor, protezelor
partiale si totale, in ortodontie. Dintre aliaje cel mai utilizat este aliajul Ti6Al4V.
Avantajele si dezavantajele utilizarii titanului
In general, utilizarea exploziva a titanului in tehnologia dentara a ultimilor ani se explica prin
numeroasele avantaje pe care le prezinta acesta, comparativ cu alte materiale metalice ale domeniului:
- excelenta rezistenta la coroziune, superioara oricaror alte aliaje dentare cunoscute;
- biocompatibilitate absoluta a titanului pur, datorata afinitatii crescute pentru oxigen si
lipsa oricarei toxicitati, fiind perfect tolerat de organism, cu experiente clinice dintre cele mai
bune;
- posibilitatea unica de utilizare a unui singur material pentru implant si suprastructuri
protetice sau orice alte lucrari protetice la acelasi pacient pentru evitarea reactiilor fizico-chimice
ce pot fi generate de utilizarea unor metale diferite;
- nu produce combinatii alergice, fiind excluse orice reactii de acest gen;
- posibilitatea realizarii unor piese protetice usoare; cu o densitate de doar 4,51 g/cm 3,
titanul este de patru ori mai usor decat aliajele dentare pe baza de aur si de doua ori mai usor
decat aliajele Co-Cr, asigurand pacientului un confort deosebit;
- conductibilitate termica redusa, similara smaltului natural (de cca. 13 ori mai mica
decat cea a aliajelor pe baza de aur si de 3 ori mai scazuta decat cea a aliajelor Co-Cr), care
previne iritarea pulpei, pacientul putand consuma, fara socuri termice, alimente reci sau calde;
- neutralitate galvanica in cavitatea bucala si un gust absolut neutru, consumarea de alimente sau bauturi nefiind afectate de nici un 'gust metalic'
- transparenta la radiatiile X permitand, de exemplu, diagnosticarea cariilor secundare
fara a se indeparta proteza dentara fixa, din titan;
- prelucrabilitate mecanica facila.

Din perspectiva stomatologului, pacientului sau a tehnicianului dentar, titanul prezinta

insa si uneledezavantaje:
- culoarea gri-argintie a lucrarii (in partile vizibile aceasta se poate placa sau combina
cu polimeri sau materiale ceramice);
- temperatura de topire inalta si reactivitatea deosebita a titanului la cald impun
utilizarea unor instalatii speciale de turnare precum si a unor materiale si tehnologii specifice
pentru pregatirea machetei si a tiparului; de aceea, elementele protetice turnate din titan nu sunt
cele mai ieftine dar, fara indoiala, asigura, cea mai buna solutie in raport cu stadiul actual.
3.2. Prelucrarea titanului
Datorita proprietatilor specifice ale titanului si a aliajelor sale, respectiv temperatura
ridicata de topire si cresterea brusca a activitatii chimice cu temperatura acestea se elaboreaza in
cuptoare electrice cu arc si prin inductie, numai in atmosfera de protectie cu gaze inerte sau vid.
Prelucrarea titanului se realizeaza prin turnare, frezare si electroeroziune. In cazul prelucrarii
titanului prin turnare componenta metalica din titan se modeleaza pe modele de lucru integrale,
montate cu modelul antagonist in raport de ocluzia corespunzatoare relatiei centrice, in
articulatoare medii, partial sau complet adaptabile.
Pregatirea machetei pentru ambalare si ambalarea acesteia se face in functie de
aparatura utilizata pentru topirea si turnarea titanului, care poate fi diferita atat in privinta
modului de topire a titanului, cat si in ceea ce priveste introducerea titanului topit in tipar. S-a
constatat ca utilizarea curentilor de inalta frecventa nu este cea mai buna solutie pentru topirea
titanului nealiat, dupa cum nici centrifugarea nu asigura in cea mai mare masura succesul
patrunderii metalului in tipar. Cea mai moderna si eficienta metoda pentru topirea metalului
nealiat este aceea cu arc electric sau cu laser.
Tehnologia de turnare a titanului este inca o ramura foarte tanara in tehnica dentara
datorita temperaturii ridicate a topiturii metalice si a puternicei reactivitati chimice a acesteia,
(Tabelul 7). Unele firme au incercat sa evite problemele tehnice ale topirii - turnarii titanului prin
punerea la punct a unor tehnologii de prelucrare prin eroziune electrica. Firma Krupp
Medizintechnik GmbH in colaborare cu Universitatea din Tubingen (Germania) a realizat in acest
scop sistemul DFE constituit dintr-o tehnologie si instalatia aferenta pentru producerea de piese
protetice-coroane, punti, implanturi prin eroziune electrica.
Tabelul 7. Sistem, procedeu si firme de turnare ale titanului.

SISTEM

FIRMA
PRODUCATOARE

MASA DE AMBALAT

PROCEDEU DE
TOPIRE

PROCEDEU
DE TURNARE

TITANIUMER

Compania
Tanaka/Ohara
Japonia

Ohara-Titanium Vest

Arc electric

Centrifuga

TITAN-CASTVAC 12

Cowa-Dental,
Dusseldorf,
Germania

Cowa-Titan Vest

Inductie curenti
cu inalta
frecventa

Centrifuga

TYCAST 3000

Jeneric/Pent

Masa de ambalat fina cu

oxid de zirconiu

Arc electric

Centrifuga

VACUTHERM
3.3TITAN

Linn, Hirschbach,
Germania

Masa de ambalat fina cu

oxid de zirconiu

Inductie curenti
cu inalta
frecventa

Centrifuga

TANCOCAST

Bego AG, Bremen,

Germania

Tancovest

Inductie curenti
cu inalta
frecventa

Centrifuga

CASTMATIC

Dentaurum,
Pforzheim, Germania

Rematitan Plus

Arc electric

Presiune
vacuum

CYCLARC

J.Morita,
Frankfurt /Main,
Germania

Titavest

Arc electric

Presiune
vacuum

(APARAT)

Procedeul se bazeaza pe realizarea de electrozi profilati, pornind de la modelul in ceara

al lucrarii si utilizarea acestora pentru prelucrarea prin eroziune electrica, cu o precizie de 0,04
mm, a unor blocuri din titan.
Tabelul 8 Principalele sisteme tehnologice utilizate pentru realizarea de piese protetice cu caracter unicat.

