1.

Rolul activ al organului de urmărire penală

Art.254
    (1) Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate
aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului.
    (2) Activitatea organului de urmărire penală prevăzută în alin.(1) se efectuează şi în cazul în care bănuitul sau
învinuitul îşi recunoaşte vinovăţia.
Astfel, organul de urmărire penală trebuie să aibă un rol activ în procesul probatoriului stabilind toate circumstanțele
prevăzute la art.96 din CPP, la examinarea plîngerilor și denunților referitoare la infracțiuni prevazute la art.265CPP la
explicarea drepturilor și obligațiilor participanților la urmărirea penală conform art.277 CPP la examinarea cererilor și
demersurilor participanților la proces și a altor persoane interesate conform art.278 CPP la asigurarea securității
participanților la proces și a altor persoane conform art.215 CPP.

2. Cazurile și condițiile efectuării urmării penale de mai mulți ofițeri de urmărire penală

Art.256
 (1) În cazul unor cauze complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire penală, cu informarea
procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală.
    (2) Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale, în unele cazuri menţionate la alin.(1), mai multor ofiţeri
din diferite organe de urmărire penală.
(3) Dispoziţia cu privire la efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală se face prin
ordonanţă, în care se indică ofiţerul care va conduce acţiunile celorlalţi ofiţeri. Această ordonanţă se aduce la
cunoştinţă bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor,
explicîndu-li-se dreptul de a face recuzare oricărui dintre ofiţeri.
Efectuarea UP de către mai mulți ofițeri de UP contribuie la descoperirea rapidă, deplină și eficientă a tuturor
circumstanțelor unei cauze cu multe versiuni privind infracțiuni săvîrșite de grupuri, organizații criminale, cu multe
episoade și în diferite locuri, cu multe persoane.
Conducător al grupului este numit un ofișer de UP care dirijează activitatea celorlați ofișeri, le dă indicații orale
privind efectuarea anumitor procedee probatorii, stabilește versiunile ce urmează a fi verificate pt descoperirea rapidă,
completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei.

3. Noțiunea de titular al apelului

Potrivit art.401 CPP dreptul de a declara apeș aparține fiecărui subiect procesual ale cărui drepturi au făcut obiectul
judecății în prima instanță.
În categoria titularilor dreptului de apel sunt incluși:
1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi
atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;
4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă
5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Apelul poate fi declarat în numele persoanelor menţionate în alin.(1) pct.2)-4) art.401 şi de către apărător sau
reprezentantul lor legal.

4. Categoriile de hotăriri care nu se atacă cu apel

Art.437
Sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea prevede în exclusivitate
pedeapsa nonprivativă de libertate;
 3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
3/1) încheierile privind refuzul în pornirea UP, scoaterea persoanei de sub UP, încetarea UP, clasarea cauzei penale și
reluareavUP, adoptate conform art.313 CPP.
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu recurs.

1
(3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date
după pronunţarea hotărîrii recurate.
Persoanele care pot declara recurs.Recursul împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac apelul
poate fi declarat de persoanele menţionate în art.401. Termenul de declarare a recursului.Termenul de recurs împotriva
hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de la data pronunţării hotărîrii. Data de
la care curge termenul recursului, repunerea în termen, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului se
reglementează de prevederile art.402-407, care se aplică în mod corespunzător.

5. Felurile competenței organelor UP

1. Competența funcțională a organelor UP art.55-57 CPP prevăd cadrul de atribuții ce-i revin fiecărui organ de UP în
faza UP în raport cu atribuțiile procurorului și cu atribuțiile judecătorului de instrucție.
Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor de urmărire penală
prevăzute în art.56.
(2) Organele de urmărire penală efectuează sau dispun acţiuni de urmărire penală în condiţiile prezentului cod.
(3) Organul de urmărire penală are, de asemenea, obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea şi
curmarea infracţiunii.
(4) Dacă există indici ai infracţiunii, organul de urmărire penală, concomitent cu înregistrarea sesizării despre aceasta,
porneşte procesul de urmărire penală şi, călăuzindu-se de dispoziţiile prezentului cod, efectuează acţiuni de urmărire
penală în vederea descoperirii ei şi fixării probelor care confirmă sau infirmă săvîrşirea infracţiunii, ia măsuri în
vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit.
(5) Organul de urmărire penală anunţă imediat procurorul despre infracţiunea săvîrşită şi despre începerea acţiunilor
de urmărire penală.
2. Competența materială art.266-269 CPP, fiind determinată de obiectul cauzei penale, adică de
faptul juridic care a produs conflictul de drept penal.
3. Competența personală(după calitatea făptuitorului și a victimei) este prevăzută de art.270 din CPP pentru procuror
ca organ de UP
Procurorul exercită urmărirea penală în cazurile:1) infracţiunilor săvîrşite de:a) Preşedintele ţării;b) deputaţic) membri
ai Guvernului d) judecători;e) procurori;е1) executori judecătoreşti;g) ofiţeri de urmărire penală, colaboratori de poliţie
şi colaboratori ai organelor care desfăşoară activitate specială de investigaţii;h)minori;
 2) atentatelor la viaţa colaboratorilor poliţiei, ofiţerilor de urmărire penală, ofiţerilor de informaţii şi securitate,
procurorilor, judecătorilor, executorilor judecătoreşti sau a membrilor familiilor acestora, dacă atentatul este legat de
activitatea acestora;
3) infracţiunilor săvîrşite de Procurorul General;
4) infracţiunilor săvîrşite de directorul, adjuncţii şi angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie.
 5) infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute la art. 1661 din Codul penal.
(2) Procurorul exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii, prevăzute la art.
135-144 din Codul penal, şi infracţiunilor contra securităţii statului, prevăzute la art. 337-347 din Codul penal.
(3) Procurorul exercită conducerea acţiunilor de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală.
(4) Este competent să exercite urmărirea penală în cazurile prevăzute la alin.(1) şi să efectueze conducerea activităţii
de urmărire penală procurorul de la procuratura de acelaşi nivel cu instanţa căreia, potrivit legii, îi revine judecarea
cauzei în primă instanţă. Procurorul procuraturii ierarhic superioare poate să exercite urmărirea penală şi să efectueze
conducerea acţiunilor de urmărire penală în aceste cazuri dacă aceasta este necesar în interesul urmăririi penale.
(5) Procurorul ierarhic superior poate să dispună, prin ordonanţă motivată, exercitarea urmăririi penale, în cazurile
prevăzute în alin.(1), de către procurorul din altă procuratură de acelaşi nivel.
(6) Procurorul General poate să dispună, prin ordonanţă motivată, exercitarea urmăririi penale, în cazurile menţionate
la alin.(1), de către un procuror de la Procuratura Generală.
(7) Este competent să exercite urmărirea penală în cazul prevăzut la alin.(1) pct.3) procurorul ori grupul de procurori
numiţi de Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia.
(8) În cazurile unor cauze complicate şi de mari proporţii, procurorul ierarhic superior celui de competenţa căruia este
urmărirea penală poate dispune, prin ordonanţă motivată, urmărirea penală de un grup de procurori şi ofiţeri de
urmărire penală, indicînd procurorul care va conduce acţiunile de urmărire penală.
(9) În caz de necesitate, procurorul, în scopul asigurării urmăririi complete şi obiective, poate exercita personal
urmărirea penală sub toate aspectele în orice cauză penală.
  4.Comptența teritorială art.257
 (1) Urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia procurorului, în
sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul sau majoritatea martorilor.

2
    (2) Constatînd că această cauză nu este de competenţa sa sau că urmărirea penală poate fi desfăşurată mai operativ
şi mai complet de către un alt organ de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este obligat să efectueze toate
acţiunile de urmărire penală ce nu pot fi amînate şi apoi să înainteze cauza procurorului pentru ca acesta să decidă
trimiterea ei organului de urmărire penală competent.
(3) Dacă locul săvîrşirii infracţiunii nu este cunoscut, urmărirea penală se efectuează de organul de urmărire penală în
a cărui rază de activitate a fost descoperită infracţiunea sau se află domiciliul bănuitului, învinuitului.
(4) Procurorul ierarhic superior procurorului care participă la urmărirea penală în cauza respectivă poate dispune,
motivat, transmiterea cauzei la un alt sector, în limitele circumscripţiei în care activează.
(5) Procurorul General şi adjuncţii lui pot dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală unui
alt organ de urmărire penală pentru efectuarea unei urmăriri penale mai perative, mai complete şi mai obiective.
Art.40 (1) Cauza penală se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvîrşită infracţiunea. Dacă infracţiunea
este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată
infracţiunea.
(2) Dacă este imposibil de a constata locul unde a fost săvîrşită infracţiunea, cauza se judecă de instanţa în raza
teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(3) Cauza penală asupra infracţiunilor săvîrşite în afara hotarelor ţării sau pe o navă se judecă de către instanţa în raza
teritorială a căreia se afla ultimul loc permanent de trai al inculpatului sau, dacă acesta nu este cunoscut -în raza
teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
5. Comptența alternativă este determinatăde fare organ de UP a pornit urmărirea în cazuri speciale prevăzute de
lege, acel va fi competent să desfășoareurmărirea. Astfel art. 269/1 din CPP competenșa organelor de UP privind
infracțiunile contra justiției.  În cazurile privind infracţiunile prevăzute la art.311-316 şi 323 din Codul penal,
urmărirea penală se efectuează de organul în a cărui competenţă se află infracţiunea în legătură cu care a fost pornită
urmărirea penală.
6. Competența derogată este determinat de anumiți factori stabiliți de către Procurorul General și adjuncții lui prin
care are loc derogarea de la regulile competenței menționate mai sus. Conform art.271 ali. 7 CPP , Procurorul General
în caz de necesitate ,  în scopul asigurării urmăririi complete şi obiective, sub toate aspectele, pot dispune, prin
ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală, indiferent de competenţă.

6. Excepțiile de la competența legală a organelor UP

  
Art.258, Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire penală
    (1) În cazul în care anumite acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului în care se face
urmărirea penală, organul de urmărire penală poate să le efectueze însuşi sau să dispună, prin delegaţie, efectuarea
acestor acţiuni altui organ respectiv, care este obligat să execute această delegaţie în termen de cel mult 10 zile.
(2) În cazul în care organul de urmărire penală însuşi procedează la efectuarea acţiunilor procesuale în condiţiile alin.
(1), el anunţă despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în care se vor efectua aceste acţiuni.

7. Termen procedural al apelului

Termenul de apel este un termen processual legal, durata lui fiind stabilită de legea processual penală, termenul de
apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune altfel.

8. Situațiile în care începe să decurgă termenul de apel

Procuror,apărător, inculpat lăsat la libertate curge termenul de la pronunțarea sentinței, în cazul redactării sentinței
termenul începe să curgă din data înmînării copiei de pe sentința redactată.
Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune altfel. În cazurile
prevăzute în art.401 alin.(1) pct.5) şi 6), calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii, prin
care instanţa a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau a luat o altă măsură, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la
pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei în fond,
în afară de cazul cînd procesul a fost suspendat.Dacă procurorul care a participat la judecarea cauzei sau partea
vătămată a declarat în termen apel în defavoarea inculpatului, procurorul participant în instanţa de apel, în termen de
15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar, în care poate invoca
motive adăugătoare de apel. Dacă inculpatul declară apel în termen şi îşi înlocuieşte apărătorul, noul apărător, în
termen de 15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar pentru
inculpat, în care poate invoca motive adăugătoare de apel. În cazul declarării apelurilor suplimentare în condiţiile alin.
(4) şi (5) art.405, copiile de pe apelurile suplimentare se înmînează părţilor şi se acordă timp necesar pentru pregătirea
către judecarea apelurilor.

3
Repunerea în termen a apelului.Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind
făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar apelul a fost
declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Pînă la
soluţionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărîrii.
Apelul peste termen. Participantul la proces care a lipsit atît la judecarea, cît şi la pronunţarea sentinţei şi nu a fost
informat despre adoptarea sentinţei poate declara apel şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii
executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea
sentinţei

9. Modalitățile de sesizare a organelor UP

Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute
de Codul penal prin: 1) plîngere; 2) denunţ; 3) autodenunţ; 4) depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii
organului de urmărire penală.
Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plîngerea prealabilă ori cu acordul organului
prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin
infracţiune.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea unei infracţiuni.
Plîngerea sau, după caz, denunţul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului,
descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi
a mijloacelor de probă. Plîngerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii. Plîngerea
sau denunţul făcute oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi
de persoana oficială a organului de urmărire penală. Plîngerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt
soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plîngere. Persoanei
care face denunţ sau plîngere ce conţine şi denunţ i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul este
intenţionat calomnios, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al
plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea.
Plîngerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma controlului efectuat
în temeiul acestor plîngeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.
Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea de
către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sînt la curent cu această faptă. Persoanei care
face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se
autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la
repararea prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea
sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.

10. Garanțiile primirii și examinării sesizărilor privind săvîrșirea infracțiunii

  (1) Organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile sau denunţurile referitoare la infracţiunile
săvîrşite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui. Persoanei care a
depus plîngerea sau denunţul i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicîndu-se persoana care a primit
plîngerea sau denunţul şi timpul cînd acestea au fost înregistrate.
 (2) Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul poate fi atacat imediat judecătorului de
instrucţie, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.
(3) Dacă a depistat o infracţiune ori a constatat o bănuială rezonabilă cu privire la o infracţiune comisă, ofiţerul de
urmărire penală, colaboratorul organelor de constatare menţionate la art. 273 alin. (1) lit. a)–c) sau procurorul
întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate şi concomitent dispune înregistrarea imediată a
autosesizării pentru a începe urmărirea penală.
Sesizările și alte informații parvenite în organul de UP dunt înregistrate în conformitate cu regulile stabilite acestea se
înregistrează în Registru de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni(reg.1), iar alte informații cu privire la
infracțiuni și incidente, respectiv, în Registru de evidență a altor informații cu privire la infracțiuni și incidente(r.2)
Primirea sesizărilor, indiferent de locul și timpul comiterii infracțiunilor, de plenitudinea datelor anunțate, se
efectuează zilnic în orele de lucru, iar de către unitățile de gardă și efectivul organelor de poliție antrenat în serviciu-
pe parcursul a 24 ore.

11. Efect devolutiv a apelului

Prin efect devolutiv al cererii instanța de apel capătă dreptul de a judecata cauza ori împuternicirile de a înfaptui o
nouă judecată.

4
Efectul devolutiv al apelului şi limitele lui.Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat
şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.În
limitele prevederilor arătate în alin.(1) art.409, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi
cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia
apelantului.

5
12. Comparați efectul devolutiv a apelului cu efectul devolutiv a recursului
Efect devolutiv apel Efectul devolutiv a recursului
Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la
persoana care l-a declarat şi la persoana la care se persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai
referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.
pe care apelantul o are în proces.În limitele Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele
prevederilor arătate în alin.(1) art.409, instanţa de temeiurilor prevăzute în art.427, fiind în drept să judece
apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia
cererile formulate de apelant, să examineze aspectele condamnaţilor. Neagravarea situaţiei în propriul recurs.
de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi Instanţa de recurs, soluţionînd cauza, nu poate crea o
situaţia apelantului. situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a
Instanța de apel este sesizată cu fapta de care a fost fost declarat recurs.
învinuită peroana, neputînd judeca decât în limitele Edectul devolutiv este limitat la temeiurile invocate la
sentinței de care au fost legate.Avînd dreptul de art.427 CPP,deci efcetul devolutiv al recusului este
aschimba calificarea faptei, de a examina probe noi, parțial și devoluează pricina în fața instaneței de casare
instanța nu se poate pronunța asupra altor fapte sau numai în drept.Devoluează numai chestounile de drept
altor persoane decît asupra celor care au constituit material sau procedural,care privesc cauza doar
obiectul examinării în prima instanță. Există o controlul în drept.
derogare de la regula generală, dacă prima instanță nu În materia despgubirilor, materiale sau orale nu există
a examinat sau nu s-a pronunțat asupra unor fapte sau temei de casare care să îngăduie instanței de recurs să
persoane incluse în rechizitoriu și susținute de prouror reaprecieze cuantumul acțiunii civile. În recurs nu se
în cadrul dezbaterilor, instanța de apel va avea dreptul poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite,
de a se pronunța și asupra lor. stabilite de instanța de fond.
Apelul parții vătămate devoluează numai în partea Procuror-l.penală,l.civilă
laturii penale, prin care-i persoanei i s-a cauzat o Partea vatamata-l.penală
daună morală, fizică sau materială.În urma apelului Partea civilă,civilmente responsabilă-l.civilă
părții vătămate soluția primei instanței poate fi Martor,expert,interpret-numai chestiuni auxiliare sau
modificată sub toate aspectele, inclusiv pedeapsa. adiacente.
Apelul părții civile devoluează cauza numai în
legătura cu starea de fapt și de drept referitoare la
inculpat și partea responsabilă civilmente răspund de
prejudiciu cauzat
Apelul părții civilmente responsabile devoluează
cauza numai în ceea ce o privește pe ea, nu și în
legătur cu situația altor părți.
Apelulmartorului,expertului,interpretului,apărătorului
, precum și apelul declarat de către orice persoană alei
cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act
juridc devoluează cauza doar în legătura cu soluția
dată față de unul din aceștia.
Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai
în ceea ce privește aspectele justiției în general, ci și
față de toate persoanele ce au fost părți în proces, atît
în favoarea, cît și în defavoarea lor.

13.Temeiurile și condițiile începerii UP

Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în
articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 177, 179 alin.(1) şi (2), 193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203,
204 alin.(1), 2461, 274 din Codul penal, precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în
paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta.
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune, prin ordonanţă, începerea urmăririi
penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a
fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre
aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.
În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale, el
întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin
ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.
6
Condițiile:
1.banuiala rezonabilă
In rem- în privința faptei săvîrșite
In personam- în privința persoanei concrete (ex. Infracțiuni contra justiției)
2. Să nu există una din circumstanțele care exculd UP
3.Confirmarea actelor de începere a UP de către procuror  (3) Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de
organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris
procurorului care efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul respectiv.
La momentul cînd a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de
urmărire în cauza respectivă.

14. Rolul ofițerului UP și a procurolului la examinarea sesizării privin începerea UP

(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 30 de
zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de
constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care
exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.   
(2) În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale,
el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin
ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.
(3) Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data
începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care efectuează conducerea activităţii de
urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul respectiv. La momentul cînd a luat cunoştinţă de ordonanţa de
începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.
        (31) În cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare rezultă bănuirea de săvîrşire a unei
infracţiuni prevăzute la art. 1661 din Codul penal, procurorul urmează să decidă asupra acesteia corespunzător alin. (1)
din prezentul articol, într-un termen ce nu va depăşi 15 zile.

    (4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale,
organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală.
Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa,
organului menţionat pentru începerea urmăririi penale.
    (5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă motivată şi anunţă
despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În
cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă
ordonanţa de începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.
(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa judecătorească, în
condiţiile art.313.
    (7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza
începerea urmării penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale.

15. Efect extensiv al apelului

Noțiunea de extensiv se definește ca un fenomen ce are capacitatea de ase extinde, adica de a-și lărgi sfera de
acțiune.Art.411 CPP Instanţa de apel examinează cauza prin extindere cu privire la părţile care nu au declarat apel sau
la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără să creeze acestor părţi o situaţie mai gravă.
Prin efect extensiv al unei căi de atac se înțelege posibilitatea de răsfrîngere a acestei căi și fașă de părțile în privința
cărora hotărîrea a ramas definitivă prin neatacare.

