George Costin Tehnologia protezei unidentare

LP 14
Realizarea prin termo-baro-polimerizare a componentei
fizionomice a coroanei mixte metalo-diacrilice. Realizarea prin
fotopolimerizare a componentei fizionomice a coroanei mixte
metalo-diacrilice. Prelucrarea mecanică a pieselor finite

TEHNICI CLASICE DE CONDIŢIONARE A COMPONENTEI METALICE LA

COROANELE MIXTE METALO-POLIMERICE
În tehnologiile devenite „clasice" din ultimele decenii, scheletul metalic al unei
coronae mixte metalo-polimerică, odată tumat, este prelucrat şi pregătit pentru îndesarea unei
mase acrilice termopolimenzabile (după o machetare prealabilă).
• Scheletul metalic prevăzut cu macroretenţii este sablat, apoi acoperit cu un lac
opacizant, care are menirea să mascheze transparenţa aliajului, dupâ care se aplicâ m tipar
masa acnlică, de obicei cu polimerizare liniară. Aceasta nu se „leagă" de componenta metalică
decât mecanic şi mcidecum fizicochimic.
În urmă cu aproximativ două decenii au fost lansate tehnicile de modelare liberă,
directă, a unor mase acrilice modeme (Biodent K+B, Palaferm, Ivoclar etc.) direct pe
scheletul metalic, polimerizarea efectuându-se cu ajutorul unei aparaturi speciale, gen
miniautoclave, la 120 °C, sub o presiune de aproximativ 6 atm., timp de 30-40 min.
Materialele mai sus amintite, în esenţă tot RA, dar cu structuri modificate, se depun pe
suprafeţele vestibulare ale scheletului metalic, strat cu strat, urmărind obţinerea unQr efecte
cromatice optime.
Această tehnică a reprezentat un pas înainte deoarece a eliminat fazele: de machetare
şi ambalare.
Tehnologiile actuale pretind, pe lângă prezenţa microretenţiilor, o serie de tehnologii
suplimentare, obligatorii pentru asigurarea legării chimice a rășinelor diacrilice. Aceste
materiale au pătruns şi în laboratoarele de tehnică dentară şi implicit în tehnologia coroanei
mixte.
Pentru asigurarea unei legături chimice a componentei fizionomice la scheletul
metalic, suprafaţa acestuia trebuie pregatită într-un anumit mod, în funcţie de natura chimică a
materialului fizionomic, precum şi m funcţie de aliajul utilizat. In general, macroretenţiilor
realizate deja m etapa de machetare, li se adaugă retenţii obţinute prin sablare sau gravaj acid,

1
George Costin Tehnologia protezei unidentare

după care scheletul metalic este supus unor operaţii diferite cum ar fi oxidarea, silanizarea,
metalizarea, cositorirea, ceramizarea sau. arderea unor silicaţi.
În această casetă se adaptează şi se fixează ulterior o faţetă polimerică prefabricată.
Astăzi, această tehnologie devenită clasică, poate fi socotită pe drept cuvânt perimată,
deoarece prezintă mai multe dezavantaje: tehnică laborioasă, rezistenţă mecanică redusă la
interfaţă şi aspect cromatic discutabil.
Imediat după ce prima perioadă („optimistă") de existenţă a rășinei acrilice s-a
încheiat, carenţele acestor materiale au fost rând pe rând dezvâluite. Ca răspuns a urmat o
perioadă de perfecţionare şi optimizare a proprietăţilor lor fizico-chimice în prezent rășina
acrilică, tind să fie eliminate din tehnologia coroanei mixte metalo polimerice şi a
intermediarilor metalo-polimerici, în locul lor insinuându-se rășină diacrilică, mult superioare
din toate punctele de vedere. Rășinile diacrilice au provocat mutaţii semnificative în
tehnologia coroanei mixte metalo-polimerice.
Graţie progreselor chimiei polimerilor în general şi a celor realizate în studiul
fenomenelor la interfaţa a două materiale heterogene, este posibil ca tot ceea ce socotim m
prezent „tehnică de vârf' şi „material deosebit de valoros" să devină m scurt timp clasic sau
depăşit.
Până atunci să urmărim m dinamică posibilităţile de confecţionare a componenteloi
fizionomice la coroanei mixte metalo-polimerice.