SISTEMUL

PRODUCATOR

Turnare

Cyclarc

J. Morita Europe GmbH

Arvatron PC 305 T

Asahi Roentgen Industries Co.

Castmatic/Rematitan

Iwatani International Corporation/Dentaurum

Ohara

Asami Tanaka dental Enterprises Europa Gmb

Titan-Cas-Vac 12

Cowadental GmbH

Tycast 3000

Jeneric-Pentron Inc.

Tycast-Super-R

Kobelco/Selec

Eroziune electrica

DFE-System

Krupp Medizintechnik GmbH

Wire Type Set

School of Dentist , Showa Universit (Tok o)

CAD/CAM

DCS Titan System

DCS Dental AG

Denticad

Bego GmbH

 Sopha-CadCam System

Sopha Bioconcept

CAD-CAM+eroziune electrica

Procera

Nobelpharma Procera AG

Alte firme au abordat tehnologii computerizate de analiza si prelucrare tridimensionala

CAD/CAM (CAD=Computer Assisted Design; CAM=Computer Assisted Machining) care, in
principiu, opereaza in trei faze:
a.

explorarea optica sau mecanica si prelevarea de date fie direct de la pacient (in
cavitatea bucala) fie indirect, de pe un model;

b. prelucrarea datelor pe baza unor algoritmi adaptati domeniului si crearea unor

programe de lucru pentru masini de prelucrare;
c.

confectionarea piesei protetice direct din materialul metalic stabilit, prin prelucrari
mecanice sau realizarea unei scule-electrod pentru prelucrarea acestuia prin
eroziune electrica (in cazul titanului poate fi utilizata oricare din cele doua
variante).

In tabelul 8 sunt prezentate principalele sisteme tehnologice existente sau in curs de

dezvoltare, pe plan mondial, pentru realizarea de piese protetice cu caracter unicat.
Desi costul instalatiilor de turnare este inca ridicat, tehnicile bazate pe topire si turnare
asigura cea mai rapida si ieftina cale de realizare a unor componente protetice individuale din
titan si constituie singura tehnologie accesibila laboratoarelor mici si mijloc Pentru ambalare se
foloseste materialul de ambalare Rematitan pulbere, care se prepara sub forma de pasta prin
adaos de lichid special, proportionat conform instructiunilor. Malaxarea se face in vacuum, cu
malaxorul electric, timp de 60 secunde. Timpul de priza, la temperatura normala a mediului
ambiant (18-20)0C, este de 40 min.
Prin CAD se realizeaza in sistemul electronic (memoria) al computerului un design, o
forma in realitatea virtuala, constituit dintr-o multitudine de cifre, care, in ansamblul lor,
prefigureaza forma care o va avea, in realitate, componenta metalica a AGP scheletizat. CAM
inseamna executarea de catre aparatul de frezare, de prelucrare metalica a blocului metalic din
titan, dirijat de computerul in memoria caruia sunt stocate informatiile care vor conforma, cu
ajutorul masinii componenta metalica. Aceasta metoda prezinta avantajul eliminarii tuturor

fazelor de laborator, care in cazul scheletului metalic al unei proteze cu foarte multe elemente,
pot determina aparitia unor deficiente.
3.3. Aliajele pe baza de titan

Rezistenta mare a titanului la coroziune, biocompatibilitatea, densitatea mica, rezistenta

mecanica mare fac ca aliajele pe baza de titan sa devina atractive in stomatologie. Aliajele pe
baza de titan sunt clasificate functie de urmatorii parametri:
a.

dupa modul de prelucrare: aliaje deformabile plastic si aliaje pentru turnatorie;

b. dupa proprietati: aliaje cu plasticitate mare si rezistenta medie; aliaje suficient de

plastice si cu rezistenta mare; aliaje cu rezistenta foarte buna; aliaje superplastice
aliaje amorfe; aliaje cu memoria formei;
c.

dupa domeniul de utilizare: pentru aviatie si tehnica spatiala; pentru industria

chimica si instrumentala; pentru dispozitive protetice;

d. dupa structura: aliaje cu structura Ti, (elementele de aliere se dizolva in titan),