16. Comparați efect extensiv cu efect devolutiv a apelului

7
 Efect extensiv
Noțiunea de extensiv se definește ca un
fenomen ce are capacitatea de ase extinde,
adica de a-și lărgi sfera de acțiune.Art.411
CPP Instanţa de apel examinează cauza prin
extindere cu privire la părţile care nu au
declarat apel sau la care acesta nu se referă,
avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor,
fără să creeze acestor părţi o situaţie mai
gravă.
Efect extensiv se produce atît cu privire la
părțilr care nu a declarat recurs, cît si cu
privire la părțile care au declarat recurs după
expirarea termenului prevăzut de lege,dacă
aparțin grupului procesual al recursului, iar
acesta a declarat recursul în termen legal.
Recursul nu poate fi extins asupra părților cu
interese contrare, deaorece acestora li s-ar
crea o situație mai gravă.
Procurorul, chiar după expirarea termenului
de recurs, poae ere extinderea recursului
declarat de el în termen și fașă de alte
persoane decît acelea la care s-a referit în
recurs, fara a crea acestora o situație mai
gravă.
Se poate întimpla ca un inculpat atacînd
hotărîrea, să obțină modificarea ei, iar alt
inculpat din aceeiași cauză penală nu a
atacat-o situația lui ramînd neschimbată,
chiar dacă prima instanță a comis erori de
fapt și drept , ce vizau ambii inculpați. Astfel
apare pericolul dea fi pronunțate 2 hotărâri
contradictorii în aceeiași cauză. Garanția
exluderii acestui pericol o constituie efectul
extensiv , datorită căruia calea de atac se
răsfrînge și față de părțile în privința cărora
hotărirea aramas definitivă prin neatacare.
Efect devolutiv
Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la
persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă
declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care
apelantul o are în proces.În limitele prevederilor arătate în
alin.(1) art.409, instanţa de apel este obligată ca, în afară
de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să
examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, însă
fără a înrăutăţi situaţia apelantului.
Instanța de apel este sesizată cu fapta de care a fost
învinuită peroana, neputînd judeca decât în limitele
sentinței de care au fost legate.Avînd dreptul de aschimba
calificarea faptei, de a examina probe noi, instanța nu se
poate pronunța asupra altor fapte sau altor persoane decît
asupra celor care au constituit obiectul examinării în
prima instanță. Există o derogare de la regula generală,
dacă prima instanță nu a examinat sau nu s-a pronunțat
asupra unor fapte sau persoane incluse în rechizitoriu și
susținute de prouror în cadrul dezbaterilor, instanța de
apel va avea dreptul de a se pronunța și asupra lor.
Apelul parții vătămate devoluează numai în partea laturii
penale, prin care-i persoanei i s-a cauzat o daună morală,
fizică sau materială.În urma apelului părții vătămate
soluția primei instanței poate fi modificată sub toate
aspectele, inclusiv pedeapsa.
Apelul părții civile devoluează cauza numai în legătura cu
starea de fapt și de drept referitoare la inculpat și partea
responsabilă civilmente răspund de prejudiciu cauzat
Apelul părții civilmente responsabile devoluează cauza
numai în ceea ce o privește pe ea, nu și în legătur cu
situația altor părți.
Apelulmartorului,expertului,interpretului,apărătorului,
precum și apelul declarat de către orice persoană alei cărei
interese legitime au fost vătămate printr-un act juridc
devoluează cauza doar în legătura cu soluția dată față de
unul din aceștia.
Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai în
ceea ce privește aspectele justiției în general, ci și față de
toate persoanele ce au fost părți în proces, atît în favoarea,
cît și în defavoarea lor.

17. procedura refuzului începerii UP

    (4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale,
organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală.
Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa,
organului menţionat pentru începerea urmăririi penale.
    (5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă motivată şi anunţă
despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În
cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă
ordonanţa de începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.
(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa judecătorească, în
condiţiile art.313.
    (7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza
începerea urmării penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale.

18. Clasificați temeiurile refuzului începerii UP(Temei material și procedural)

Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care:
8
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană
juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plîngerii
acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a
constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi
penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

19. Noțiunea de efect al neagravării situației în propria cale de atac

Efect al neagravării situației stabilește că instanța de apel, soluționînd cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru
cel care a declarat apel sau recurs. Esența acestui efect consta în sarcina de a asigura și garanta libertatea folosirii
căilor de atac pentru părți fără team că odată exercitată, calea de atac le poate înrăutăți situația.În sfera anumitr reguli
în primul rînd, se impune precizarea că principiul dat este limitat în folosirea proprii de atac. Este imposibilă agravarea
situației părții numai în cazul cînd există un singur apel al său, sau mai multe apeluri, dar între părți nu există interese
contrare.
Princpiul neagrăvării situației în propriul recurs operează însă atunci cînd recursul este singular-adica atunci cînd
hotărîrea a fost atacată de o singură parte- sau cînd deși au fost declarate mai multe recursuri, între părțile recurente nu
există interese contrare.

20. Comparați efectul neagrăvării situației cu efectul extensiv

Efect al neagravării situației Efect extensiv
stabilește că instanța de apel, soluționînd Noțiunea de extensiv se definește ca un fenomen ce are
cauza, nu poate crea o situație mai grea capacitatea de ase extinde, adica de a-și lărgi sfera de
pentru cel care a declarat apel sau recurs. acțiune.Art.411 CPP Instanţa de apel examinează cauza
Esența acestui efect consta în sarcina de a prin extindere cu privire la părţile care nu au declarat apel
asigura și garanta libertatea folosirii căilor sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi
de atac pentru părți fără team că odată în privinţa lor, fără să creeze acestor părţi o situaţie mai
exercitată, calea de atac le poate înrăutăți gravă.
situația.În sfera anumitr reguli în primul Efect extensiv se produce atît cu privire la părțilr care nu a
rînd, se impune precizarea că principiul dat declarat recurs, cît si cu privire la părțile care au declarat
este limitat în folosirea proprii de atac. Este recurs după expirarea termenului prevăzut de lege,dacă
imposibilă agravarea situației părții numai în aparțin grupului procesual al recursului, iar acesta a
cazul cînd există un singur apel al său, sau declarat recursul în termen legal.
mai multe apeluri, dar între părți nu există Recursul nu poate fi extins asupra părților cu interese
interese contrare. contrare, deaorece acestora li s-ar crea o situație mai gravă.
Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs,
Regula neagrăvării situației se aplică tuturor poae ere extinderea recursului declarat de el în termen și
titularilor dreptului de apel și recurs cu fașă de alte persoane decît acelea la care s-a referit în
excepția procurorului. Aceasta înseamnă că recurs, fara a crea acestora o situație mai gravă.
dacă procurorul a atacat hotărîrea în Se poate întimpla ca un inculpat atacînd hotărîrea, să
defavoarea inculpatului, isnatnța avînd obțină modificarea ei, iar alt inculpat din aceeiași cauză
dreptul de a agrava situația inculpatului, va penală nu a atacat-o situația lui ramînd neschimbată, chiar
avea dreptul de a lua o hotărîre care să dacă prima instanță a comis erori de fapt și drept , ce vizau
atenueze situația acestuia. Însă în cazul cînd ambii inculpați. Astfel apare pericolul dea fi pronunțate 2
apelul procurorului a fost declarat în hotărâri contradictorii în aceeiași cauză. Garanția exluderii
favoarea uneia dintre părți, instanța de apel acestui pericol o constituie efectul extensiv , datorită
nu va putea agrava situația ei. căruia calea de atac se răsfrînge și față de părțile în
privința cărora hotărirea a ramas definitivă prin neatacare.

9
21. Desfășurarea UP
Organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile prezentului
cod şi numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute în art.118 (cercetare la faţa locului) şi în
art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate şi pînă la pornirea urmăririi.
Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se poate efectua doar cu consimţămîntul
conducerii sau al proprietarului acestei unităţi ori cu autorizaţia procurorului, iar în cazurile prevăzute de prezentul
cod – cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi efectuate doar cu
consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu autorizaţia respectivă.
În cazul infracţiunilor flagrante, consimţămîntul sau autorizaţia nu sînt necesare, însă despre efectuarea acţiunilor
respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie care
urma să dea autorizaţia respectivă.
Acţiunile de urmărire penală la sediile reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor asimilate acestora, precum şi în
clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi instituţii asimilate lor şi familiile lor, se pot efectua numai
de către procuror şi numai la cererea sau cu consimţămîntul statului străin, exprimate de şeful reprezentanţei
diplomatice ori de conducătorul instituţiei asimilate reprezentanţei diplomatice şi în prezenţa acestora.
Consimţămîntul pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală în condiţiile date se cere prin intermediul Ministerului
Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui
reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Punerea sub învinuire
Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei, procurorul consideră că
probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost întocmită;
numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană
care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de
săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea
juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de
infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză
conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea
comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează a fi
încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în ordonanţă se arată
care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru
aceste infracţiuni.
Înaintarea acuzării
Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din
momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a
fost adus în mod silit. Procurorul, după stabilirea identităţii învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub
învinuire şi îi explică conţinutul ei. Aceste acţiuni se atestă cu semnăturile procurorului, învinuitului, avocatului şi ale
altor persoane care participă la această acţiune procesuală, aplicate pe ordonanţa de punere sub învinuire, indicîndu-se
data şi ora punerii sub învinuire.
După înaintarea acuzării, procurorul îi va explica învinuitului drepturile şi obligaţiile acestuia prevăzute în art.66 CPP.
Învinuitului i se înmînează copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire şi informaţia în scris privind drepturile şi
obligaţiile lui.
Schimbarea şi completarea acuzării
Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului,
procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară în conformitate
cu prevederile articolelor respective din prezentul cod.
Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei, procurorul dispune
scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de învinuire.
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc în cazul în care:
a). se constată că fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit,
b). în cazurile prevăzute în art.275 pct.1)-3) şi anume:
- nu există faptul infracţiunii;
- fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
- fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană
juridică;

10
 b). precum şi dacă există cel puţin una din cauzele, prevăzute în art.35 din Codul penal, care înlătură caracterul penal
al faptei, şi anume:
- legitima apărare;
- reţinerea infractorului;
- starea de extremă necesitate;
- constrîngerea fizică sau psihică;
- riscul întemeiat;
Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un capăt de învinuire.
Încetarea urmăririi penale
Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile prevăzute în art.275, precum şi în cazul în care se constată că:
1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea
penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;
2) există cel puţin una dintre cauzele sau unul dintre cazurile prevăzute la art.35 şi 53 din Codul penal;
3) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
4) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de
constrîngere cu caracter medical;
5) există o hotărîre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin
care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri.
În cazurile în care fapta bănuitului, învinuitului constituie o contravenţie administrativă, urmărirea penală încetează.
Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale, dacă se constată existenţa temeiurilor
prevăzute în alin.(1) şi (2), şi poate fi aplicată numai în privinţa unei persoane sau în privinţa unei din fapte.
Clasarea cauzei penale
În cazul în care în cauză nu există învinuit şi a intervenit una din circumstanţele prevăzute la art.275 alin.(1) pct.1)-
3), procurorul, din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, dispune clasarea
cauzei penale.
Copia de pe ordonanţa de clasare a cauzei penale se înmînează persoanelor interesate, explicîndu-li-se modul şi
termenul de atac.
Temeiurile, modul şi termenele de suspendare a urmăririi penale
Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care împiedică continuarea şi
terminarea ei:
1) învinuitul a dispărut, sustrăgîndu-se de la urmărirea penală sau judecată, ori locul aflării lui nu este stabilit;
2) nu este identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire;
3) în caz de refuz privind lipsirea persoanei de imunitate sau în caz de refuz de extrădare a persoanei de către un stat
străin, dacă urmărirea penală nu poate fi terminată în lipsa acestei persoane;
4) învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, care îl împiedică sa ia parte la procesul penal,
atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de stat.
În cazul în care se constată unul din temeiurile specificate la alin.(1), organul de urmărire penală înaintează
procurorului propunerile sale împreună cu dosarul. Procurorul va dispune, printr-o ordonanţă motivată, suspendarea
urmăririi penale. Dacă în cauză sînt puse sub învinuire două sau mai multe persoane, iar temeiurile pentru suspendarea
urmăririi penale nu se referă la toţi învinuiţii, procurorul este în drept să disjungă cauza într-o procedură separată şi să
suspende urmărirea penală în privinţa unor învinuiţi sau să suspende urmărirea în întreaga cauză penală, în cazul în
care urmărirea penală nu poate fi continuată fără participarea tuturor învinuiţilor.

22. Stabiliți cazurile și condițiile reluării urmăririi penale

2 cazuri de reluare a urmăririi penale după încetare, clasare sau scoatere de sub urm. penală
Reluarea urmăririi penale de către procuror în cazul cînd acesta va constata că au apărut fapte noi sau recent
descoperite, sau a existat un viciu fundamental care a afcetat hotărîrea anterioară privind încetarea urmăririi penale,
clasarea cauzei sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală. Fapte noi constituie date despre circumstanţele de
care nu avea cunoştinţă organul de urmărire penală la data adoptării ordonanţei atacate şi care nici nu puteau fi
cunoscute la acea dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul cercetării altor cauze şi nu mijloacele de probă
prin care se administrează probe deja cunoscute în cauza respectivă. Fapte recent descoperite sunt faptele care existau
la data adoptării ordonanţei atacate, însă nu au putut fi descoperite. Atitudinea unei părţi care, cunoscînd un fapt sau o
împrejurare ce-i era favorabilă a preferat să păstreze tăcerea, nu poate justifica menţiunea unei erori judiciare şi nu
poate constitui un obstacol la admiterea reluării urmăririi penale dacă prin alte mijloace de probă asemenea
împrejurări nu au putut fi descoperite la acel moment. Ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei
penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală poate fi casată cu reluarea urmăririi penale oricînd înăuntru
termenului de prescripţie dacă au fost invocate fapte noi sau recent descoperite. În cazul descoperirii unui viciu
fundamental în cadrul procedurii precedente urmărirea penală poate fi reluată doar în termen de un an de la intrarea în

11
vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub
urmărire penală.
A doua modalitate este determinate de emiterea unei încheieri a judecătorului de instructive privind anularea
ordonanței de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire
penală. La încheierea de anulare a ordonanței se va indica natura viciului fundamental cu menționarea circumstanțelor
cauzei.
Urmărirea penală se reia și după suspendarea ei, care se dispune de către subiectul care a hotărît asupra suspendării -
procurorul din oficiu sau în urma cererii scrise, înaintate de ofițerul de urmărire penală. Participanții la proces sunt
neapărat informați. SĂ SE REPSECTE TERMENUL REZONABIL AL PROCESULUI PENAL (care începe a curge
din momentul aducerii acuzării în materie personală).

23. Definiți noțiunea de admitere a apelului

Admiterea apelului prevede soluția pronunțată în cazul cînd instanța de apel, ca rezultat al examinării căii de atac
constată că sentința atacată este contaminată de un viciu sub aspect de fapt sau de drept, material sau procesual. Ca
rezultat al admiterii apelului are loc desființarea hotărîrii, în limitele efectului devolutiv și extensiv, neagravînd
situația apelantului. Admiterea apelului determină necesitatea pronunțării unei noi hotărîri potrivit ordinii stabillite
pentru prima instanță. Necesitatea unei noi judecări a fondului cauzei este evidentă atunci cînd starea de fapt este pusă
sub semnul îndoielii. Instanța de apel va pronunța orice soluție care poate fi pronunțată de prima instanță. Așadar,
admițînd apelul, instanța casează total sau parțial sentința, rejudecă cauza și pronunșă o nouă hotărîre, chiar dacă va
exista necesitatea administrării de noi probe.

24. Caracterizați situațiile când apelul este admis cu casarea totală sau parțială a sentinței
Apelul este admis cu casarea totală sau parțială cînd se consideră că fondul cauzei nu a fost rezolvat din
considerentele că din hotărîrea primei instanțe nu este clar dacă există sau nu fapta imputată, dacă inculpatul este sau
nu vinovat , dacă există circumstanțe care agravează sau atenuează răspunderea inculpatului, dacă trebuie sau nu să
admită acțiunea civilă, etc.
Alte motive de casare a sentinței instanței de fond pot fi unele încălcări ale legii procesuale penale, cum ar fi –
reglementările ce vizează competența instanței după materie sau după calitatea persoanei, compunerea completului de
judecată, publicitatea ședinței de judecată, obligativitatea participării procurorului , inculpatului, apărătorului,
traducătorului, interpretului în ședința de judecată. În astfel de împrejurări, instața de apel va dispunde casarea
hotărîrii și rejudecarea cauzei cu reaprecierea probelor.
Poate fi motiv de casare și citarea ilegală a părții atunci cînd nu i-a fost trimisă citație, cînd ea nu a primit-o sau cînd
citația nu conține rechizitele necesare (data, ora, loc). În cazul cînd persoana legal citată nu a avut posibilitatea să se
prezinte și nu a anunțat despre asta instanța, ea are dreptul să atace hotărîrea invocînd acest motiv. (caz fortuit).

25. Relatați despre importanța punerii sub învinuire

Importanța punerii sub învinuire rezidă în primul rînd în faptul că ea este obligatorie în orice dosar, astfel încît fără ea,
dosarul nu poate fi trimis în instanță. Pentru ca o persoană să poate fi pusă sub invinuire, procurorul trebuie să constate
că probele acumulate sunt concludente și suficiente, alfel spus, are loc o evaluarea a probelor acumulate de ofițerul de
urmărire penală ori de el însuși. Prin ordonanța de punere sub învinuire are loc încadrarea juridică a faptei, cu
determinarea formei vinovăției, motivelor și semnelor calificative, etc. Punerea sub învinuire are rolul unei notificări
oficiale ce emană de la o autoritate competentă și determină faptul că acestei persoane i se impută săvîrșirea unei sau
mai multor infracțiuni. Învinuitului i se înmînează copia de pe ordonanța de punere sub învinuire și informația în scris
privind drepturile și obligațiile sale. Punerea sub învinuire are ca scop combaterea criminalității și restrîngerea
constituțională a cărorva drepturi și libertăți.

26. Determinați particularitățile ordonanței de punere sub învinuire în raport cu rechizitoriul.

Cu toate ca ambele sunt acte procedurale, între acestea există o serie de deosebiri. Ordonanța de punere sub învinuire
se întocmește de procuror din oficiu sau la propunerea scrisă (un raport) a organului de urmărire penală. Ordonanța se
emite dacă existe probe suficiente și concludente, în viziunea procurorului. Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie
să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii
persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea
învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului
vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora
infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei
respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi literei articolului din
Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă. În cazul în care învinuitul este tras la răspundere
pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau

12
litere ale articolului din Codul penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele,
alineatele sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracțiuni.
Rechizitoriul este actul procedural prin care se sesizează instanța de judecată care determină limitele judecării cauzei,
în baza căruia instanța de fond se pronunșă prin sentinșă.Rechizitoriul este de asemenea întocmit de procuror, doar că
după ce are loc prezentarea tuturor materialelor urmăririi penale. Prin intermedul lui, incukpaților li se aduce clar la
cunoștință aspectele de fapt și de drept asupra cărora sunt acuzați, cu consemnarea oficială a acestui fapt. Judecarea
cauzei în prima instanșă are loc doar în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Rechizitoriul se compune din două
părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-a efectuat
urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în
apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea
învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art.53 din Codul penal
dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii
care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa
judecătorească competentă. Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit, indicîndu-se locul şi data
întocmirii lui. La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive
aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte
măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare. Copia de pe rechizitoriu şi informaţia cu privire la durata urmăririi
penale, la măsurile preventive aplicate, la durata arestării preventive, la corpurile delicte şi locul lor de păstrare, cu
privire la acţiunea civilă, la măsurile de ocrotire, la alte măsuri procesuale, precum şi la cheltuielile judiciare se
înmînează sub recipisă învinuitului şi reprezentantului lui legal. Despre aceasta se face menţiune în informaţia anexată
la rechizitoriu. În rechizitoriu pot exista date cu privire la modificarea învinuirii.
Așadar, ordonanța de punere sub învinuire este un act procedural din timpul urmăririi penale, iar rechizitoriul este un
act de totalizare, fără de care cauza nu poate fi remisă în instanță pentru a fi judecată.

27. Definiți noțiunea de tardivitate a apelului

Tardivitatea apelului reprezintă nerespectarea termenului de apel ca termen procedural, ce este legal și imperativ, care
duce la decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac. (15 zile). Apelul introdus după expirarea termenului
de atac va fi respins. Chiar și după judecarea apelului, instanța poate respinge apelul ca tardiv.

28. Comparați tardivitatea cu inadmisibilitatea apelului.

Apelul este inadmisibil ori de cîte ori el nu etse obiectiv încuviințat de lege sau este declarat de o persoană care nu este
titular al dreptului de apel. (de exemplu apelul făcut de partea civilă asupra laturii penale, apelul unei persoane care nu
s-a constituit ca parte vătămată). Se va considera, de asemenea, inadmisibil apelul inculpatului asupra unei hotărîri de
achitare privind inexistența faptului infracțiunii. Va fi de asemenea declarat inadmisibil apelul declarat împotriva unei
hotărîri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel care fusese soluționat în fond.
Tardivitatea apelului reprezintă nerespectarea termenului de apel ca termen procedural, ce este legal și imperativ, care
duce la decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac. (15 zile). Apelul introdus după expirarea termenului
de atac va fi respins. Chiar și după judecarea apelului, instanța poate respinge apelul ca tardiv.
Diferența dintre cele 2 este că în cazul tardivității există posibilitatea ca persoana să fi avut dreptul și temeiuri de a
ataca sentința cu apel, dar nu o mai poate face pentru că a încălcat termenul. În cazul iinadmisibilității, apelul nu este
posibil în nici o circumstanșă, chiar dacă a fost făcut cu respectarea termenului.

