Lucrarea practică nr.

Monitorizarea stării de sănătate orală

Evaluarea stării de sănătate odontală: indicator CAO

Monitorizarea stării de sănătate orală presupune realizarea de studii

epidemiologice populaționale. Aceste studii se realizează pe eșantioane reprezentative pe
grupe de vârstă, pentru acea afecțiune și pentru populația respectivă,
Grupele de vârstă conform OMS sunt: copii: 6-12 ani
adulți: 35-44 ani
vârstnici: 65-74 ani
Formularul OMS are ca și obiective:
- realizarea unui tablou al stării de sănătate orală
- depistarea factorilor de risc într-o populație
- depistarea grupelor populaționale cu risc la îmbolnăvire
- estimarea necesarului de tratament și a resurselor materiale
- urmărirea în timp a evoluției bolii

Indicatorii utilizați în evaluarea stării de sănătate orală sunt instrumente de măsură

a bolilor ce permit realizarea de comparații între diferite studii.
Proprietățile unui indice ideal sunt direct legate de scopul acestuia. Indicele
utilizat trebuie să măsoare schimbarea din interiorul grupului și diferențele dintre grupuri,
scopul fiind acela de a acționa ca un sistem de măsurare. Pentru aceasta, indicii trebuie să
aibă o serie de caracateristici, respectiv:
1. simplu, ușor de înțeles, la fel ca și metoda lui de aplicare
2. obiectiv: utilizarea lui ar trebui să fie obiectivă, nefiind susceptibilă la părerea
examinatorului
 3. valid: indicele ar trebui să măsoare ceea ce trebuie să măsoare (de exemplu, în
cazul cariei dentare, el nu trebuie să măsoare și alte afecțiuni de tipul hiploplaziei
smalțului)
4. exact: de fiecare dată când se utilizează ar trebui să se obținută același rezultat
5. cuantificabil: indicele ar trebui să furnizeze o măsurare după care să se poată
realiza o analiză statistică, să se poată calcula valoarea medie și dispersia datelor
colectate
6. senzitivitatea: indicele trebuie să aibă o acuratețe cât mai apropiată de 100%
pentru a putea depista cât mai corect toate cazurile de boală, inclusiv cele minore
7. acceptabil: aplicarea lui nu trebuie să fie dureroasă sau să dureze mult timp
pentru a nu produce astfel disconfortul pacientului

Ca și indicatori de evaluare a stării de sănătate orală se pot folosi:

1. indicatori odontali: CAO (DMF), EGOHID
2. indicatori parodontali: CPITN
3. indicatori ai fluorozei: indicele DEAN
5. indicatori ai anomaliilor dento-maxilare: IOTN

