Sunteți pe pagina 1din 5

O ţară fără criminalitate, mafie şi corupţie.

Motto: “ Cu o corupţie în floare


Şi cu o lipsă de morală,
Vom construi , cu mic cu mare.
O sărăcie ideală! ” (Nicolae Paul)
Moldova … aici, e Țara mea, pământul meu e-aici! Aici până și pietrele vorbesc cu glasul doinei, cu glasul
mamei mele, cu glasul sângelui...Țară de dor, țară ce ai trăit vremuri de mare restriște și vremuri de mari
îndepliniri...pământ roditor, cu dealuri verzi, cu câmpii bogate ca nicăieri și doine ce ne-au răsădit în suflet
germenii idealurilor. Poporul meu ce ești plămădit cu sângele și oasele strămoșilor mei, care au luptat și au
murit pentru libertatea ta. Țară părintească ...tu cea care erai neînfricată, bărbătească și viguroasă, cu feciori de
care erai mândră, pentru ce astăzi îți curg lacrimi de durere? ... de ce peste chipul tău bântuie furtuna și se
chinuie durerea?

O, țară falnică ...de demult, în vreme veche, în tăria cerului tău se auzeau fredonând ciocârlii, iar soarele ca
un fecior tânăr se înălța falnic ...Mult erai mândră odinioară ,când strigai „ura” în bătălii ! Astăzi , ți-a rămas
doar umbra puterii tale ...Moldovă cum a slăbit pieptul tău de oțel? ... De ce oare ai ajuns să fii molipsită de
„cancerul” de nestăvilit al corupției , mafiei și criminalității ? De ce ele au ajuns să înflorească și să se
răspândească ca pădurile tropicale , extrăgând sucurile cele mai nutritive ale solului și sufocând plantele tinere.

Însă e de mirare cum într-o țară așa de mică, precum ești tu , încape o criminalitate, o mafie și corupție atât
de mare căci potrivit investigaţiilor sociologice, acestea sunt considerate, de către cea mai mare parte a
populaţiei din Republica Moldova, drept cele trei probleme principale cu care se confruntă societatea noastră în
prezent, alături de sărăcie şi şomaj . Ele se îmbină cu societatea într-o ţesătură şi poate fi întîlnită pretutindeni.
Astfel, din întreg vocabularul societăţii de azi e greu de găsit un cuvînt care ar fi mai des utilizat decît
„corupţie”,” mafie “ ,”criminalitate”. Ziarişti şi politicieni, scriitori şi medici, funcţionari și studenţi folosesc
acest cuvânt cu atâta uşurinţă încât ar părea uneori că este un atribut inerent al societăţii. Drept urmare, din cele
expuse rezidă că actualitatea acestora este în top. Despre corupţie, mafie, criminalitate se discută mult în presă,
la radiou, televizor, conferinţe sau chiar la nivelul unor simple conversaţii amicale, dar oamenii și-au dat seama
că nu mai pot avea încredere în mass-media, se informează individual, ceea ce nu ar fi necesar daca am avea un
jurnalism de calitate, nearondat politic. Din moment ce se află pretutindeni, corupția, mafia și criminalitatea
stau în fotoliul unui medic, judecător, profesor, parlamentar etc, ele devenind un teasc care strivește societatea
și o face să trăiască mereu frica zilelor de mâine. Astfel nu este nici o îndoială că cetăţenii Republicii Moldova
au pierdut încrederea în instituţiile publice, în politicieni, deoarece interesele lor nu mai sunt protejate de lege,
iar ca urmare există mai puţină implicare în activităţile publice şi mai puţin interes pentru activitatea statului.

Lume, lume, soro lume ... ajungem să constatăm de fiecare dată că trăim într-o țară în care nimic nu este
ceea ce pare , unde nimic nu se rezolvă... Am obosit să trăiesc în țara în care din patru în patru ani alegem prost,
aproximativ vreo 3,559 milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi și unde ni se promite de fiecare
dată un viitor mai decent și mai prosper în care va domina liniștea și pacea , fără corupție, sărăcie sau