29. Relatați despre diferite forme ale modificării învinuirii

Judecarea cauzei se efectuează în limitele acuzării , adică judecătorul nu poate poate depăși în sensul agravării limitele
stabilite în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează
situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei
inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. În sensul atenuării, instanța poate examina
și pronunța hotărîrea. Totuși, la judecarea în fond și în apel învinuirea poate fi modificată și în sensul agravării, dar
doar de către procuror, și în 3 situații.
1. Probele cercetate constată că inculpatul a săvîrșit o infracțiune mai gravă. În acest caz, modificarea se poate
produce înainte sau după terminarea cercetării judecătorești, așa cum în art. 326 nu este strict indicat că se
permite doar pînă la finalizarea acesteia. De asemenea, nu este neapărat ca în instanșă să fie examinate și alte
porbe decît cele indicate în rechizitoriu. În asmenea situații, procurorul emite o ordonanță de modificare a
învinuirii. Dosarul rămîne în instanță și cercetarea continuă.
2. În timpul judecării cauzei se constată că inculpatul a săvîrșit o altă infracțiune (probabil altă faptă) și este
necesară stabilirea circumstanțelor. (de exemplu un martor declarăcă infracțiunea a fost săvîrșită în grup). În
aceste circumstanțe, procurorul la fel emite o ordonanță și prin demers solicită dosarul din instanță. Totuși,
rechizitoriul și procesul verbal rămîn în instanșă.

13
 3. Se constată că inculpatul a săvîrșit infracțiunea împreună cu o alăr persoană, care ilegal a fost scoasă de sub
urmărire penală. În acest caz, prin demersul procurorului se solicită dosarul din instanță și rechizitoriul, se reia
urmărirea penală, persoana se pune sub învinuire și se emite un nou rechizitoriu.
Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu confirmă învinuirea adusă
inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se
face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de
încetare a procesului penal.

30. Caracterizați succesiunea acțiunilor și actelor procurorului și ofițerului de umrărire penală la modificarea
acuzării în sensul agravării.
Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului,
procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară în conformitate
cu prevederile articolelor respective din prezentul cod.Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a
confirmat într-o anumită parte a ei, procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui
capăt de învinuire. Modificarea acuzării are loc cînd se constată că persoana a comis o altă faptă, sau faptei pe care a
comis-o necesită a i se da o nouă încadrare juridică. Schimbarea acuzării se face de către procuror din oficiu sau la
propunerea ofițerului de urmărire penală, care este asemănătoare cu propunerea de punere sub învinuire. Completarea
acuzării mai are loc cînd se constată că învinuitul a mai săvîrșit fapte care sunt infracțiuni. Schimbarea acuzării poate
avea loc și în situația cînd poate fi încetată parțial urmărirea penală sau persoana poate fi scoasă de sub urmărire
penală, în situația cînd nu se confirmă nici un capăt de învinuire. Schimbarea acuzării se efectuează prin emiterea unei
noi ordonanțe.
Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au apărut circumstanţe noi
care vor influenţa la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că infracţiunea incriminată a fost comisă în
coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă neîntemeiat sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la cererea
procurorului, amînă examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea
urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul stabilit la art.287, pentru
formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. În primul caz, instanţa
restituie dosarul penal fără rechizitoriu şi fără procesul-verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în situaţia
cînd cauza se restituie procurorului în vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de sub
urmărire penală pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu. După aceasta, materialele noi,
dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă inculpatului, apărătorului acestuia şi celorlalţi participanţi
interesaţi, în condiţiile prevederilor art.293 şi 294, apoi cauza se prezintă în instanţa respectivă pentru continuarea
judecării. La demersul procurorului, termenul stabilit în prezentul alineat poate fi prelungit de instanţă pînă la 2 luni,
la expirarea căruia cauza, în mod obligatoriu, se trimite instanţei pentru continuarea judecării. ------ LA FAZA
JUDECĂRII CAUZEI

31. Definiți noțiunea de recurs ordinat împotriva deciziilor.

Definiția legală o regăsim la art.6 pct. 7 CPC, și anume că este o cale ordonară de atac prevăzută de lege pentru
atacarea hortărîrilor judecătorești care nu sunt irevocabile. Aceastaă definiție se referă exclusiv la recursul împotriva
hotărîrilor instanțelor de apel. Este necesar de a completa definiția cu sintagma „cît și nedefinitive și revocabile” ce s-
ar referi la a doua formă a recursului ordinar – recursul împotriva hot. Jud. Pentru care nu este prevăzută calea de atac
apelul.
Definitia doctrinară – Recursul este o cale ordinară de atac ireverențioasă, comună cu efect devolutiv, extensiv,
neagravării situației în propriul recurs și suspensiv, destinată pentru a repara erorile de drept comise de către prima
instanșă și/sau instanța de apel.

32.Caracterizați tutularii dreptului de recurs și hotărîrile supuse recursului.

Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel. Încheierile instanţei de apel pot fi
atacate cu recurs numai o dată cu decizia recurată, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu
recurs. Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel se consideră făcut şi împotriva încheierilor acesteia, chiar
dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate. Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora
persoanele titular nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac. Persoana
care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanţei de apel prin care i s-a înrăutăţit situaţia. Procurorul care
nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis apelul declarat din partea apărării.
Titularii dreptului de recurs sunt
procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi
atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;

14
3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;
4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă;
5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Recursul poate fi declarat în numele persoanelor menţionate în apct.2)-4) şi de către apărător sau reprezentantul lor
legal.

Hotărîrile supuse recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul:
-sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea prevede în
-exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
-sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
-încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea
urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate conform prevederilor art.313;
-alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
- Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu recurs.
-Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după
pronunţarea hotărîrii recurate.

33. Definiți instituția scoaterii de sub urmărire penală și felurile ei

Scoaterea persoanei bănuite sau învinuite de sub urmărire penală constituie o hotărîre prin care se reabilitează această
persoană, dacă soluția se referă la toate capetele de acuzare. Persoana poate fi scoasă de sub urm. Pen. Integral sau
numai cu privire la un capat de acuzare. Prin scoaterea integral încetează calitatea de bănuit sau învinuit. Scoaterea
partial reprezintă o schimbare a învinuirii.
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa persoanei a oricăror
acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată. (definitia legală)
Felurile – integral/partiala, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu.
34. Caracterizați temeiurile scoaterii de sub urmărire penală
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi se constată că:
1) fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit – pot fi 2 situatii. Prima cînd se stabilește că infracțiunea este
săvîrșită de o altă persoană și se exclude faptul participării bănuitului sau învinuitului la această infracțiune. A doua
cînd nu sunt probe suficiente pentru a pune sub învinuire persoana bănuită și au expirat toate termenele.
2) există vreuna din circumstanţele prevăzute la art.275 pct.1)–3), inclusiv dacă fapta constituie o contravenţie;
- nu există faptul infracţiunii;
-fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
-fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană
juridică;
3) există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.35 din Codul penal
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrîngerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.

35. Definiți noțiunea de temeiuri ale recursului ordinar.

Temeiurile recursului ordinar reprezintă erorile de drept formal sau procesual și erori de drept material sau substantial
comise în instanțele de fond și de apel. (Sunt expres pprevăzute de legea procesual penală).

36. Caracterizați situațiile cînd recursul poate fi respins la faza admisibilității în principiu
Un complet format din 3 judecători, prin decizie, motivată, va decide în unanimitate asupra inadmisibilităţii
recursului înaintat în cazul în care se constată că:
1) recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut, prevăzute în art.429 şi 430 (recursul sa fie depus de
un titular și să fie motivate, cererea de recurs să conțină denumirea instanței la care se depune recursul, numele și
prenumele recurentului, calitatea procesuală, denumirea instanței care a pronunțat sentința, numele și prenumele
inculpatului în privința căruia se atacă hotărîrea, fapta constatată, dispozitivul sentinței, denumirea instanței care a
adoptat decizia de apel, data pronunșării, sipozitivul și argumentele respingerii sau admiterii, formularea propunerilor
privind hotărîrea solicitată și data declarării recursului și semnătura recurentului).
15
 2) recursul este declarat peste termen - 30 zile de la pronunțare/
3) temeiurile invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute la art.427;
4) recursul este vădit neîntemeiat;
5) recursul nu abordează probleme de drept de importanţă generală pentru jurisprudenţă.
Decizia privind inadmisibilitatea recursului este irevocabilă şi se comunică părţilor.

37. Relatați despre diferite feluri de încetare a urmăririi penale.

Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)–9) din cod-
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plîngerii
acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a
constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi
penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

- precum şi dacă există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.53 din Codul penal-
Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală
de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile:
a) minorilor;
b) tragerii la răspundere contravenţională;
c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;
d) căinţei active;
e) schimbării situaţiei;
f) liberării condiţionate;
g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.

sau dacă se constată că:

1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată, a fost încheiată o tranzacţie în cadrul procesului de
mediere sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii
prealabile sau legea penală permite împăcarea;
2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de
constrîngere cu caracter medical.
(3) Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi penale dacă se constată
existenţa temeiurilor.
(4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la propunerea organului de
urmărire penală.

38. Stabiliți deosebirile încetării urmăririi penale pe temei discreționar de încetarea urmăririi penale pe alte
temeiuri.

39.Definiți particularitățile recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul.
Pot fi atacate cu recurs, fără a fi exercitată calea de atac apelul
1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea prevede în
exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;  
3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
31) încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală,
încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate conform prevederilor art.313;
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi
atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost
date după pronunţarea hotărîrii recurate.

16
 Titularii acestui recurs sunt aceeași ca și la apel sau recursul ordinar.
Termenul de recurs împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de
la data pronunţării hotărîrii, spre deosebire de cel de 30 zile pentru recurs.Data de la care curge termenul recursului,
repunerea în termen, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului coincide cu reglementările recursului
pentru care se prevede
Recursurile declarate în termen împotriva hotărîrilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac
apelul sînt suspensive de executare atît în ce priveşte latura penală, cît şi latura civilă, în afară de cazul cînd legea
dispune altfel.
  Cît tine de efectul devolutiv, instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă
declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. Instanţa de recurs examinează cauza
în limitele temeiurilor, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să
examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.
  Instanţa de recurs, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a
fost declarat recurs.
  Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat
recurs sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestora o situaţie mai
gravă.
 
Judecarea recursului se face cu citarea procurorului, avocatului şi celorlalte părţi. Participarea procurorului şi a
avocatului în şedinţa instanţei de recurs este obligatorie. Neprezentarea inculpatului, părţii vătămate, părţii civile şi
părţii civilmente responsabile legal citate, precum şi a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea recursului, însă
dacă este necesar, instanţa de recurs poate recunoaşte prezenţa lor obligatorie, informîndu-i despre aceasta. Prezenţa
inculpatului aflat în stare de arest este obligatorie, cu excepţia cazului în care acesta refuză să fie escortat la şedinţă.
Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele şi prenumele judecătorilor
completului de judecată, ale procurorului, avocaţilor, precum şi ale interpretului, traducătorului, dacă aceştia participă,
şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare. Primul cuvînt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi
la şedinţă. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvînt îl are acesta. În cazul
judecării recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, luările de cuvînt nu pot depăşi 30 de minute pentru fiecare
participant şi aceştia nu pot ieşi din cadrul argumentelor recursului. Dacă părţile invocă necesitatea administrării de
noi probe, ele trebuie să indice aceste probe şi mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele
care au împiedicat prezentarea lor în primă instanţă. Părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile apărute în
procesul dezbaterilor.
 
40. Identificați particularitățile efectului devolutiv al recursului în raport cu efectul devolutiv al apelului și al
recursului ordinar.
1. de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel
şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. În limitele prevederilor arătate mai sus, instanţa de
apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi
de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului

1.Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în
raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor
prevăzute de cod, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor.

3.Instanţa de recurs în cauzele ce nu prevăd apelul ca și cale de atac judecă recursul numai cu privire la persoana la
care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. Instanţa de recurs
examinează cauza în limitele temeiurilor prevăzute în acest capitol, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor
invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia
părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.
Așadar, observăm că efectul devolutiv al recursului ca al doilea grad de jurisdicție are anumite pparticularități ce îl
disting de apel și recursul traditional. Instanța de recurs nu este legată de cerințele înaintate de către recurent și le
poate depăși. Însă, spre deosebire de apel, instant de recurs este legată de temeiurile expres prevăzute (art. 444), în
limitele cărora poate decide. În recursul declarat ca cel de-al treilea grad de jurisdicție(vezi pct. 2), instant nu poate
agrava situația condamnatului, chiar dacă recursul este declarant în defavoare de partea opusă. Aceasta deoarece în
acest caz, instant de recurs (in al 3lea grad) urmează să transmită cauza spre rejudecare în instanța de apel.

41. Relatați despre particularitățile clasării cauzei în raport cu încetarea urmăririi penale.

17
Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză penală sau pe marginea
unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se dispune printr-o ordonanţă motivată a procurorului,
din oficiu sau la propunerea organului abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de
sub urmărirea penală, fie cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele
- mnu există faptul infracțiunii
- fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune
- fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor cînd infracțiunea a fost săvîrșită de o
persoană juridical
Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de finisare a acţiunilor
procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea acesteia. La încetarea urmăririi
penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:
1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;
3) aplicarea măsurilor de siguranţă;
4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.
Încetarea urmăririi penale şi liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea loc contrar voinţei acesteia ori a
reprezentantului legal, inclusiv în cazul cererii de reabilitare a persoanei decedate. În acest caz, urmărirea penală
continuă. Dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau a dispus încetarea parţială ori dacă din alte
considerente persistă necesitatea continuării procesului penal, procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de
urmărire penală, cu indicaţia respectivă, fixînd termenul urmăririi penale, sau ia o altă decizie în conformitate cu
prezentul cod. Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi penale dacă se
constată existenţa temeiurilor.Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la
propunerea organului de urmărire penală. Particularitățile ordonanție se manifestă prin faptul că aceasta nu vizează
persoana, dar acțiuni ale organului de urmărire penală. Prin urmare, după emiterea ordonanței de clasare a procesului,
nu este admisă efectuarea acțiunilor procesuale. Clasarea poate fi dispusă și împreună cu scoterea de sub umrărire
penală dacă nu va fi identificată o altă persoană posibilă de a fi recunoscută în calitate de bănuit sau învinuit. Totodată,
cauza poate fi clasată și odată cu încetarea, doar în cazul în care în dosar figurează o singură persoană.
Diferența dintre cele 2 constă în faptul că clasarea presupune că urmărirea penală nu are sens, pentru că nu există
obiectul acesteia, și anume identificarea persoanelor vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni. În cazul încetării însă,
urmărirea penală are ca temei existent unei infracțiuni, însă nu poate fi continuată din diverse motive. Clasarea este o
modalitate de încetare a urmăririi penale in rem, adică exclusive în privința faptei, ne fiind stabilită nici o persoană în
calitate de bănuit sau învinuit.

42. Determinați importanța practică a soluției clasării cauzei

Din punct de vedere practice,clasarea cauzei se întilnește în rumătoarele situații – cînd autorii infracțiunii rămîn
nedescoperiți, cînd rezultatele produse nu pot fi imputate unei persoane, și deci, o urmărire penală desfășurată in
personam nu este posibilă. (de exemplu, s-a stabilit că distrugerea bunurilor a fost rezultatul unor calamități naturale).
Clasarea este o instituție proprie urmăririi penale, neavînd correspondent la faza de judecare a cauzei, așa cum
trimiterea cauzei în instant poate avea loc doar cînd este stabilită cu certitudine o persoană învinuită de săvîrșirea unei
infracțiuni. Partea vătămată este în drept să atace ordonanța de clasare a cauzei.

43. Definiti noțiunea de recurs în anulare.

Potrivit art. 452 (1) CPP, Procurorul General şi adjuncţii lui, persoanele menţionate la art. 401 alin. (1) pct. 2) şi 3)
adică (inculpatul și partea vătămată) , precum şi, în numele acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal,
pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea
căilor ordinare de atac.
În principiu după natura sa, este același recurs deoarece se declară doar după examinarea cauzei de regulă în recurs și
în principiu de aceași titular(procurorul general, adjuncții..)

44. Caracterizați condițiile și temeiurile pentru înaintarea unui recurs în anulare.

Pentru înaintarea unui recurs în anulare este necesar de respectat condițiile prevăzute în art. 452-455 CPP și anume că
Procurorul General şi adjuncţii lui, persoanele menţionate la art. 401 alin. (1) pct. 2) şi 3), precum şi, în numele
acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare
împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.
Recursul în anulare poate fi declarat în termen de 6 luni de la data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti sau, în
cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, de la data comunicării ei.

18
Recursul în anulare se declară la Curtea Supremă de Justiţie, iar Cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă: 1)
denumirea instanţei căreia îi este adresat recursul; 2) numele şi prenumele recurentului, calitatea lui procesuală,
domiciliul sau reşedinţa lui;3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data sentinţei, numele şi prenumele
inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărîrea judecătorească, fapta constatată şi dispozitivul sentinţei, persoana care
a declarat apelul şi motivele invocate în apel; 4) denumirea instanţei care a adoptat decizia în apel, data deciziei în
apel, dispozitivul deciziei în apel şi argumentele admiterii sau respingerii apelului, persoana care a declarat recurs şi
motivele invocate în recurs. 5) denumirea instanţei care a adoptat decizia în recurs, data adoptării deciziei în recurs şi
argumentele admiterii sau respingerii recursului;6) menţiunea privitor la hotărîrea împotriva căreia se declară recurs în
anulare.7) conţinutul şi motivele recursului în anulare cu menţionarea cazurilor prevăzute în art.453 şi cu
argumentarea ilegalităţii hotărîrii atacate;8) formularea propunerilor privind hotărîrea solicitată. 9) data declarării
recursului şi semnătura recurentului.

La recursul în anulare trebuie să fie anexate copiile de pe hotărîrile judecătoreşti atacate, precum şi copiile recursului
pentru fiecare parte la proces.
Temeiurile pentru înaintarea unui recurs în anulare sunt limitate, existînd un temei obiectiv și un temei subiectiv.
Temei subiectiv – viciu fundamental, deoarece presupune încălcarea unor drepturi. Aprecierea o dă doar instanța, prin
urmare nu este exclus că judecătorii să aibă diferite opinii asupr acestor încălcări.
Temei obiectiv – este informarea Guvernului de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului despre faptul depunerii
cererii.
Temeiurile pentru recurs în anulare sunt reglementate în art. 453. Alin. (1), potrivit căruia Hotărîrile irevocabile pot fi
atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu
fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor
Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii. De asemenea conform alin. (2) , Recursul
în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol sau este declarat repetat.

45. Caracterizați temeiurile suspendării urmăririi penale.

Potrivit alin. (1) art.2871 CPP, Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri
care împiedică continuarea şi terminarea ei:
- existența învinuitului, dar care se ascunde. În cazul cînd avem suficiente probe de învinuire și condamnare , se
poate transmite dosarul în judecată de a fi condamnat în lipsa lui. Cînd există probe insufiecinte, u.p se
suspendă.
- Nu cunoaștem făptuitorul, aici se pornește u.p doar pe faptul infracțiunii. De regulă cazurile în privința
furturilor, jafurilor, omorului.
- Imposibilitatea lipsiirii de imunitate, acest caz se aplică doar pentru u.p. Dacă se transmite dosarul în judecată,
nu mai funcționează imunitatea.
- Alt temei de suspendarea este boala care se aplică și la u.p. și-n instanță pe o perioadă determinată.
- a început procesul de mediere în temeiul art. 276 alin. (7).
Temeiurile prevăzute la art. 287 1 sunt exhaustive. În toate cazurile procurorul decide suspendarea sau reluarea, în
funcție de circumsntanțele cauzei. Nu este admisă nici o acțiune procesuală (ex. Audierea unui martor) fără reluarea
u.p.
U.P se suspendă doar atunci când alte acțiuni procesuale nu pot fi effectuate. În toate cazurile se emit ordonanțe.