Evaluarea stării de sănătate odontale se realizează cu ajutorul indiceluli CAO

(dinți cariați, absenți, obturați) sau (DMF Decayed, Missing, Filled Teeth Index) utilizat
pe plan internațional (dmf pentru dentiția temporară). Pentru dentiția temporară, datorită
dificultății de a stabili dacă dintele este absent datorită unui proces carios sau ca urmare a
procesului normal de exfoliere, mai ales după vârsta de 5 ani, sunt utilizate variante ale
indicelui dmf, respectiv, def (cariați, cu indicație de exttacție, obturați) și df (cariați,
obturați).
Indicele CAO se poate calcula pe dinți (CAOD) sau pe suprafețe (CAOS)
Principalul avantaj al indicelui DMF constă în faptul că, poate oferi date destul de
precise asupra modificărilor în prevalența cariei dentare.
Dezavantajele pot fi grupate astfel:
 1. Relevanță scăzută: presupune că toți dinții absenți sau obturați au fost, în
antecedente, cariați, deși dinții ar fi putut fi absenți din alte cauze (boala parodontală,
traumatisme)
2. Decizii de tratament: o obturație se poate aplica din rațiuni preventive
(restaurația preventivă cu rășini a unui dinte cu leziune incipientă), cât și motive
restaurative (restaurarea unui dinte cu carie de dentină). DMT nu realizează distincția
dintre cele două situații, deci, poate crește artificial nivelul experienței carioase
3. Calitatea dinților: DMF-ul acordă un ”scor” egal dinților obturați, absenți sau
cariați. Astfel, un individ cu 10 dinți cariați sau 10 dinți absenți va primi același scor cu
un individ care are 10 dinți obturați. Implicațiile pentru sănătatea orală pot fi diferite deși
indicele nu realizează nici o distincție.
4. Beneficiul tratamentului: dinții obturați vor avea același scor ca și cei absenți,
sugerând faptul că de fapt nu există nici o diferențiere sau beneficiu în faptușl că dinții
sunt cariați sau absenți.
5. Ireversibil: în sensul că, scorul total al unui individ poate doar să crească de-a
lungul timpului. În consecință are valoare limitată în ceea ce privește evaluarea
îmbunătățirii apărute în sănătatea unui individ.
Altfel spus, principalele dezavantaje ale indicatorului DMF sunt:
1. nu realizează diferențierea între cariile superficiale și cele profunde
2. nu ia în calcul acele leziuni incipiente de carie (white -spot, brown-spot)
3. nu oferă informații privind cauza pierderii dinților, considerând dinții absenți
de cauză carioasă
4. nu realizează diferențierea între tratamentul preventiv (sigilări, restaurații
preventive cu rășini) și cel restaurativ coronar sau protetic. Consideră dintele obturat
indiferent de tipul tratamentului aplicat
Lucrarea practică nr. 3

INDICATORI DE APRECIERE A CALITĂŢII VIEŢII (INDICATORI

SOCIO-DENTARI)

Calitatea vieţii este dată de percepţiile indivizilor asupra situaţiilor lor sociale în
contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc şi în dependenţă de propriile
standarde şi aspiraţii.
Există trei mari categorii de metode de cercetare a calităţii vieţii :
1. Metode generale - care descriu resursele disponibile pentru întreaga populaţie
2. Metode individuale - care studiază indivizi sau populaţii mici
3. Metode specifice bolii - care sunt folosite pentru evaluarea persoanelor cu
anumite boli sau intervenţii medicale.
Măsurarea calităţii vieţii la nivel de indivizi oferă date suplimentare asupra stării de
sănătate a acestora şi asupra efectelor pozitive sau nu aduse de îngrijirile de sănătate.
Indicatorii clinici pot fi îmbunătăţiţi prin introducerea unei dimensiuni care să
evalueze impactul social. Astfel, s-a încercat dezvoltarea de indicatori care să urmărească
efectele determinate de starea de sănătate sau de boală asupra următoarelor aspecte :
 durere, disconfort, limitare funcţională
 insatisfacţii de ordin estetic
 limitare şi restricţii alimentare
 comunicarea şi integrarea socială
 relaţii personale
 activităţi cotidiene
Există trei categorii de instrument ce permit măsurarea calităţii vieţii :
1. Instrumente ce se adresează unei singure dimensiuni :
 Dental Functional Status
 Mental Health Inventory
2. Instrumente care măsoară sănătatea multidimensional :
  specifice unei boli : Shelby Questionnaire (cancer)
 nespecifice: furnizează informaţii despre nivelul fiecărei dimensiuni fără a le
combina : OHIP- Oral Health Impact Profile
3. Instrumente care sunt destinate unor populaţii specifice :
 Indicatorul destinat evaluării statusului oral şi calităţii vieţii la persoanele
vârstnice : GOHAI – Geriatric Oral health Index
 Indicator destinat evaluării statusului oral şi calităţii vieţii la copii : OIDP-
child- Oral Impact on Daily Performance for Child

