De la fizica elementară spre Fizica modernă (LXXI)

Lucrare publicată în revista Evrika, vol. 21, no. 243, pag. 3-7, Noiembrie 2011

NOŢIUNI DE OPTICĂ ELECTROMAGNETICĂ (A)

Prof. dr. fiz. Dan-Alexandru Iordache
Catedra de Fizică II, Universitatea “Politehnica” din Bucureşti

După cum este cunoscut, echipa României pentru Olimpiadele internaţionale de Fizică a
reuşit de 2 ori să ocupe primul loc în clasamentele neoficiale pe ţări: în 1987 la cea de a 18-a OIF de
la Jena, RDG şi în 1988 la cea de a 19-a OIF de la Bad Ischl, Austria [1]. Clasamentul neoficial pe
ţări al celei de a 19-a OIF – Bad Ischl. 1988 a fost: 1. România 166,75 puncte, 2. URSS 155,63 p.,
3. Ungaria 153,25 p, etc [2]. Deoarece problema 4.2 “Birefringenţa” [3] a surprins nepregătiţi marea
majoritate a participanţilor, care n-au obţinut niciun punct la acest subiect, în timp ce toţi
componenţii echipei României au obţinut punctajul maxim (2 puncte) [4], se poate considera că
echipa noastră a reuşit câştigarea celei de a 19-a OIF prin excelenta cunoaştere a fenomenului de
birefringenţă!

Cap. 1. FENOMENE DE POLARIZARE PRIN DUBLĂ REFRACŢIE

(BIREFRINGENŢĂ)
§1.1. Experienţa lui Érasmus Bartholinus
La sfârşitul secolului XVIII, fizicianul olandez Erasmus Bartholinus a descoperit fenomenul
de dublă refracţie (birefringenţă) cu ajutorul unei lame paralelipipedice de spat de Islanda (specie
minerală de calcit – CaCO3 cristalizat).
Prin iradierea lamei de calcit cu o rază subţire de lumină, perpendiculară pe faţa de intrare, se
constată apariţia în lamă – în afara razei transmise conform legilor clasice ale Opticii geometrice – a
unei a doua raze de lumină, având direcţia oblică faţă
de suprafaţa de intrare (v. fig. 1.1.1). Pentru că
apariţia acestei raze nu poate fi explicată de Optica
geometrică, ea se numeşte rază extraordinară, în
timp ce raza care se supune legilor Opticii geometrice
este numită rază ordinară.
Rotind lama de calcit în jurul direcţiei razei
incidente, raza extraordinară efectuează o rotaţie pe
suprafaţa unui cilindru a cărui axă de simetrie este
Fig. 3.1.1 direcţia razei ordinare.
Pentru a putea explica experienţa lui
Bartholinus, este necesară deducerea ecuaţiei razei de lumină (în general, a razei electromagnetice) în
medii anizotrope.

§1.2. Deducerea ecuaţiei razei electromagnetice (de lumină) în medii

anizotrope

Ţinând seama de faptul că vectorul de undă este definit prin relaţia: k  1k , putem scrie
v
relaţiile de structură ale undei (în dielectrici anizotropi):
 0 H  B ,
D  H  1k , (1.2.1)

sau, într-o formă echivalentă:

 2

1k  E H  1k
H  şi: D .
0v v
Pentru a introduce direcţia razei electromagnetice (dată de vectorul unitar 1S al densităţii de
flux de energie electromagnetică (vectorul Poynting)) în relaţiile de structură, vom multiplica
(vectorial la stânga) relaţiile (1.2.1) cu versorul 1S :
1S  ( 1k  E )
1S  H  (1.2.2)
0v
1S  ( H  1k )
1S  D  .
v
Ţinând cont de expresia dublului produs vectorial:
a  (b  c )  b ( a  c )  c ( a  b ) , (1.2.3)
EH
ca şi de ortogonalitatea vectorului Poynting S  în raport cu intensităţile câmpurilor electric
i
şi – respectiv – magnetic: 1S  E  1S  H  0 , relaţiile (1.2.2) devin:
E ( 1k  1S )
1S  H   , (1.2.4)
 0 v
H ( 1k  1S )
1S  D  . (1.2.5)
v
Pornind de la faptul că direcţiile de propagare ale fazei ( 1k ) şi respectiv energiei ( 1S ) undei
electromagnetice sunt diferite în medii anizotrope, precum şi că frontul de undă (suprafaţa până la
care au ajuns la un moment dat oscilaţiile electromagnetice) este perpendicular pe vectorul de undă
k , se obţine că raportul vitezelor de propagare ale energiei electromagnetice w şi – respectiv – fazei
v este (vezi fig. 1.2.1):
v
 1k  1S . (1.2.6)
k w
Introducând relaţia (1.2.5) în relaţiile precedente
vt (1.2.4), relaţiile de structură ale undelor electromagnetice
în medii anizotrope capătă următoarele expresii:
S
E H (3.2.6)
O wt 1S  H   , 1S  D  .
0 w w
Fig. 1.2.1 Eliminăm intensitatea câmpului magnetic H din
relaţiile (1.2.6) şi obţinem:
E
1S  ( 1S  D )  1S ( D  1S )  D   . (1.2.7)
 0 w2
Multiplicând relaţia precedentă cu  0 rezultă că:
E 1
0 D  2
 ( 0  13 ) E  0 1S ( D  1S ) , (1.2.8)
w w2
unde 13 este matricea unitate de ordinul al treilea. Se constată că intensitatea câmpului electric al
undei electromagnetice pate fi exprimată prin relaţia:
1 1
E  0 ( 0  1)
2 3
 1S ( D  1S ) .
w
Pentru a elimina, în final, şi intensitatea câmpului electric, multiplicăm relaţia precedentă cu
vectorul unitar 1S al densităţii de flux de energie electromagnetică, dat fiind că aceşti doi vectori
sunt ortogonali:
1 1
0  1S  E  0 1S ( 0  1)
2 3
 1S ( D  1S ) . (1.2.9)
w
 3
Deoarece în medii anizotrope inducţia electrică D nu mai este perpendiculară pe vectorul
Poynting: D  1S  0 , obţinem din relaţia precedentă expresia matricială a ecuaţiei razei
electromagnetice (de lumină):
1 Z
1S (  0   2 13 ) 1  1S  0 . S
w
(1.2.10)
Este binecunoscut faptul că arccos 
matricea (tensorul) permitivitate arccos  
arccos
electrică  este simetrică, ca şi faptul că
matricele simetrice se pot diagonaliza în O Y
raport cu 3 axe ortogonale, numite axele
principale ale tensorului simetric. Fie X
OX, OY şi OY – axele principale ale Fig. 1.2.2
tensorului  şi  ,  ,  – cosinuşii
directori ai razei electromagnetice S în raport cu axele principale OX, OY şi OZ (vezi figura 1.2.2).
Ţinând cont că inversa unei matrice diagonale este matricea diagonală ale cărei elemente de pe
diagonală sunt egale cu inversele elementelor corespondente din matricea originală, putem scrie
ecuaţia (1.2.10) în forma echivalentă:
 
 
 1 
0 0
 1 
 0 XX  2 
 w
1    
 ,  ,    0
1
0     0 .
  
 0 YY  2   
w
 1 
 0 0 
 1 
 0 ZZ  2 
 w 
Efectuând produsele acestori vectori şi matrice, obţinem expresia algebrică a ecuaţiei razei
electromagnetice:
2 2 2
   0.
1 1 1 (1.2.11)
0 XX  1 2 0YY  1 2 0 ZZ  1 2
w w w
1
Multiplicăm ecuaţia (1.2.11) cu produsul numitorilor şi obţinem ecuaţia bipătrată în :
w
 1  1   1  1   1  1 
 2   0 YY  2    0 ZZ  2    2   0 XX  2    0 ZZ  2    2   0 XX  2    0 YY  2   0;
 w  w   w  w   w  w 
(1.2.11’)
dacă valorile proprii  XX   YY   ZZ , ecuaţia (1.2.11’) va avea 2 soluţii pozitive pentru necunoscuta
1
şi alte 2 soluţii negative, egale în modul cu soluţiile pozitive. Constatăm astfel că în medii medii
w
anizotrope există două unde electromagnetice diferite, care se propagă cu viteze distincte în lungul
aceleiaşi direcţii S a razei electromagnetice (această constatare teoretică corespunde fenomenului
de birefringenţă).
Condiţia de egalitate ( w1  w2 ) a soluţiilor pozitive ale ecuaţiei (1.2.11’):
  
2
YY  
2

  ZZ    2   XX   ZZ    2   XX   YY   4  2 YY  ZZ   2 XX  ZZ   2 XX  YY (1.2.12)
este satisfăcută pentru 2 direcţii paralele, numite axe optice ale mediului anizotrop. Datorită
faptului că mediile anizotrope generale:  XX   YY   ZZ prezintă două axe optice, aceste medii
(materiale) se numesc biaxe.
 4