46. Determinați suspendarea urmăririi penale de suspendarea condiționată ale aceleași instituții.
Aplicarea suspendării condiționate a u.p se face  în privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o infracţiune uşoară
sau mai puţin gravă, care îşi recunoaşte vinovăţia, nu prezintă pericol social şi poate fi reeducată fără aplicarea unei
pedepse penale, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea penală
conform art.59 din Codul penal, procurorul fiind cel care decide posibilitatea suspendării condițioante a u.p.
Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care împiedică continuarea şi
terminarea ei:1) învinuitul a dispărut, sustrăgîndu-se de la urmărirea penală sau judecată, ori locul aflării lui nu este
stabilit.
2) nu este identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire;
3) în caz de refuz privind lipsirea persoanei de imunitate sau în caz de refuz de extrădare a persoanei de către un stat
străin, dacă urmărirea penală nu poate fi terminată în lipsa acestei persoane
4) învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, care îl împiedică sa ia parte la procesul penal,
atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de stat;
5) a început procesul de mediere în temeiul art. 276 alin. (7).

19
Astfel observăm că suspendarea u.p are loc atunci cînd este imposibilă continuarea ei din care circumstanțte însă
suspendarea condiționată vine defapt în favoare inculpaților și are loc prin emiterea ordonanței de către procureor care
decide de a suspenda condiționat sau nu u.p., aici neefiind imposibilă continuarea u.p.

47. Indicați temeiurile recursului în anulare.

Temeiurile recursului în anulare sunt limitate, existînd un temei obiectiv și un temei subiectiv.
Temei subiectiv – viciu fundamental, deoarece presupune încălcarea unor drepturi. Aprecierea o dă doar instanța, prin
urmare nu este exclus că judecătorii să aibă diferite opinii asupr acestor încălcări.
Temei obiectiv – este informarea Guvernului de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului despre faptul depunerii
cererii.
Temeiurile pentru recurs în anulare sunt reglementate în art. 453. Alin. (1), potrivit căruia Hotărîrile irevocabile pot fi
atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu
fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor
Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii. De asemenea conform alin. (2) , Recursul
în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol sau este declarat repetat.

48. Caracterizați procedura de judecare a recursului în interesul legii.

Recursul în interesul legii este prevăzut la art. 465 1. Nu este ocale extraordinară de atacchiar dac- încadrată aici, este o
instituție cu scopul de a unifica practica judecătorească. Se utilizează cînd soluțiile date în ultimă instanță în mod
diferit tratează o situație de drept.
Astfel, conform aceluași art., potrivit alin. (2) Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Colegiului penal al
Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General sau preşedintele Uniunii Avocaţilor poate să ceară Colegiului penal al
Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele
judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
(3) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa relevantă
a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu,
precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.
 (4) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale
hotărîrilor judecătoreşti irevocabile din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost
soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
Titularii acestui drept sunt limitați. Sarcina lor este de ajustifica, argumenta temeiurile recursului. Aceștia sunt obligați
să orezinte hotărârile care fac dovada, doctrina Hot. CtU.
Obiectul recursului în interesul legii îl constituie chestiunile de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele
investite cu soluționarea cauzei în ultimă isntanță.

49. Relatați despre investigațiile în vederea căutării învinuitului.

Art. 288 CPP reglementează despre investigațiile în vederea căutării învinuitului, astfel:
(1) În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum şi în cazul în care învinuitul,
după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru
dispunerea investigaţiilor în vederea găsirii învinuitului.
(2) Procurorul, în baza propunerii organului de urmărire penală, după ce a studiat-o, sau din oficiu, dispune, prin
ordonanţă motivată, căutarea învinuitului. În ordonanţă se va indica toată informaţia cunoscută privitor la persoana
învinuitului care urmează să fie căutat. Căutarea învinuitului poate fi dispusă atît în cadrul exercitării urmăririi penale,
cît şi concomitent cu suspendarea ei.
(3) Dacă există temeiuri pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii preventive procurorul, în ordonanţă, dispune
totodată aplicarea măsurii preventive în condiţiile prezentului cod.
(4) Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului se efectuează de către organele abilitate prin lege cu asemenea
atribuţii. Procurorul care dispune efectuarea investigaţiilor în vederea găsirii învinuitului conduce această activitate şi
verifică periodic desfăşurarea ei.
În cazul necesității de a dispune investigații în vederea căutării învinuitului, ofițerul de u.p întocmește un raport în
adresa procurorului prin care propune a fi dispouse asemenea măsuri. În legătură cu necesitatea efectuării măsurilor de
căutare a învinuitului, procurorul emite o ordonanță, în care se dispune inițierea investigațiilor. Ordonanța se remite
organului în competența căruia se include efectuarea unor asemenea măsuri.

50. Stabiliți acțiunile efectuate de organul de u.p și de organul de investigație specială după suspendare.
 Articolul 2872. Acţiunile organului de urmărire penală după suspendarea urmăririi penale,

20
 (1) Despre suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat să anunţe în scris victima, partea
vătămată, reprezentantul ei legal, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor şi să le explice
dreptul de a contesta ordonanţa de suspendare a urmăririi penale la judecătorul de instrucţie. În cazurile de suspendare
a urmăririi penale în temeiul art.2871 alin.(1) pct.3) şi 4) ( adica persoanele care nu ot fi lipsite de imunitate si pers.
bolnave) , despre aceasta sînt informaţi, de asemenea, învinuitul şi apărătorul lui.
(2) După suspendarea urmăririi penale, în cazul prevăzut la art.2871 alin.(1) pct.2)( invinuitul care se sustrage de la u.p
si pnct 2 cel care nu este identificat ), organul de urmărire penală este obligat să ia măsuri, atît direct, cît şi prin
intermediul altor organe care exercită activitate operativă de investigaţii, în vederea identificării persoanei care poate
să fie pusă sub învinuire. Procurorul, în mod periodic, dar nu mai rar decît o dată la 6 luni, va verifica măsurile de
căutare pentru identificarea persoanei.
(3) În cazul în care urmărirea penală este suspendată, în cauza penală nu se admite efectuarea acţiunilor de urmărire
penală.
Cind persoanele vin cu cereri justificate de a efectua actiuni procesuale, procurorul emite ordonanță de realuare a u.p.

51. Definiți instituția revizuirii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii
adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din Constituție privind înfăptuirea
justiției.
Natura revizuirii vine de la situația schimbării de fapt, prin urmare revizuirea este legată de materialul probatoriu
existent la momentul examinării cauzei.

52. Descrieți procedura de deschidere a procesului de revizuire de către procuror.

Declanșarea procedurii de revizuire depidne de temei, aceasta avînd 2 modalități. Astfel modalitatea care ne
interesează este cea care ține de fondul cauzei, este pornită în fața procurorului printr-o cerere de către cel interesat,
condamnat sau rudele acestuia. Această cerere poate fi respinsă, fiind susceptibilă de atac la judecătorul de instrucție.
Așa deci, deschiderea procesului de revizuire de către procuror poate fi efectuată doar în următoarele 2 cazuri
prevăzute de art. 458 CPP și anume :
1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură
cu judecarea cauzei;
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care, independent sau
împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai
puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la
care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată;
La această etapă procurorul efectuează anumite investigații după emiterea ordonanței de deschidere a procesului de
revizuire. Potrivit art. 460 alin. (5) CPP , El are dreptul de a deschide din oficiu procesul de revizuire.
După deschiderea procesului, există anumite investigații fără nici o limită, totuși efectuarea celor special de
investigație nu este admisibilă în urma revizuirii. După finalizarea dosarului, acesta este transmis îninstanță de către
procuror

53. Caracterizați condițiile și conținutul raportului privind terminararea u.p.

Terminarea urmăririi penale poate fi dispusă în 2 modalități. Prima este atunci când - u.p a fost efectuată de către
ofițerul de u.p sub conducerea procurorului, a doua situație – când u.p a fost efectuată nemijlocit de către procuror.
În prima situație, potrivit art. 289 CPP, se întocmește un raport care conține informația irelavantă la piesele
dosarului.Dacă se menține învinuirea formulată inițial, raportul va conține date privind învinuitul, descrierea faptelor,
descrierea probelor, încadrarea juridică a faptelor și orice date relevante. În cazul în care ofițerul de u.p va considera
ca este necesar a modifica încadrarea juridică, în raport se va motiva necesitatea unei asemnea modificări, fără a
întocmi un raport suplimentar.
Raportul reprezintă propunerea ofițerului de u.p către procuror, care conține o parte a rechizitoriului.
În raport, ofițerul de u.p poate face, de asemnea, propuneri de încetare a urmăririi penale, integru sau pe unele capete
de acuzare, de scoatere de sub u.p sau de clasare a procesului penal, în funcție de circumstanțele stabilite în cauza
dată.
O a doua modalitate este atunci cînd urmărirea a fost exercitată nemijlcit de către procuror. În asemenea caz nu se
întocmește raportul, iar procurorul care a exercitat nemijlocit u.p întocmește rechizitoriul.

54. Stabiliți diverse soluții propuse de procuror în cazul primirii propunerii de terminare a u.p.
Potrivit art. 290 CPP, atunci cînd procurorul primește propunerea de terminare a u.p, acesta în termen de 15 zile de la
primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală, verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale
efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora.

21
Astfel, prin prisma art. 291 CPP, Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind
urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal administrate, el dispune una
din următoarele soluţii:
1) atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că acesta poartă
răspundere penală:
a) pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.281 şi 282, dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul
urmăririi penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;
b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care dispune
trimiterea cauzei în judecată;
2) prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub
urmărire.
Astfel, prima soluție, ține de constatarea posibilității transmiterii cauzei în instanță de judecată, dacă procurorul va
ajunge la concluzia că există probe sufiecient legale administrate, care dovedesc vinovăția învinuitului.
A doua soluție data de procuror la etapa terminării u.p revine situației când acesta, verificând materialele cauzei,
ajunge la concluzia că există circumstanțe care împiedică desfășurarea procesului, fie în ansamblu, fie în privința
persoanei, acesta dispune de mecanismul de a înceta u.p, a clasa cauza sau a scoate persoana de sub u.p

55. Definiți noțiunea de cazurile revizuirii .

Cazurile revizuirii sunt niște circumstanțe/cauze care au dus la o altă soluție decât cea reală care trebuia să fie.
Art. 458 alin(3),Cazurile de revizuire a procesului :
1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură
cu judecarea cauzei;
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care, independent sau
împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai
puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la
care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată
3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;
4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă.

56. Descrieți procedura de rejudecare a cauzei în revizuire

Rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii potrivit art. 463 CPP, se face conform regulilor de procedură privind
judecarea în primă instanţă. Instanţa, dacă găseşte necesar, la cererea părţilor, examinează din nou probele care au fost
administrate în cursul judecăţilor precedente sau cu ocazia admiterii cererii de revizuire.

57. Relatați despre ordinea prezentării materialelor de urmărire penală

Când se constată finalizarea u.p părțile au acces la toate materialele dosarului. Procurorul va decide ordinea în care vor
lua cunoștință cu materialele cauzei, în situația mai multor învinuiți, părți vătămate, părți civile sau părți civilmente
responsabile.
Art. 293 reglementează prezentarea materialelor de u.p, astfel :
 (1) După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea uneia din soluţiile prevăzute în art.291,
procurorul aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii
civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi penale, locul şi termenul în care ei pot lua
cunoştinţă de materialele urmăririi penale. Părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor li se
prezintă pentru a lua cunoştinţă doar materialele referitoare la acţiunea civilă la care sînt parte.
(3) Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru a se lua 247. cunoştinţă de
materialele respective ca persoana care ia cunoştinţă de ele să poată reveni la oricare din aceste volume de mai multe
ori. Pentru a se lua cunoştinţă de dosarele voluminoase, procurorul, printr-o ordonanţă, poate întocmi un grafic,
coordonat cu apărătorul, prin care stabileşte data şi numărul volumelor pentru studiere.
(6) După ce au luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale, persoanele menţionate în alin.(1) pot formula cereri noi
în legătură cu urmărirea penală.

58. Stabiliți condițiile limitării dreptului de a lua cunoștință de materialele u.p.

În scopul asigurării păstrării secretului de stat, comercial sau altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, precum
şi în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii martorului şi a altor persoane, judecătorul de
instrucţie, conform demersului procurorului, poate limita dreptul persoanelor și anume învinuitului, reprezentantului
lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor de a lua
cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea acestora. Demersul se examinează în condiţii de
confidenţialitate, conform art. 305.

22
59. Relatați despre natura revizuirii cauzei în urma pronunțării hotărârii de către CEDO.
Natura juridică a acestei revizuire se regăsește la art. 464 1 CPP, astfel potrivit alin. (1), Hotărîrile irevocabile
pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a
libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluţionării amiabile a
litigiului dintre stat şi reclamanţi pot fi supuse revizuirii dacă cel puţin una dintre consecinţele grave ale încălcării
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta
continuă să se producă şi nu poate fi remediată decît prin revizuirea hotărîrii pronunţate.
Conditia de utilizare a acestei căi ține de o hotărâre a CtU împotriva Moldovei, într-o cauză concretă sau înțelegerea
amiabilă înte stat și persoană.
Există 2 modalități de examinare a cauzei:
-cererea se adresează la CSJ în termen de un an, ea pronunțînd soluția.
-Cererea se adresează la CSJ și ea dispune rejudecarea de către instața unde s-a produs încălcarea dreptului.
Potrivit Hot.PLEN., CSJ cu privire la aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale CEDO , nu orice
încălcare a CEDO, constata de CtEDO, reprezintă temei pt revizuirea unei hotărâri judecătorești, în legătură cu noile
circumstanțe. Actul judecătoresc urmează a fi supus revizuirii în cazul în care petiționarul continua să suporte
consecințele negativeale unui astfel de act.

60. Analizați temeiurile deschiderii procedurii de revizuire.

Temeiurile deschiderii procedurii de revizuire sunt reglementate la alin (3) art. 458, acestea fiind:
 1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură
cu judecarea cauzei; - Adică dacă în timpul urmării sau judecării, unele pers. participante au comis o infracțiune și ea a
dus la o altă soluție decât cea adevărată și aceastta a fost constată preintr-o hotărâre judecătorească doar atunci va fi
temei de revizuire.( ex. Judecatorul a luat mită pentru o pedeapsă mai blândă ) .
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care, independent sau
împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai
puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la
care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată; ( adică aceste 2 hotărâri sunt diametral opuse în
privința aceleași fapte sau persoane. )
3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;
4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă. (Ex.
Curtea a declarant neconstituțională o normă la baza căruia a stat condamnarea )
Temeiu trebuie să influiențeze asupra vinovăției.
Pe lîngă acestea avem și revizuirea în cazul pronunțării unei hotărâri de către CtEDO în care Hotărîrile irevocabile
pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a
libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluţionării amiabile a
litigiului dintre stat şi reclamanţi pot fi supuse revizuirii dacă cel puţin una dintre consecinţele grave ale încălcării
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta
continuă să se producă şi nu poate fi remediată decît prin revizuirea hotărîrii pronunţate.

61. Caracterizați părțile constitutive a rechizitoriului.

Articolul 296
1) După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul, cu excepţia cazurilor stipulate la art. 516 alin. (1),
întocmeşte rechizitoriul imediat sau în limitele termenului rezonabil.
(2) Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi
persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului,
argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care
atenuează sau agravează răspunderea învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform
prevederilor art.53 din Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana
învinuitului şi formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre
trimiterea dosarului în instanţa judecătorească competentă.
(3) Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit, indicîndu-se locul şi data întocmirii lui.
(4) La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata
arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri
procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.
5) Copia de pe rechizitoriu şi informaţia cu privire la durata urmăririi penale, la măsurile preventive aplicate, la durata
arestării preventive, la corpurile delicte şi locul lor de păstrare, cu privire la acţiunea civilă, la măsurile de ocrotire, la

23
alte măsuri procesuale, precum şi la cheltuielile judiciare se înmînează sub recipisă învinuitului şi reprezentantului lui
legal. Despre aceasta se face menţiune în informaţia anexată la rechizitoriu
(6) Învinuitul poate prezenta în scris referinţă la rechizitoriu, care se anexează la dosar.

62. Stabiliți câteva particularități ale rechizitoriului în raport cu ordonanța de punere sub învinuire.
Ordonanța de punere sub învinuire însăși face parte din rechizitoriu sau duce la întocmirea cestuia, totodată în
rechizitoriu se notează informația pe cauza penală unde se conține data cînd persoana a fost ăusă sub învinuire.
Ordonanța de punere sub învinuirea sau mai bine zis persoana care este pusă sub învinuire este și persoana care se
învinuiește în Rechizitoriu pentru a fi trasmis în judecată si de a fi condamnată.

63. Definiți esența procedurii aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical

Esența acestei proceduri constă în faptul că măsurile de constrîngere cu caracter medical, se aplică de instanţa
de judecată faţă de persoanele care au săvîrşit fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în stare de
iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvîrşirea infracţiunii de o boală psihică, din
care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol
pentru societate prin natura faptei săvîrşite şi din cauza bolii lor. De asemenea conform ansamblului de regui minime
pentru tratamentul deținuților și recomandările referitoare la acesta (ONU, 30 august 1955), alienații nu trebuie să fie
deținuți în închisori și trebuie să se ia dispoziții pentru a fi transferați imediat ce este posibil, în așezăminte pentru
bolnavi mintal. Vedem și pct. 4

64. Caracterizați particularitățile procedurii penale în cauzele cu făptuitori în stare de iresponsabilitate (e bine
și pentru pct. 63)
Pentru categoriile de persoane iresponsabile, CPP stabilește la art. 488-503 prevederi aparte, denumindu-le
procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical. Prin urmare, particularitățile procedurii date sunt
determinate de specificul subiectului în privința căruia se efectuează o asemenea procedură: persoane care au săvârșit
infracțiuni în stare de iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit după săvârșirea infracțiunii de o boală psihică.
Aceasta se va constata, evident, printr-o expertiză și printr-o decizie a instanței. Prezența unor astfel de dereglări
psihice duc la imposibilitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile ori inacțiunile sale, de a le putea dirija și nu în
ultimul rând la incapacitatea de a-și organiza apărarea de acuzațiile sale.
Procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se realizează: potrivit dispozițiilor generale
CPP și ținându-se cont de Cap II, titlul III, partea specială CPP, cele din urmă prelevând. Art. 99 CP prevede 2
modalități: internarea într-o instituție psihiatrică cu supraveghere obișnuită și cu supraveghere riguroasă.
La finalizarea urmăririi, procurorul poate da următoarele soluții:
-poate scoate de sub urmărire penală; -poate înceta; -suplimentar, procurorul poate înceta când consideră că
față de persoana dată nu e necaesar de a aplica măsuri de constrângere.
Soluțiile dată de instanță:
-poate da o soluție de absolvire de pedeapsă penală în funcție de circumstanțele cauzei; -poate da o soluție de
achitare; -poate da o soluție de încetare; - doar în cazul când lăsarea persoanei fără supraveghere ar putea avea
consecințe, instanța dispune aplicarea acestor măsuri. Sentința se atacă cu recurs. În cazul, când până la pronunțarea
sentinței, persoana care s-a îmbolnăvit după comiterea infracțiunii, dar s-a însănătoșit, instanța transmite dosarul
procurorului pentru efectuarea reurmăririi în mod general.
Nu există un termen cât persoana se află la tratament, persoana poate fi deținută până se însănătoșește, totuși
la 6 luni se verifică.

65. Relatați despre rolul procurorului la efectuarea controlului activității organelor de urmărire penală și
organelor de investigație specială.
Rolul procurorului se rezumă la aceea că el controlează legalitatea acțiunilor procesuale efectuate de aceste
organe, controlează permanent executarea procedurii de primire și înregistrare a sesizărilor privind infracțiunile;
verifică calitatea probelor administrate, asigură respectarea termenului rezonabil; anulează ordonanțe ilegale, modifică
sau completează ordonanțele neîntemeiate ale organului de urmărire penală etc.
Acest control este prevăzut la art. 298 – 2992 CPP. Astfel, împotriva acțiunilor acestor organe, pot fi înaintate
plângeri la procurorul care conduce urmărirea penală și se depune fie direct la aecsa, fie la organul de urmărire penală.
Procurorul, în termen de 15 zile de la primirea plângerii este obligat să o examineze și să comunice decizia sa
persoanei care a depus plângerea., dacă o respingem trebuie să eplice motivele și modalitatea contestării hotărârii la
judecător de instrucție. Important este că examinând plângerea împotriva refuzului de a porni procesul penal,
procurorul verifică nu numai temeiurile refuzului, dar și modul în care formularea temeiurilor și motivelor refuzului
de a porni procesul penal corespunde normelor legislației în vigoare, la fel și dacă aceste formulări corespund
circumstanțelor cauzei. În cazul în care refuzul de a porni procesul penal este neîntemeiat, procurorul dă o ordonanță

24
prin care anulează ordonanța în cauză a ofițerului de urmărire penală sau a organului de investigație specială și
dispune pornirea procesului. De asemenea, procurorul poate modifica ordonanța de refuz de a porni procesul penal.