aliaje cu structura (+), bifazice; aliaje cu structura Ti, (elementele de aliere
stabilizeaza structura la temperatura ambianta).
Pentru majoritatea aliajelor pe baza de titan este necesara o dubla topire, in prima asiguranduse solubilizarea elementelor de aliere si distributia lor uniforma in baia metalica, iar in a doua topire
se urmareste realizarea densitatii maxime a aliajului si o suprafata buna a lingourilor Titanul si aliajele
sale sunt susceptibile la toata gama de tratamente termice (recoaceri; caliri) datorita transformarilor
structurale determinate de fazele si specifice. De asemenea, titanul si aliajele sale sunt dificil de a fi
turnate deoarece au temperaturi ridicate de topire si tendinta accentuata de impurificare cu gaze (H 2,
O2, N2) si materiale refractare provenite din forma de turnare.
Aliajele de titan cu structura cuprind urmatoarele sisteme: Ti-Al, Ti-Al-Sn, Ti-Al-Zr,
Ti-Al-Sn-Cu, Ti-Cu-Zr si altele. Cele din sistemul Ti-Al contin 2-7% Al, element care ridica
temperatura de transformare alotropica de la 882 la 1100oC, favorizandu-se formarea unui
domeniu larg de solutii solide in care pot sa apara compusii intermetalici Ti6Al, Ti3Al si Ti2Al.
Pot fi prelucrate usor prin forjare si matritare si nu se durifica prin tratamente de calire. Se
sudeaza usor in atmosfera de argon si prezinta o deosebita rezistenta la coroziune. Acest tip de
aliaje prezinta posibilitatea de a se alia cu alte metale (staniu, zirconiu, cupru) cu scopul de a se
imbunatati caracteristicile mecanice, pastrandu-se structura .
Aliajele de titan cu structura (+), au la baza sistemele: Ti-Al-Mn; Ti-Al-V; Ti-Al-MoV; Ti-Al-Mo-Cr etc, iar in practica sunt utilizate aliajele de titan de forma Ti-Al-element
stabilizator. Actiunea Al consta in cresterea temperaturii de transformare alotropica, marirea

solubilitatii elementelor stabilizatoare, iar adaosul acestor elemente, Fe, Mn, Cr, Mo, V, in
aliajele binare Ti-Al are ca efect eliminarea fragilitatii, preintampinandu-se formarea fazei .
Aliajele din sistemul ternar Ti-Al-V beneficiaza de foarte bune proprietati mecanice si
tehnologice datorita vanadiului care, in concentratie de 5%, mareste plasticitatea, refractaritatea
si rezistenta la coroziune. Aliajele formate din 50% Ti si 50% Ni, denumite Nitinol poseda
proprietatea de a se dilata pana la 200%.
Aliajul cu cea mai larga utilizare medicala in tehnologia protezelor dentare este Ti6Al4V
deoarece poseda o foarte buna rezistenta la coroziune in diferite tipuri de solutii corozive si
proprietati mecanice ridicate. La temperatura camerei este un aliaj bifazic (+), dar la temperatura
de aproximativ 975C se transforma intr-un aliaj cu faza unica. Tratamentele termice influenteaza
cantitatea relativa de faza si a aliajului si revenirea lui la proprietatile mecanice initiale.
Proprietatile aliajelor:

- Proprietatile mecanice ale aliajelor + sunt influentate de cantitatea, forma,

marimea, morfologia fazei si densitatea interfetei /;
- rezistenta la oboseala si intindere - aliajele monofazice cu o arie de interfata mica si
granulatie fina au o buna rezistenta la oboseala si intindere. Microstructurile lamelare, cu
continut mare de faze / , au forta de oboseala mica, (300-500MPa);
- aliajele de titan si titanul pur reactioneaza la temperaturi inalte cu elementele gazoase
din mediu: O2, H2, N2 si de aceea turnarea acestor aliaje se va realiza numai in vacuum;
- aliajele pe baza de titan au un punct de topire inalt (cca.1700C) ;
- densitatea are valori mici (4,2-4,5 g/cm3) si datorita ei turnarea se realizeaza dificil in
aparatele de turnat cu forta centrifuga;
- titanul se aliaza relativ usor - prin alierea cu Pd-Cu s-au obtinut aliaje cu puncte de
topire in jur de 1350C. Temperaturile scazute de topire reduc substantial reactivitatea titanului
cu gazele din mediu, in special cu oxigenul.
3.3.1. Procedee si sisteme de topire si turnare a titanului si aliajelor de titan
Topirea si turnarea titanului si aliajelor de titan nu este posibila cu instalatiile obisnuite din
dotarea laboratoarelor de tehnica dentara, care nu pot realiza incalziri la nivelul 1800-2000C si nu
asigura un mediu protector suficient de eficient. Nu pot fi utilizate, de asemenea, nici creuzetele sau
mesele obisnuite de ambalat, care nu dispun de refractaritatea necesara si intra in reactie chimica cu
titanul. In general, instalatiile pentru turnarea titanului si aliajelor de titan din laboratoarele de tehnica
dentara au la baza urmatoarele procedee de incalzire (topire) si respectiv turnare:

Procedee de incalzire (topire):

prin inductie (curenti de inalta frecventa);

cu arc electric direct si electrod nefuzibil ;

cu plasma termica.
Procedee de turnare:

turnare prin centrifugare: in plan orizontal; in plan vertical;

turnare combinata vacuum-presiune.

Mediile de lucru utilizate pot fi: atmosfera de gaz protector (argon, heliu, amestec de gaze)
sau vid. Reactivitatea ridicata a titanului topit (dar si cea titanului cristalizat dar aflat la temperaturi
inalte) cu oxigenul din masa de ambalat si/sau din mediul de lucru sau materialul creuzetului, dupa caz
si cu alte componente chimice ale acestora fac ca la suprafata piesei turnate sa apara o zona de reactie
cu o grosime de 25-200mm, numita strat -case. Aceasta zona are o compozitie chimica si o structura
deosebita, o duritate relativ ridicata si o plasticitate diminuata prezentand deseori pori si microfisuri
care pot afecta rezistenta piesei turnate. Datorita impurificarii chimice, aceasta zona prezinta si o usoara
reducere a pasivitatii electrochimice si, respectiv, a biocompatibilitat
In cazul turnarii industriale a titanului, in piese relativ mari, prezenta acestui strat nu
provoaca dificultati in exploatare si, de aceea, nu i se acorda o atentie deosebita. In tehnica dentara
insa, unde piesele turnate sunt de mici dimensiuni si au sectiuni cu grosimi relativ reduse, stratul case impune luarea unor masuri deosebite, incepand cu utilizarea unor mese de ambalat speciale si
terminand cu operatii specifice de prelucrare si tratament chimic final.
4. ALTE ALIAJE UTILZATE PENTRU IMPLANTURI
4.1. Aliajele Fe-Ni-Cr clasice

