Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Disciplina: Tehnologia lentilelor

Lecția nr. 1

Tehnologia de fabricare a lentilelor aeriene

din sticlă optică minerală

Sticla optică minerală

Sticla este materialul care la răcire trece direct din stare lichidă în stare solidă, fără nici o stare
intermediară, cu condiţia ca şi cele două faze să fie în echilibru termodinamic.
Sticla obişnuită se obţine prin topirea unui amestec de nisip, sodă şi calcar, care după răcire se
transformă într-un corp omogen, amorf şi transparent. Pentru obţinerea sticlelor cu anumite proprietăţi
tehnice, în amestecul de materii prime se mai introduc şi alte substanţe cum sunt: boraxul, oxizii de
plumb, dolomite, coloranţi anorganici.
Pentru domeniul opticii medicale se folosesc: sticla optică incoloră, sticla optică colorată, sticla
care dispersează lumina etc.
● Sticla optică incoloră este folosită pentru confecționarea pieselor optice ale aparatelor. În
funcţie de compoziţia lor şi de calităţile lor optice există mai multe tipuri de sticlă. Prin denumirea
sticlei optice se indică tipul sticlei. După denumire, se deosebesc două grupe principale: sticla tip
Crown şi sticla tip Flint.
● Sticla optică colorată este necesară la majoritatea aparatelor şi instrumentelor optice. Se
obține în acelaşi mod ca şi sticla optică incoloră, cu deosebirea că se adaugă în amestec o substanţă
care provoacă o anumită colorare. În tabelul de mai jos sunt indicate câteva substanţe colorante şi
efectele lor.

Colorantul Efectul colorant

Oxid de cupru Roşu
Clorura de aur Roz pâna la roşu
Oxid de disprosiu Roz
Oxid de uraniu Galben, portocaliu
Sulfura de fier Galben-cafeniu
Oxid de crom Verde
Oxid de cupru Albastru-verzui, negru
Oxid de cobalt Albastru, verde
Oxid de nichel Cafeniu pâna la violet
Dioxid de mangan Violet, brun-închis

● Sticla care dispersează lumina are rolul de a abate lumina incidentă din direcţia ei şi de a o
dispersa în toate direcţiile. Sunt două categorii de sticlă care dispersează lumina: sticla mată şi sticla
opal. Sticla mată se obţine din sticlă clară prin mătuirea ei pe una sau pe ambele feţe. Sticla opal este o
sticlă cu aspect lăptos, obţinută prin introducerea în masa sticlei a unor agenţi de opacizare, ce conţin
fluor, fosfați.
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Proprietăţile sticlelor optice minerale