66. Clasificați chestiunile soluționate de procurorul ierarhic superior în cadrul controlului la urmărirea penală.
 Conform Articolul 2991 CPP, chestiunile soluționate sunt cele la care persoanele indicate la art. 298 alin. (1)
pot depune plîngere, și anume: 1) împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care
conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală ori 2) împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor
care au fost efectuate sau dispuse în baza dispoziţiilor date de procurorul respectiv.
Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul teritorial sau de cel al
procuraturii specializate, precum şi de adjuncţii lor, se examinează de Procurorul General sau adjuncţii lui ori de
procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale Procuraturii Generale. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi
actelor efectuate sau dispuse de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale Procuraturii Generale se examinează de
Procurorul General sau adjuncţii lui.
Plîngerea se adresează, în termen de 15 zile din momentul efectuării acţiunii, inacţiunii sau de cînd s-a luat
cunoştinţă de act, procurorului ierarhic superior şi se depune fie direct la acesta, fie la procurorul care conduce sau
exercită nemijlocit urmărirea penală. Ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat plîngerea poate fi
contestată la judecătorul de instrucţie.
În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept: 1) să schimbe temeiul de
drept al actului procesual contestat; 2) să anuleze sau să modifice actul procesual contestat ori unele elemente de fapt
în baza cărora s-a dispus actul contestat.
De asemenea, conform art. 531 alin. (2) CPP, procurorul ierarhic superior, realizează următoarele atribuții în
cadrul urmăririi penale pentru exercitarea controlului ierarhic: poate cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru
control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi la
persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;  retrage, prin ordonanţă motivată, în cazurile
prevăzute la alin. (3), materialele şi cauzele penale repartizate şi le transmite altui procuror pentru examinare; decide,
în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra contestaţiei depuse de ofiţerul de urmărire penală
împotriva indicaţiilor scrise ale procurorului; anulează, total ori parţial, modifică sau completează, prin ordonanță
motivată, în condiţiile prezentului cod, actele procurorilor ierarhic inferiori și ale ofițerilor de urmărire penală;
soluţionează, prin ordonanță motivată, abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori; examinează plîngerile
depuse împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori; asigură repartizarea către procurori a sesizărilor
pentru examinare sau a cauzelor penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru conducerea urmăririi penale;  reţine
materialele, cauzele penale pentru exercitarea urmăririi penale în mod personal sau pentru conducerea urmăririi
penale, adoptînd o ordonanţă motivată în acest sens; retrage,  prin ordonanță motivată, cauzele penale de la un organ
de urmărire penală, dacă acesta nu este competent să efectueze urmărirea penală, și le transmite altui organ de
urmărire penală, conform competenței; restituie, cu indicaţiile sale scrise, dosarele penale procurorilor ierarhic
inferiori. Conform alin. (4) Procurorul General poate da instrucţiuni cu caracter general procurorilor, organelor de
urmărire penală, organelor care exercită activitatea specială de investigaţii şi organelor de constatare în scopul
asigurării legalităţii urmăririi penale.

67. Definiți noțiunea de excepție de neconstituționalitate

Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o procedură de inițiere de către instanțele ordinare de judecată, la
inițiativa părților sau din oficiu, a controlului conformității unei legi sau a unui alt act normativ, cu normele
constituționale. Ea reflectă  existenţa raportului triunghiular între partea aflată în proces, instanţa de judecată, în faţa
căreia se invocă neconstituţionalitatea, şi Curtea Constituţională, chemată să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.

68. Caracterizați condițiile de ridicare a unei excepții de neconstituționalitate

Judecătorul ordinar nu se pronunţă asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii cu Constituţia a
normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții:
→ obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție;
→ excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică că este ridicată de către
instanţa de judecată din oficiu;
→ prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei;
→ nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

69. Explicați oportunitatea încetării procesului penal în ședința preliminară pe anumite temeiuri

25
 Ședința preliminară este o etapă facultativă la examinarea cauzei în fond. Desfășurarea acesteia are ca scop
constatarea posibilităților examinării cauzei și înlăturarea unor eventuale impedimente. Ședința preliminară constă în
soluționarea, cu participarea părților, a chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei. Dacă în ședința preliminară s-au
constatat temeiurile prevăzute în art. 332 CPP, înstanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza
respectivă. Copia sentinței se pune la dispoziția părților și altor persoane ale căror drepturi sau interese au tangență cu
soluția dată. Pornind de la faptul că la această etapă nu se examinează fondul cauzei, sentința este susceptibilă de
recurs, în condițiile art. 437 CPP. Dacă nu s-au constatat temeiuri pentru aplicarea prevederilor 348-350, instanța de
judecată numește cauza spre judecare. Așadar, oportunitatea constă în a stabili încă de la o fază incipientă
impedimentele desfășurării procesului penal și de a nu leza drepturile persoanei supuse răspunderii.

70. Determinați particularitățile desfășurării ședinței preliminare și a soluțiilor adoptate.

ART. 345. Prevede - În termen de cel mult 3 zile de la data la care cauza a fost repartizată pentru judecare,
judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului, fixează termenul pentru şedinţa
preliminară, care va începe în cel mult 20 de zile de la data repartizării cauzei, cu excepţia infracţiunilor flagrante.
Şedinţa preliminară în cauzele în care sînt inculpaţi minori sau arestaţi se face de urgenţă şi cu prioritate, pînă la
expirarea termenului de arest stabilit anterior.  Şedinţa preliminară constă în soluţionarea, cu participarea părţilor, a
chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei. Şedinţa preliminară se ţine cu respectarea condiţiilor generale de
judecare a cauzei, prevăzute la capitolul I din prezentul titlu (condițiile generale ale judecării cauzei), care se aplică în
mod corespunzător.
În şedinţa preliminară se soluţionează chestiunile privind: 1) cererile şi demersurile înaintate, precum şi
recuzările declarate; 2) lista probelor care vor fi prezentate de către părţi la judecarea cauzei; 3) trimiterea cauzei după
competenţă sau, după caz, încetarea, totală sau parţială, a procesului penal; 4) suspendarea procesului penal; 5) fixarea
termenului de judecată; 6) măsurile preventive şi de ocrotire.
Şedinţa preliminară începe cu anunţarea numelui şi prenumelui judecătorului sau, după caz, al judecătorilor
completului de judecată, al procurorului şi grefierului. Desfăşurarea şedinţei preliminare se consemnează într-un
proces-verbal în conformitate cu prevederile art.336, care se aplică în mod corespunzător. Procesul-verbal se
semnează de către preşedintele şedinţei şi grefier. Instanţa de judecată soluţionează, prin încheiere, chestiunile
prevăzute în art.346 - 351. Încheierea adoptată în şedinţa preliminară este definitivă.

71. Relatați despre natura juridică a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Conform art. 504 Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procurorul şi învinuit
sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse.
Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției a apărut în baza instituției pledării care există în sistemul common
law, în care atunci când o persoană compare în fața instanței de judecată cu diferite ocazii, ea, de obicei, este întrebată
dacă pledează vinovat sau nevinovat. În esență, acordul de recunoaștere a vinovăției este o formă de negociere prin
intermediul căreia se încheie o înțelegere care soluționează una sau mai multe învinuiri aduse învinuitului fără a
desfășura un proces judiciar deplin în care inculpatului i se garantează toate drepturile prevăzute de lege.

72. Analizați condițiile de inițiere și încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției.

 Articolul 504. Noţiuni generale (2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris, cu
participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi
grave. (4) Instanţa de judecată este obligată să constate dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în
condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea apărătorului şi dacă există suficiente probe care confirmă
condamnarea. În funcţie de aceste circumstanţe, instanţa poate să accepte sau nu acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
(5) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atît de către procuror, cît şi de către învinuit, inculpat şi
apărătorul său. (6) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat în orice moment după punerea sub învinuire
pînă la începerea cercetării judecătoreşti.
Articolul 505.  (1) La iniţierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul trebuie să ia în considerare
următoarele circumstanţe: 1) voinţa învinuitului, inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi penale sau acuzarea
altor persoane; 2) atitudinea învinuitului, inculpatului faţă de activitatea sa criminală şi de antecedentele penale;3)
natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate; 4) căinţa sinceră a învinuitului, inculpatului şi dorinţa lui de a-şi asuma
responsabilitatea pentru cele comise de el; 5) voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului de a-şi recunoaşte
vinovăţia cît mai prompt şi de a accepta o procedură restrînsă;6) probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul
respectiv;7) interesul public de a obţine o judecare mai operativă cu cheltuieli mai reduse.
    (2) În cazul în care procurorul iniţiază procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei de către învinuit, inculpat,
el se adresează apărătorului şi învinuitului, inculpatului cu această iniţiativă. Apărătorul, în condiţii confidenţiale,
discută cu învinuitul, inculpatul:
    1) toate drepturile procesuale de care dispune învinuitul, inculpatul;    2) toate aspectele cazului, inclusiv ordonanţa

26
de punere sub învinuire sau, după caz, rechizitoriul; 3) toate posibilităţile de apărare de care ar trebui să beneficieze în
cazul respectiv; 4) pedeapsa maximă şi minimă care poate fi aplicată în cazul recunoaşterii vinovăţiei; 5) obligaţia
învinuitului, inculpatului, în caz de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, de a depune jurămînt în faţa
instanţei că va face declaraţii veridice privitor la infracţiunea pusă sub acuzaţie şi că aceste declaraţii vor putea fi
folosite într-un alt proces împotriva sa pentru declaraţii false; 6) faptul recunoaşterii vinovăţiei nu este consecinţă a
aplicării violenţei sau ameninţării.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit, inculpat şi apărătorul acestuia astfel ca
semnăturile să fie pe fiecare pagină a acordului.
Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de recunoaştere a vinovăţiei de către învinuit, inculpat a fost
examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui, prevăzută de prezentul articol, a fost respectată şi că
recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit, inculpat rezultă din înţelegerea lor confidenţială anticipată. Înainte de
prezentarea în judecată a cauzei cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, învinuitului şi apărătorului său le sînt
prezentate materialele dosarului pentru a lua cunoştinţă de ele, conform prevederilor art.293 şi 294, precum şi li se
înmînează rechizitoriul.

73. Caracterizați limitele judecării cauzei penale

Conform art. 325 CPP, Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub
învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.
    (2) Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi
nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.(art. 326 CPP).

74. Comparați procedura modificării învinuirii în ședința de judecată în sensul atenuării și în sensul agravării
situației inculpatului.
Instanța nu poate modifica din inițiativa sa acuzarea. 2 aspecte aici:
1) Instanța nu are dreptul, din inițiativa sa, să pronunțe o sentință de condamnare, unde va figura un alt articol
din CP, care ar agrava situația persoanei, alta decât este redată în rechizitoriu. De asemenea nu pot fi invocate alte
circumstanțe agravante, nu poate fi alt alineat al CP mai agravat, nu poate neglija circumstanțe atenuante menționate
în rechizitoriu etc.
2) Nu se limitează dreptul absolu a instanței de a interveni în situația de fapt și de drept și a o modifica în
momentul când pronunță sentința.
Observăm că în cazul atenuării sunt mai flexibile dispozițiile, pe când în cazul agravării trebuie de respectat
întocmai art. 326 CPP, astfel Procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă şi în instanţa de
apel este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul
agravării ei dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o infracţiune
mai gravă decît cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului, apărătorului lui şi, după caz,
reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire.  În instanţa de apel, procurorul poate modifica acuzarea în sensul
agravării doar în cazul în care a declarat apel.
Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au apărut
circumstanţe noi care vor influenţa încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că infracţiunea incriminată a fost
comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă neîntemeiat sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la
cererea procurorului, amînă examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru
efectuarea urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul stabilit la art.287,
pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. În primul caz,
instanţa restituie dosarul penal fără rechizitoriu şi fără procesul-verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în
situaţia cînd cauza se restituie procurorului în vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de
sub urmărire penală pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu.

75. Determinați rolul părților la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procurorul şi învinuit sau, după caz,
inculpat, care şi-a dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse. Este interzis instanţei
de judecată să participe la discuţii de recunoaştere a vinovăţiei. Instanţa de judecată este obligată să constate dacă
acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea apărătorului şi
dacă există suficiente probe care confirmă condamnarea. În funcţie de aceste circumstanţe, instanţa poate să accepte
sau nu acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Procurorul trebuie să ia în considerare următoarele circumstanţe prevăzute
la art. 505. Apărătorul, în condiţii confidenţiale, discută cu învinuitul, inculpatul condițiile prevăzute la art. 505 alin.
(2). Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit, inculpat şi apărătorul acestuia astfel ca
semnăturile să fie pe fiecare pagină a acordului. Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de

27
recunoaştere a vinovăţiei de către învinuit, inculpat a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui,
prevăzută de prezentul articol, a fost respectată şi că recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit, inculpat rezultă din
înţelegerea lor confidenţială anticipată.

76. Comparați instituția acordului de recunoaștere a vinovăției cu instituția judecării cauzei pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală.
Acordul de recunoaștere e prevăut la art. 504-509 CPP ca o procedură specială. Judecata pe baza probelor este
prevăzută la art. 3641 CPP, în cadrul părții pregătitoare a ședinței de judecată, și conform unor opinii ea tot trebuie să
fie inclusă ca procedură specială.
În cadrul acordului, persoana recunoaște vinovăția, iar la judecata în baza probelor ea nu recunoaște expres
vinovăția, ci doar probele care au fost administrate la urmărirea penală.
Ambele trebuie încheiate până la începerea cercetării judecătorești.
Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de procuror, cât și de făptuiotr, iar judecata în baza
probelor, se inițiează la dorința inculpatului, sau e întrebat de instanță.
Acordul de recunoaștere poate fin inițiat în orice moment după punerea sub învinuire pină la cercetare, dar
judecata în baza probelor după ce a fost înaintat rechizitoriul.
Referitor la pedeapsă, la judecata în baza probelor se menționează expres că beneficiază de o reducere cu 1/3 a
limitelor de pedeapsă la închisoare și muncă neremunerată; ¼ la limitele la amendă și dacă e detențiune pe viață e 30
ani închisoare. La acord, e porblemă că făptuitorul parcă ar fi cu ochii legați, nu știe ce pedeapsă va fi.

77. Identificați condițiile judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
 Articolul 3641. 
(1) Pînă la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că
recunoaşte săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în
faza de urmărire penală. (2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decît
dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi
probe. (3) În cadrul şedinţei preliminare sau pînă la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl întreabă pe inculpat
dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi
asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvîntul procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii
formulate. (4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele
inculpatului sînt stabilite şi dacă sînt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse
şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului. (5) În caz de admitere a cererii,
preşedintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente
responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile
judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvîntul în
formă de replică. (6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol.
    (8) Inculpatul care a recunoscut săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o
pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani. (9) În caz de respingere a cererii, instanţa dispune
judecarea cauzei în procedură generală.

78. Apreciați drepturile părții vătămate și a părții civile în procedura judecării pe baza probelor administrate
în faza de urmărire penală.
Instanța, după ce îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să fie conform procedurii date, acordă
cuvântul părții vătămate și părții civile asupra cererii formulate (un fel de principiu al contradictorialității). Președitele
ședinței, de asemenea, explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea
civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. (aici
e bine pentru că ele pot aduce probe pentru a-și susține poziția).
Vedem o problemă a părții vătămate, care a fost ridicată și la Curtea Constituțională, și anume că se bucură de
această instituție doar partea civilă, totuși judecătorul este obligat de a constata poziția părții vătămate și a decide până
la urmă dacă e nejustificată poziția ei.
Instanța trebuie la pronunțarea sentinței, de a ține cont și de acțiunea civilă, în cazul în care inculpatul o
recunoaște integral. În cazurile prevăzute în art. 225 (3) CPP, instanța poate să admită în principiu acțiunea civilă. În
alte cazuri instanța de judecată lasă acțiunea civilă fără soluționare în procesul penal, fapt ce nu împiedică persoana
care a inițiat acțiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.

28
79. Definiți noțiunea de control judiciar
Potrivit Hotărârii Plenului CSJ cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de
instrucție în procesul urmăririi penale,,,,, controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de
către o instanță independentă și imparțială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acțiunilor organului de urmărire
penală și a organului care efectuează activitatea specială de investigații în scopul depistării și înlăturării încălcărilor
drepturilor omului încă la faza de urmărire penală și asigurării respectării drepturilor, libertăților și a intereselor
legitime ale participanților la proces și a altor persoane.

80. Indicați acțiunile de urmărire penală efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucție.

Conform art. 301 CPP,  (1) Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire
penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor
telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.
(2) Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi punerea
bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în
baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu permit
amînare. Judecătorul de instrucţie trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în
termen de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sînt argumentate acţiunile de
urmărire penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată,
declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz, ilegală.
(3) În caz de neîndeplinire a cerinţelor legitime ale organului de urmărire penală, efectuarea silită a examinării
corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei, luarea de probe pentru cercetare
comparativă se face cu autorizarea judecătorului de instrucţie.

81. Determinați cazurile când judecata poate avea loc în lipsa inculpatului.
Conform art. 321 alin. (2), Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:
 1) cînd inculpatul se ascunde de prezentarea în instanţă; 2) cînd inculpatul, fiind în stare de arest, refuză să fie adus în
instanţă pentru judecarea cauzei şi refuzul lui este confirmat şi de apărătorul lui; 3) examinării unor cauze privitor la
săvîrşirea unor infracţiuni uşoare cînd inculpatul solicită judecarea cauzei în lipsa sa.

82. Argumentați obligativitatea participării inculpatului la judecarea cauzei în instanța de fond și în instanța de
apel.
În Guvec c. Turciei, Curtea a reamintit că dreptul acuzatului de a participa efectiv la proces include nu numai
dreptul de a fi prezent, dar și de a asculta și urmări procedura. Aceste drepturi sunt presupuse de noțiunea de
contradictorialitate și pot fi depsrinse din garanțiile cuprinse în special în paragraful 3 al art. 6 - ,,a se apăra el însuși”.
Participarea efectivă presupune ca acuzatul să aibă o înțelegere largă a naturii procesului, a mizei pe care o implică,
inclusiv a semnificației pedepsei care i-ar putea fi aplicată. Acest drept presupune de asemenea, dacă este necesară,
asistența, după caz, a unui interpret, avocat, asistent social, astfel încât să se înțeleagă ce se spune în instanță. Acuzatul
trebuie să poată urmări ce spun martorii acuzării și, daca e reprezentat, să poată explica avocatului apărării propria
versune a faptelor, declarațiile cu care nu este de acord și să aducă la cunoștință instanței orice chestiuni invocate în
apărare. În cazul judecării în lipsa inculpatului, participarea apărătorului e obligatorie.
83. Relatați despre măsurile procesuale de constrângere aplicate cu autorizarea judecătorului de instrucție.
Prin măsură procesuală de constrângere vom înțelege mijloace procesuale cu caracter restrictiv, (în cazul nostru)
aplicate de judecătorul de instrucție, în privința bănuitului, învinuitului, părții vătămate, martorului și altor persoane
pentru lichidare obstacolelor reale și posibile ce pot apărea în procesul cercetării și soluționării cauzei penale, în
scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesului penal.
Măsuri procesuale de constrângere ce pot fi aplicate de judecătorul de instrucție sunt: măsurile preventive privative de
libertate, amenda judiciară, punerea sub sechestru a bunurilor, suspendarea provizorie din funcţie, ridicarea provizorie
a permisului de conducere a mijloacelor de transport, măsuri speciale în privinţa persoanei juridice.
O măsură procesuală de constrângere o reprezintă reținerea care poate avea loc în baza: procesului-verbal de reținere;
ordonanței OUP, hotărârii instanței de judecată (per ex. cazul în care persoana citată nu s-a prezentat fără motive
întemeiate, nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitate prezentării acesteia, nu este cunoscut locul aflării
ei).
Judecătorul de instrucţie se pronunţă prin încheiere, conform art. 306 din CPP, sau prin autorizaţie asupra ordonanţei
organului de urmărire penală, conform alin.2 al art. 205 în cazul punerii sub sechestru a bunurilor.  
Procedura aplicării măsurilor procesuale de constrângere în fața jud. de instrucție prevede posibilitatea participării la
ședința de judecată a persoanei față de care se soluționează demersul privind aplicarea unei măsuri procesuale de
constrângere, fie posibilitatea atacării actelor procedurale prin care s-a dispus aplicare acestora.