TEHNICI MODERNE DE CONDIŢIONARE A COMPONENTEI METALICE LA

COROANELE MIXTE METALO-POLIMERICE
Tehnica Silicoater
În prezent există două variante SILICOATER (Kulzer)-procedeul vechi, şi
SILICOATER MD care include şi un cuptor m care se oxidează suprafeţele ce urmeazâ a fi
placate.
Tehnica Silicoater (KULZER) se bazează pe posibilitatea realizării unui strat silico-
organic la suprafaţa sablată m prcalabil a scheletului metalic. Acest strat (SiOx-C), uşor
poros, depus prin piroliză, se leagă de componenta metalică printr-o legătură extrem de stabilă
chiar m mediu umed, aspect foarte important pentru condiţiile din cavitatea bucală. Peste
acest strat se aplicâ un silan compatibil cu polimerul utilizat pentru placarea coroanei.
Existenţa unor resturi organice asigură stratului de SiOx-C un grad de elasticitate, ce poate
compensa contracţia opaquer-ului respectiv a RDC de placaj.
Avantaje şi dezavantaje

2
George Costin Tehnologia protezei unidentare

Tehnicile Silicoater şi Silicoater MD prezintă o serie de avantaje atât pentru pacient

cât şi pentm echipa medic-tehnician dentar. Aceste tehnici asigură:
•o legătură rezistentă aliaj-polimer, durabilă în timp, fară instalarea dehiscenţelor,
fisurilor, fracturilor şi pierderii faţetelor, datorită existenţei legăturilor ionice, forţelor Van der
Waals; formarea punţilor de oxigen este foarte rară;
• posibilitatea utilizării unei game largi de aliaje, atât nobile cât şi nenobile;
• un efect fîzionomic optim şi datorită faptului că aliajul nu transpare, chiar la o
grosime mai redusă a componentei fîzionomice;
• stabilitate cromatică în timp;
• indicaţii lărgite privind coroanele mixte, telescopate, corpurile de punte mixte,
protezele scheletate, punţile adezive etc.;
• retenţie minimă de placă dentarâ datoritâ calitâţii şi structurii materiatelor
componentei fizionomice;
• efectele fizionomice sunt durabile m timp.
Dezavantaje:
- Tehnica este greoaie, necesitând un timp suplimentar de lucru.
- Manoperele sunt pretenţioase, orice abatere de la protocolul de lucru putând
compromite calitatea stratului adeziv.
• Stratul de silicat organic nu este vizibil cu ochiul liber (cel mai important motiv
pentru marginalizarea din păcate a procedeului de către mulţi tehnicieni dentari). Singura
posibilitate de a verifica existenţa stratului silicatic este proba apei: picătura de apă nu
umectează suprafaţa silicatică, putemic hidrofobă, scurgându—se sub formă de perle de pe
suprafaţa scheletului metalic.
Tehnica Rocatec
Tehnica ROCATEC, lansatâ de firma ESPE, a apărut ca replică la tehnica
SILICOATER a firmei KULZER
Principiul metodei se bazeazâ pe realizarea unor legături micro-mecanice şi chimice
între suprafaţa metalică şi râşina diacrilicâ compozită prin intermediul unui strat silanizat de
sticlă ceramizată. ROCATEC prezintă o serie de avantaje faţă de SILICOATER:
• tehnica este mai simplă;
• stratul de sticlă ceramizată este decelabil macroscopic;
• procedeul se desfaşoară la temperatura camerei;
• preţul de cost este relativ mai scăzut.

