Sunteți pe pagina 1din 2

MĂSURI DE A COPILULUI

1. Care sunt, cf. art. 59, măsurile de protecție specială a copilului sunt și cine beneficiază
de ele, cf. art. 60?

Conform art. 59, măsurile de protecție specială a copilului sunt:


a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgență;
c) supravegherea specializată

De măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază (art.60):


a) copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor
părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub
interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituita tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților
din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare;
e) copilul care a săvârșit o fapta prevăzută de legea penala și care nu răspunde penal.
Conform art. 61, părinții, precum si copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul
să atace in instanță masurile de protecție specială instituite de prezenta lege, beneficiind de
asistență juridică gratuită, în condițiile legii.

2. În ce constă, potrivit legii, măsura de plasament familial. Descrieți.

Conform art. 62, plasamentul copilului constituie o măsură de protecție specială,


având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidențial.
Plasamentul familial este o modalitate de a asigura o viață de familie copiilor care nu pot fi
cu proprii lor părinți pentru o anumită perioadă de timp. Presupune încredințarea temporară a
unui copil unei familii sau persoane, altele decât părinții săi biologici.
Conform practicii internaționale, plasamentul familial este:
- voluntar - când se realizează cu consimțământul părinților de origine;
- forțat - când se realizează fără manifestarea voinței acestora.
Persoana sau familia care primește un copil in plasament trebuie să aibă domiciliul in
România și să fie evaluată de către Direcția generala de asistență socială și protecția copilului
cu privire la garanțiile morale si condițiile materiale pe care trebuie sa le îndeplinească pentru
a primi un copil în plasament.

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei
persoane fizice sau familii, creșterea și îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de
părinții săi, ca urmare a stabilirii în condițiile legii a măsurii plasamentului.

S-ar putea să vă placă și