Domeniul de utilizare al sticlelor optice minerale este determinat de: proprietăţile optice, indicii
de calitate, stabilitatea chimică, proprietăţile fizico-mecanice şi termice.
● Proprietăţile optice ale sticlei sunt: indicele de refracţie, dispersia, coeficientul de reflexie.
Indicele de refracţie reprezintă raportul dintre viteza de propagare a unei radiaţii
electromagnetice în vid şi viteza ei în mediul optic respectiv, când radiaţia este refractată din vid (sau
aer) în mediu. Valoarea indicelui de refracţie depinde de densitatea mediului optic prin care se propagă
radiaţia şi de lungimea de undă a radiaţiei. Indicele de refracţie se măsoară şi se indică în cataloage cu
precizia de a patra sau a cincea zecimală (de exemplu, nF = 1,5163; nF = 1,50355). Pentru sticlele
optice folosite la relaizarea lentilelor de ochelari, indicele de refracţie variază în limitele 1,45….2,
depinzând de compoziţia chimică a sticlei şi de tratamentul termic aplicat acesteia, fiind o constantă cu
valori corespunzătoare fiecărei sticle.
Dispersia reprezintă fenomenul de descompunere a luminii albe, la trecerea ei printr-o prismă
optică în radiaţiile spectrale. Fenomenul se produce datorită dependenţei indicelui de refracţie al sticlei,
de lungimea de undă corespunzătoare fiecărei radiaţii.
Coeficientul de reflexie reprezintă raportul dintre intensitatea luminii reflectate și intensitatea
luminii incidente, exprimat în procente. Pentru micşorarea pierderilor de lumină prin reflexie se fac
acoperiri ale suprafeţelor active cu straturi transparente antireflectante.
● Indicii de calitate sunt: coeficientul de absorbţie a luminii, omogenitatea optică, lipsa de
incluziuni filiforme, conţinutul de bule, refracţia dublă a luminii.
Coeficientul de absorbţie a luminii: la trecerea luminii printr-o lentilă, o parte din intensitatea
fasciculului luminos incident este reflectat de suprafeţe polisate, o parte trece prin lentilă (este transmis
mai departe), iar o altă parte este absorbită de sticla optică şi transformată într-o altă formă de energie
(căldură). La alegerea sticlelor optice pentru realizarea lentilei se urmăreşte ca materialul să aibă un
factor de absorbţie cât mai mic, pentru a nu produce scăderea intensităţii fasciculului ce oferă claritatea
imaginii.
Omogenitatea optică este proprietatea sticlei de a avea aceeaşi valoare a indicelui de refracţie în
toată masa sticlei.
Conţinutul de bule: bulele sunt incluziuni gazoase de forme şi dimensiuni diverse. Ele joacă
rolul unor lentile suplimentare care refractă şi dispersează razele ce trec prin material. Aceasta duce la
pierderi de flux luminos, dăunând imaginii.
Incluziunile filiforme sunt defecte de fabricaţie care apar sub forma unor fire singulare, fire
intersectate sau sub forma unor plane de separaţie. Ele duc la variaţia indicelui de refracţie în masa
sticlei optice.
Refracţia dublă (birefringenţa) apare la sticla optică datorită unor acţiuni exterioare, cum ar fi:
presiuni, încălziri sau răciri neuniforme, câmpuri electrice şi magnetice etc. Fenomenul constă în
descompunerea unui fascicul incident, pe un astfel de mediu, în două fascicule.
● Stabilitatea chimică se caracterizează prin capacitatea sticlei de a se opune alterării în urma
acţiunii apei, a soluţiilor de acizi alcalini şi săruri, a gazelor din atmosferă şi în general faţă de reactivi
chimici. Este una din principalele sale proprietăţi care determină atât tehnologia de prelucrare, cât şi
calităţile de exploatare a sticlei.
Pătarea (oxidarea sticlei optice) reprezintă modificarea compoziţiei chimice, sub acţiunea apei
a soluţiilor de acizi sau a sărurilor solubile. Petele sunt rezultatul unor modificări locale ale compoziţiei
sticlei. Astfel, pe suprafaţa lentilei apar porţiuni acoperite cu un strat superficial, strat ce are un alt
indice de refracţie decât al materialului de bază-sticla optică.

Page 2 of 4
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

● Proprietaţi fizico-mecanice ale sticlei optice minerale: densitatea, rezistenţa, duritatea,

fragilitatea.
Densitatea este situată între 2,2 … 6,5 g/cm3 - depinde de compoziţia sticlei.
Rezistenţa la rupere pentru solicitări de întindere este relativ redusă.
Duritatea este proprietatea care influenţează productivitatea prelucrării sticlei.
Fragilitatea constituie un neajuns, ce se manifestă prin ruperea sticlelor după atingerea limitei
de deformare elastică. Rezistenţa la şocuri este foarte mică.

Tehnologia de prelucrare a sticlei optice minerale

Operaţiile principale ale procesului tehnologic
Tehnologia de fabricare a lentilelor este determinată de forma şi dimensiunile finale ale
acestora, de precizia prelucrării, de tipul semifabricatului şi de tipul sticlei. Firmele producătoare de
sticlă optică livrează celor care prelucrează lentile, următoarele forme de semifabricate: turnate,
blocuri, plăci, geam tras şi semifabricate presate.
Prelucrarea la rece a lentilelor începe, în cazul producţiei în serie, de la semifabricate presate la
cald, iar producţia de unicate şi de serie mică de la blocuri şi plăci de sticlă optică.
Prelucrarea pornind de la semifabricate presate are avantajul că elimină o serie de prelucrări
iniţiale pentru apropierea materiei prime de forma finită a piesei. Din cauza durităţii sticlei, superioare
oţelurilor călite, prelucrarea se face aproape exclusiv cu materiale abrazive.
Operaţiile propriu-zise de prelucrare cu materiale abrazive se pot grupa astfel:
- pentru obţinerea formei geometrice în limitele de toleranţă impuse de documentaţie (şlefuirea);
- pentru realizarea transparenţei suprafeţelor active, prin netezirea asperităţilor (polisarea).
Precizia de fabricaţie depinde de scopul pentru care lentilele vor fi utilizate. În desenele de
execuţie ale lentilelor sunt indicate, în afară de cote şi toleranţele respective, toleranţe de acurateţe,
zgârieturile.
Operaţiile principale ale procesului tehnologic sunt: debitarea, şlefuirea brută (eboşarea),
şlefuirea medie (dusisarea), şlefuirea fină, şlefuirea foarte fină (polisarea).
Debitarea se realizează din plăci de sticlă optică, cristal, geam tras sau blocuri de sticlă optică.
Debitarea din placă cuprinde următoarele operații: trasare, crestare şi despicare.
Şlefuirea brută (eboşarea) este necesară când fabricarea începe de la blocuri de sticlă, după
debitare fiind necesare operaţii de prelucrare pentru apropierea de forma finală a lentilelor. Sunt
necesare operaţii de şlefuire sau frezare la grosime, concomitent cu obţinerea paralelismului feţelor şi
operaţii de rotunjire marginală, deoarece după debitare, plăcile au şanţuri pe suprafeţe, rizuri adânci,
înclinaţii ale feţelor şi formă paralelipipedică.
Şlefuirea medie (dusisarea) are ca scop realizarea formei geometrice finale a lentilei cu un
adaos minim, pentru prelucrarea ulterioară a feţelor active.
Şlefuirea fină oferă o productivitate ridicată şi o calitate corespunzătoare a suprafeţei prelucrate.
Şlefuirea foarte fină (polisare fig.1) are ca scop obţinerea transparenţei. După polisare lentilele
se spală și se usucă în vederea verificării (fig.2).