Aceste aliaje sunt cunoscute ca aliaje 18/8, datorita continutului de Ni (18%) si Cr (8%)
si au fost elaborate de firma Krupp. Pot fi prelucrate prin forjare - laminare si nu prin turnare.
Sunt utilizate si pentru obtinerea acelor de canal, coroanelor si barelor prefabricate.
Forma de prezentare
Sunt livrate in trei forme: sarme ortodontice cu grosimi diferite; cape sau discuri (0,300,40mm); pastile pentru turnare.
Rolul elementelor de aliere

In afara de Ni si Cr, aceste aliaje mai au in compozitie ca principal element de aliere Fe.
Continutul in carbon este de 0,089-0,20%, iar cantitatile de Ti, Mg, si, Mo, Nb, Ta desi sunt foarte
mici produc modificari importante ale proprietatilor. Cromul: asigura rezistenta la coroziune, aliajul
18/8 fiind rezistent la coroziune si matuire, datorita solutiei solide ce se formeaza intre Ni, Cr, si Fe;
Carbonul: trebuie sa fie in cantitati mici pentru a evita formarea carburilor de crom,
care scad rezistenta la coroziune;
Molibdenul: mareste rezistenta la coroziunea poroasa.
Elementele Ti, Mg, Nb, Ta au rolul de a preveni formarea de carburi intre carbon si fier
sau crom; sunt elementele de echilibrare ale aliajului.
Proprietati

sunt oteluri inoxidabile, rezistente la atacul acid;

prelucrate corespunzator isi mentin luciul in mediul bucal;

zonele de coroziune apar in aria de lipire a partilor componente;

au coeficient de contractie mare, dupa turnare;

celelalte proprietati sunt asemanatoare cu cele ale aliajelor Ni-Cr moderne

(temperatura de topire, densitatea, culoarea, proprietati mecanice).
4.2. Aliajele Ni-Cr moderne

Sunt aliaje turnabile, avand in compozitie doua metale de aliere: Ni (60-70%) si Cr (1520%) la care se adauga microprocente de: Mo, Al, Mn, si, Be, Cu, Co, Ga, Fe, pentru echilibrarea
aliajului.
1. Compozitie. Produse comerciale
Metalele principale ale acestor aliaje sunt Ni si Cr, care confera aliajului intr-o anumita proportie, o rezistenta maxima la coroziune. Rezistenta la oxidare si coroziune se datoreaza formarii
microstratului protector de oxid de crom la suprafata lingoului din acest aliaj.
Tabelul 9.Compozitia aliajelor Ni-Cr moderne

Aliaj

Ni

Cr

Co

Mo

Fe

Mn

Si

Ti

Al Be

Ga

Nb

Albond

75-88

11.5

3.5

0.5

Rexillonum
III

72

20

0,5

Kuvata G.B.

65-90

21

0,5

3,5

Titacrom

45

20

20

Observatii:
1. Aliajele Ni-Cr moderne au o compozitie variabila si pot contine un procent maxim
de Ni, de pana la 88% (produsul Albond), cu diminuarea continutului de Cr (11,5%). Sunt aliaje
Ni-Cr care au in compozitie nichel sub procentajul standard (produsul Titacrom, cu 45%), care
este compensat de continutul in Cr (20%) si Co (20%). In general aliajele Ni-Cr, cu continut mai
mare de 16%Cr si Co, sunt aliaje dure, cu rezistenta mecanica mare si, implicit, foarte dificil de
prelucrat.
2. Rolul elementelor componente
Nichelul (45-88%) este metalul principal de aliere pentru aliajele moderne Ni-Cr, le
modifica esential proprietatile mecanice. Micsoreaza duritatea, mareste maleabilitatea lui si
elasticitatea, rezultand un aliaj mai usor prelucrabil. Substituie procente importante de Fe, pentru
a conferi aliajului o rezistenta mai buna la coroziune. Cromul (7-24,5%) are o mare solubilitate
in Ni si raportul dintre aceste metale influenteaza esential rezistenta aliajului la oxidare,
coroziune si temperaturi crescute. Mareste considerabil proprietatile mecanice, iar prin oxidul de
crom format la suprafata aliajului are efect protector anticoroziv, dar si de adeziune a maselor
ceramice.
Cobaltul (0,5-20%) influenteaza proprietatile mecanice, fluidifica aliajul in stare topita;
este continut de majoritatea aliajelor in cantitati mici (0,5-2%). Molibdenul desi procentajul
este mic (3,5-10,5%), mareste rezistenta la coroziune, modifica coeficientul de expansiune
termica, este formator de oxizi si structuri cristaline omogene.
Microprocentele de Mn, W, Ti au acelasi rol de a mari rezistenta la coroziune a
aliajului. Alte metale, precum Borul, Siliciul, Beriliul, sunt introdusi in compozitie pentru efectul
lor dezoxidant si de marire a fluiditatii aliajului. Beriliul scade temperatura de topire a aliajului,