1
criminalitate. Am obosit să sper că acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau profesor sau
avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce confirmă diploma, votul sau discursul lor. Am obosit să fiu
victima statului corupt care ne fură la facturi, la impozite sau în justiţie ,unde oamenii sunt foarte săraci, sunt
îngrijoraţi de viitorul lor şi al copiilor lor, cauza principală rămânând a fi corupţia. Ea ne costă, scumpeşte
viaţa, scumpeşte serviciile, majorează preţurile şi ne diminuează veniturile. Simbol al corupţiei a devenit
„furtul secolului“, căci adevăraţii beneficiari ai „ furtului miliardului “ nu sunt nici găsiţi, nici căutaţi... Am
obosit să văd reportaje cu copii violaţi, şoferi în stare de ebrietate ce oferă mită, criminali. Mă obosesc preoții
corupți ce se deplasează doar în mașini de lux și bisericile cu taxe exagerat de mari. Am obosit să trăiesc în ţara
în care nu se întâmplă nimic, unde birocrația înflorește, iar omul simplu nu are valoare ca personalitate, își
pierde însușirile umane ...

Auzi tu oare, lume, geamătul țării tale ?... Fii atentă, lume, la strigătul ei.
Țară îndestul de sfâșiată , pentru ce tresari ?... De ce mâna ta cea tare îți cade de oboseală? ... Cum de ai ajuns
aici, la răscrucea tuturor răutăților și a necazurilor? Să te fi adus oare egoismul uman în așa stare, în timp ce
aleargă spre obținerea bunăstarii sale personale ?... Deci , e incontestabil faptul că tentaţia sa de a se comporta
într-un mod corupt, criminal creşte odată cu nevoile sale, astfel bunăstarea personală devine mai importantă
decât bunăstarea publică. Ca urmare oamenii ce vor să soluţioneze o problemă contrar prevederilor legii, sunt
principalii vinovați sau stimulatori ai creşterii nivelului de corupţie în stat paralizând funcţionarea normală a
tuturor instituţiilor statului. În așa fel hoția, corupția, minciuna, înșelătoria par mai virulente ca oricând. Însă
acest sistem corupt, inuman va dispărea din această ţară atunci când politicienii, funcţionarii publici de toate
nivelurile, consilierii, deputaţii, miniştrii, procurorii, judecătorii, poliţiştii vor trăi numai din propriile salarii şi
vor respecta legile. Ca să se întâmple o asemenea minune, aceştia trebuie să ajungă sub controlul societăţii,
lucru destul de problematic, pentru că se pare că şi societatea noastră s-a stricat, devenind foarte tolerantă faţă
de corupţie, hoţii şi abuzuri. Dar totuşi, cercul vicios din R. Moldova ce a întronat domnia haosului şi a
fărădelegii, poate fi spart, doar dacă punem cu toții umăr la umăr la eradicarea ei, dacă fiecare dintre noi se va
implica în acest proces şi nu va mai avea o atitudine tolerantă faţă de aceasta, pentru a reuși să edificăm un stat
prosper cu o unitate internă. În primul rând, e necesar să ne cultivăm, nouă, tinerei generaţii, un spirit de
intoleranţă faţă de corupţie, iar părinţii trebuie să fie foarte atenţi, pentru că anume ei sunt cei care contribuie
direct la răspândirea fenomenului corupției. Tinerii nu au bani ca să plătească pentru examene, de regulă, tot
părinţii sunt cei care scot banul din buzunar ca să achite mita. Ei sunt la vârsta întrebărilor, a căutărilor, la
vârsta la care au mare nevoie de modele. Dar ce modele le oferă societatea? Politicieni ariviști și corupți,
oameni de afaceri care și-au clădit averile pe fraudă. Vedem și auzim de tineri care fură, care mint, care înșală,
care nu-și respectă părinții, tineri pentru care valori morale nu există. Ei caută să absoarbă tot bunul din ţară, dar
ca mulţumire nu-i dau în loc nimic. Ca urmare corupţia a devenit o maladie socială care, în ţara noastră, ia
amploare pe zi ce trece, de aceea statul trebuie să întreprindă acţiuni concrete ca s-o distrugă.