Dacă:  ord   XX  YY   ZZ   e , ecuaţia (1.2.12) devine:

unde
   22 2 22 2
rd eo  B1  4rdeo ord BB 11 1   0 ,

B1   e   ord . Constatăm astfel că unica soluţie a ecuaţiei (3.2.12) este

(1.2.11”)

  1 (de unde

    0 ), deci mediile anizotrope pentru care două valori proprii sunt egale şi diferite în raport cu
a treia valoare proprie:  XX   YY   ZZ au o singură axă optică ce coincide cu axa de simetrie OZ.
Din acestă cauză, aceste medii anizotrope  XX   YY   ZZ se numesc uniaxe.
Dat fiind că cele mai multe aplicaţii ale fenomenului de polarizare prin birefringenţă
corespund mediilor uniaxe, vom studia în continuare principalele caracteristici ale fenomenului de
polarizare prin birefringenţă produsă de mediile uniaxe.

§1.3. Suprafeţe radiale de undă corespondente diverselor tipuri de

materiale uniaxe
Pentru mediile (materialele) uniaxe, ecuaţia (1.2.11’) a razei electromagnetice are factorul
1
comun 0 ord  . Se ştie că factorul comun se poate simplifica, punând condiţia:
w2
1
0 ord   0.
w2
(1.3.1)
1
Soluţia ecuaţiei (1.3.1): word 
 0 ord
(1.3.2)
corespunde unei unde electromagnetice a cărei viteză word nu depinde de direcţia razei
electromagnetice, având deci o suprafaţă radială de undă de formă sferică. Evident, este vorba aici de
componenta ordinară (a undei electromagnetice în medii anizotrope uniaxe).
1
După simplificare (prin factorul comun 0 ord  ) ecuaţia razei electromagnetice (1.2.11’)
w2
devine:
 2

  2 0 ZZ   2   0 ord 
2  2  2
w 2
1
 2.
w
(1.3.3)

1 1
Introducând viteza: we   , (1.3.4)
0e 0e
ecuaţia precedentă capătă forma:
2  2  2 1
 2  . (1.3.5)
we word w
 5
Întrucât cosinuşii directori  ,  şi  pot fi exprimaţi prin intermediul coordonatelor X, Y
şi Z ale unui punct de observaţie P situat pe raza de lumină care trece prin originea O ca (v. figura
1.3.1):
X Y Z
 ,   şi:   ,
r r r
unde r  X 2  Y 2  Z 2 este modulul razei vectoare, ecuaţia (1.3.5) devine:
X2 Y2 Z2 r2 (3.3.6)
   t2 , (1.3.6)
we2 2
word w 2

unde t este timpul necesar undei electromagnetice pentru a ajunge în punctul de observaţie P
plecând din originea O. Constatăm astfel că suprafaţa radială de undă ce corespunde celei de a doua
unde electromagnetice care se propagă pe direcţia S are forma unui elipsoid de revoluţie; cum
suprafeţele undei obişnuite nu sunt elipsoidale, această componentă a undei electromagnetice într-un
mediu anizotrop uniax se numeşte extraordinară.

Pornind de la ecuaţia (1.3.6), se constată că viteza componentei extraordinare în lungul axei

optice coincide cu viteza componentei ordinare: wextr.Z = word. , deci suprafeţele radiale de undă
corespunzând componentelor extraordinară şi – respectiv – ordinară sunt tangente în puncte situate
în lungul axei optice. Se constată astfel că: we are semnificaţia vitezei componentei extraordinare
în lungul unei direcţii perpendiculare pe axa optică (în particular, în lungul axelor principale OX,
OY).

Problema 3.3: Deduceţi dependenţa vitezei componentei extraordinare de unghiul  format de raza
electromagnetică (de lumină) cu axa optică.
Solution: Figura 1.3.1 arată că: X2+Y2=r2sin2 şi: Z=r.cos , deci ecuaţia radială a componentei
extraordinare (1.3.6) devine:

2 2 2
1
2 r  sin  cos 
wextr.( )  2  2  2 ,
t  we word. 
weword .
wextr.( )  .
word2 . sin2   we2 cos2 
de unde:
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . .
...
Ţinând seamă de definiţia indicelui optic
Z S c
de refracţie: n ,
V
P (1.3.7)
r se defineşte indicele radial de refracţie
Y prin relaţia:
O Y
X
X
F
ig.1
.3.1
 6

c
în particular: ne  şi: nord 
c
word
,
we
(1.3.8)
unde c este viteza luminii în vid. Se introduce în continuare mărimea fizică birefringenţă (eliptică)
prin relaţia: B  ne  nord (1.3.9)
În funcţie de semnul birefringenţei (eliptice), dielectricii anizotropi (faţă de rotaţii) sunt
numiţi: dielectrici (cristale) pozitive (dacă B>0) sau, respectiv, dielectrici (cristale) negative (B>0).
Un exemplu tipic de dielectric pozitiv este cel al cristalului de cuarţ:

ne  1,5533, nord .  1,5444 (B  9 104 ).