Indicatorii socio-dentari sunt esenţiali pentru evaluarea gradului de afectare a

cavităţii orale. Determinările privind necesităţile de ordin stomatologic trebuie să
cuprindă nu doar evaluări clinice, ci şi dimensiuni psihologice şi sociale, prezenţa unei
disfuncţii clinice nefiind suficientă pentru a desemna cazul ca necesitând un tratament
(exemplu: pierderea molarilor reprezintă o disfuncţie, dar nu constituie neaparat şi o
necesitate de tratament).
Ca urmare, o determinare a necesităţilor stomatologice trebuie să cuprindă
următoarele elemente:
- o dimensiune clinică bazată pe istoricul afecţiunilor
- o evaluare a disfuncţiei, care include determinări funcţionale
- determinări privind disfuncţionalitatea socială
- pretenţii individuale: percepţia asupra propriilor necesităţi stomatologice
- evaluarea tendinţei individului de a întreprinde acţiuni preventive şi
eventualele obstacole în calea prevenţiei
- recomandarea unui tratament/ îngrijiri eficiente şi acceptabile
Indicatorii socio-dentari reprezintă o determinare a măsurii în care afecţiunile
orale au impact asupra activităţilor obişnuite sau o determinare a măsurii în care
afecţiunile dentare şi orale au impact asupra activităţilor sociale normale şi produc
modificări comportamentale majore (exemplu: incapacitatea de a lucra, de a învăţa, etc)
În 1986, Cushing propune stabilirea indicatorilor socio-dentari prin evaluarea
efectelor subiective ale stării de sănătate dentară asupra individului. Aceste efecte au fost
împărţite în efecte de ordin funcţional (dificultate la masticaţie), efecte de ordin social
(dificultăţi de comunicare), efecte asupra stării de confort (existenţa durerii şi a
disconfortului ) şi efecte asupra percepţiei propriei imagini (insatisfacţii de ordin estetic).
Slade şi Spencer propun un profil al impactului sănătăţii orale (OHIP- oral
health profile impact), primul indicator dentar care a utilizat un indice gradat al
impactului social al afecţiunilor orale. Această determinare cuprinde 49 de elemente
grupate în 7 subscale, referitoare la:
- limitare funcţională (reducerea capacităţii masticatorii)
- durere fizică (durerea dentară)
- disconfortul psihologic (conştiinţa)
- incapacitatea fizică (evitarea anumitor alimente)
- incapacitatea psihologică (scăderea atenţiei)
- incapacitatea socială (evitarea contactelor sociale)
- handicapul (incapacitatea de muncă)
Deşi permite efectuarea unor analize statistice relevante, permiţând realizarea unei
bune baze teoretice, indicele OHIP prezintă dezavantajul de a nu fi succint, motiv pentru
care a fost propusă o versiune simplificată a sa, care cuprinde 14 elemente componente.

Avantajele OHIP :
- permite explorarea dimensiunilor multiple ale calităţii vieţii
- urmăreşte efectele sănătăţii orale în termeni de incapacitate socială
- este singurul instrument de măsurare pentru infirmitate, incapacitate, handicap
- este succint şi uşor de utilizat în context clinic
- permite efectuarea unor analize statistice performante ştiinţific
- prezintă o bază teoretică demonstrată ştiinţific

EXEMPLU
Edentatia frontala se însoţeşte de:
- limitare funcţională (reducerea capacităţii masticatorii)
- incapacitatea fizică (evitarea anumitor alimente)
- disconfortul psihologic
- incapacitatea psihologică (scăderea atenţiei)
- incapacitatea socială (evitarea contactelor sociale)
- handicap (incapacitatea/ limitarea capacităţii de muncă)
 Analiza factorilor de risc carios prin CARIOGRAMA

Cariograma reprezinta o analiza informatizata a factorilor de risc carios.

Modelul a fost descris de Bratthal pentru a ilustra originea multifactoriala a bolii

carioase. Este util in practica, deoarece permite adoptarea unei strategii de
preventie in functie de riscul carios: mic, moderat sau mare.

