Proprietățile metalelor utilizate în protetică

Stomatologia utilizează diverse tipuri de materiale şi

tehnici pentru a trata patologiile şi a reconstitui structurile
dentare.
Protetica este o ramură complexă a medicinii dentare,
utilizează o varietate de materiale şi tehnici şi implică
colaborarea medicului stomatolog cu altă disciplină: tehnică
dentară.
Materialele de restaurare trebuie să îndeplinească o serie
de calităţi să fie acceptate biologic, să fie funcționale și să nu
interfereze cu desfăşurarea proceselor fiziologice. Câteva din
aceste calităţi se regăsesc mai jos :

 Rezistenţa – asigură durabilitatea şi integritatea pieselor

protetice
 Estetica – imită cu succes nuanţa şi luminozitatea
ţesuturilor dentare
 Biocompatibilitatea – materialele de restaurare nu trebuie
sub nicio formă să lezeze sau să irite parodonţiul
 Retenţia – capacitatea lucrării protetice de a rezista
forţelor care tind să o decimenteze.

Utilizate pe scară largă în cabinetele stomatologice, mai

ales în trecut, materialele pe bază de aliaje de diferite metale
sunt recunoscute pentru rezistenţa crescută. Se pot utiliza
pentru lucrări protetice integral metalice sau mixte. Pentru cele
mixte, componenta metalică asigură rezistenţa şi va fi căptuşită
de cea fizionomică, estetică, reprezentată de compozit sau
ceramică.
Principalul dezavantaj al metalelor este inconvenientul
estetic. De cele mai multe ori, culoarea sa nu este în
concordanţă cu aşteptările pacientului astfel că, tot mai des, se
folosesc alternative cum sunt coroanele din zirconiu ce prezintă
estetică crescută şi durabilitate asemănătoare.
1
 Un alt inconvenient al metalelor este dat de faptul că pot
produce alergii, cu manifestări locale de tipul ulceraţiilor.
Metalele sunt elemente chimice cu proprietăți fizice specifice,
precum: luciu caracteristic, bun conducător de căldură și electricitate,
ductil și maleabil, și solid la temperatură obișnuită (cu excepția
mercurului).
Aliajele dentare sunt materialele folosite in tehnica dentară în
scopul obținerii protezelor dentare. Aliajele dentare sunt reprezentate de
amestecul a două elemente, din care unul este metal. Ele pot veni sub
diverse forme precum: aliaje dentare în bandă (inele ortodontice sau
coroană în două bucăți), pastile (soluția cea mai des folosita) sau sârmă
(obținută prin lichefierea unui lingou). În tehnica dentară nu se folosesc
metale pure în alcătuirea materialelor finite, deoarece proprietățile fizice
ale aliajelor sunt superioare celor ale metalelor pure.
Aliajele dentare se pot clasifica în trei mari categorii: aliaje nobile,
aliaje inoxidabile, aliaje titan și aliaje pe bază de cupru. Cele nobile pot la
rândul lor să fie cu conținut ridicat de aur (peste 60%), cu conținut redus
de aur (sub 60%), argint-paladiu (denumite și paliaguri, care pot conține
și cupru), sau pot fi pe bază de paladiu. Cele inoxidabile pot fi aliaje de
nichel-crom (Ni-Cr) sau cobalt-crom (Co-Cr).

Componentele aliajelor nobile sunt:

 aurul (moale, ușor de prelucrat, rezistență ridicată, nu poate fi

prelucrat în stare pura);
 argintul (prezintă instabilitate chimica în raport cu mediul oral);
 cuprul (modifică proprietățile fizice ale aliajelor, având o densitate
scăzută și rezistențe mecanice mari; influențeaza de asemenea
culoarea unui aliaj);
 platina (modifică rezistențele mecanice ale aliajului, are efect
asupra punctului de topire al acestuia, asupra culorii și asupra
densității aliajului);
 paladiul (este un înlocuitor al platinei, având aceleași efecte asupra
aliajelor ca și platina; este unul din principalele elemente de
înnobilare a unui aliaj);
 iridiul (contribuie la creșterea rezistenței la coroziune).

Un aliaj dentar bine lucrat poate avea durată de viața de peste

zece ani. Din punct de vedere calitativ putem spune că un aliaj de aur de
10 karate conține 40% aur, iar unul de 20 de karate conține 80% aur.
2
Aliajele folosite țn tehnica dentară diferă de la 10 la 22 de karate, fiecare
având caracteristică o nuanță specifică de culoare galbenă. Cu toate
acestea este imposibil să știi care este conținutul exact al materialului
prețios din aliajul tău dentar, fără să îți intrebi medicul stomatolog. Puteți
preveni uzura aliajelor dentare și nu numai prin aplicarea unei igiene
orale corespunzătoare. Spălați-vă pe dinti de cel puțin doua ori pe zi într-
un mod adecvat, schimbați-vă periuța o dată la trei luni și efectuați vizite
regulate la medicul dumneavoastră stomatolog. Este de asemenea
recomandată efectuarea de detartraje (procedeu ce constă în eliminarea
tartrului depus pe dantură) o data la șase luni.