Celula elementară a cristalului de cuarţ are forma unei prisme hexagonale regulate, terminată
cu două piramide hexagonale regulate (v. fig. 1.3.2). Datorită simetriei sale de cel mai înalt ordin
(ordinul 6), axa optică a cristalului de cuarţ coincide cu dreapta care uneşte vârfurile piramidelor
hexagonale. Ţinând seamă că: ne  nord , viteza radială corespunzând componentei extraordinare
este mai mică decât cea corespunzând componentei ordinare: w  w , deci suprafaţa radială de
e ord
undă corespunzând componentei extraordinare este interioară suprafeţei de undă sferice
corespunzând componentei ordinare (v. fig. 1.3.2).

Fig. 1.3.2

În ceeace priveşte cristalele negative, un exemplu tipic este cel al cristalului de calcit, care
are forma unui romboedru (figura geometrică rezultată prin deformarea unui cub, efectuând o
comprimare în lungul diagonalei care uneşte două vârfuri opuse ale cubului). Axa optică a cristalului
de calcit are direcţia diagonalei care uneşte vârfurile romboedrului, care sunt în acelaşi timp vârfurile
a 3 unghiuri obtuze egale (v. figura 1.3.3). Ţinând seamă că pentru cristalul de calcit:
ne  1,4865 , nord  1,6584 (deci: B = -0,1719),
reiese că viteza radială corespunzând componentei extraordinare este mai mare decât cea a
componentei ordinare, deci suprafaţa radială de undă a componentei extraordinare va fi exterioară
faţă de suprafaţa de undă sferică corespunzând componentei ordinare.
 7

Fig. 1.3.3

§1.4. Stări de polarizare ale undelor electromagnetice în medii anizotrope uniax

Stările de polarizare ale undelor electromagnetice în mediile anizotrope uniax pot fi deduse
pornind de la relaţia de structură (1.2.7):
Scrisă faţă de axele principale OX, OY, OZ ale tensorului permitivităţii, precedenta relaţie
E
D  1S ( D  1S ) .
 o w2
capătă forma:

E 1
1S ( D  1s )   XX E X   YY EY   ZZ E Z   ( ord .  ) E  ( e   ord . ) E Z . (3.4.1)
2 2
o w o w
a) Cazul componentei ordinare
Având în vedere că (v. relaţia (1.3.1)):
1
 ord .  0 ,
 o w2
relaţia (1.4.1) devine:

1S (D  1S )  (e  ord .)EZ . (3.4.2)

Ţinând seamă că direcţia razei electromagnetice (ordinare) este în general diferită de direcţia
axei optice: 1S  1Z , precum şi de faptul că: e  ord  0 , D  1S  0 , reiese că:

 EZ  ord  0 , deci că intensitatea câmpului electric al componentei ordinare este perpendiculară pe

direcţia axei optice. Intensitatea câmpului electric este de asemenea perpendiculară pe vectorul
Poynting, deci este perpendiculară pe planul format de axa optică şi direcţia razei electromagnetice:
E  1Z , 1S  . Având în vedere că planul format de axa optică şi de direcţia razei de lumină este
numit plan principal al undei electromagnetice, rezultă că oscilaţiile câmpului electric al
componentei ordinare sunt perpendiculare pe planul principal al undei. Se constată astfel starea de
totală (lineară) polarizare a componentei ordinare.
b) Cazul componentei extraordinare
1
În acest caz:  ord .   0 , deci relaţia (1.4.1) arată că oscilaţiile câmpului electric al
 o w2
componentei extraordinare sunt paralele cu direcţiile axului optic ( E Z ) şi – respectiv – razei
electromagnetice ( 1S ), ceeace înseamnă că oscilaţiile câmpului electric al componentei
extraordinare sunt paralele cu planul principal al undei.
§1.5. Interpretarea experienţei lui Erasmus Bartholinus
Să considerăm incidenţa normală pe faţa de intrare AA’ a unei lame de calcit a unui fascicul
luminos (fig. 1.5.1). Oscilaţiile câmpului electric care ajung la momentul iniţial în diferite puncte
1,2,…N ale suprafeţei AA’ vor fi împrăştiate la un moment ulterior: t (> t0) în conformitate cu
prima parte a principiului lui Huygens – pe suprafeţe radiale de undă emisferice Σ 0 (componenta
ordinară) şi pe suprafeţe radiale semi-elipsoidale Σ e (oscilaţiile câmpului electric al componentei
extraordinare). Pentru o direcţie arbitrară (oblică) a axei optice în raport cu faţa de intrare a lamei,
suprafeţele radiale Σ0 şi Σe vor fi tangente în punctele B şi B’ situate pe axa optică (v. figura 1.5.1).
 8