3
George Costin Tehnologia protezei unidentare

Sistemul OVS (Opaker-Verbund-System) a fost propus şi realizat de firma

DeTreyDentsply.
Scopul elaborării a fost optimizarea legăturii dintre aliaje nobile şi polimeri, unul
dintre avantajele sale majore fiind simplitatea de aplicare. Spre deosebire de alte sisteme,
necesită realizarea de macroretenţii.
Principiul metodei se bazează pe asigurarea unei legături micromecanice şi chimice
între aliaj şi polimer prin intermediul unui strat de oxid de staniu. în cadrul procedeului OVS
morfologia îmbinării aliaj-polimer are următoarea dispunere:
aliaj sablat, oxid de staniu, silan, RDC. Această îmbinare împiedică apariţia
dehiscenţelor,
respectiv a desprinderilor componentelor fizionomice, care se formează la îmbinările
convenţionale aliaj-polimer datorită unor degradări structurale şi cromatice ale polimerilor.
Sistemul OVS, ca şi alte procedee modeme din aceeaşi „familie" are indicaţii largi:
CM, corpuri de punte mixte, restaurări protetice adezive, atele de imobilizare, proteze
scheletate etc.
Sistemele Sebond MKV, 4-Meta şi Resin-Bonding-System
În afară de tehnicile SILICOATER, SILICOATER-MD şi metoda ROCATEC, care
apelează la silani ca agenţi de cuplare, au fost lansate recent tehnici care se bazează pe apariţia
altor răşini adezive: SEBOND MKV, 4-META şi RBS. Aceste procedee necesită, de
asemenea, o suprafaţă metalică oxidată la care polimerii aderâ prin intermediul unor punţi de
hidrogen, diferite de punţile de oxigen realizate de silani cu stratul de silicaţi sau ceramică.
Sistemul SEBOND MKV al firmei SCHUTZ-DENTAL utilizează răşina
perfluoralchil-metacrilat. Prin gruparea carboxil, aceasta formează punţi de hidrogen cu
straturile de oxihidrat de la suprafaţa aliajului, iar grupările hidrofobe resping apa, rcspectiv
fluidul bucal. Sistemul este indicat pentm toate tipurilede aliaje dentare, pentru orice râşină K
+ B pe hază de acrilaţi sau metacrilaţi.
Firma Schutz-Dental a elaborat o răşină K + B, ELCEBOND CCV, care se poate
utiliza împreună cu Sistemul SEBOND MKV. ELCEBOND.
Sistemul 4-META a fost propus de Tanaka în 1981 şi utilizează drept agent de cuplare
metacriloiloxietil-trimelitanhidrida, care prezintă o gmpare terminal hidrofobă - metacrilul şi
o grupare hidrofobă - anhidratul.
Grupările metacril terminale resping apa prevenind astfel percolarea fluidului bucal,
colorarea şi desprinderea m final a componentei fizionomice de pe aliaj. Ele participă la

4
George Costin Tehnologia protezei unidentare

demlarea reacţiilor de adiţie tot prin intermediul grupărilor terminale metacril din opaquer şi
din RDC.
Resin-Bonding System (RBS) elaborat de firma ISODENT se utilizează de mulţi ani
m Germania şi alte 14 ţări cu rezultate mulţumitoare. El a apărut ca o replică simplă şi ieftină
la procedeele SIEICOATER, ROCATEC, OVS etc. care necesită dotări speciale de aparatură,
deci eforturi fmanciare considerabile.
Sistemul RBS, care utilizează un cianoacrilat, îmbunătăţeşte legarea suprafeţelor
metalice de majoritatea răşinilor acrilice şi diacrilice termo- sau fotopolimerizabile.
RBS se prezintă m sistem bicomponent, lichid/pulbere. Eichidul este un etil
cianoacrilat stabilizat, iar pulberea conţine anhidride, stearaţi metalici şi diferiţi sulfaţi.
Testul lui Schwickerath certifică rezistenţa legăturii aliaj-polimer la o forţă de
încovoiere a componentei metalice mai mare de 300, RBS formând un strat elastic care
amortizează variaţiile dimensionale ale celor două materiale.
Sistemul Siloc
Pentru a compensa defîcienţele sistemului de legătura Kevloc utilizat îndeosebi la
placarea scheletului metalic cu polisticlă şi care prezintă ca dezavantaj faptul că odată cu
creşterea temperaturii scade vizibil rezistenţa adeziunii placajului la scheletul metalic, recent
firma HERAEUS-KULZER a elaborat un nou sistem de legâtură metal-polimer.
Sistemul de legătură Siloc asigură o legătură chimică şi micromecanicâ între
materialul de placare polimeric (Artglass, Dentacolor) şi scheletul metalic. Tehnica Siloc a
fost create pentru a realiza un strat intermediar care să acopere scheletul metalic şi care să
crească rezistenţa legăturii dintre materialul de placare şi aliaj. Temperatura necesară activării
stratului de legătură este generată de iradierea indirectă a căldurii în camera de activare a
instalaţiei Siloc.
În stomatologie, aproape întreaga gamă de produse de restaurare pe bază de rășină
utilizează aceeași familie de monomeri de bază și mecanism de polimerizare: metacrilate și
vinil, polimerizare cu adiție de radicali liberi.
Polimerizare cu metacrilat radical fără vinil
Termenul "vinil" se referă la prezența unei legături duble, carbon-carbon, bogată în
electroni, care apare la capătul terminal al unei molecule de monomer. Mai exact, metacrilatii
se disting prin prezența unei grupe metilice covalent legată de atomul de carbon „α”. Structura
de bază a unui monomer bazat pe metacrilat este prezentată în Figura 1, în care simbolul „R”
indică o mare varietate de grupuri de substituție care pot fi adăugate pentru a oferi monomeri
proprietăți unice.