are rol de protectie a metalelor in timpul topirii, este formator de oxizi pentru adeziunea maselor
ceramice. Prezenta beriliului in compozitia aliajelor Ni-Cr este controversata datorita efectului
toxic al pulberii in momentul prelucrar Majoritatea aliajelor Ni-Cr actuale nu mai contin beriliu,
fiind specificat pe ambalajul aliajului (Non Be Alloy).
Carbonul (0,05-0,1%) - se adauga in cantitati foarte mici, unele aliaje nu-l contin pentru
evitarea formarii carburilor si a unei structuri de aliaj fragil, casant. Continutul mic de carbon
mareste duritatea, rezistenta mecanica si ductilitatea aliajului.
3. Microstructura aliajelor Ni-Cr
Aliajele Ni-Cr, dupa turnare-solidificare, au o structura multifazica dendritica care confera
acestor aliaje proprietati mecanice si fizico-chimice specifice. Aceasta structura multifazica
favorizeaza gravajul acid, necesar in tehnicile adezive si tehnologia coroanei mixte (metalocompozita).
4. Proprietatile aliajelor Ni-Cr moderne
Aliajele Ni-Cr au duritatea cu cca. 30% mai mare fata de aceea a aliajelor pe baza de
aur si, prinproprietatile lor mecanice, sunt situate intre aliajele de aur si cele pe baza de Co-Cr.
Studiul comparativ al constantelor fizice pentru cele trei grupe de aliaje pe baza de aur, Ni-Cr si CoCr,(Tabelul 10), releva proprietati mecanice superioare aliajelor de aur, dar inferioare aliajelor Co-Cr.
Datorita acestor proprietati (duritate, modul de elasticitate, densitate) aceste aliaje sunt preferate celor
pe baza de aur, in special in tehnologia metalo-ceramica.
Tabelul 10. Proprietatile mecanice ale aliajelor Ni-Cr (studiu comparativ)

CONSTANTA

ALIAJE Au

ALIAJE Ni-Cr

ALIAJE Co-Cr

56

55

78

Limita de curgere remanenta, (N/mm2)

80-300

310-790

370-550

Modul de elasticitate, (kg/mm2)

10500

17000

21000

Alungirea (%)

10-30

5-35

3-155

Rezistenta la tractiune (kg/mm2)

Duritatea, H.V

50-150

200-300.

260-340.

Intervalul de topire al aliajelor Ni-Cr este cuprins intre 1260-1350C si este superior cu
cca.100-200C aliajelor de aur. Aliajele Ni-Cr sunt turnabile datorita fluiditatii lor si, din punct
de vedere electrochimic, aliajele Ni-Cr au o stabilitate apropiata de cea a aliajelor Co-Cr,
rezistenta la coroziune fiind asigurata de stratul protector de oxid de crom.
Conductibilitatea termica are valori inferioare aliajelor nobile de aur, respectiv este de
4-5 ori mai mica la 100C si de 10 ori mai mica la temperatura de 1200C. Pentru topirea
uniforma a acestor aliaje se utilizeaza o sursa de incalzire cu aceeasi rata pe intreaga suprafata a
pastilei de aliaj. Densitatea-aliajele Ni-Cr, cu valori de 2-2,5 ori mai mici fata de aceea a aliajelor
nobile, permite obtinerea de piese protetice mult mai usoare si confortabile. In stare topita,
datorita densitatii mici, aceste aliaje necesita o forta de impingere (centrifugala) mare, pentru a
patrunde in toate detaliile tiparului.
Biocompatibilitatea: aliajele Ni-Cr nu prezinta toxicitate acuta sau carcinogenetica si
sunt aliaje stabile din punct de vedere fizico-chimic asigurand sanatatea bolnavilor protezati.
5. Indicatiile aliajelor Ni-Cr
Aliajele clasice Fe-Ni-Cr au un domeniu de utilizare restrans, astazi fiind utilizate doar
sub forma de banda pentru inelele ortodontice, pentru confectionarea crosetelor din sarma (0,60,8mm) sau a arcurilor vestibulare la aparatele ortodontice.
Aliajele Ni-Cr moderne au inlocuit cu succes aliajele tip Wipla (denumirea se refera la
aspectul coloristic exprimat in limba germana Wie Platin si contine 18/ Cr, 8% Ni, 70-72%
Fe si cantitati mici de Mn, Mo, Si, Ti, si Ta) si sunt utilizate pentru turnarea coroanelor si
puntilor dentare in toate variantele (total metalice, mixte, punti de semiarcada). Sunt utilizate, ca
solutie alternativa pentru aliajele nobile, in tehnologiile moderne metalo-compozite si metaloceramice.
4.3. Aliajele Ni-Ti
Acest tip de aliaje manifesta proprietatea de a reveni prin tratament termic, in domeniul 482 510 oC, la forma
initiala, dupa deformare, proprietatea observata pentru prima data de catre americanii Buehler si Wiley si denumita EFECT DE
MEMORARE A FORMEI (Shape Memory Effect, prescurtat SME). Aliajul Ni-Ti, denumit comercial 55-Nitinol, prezinta un
exceptional SME la temperatura camerei, daca este deformat plastic sub temperatura de transformare martensitica, M s. Contine
50-55% gr Ni, este un bun izolator acustic, are o buna rezistenta la oboseala si o buna ductilitate la temperaturi reduse. 'Vedeta'
materialelor cu memoria formei este in mod incontestabil aliajul NITINOL, numit astfel dupa Ni-Ti si Naval Ordnance
Laboratory

(actualmente Naval Surface Warfare Center) locul unde a fost descoperit

[ Se poate utiliza pentru confectionarea clemelor pentru anevrisme intracraniene, a filtrelor

pentru vena cava sau pentru implanturi ortopedice. Cresterea continutului in nichel conduce la
formarea unei alte clase de aliaje Ni-Ti care nu au aceiasi capacitate de a reveni la forma initiala
precum 55-Nitinol. Ambele tipuri de aliaje au insa unmodul de elasticitate relativ mic si sunt
mai dure comparativ cu otelurile inoxidabile sau aliajele Ni-Cr.
4.4. Aliaje Co-Cr