29
84. Analizați condițiile de aplicare a măsurilor procesuale de constrângere cu autorizarea judecătorului de
instrucție.
Măsurile procesuale de constrângere se aplică atunci când există necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor
condiții:
 Procesul penal să fie declanșat. Astfel până la începerea urmăririi penale nu se admite aplicare măsurilor
restrictive (excepție, reținerea persoanei în flagrant delict);
 Existența unor anumite temeiuri faptice și juridice expres prevăzute de lege.
 Să existe o hotărâre legală și motivată a OUP, procurorului, inst. de jud., în cazurile și procedurile prevăzute
de lege.

85. Caracterizați nemijlocirea judecării cauzei.

Art. 314 CPP „Instanţă de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate
aspectele, probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora, inclusiv să audieze inculpaţii, părţile
vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să dea citire rapoartelor de expertiză, proceselor-verbale şi altor
documente, precum şi să examineze alte probe prevăzute de prezentul cod.”
Instanța astfel urmează să „pipăie” probele, prin urmare orice probă poate fi menționată în baza sentinței decât doar
dacă a fost examinată de instanță în mod nemijlocit.
Astfel ca exemplu, toți martorii urmează a fi audiați în fața instanței, decât doar dacă este un martor protejat (există
proceduri speciale), art. 109-110 CPP.
Principiul dat se aplică și la judecarea cauzei în apel, în funcție de solicitarea părților, dar și aplicare efectului
Devolutiv (instanța din oficiu poate examina toate aspectele).

86. Distingeți amânarea ședinței de judecată de suspendarea judecării cauzei.

Art. 330 și 331 CPP distinge aceste două noțiuni procesuale.
Prin amânare vom înțelege situația în care nu poate fi judecată din motivul neprezentării în şedinţă a uneia din părţi
sau a martorilor ori din alte motive întemeiate, instanţa, în urma consultării părţilor va decide amânarea şedinţei şi
dispune părţii obligate să prezinte probe să ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au
prezentat şi pentru asigurarea judecării cauzei la data fixată de instanţă. Hotărârea instanţei privind amânarea şedinţei
se adoptă prin încheiere motivată, care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. Amânarea subînțelege o reținere
de scurtă durată, art. 331 ne enumerând exhaustiv motivele dispunerii ei, termenul de amânare poate fi stabilit în
funcție de circumstanțele apărute.
Pe când suspendarea poate fi aplicată conform art. 330 doar în cazul în care inculpatul suferă de o boală gravă, acest
impediment urmează a fi stabilit prin constatare medico-legală sau aviz medical prezentat de instituția unde se tratează
inculpatul. Motivul suspendării este imposibilitatea participării persoanei la judecarea cauzei penale. Totuși procesul
poate continua în cazul existenței mai multor inculpați, iar în cazul ce ține de bolnav, cauza penala va fi disjunsă.

87. Enumerați circumstanțele suplimentare ce urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii.

Pe lângă cele stabilite la art. 96, adică: faptele referitoare la existenţa elementelor infracţiunii, precum şi
cauzele care înlătură caracterul penal al faptei; circumstanţele prevăzute de lege care atenuează sau agravează
răspunderea penală a făptuitorului; datele personale care caracterizează inculpatul şi victima; caracterul şi mărimea
daunei cauzate prin infracţiune; bunurilor destinate sau utilizate pentru săvârșirea infracţiunii sau dobândite prin
infracţiune, indiferent de faptul cui ele au fost transmise; toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei + trebuie
să fie descoperite cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii.
Art. 47 stabilește pe lângă aceste circumstanțe și următoarele:  vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii);
condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui,
particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori
asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii; iar în cazul când se constată că
minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă
el a fost pe deplin conştient de săvârșirea actului.

88. Indicați particularitățile aplicării măsurilor procesuale de constrângere față de minori în comparație cu
majorii.
Potrivit art. 477 din CPP, la soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în
fiecare caz, se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere, conform art. 184 din CPP.
Reţinerea minorului, precum şi arestarea preventivă în temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186 din CPP pot fi
aplicate doar în cazuri excepţionale, când au fost săvârșite infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave. Despre reţinerea minorului se înştiinţează imediat părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, iar demersul
30
privind arestarea preventivă se soluţionează cu participarea obligatorie a reprezentantului legal. Art. 166 alin. (5)
reținerea nu poate depăși 24 de ore. Conform alin. (8) al art.186 din CPP, durata ţinerii în stare de arest a învinuiţilor
minori nu poate depăşi 8 luni. Martorul minor în vârstă de până la 14 ani nu poate fi supus aducerii silite, ținând cont
de dispoziţia alin. 5 al art. 199 din CPP.

89. Relatați în ordine succesivă acțiunile judecătorului în partea pregătitoare a ședinței de judecată.
Art. 354 - Preşedintele şedinţei de judecată deschide şedinţa şi anunţă care cauză penală va fi judecată;
Art. 355 - Apelul părților și celorlalte persoane citate;
Art. 356 - După apelul martorilor, preşedintele şedinţei de judecată cere ca ei să părăsească sala de şedinţă şi le pune
în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţarea lui. Preşedintele ia măsuri ca martorii audiaţi să nu comunice cu cei
neaudiaţi.
Art. 357 - dacă există traducător/interpret, Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea şi competenţa interpretului,
traducătorului şi explică drepturile şi obligaţiile. Interpretul, traducătorul sunt preveniţi, contra semnătură, asupra
răspunderii ce o poartă în caz de interpretare sau traducere intenţionat incorectă, conform art.312 din Codul penal.
Art. 358 - Preşedintele şedinţei de judecată stabileşte identitatea inculpatului. Preşedintele şedinţei verifică dacă
inculpatului i-a fost înmânată informaţia în scris privind drepturile şi obligaţiile sale, copia de pe rechizitoriu şi dacă îi
sunt clare aceste documente.
Art. 359 - Preşedintele stabileşte identitatea procurorului şi a avocatului şi documentele care confirmă calitatea şi
împuternicirile lor. În acelaşi mod se stabileşte identitatea părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile
şi a reprezentanţilor lor, Președintele verifică și dacă persoanelor le-a fost înmânată informaţia privind drepturile şi
obligaţiile lor şi dacă acestea le sunt clare.
Art. 360 - Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său şi, după caz, şi ale celorlalţi judecători din complet,
ale procurorului, grefierului, precum şi ale expertului, interpretului, traducătorului şi specialistului, dacă aceştia
participă la judecare, şi verifică dacă nu sînt cereri de recuzare sau abţineri.
Art. 361 -  Preşedintele şedinţei de judecată anunţă numele şi prenumele apărătorului şi constată dacă inculpatul
acceptă asistenţa juridică a acestui apărător, renunţă la el cu schimbarea lui sau singur îşi va exercita apărarea.
Art. 362 - Președintele soluționează chestiuni în privința judecării cauzei în lipsa vreuneia din părţi sau a altor
persoane citate.
Art. 363 -  Dacă la judecarea cauzei participă expertul sau specialistul, preşedintele stabileşte identitatea şi
competenţa acestora şi le explică drepturile şi obligaţiile.
Art. 364 -  Preşedintele şedinţei întreabă fiecare parte în proces dacă are careva cereri sau demersuri. Cererile sau
demersurile formulate se soluţionează de către instanţă după audierea opiniilor celorlalte părţi asupra cerinţelor
înaintate. (părțile pot prezenta inclusiv cerere de administrarea unor probe noi).
Art. 3641 -  În cadrul şedinţei preliminare sau până la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl întreabă pe inculpat
dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi
asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvântul procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii
formulate.
Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt
stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la
audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.  În caz de admitere a cererii, preşedintele explică
persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă
propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun
din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvântul în formă de replică.
Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o
pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.  În caz de respingere a cererii, instanţa dispune
judecarea cauzei în procedură generală.

90. Stabiliți și argumentați diferite consecințe în dependență de neprezentarea în ședință a vreuneia din părți
sau a altor persoane citate.
1. art. 355 După apelul părţilor şi celorlalte persoane citate, grefierul raportează prezentarea în instanţă şi motivele
neprezentării celor care lipsesc. Art. 362 Instanța urmează să soluționeze chestiunea dată, ascultând părțile în proces.
În caz de neprezentare a vreunui martor, a expertului sau a specialistului legal citaţi, instanţa, ascultînd opiniile
părţilor asupra acestei chestiuni, dispune continuarea şedinţei şi ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei lor,
dacă aceasta este necesar, sau dispune părţii care nu a asigurat prezenţa să o asigure la şedinţa următoare.

31
2. În cazul în care inculpatul suferă de o boală gravă care îi împiedică participarea la judecarea cauzei, atunci
judecarea cauzei poate fi suspendată.
3. În cazul în care cauza nu poate fi judecată din motivul neprezentării în şedinţă a uneia din părţi sau a martorilor ori
din alte motive întemeiate, instanţa, în urma consultării părţilor, decide amînarea şedinţei şi dispune părţii obligate să
prezinte probe să ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au prezentat şi pentru
asigurarea judecării cauzei la data fixată de instanţă.
4.  La reluarea cercetării judecătoreşti, în caz de neprezentare a părţilor la pronunţare, instanţa numeşte o nouă dată
pentru şedinţă, ce nu poate depăşi termenul de 15 zile de la data stabilită pentru pronunţare, cu citarea părţilor şi a
persoanelor interesate. (art. 383 alin. 2).
5. Neprezentarea părților citate legal în instanță nu împiedică examinarea cauzei de instanța de judecată.

91. Relatați despre acțiunile procesuale aplicate în cazul minorilor.

Conform art. 477 La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz
se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere conform dispoziţiilor art.184. Reţinerea
minorului, precum şi arestarea lui preventivă în temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186, pot fi aplicate doar în
cazuri excepţionale când au fost săvârșite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de
grave.  Despre reţinerea sau arestarea preventivă a minorului se înştiinţează imediat procurorul şi părinţii sau alţi
reprezentanţi legali ai minorului, fapt care se consemnează în procesul-verbal de reţinere.
Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se efectuează în condiţiile art.104 şi nu poate dura mai mult de 2
ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 4 ore pe zi.  La audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor,
participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie.
Modul de citare şi audiere a martorului minor se efectuează în condiţiile prevăzute în art. 105, 109 şi 478-480, care se
aplică în mod corespunzător. Martorului minor înainte de începerea audierii i se explică drepturile şi obligaţiile
prevăzute în art.90, inclusiv de a face declaraţii veridice. Martorul minor nu depune jurământ.

92. Analizați particularitățile acțiunilor procesuale aplicate minorilor, în comparație cu majorii.

În primul rând vor exista circumstanțele suplimentare ce urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii. (pct. 87).
În a doilea rând vis a vis de măsurile procesuale de constrângere urmează a fi luat în considerare că pentru a nu trauma
psihicul minorului, în toate cazurile se va discuta posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere conform dispoziţiilor
art.184 (pct. 88 și 91).
Disjungerea cauzei cu minori, dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi, cauza în
privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formînd un dosar separat.
Minorul are unele drepturi suplimentare precum: să fie reprezentat la toate etapele procesului de un reprezentant legal
şi de avocet; dacă are vârsta dintre 14-16 ani : să recuze interpretul, pedagogul, psihologul implicat la audiere; să
refuze participarea reprezentantului; să scrie personal declaraţii, cereri, plîngeri împotriva ofiţerului de urmărire
penală, procurorului şi instanţei de judecată, etc.
Minorul poate fi îndepărtat din cadrul ședinței de judecată pe parcursul examinării circumstanțelor care ar putea avea
un efect negativ asupra sa, la cerere reprezentantului legal sau avocatului.
După ce instanța decide condamnarea acestuia, inculpatul minor poate fi liberat de pedeapsă penală și să-i fie aplicat
măsuri cu caracter educativ, internarea într-o instituție specială de învățământ și de reeducare sau într-o instituție
curativă și reeducare.

93. Relatați despre importanța cercetării judecătorești prin prisma garanțiilor dreptului la un proces echitabil.
Cercetarea judecătorească este acea etapă a procesului penal care în primul rând are drept funcție cercetarea probelor
prezentate de către partea acuzării nemijlocit de către instanța de judecată.
Doctrina și practica recunoaște mai multe garanții ale unui proces penal echitabil, printre care: accesul liber la justiție,
dreptul la apărare, dreptul la tăcere, prezumția nevinovăție, termenul rezonabil de examinarea cauzelor, publicitatea
procesului penal, oficialitatea procesului penal, calitatea actului de justiție: obligația de motivare a sentinței, non bis in
idem, dreptul la un nivel dublu de jurisdicție în materie penală.
Totuși pentru faza cercetării judecătorești este vital de a fi respectată garanția contradictorialității procesului, de unde
derivă și egalitatea armelor între părți în cadrul procesului penal.
Această garanție bazându-se pe 3 piloni:
 Stabilirea poziției procesuale a părților cu drepturi egale și interese contrare (acuzarea și apararea), în așa fel
încît să se realizeze egalitatea acestora, acordîndu-le posibilitatea folosirii tuturor mijloacelor legale față de punctele
de vedere contradictorii asupra învinuirii, după caz, și asupra acțiunii civile înaintate în procesul penal.
Contradictorialitatea ingăduie părţilor în proces să participe in mod activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea
drepturilor sau apărărilor lor in cursul desfăşurării procesului avand dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute
de fiecare dintre ele.
32
 Separarea principalelor funcții procesuale, așa incît apararea, acuzarea și justiția să se exercite de subiecți
procesuali distincți. În activitatea procesuală se conturează distinct trei funcţii procesuale: acuzarea, apărarea şi
soluţionarea cauzei (numită și funcție a justiției).
 Rolul conducător, obiectiv și imparțial al instanței de judecată, obligată, potrivit art. 314 alin. 2 CPP, de a crea
părţilor angajate în proces condiţiile necesare pentru cercetarea multilaterală şi în deplină măsură a circumstanţelor
cauzei, astfel, legiuitorul prevăzind confruntarea de opinii şi argumente legate de soluția ce urmează a fi dată în cauză
Principiul contradictorialității regăsindu-se în art. 6 CEDO.
În ce privește egalitatea armelor, Curtea impune obligaţia de a trata părţile în mod egal, fără ca una dintre ele să poată
revendica un drept de care cealaltă nu a beneficiat.

94. Analizați rolul instanței de judecată la cercetarea judecătorească a probelor testimoniale.

Probele testimoniale sunt sinonime cu mărturiile sau declarațiile.
Instanța de judecată are un rol bine definit vis a vis de fiecare participant care urmează să depună declarații verbale în
cadrul cercetărilor judecătorești:
1. Audierea inculpatului
Instanţa trebuie să se abţină de a pune întrebări care pot să ridice semen de imparţialitate. Din aceste considerente
întrebările puse de instanţa trebuie să poarte un caracter de concretizare.
2. Audierea părții vătămate
Instanța la aprecierea declaraţiilor părţii vătămate este obligată să ia consideraţie și anumiţi factori psihologici ce
caracterizează de regulă atitudinea părţii vătămate faţă de fapta examinată. De exemplu în unele cazuri exagerarea
prejudiciului cauzat.
În unele cazuri cum ar fi infracțiunile sexuale, instanța poate lua decizia de a interzice inculpatului și apărătorului său
să prezinte probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a victimei.
3. Audierea părţii civile şi a părţii civilmente responsabile
Instanța de judecată îi va asculta după aceleași norme ca și pe martori, daca aceștia vor dori să depună declarații.
4. Declarațiile martorului
Instanța urmează să îi audieze fie pe ei personal, fie în anumite cazuri, să li dea citire declarațiilor, sau prin alte
metode, dacă circumstanțele o cer pentru protecția martorului.
După audierea tuturor participanților la procesul penal, Instanța are rolul de a contrapune declarațiile fiecăruia între ele
și vis a vis de alte probe, pentru a își crea o opinie imparțială și obiectivă față de cazul penal.

95. Enumerați chestiunile specifice ce urmează a fi soluționate de instanță la adoptarea sentinței în procesul
unui minor.
Art. 385. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei
            (1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în următoarea
consecutivitate:
            1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
            2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;
            3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută ea;
            4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
            5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;
            6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care anume;
            7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi recomandările serviciului
de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;
            8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu;
            9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii;
            10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;
            11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă;
            12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;
            13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;
            14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;
            15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa inculpatului;
            16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să fie aplicat tratament
medical forţat de alcoolism sau narcomanie.
            (2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa soluţionează chestiunile arătate
în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte.
            (3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează chestiunile prevăzute
în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.
33
            (4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpatului,
precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări, instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei
inculpatului drept recompensă pentru aceste încălcări.
 Art. 485. Chestiuni ce urmează a fi soluţionate de instanţă la adoptarea sentinţei în procesul unui minor
            (1) La adoptarea sentinţei în procesul unui minor, în afară de chestiunile indicate în art.385, instanţa de
judecată urmează să examineze posibilitatea liberării de pedeapsa penală a minorului în conformitate cu dispoziţiile
art.93 (Minorii condamnaţi pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave sînt liberaţi de
pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se constată că scopurile pedepsei pot fi atinse prin aplicarea măsurilor de
constrîngere cu caracter educativ prevăzute la art. 104.) din Codul penal sau suspendării condiţionate a executării
pedepsei de către minor conform dispoziţiilor art.90 (Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel
mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă,
instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu
este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei
aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării
pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă) din Codul penal.
            (2) În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o instituţie specială de învăţămînt şi
reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter
educativ, prevăzute în art.104 din Codul penal, instanţa informează despre aceasta organul specializat de stat respectiv
şi pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra comportării minorului condamnat.

96. Analizați importanța referatului presentințial în cauzele privind minori.

Referatul presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii este un document scris, cu caracter consultativ şi de
orientare, avînd rolul de a oferi organului de urmărire penală, procurorului, instanţei de judecată date despre persoana
bănuitului, a învinuitului sau a inculpatului, despre nivelul de instruire şcolară, despre comportamentul, mediul
familial, cercul de prieteni şi despre factorii care influenţează sau pot influenţa conduita lui generală.
Astfel Referatul presentential ofera instantei de judecata o imagine clara asupra persoanei invinuite / inculpate, cu
privire la motivele care au stat la baza savarsirii infractiunii, a circumstantelor familiale si sociale.

97. Explicați ordinea cercetării judecătorești.

Cercetarea judecătorească se declanşeaza cu darea citiri de catre procuror a acuzarii formulate.
Un alt act constă în determinarea ordinii de cercetare a probelor art 365 CPP stabileşte ordinea de examinare a
probelor menţionînd că în primul rind se cercetează probele acuzării. Instanţa poate modifica ordinea cercetării
judecătorești la cererea părţii. În acest caz se va consulta poziţia părţii opuse. De regulă, stabilirea ordinii cercetării
judecătorești este în dependenţă de mai mulţi facori, de ex. dacă persoana se acuză în săvîrșirea mai multor infracţiuni
sau există mai mulţi făptuitori etc.
De regulă se audiază inculpatul, celelalte părți, martorii, se cercetează documentele și procesele verbale ale acțiunilor
procesuale, între timp pot fi dispuse efectuarea de expertize și audierea ulterioară a expertului, la cererea părților
instanța poate efectua dacă consider oportun și alte acțiuni procesuale pentru constatarea circumstanțelor cauzelor.
Astfel din cele relatate mai sus nu există o ordine strict determinat al cercetării judecătorești, însă sensul pentru care
audierea persoanelor este poziționată la început, este probabilitatea ca ulterior acestea să nu mai poată depună
declarații, așa că este imperios necesar de a fi audiate toți participanții la proces care depun declarații cât mai repede.

98. Comparați condițiile de administrare a probelor în cadrul cercetării judecătorești și în cursul urmăririi
penale.
Administrarea probelor la faza urmăririi penale este funcția OUP, care urmează să le colecteze și verifice, atât pe cele
în defavoare inculpatului, cât și cele în defavoarea acestuia. Pe când instanța de judecată are un rol mai mult de
verificare decât de colectare, permițând administrarea de noi probe doar dacă există temeiuri rezonabile, Instanța
urmează să coroboreze unele cu altele și să își creeze o opinii obiectivă vis a vis de circumstanțele ce se conturează în
urma prezentării acestora.

99. Numiți condițiile de citare a unui minor.

Articolul 478. Modul de chemare a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor
Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, care nu se află în stare de arest, la organul de urmărire penală
sau în instanţa judecătorească se face prin părinţii acestuia sau prin alţi reprezentanţi legali, iar în cazul în care minorul
se găseşte într-o instituţie specială pentru minori, prin administraţia acestei instituţii.

