Bicicleta

O zi frumoasă, în care cerul este acoperit cu scame de

nori. Vântul se plimbă discret printre frunzele ce de-abia încep
să crească. Mai este până ce vor ţine umbră. O rază s-a furişat
discret printre nori. Este atât de năstruşnică şi curioasă! Tocmai
ce a zărit o bicicletă nouă, cu roţi ajutătoare. Unde va merge?
În ce casă? Cine va fi stăpânul ei? Jucăuşă, atinge umărul
domnului înalt, cu pardesiu bleumarin, mers ferm şi îi ţine
companie. O alee curbată o face să nu fie atentă şi se loveşte de
crengile unui arbore.
– Au! Fir-ar să fie! şopti raza.
Aplauze, strigăte vesele se aud din faţa unei case albe,
în pragul căreia stă un băieţel slăbuţ, cu sclipiri în ochii de un
verde sălbatic şi zâmbet larg pe chipul alb ca spuma laptelui.
– Tati, ce bicicletă frumoasă! Este o bijuterie! Îţi
mulţumesc.
– Hai să o încerci, spuse tatăl fericit de bucuria fiului.
Bicicleta are culoarea cerului senin într-o zi de toamnă.
Ghidonul este micuţ. În dreapta se află soneria, iar în stânga
frâna de mână. Şaua era potrivită pentru înălţimea lui. Roţile
ajutătoare, destul de timide, zornăiau continuu.
– Ce zici, tată? Crezi că mă descurc fără roţile
ajutătoare?
– Eu sunt convins că te descurci. Le-am lăsat aşa,
pentru a prinde puţin curaj! Le demontăm imediat.
Tatăl se întoarse rapid cu trusa de şurubelniţe, cât Matei
a mai parcurs o tură de alee. Roţile ajutătoare au fost
îndepărtate rapid, iar bicicleta se simţea foarte liberă. Alerga
sprintenă. Se oprea de fiecare dată cuminte când simţea frâna
de mână trasă sau piciorul care bloca rotaţia firească a roţilor.
Din neatenţie, lăsându-se gâdilată de raza de soare
buclucaşă, a călcat un gândăcel.
– Ah! Vaai! Ce nenorocire! Ce-am făcut! Părinţii îl vor

77 

 
 78 

 
 căuta necontenit. Vor plânge şi le va fi greu să îl
privească aşa strivit de o bicicletă netrebnică. Este ultima zi în
care voi ieşi la plimbare.
Nimeni nu ar fi crezut că o bicicletă poate fi atât de
sensibilă. Nici voi, cei care citiţi aceste rânduri, nu aţi fi crezut,
nu?! Însă ea şi-a îndeplinit promisiunea. Nu a mai vrut cu
niciun chip, sub nicio formă să asculte comenzile primite de la
Matei. Trist, băiatul a abandonat-o în magazie, căutându-şi alţi
prieteni: rolele, skateboard-ul.
Praful se aşeza în fiecare zi puţin câte puţin. Bicicleta
era tristă. Îi era dor de mângâierile şi atenţia băiatului, dar se
simţea vinovată că a distrus familia acelui gândăcel. Nu se
putea ierta. Pete de rugină au apărut pe ici pe colo. În timp, au
început să o macine.
Uşa scărţâie. Razele de lumină aproape că o fac să îşi
întoarcă ghidonul în altă direcţie.
– E timpul să ne debarasăm de tine. Probabil vom
cumpăra una nouă, mai performantă, se auzi vocea melodioasă,
calmă a tatălui.
Nici nu s-a dezmeticit bine, că s-a şi văzut dusă la un
centru de colectare fier vechi. Afacerea a fost încheiată rapid.
Fostul stăpân a primit o sumă de bani, iar tânărul care a
preluat-o, s-a uitat grăbit la ea, aşezând-o într-un colţ.
– Nu cred că ai mari şanse să te întorci pe aleile din
parcuri.
Zilele treceau cu repeziciune. Azi era luni, imediat se
făcea vineri şi săptămâna era ca şi încheiată.
Mugur tot dădea târcoale de vreo două zile pe la centrul
de fier vechi. O atinsese de câteva ori.
– Ţi-ar plăcea? întrebă, cu vocea obosită de căldura
lunii lui cuptor, proprietarul centrului.
– Da, cred că mi-ar plăcea. Altceva mai bun nu-mi pot
permite. Am cîţiva bani strânşi la puşculiţă. Cât ar costa?

79 

 
 – Păi, n-am să cer toată averea adunată cu trudă de tine.
Cât îmi poţi da?
Băiatul şovăi o clipă. „Ce am de pierdut?“ gândi repede
şi spuse o sumă.
– E mai mult decât mă aşteptam. Batem palma.
Bicicleta avea un nou stăpân. Un băiat la vreo 12 ani,
foarte priceput la meşterit diferite obiecte.
Aşa că, ajuns acasă, a proptit bicicleta de uşa garajului
şi a început să o îngrijească. A îndepărtat rugina şi a şters-o de
praf până şi-a recăpătat culoarea cerului senin dintr-o zi de
toamnă. I-a uns spiţele şi ghidonul. Fără să-şi dea seama,
bicicleta a prins poftă de viaţă.
– Dacă nu ne-ar fi prins noaptea în plasa de stele, te-aş
fi scos chiar acum la plimbare, îi şopti băiatul, apucând-o de
ghidon şi îndreptându-se cu ea spre garaj, noua sa locuinţă.
În zori, cu nerăbdare şi rouă în firele de păr, cu aburii
respiraţiei ieşind pe nări ca flăcările unui balaur, băiatul şi-a
scos bicicleta la plimbare.
Noua bijuterie, comoara lui, zburdă pe câmpii printre
spicele coapte. Adulmecă mirosul ploii căzute în miez de
noapte însetat. Simte aleile parcului cu urmele colbului stropit
de picături de nori. Iubeşte fructele coapte ce-i gâdilă simţurile
când băiatul le transportă în coşul fixat în faţa ghidonului.
În curând, poate prea curând ar spune unii, fulgii de nea
şi-au început dansul spre pământ. Vremea i-a cerut bicicletei să
se odihnească în garaj până ce primăvara îşi va intra în
drepturi, câştigând lupta cu baba Dochia.

80