Aceste aliaje au in compozitie un continut ridicat de cobalt (cca.60%) si crom (25-30%) si

au fost elaborate ca o alternativa pentru aliajele nobile, proprietatile lor fiind comparabile cu ale
acestora.
Fata de aliajele nobile aceste aliaje necesita, pentru obtinerea diferitelor proteze
dentare, un proces tehnologic complex deoarece:

au intervalul de topire inalt(1300-1500oC) si necesita mase speciale de ambalat, cu

punct de topire ridicat;

prezinta valori mari ale duritatii, se prelucreaza si finiseaza greu prin slefuire;

au densitate mica si poseda vascozitate mica in stare topita;

cristalizeaza omogen cu structura austenitica la racire;

sunt rezistente la actiunea acizilor si bazelor;

se obtin turnaturi subtiri pentru proteze, iar sarma poseda elasticitate foarte buna.
1. Forma de prezentare

Aliajele Co-Cr se prezinta sub forma de sarma pentru crosete, elemente prefabricate (bare,
sisteme speciale), pentru stabilitatea protezelor: VITALIUM (V260, V180), WISIL, REMANIUM,
ROBONIT, NITRANIU, WIPTAM.
2. Produse comerciale

In functie de proprietatile mecanice aliajele Co-Cr se clasifica in aliaje dure si elastice,

(Tabelul 11):
Tabelul 11. Caracteristici ale celor doua categorii de aliaje Co-Cr.

Aliaje Co-Cr dure

Rezistenta la tractiune N/mm3

Duritatea H.V.

ANKATIT'S

900-1000

> 350

REMANIUM G14

830

390

WIRONIUM

1000

330

WISIL

840

390

Rezistenta la tractiune N/mm2

Duritatea H.V.

900-1000

> 375

REMANIUM G. M380

900

420

WISIL M

900

410

960-1070

430

Aliaje Co-Cr elastice

ANKATIT H

CRUTANIUM

3. Compozitia:

Aliajele Co-Cr-Ni au nevoie in compozitie de minimum 85% crom, cobalt si nichel, si

sunt cele mai indicate in tehnologia protezelor. Desi rezistente la coroziune, aliajele pe baza de
fier (otel inoxidabil) si aliajele fier-crom sunt excluse pentru aceste tehnolog
Aliajele A, B, C, D sunt aliaje pentru tehnologia protezei partiale, in timp ce H.S.21 si
H.S.31 sunt aliaje industriale. Se observa ca intre aliajul H.S.21 si Co-Cr (A) este doar o aparenta
similaritate compozitionala, in realitate aliajul A (Co-Cr - tip Vitallium) nu contine nichel,
(Tabelul 12). Datorita acestui element compozitional, acest aliaj a fost utilizat extensiv in
stomatologie si medicina pentru implanturi.
Tabelul 12.Compozitia aliajelor Co-Cr

Aliaj

Elemente componente

Cr

Co

Ni

Fe

Mo

Mn

Si

A1 Be

A(Co-Cr)

30

62,5

0,5

0,5

0,3

B(Ni-Cr)

17

67

0,5

Urme

C(Co-Cr-Ni)

26

54

14

91

0,8

0,6

0,2

D(Fe-Cr)

24

63

2,5

Urme

H.S.21

27

62,6

0,6

0,6

0,2

H.S.31

23

57,6

10

0,6

0,6

0,4

4. Rolul elementelor componente

Aliajele Co-Cr au ca element de echilibrare cobaltul si pot fi considerate ca o solutie

solida cu 70% - cobalt si 30% - crom. Cromul, cu densitatea 7,1 g/cm3 si punctul de topire
1876oC are un efect pasiv si confera aliajului rezistenta fata de actiunea oxigenului si a acizilor.
Impreuna cu alte elemente durifica solutia solida. Procentul maxim este de 30% si se considera limita
ideala pentru obtinerea proprietatilor mecanice maxime. Cobaltul, prin densitatea 8,9 g/cm3, punct de
topire 1481oC si concentratia de pana la 65% mareste modulul de elasticitate, rezistenta mecanica si
duritatea. Procentele de nichel in plus in dauna Co imbunatateste omogenizarea structurala, rezistenta
mecanica, modulul de elasticitate si temperatura de topire, in timp ce ductilitatea creste si aliajul devine
mai usor prelucrabil. Nichelul are densitatea 8,6 g/cm3si punctul de topire 1441oC
Efectul altor elemente:
Molibdenul, cu densitatea 10,2 g/cm3 si punctul de topire 2606oC ti desi se afla in
proportie de numai 5-18%, confera aliajelor duritate si rezistenta la rupere. Tungstenul metal cu
punctul de topire 3380oC este foarte dur si rezitent la actiunea acizilor si bazelor. Este de preferat
Mo (3-6%), pentru ca, altfel, se reduce mult ductilitatea aliajului.
Fierul, Cuprul, Beriliul - si alte metale in cantitati mici, au rol de durificare a solutiei
solide. Beriliul - desi influenteaza duritatea si structura granulara a aliajului, este adaugat pentru
a reduce temperatura de topire.