Citarea urmează a fi în formă scris, în cazul în care nu sa prezentat citația, minorul sub 14 ani nu poate fi adus silit la
organul de urmărire penală.

34
Minorul în vîrstă de pînă la 16 ani va fi citat prin intermediul părinţilor sau al tutorelui, cu excepţia cazului în care
acest lucru nu este posibil. Aducerea forțată a martorilor minori este interzisă. Drepturi fundamentale: Minorii, și în
special cei în conflict cu legea, beneficiază de drepturile acordate adulților.
Citarea minorului trebuie să aibă loc pentru un timp care nu provoacă discomfort acestuia şi nu îl întrerup de la
procesul de studii

100. Analizați cerințele speciale de audiere a minorului.

Urmează a fi respectate în principal regulile generale cu privire la audierea persoanei bănuite, învinuite sau inculpate,
cu aplicare dispozițiilor generale ce țin de persoana minorului (art. 479 CPP).
Drept dispoziții speciale: audirea minorului nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate
depăşi 4 ore pe zi; la audierea bănuitului învinuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului şi a pedagogului
sau psihologului este obligatorie; pedagogul sau psihologul este în drept, cu consimţămîntul organului de urmărire
penală, să pună întrebări minorului, iar la sfîrşitul audierii, să ia cunoştinţă de procesul-verbal sau, după caz, de
declaraţiile scrise ale minorului şi să facă observaţii în scris referitor la plenitudinea şi corectitudinea înscrierii lor.

101. Explicați obiectul deliberării.

Deliberarea reprezintă o totalitate de acţiuni prin care instanţa, după încheierea dezbaterilor judiciare, recurge la
verificarea şi evaluarea materialului probator şi procedural al cauzei, în vederea aprecierii definitive asupra acestuia şi
a soluţiei ce urmează să fie dată conflictului de drept penal ori o consfătuire a membrilor completului, asupra
problemelor supuse acestei operaţiuni, în care fiecare membru al completului de judecată îşi exprimă punctul de
vedere cu la rezolvarea cauzei. În cazul cînd cauza se examinează de către un complet de judecată, deliberarea nu
prezintă altceva decît o consfătuire a membrilor completului, asupra obiectului deliberării, fiecare dintre ei
exprimîndu-şi opinia sa cu privire la toate aspectele dezbătute, precum şi la soluţia ce urmează a se adopta în
rezolvarea cauzei.
Obiectul deliberării reprezintă chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei
(art. 385 CPP). Legea face o inventariere a acestor chestiuni, deoarece aria lor este foarte extinsă. Ele pot fi separate
după conţinutul său în chestiuni de fapt şi chestiuni de drept. Expunerea lor în lege nu este una întîmplătoare, ci una
bazată pe ordinea logică, întrucît un răspuns negativ la o întrebare anterioară întrerupe necesitatea de a continua
examinarea întrebărilor posterioare. Astfel, fiecare din aceste întrebări determină existenţa următoarei întrebări. În
lege se precizează că deliberarea se face mai întîi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra celor de drept, cum este şi
firesc de altfel, or, nu poate să existe o încadrare juridică a unei fapte, dacă aceasta însăşi nu există. De exemplu,
instanţa nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei inculpatului dacă nu s-a dovedit mai întîi că această faptă a fost
săvîrşită de către inculpat.

102. Clasificați soluțiile instanței de judecată asupra acțiunii civil în procesul penal.
Instanţa este obligată să examineze acţiunea civilă, pornită în cauza penală, să acorde părţilor cuvînt în privinţa ei, să
expună în sentinţă opiniile lor şi, referindu-se la legea materială, să ia una din hotărîrile prevăzute în art.387 alin.(1)
CPP (O dată cu sentinţa de condamnare, instanţa de judecată, apreciind dacă sînt dovedite temeiurile şi mărimea
pagubei cerute de partea civilă, admite acţiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge.). În cazul cînd acţiunea civilă
este admisă integral sau parţial, în dispozitivul sentinţei se indică termenul de executare benevolă. Aceasta rezultă din
cerinţele alin.(7) art.241 Cod de procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în care instanţa judecătorească stabileşte
modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării,
în dispozitiv se face o menţiune în acest sens.

103. Definiti notiunea de plingere adresata judecatorului de instructie

Plingerea reprezintă încunoştinţarea făcută catre judecatorul de instructie de o persoană fizică sau de o persoană
juridică referitoare la o drepturile si liberatirle fundamentale care i-au fost incalcate de organul de urmarire penala pe
parcursul desfasurarii urmarii penale în urma examinării careia judecătorul de instrucţie, considerînd
plîngereaîntemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate aledrepturilor şi
libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actuluisau acţiunii procesuale atacate.

104. Analizati sfera controlului judiciar in cadrul adresarii plingerii

Judecătorul de instrucţie are atributii legate de soluţionarea plîngerilor împotriva:
a) actelor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii
b) acţiunilor ilegale ale procurorului
Prin acţiuni ale organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii,
pasibile de a fi contestate, se înţelege:

35
a) actele procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de Codul de
procedură penală şi de Legea cu privire la activitatea operativă deinvestigaţii,
b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie de răspundere, care activează în procesul de urmărire
penală sau care exercită activitate operativă de investigaţii (procurorul, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care
exercită activitate operativă de investigaţie) c) alte acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere a depăşit
atribuţiile sale de serviciu.
Nu orice acţiune a organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate operativă de investigaţii poate
fi atacată judecătorului de instrucţie ci doar aceea care a afectat un drept legal reglementat de legea materială sau
procesuală, adică drepturi şi libertăţi constituţionale ale persoanei.
Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului de urmărire penală care pot fi
atacate judecătorului de instrucţie: 1) actul privind refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau
denunţul referitor la săvîrşirea infracţiunii, (în termen de 5 zile, art.265); 2) ordonanţa de neîncepere a urmăririi
penale, (art.274); 3) refuzul organului de urmărire penală de a recunoaşte persoana în calitate de parte civilă, (art.222);
4) refuzul organului de urmărire penală de a restabili termenul procedural omis, (art.234); 5) hotărîrea organului de
urmărire penală cu privire la respingerea cererii sau demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă,
(art.247); 6) ordonanţa de încetare a urmăririipenale, de scoatere a persoanei de sub urmărire (art.285); 7) ordonanţa
de clasare a cauzei penale, (art.286) ; 8) refuzul organului de urmărire penală de a satisface demersurile în cazurile
prevăzute de lege, (art.313); 9) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei,
(art.313).
Însă, conform legii, nu sunt pasibile de a fi atacate judecătorului de instrucţie la faza de urmărire penală: hotărîrea
asupra abţinerii sau recuzării procurorului, (art.54); hotărîrea privindsoluţionarea cererii de înlăturare din procesul
penal al apărătorului, (art.72); hotărîrea privind recuzarea interpretului, traducătorului, (art.86); hotărîrea privind
recuzarea expertului, (art.89), deşi, acestea pot fi invocate în cazul trimiterii cauzei în judecată
Nu sunt pasibile de a fi atacate de regulă şi hotărîrile privind pornirea urmăririi penale;ordonanţa, de recunoaştere a
persoanei în calitate de bănuit, învinuit; ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea expertizei; etc. Aceste acte
procedurale sunt nişte procedee legate de desfăşurarea normală a urmăririi penale şi, însăşi pornirea urmăririi penale,
recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea efectuării unei expertize nu
afectează prin sine însăşi careva drepturi sau libertăţi constituţionale. Acestea sunt nişte măsuri procesuale prevăzute
de lege, necesare într-o societate democratică, au un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu
criminalitatea, şi acest scop este proporţional anumitor restricţii care pot avea loc în cadrul desfăşurării acţiunilor
menţionate. Hotărîrile organului de urmărire penală privind declanşarea procesului penal, de regulă nu poate fi atacată
în instanţele de judecată pe acest temei juridic, datorită faptului că această hotărîre nu este definitivă şi constituie doar
începutul urmăririi penale, care în continuare duce la punerea sub învinuire a unor persoane şi care se finalizează cu
terminarea urmăririi penale şi cu întocmirea rechizitoriului, fie cu încetarea urmăririi penale în temeiul prevăzut de
Codul de procedură penală. După terminarea urmăririi penale cu întocmirea rechizitoriului, materialele cauzei se
înaintează în judecată.

105. Indentificati temeiurile si descrieti structura sentintei de incetare a procesului penal.

Temeiuri (art 391 CPP)
Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau împăcat;
2) a intervenit decesul inculpatului;
3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă;
5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă de încetare a
urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal;
6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală;
precum şi
7) În cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal. (Liberarea de răspundere penală a minorilor, Liberarea de
răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţionala, Liberarea de răspundere penală în legătură cu
renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii)

În cazul prevăzut în art.332 alin.(2), instanţa încetează procesul penal, cu aplicarea sancţiunii administrative prevăzute
în Codul contravenţional.
Structura
Sentinta se compune din partea introductiva, partea descriptiva si dispozitiv.
Partea introductiva: reprezinta o parte identificatoare a sentintei deoarece permite determinarea tuturor informatiilor
ce tin de subiectii participanti la judecarea cauzei, de modul de desfasurare a sedintei de judecata, de incadrare

36
juridica succinta a faptei penale examinate, precum si coordonatele temporale si spatiaale in care se desfasoara
judecarea cauzei.
Partea descriptiva: Instanta va expune explicit cauzele ce impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau cauzele ce
impiedica exercitarea acesteia. Vor fi expuse si analizate probele ce permit luarea acestei decizii. (art 394(4))
Dispozitivul trebuie sa cuprinda referinte la datele identificatoare ale inculpatului, disozitia de incetare a procesului si
temeiul legal al acestei dispozitii, dispozitia de revocare a masurilor preventive(daca acestea au fost aplicate) si
dispozitia de revocare a masurilor de asigurarea actiunii civile si a confiscarii speciale, daca astfel de masuri au fost
luate. In urma adoptareii sentintei de incetare a procesului, Instanta va dispune eliberarea imediata a inculpatului tinut
in stare de arest.
Conform articolul 396 dispozitivul sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal trebuie să cuprindă:1)
numele, prenumele şi patronimicul inculpatului; 2) dispoziţia de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului
penal şi motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea procesului;3) dispoziţia de revocare a măsurii
preventive, dacă o astfel de măsură a fost aplicată;4) dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi
a eventualei confiscări speciale, dacă astfel de măsuri au fost luate.

106. Comparati dispozitivul sentintei de incetare a procesului penal si dispozitivul sentintei de condamnare
Dispozitivul sentintei de condamnare contine informatii cu privire la constatatrea ca inculaptul este vinovat de
savirsirea infractiunii, categoria si marimea pedepsei, categoria penitenciarului unde se va executa pedeapsa, data de
la care incepe executarea pedepsei, dispozitii despre computarea retinerii, arestarii prevetive sau arestarii la domiciliu,
daca inculpatul pina la darea sentintei se afla in stare de arest, dispozitii privitoare la masura preventiva ce se va
aplica inculpatului pina cand sentinta va deveni definitiva.
Daca inculpatul este invinuit in baza mai multor aricole, trebuie sa se indice precis in baza caror anume articole el a
fost achitat si in baza caror a fost condamnat. În toate cazurile, pedeapsa trebuie să fie precizată astfel încît la
executarea sentinţei să nu apară nici un fel de îndoieli cu privire la categoria şi mărimea pedepsei stabilite de instanţa
de judecată.
Pe de alta parte, dispozitivul sentintei de incetare a procesului penal, nu va contine asemenea prevederi. Dispozitivul
sentinei de incetare a procesului penal va contine
-dispoziţia de încetare a procesului penal şi motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea procesului;
-dispoziţia de revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost aplicată;
-dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări speciale, dacă astfel de
măsuri au fost luate.

107. Definiti notiunea de recurs acceleatoriu

Recurs acceleatoriu- recurs ordinar doar ca foarte rapid

108. Determinati rolul judecatorului de instructie in examinarea recursului acceleatoriu

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.
Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:
1) complexitatea cazului;
2) comportamentul participanţilor la proces;
3) conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată.
4) importanţa procesului pentru cel interesat;
5) vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.
Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv, precum şi
minori, se fac de urgenţă şi în mod preferenţial.
Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecarea cazului – de către
instanţa respectivă.
În situaţia în care, la efectuarea urmăririi penale sau la judecarea unei cauze concrete, există pericolul încălcării
termenului rezonabil, participanţii la proces pot adresa judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei care judecă
în fond cauza o cerere privind accelerarea urmăririi penale sau a procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se
face în absenţa părţilor, în termen de 5 zile lucrătoare, de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către un alt
judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează cauza.
Judecătorul de instrucţie sau instanţa decide asupra cererii printr-o încheiere motivată, prin care fie că obligă organul
de urmărire penală sau, după caz, instanţa care judecă în fond cauza să întreprindă un act procesual, stabilind, după
caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune nici unei căi de
atac.

109. Caracterizati temeiurile sentintei de achitare

37
art.390 CP-> Sentinţa de achitare se adoptă dacă:
  1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
 Este un temei ce exclude situaţiile în care evenimentul (de ex. decesul persoanei) există dar nu este rezultatul unei
fapte umane, dar este rezultatul unor factori naturali sau în rezultatul acţiunilor persoanei decedate (de ex. sineucidere,
accident în industrie). Acest temei include şi situaţiile cînd din eroare se sesizează faptul săvârşirii unei infracţiuni (de
ex. omor; răpire de persoane sau furt), fiind constat ulterior că persoana presupusă este în viaţă; se află în condiţii
legale în alt loc sau obiectul presupus sustras este găsit şi nu există în general fapta unei persoane. Astfel potrivit
articolului 51 Cod penal fapta prejudiciabilă săvârşită este temei real al răspunderii penale, iar inexistenţa faptei
exclude răspunderea penală şi respectiv exclude pornirea sau desfăşurarea urmării penale, adoptîndu- se după pornire
o ordonanţă de clasare sau după caz de scoatere de sub urmărire penală. Constatarea unei situaţii care se include în
temeiul arătat exclude răspunderea penală precum şi oricare alte feluri de răspundere juridică (de ex. civilă;
administrativă; disciplinară).
2) fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;
Pe parcursul judecarii cauzei reiesind din circumstantele cauzei precum si din probele administarte reiese ca fapta in
cauza nu a fost savirsit de persoana invinuita. In aces caz, se va pronunta o sentinta de achitare a persoanei, insa
urmarirea penala va continua pentru a identifica faptuitorul si al trage la raspundere.
3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;
Situatia cand exista o anumită faptă a unei persoane, dar care nu se încadrează într-o componenţă concretă a
infracţiunii. Astfel componenţa infracţiunii (totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală) este
temeiul juridic al răspunderii penale potrivit articolului 51 Cod penal, dacă în urma administrării probelor se constată
că faptei concrete îi lipsesc anumite elemente sau semne a elementelor prevăzute de partea generală şi partea specială
a Codului penal care ar permite calificarea acestea drept o infracţiune şi nu este posibilă schimbarea încadrării juridice
într-o altă infracţiune, urmează să se dispună soluţiile prevăzute de prezentul Cod, ce constă în reabilitarea bănuitului,
învinuitului, dacă această faptă nu poate fi calificată ca contravenţie.
Lipsa unor semne a laturii obiective, laturii subiective sau a subiectului infracţiunii se constată prin probele
administrative faţă de o persoană concretă (bănuit, învinuit) ce impune achitarea acesteia, fapt care nu exclude
continuarea urmăririi penale în vederea stabilirii făptuitorului infracţiunii (de exemplu, în cazul cînd rezultatul
prejudiciabil există, dar nu este în legătură cauzală cu fapta unei persoane identificate).La temeiul “fapta nu întruneşte
elementele infracţiunii” se include şi situaţia arătată la articolul 20 din Codul penal, cînd fapta este săvîrşită fără
vinovăţie.
4) fapta nu este prevăzută de legea penală;
Este un temei ce rezultă din principiul legalităţii incriminăriprevăzut de articolul 3 al Codului penal exprimat prin
adagiul latin “Nullum crimen sine lege” (nu există infracţiune fără lege). Astfel nici o persoană nu poate fi trasă la
răspundere penală pentru o faptă care la momentul săvîrşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune. La acest temei
se include şi situaţia dezincriminării faptei. Astfel dacă la momentul săvîrşirii fapta era prevăzută de legea penală ca
infracţiune, dar la momentul judecarii intervin modificări în legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei
săvîrşite prin metoda decriminalizării, se va pronunta o sentinta de achitare. Situaţia decriminalizării operează în cazul
dat prin efectul retroactiv al legii penale prevăzut de articolul 10 Cod penal.

    5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
   Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
    a) legitima apărare;
    b) reţinerea infractorului;
    c) starea de extremă necesitate;
    d) constrîngerea fizică sau psihică;
    e) riscul întemeiat;
    f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.
Asta special pentru Domenco, pentru ca precis a uitat!..sau nici nu a stiut 

a) Legitima apărare-Este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte fapta pentru a respinge un atac direct,
imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în
pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.  
 b) Reţinerea infractorului-Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în scopul reţinerii
persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.
c) Starea de extremă necesitate-Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte fapta pentru a salva
viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu
poate fi înlăturat altfel.Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama
că provoacă urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

38
d) Constrîngerea fizică sau psihică- Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrîngeri persoana nu
putea să-şi dirijeze acţiunile.
e) Riscul întemeiat-Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite
de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile. Riscul se consideră întemeiat dacă
scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile
necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă
era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori
social.
f) Executarea ordinului sau dispoziţiei  superiorului -Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală,
săvîrşită de o persoană în vederea executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului, care sînt obligatorii pentru
aceasta, dacă ordinul sau dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau
dispoziţia sînt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă persoana care a emis ordinul illegal
   
110. Stabiliti solutia legala in caz de concurs a unui temei de achitare si decesul inculpatului
In cazul concursului dintre un temei de achitare prevazut la art. 390 CPP si un temei de incetare incetare a procesului
penal si anume intervenirea decesuui persoanei, prevazut l art 391 (1) pct 2) consider ca prioritate vor avea prevederile
ce contin temeiurile de achitare si anume art. 390 CPP. Opinia mea se bazeaza pe faptul ca in caz de dubii, se aplica
legea favorabila inculaptului. Prin urmare consider ca o sentinta de achitare este mai favorabila pentru inculpat, din
considerentul ca aceasta (sentint de achitare) presupune faptul ca persoana achitata urmeaza a fi reabilitata. In acest
caz persoana are dreptul la despagubiri materiale, morale, sa fie restabilit in drepturile de munca, de pensionare,
locativesi alte drepturi in conditiile legii. Mai mult ca atit, sentinta de achitare se adopta in situatia cand nu se atesta
vinovatia inculpatului , in timp ce decesul inculaptului nu inseamna ca acesta nu era vinovat de savirsirea infractiunii,
aceasta inseamna doar ca judecarea cauzei nu mai poate continua deoarece lipseste inculpatul, ori nu putem condamna
o persoana care de faco, ea nu exista.

111. Caracterizati conditiile suspendarii conditionate a urmarii penale liberarea de raspundere penala
In privinta persoanei puse spre invinuire pentru o infractiune usoara sau mai putin grava, care isi recunoaste vinovatia,
nu prezinta pericol social si poate fi reeducata fara aplicarea unei pedepse penale, urmarirea penala poate fi suspendata
conditionat, cu liberarea ulterioara de raspundere penala. Aceste prevederi nu se aplica fata de persoanele : care au
antecedente penale ; care sunt dependente de alcool sau droguri ; cu functii de raspundere ce au comis
infractiuni facind abuz de sevciu ; care nu au reparat paguba cauzata in urma infractiunii. Procedura de suspendare
conditionata a urmaririi penale. Procurorul prin ordonanta suspenda conditionat urmarirea penala pe un termen de 1 an
stabilindu-i una sau mai multe din urmatoarele obligatii : sa nu paraseasca localitatea unde isi are domiciliul ; sa
comunice organului de urmarire penala orice schimbare de domiciliu ; sa nu savirseasca infractiuni sau contraventii ;
sa continuie lucrul sau studiile. Daca in termenul de suspendare conditionata a urmaririi penale, invinuitul a respectat
conditiile stabilite de procuror, procurorul inainteaza un demers judecatorului de instructie cu propunerea de a libera
persoana de raspundere penala. Judecatorul poate sa accepte sau sa respinga demersul.