Suntem tineri entuziaști, deaceea ar trebui să ne implicăm activ în acest proces. E de datoria noastră să
asigurăm un viitor mai bun țării. Doar implicându-ne vom putea opri exodul cetățenilor din Republica Moldova
și “cancerul” corupției, mafiei și criminalității. Le vom insufla în sufletele tuturor cetățenilor speranța într-un
viitor mai prosper. În plus a crescut și nivelul criminalității, pentru că nu lucrează legile în Republica Moldova.
2
Poliția de multe ori lucrează prost, mai mult la comandă politică, așteptând să i se spună ce să facă. Numărul
crimelor a crescut pentru că e haos în acest stat. Trăim într-o lume alienată în care criminalii, sunt în cinste. Ei
sunt autori necunoscuţi. Cu toții știm că nimeni nu mai aleargă după ei. Peste dosarele lor şi celelalte, s-a lăsat
praful ca un îngheț.

Deasemenea, trebuie să fie dezvoltate niște coduri de conduită pentru funcţionarii publici şi politicieni în
completarea sistemului legal și să fie înăsprite sancţiunile disciplinare pentru încălcarea lor. Nu în ultimul rând,
trebuie să avem instituții supravegheate și un sistem judiciar independent, eficient și integru. O societate nu are
viitor dacă nu are o justiție corectă și atât timp cât justiția acestui stat nu va fi la locul ei, problemele nu se vor
rezolva nici în celelalte domenii. Republica Moldova trebuie să practice binele. Ea poate deveni o țară în care
să ne dorim cu toții să trăim. Trebuie doar să ne concentrăm mai mult pe calitatea vieții,să facem ordine în viața
noastră. Și așa zi de zi, an de an, să punem umăr la umăr la schimbarea situației în țară. Prin urmare, populația
Republicii Moldova nu va mai continua să scadă. Moldovenii nu îşi vor mai părăsi patria din cauza lipsei
locurilor de muncă şi a unei perspective de viitor. Ei nu vor mai lasa în urmă sate pustii, bătrâni bolnavi şi
neputincioşi, copii lipsiţi de dragoste părintească şi de educaţie, nu vor pleca din această ţară împovărată de
mizerie şi sărăcie, sperând să găsească în străinătate o viaţă mai bună, ci vor construi un viitor decent și prosper
la ei acasă, aici în Republica Moldova. Atât timp cât Republica Moldova nu va rezolva problemele social-
economice interne și nu va lupta insistent contra corupției, criminalității și a mafiei, cetățenii acestei țări vor
continua să plece acolo unde viața le este asigurată. Dar să nu uităm, lume, că bunăstarea întregii societăți
depinde de gradul de responsabilitate al fiecărui cetățean. Noi trebuie să nu le mai permitem politicienilor
corupți și mafioți să ne spună povești frumoase despre integrare, democraţie, anticorupţie şi stat de drept,ci să
alegem lideri ai statului ce au voinţă politică și prin paşi concreţi şi sancţiuni drastice să stârpească acest cancer
corupţional din societatea noastră.

Simți tu, lume, că se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, iar infractorii se simt invulnerabili,
nemuritori.

Nu uita, lume că cu cât se fură mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor
moşteni un imperiu de cenuşă. Deci haideți să facem ceva în acest sens, să ne mobilizăm căci schimbarea în
țara noastră trebuie să înceapă cu noi, altfel cum să nu ne iubim, noi, românii, țara părintească,cum să nu ne
pese de ea?

Fii precaută, lume ! Te fură, te minte, te manipulează, iar tu taci și înghiți. Moldova ta e vândută la ceas de
seară, în spatele ușilor unui guvern de ticăloși și mafioți. Gata cu sclavia, suntem deja în secolul XXI, luptă
pentru drepturile tale, luptă până la capăt pentru un viitor demn acasă, fără corupție, mafie și oligarhi! Cetățenii
din Moldova au nevoie de un stat de drept și justiție, și nu unul unde se încalcă legea, astfel statul acționează
împotriva propriilor cetățeni, împotriva omenirii. Să dovedim că putem să ne mobilizăm, tot timpul putem să
fim uniţi ca naţiune şi ca popor. Să dovedim că putem să ieşim din adâncime şi să scoatem ţara din gunoaie,
căci altfel încotro vom merge dacă manifestăm pasivitate și nu ne implicăm în activitatea statului?

