CURS 11

Coroana mixtă metalo-compozită.

Pregătirea câmpului protetic - şlefuirea dintelui

Este faza clinică în care porţiunii coronare a dintelui de suport i se dă prin
şlefuire forma de bont.
Aspectul este cilindro-conic cu diametrul mare la colet, diametrul mic
fiind la nivel ocluzal. Cu cât dintele este mai scurt se va prepara mai aproape de
un cilindru. Cu cât dintele va fi mai lung va fi preparat mai conic. Aspectul
cilindric sau conic infuenţează direct, prin mărimea suprafeţei de contact,
stabilitatea prin fricţiune a piesei protetice pe bont.
Şlefuirea dintelui în vederea acoperirii cu o coroană mixtă presupune o
pregătire specială a bontului.
Dintele stîlp se reduce cu 1,5-2 mm pe faţa vestibulară şi respectiv
jumătatea proximo-vestibulară ( mezială şi distală ) a coroanei pentru coroana
parţial fizionomică şi la nivel cervical şi pe toate feţele coroanei dintelui pentu
coroanele mixte cu aspect total fizionomic.

Amprentarea
Tehnicile de amprentare au ca numitor comun evidenţierea prin
condiţionare a zonei cervicale care să permită o reproducere perfectă a
preparaţiei cervicale. Cuprind întreaga arcadă realizîndu-se de obicei în trei
timpi. Materialele de amprentare sunt de mare precizie având o fluiditate
crescută care să le permită pătrunderea cu uşurinţă în sacul gingival condiţionat.

Modelul
Recomandabil este modelul de arcadă, cu bonturi mobile, din materiale cu
rezistenţă crescută (gipsuri clasa a IV-a).

Macheta componentei metalice

Se pregăteşte diferit în funcţie de aliajul utilizat, de răşina compozită de
placaj şi de întinderea suprafeţei fizionomice. Ea poate fi confecţionată din ceară
sau răşini şi poate prezenta micro sau macroretenții în funcție de tipul de
compozit utilizat.

Ambalarea machetei
Se realizează cu mase de ambalat specifice metalului din care se realizează
componenta metalică a coroanei mixte, după aceeaşi tehnologie ca cea descrisă
la coroana turnată.

Topirea aliajului şi turnarea presupun aparatura, instrumentarul şi

tehnologia obişnuite obţinerii oricărei piese metalice turnate.
Condiţionarea componentei metalice
Pentru asigurarea unei legături chimice a componentei fizionomice la
scheletul metalic, suprafaţa acestuia trebuie pregatită într-un anumit mod, în
funcţie de natura chimică a materialului fizionomic, precum şi în funcţie de
aliajul utilizat. In general, macroretenţiilor realizate deja în etapa de machetare,
li se adaugă retenţii obţinute prin sablare, gravaj acid, sau electrolitic după care
scheletul metalic este curăţat şi degresat şi supus unor operaţii diferite cum ar fi
silanizarea, oxidarea,metalizarea, cositorirea, ceramizarea.

Sablarea are dublu scop:

 Comun pentru toate piesele turnate – acela de curăţare mecanică de

resturile de masă de ambalat;
 Specific pentru piesele protetice metalo – compozite – crearea de
microretenţii prin topirea superficială a metalului sub formă de microcratere.
În funcţie de structura suprafeţelor metalice de sablat se utilizează
pulberi ce conţin particule de diferite materiale:
 Corindon, - Al2O3 cu dimensiuni de 25 – 500 µm pentru aliajele
nenobile;
 Polimetacrilatul de metil pentru aliajele nobile care spre deosebire de
corindon produce o deformare, respectiv o modelare plastică a suprafeţelor
metalice. Nu apar depresiunile crateriforme cu lipsa de substanta, specifice
corindonului.

Gravajul electrolitic se realizează în baia electrolitică determinând

migrarea ionilor din aliaj spre placa catodului. Metoda se adresează cu
predilecţie aliajelor nenobile pe suprafaţa cărora se realizează o serie de
microretenţii favorabile ancorării unor polimeri.

Silanizarea este metoda cea mai frecvent utilizată şi se realizează cu soluţii

derivate de la siliciul tetravalent, livrate în stare lichidă ce se aplică pe
suprafeţele foarte curate, condiţionate şi uscate ale componentei metalice.
Există însă şi alte metode de actualitate pentru realizarea unor legături
durabile la interfaţa aliaj-polimer în cadrul coroanei mixte metalo-polimerice:

Tehnica Silicoater (KULZER) se bazează pe posibilitatea realizării unui

strat silico-organic la suprafaţa sablată în prealabil a scheletului metalic. Acest
strat (SiOx-C), uşor poros, depus prin piroliză, se leagă de componenta metalică
printr-o legătură extrem de stabilă chiar în mediu umed, aspect foarte important
pentru condiţiile din cavitatea bucală. Peste acest strat se aplică un silan
compatibil cu polimerul utilizat pentru placarea coroanei.

Tehnica ROCATEC (ESPE) se bazează pe realizarea unor legături micro-

mecanice şi chimice între suprafaţa metalică şi răşina diacrilică compozită prin
intermediul unui strat silanizat de sticlă ceramizată.

Oxidarea suprafeţelor metalice are ca scop crearea de legături metal – oxid

– silan realizate de atomii de oxigen, metalele participând la realizarea lor prin
gruparea OH. Se realizează prin pensularea mai multor microstraturi de oxizi
care contribuie la edificarea microretenţiilor.