5
George Costin Tehnologia protezei unidentare

Gruparea de vinil metacrilat poate fi concepută ca un „arc comprimat” în așteptarea

eliberării energiei sale constrânse, interne, care va fi ulterior utilizată pentru a lega
(polimeriza) alte astfel de grupări de metacrilat prezente în materialul de restaurare. Cheia
pentru a începe deblocarea acestei energii interne este crearea unei specii chimice foarte
reactive care caută agresiv o locație de electroni cu densitate ridicată (legătura dublă de
carbon). Generatorul de radicali liberi este o astfel de specie. Pentru acest rol sunt utilizate
diferite tipuri de substanțe chimice, dar rezultatul final este similar: compusul este acționat
printr-o formă externă de energie (căldură, substanțe chimice sau energie radiantă) și devine
„activat”.
Coroana metalo-diacrilică prezintă avantajele următoare:
- elimină confecţionarea tiparului şi permite modelarea componentei diacrilice „strat
cu strat";
- înlocuieşte,termohidropolimerizarea cu fotopolimerizarea asociată sau nu cu
termopolimerizare;
- realizează legături chimice metal-polimer.
Legătura chimică la infrastructura metalică le conferă:
- o bună aderenţă şi stabilitate a culorii deoarece lichidul şi factorii agresivi din
mediul oral nu se mai pot insinua la joncţiunea metalo-diacrilică;
- o perfectă redare a culorii iniţiale datorită unui "strat de opaquer aplicat pe
metal şi datorită diversităţii de nuanţe a răşinilor diacrilice;
Compoziţia organo-anorganică le conferă:
- duritate crescută, dar fară a fi capabilă de a produce abraziunea dinţilor
antagonişti ca masele ceramice;
- contracţii la polimerizare redusă şi dilatare termică scăzută;
- rezistenţă la abrazie şi la forfecare (nu se desprind de pe infrastructură);
- sunt impermeabile, chiar hidrofobe.
Dintre toate metodele de iniţiere a, polimerizării (chimică, termică, foto, la presiune
sau în vacuum), fotopolimerizarea constituie un real succes tehnologic.
Răşinile diacrilice aplicate ca şi componentă fizibnomică se pot repara în cavitatea
orală cu răşini diacrilice de cabinet, uşor şi fară dotări speciale.
In prezent sunt o multitudine de sisteme în realizarea coroa¬nei mixte metalo-
diacrilice. Noi von încerca să sistematizăm elementele comune ale acestor sisteme, urmând ca
particularităţile să se aplice în funcţie de opţiunea pentru un anumit sistem. Comune sunt
etapele:

6
George Costin Tehnologia protezei unidentare

Pregătirea suprafeţelor metalice cu retenţii mecanice;