Cariograma se prezinta ca un cerc cu 5 sectoare colorate diferit :

1. Sectorul albastru -Regimul alimentar contine 2 factori de risc :
-Continutul alimentatie in glucide

-Frecventa glucidelor in alimentatie

2. Sectorul rosu « Factorul microbian » este obtinut din urmatorii factori de risc:
-Placa bacteriana

-Streptococcus mutans

3. Sectorul bleu : Susceptibilitatea la carie, este format din :

-Programul de fluorizare
-Cantitatea salivei
-Capacitatea tampon a salivei
4. Sectorul galben : Circumstante
-Experienta carioasa
-Bolile generale cu efect asupra cariei dentare
5. Sectorul verde : Probabilitatea de a evita in viitor cariile dentare

8
 FACTORII ETIOLOGICI AI CARIEI DENTARE :

-TRIADA KEYES: placa bacteriana, alimentatia bogata in glucide (cea mai

cariogena dintre glucide este zaharoza), terenul pacientului (saliva, anomalii
dentare- incongruente dentare, structura si morfologia reliefului ocluzal etc )

-FACTORUL TIMP : (adaugat ulterior de KONIG) se refera la timpul de

actiune a ph-ului acid salivar asupra smaltului

9
 FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE APRECIATI PRIN
CARIOGRAMA:

1. Experienta carioasa

0=fara carii sau obturatii (CAO-D=0)

1=status odontal mai bun decit normalul virstei 20-24 ani : (CAOD< 8)

2= status odontal normal (CAOD=8-10)

3=status odontal deficitar (CAOD>11)

2. Boli generale cu impact asupra cariei dentare

0=fara boli generale

1=afectiuni care influenteaza indirect riscul carios:

exemplu: o acuitate vizuala scazuta poate determina o igiena orala deficitara ; la fel si
in cazul unor afectiuni neurologice , motorii

2=afectiuni care influenteaza direct riscul carios :

exemplu:

-Patologia glandelor salivare, radioterapia capului si a gitului, diabetul zaharat

-Medicatie administrata cronic pentru diferite afectiuni : antialergica, antihipertensiva,

antidepresiva, antispastica
3. Frecventa glucidelor in alimentatie (alimente si bauturi indulcite cu zahar)

0=maxim 3ori/zi

1=maxim 5 ori/zi

2=maxim 7 ori/zi

3=mai mult de 7 ori/zi

10
 4. Continutul in glucide al alimentatiei

0=consum foarte redus in glucide

1= consum redus in glucide

2=consum moderat

3=consum excesiv

5. Placa bacteriana

0=igiena orala foarte buna – inclusiv igienizarea spatiilor interdentare cu firul

interdentar

1= igiena orala buna, dar fara igienizarea spatiilor interdentare

2= igiena orala mai putin buna (depozite moi alimentare vizibile)

3=igiena orala nesatisfacatoare (depozite moi abundente, tartru in cantitate mare)

6. Streptococcus mutans : numaratoarea Str. mutans din saliva cu ajutorul unui kit
special : DENTOCULT SM- care contine un mediu de cultura pentru S. Mutans

-Tehnica: nu se consuma alimente sau bauturi cu ½ ora inainte ; se recolteaza saliva

de pe suprafetele ocluzale ale molarilor ; se introduce in eprubetele cu mediul de
cultura ; se mentine la incubator la 37° timp de 48 h

11
Interpretare:

Scor 0=<10.000 colonii bacteriene CFU (colony forming unit)

Scor 1=<100.000 CFU (risc carios mic )

Scor 2=100.000-1. 000.000 (risc carios mare)

Scor 3=> 1. 000.000 (risc de aparitie a cariilor explozive )

12
 7. Programul de fluorizare

0=program intensiv de fluorizare (aplicare constanta de metode adjuvante de

fluorizare : apa de gura, gel cu fluor)

1=utilizare inconstanta a produselor adjuvante cu fluor

2=folosirea numai a pastelor de dinti cu fluor

3=evitarea oricarei metode de fluorizare

8. Evaluarea fluxului salivar stimulat

Tehnica : pacientul mesteca parafina timp de 5 minute, dupa care se recolteaza saliva
intr-un recipient gradat (sialometru) ; se imparte cantitatea de saliva adunata (in ml) la
timp (in minute) si obtinem cantitatea de ml saliva/minut

0=secretie salivara normala (1-2 ml saliva/min)

1= secretie salivara diminuata (0,9-1,1 ml saliva/min)

2= secretie salivara scazuta (0,5-0,9 ml saliva/min)

3= secretie salivara foarte scazuta sau xerostomie (<0,5 ml saliva/min)

9. Capacitatea tampon a salivei

Se utilizeaza o hirtie speciala pentru aprecierea pH-ului salivar .