Metalizarea este procedeul care constă în depunerea pe suprafaţa metalică,

prin pulverizarea unor particule metalice din acelaşi aliaj ca şi componenta
metalică a piesei protetice.
Topirea se face cu ajutorul unui pistol, utilizându-se variate surse de
caldură (arc electric, nucleul unei flăcări oxiacetilenice, jet de plasmă).
Spre deosebire de sablare, în urma căreia se obţin rugozitaţi cu minus de
substanţa de 12 – 14 µm, metalizarea realizează microretenţii prin adaos de
substanţă de circa 30 – 50 µm.

Cositorirea este metoda ce constă în acoperirea suprafeţei metalice cu un

strat de 0,5 – 2 µm de staniu care se oxideaza spontan în contact cu aerul pe o
adâncime de 20 A. Staniul se depune prin galvanoplastie. Pe această metodă se
bazează sistemul OVS. Scopul elaborării acestui sistem a fost optimizarea
legăturii dintre aliaje nobile şi polimeri, unul din avantajele sale majore fiind
simplitatea de aplicare.

Ceramizarea este procedeul care înlocuiește depunerea de silicați organici

şi opaqueri cu arderea unui strat de ceramică. Stratul de ceramică se arde pe
suprafaţa metalică oxidată, grosimea optimă a acestui strat fiind de circa 0,1
mm. Ceramica se arde la 800 – 1000 C, temperatură la care are loc un proces de
difuziune a ionilor metalici, formându-se astfel o zonă de trecere între metal şi
ceramică. Stratul de ceramică se acoperă cu un silan. Acesta este un exemplu
tipic de îmbinare între tehnicile metalo – ceramice şi cele metalo – polimerice.
Recent au fost lansate tehnici care se bazează pe apariţia altor răşini
adezive în afara silanilor: SEBOND MKV, 4-META şi RBS.
Aceste procedee necesită, de asemenea, o suprafaţă metalică oxidată la
care polimerii aderă prin intermediul unor punţi de hidrogen, diferite de punţile
de oxigen realizate de silani cu stratul de silicaţi sau ceramică.

Răşinile diacrilice compozite utilizate pentru placarea scheletului

metalic
Răşinile diacrilice compozite utilizate la ora actuală în laboratorul de
tehnică dentară prezintă, de obicei, sisteme de iniţiere prin radiaţie vizibilă. La
unele produse finalizarea polimerizării necesită un regim termic şi de presiune.
Unele sisteme mai vechi (SR-ISOSIT PE) prezintă mecanism de iniţiere chimică
şi regim de termopolimerizare sub presiune.
Răşinile diacrilice compozite sunt folosite în special pentru placarea
scheletelor metalice şi se prezintă sub forma unui set de seringi, care conţin
materialul răşinic în diferite nuanţe.
Pentru iniţierea polimerizării prin radiaţie vizibilă se folosesc o serie de
dispozitive şi aparate care furnizează o radiaţie cu o lungime de undă de 450-
490 nm, deci în domeniul luminii vizibile.

Sistemul de iniţiere conţine o alfa-dicetonă (de obicei camforchinonă) în

proporţie de aproximativ 0,2% şi un agent de reducere (metacrilat de N,N-
dimetilaminoetil). Dicetona absoarbe radiaţia vizibilă, trece într-o stare excitată
(triplet) şi se combină cu amina, formând un complex care ulterior se
descompune în radicali liberi. Aceştia declanşează prima fază a polimerizării.
Principiul de funcţionare al acestor incinte de fotopolimerizare este relativ
simplu: fotonii sunt emişi de un filament de tungsten adus la temperaturi înalte
prin trecerea unui curent electric. Frecvenţa acestor fotoni incoerenţi acoperă tot
spectrul vizibil. Un pas important l-a constituit apariţia lămpilor stroboscopice
cu xenon garantând o polimerizare intensivă a răşinii. Aceste lămpi
stroboscopice au următoarele avantaje:
- asigură o polimerizare completă;
- frecvenţa luminii este verificată uşor şi rapid;
- frecvenţa stroboscopică şi intensitatea luminii sunt mereu constante.
-
Placarea cu material fizionomic
Se execută prin tehnica strat cu strat.
Modelajul este liber, fiind eliminată complet etapa de machetare a
componentei fizionomice. Pe parcursul modelajului, straturile de răşină suferă
de obicei o prepolimerizare.
Aplicarea succesivă a straturilor este realizată cu spatula sau pensula
asemănător depunerii masei ceramice fiind întreruptă de introducerea în incinta
de fotopolimerizare pentru fiecare din straturile enumerate. La final se realizează
polimerizarea finală la parametri superiori, în incinte specifice fiecărui sistem în
parte.
Primul strat care se aplică peste scheletul metalic are rolul de a-l masca
purtând denumirea de opac. Opacul se aplică în 1-2 straturi în funcţie de tipul de
răşină compozită.
Primul strat care se aplică peste opac este stratul de dentină de colet apoi şi
stratul de dentină propriu-zisă pentru întreaga restaurare.
Peste stratul de dentină se aplică stratul de smalţ care are o transluciditate
mai mare, iar apoi aplicarea efectelor finale: nuanţări cervicale, transparenţă
incizală.
În final se realizează prelucrarea, finisarea şi lustruirea finală. Pentru unele
sisteme ultimul strat care se aplică este cel cu luciu asemănător glazurii
ceramice.
 Proba în cavitatea orală şi cimentarea
Cimentarea se realizează fie provizoriu cu cimenturi eugenat de zinc, cu
sau fara eugenol, fie de durată cu cimenturile cunoscute: fosfat de zinc,
policarboxilat de zinc sau ionomere de sticlă.