Fig. 1.5.1

În conformitate cu cea de a doua, respectiv a treia parte a principiului lui Huygens: (i) frontul
suprafeţelor radiale ale undelor secundare este suprafaţa înfăşurătoare, tangentă faţă de toate
suprafeţele radiale ale undelor secundare, (ii) direcţia razei electromagnetice este dată de dreapta
care uneşte centrul unei unde secundare cu punctul de tangenţă al frontului de undă cu respectiva
suprafaţă radială de undă, se constată că: a) fronturile undelor ordinare şi – respectiv – extraordinare
sunt planele ord., extr. , corespunzând punctelor de tangenţă: 1 0, 20, ... N0 şi – respectiv: 1e, 2e, ...
Ne , b) în timp ce raza extraordinară va avea direcţia normalei pe faţa de intrare, raza extraordinară
va avea direcţia oblică A’1e (≡ B’2e , ... C’Ne), corespunzând punctelor de tangenţă: 1e, 2e, ... Ne .
În conformitate cu principiul reversibilităţii direcţiilor razelor electromagnetice, direcţia razei
extraordinare la ieşirea din lama birefringentă va reveni la aceea (normală pe feţele lamei de calcit) a
razei incidente.
În ceeeace priveşte stările de polarizare ale componentelor ordinară şi – respectiv –
extraordinară, dacă axa optică este situată în planul foii de hârtie, planul principal al undei va
coincide cu această foaie, deci oscilaţiile câmpului electric al componentei ordinare vor fi
perpendiculare pe foaia de hârtie, în timp ce acelea ale componentei extraordinare vor fi situate în
planul foii (v. figura 1.5.1).
Pentru a explica pe deplin rezultatele experienţei lui Érasmus Bartholinus, să considerăm
acum şi cazul rotaţiei lamei în jurul direcţiei razei incidente ARord. Ţinând seamă că axa optică este
solidară cu lama birefringentă, această rotaţie este echivalentă cu rotaţia foii de hârtie, inclusiv a razei
extraordinare, în jurul direcţiei ARord a razei incidente. Se constată astfel că teoria electromagnetică a
lui Maxwell a mediilor anizotrope explică toate constatările experienţei lui Érasmus Bartholinus.

BIBLIOGRAFIE
1. D. Iordache “Scurtă trecere în revistă a evoluţiei învăţământului ştiinţific românesc în ultimii 60
ani”, Evrika, 11(231) pag. 2-10, noiembrie 2009.
2. О. Ф. Кабардин, В. А. Орлов “Международная физическая олимпиада”, Квант, pag. 59-64,
71, 1989(1).
3. *** “Bad Ischl – 19th International Physics Olympiad, Austria, June 23rd to July 2nd , 1988,
Federal Ministry of Education, Arts and Sports of the Republic of Austria, Vienna, Austria, 1988.
4. D. Iordache, S. Buşe, R. Pop “Noi tendinţe ale Olimpiadelor Internaţionale de Fizică. Cea de a 19-a OIF,
Bad Ischl-Austria, 24 iunie-1 iulie 1988”, Rev. Fiz. Chim., 26(4) 149-55(1989).
5. I. Agârbiceanu “Lumina polarizată şi aplicaţiile ei în ştiinţă şi tehnică”, Editura tehnică, Bucureşti,
1956.
6. Born M., Wolf E. “Principles of Optics”, 4th edition, Pergamon, New York, 1970.
7. D. Bârcă-Gălăţeanu, R. Ţiţeica, M. Naumescu, R. Şeptilici “Fizica”, vol. II, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1971
8. Iova Iancu “Elemente de optică aplicată”, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1977,
Biblioteca Facultăţii de Fizică – Universitatea din Bucureşti II-18770.
9. I. M. Popescu “Teoria electromagnetică macroscopică a luminii”, Editura Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1986.
 9
10. P. Sterian “Fizica”, vol. 1, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1996, cap. 7 “Câmpuri şi
unde electromagnetice”, cap. 8 “Teoria electromagnetică a luminii”.
11. E. Bodegom, D. Iordache “Physics for Engineering Students”, vol. 2 “Modern Physics”, Politeh-
nica Press, Bucureşti, 2008.