Aluminiul - aliajele cu procentaj mai mare de nichel formeaza un compus Ni 3Al, cu

efect de durificare prin precipitare.
Carbonul - (0,1-0,5) - continutul in carbon este cel mai critic. Variatii mici procentuale
au un efect pronuntat asupra rezistentei mecanice, duritatii si ductilitatii aliajului. Carbonul poate
forma carburi cu orice constituent metalic, influentand semnificativ rezistenta mecanica a acestor
aliaje. Excesul de carbon, cu 0,2% peste limita admisa produce o fragilitate severa a aliajului.
5. Proprietati fizico-chimice
Temperatura de topire - are valori considerabil mai mari decat aceea a aliajelor de aur si de
aceea aceste aliaje sunt clasificate in functie de aceasta caracteristica in doua clase:
- inalt fuzibile, cu temperatura de topire mai mare de 1300C ;
- jos fuzibile, temperatura de topire pana la 1300C.
Aliajele Co-Cr nu se pot topi cu flacara oxi-gaz. In practica se utilizeaza amestecul
oxigen-acetilena sau sursele electrice de topire (arcurile de argon, inductia de inalta frecventa,
rezistente silicone-carbura). Au devenit uzuale aparatele de topit-turnat electronice (combinele
tip CASTOMAT), care pot controla temperatura si timpul de turnare,
Rezistenta elastica a aliajelor Co-Cr si Ni-Cr depaseste 700Mpa, iar modulul de
elasticitate este de aproximativ 225 x 103 MPa pentru aliajele Co-Cr si 185 x 10 3 pentru aliajele
Ni-Cr. Raportat la aliajele nobile, modulul de elasticitate al aliajelor Co-Cr este de doua ori mai
mare. Elongatia - are valori variabile de la 15 la 12% si este in functie de compozitie, viteza de
racire, temperatura de topire, Tabelul 13.
Tabelul 13. Proprietati ale aliajelor Co-Cr

Aliaj

Rezistenta

Rezistenta la

elastica

compresiune

Modulul de
Elongatia

Duritatea

(%)

H.V.

elasticitate
(MPa x 103)

(MPa)

(MPa)

A (Co-Cr)

710

870

1,6

432

223,5

B (Ni-Cr)

690

800

3,8

300

182

C (Co-Cr-Ni)

470

685

264

198

D (Fe-Cr)

703

841

309

202

Au (clasa a IV-a)

493

776

264

90

Ductilitatea este relativ scazuta si se considera ca fiind deficienta majora a acestor

aliaje, cand sunt utilizate pentru turnarea protezelor partiale. Ductilitatea se poate mari prin
cresterea temperaturii de turnare a aliajelor Co-Cr sau prin tratament termic.
Densitatea, cu valori cuprinse intre 8-9 g/cm3 este mult mai mica decat a aliajelor
nobile (19-20 g/cm3), iar duritatea aliajelor Co-Cr este mai mare fata de majoritatea aliajelor de
aur, cu cca. l/3. Toate aliajele Co-Cr sunt foarte dificil de prelucrat si lustruit. Prin prelucrare la
rece se durifica suplimentar, iar procentul de elongatie, dupa turnare, este mic si de aceea
crosetele turnate se fractureaza repede.
Modulul de elasticitate este mai mare decat al aliajelor nobile, de aproximativ doua ori
si datorita acestui modul de elasticitate protezele se pot turna in grosimi mici, cu reducerea
greutatii si a volumului piesei protetice.
Contractia de turnare are valori mari datorita temperaturii de turnare inalte. Valorile de
2,3% pentru aliajele Co-Cr si 2% pentru aliajele Ni-Cr sunt curente pentru aceste aliaje, iar
porozitatea, ca si in cazul protezelor turnate din aur, poate conduce la contractia de solidificare.
6. Topirea-turnarea
Aliajele Ni-Cr, Co-Cr, cu intervalul de topire situat aproape de 1300C nu sunt
turnabile in tipare si de aceea tiparele pentru aceste aliaje vor fi obtinute din mase de ambalat pe
baza de fosfati si etilisilicati, care vor compensa coeficientul de contractie mare al acestor aliaje.
Aliajele Ni-Cr si Co-Cr, in special, utilizate pentru turnarea bazei protezelor scheletate
necesita pentru turnare echipamente ce dezvolta temperaturi inalte: flacara oxigen-acetilena, oxigen/gaz si inductia electrica. Aparatele de turnat cu inductie electrica reprezinta solutia cea mai
buna pentru turnarea acestor aliaje. Prin acest procedeu se evita oxidarea elementelor
componente si formarea nitratilor, utilizarea unor temperaturi excesive care ar genera porozitati
si incluziuni din masa de ambalat in aliaj.
7. Tratamentul termic

Acesta este indicat pentru reomogenizarea microstructurii aliajului. Studiile

metalografice arata ca, dupa tratamentul termic la 1000C, timp de o ora, proprietatile mecanice ale
turnaturii nu sunt modificate, in schimb, se reduce elongatia. Racirea lenta la temperaturi sub valorile
temperaturii incipiente de topire, mareste ductilitatea turnatur Ductilitatea mai poate fi marita si prin
reducerea continutului de carbon. Aceste cresteri ale ductilitatii maresc semnificativ forta de
rezistenta. Microstructurile cu granule de carbura extinse au o ductilitate redusa, pe cand structurile
cu granule de carbura libere sunt caracterizate prin reducerea fortei de rezistenta si de intindere a
turnatur
Consecutiv tratamentului termic, aliajele Co-Cr-Mo sufera o transformare de faza
alotropica de la o structura strans impachetata la o structura cubica centrata.
4.5.Aliaje nobile

Sunt aliaje care contin Au, Pt, Pd, Ir, Ra, Ru si Os si sunt usor de prelucrat, nu se
oxideaza, au duritate scazuta (aprox. 40 unit. Duritate Brinell) si se aliaza cu diferite metale care
le maresc duritatea (Ag, Cu, Pt, Ir, Pd, Ni). Apa regala (3p HCl+1p HNO3) le dizolva

Aurul si cuprul sunt singurele metale colorate - aurul este galben, iar cuprul roscat.
Metalele din aceasta categorie de aliaje au cea mai mare conductibilitate electrica si
termica cunoscuta si sunt cele mai ductile si maleabile. Aceasta s-ar putea explica prin
structura lor cubica compacta, care permite alunecarea planurilor unele fata de altele.
Aurul este cel mai ductil si maleabil metal cunoscut; se poate trage in foite cu grosimea
de 0,1 microni. Ductilitate sa se reduce insa mult prin impurificare. Cuprul este un metal
moale (duritatea 3 in scara Mohs), destul de rezistent la rupere, care se poate modela usor.