0=capacitate tampon normala: pH : 6,8-7

1= capacitate tampon scazuta: pH=4,5-5,5

2= capacitate tampon foarte scazuta: pH<4 ,5 pH critic (risc de demineralizare a

smaltului )

10. Aprecierea clinicianului

0=realitatea clinica este superioara celei rezultate din cariograma

1=cariograma indica valori normale cu aspectul clinic

13
 2= realitatea clinica este mai depreciata decit rezultatul cariogramei

3=risc foarte mare de carie (clinicianul este convins ca, in ciuda valorilor
cariogramei, pacientul nu va putea evita in viitor aparitia cariilor dentare )

Riscul carios poate fi :

-mic

-moderat

-mare .

14
LUCRAREA PRATICĂ NR. 4

SCREENING POPULATIONAL

Screening-ul populaţional reprezintă aplicarea unui test de diagnostic unei populaţii

asimptomatice, cu scopul de a clasifica membrii acelei comunităţi funcţie de probabilitatea de a
avea o anumită afecţiune.
Altfel spus, screening-ul populaţional are scopul de a depista boala în stadiul incipient
sau de a depista persoanele bolnave înainte ca simptomatologia să devină evidentă.
Un program de screening populaţional trebuie să îndeplinească anumite cerinţe legate:
1. Cerinţe legate de boală:
- boala respectivă să pună probleme serioase de sănătate publică privind incidenţa, prevalenţa sau
incapacitatea de muncă, mortalitatea
- boala să aibă o fază preclinică lungă
2. Cerinţe legate de testul prin care se face screening-ul:
- senzitivitatea şi specificitatea testului să fie mari
- testul să nu aibă efecte adverse
- testul să fie acceptat de către populaţie
- aplicarea testului să fie simplă
3. Cerinţe legate de tratamentul bolii:
- tratamentul efectuat pentru cazurile depistate să aibă efecte maxime
- să existe resursele, echipamentele şi personalul competent pentru efectuarea screening-ului şi
pentru aplicarea tratamentului
4. Cerinţe legate de programul de screening:
- costul programului de screening să fie rezonabil în raport cu beneficiul sau cu alte metode
preventive
- să fie bine cunoscute condiţiile naturale, astfel încât să se poată determina timpul optim de
aplicare a testului de screening

15
 TESTE DE DIAGNOSTIC

Scopul unui test de diagnostic este de a confirma sau infirma ipoteza conform căreia o
boală este prezentă sau nu. Ideal ar fi ca un test de diagnostic pozitiv să indice prezenţa unei boli,
iar un test de diagnostic negativ să indice absenţa acesteia. Dar apar valori fals pozitive/ fals
negative (care, în mod normal, trebuie să fie cât mai mici pentru ca testul de diagnostic să fie
valid).
După efectuarea unui test de diagnostic pot apare 4 posibilități:

BOALA PREZENTĂ BOALA ABSENTĂ

a b
TEST POZITIV pozitiv adevărat fals pozitiv
TEST NEGATIV c d
fals negativ negativ adevărat

1. a. numărul de persoane cu rezultatul testului pozitiv și boala prezentă (test pozitiv

adevărat)
2. b. numărul de persoane cu rezultatul testului pozitiv și boala absentă (test fals pozitiv)
3. c. numărul de persoane cu rezultatul testului negativ și boala prezentă (test fals
negativ)
4. d. numărul de persoane cu rezultatul testului negativ și boala absentă (test negativ
adevărat)
a + b = numărul de persoane cu test pozitiv
a + c = numărul de persoane cu boală prezentă
b + d = numărul de persoane cu boală absentă
c + d = numărul de persoane cu test negativ
a + b + c + d = numărul total de persoane care au participat la screening
Aplicarea unui test de diagnostic presupune determinarea statusului real al bolii. Pentru
aprecierea performanţelor unui test de diagnostic în raport cu statusul real al bolii există doi
parametri : senzitivitatea şi specificitatea