Oxidarea suprafeţelor metalice, metalizarea sau cositorirea;
Aplicarea elementelor de legătură metal-diacrilat;
Aplicarea stratului de opaquer; Placarea cu material fizionomie.
Realizarea infrastructurilor metalice capabile să realizeze legături fizice şi chimice este
în funcţie de aliajul utilizat şi răşinile diacrilice. Fiecare sistem recomandă marca de aliaj
nobil sau nenobil pentru utilizare:
- cu conţinut crescut de aur - MAIN GOLD, STABILOR;
- cu conţinut redus de aur - HERA sau AUREA;
- pe bază de Ag-Pd-PALLIAG M, ALBA, DEGUPIL;
- nenobile: Ni-Cr-Mo sau Cr-Co, BIOSIL, WISIL.
Microretenţiile, aceleaşi ca la coroana metalo-acrilică, se confecţionează în timpul
machetării şi se suplimentează cu microretenţii realizate prin sablare sau gravaj acid (fig. 92).
Sablarea are dublu scop:
- comun pentru toate piesele turnate - acela de curăţire mecanică de resturile de masă
de ambalat şi oxizi rezultaţi din turnare;
- specific pentru coroanele mixte metalo-diacrilice - crearea de microretenţii prin
topirea superficială a metalului sub formă de microcratere.
Jetul de pulbere de sablat este format din:
- pentru aliaje nenobile: corindon, A1203 cu dimensiuni de la 25-500-mµ;
- pentru aliaje nobile: particule din polimetilimetacrilat care nu topesc metalul, ci
numai îl deformează şi nu rămân incluse în masa metalică.
- Gravajul electrolitic se realizează în baia electrolitică deter¬minând migrarea
ionilor din aliaj spre placa catodului. Este cu predilecţie utilizat pentru aliaje nenobile. Are o
marjă de siguranţă redusă, trecând rapid în condiţia de lustruire electrolitică. De aceea în cazul
aliajelor nobile/şi al unora nenobile se preferă gravajul acid cu un amestec de HN03 (apă
regală) şi HC1 (1/3) şi 4% alcool metilic.
Condiţionarea prin oxidarea suprafeţelor metalice are ca scop crearea de legături
metal-oxid-silan în care metalul participă prin gruparea OH. Se realizează prin pensularea mai
multor microstraturi de oxizi care contribuie la edificarea microretenţiilor. Unele tehnici
înlocuiesc aplicarea oxizilor în straturi prin procedee care utilizează un pistol ce proiectează
pe suprafaţa componentei metalice particule din acelaşi aliaj. Se obţine oxidarea şi
microretenţii prin adaos. O metodă simplă constă în acoperirea suprafeţelor metalice cu un

7
George Costin Tehnologia protezei unidentare

strat de staniu, cu o grosime de 1-2 mm, care oxidează spontan în atmosferă. Staniul se
depune prin galvanoplastie (stanare).
Aplicarea elementelor de legătură (silanizarea metal-răşină diacrilică)
Pentru a produce un strat eficient se aplică un produs pe bază de Si02 în amestec cu
silani specifici. Pe infrastructura •metalică se aplică acest liant de silicat organic care-1 leagă
de opaquer. Stratul de silanizare are o grosime de 0,5 mm.
Aplicarea stratului de opaquer
Opaquerii sunt produşi organo-anorganici cu un conţinut ridicat de pigmenţi care
polimerizează chimic sau care se foto-polimerizează şi au radical comun cu diacrilatul de
placare. Ei se aplică în grosime de 20-200 microni şi au drept scop crearea unui fond de
culoare aderent care transpare prin masa diacri-lică. Există procedeul care înlocuieşte
depunerea de silicaţi organici şi opaquer cu arderea unui strat de ceramică. Aceasta se depune
peste stratul de oxizi, coroana se arde la800-1000°C şi se acoperă cu un silan. Este un
exemplu tipic de îmbinare între tehnicile metalo-ceramice şi cele metalo-acrilice.
Placarea cu răşini diacrilice
Se execută prin tehnica strat cu strat. Modelele se izolează cu izolanţi speciali,
recomandaţi de respectivul sistem, pentru a împiedica difuziunea răşinii diacrilice pe modeL
Primul strat care se aplică peste opaquer este stratul de colet şi stratul de dentină. în funcţie de
produs prepolimerizează la presiune şi temperatură sau ultravidlete. Peste stratul de dentină se
aplică stratul de smalţ care are o transluciditate mai mare, mai ales incizal. Se polimerizează şi
acesta. Ultimul strat este cel cu luciu asemănător glazurii ceramice.
Exemplu - placarea cu Compozit R
Suprafaţa metalică prelucrată şi sablată cu corindon este tratată cu soluţie WIDLE şi
apoi acoperită cu silan care realizează elemente de legătură. Opaquerul se prepară din trei
părţi pulbere şi o parte lichid care se.amestecă. Se aplică şi se fotopoiimerizează 80 de
secunde în aparatul COMPLET. Urmează placarea pas cu pas, respectând parametrii
prospectului, ai dentinei, smalţului şi de luciu.