Cea mai mare conductibilitate electrica si termica o are argintul, dar conductibilitatea
cuprului se apropie foarte mult de cea a argintului. De aceea cuprul, care este mult mai
ieftin, se utilizeaza pe scara larga in electrotehnica, precum si pentru transmiterea caldurii
(cazane, tevi etc). Conductibilitatea scade insa mult daca acest element este impurificat
chiar cu cantitati foarte mici de P, As, Si sau Fe

Aurul are densitatea 10,5 g/cm3, iar coeficientul de contractie este de numai
1-1,2%
permitand obtinerea de piese fine. Cantitatea de aur dintr-un aliaj se numeste titlu si se exprima
in carate, Tabelul 14.

Tabel 14. Numar de carate de aur si titlul aliajului

Numar

In stomatologie se foloseste aliaj de

aur de 22 carate, in timp ce pentru bijuterii
se foloseste aur de 18 si 14 carate. Aliajele
nobile pe baza de aur pot contine si alte
elemente, in diferite proportii, functie de
criteriile mentionate in Tabelul 15.

Titlul

Aur pur 100%

Tabel 15.

24 carate

1000

22 carate

916

20 carate

833

18 carate

750

16 carate

666

14 carate

585

8 carate

333

Ag
Ca
rac
ter
isti
ci
ale
ele
m
nte
lor
fol
osi
te
pe
ntr
u
ob
tin
ere
a
ali
aju
lor
no
bil
e

Caracteristica

Cu

Pt

Pb

Argintul este constituentul de baza

al aliajelor seminobile, fiind deosebit de
maleabil si ductil. Se aliaza cu aurul in orice
proportie si poseda o mare afinitate fata de
sulf, formand AgS, de culoare neagra. In
aliaj cu aurul isi mareste duritatea si
rezistenta la abraziune.

Ir

Cuprul, cu densitatea 8,5 g/cm3,

este metal dur, rezistent la abraziune si
incovoiere si se aliaza cu aurul pentru a-I
imbunatati proprietatile. Modifica culoarea
aliajului daca se afla in concentratii de peste
10%.
Platina, metal din grupa aliajelor
nobile, este de culoare gri-argintie si creste
rezistenta la rupere si abraziune. Rezista la
temperaturi inalte si are stabilitate
volumetrica.
Paladiul este un metal de culoare
gri-argintie si este folosit pentru obtinerea
de aliaje nobile in proportie de 1,3%
datorita faptului ca mareste rezistenta la
rupere si mareste punctul de topire a
aliajului, precum si deformarea elastica a
acestuia.

Iridiul este un metal de culoare argintie, dur, casant, rezistent la rupere si intra in
compozitia aliajelor nobile in proportie de 25% pentru rezistenta sa la deformari elastice si
incovoiere. Aliajele nobile care contin acest metal prezinta o structura cristalina foarte fina.
Caracteristicile aliajelor nobile:
-

la transformarea aliajelor solide in stare lichida coeficientul de contractie este de 11,2%, rezultand piese de precizie maxima;

topite, curg cu usurinta in tipare, grosime de 0,25 mm, obtinandu-se coroane

dentare cu grosimi dirijate;

sunt rezistente la actiunea acizilor si bazelor;

sunt foarte bine tolerate biologic;

se recupereaza, fiind reutilizate.

4.6.ALIAJE SEMINOBILE.
Sunt asemanatoare aliajelor nobile, bine tolerate din punct de vedere biologic si rezistente
la coroziune; avand un pret de cost mai redus sunt mai folosite fata de cele nobile. Au in
compozitie mai ales Pd, Ag, Au, Cu si Pt, dar si cantitati mici de Ni, Cr, Co, Mn, Mg si Cd.
Argintul constituie un component de baza al aliajelor seminobile, fiind prezent in
proportie de 65%. Poseda o mare afinitate pentru sulf, cu care realizeaza la 200 oC, sulfura de
sulf, de culoare neagra.
Cuprul, cu densitatea 8,5 g/cm3, participa numai in proportie de 7-9% si are rolul de a
mari durltatea si elasticitatea aliajului. De asemeni scade punctul de topire la 1082oC.
Platina, desi participa numai intr-o mica proportie, de 1-2%, mareste rezistenta aliajului
la rupere si abraziune.
Paladiul este un metal nobil ca si aurul si se topeste la 1549 oC. Deoarece este vascos va
micsora viteza de curgere in tipare. Are rol protector fata de produsii sulfurosi, impiedicand
realizarea sulfurii de argint.
Caracteristicile aliajelor seminobile:
-

sunt foarte bine tolerate biologic si prezinta rezistenta la coroziune;

sunt rezistente la rupere, abraziune si deformare;

se prelucreaza cu usurinta la cald si la rece;

coeficientul de contractie este identic cu cel al aliajelor nobile;

sulful modifica friabilitatea si culoarea aliajului;

se obtin punti dentare si microproteze de acoperire

In comert se gasesc aliaje seminobile sub denumirile: PALLIAG (care contine 5% Au,
restul Ag, Pd, Pt), PALIDOR (cu 6% Au, restul Ag, Pd, Pt)

http://www.scrigroup.com/tehnologie/tehnica-mecanica/MATERIALE-METALICEUTILIZATE-P44897.php