3
Ține minte, lume terestră, că de noi depinde totul! Trebuie să facem ceva. Nu e suficient să ne plângem sau
să așteptăm minuni. Trebuie să luptăm pentru o Moldovă condusă de oameni deștepți și integri. Să luptăm
pentru o Moldovă bogată, cu bătrâni bine îngrijiți, cu tineri cărora să li se ofere perspective, cu hoții după gratii,
cu milionari pe merit, nu din furat sau luare de mită. Să ne mobilizăm pentru un viitor mai bun, aici acasă, nu
printre străini.

Ascult discursul imaginar al gândului și constat Moldovă, că mi-e rușine pentru că fii tăi nu-și deschid ochii
pentru a vedea cu câte lucruri frumoase i-ai binecuvântat, dar noi te-am dat uitării. Tu ne-ai dat cer și pământ,
iar noi ne căutăm norocul pe meleaguri străine, slujind amarnic bunăstarea altora, tu ne-ai dat aur, iar noi
suntem datornici și slugi la străini, corupți și criminali la noi acasă.

Nu e vina ta, Moldovă, tu ai făcut ce-ai putut pentru noi, iar noi mai nimic pentru tine. Trebuie să-ți destăinui
că mă simt rușinată de faptul că fac parte din același popor cu Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza,
Burebista... mă simt rușinată pentru că eu, vrând-nevrând, sunt dintr-o generație care pur și simplu te-am
alungat din viețile noastre și eu una nu înțeleg de ce. Ești frumoasă, Moldovă, dar pare că ai îmbătrânit, te-ai
îmbolnăvit de cancerul mafiei, criminalității și corupției sub povara tristeții, pentru că fii tăi te uită pe zi ce
trece tot mai mult. Devii slabă, neajutorată pe zi ce trece. Tu rămâi în urma fiilor și fiicelor plecați pe
meleaguri străine și îi plângi, pentru că-i iubești, pentru că i-ai plămădit din pământul tău stropit cu sângele
strămoșilor. I-ai fi vrut lângă tine pe toți cei plecați, că brațele tale îi pot cuprinde pe toți, însă ei nu vor să mai
vină din cauza dezordinii de aici , însă au uitat că tot ei te-au adus în această stare alături de cei care ne conduc.
Și vor veni ani mulți și va trece vreme multă peste tine, Moldovă, și poate, într-o zi, cetățenii vor conștientiza că
schimbarea ta este inevitabilă și se vor mobiliza, vor înțelege că e timpul să avem un ţel, o tendinţă pentru
dezvoltare şi prosperitate, nu fiecare pentru buzunarul său, dar pentru viitorul nostru, pentru ţara noastră –
Republica Moldova. Astfel vom pune capăt crimelor, corupţiei şi mafiei noastre, iar atunci, tu, țară de dor, vei
renaște, îți vei deschide aripile obosite pentru a te ridica tot mai sus..

Ah, Doamne!... și Tu iubești acest neam...I-ai dat clipe de bucurie și victorie, lacrimi de durere , dragoste și
fericire. Dar nu în ultimul rând, dă-i, Doamne, bucuriile netrăite, bucuriile sperate, dă-i împlinirea și dreptatea .
Și totuși... nu lăsa ca acești viermi ai mafiei, corupției și criminalității să mai spurce acest picior de plai, căci
astfel trăiește în amorțire și se îndreaptă cu pași repezi spre pierire.
Nu lăsa, Doamne, ca peste această țară să se aștearnă ca un îngheț negura tăcerii, nu lăsa ca să fie plină de lași,
criminali și corupți ... Prea multe ar îndura, și-i păcat. Ai grijă de ea, Doamne !
Nu lăsa, Doamne, ca strămoșii noștri să vadă suferințele, mizeria, birocrația și nedreptatea ce le încearcă
Neamul lor... s-ar înspăimânta dacă ar ști cât de subțire e stratul armoniei ce domină pe această gură de rai,
după ce-au dus în spate secole de-a rândul, crucea unui neam întreg . Prea s-ar tulbura ... prea ar plânge, și-i
păcat. Îndură-te, Doamne de țara noastră și neamul nostru și ajută-l să-și găsească în sfârșit, calea cea dreaptă.
De aceea , te rog din suflet să faci cu putinţă ca mafia, criminalitatea şi corupţia să dispară din Moldova!
Ajută-ne Doamne să trăim cu toţii în armonie şi dragoste într-o Moldovă prosperă – o țară fără criminalitate,
mafie și corupție. Amin.

4
5

S-ar putea să vă placă și