Calitatea, dar și prețul unei lucrări depinde în mare parte de

aliajele metalice folosite pentru confecționarea scheletului.

1. Aliaje metalice simple (nenobile)

Aceste aliaje au în compoziție doar metale nenobile. Cele mai

folosite metale în acest scop sunt: cromul, nichelul, aluminiul,
cobaltul sau fierul. Cu toate că nu au proprietățile metalelor nobile,
lucrările metalo ceramice cu schelet "nenobil" au o rezistență și o
estetică bună, durată de viață acceptabilă, iar prețul este rezonabil.

Se pot executa lucrări dentare diverse (coroane, punți, lucrări pe

implanturi) deși este preferabil ca aceste aliaje să nu fie folosite
dacă pretențiile estetice sau funcționale sunt mari.

2. Aliaje de titan

Titanul este considerat tot un metal nenobil dar are o serie de

calități speciale. Datorită acestora, aliajele de titan se apropie
foarte mult de aliajele nobile.

Astăzi, titanul se folosește pe scară largă în stomatologie în special

pentru fabricarea implanturilor dentare. Deși costul lucrărilor pe
bază de titan este mai mare, acesta nu ajunge de obicei la prețul
lucrărilor pe aliaje nobile.

3. Aliajele de aur

3
 Chiar dacă se numesc "aliaje de aur", acestea sunt de fapt
alcătuite din mai multe metale: aur, platină, paladiu, argint, cupru și
staniu.

Un aliaj de aur dentar are calități cu atât mai bune cu cât procentul
de metale nobile care intră în compoziția lui este mai mare.

Ca și aliajele nenobile, aliajele de aur folosite pentru scheletul

lucrărilor ceramice sunt special alcătuite pentru a realiza o legătură
chimică cu stratul de ceramică.

o aurul dentar este un aliaj special de aur care se folosește

doar în stomatologie
o aliajele de aur dentar pentru lucrările ceramice au o anumită
compoziție
o aliajele de aur dentar pentru alte lucrări protetice au altă
compoziție

Nu se corodeaza niciodată. Ce înseamnă acest lucru ? Anumite

aliaje metalice, sub influența salivei, suferă efecte de coroziune în timp.
Acest lucru duce uneori la apariția unor colorații gri la nivelul gingiei.

Are o rezistență în strat subțire superioară oricărui aliaj metalic.

Capa din aliaj de aur de grosime 0.3 mm este mult mai rezistentă decât o
capă dintr-un aliaj de crom-nichel cu grosimea similară.

Aplicația practică este posibilitatea confecționării unui schelet mult

mai subțire, ceea ce va îmbunătați aspectul estetic general al lucării.

Este foarte bine tolerat de organism și nu are efect alergic, aurul

fiind unul din puținele metale care are această calitate.

Proprietati fizice

Metalele au luciu caracteristic, numit luciu metalic,

datorita puterii lor de reflexie a luminii. Metalele sunt opace,
chiar in strat subtire, deoarece undele luminoase lovind
electronii mobili din metal sunt amortizate si nu sunt transmise
mai departe.

1)Culoarea metalelor este variata. Cele mai multe metale in

stare compacta sunt albe, intelegand prin alb, albul metalic;
astfel, plumbul, argintul sunt considerate metale albe. Cateva
metale sunt insa colorate: cuprul este galben-rosiatic, aurul—
4
galben, cesiul—galbui etc. Cand sunt in pulbere fina, aproape
toate metalele au culoare cenusie-neagra.

In tehnica, metalele sunt clasificate in: metale negre sau

feroase, prin care se intelege fierul (impreuna cu fontele si
otelurile), si metalele colorate, adica neferoase.

2)Densitatea metalelor variaza in limite largi; de exemplu, litiul

are densitatea 0,53 sau potasiul are densitatea 0,86, pe cand
platina are densitatea 21,45, iar osmiul, cel mai greu metal, are
densitatea22,5. Se obisnuieste sa se considere metalele cu
densitatea mai mica decat 5, metale usoare, iar cele cu
densitatea peste 5, metale grele. Astfel, potasiul, sodiul, calciul,
magneziul, aluminiul sunt considerate metale usore, pe cand
zincul, staniul, fierul, cuprul sunt metale grele.

3)Punctul de topire variaza forte mult de la metal la metal.