16
 Senzitivitatea reprezintă probabilitatea unui test de diagnostic pozitiv atunci când boala
este prezentă (procentajul persoanelor care au testul de diagnostic pozitiv și boala prezentă din
totalul celor cu boală prezentă)

Senzitivatatea = a / a+c

Cu cât senzitivitatea unui test este mai mare, cu atât probabilitatea de a depista persoanele
care au boala este mai mare.
Specificitatea este definită ca fiind probabilitatea unui test de diagnostic negativ atunci
când boala este absentă (procentajul persoanelor testul de diagnostic negativ și fără boală din
totalul celor cu boala absentă).

Specificitatea = d / b+d

Cu cât specificitatea unui test este mai mare, cu atât numărul persoanelor fără boală este
mai mare. Senzitivitarea şi specificitatea descriu acurateţea unui test de diagnostic.

VALORI PREDICTIVE

Valorile predictive estimează probabilitatea unei boli într-o populaţie cu un rezultat dat al
testului de diagnostic. Există două tipuri de valori predictive: valorile predictive pozitive (VP+) şi
valorile predictive negative (VP-).
Valorile predictive pozitive (VP+) estimează probabilitatea prezenţei unei boli atunci când
testul de diagnostic este pozitiv (respectiv, procentajul persoanelor cu boală prezentă şi test de
diagnostic pozitiv din totalul persoanelor cu test de diagnostic pozitiv

BOALA PREZENTĂ BOALA ABSENTĂ

a b
TEST POZITIV pozitiv adevărat fals pozitiv
TEST NEGATIV c d
fals negativ negativ adevărat

VP+ = a / a+b
17
 Factorii care contribuie la creşterea valorii predictive pozitive sunt :
- efectuarea screening-ului în rândul unei populaţii cu risc crescut la dezvoltarea bolii respective
- creşterea specificităţii testului prin care se realizează screening-ul populaţional

Valorile predictive negative (VP-) reprezintă probabilitatea absenţei unei boli atunci când
testul de diagnostic este negativ (respectiv, procentajul persoanelor fără boală şi test de
diagnostic negativ din totalul persoanelor cu test de diagnostic negativ).

VP- = d / c+d

Prevalenţa unei boli într-o populaţie influenţează valoarea predicitivă: cu cât prevalenţa
bolii creşte, cu atât creşte şi valoarea predicitivă pozitivă.

MĂSURI DE FRECVENŢĂ A BOLII

Pentru aprecierea frecvenţei unei boli se ia în consideraţie prevalenţa şi incidenţa.

Prevalenţa reprezintă numărul de cazuri de boală existente într-o populaţie.

Prevalenţa = nr.cazuri de boală / nr.populaţiei

Există două tipuri de prevalenţă: prevalenţa la un anumit timp (point- prevalence) şi

prevalenţa într-o perioadă de timp (period- prevalence).
Point prevalence reprezintă numărul de cazuri de boală la un anumit timp raportat la
numărul populaţiei din acel timp.
Period prevalence reprezintă numărul de cazuri de boală dintr-o perioadă de timp raportat
la numărul populaţiei din acea perioadă (de obicei punctul de mijloc).
Prevalenţa este influenţată de urmării factori:
- severitatea bolii
- durata bolii
- numărul de cazuri noi de boală

18
 Prevalența depinde de perioada de timp care se analizează și de incidența anterioară.
Atunci când incidența și durata bolii sunt relativ constante, relația dintre incidență și prevalență
este dată de formula:
Prevalența = Incidența x durata de timp

Prevalenţa creşte în următoarele situaţii:

- durata bolii este mare
- creşte numărul de cazuri noi (creşte incidenţa)
- migrarea “in” a cazurilor de boală
- migrarea “out” a indivizilor sănătoşi
- îmbunătăţirea testelor de diagnostic
Prevalenţa scade în următoarele situaţii:
- durata scurtă a bolii
- rata mare a mortalităţii prin boala respectivă
- descreşterea numărului de cazuri noi (scade incidenţa)
- migrarea “in” a persoanelor sănătoase
- migrarea “out” a cazurilor de boală
- îmbunătăţirea metodelor de tratament pentru indivizii bolnavi