Particularităţile sticlei optice minerale au determinat o tehnologie specială, pentru obținerea

lentilelor, evidențiind metode specifice de fixare, în vederea prelucrării pe maşini, scule specifice,
maşini-unelte cu cinematică specifică, precum şi metode şi mijloace de control de cea mai mare
precizie.
Page 3 of 4
 Colegiul UCECOM „Spiru Haret” București

Debitarea
Pentru seriile de fabricaţie mici şi mijlocii, tehnologia prelucrării sticlei începe cu operaţiile de
debitare. În cazul seriilor mari şi a producţiilor în masă, tehnologia se bazează pe prelucrarea unor
semifabricate care exclud debitarea.
● Debitarea sticlei din plăci necesită o succesiune de operaţii: trasarea, crestarea şi despicarea.
- Trasarea se execută folosind un creion special pentru suprafeţe polisate. Pentru plăci de sticlă
mată este necesară şi o ungere cu petrol a suprafeţei, operaţie ce ajută la vizualizarea bulelor, dar şi la
punerea în evidenţă a liniilor trasate. Pentru a realiza trasarea se folosesc rigle metalice şi echere.
- Crestarea se realizează pe urma lăsată la trasare, prin utilizarea unor scule dure. Se poate
executa manual, pe o maşină specială sau cu ajutorul unui dispozitiv special de tăiat rotund.
- Despicarea se poate executa cu ciocanul, pe dorn sau utilizând o presă, în funcţie de grosimea
plăcii. Pentru a fi despicată, sticla trebuie crestată conform trasajului.
Eboşarea
Operaţiile tehnologice de prelucrare a sticlei optice mineale modifică forma, dimensiunile şi
calitatea suprafeţelor. Semifabricatul obţinut prin presare sau debitat din blocuri de sticlă este supus
unei succesiuni de operaţii, obţinându-se forma finită a piesei. Primele operaţii de prelucrare propriu-
zisă, sunt şlefuirile brute (eboşare), urmate apoi de şlefuiri din ce în ce mai fine (dusisare, lepuire) şi
finalizarea procesului tehnologic, polisarea.
Eboşarea (şlefuirea brută) este operaţia prin care semifabricatul obţine forme geometrice
apropiate de cele ale piesei finite. În urma acestei operaţii rezultă o rugozitate destul de mare pe
suprafeţe.
Şlefuirea plan-paralelă este necesară în vederea aducerii semifabricatelor la aceeaşi grosime în
vederea prelucrării lor unitare la raza de curbură.
Rotunjirea semifabricatelor este operaţia de generare a suprafeţelor auxiliare cilindrice ale
lentilei.
Dusisarea şi lepuirea
Sunt operaţii de şlefuire medie, respectiv fină a sticlei optice. În cazul dusisării se folosesc
abrazivi mai fini, din categoria micropulberilor, obţinându-se şi calităţi mai bune. Lepuirea se utilizează
în cazul lentilelor executate în serii mari, unde se poate obţine o productivitate mărită. Dusisarea are ca
scop realziarea formei geometrice finale a lentilei, cu un adaos minim, pentru prelucrarea ulterioară a
fețelor active. Se realizează dup operația de debitare și eboșare.
Operaţiile descrise până acum, care înseamnă etape în procesul de transformare a
semifabricatului în lentilă finită, acţionează asupra formei şi dimensiunilor acestuia, mărindu-se treptat
gradul de netezire a suprafeţei, aceasta rămânând în continuare mată, netransparentă.
Polisarea
Este operaţia prin care suprafeţele de lucru devin transparente, obţinându-se rugozitatea de
0,012 μm. Prin această operaţie se obține acurateţea dorită pentru suprefețele lentilei.

Page 4 of 4