Mercurul, singurul metal lichid, are punctul de topire –39°C;
potasiul si sodiul se topesc la temperaturi sub 100°C (potasiul
la 63,5°C, decat 1000°C; de exemplu, cuprul se topeste la
1083°C, fierul la sodiul la 97,8°C). Sunt, insa, metale al caror
punct de topire este mai inalt 1536°C, wolframul la 3410°C. In
general, metalele cu volum atomic mic se topesc la temperaturi
ridicate, pe cand metalele cu volum atomic mare se topesc la
temperaturi scazute, deoarece reteaua lor cristalina se distruge
mai usor. Diferenta intre punctele de topire a metalelor este
folosita pentru separarea metalelor intre ele, la fabricarea
aliajelor si la prelucrarea metalelor.

4)Conductibilitatea electrica specifica, adica conductivitatea, γ,

a metalelor este mare. Cand nu este sub influenta unui camp
electric exterior, in metalul compact nu se manifesta un
transport de sarcini, sesizabil; electronii din orbitalii moleculari
ocupati ai benzii se misca fara o directie privilegiata. Ca
urmare, electronii din orbitali ocupati nu participa la transportul
curentului electric.

La aplicarea unei diferente de potential, electronii din

orbitalii moleculari ocupati capatand un surplus de energie sunt
promovati in orbitali moleculari vecini, neocupati, din banda de
energie partial ocupata si preiau transportul de curent.

5
 Se intelege ca metalele alcaline, la umpluta pe jumatate,
au conductibilitatea electrica mai buna decat metalele alcalino-
pamantoase, la care banda de valenta este complet ocupata.
Buna conductibilitate electrica manifesta si metalele din grupa I
B, adica Cu, Ag, Au, explicata prin volumele lor atomice, care
sunt mici.

Conductibilitatea electrica a metalelor este influentata de

oscilatiile atomilor in jurul pozitiilor fixe din reteaua cristalina,
de neregularitatile retelei cristaline, cum si de prezenta unor
atomi straini continuti ca impuritati in retea.

Deoarece prin cresterea temperaturii, oscilatiile atomilor

se intensifica, undele stationare ale electronilor se formeaza
mai greu, deci conductibilitatea electrica a metalului scade. La
racire, fenomenul este invers: oscilatiile atomilor in jurul
pozitiilor lor din reteaua cristalina slabesc, undele stationare ale
electronilor se formeaza mai usor, deci conductibilitatea
electrica a metalului creste. Aproape de zero absolut (-273°C),
metalele isi pierd complet rezistenta electrica si devin
conductori „ideali”. Acest fenomen se numeste
supraconductibilitate.

5)Rezistenta electrica specifica sau rezistivitatea, adica

rezistenta pe care o opune curentului electric o portiune din
metal cu o sectiune de 1 cm 2 si o lungime de 1 cm, se exprima
in Ω·cm. 6)Conductibilitatea termica specifica, adica
conductivitatea termica, se datoreaza de asemenea miscarilor
electronilor in banda de valenta.

Proprietati mecanice

Datorita starii metalice, metalele se caracterizeaza prin

proprietati de plasticitate, maleabilitate, ductilitate, tenacitate
etc., care au deosebita importanta practica.

1)Plasticitatea este proprietatea metalelor (si aliajelor) de a se

deforma permanent cand sunt supuse unei tensiuni exercitate
din exterior. Deformarea plastica nu dispare cu cauza care a
produs-o.Plasticitatea influenteaza maleabilitatea si ductilitatea.

6
2)Maleabilitatea unui metal este capacitatea lui de a fi tras in
foi prin comprimare la o temperatura inferioara punctului de
topire. Sub actiunea fortelor exterioare, cristalele metalelor se
deformeaza dupa anumite planuri de reticulare.

3)Ductilitatea este proprietatea unui metal de a fi tras in fire

4)Tenacitatea este proprietatea unui metal de a cuprinde o

energie mare de deformare plastica. Metalele care au tenacitate
mare sunt rezistente, pe cand cele cu tenacitate mica sunt
casante.

Proprietati chimice

Metalele au caracter electropozitiv, deoarece atomii lor au

tendinta sa cedeze electronii din straturile electronice
exterioare si astfel trec in ioni cu sarcina pozitiva. Prin faptul ca
cedeaza electroni, metalele sunt reducatori.

Prin asezarea metalelor dupa ordinea crescanda a

potentialelor de oxidare standard, se obtine seria potentialelor
electrochimice sau seria tensiunilor metalelor.

Bibliografie :

https://www.infodentis.com/coroana-dentara-punte-dentara/coroana-
ceramica.php

https://draristide.ro/materiale-dentare/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Metal

https://netdent.ro/dictionar-medical/despre-aliajele-dentare

http://www.referatele.com/referate/chimie/online4/metale---densitate--
culoare--puncte-de-topire--conductibilitate-electrica--rezistenta-electrica-
refe.php

7
8