Incidenţa (rata de incidenţă IR) este reprezentată de numărul de cazuri noi de boală de-a
lungul unei perioade specifice de timp.
Pentru estimarea incidenţei, o populaţie este urmărită de-a lungul unei perioade de timp
stabilite, iar cazurile noi de îmbolnăvire sunt numărate împreună cu totalul timp-persoană.
Totalul timp-persoană reprezintă timpul total pentru un individ din comunitate, care este
expus riscului, de a se îmbolnăvi pe parcursul studiului

19
Evaluarea stării de sănătate dentară
indicatorul CAO
Imaginat de Klein şi Palmer în 1937, CAO apreciază
numărul de dinţi, Cariaţi, Absenţi şi Obturaţi ai unei
persoane
Este un indicator de prevalenţă a cariei dentare
CAO evaluează numai cariile cavitare
Dacă unitatea de măsură este dintele-CAOD
Dacă unitatea de măsură este suprafaţa dentară-CAOS
 Avantaje
1. Indicatorul CAO a fost utilizat în studii
epidemiologice şi a creat o bază de date
privind caria dentară în diferite regiuni de
pe glob.

2. Indicatorul CAO arată evoluţia cariei

dentare în decurs de 80 ani
 Dezavantaje
1. Este un indicator ireversibil: valoarea poate să
rămână constantă sau să crească, dar niciodată nu
scade

2. Oferă aceeaşi valoare fiecărei componente în

parte: C,A,O (o persoana cu 10 dinţi obturaţi are
acelaşi indicator CAO cu o persoană cu 10 dinti
absenţi)

3. CAO nu evaluează dinţii sau suprafetele dentare

cu risc la carie dentară; evaluează doar cariile
cavitare
4. Nu face diferenţa între obturaţiile clasice şi cele de
tip restaurare preventivă cu răşini

5. Nu face diferenţa între dinţii absenti de cauză

carioasa şi cei absenţi din alte cauze: traumatisme,
boala parodontală

6. În cazul persoanelor care prezintă coroane de

înveliş, acestea se inregistreză ca dinţi obturaţi.
 2. ICDAS
International Caries Detection and
Assessment System (ICDAS) este un
indicator de apreciere a statusului dentar
elaborat în 2007 şi care are avantajul faţă
de CAO că poate evalua şi cariile
necavitare;
de asemenea, poate fi reversibil, (în cazul
cariilor necavitare, acestea pot deveni
reversibile prin remineralizare)
 Indice ICDAS
COD DE RESTAURATIE
O= suprafaţă dentară fără obturaţie
sau sigilare
1 = sigilare, partială
2 = sigilare totală
3 = obturaţie fizionomică
4 = obturaţie de amalgam
5 = coroană metalică
6 = coroană ceramică, metalo-
ceramică,
7 = obturaţie fracturată sau pierdută
8 = obturaţie temporară
COD DE CARIE DENTARĂ
0= dinte sănătos
1= Prima modificare vizibilă
în smalţ
2= Modificare disctinctă în
smalţ-white spot, brown spot
3= Carie in smalt fara dentină
vizibilă
4= Umbră dentinară care
transpare printr-un smalt
aparent integru
5= Cavitate distinctă în smalţ
şi dentină
6 =Cavitate extinsă cu
afectare pulpară
Cod 1 –carii vizibile dupa uscare 5 secunde
Cod 2- carii vizibile si pe dintele umed – white spot si brown spot
Cod3 –prezenta unei micro-cavitati de 0,5 mm in
smalt, fara afectare dentinara
-Cod 4- Umbra dentinara (afectare dentinara de coloratie
gri/brun pe un smalt aparent integru)
Cod 5- cavitate distincta fara expunere pulpara
Cod 6- cavitate extinsa cu afectare pulpara
 Evaluarea statusului parodontal
1. Indicatorul CPITN (Ainamo 1982)
Examenul statusului parodontal
-pentru un subiect cu vârsta de până la 16
ani nu se realizează sondajul parodontal
datorita faptului că dinţii în erupţie pot
produce erori prin măsurarea de pungi
parodontale false;