112. Stabiliti rolul partii vatamate si a partii civile in cazul initierii unei proceduri de suspendare conditionata
a urmarii penale.
Pentru a asigura respectarea prevederilor pct. 10) din alin (1) al art 60, pnt 10) din aln (1) al art 62 I pnct 15) din aln
(1) al art 78 din CPP despre suspendarea conditionata a urmaririi penale, procurorul va anunta partea vatamata, partea
civila sau reprezentantii lor legali. Concomitent, lor li se explica dreptu de a primi gratuit, la solicitare o copie de pe
ordonanta de suspendare conditionata a urmaririi penale, ca si dreptul de a contesta aceasta hotarirein ordinea
prevazuta de art 313 din CPP.

113. Caracterizati felurile sentintei de condamnare

1) Sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată de condamnat. Necesită de invocat în
sentinţă categoria şi mărimea pedepsei ( art. 62-63 CP), tipul penitenciarului în care condamnatul urmează să execute
pedeapsa cu închisoarea, momentul de la care începe calcularea termenului de executare a pedepsei.
2) Sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei şi liberarea de executarea ei în condiţiile legii. Acestea pot fi în
cazurile prevăzute în art. 89 alin. (2) lit. lit. a), b), c), e), f), g) Cod penal:
- condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
- liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen;
- înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă;
- liberării de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;
- liberării de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;

39
- amînării executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani.
Inculpatul se liberează de executarea pedepsei, dacă la momentul adoptării sentinţei a fost adoptat actul de amnistie,
care eliberează condamnatul de pedeapsa stabilită. Despre aplicarea actului de amnistie se invocă direct în sentinţă;
3) Sentintei de condamnare fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în
legătură cu căinţa activă (art. 57 CP) şi suspendarea condiţionată (art.59 CP);
4) Sentintei de condamnare cu liberarea de pedeapsă a minorilor în condiţiile prevăzute de art.
93 CP sau al expirării termenului de prescripţie.
La adoptarea sentinţei de condamnare instanţa de judecată este obligată să argumenteze în fiecare caz în baza căror
temeiuri, prevăzute de Codul penal, inculpatul se liberează de răspunderea penală sau de pedeapsa penală.

114. Determinati legatura dintre partea descriptiva si dispozitivul sentintei de condamnare

Partea descriptiva este miezul sentintei, deoarece trebuie sa contina descrieri ample despre fapta penala examinata,
despre probele ce au fost apreciate in instanta, despre prezenta circumstantelor agravante sau atenuante, despre capul
de acuzare care a fost respins si motivele respngerii, despre incadrarea juridica a faptei despre motivele pentru care a
fost facuta modificarea invinuirii(daca aceasta a avu loc) si despre recidiva inculpatului.
Dispozitivul este punctul culminant al activitatii instantei de solutionare a cauzei. Dipozitivul reprezinta concluzia
logica si fireasca a aspectelor retinute si analizate in partea descriptiva, exprimand solutia instantei in rezolvarea
cauzei. Intre partea descriptiva(expunere) si dispozitiv nu pot exista contradictii.
Dispozitivul trebuie sa fie coincis, explicit, categoric, ca o comanda fara cuvinte echivoce si sa intrebuinteze formele
consacrate de lege sau de uz.

115. Relatati despre procedura trimiterii cauzei in judecata

Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul conform alin. (l) art. 297 din CPP. După
înmânarea copiei de pe rechizitoriu învinuitului şi reprezentantului legal sau, dupa caz, apărătorului, procurorul trimite
cauza în instanţa de judecată competentă fara întârziere prin intermediul cancelariei procuraturii respective.
În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de ma- terialele cauzei şi a primi
rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără efec¬tuarea acestor acţiuni procesuale, dar cu anexarea la dosar
a probelor care confirmă abţinerea- învinuitului, iar în cazul sustragerii — şi a informaţiei despre, măsurile luate
pentru căutarea acestuia, dacă judecarea cauzei este posibilă în lipsa învinuitului-aln (2) al art 297 CPP
Precizam ca dispoziţiile: alin. (2) arţ; .297 din C.proc.pen. sunt aplicabile, în cazul cand invinuitului i s-a înaintat
acuzarea în conformitate, cu art. 282 din CPP..Iar în cazul când învinuitul se sustrage de la urmărirea penală, nefiind
posibilă înaintarea acuzrii în conformitate cu art 282 din CPP., nu este posibilă nici ,trimiterea cauzei in judecata in
lipsa invinuitului.
Daca invinuitului i s-a înaintat acuzarea pentru unele faptei iar pentru alte fapte sau episoade acuzarea nu i s-a înaintat
in conformitate cu art. 282 din CPP., cauza penală poate fi trimisă în judecată în lipsa acestuia numai pentru capetele
de acuzare incunostinintate potrivit art. 282 CPP.
In situatia prevazuta de aln 2 al art. 297 din CPP, copia de pe rechizitoriu se inmineaza in mod obligatoriu,
aparatorului, invinuitului si reprezentantului lui legal, carora li se prezinta si materialele cauzei pu a lua cunostinta de
ele conform aln 4 art 297 CPP.
Dacă în cazul săvârşirii unei infracţiuni de mai mulţi ‘făptuitoii unul din invinuiti se sustrage de la urmărirea penală,
nefiind posibilă înaintarea acuzarii conform art. 282 din CPP, după caz,; ai celor prevăzuţe de art. 293, alin.' (5) al art.
296 din C.proc.pen. sau alin. (3) al art, 297 din C.proc.pen., iar în privinţa primului învinuit cauza se disjunge.
Dacă în cazurile prevăzute de alin., (2) al art. ,297 din C.proc.pen.. învinuitul nu are apărător, procurorul înştiinţează
reprezentantul, legal sau reprezentantul învinuitului pentru alegerea unui apărător, iar în lipsa acestora sau a
imposibilităţii.de a angaja un avocat se va numi din unapărător ce acordă asistenţă juridică garantată de stat, căruia i se
vor prezenta materialele cauzei pentru a lua cunoştinţă şi i se va înmâna o copie de pe rechizitoriu.
Toate.cererile, plângerile şi demersurile inaintate, după trimiterea cauzei în judecata
se soluţionează de către instanţa care judecă cauza, alin(4) .al art. 297 din CPP. In cazul în care inculpatul se afla in
stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, procurorul va trimite cauza in judecata cu cel putin 10 zile pina la
expirarea termenului de arest stablit la art. 297 aln 5 CPP.

116. Comparati trimiterea in judecata conform procedurii generale in raport cu cateva proceduri speciale
1. Procedura in cauzele privind minorii
Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti
privind minorii, se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din capitolul I titlul III. Dispoziţiile
respective se aplică în privinţa persoanelor care, la momentul desfăşurării acţiunii procesuale, nu au împlinit vîrsta de
18 ani. Dispoziţiile privind obiectul probatoriului, durata reţinerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere
penală se aplică şi după atingerea vîrstei de 18 ani.

40
- Dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi, cauza în privinţa minorului se disjunge pe
cît e posibil, formînd un dosar separat.
- Dacă, la desfăşurarea urmăririi penale, în cazurile infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave săvîrşite de minor, se
stabileşte că minorul pentru prima dată a săvîrşit o asemenea infracţiune şi corectarea lui poate fi obţinută fără a-l
trage la răspundere penală, organul de urmărire penală poate face propunere procurorului de a înceta urmărirea penală
în privinţa minorului şi de a-l libera de răspundere penală în temeiul prevăzut în art.54 din Codul penal, cu aplicarea
măsurilor de constrîngere cu caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.
2) Procedura aplicarii masurilor de constringere cu caracter medical
-Dacă, la urmărirea penală a infracţiunilor săvîrşite cu participaţie, se constată că cineva din participanţi a săvîrşit
fapta în stare de iresponsabilitate sau după săvîrşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală psihică, cauza în privinţa
acestuia poate fi disjunsă în dosar separat.
- participarea reprezentantului legal al persoanei căreia îi vor fi aplicate aceste măsuri este obligatorie.
- participarea apărătorului este obligatorie din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea expertizei
în staţionarul instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a
fost admis mai înainte în acest proces.
- Ordonanţa de trimitere a cauzei în instanţa de judecată, în afară de prevederile art.255, trebuie să conţină toate
circumstanţele cauzei stabilite la urmărirea penală, temeiurile pentru aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter
medical, precum şi argumentele apărătorului şi ale altor persoane care resping temeiurile de aplicare a acestor măsuri,
dacă acestea au fost expuse.
3) PROCEDURA DE SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A URMĂRIRII PENALE ŞI DE LIBERARE DE
RĂSPUNDERE PENALĂ
- În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, care îşi recunoaşte
vinovăţia, nu prezintă pericol social şi poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse penale, urmărirea penală poate fi
suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea penală conform art.59 din Codul penal.
- Dacă, în termenul de suspendare condiţionată a urmăririi penale, învinuitul a respectat condiţiile stabilite de către
procuror, procurorul, prin ordonanţa sa, dispune liberarea persoanei de răspundere penală.
-În cazul în care învinuitul nu a respectat condiţiile stabilite de procuror acesta din urmă trimite cauza în judecată cu
rechizitoriu în ordinea generală.
4) PROCEDURA DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE A UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE
- Procurorul, primind materialul de urmărire penală, verifică corespunderea acestuia prevederilor legale şi, dacă sînt
probe suficiente, pune făptuitorul sub învinuire, conform dispoziţiilor art.281 şi 282, fără întocmirea rechizitoriului,
dispunînd trimiterea cauzei în judecată.
- În cazul în care procurorul consideră că nu sînt suficiente probe de a pune persoana sub învinuire, el dispune
continuarea urmăririi penale, cu indicarea acţiunilor care urmează să fie efectuate, şi fixează termene reduse necesare
pentru aceasta, care nu vor depăşi 10 zile, cu excepţia cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire penală necesită
un termen de executare mai mare.

117. Relatati despre ordinea dezbaterilor judiciare

După terminarea cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă dezbaterile judiciare.Dezbaterile
judiciare constau din cuvîntările procurorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile, apărătorului
şi inculpatului cînd apărătorul nu participă în cauza dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul. Dacă există mai mulţi
reprezentanţi ai părţilor, ordinea cuvîntărilor lor o stabileşte instanţa.În cazul în care cel puţin una din persoanele care
participă la dezbateri cere termen pentru pregătirea către dezbateri, preşedintele şedinţei de judecată anunţă
întrerupere, cu indicarea duratei ei.
În cuvîntările lor, participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi care nu au fost examinate în cadrul
cercetării judecătoreşti. În cazul în care trebuie prezentate probe noi, participanţii la dezbateri pot cere reluarea
cercetării judecătoreşti, indicînd, totodată, care anume circumstanţe vor fi cercetate suplimentar şi în baza căror noi
probe. Instanţa, ascultînd opiniile celorlalte părţi, adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea
cererii sau demersului respectiv.Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă preşedintele
şedinţei de judecată are dreptul să întrerupă cuvîntările participanţilor la dezbateri dacă aceştia, în susţinerile lor,
depăşesc limitele cauzei ce se judecă. Între cuvîntări nu se admit întreruperi, însă, pentru motive întemeiate dezbaterile
pot fi întrerupte, dar întreruperea nu poate depăşi 3 zile.
După ce au luat cuvîntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ia o dată cuvînt în replică în legătură cu cele
spuse în cuvîntările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine întotdeauna apărătorului sau inculpatului, după caz.
După terminarea dezbaterilor judiciare, preşedintele şedinţei acordă ultimul cuvînt inculpatului.În timpul în care
inculpatul are ultimul cuvînt, nu i se pot pune întrebări şi el nu poate fi întrerupt decît în cazul în care el se referă la
alte împrejurări decît cele care se referă la cauză. Dacă inculpatul, în ultimul cuvînt, relevă fapte sau împrejurări noi,
esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti pentru verificarea

41
acestora.După închiderea dezbaterilor şi rostirea ultimului cuvînt, părţile pot să depună instanţei concluzii scrise
privitor la soluţia propusă de ele în cauză.Concluziile propuse de părţi nu au caracter obligatoriu pentru
instanţă.Concluziile scrise se anexează la procesul-verbal.

119. Definiti notiunea de comisie rogatorie

Comisie rogatorie- procedeu de probaţiune auxiliar care se foloseşte atunci cînd un organ de urmărire penală sau o
instanţă de judecată nu are posibilitatea de a efectua nemijlocit un act procedural (de ex., ascultarea unui martor,
efectuarea unei cercetări la faţa locului, ridicarea de obiecte sau înscrisuri etc.), deoarece locul unde trebuie efectuat
actul procedural se află în altă localitate decit aceea unde îşi are sediul organul judiciar competent. în acest caz,
organul judiciar se adresează organului de urmărire penală, sau, după caz, instanţei de judecată, de acelaşi grad, din
localitatea unde urmează a fi efectuat actul procedural. Nu pot forma obiectul c. r. punerea in mişcare a acţiunii
penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau
măsuri procesuale. Rezoluţia sau incheierca prin care s-a dispus c. r. trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la
îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul cînd urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi
întrebările ce trebuie să i se pună. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează c. r. poate pune
şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării. Cînd c. r. s-a dispus de instanţa de judecată,
părţile pot formula in faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua c. r. Totodată, oricare
dintre părţi poate cere să fie citată la efectuarea c. r. Cînd inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua c. r.
dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

120. Analizati procedura de adresare prin comisie rogatorie

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară efectuarea unei acţiuni
procesuale pe teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei
de judecată din statul respectiv, sau către o instanţă penală internaţională conform tratatului internaţional la care
Republica Moldova este parte sau pe cale diplomatică, în condiţii de reciprocitate.
Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care ministrul justiţiei sau Procurorul General se obligă
să acorde, în numele Republicii Moldova, asistenţă juridică statului străin sau instanţei penale internaţionale la
efectuarea unor acţiuni procesuale, cu garantarea drepturilor procesuale, prevăzute de legea naţională, ale persoanei în
privinţa căreia se efectuează asistenţa.
Comisia rogatorie în Republica Moldova se înaintează de către organul de urmărire penală Procurorului General,
iar de către instanţa de judecată – ministrului justiţiei pentru transmitere spre executare statului respectiv.
Cererea de comisie rogatorie şi actele anexate se întocmesc în limba de stat şi se traduc în limba statului solicitat
sau într-o altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor la tratatul internaţional aplicabil.
Cererea de comisie rogatorie se face în scris şi trebuie să cuprindă:
1) denumirea organului care se adresează cu cerere;
2) denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;
3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;
4) alte conditii stabilite de art.537 CPP
La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efectuarea acţiunilor de urmărire
penală, întocmite în conformitate cu prevederile prezentului cod.
Cererea de comisie rogatorie şi documentele anexate se semnează şi se autentifică cu ştampila oficială a instituţiei
competente solicitante.Actul procedural întocmit în ţară străină în conformitate cu prevederile legii acelei ţări este
valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.
Martorul, expertul sau persoana urmărită, în cazul în care nu este dată în căutare, aflaţi peste hotarele Republicii
Moldova, pot fi citaţi de către organul de urmărire penală pentru executarea anumitor acţiuni procesuale pe teritoriul
Republicii Moldova. În acest caz, citaţia nu poate conţine somaţii de aducere forţată în faţa organului de drept.
Martorul, expertul sau persoana urmărită, indiferent de cetăţenia lor, care s-au prezentat în faţa organului care i-a
solicitat în urma unei citaţii nu pot fi nici urmăriţi, nici deţinuţi, nici supuşi vreunei alte limitări a libertăţii lor
individuale pe teritoriul Republicii Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare trecerii frontierei de stat a
Republicii Moldova.
Citarea persoanei deţinute pe teritoriul unui stat străin se efectueazăconorm CPP, cu condiţia că persoana temporar
transferată pe teritoriul Republicii Moldova de către organul respectiv al ţării străine pentru efectuarea acţiunilor
indicate în cererea de transferare va fi întoarsă în termenul arătat în cerere. Condiţiile de transferare sau refuzul
transferării se reglementează de tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sînt parte sau în
temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.
Martorul sau expertul citat este în drept să ceară compensarea cheltuielilor pentru transport, cazare şi diurnă, suportate
în legătură cu lipsa motivată de la serviciu.

42
121. Enumerati categoriile de hotariri supuse recursului pentru care nu este prevazuta calea de atac apelul
Pot fi atacate cu recurs:
1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea prevede în
exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
2) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
3) incheierile privind refuzul in pornirea urmririi penale, scoaterea persoanei de sub urmarirea penala, incetarea
urmaririi penale, clasarea cauzei penale si reluarea urmaririi penale, adoptate confom art. 313.
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu recurs.Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea
au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.

122. Analizati particularitatile judecarii recursului impotriva hotaririlor judecatoresti pu care nu este
prevazuta calea de atac apelul
După parvenirea recursului, se îndeplinesc următoarele acte procedurale preparatorii:
1) se desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare;
2) cauza se numeşte spre judecare cu înmînarea copiilor de pe recurs părţilor interesate.
Judecarea recursului se face cu citarea procurorului, avocatului şi celorlalte părţi. Participarea procurorului şi a
avocatului în şedinţa instanţei de recurs este obligatorie. Neprezentarea inculpatului, părţii vătămate, părţii civile şi
părţii civilmente responsabile legal citate, precum şi a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea recursului, însă
dacă este necesar, instanţa de recurs poate recunoaşte prezenţa lor obligatorie, informîndu-i despre aceasta. Prezenţa
inculpatului aflat în stare de arest este obligatorie, cu excepţia cazului în care acesta refuză să fie escortat la şedinţă.
Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele şi prenumele judecătorilor
completului de judecată, ale procurorului, avocaţilor, precum şi ale interpretului, traducătorului, dacă aceştia participă,
şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.
Primul cuvînt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţă. Dacă între recursurile declarate se află şi
recursul procurorului, primul cuvînt îl are acesta. În cazul judecării recursului de către Curtea Supremă de Justiţie,
luările de cuvînt nu pot depăşi 30 de minute pentru fiecare participant şi aceştia nu pot ieşi din cadrul argumentelor
recursului.Dacă părţile invocă necesitatea administrării de noi probe, ele trebuie să indice aceste probe şi mijloacele cu
ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele care au împiedicat prezentarea lor în primă instanţă.Părţile au
dreptul la replică cu privire la chestiunile apărute în procesul dezbaterilor.
Judecînd recursul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei şi
a oricăror documente noi prezentate în instanţa de recurs.Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor
motivelor invocate în recurs.

123. relatati despre natura juridica a procedurii repararii prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor
de urmarire penala si ale instantelor judecatoresti.
Institutia respectiva are temelia chiar in Constitutia RM, astfel Articolul 53 preveede „ Persoana vătămată într-un
drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,
este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Statul răspunde
patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de
anchetă şi instanţele judecătoreşti."
Prevederile relevante ale Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat
prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești sunt următoarele:
Prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile de răspundere
patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi contravenţionale de
organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti."
Prin urmare, institutia repararii prejudiciului cauzat prin erori judiciare de catre organele de urmarire penala si
instantele de judecata, este o institutie procesuala complementara procesului penal, necesara pentru infaptuirea justitiei
si restabilirea ordinii de drept. Totodata, institutia respectiva este de natura juridica mixta, unde caracterul si
continutul erorilor judiciare (actiunilor ilicite) precum si actele de reabilitare sunt rezultatele activitatii procesuale
penale, iar caracterul si continutul prejudiciului cauzat, precum si procedura repararii sunt reglementate de legislatia
civila si procesuala civila.

124. Stabiliti conditiile si temeiurile repararii prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de
urmaarire penala si ale instantelor judecatoresti.

43
Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale
procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti stabileste doua conditii cumulative privind eroare judiciara ( cauzata de
organele de urmarire penala sau de instantele de judecata):
- Eroarea sa se manifeste prin anumite actiuni procesuale, fie extraprocesuale, aratate la aln (1) al art. 3 al Legii
mentionate
- Caracterul ilicit al actiunilor procesuale sau extraprocesuale sa fie constatat prin hotarire expres aratata la art.
6 al legii in cauza.
In lipsa uneia din conditiile citate, victima unei incalcari de lege nu beneficiaza de dreptul la reparatie.

În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau
juridice în urma:
a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea
sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală;
b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii;
c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub
sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură
care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice;
d) supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii
contravenţionale de către instanţa de judecată;
e) efectuării măsurilor speciale de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;
f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor, precum şi în urma blocării
conturilor bancare.

Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:
a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare;
b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare;
c) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului contravenţional în legătură cu
reabilitarea persoanei fizice;
d) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în
privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulităţii actelor sau
acţiunilor organului de urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigaţii.

44