Pentru un subiect adult (peste 20 ani), în

cazul studiilor epidemiologice, sondajul se
realizează pe dinţii 17,16, 11, 26,27, 37,36, 31,
46,47
- sonda parodontală OMS este marcată
cu o bandă neagră pe o distanţă de 3,5-
5,5 mm de vîrf şi are un vârf sferic cu
diametrul de 0,5 mm; pentru aprecierea
pierderii de ataşament sonda
parodontala are 2 benzi negre (3,5-5,5
mm şi 8,5-11,5 mm)
presiunea cu care se face sondajul parodontal se
numeste presiunea patului ungheal (presiunea pina
la care se produce o ischemie gingivală evidenţiată
prin albirea gingiei);
sonda se menţine într-un ax paralel cu axul dintelui;
-fiecare dinte se examinează în şase puncte: mezio-
vestibular, centro-vestibular, disto-vestibular, similar
şi pentru feţele palatinale/linguale;
Pentru calcularea indicelui CPITN se impart
arcadele in 6 segmente, numite sextanti:
17-14
13-23
24-27
37-34
33-43
44-47
Se atribuie cite un scor pentru fiecare
sextant,iar valoarea cea mai mare gasita pe un
sextant va determina valoarea CPITN
 Coduri CPI
0- parodontiu sanatos
1-singerare la sondare
2-tartru dentar
3-pungă parodontală de până la 5,5 mm
4-pungă parodontală de peste 6 mm
Coduri TN
0- nu necesita tratament parodontal
1-imbunătăţirea igienei orale
2-detartraj, imbunătăţirea igienei orale
3-chiuretaj parodontal
4-tratament chirugical parodontal
 COD 0
GINGIE SI PARODONŢIU MARGINAL
SĂNĂTOS

Culoare roz
Consistenţa ferma
Aspect de coajă de
portocală
 Profunzimea sulcusului
gingival : 1,8-2 mm
Papila se gaseste sub
punctul de contact
 COD 1
SÂNGERARE LA PALPARE CU
SONDA

Semne clinice gingivite:

-modificare de culoare (rosie)
-consistenta (moala, friabila)
- volum
-singerare spontana sau la
sondaj
-durere.
 COD 2

TARTU DENTAR
 COD 3

PUNGĂ PARODONTALA CU PROFUNZIMEA DE 4-5 MM

Punga parodontala- manifestarea clinica masurabila a bolii parodontale,

se masoara de la marginea gingivala pina la baza pungii
 COD 4

PUNGA PARODONTALA DE
PESTE 6 MM
 Avantaje:
1.Simplu de realizat
2. Rapiditatea determinărilor
3.Uniformizarea datelor
Dezavantaje
1. Nu apreciază mobilitatea dentară
2. Nu apreciază recesiunea gingivală şi
pierderea de ataşament
 INDICATOR CPI MODIFICAT

1. INDICATOR SINGERARE GINGIVALA

2. INDICATOR DE PUNGA PARODONTALA

3. INDICATOR DE PIERDERE DE
ATASAMENT
1. INDICATOR SINGERARE GINGIVALA
0= fara singerare la sondajul parodontal
1= singerare la sondajul parodontal

2. INDICATOR DE PUNGA PARODONTALA

0= fara punga parodontala
1= punga parodontala cu profunzimea de pina la
4-5 mm
2= punga parodontala cu profunzimea de peste
6 mm
 3. INDICATOR DE PIERDERE DE
ATASAMENT
-Punga parodontala se masoara de la marginea gingivala la
baza pungii parodontale;
-Pierderea de atasament se masoara de la jonctiunea smalt-
cement la baza sulcusului gingival; portiunea vizibila se
numeste recesiune gingivala
0=0-3 mm
1= 4-5 mm
2=6-8 mm
3=9-11mm
4=peste 12 mm