UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

“ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

Conf.dr. Gavril ŞTEFAN

ANALIZA ECONOMICO-
FINANCIARĂ

(SUPORT DE STUDIU I.D.)

Modulul II – Analiza economico-financiară

- 2014 –
 CUPRINS

Introducere...............................................................................................................2
U.I. 1 ANALIZA CHELTUIELILOR……………………………………..3
1.1 Noţuni generale ...........................................................................4
1.2 Tipologia cheltuielilor de producţie................................................6
1.3 Metode de analiză a cheltuielilor....................................................9
U.I.2 ANALIZA REZULTATELOR ÎNTREPRINDERII ....................52
2.1. Analiza cifrei de afaceri ...........................................................53
2.2. Analiza producţiei......................................................................59
2.3. Analiza valorii adăugate................................................................63
2.4. Analiza marjei comerciale.........................................................66
U.I.3 ANALIZA FINANCIARĂ………………………………………68
3.1. Noţiuni generale......................................................................69
3.2. Analiza performanţei pe baza contului de profit şi
pierdere.............................................................................................70
3.3 Analiza sănătăţii întreprinderii…………………………………84
Bibliografie...............................................................................................96
Răspunsuri la testele de autoevaluare................................................................97

INTRODUCERE

Modulul de studiu Analiza economico-financiară, îşi găseşte utilitatea în

cadrul programului de studiu al anului IV – Inginerie economică în agricultură,
deoarece, prin studierea acestui modul vom dob ndi capacitatea de nţelegere a
mecanismelor care stau la baza formării fenomenelor economice prin
descompunerea acestora cu scopul de a indentifică relaţia cauză efect şi de a
stabili o strategie de urmat. Analiza economico-financiară presupune identificarea
stării trecute, prezente şi viitoare la nivel de întreprindere sau de economie
generală.

2
 Unitatea de nvăţare 1. ANALIZA CHELTUIELILOR

Cuprins (U.I.1)
Obiectivele şi competenţele profesionale specifice (U.I.1).....................................3
Instrucţiuni...............................................................................................................3
1.1 Noţiuni generale..............................................................................................4
1.2 Tipologia cheltuielilor de producţie..............................................................6
1.3 Metode de analiză a cheltuielilor .................................................................9
Rezumat (U.I.1)................................................................................................51
Bibliografie (U.I.1) .........................................................................................51

Obiectivele şi competenţele profesionale specifice (U.I.1)

Obiectivul acestei unităţi de învăţare l constituie însuşirea conceptelor de

cheltuială, cost, legea randamentelor crescătoare, curba de experienţă, legea
veniturilor în creştere. După finalizarea studiului din această unitate de învăţare,
studentul va dispune de competenţe pentru:
- Explicarea noţiunii de cheltuială;
- Distincţia dintre cheltuială şi cost;
- Identificarea tipurilor de cheltuieli;
- Utilizarea metodelor de analiză a cheltuielilor.

Instrucţiuni (U.I.1)
Această unitate de învăţare cuprinde noţiuni privind:
Conceptul de cheltuieli, tipologia cheltuielilor de producţie şi a metodelor
de analiză a cheltuielilor. Timpul mediu alocat pentru studiul individual este de
cca. 3 ore. Această unitate de învăţare cuprinde mai multe teste de autoevaluare, a
căror rezolvare asigură o mai bună fixare a cunoştinţelor dobândite în timpul
studiului. O lucrare de verificare care să cuprindă aspecte din cadrul acestei unităţi
de învăţare va fi prezentată la finalul U.I. 2.

3
 1.1 NOŢIUNI GENERALE

Cheltuielile reprezintă totalitatea consumurilor înregistrate de o

întreprindere într-un an financiar. Pentru analiza cheltuielilor se face distincţia
între cheltuielile de producţie (cheltuieli) şi costuri de producţie (cost).
Cheltuielile reprezintă totalitatea achiziţiilor pe care le face o
întreprindere pentru a obţine bunuri economice. Achiziţia de resurse pentru
producţie în întreprindere formează stocurile.
Într-un an financiar respectiv într-un ciclu de producţie
întreprinderea nu utilizează toate stocurile ci doar o parte numită factori de
producţie. Partea de stoc utilizată într-un ciclu de producţie respectiv
utilizată pentru a obţine bunuri economice se numeşte cost. Practic dacă luăm
ipotetic toate stocurile întreprinderii sunt utilizate într-un ciclu de producţie;
termenul de cheltuieli este similar cu cel de costuri.
Când utilizăm termenul costuri la singular - cost, înţelegem cost de
producţie (lei/kg, lei/m2) respectiv valoarea costurilor ce revine pe unitate de
producţie. În practica economică se face confuzie între cheltuieli şi costuri şi
există o slabă defalcatie între cei doi termeni, sens în care de multe ori se
consideră normal să folosim cheltuieli în loc de costuri la plural.
Cost=costuri/producţie, nu Cost= cheltuieli/producţie;
Când întreprinderea utilizează ca strategie de decizie nivelul costurilor
trebuie să cunoaştem faptul că acestea nu au un rol determinat şi exclusiv în
obţinerea rezultatelor economice şi de asemenea întotdeauna intră în joc legea
randamentelor crescătoare şi legea veniturilor în creştere.
Legea randamentelor crescătoare pleacă de la faptul că obiectivul
principal al întreprinderii este un randament tehnic cât mai bun. Astfel întotdeauna
întreprinderea caută să obţină randament maxim dintr-o investiţie. În acest sens
întotdeauna pe termen suficient de lung întreprinderea îşi va reduce costul de
producţie prin achiziţionarea de tehnologii noi. Aceasta reducere se numeşte
curbă de experienţă.
Practic în urma unei investiţii într-o nouă tehnologie costurile se reduc cu 20%,
30% în timp imediat apoi rămân constante până de decide o nouă investiţie.
Timpul în care costurile se reduc este corespondent cu curba de experienţă (se
obţine efectul de experienta - BCG).

4
 Legea veniturilor în creştere concluzionează faptul că orice întreprindere
va produce din ce în ce mai mult dacă veniturile sunt în creştere neinteresând
costurile.
Dacă întreprinderea caută soluţii de analiză a costurilor pe termen scurt
trebuie să cunoaştem faptul că singura sursă de a reduce costul în sens fictiv e
identificarea unei soluţii optime de maximizare a producţiei, de creştere a
vânzărilor.
Pe termen scurt întreprinderea nu trebuie să se focalizeze pe economia
de cheltuieli ci pe soluţia de creştere a producţiei care prin efect determină
scăderea costurilor fixe medii respectiv acestea la rândul lor vor trage costul unitar
în jos.

5
 1.2 TIPOLOGIA CHELTUIELILOR DE PRODUCŢIE

1. După natura lor cheltuielile se împart în trei grupe:

 Cheltuieli de exploatare
 Cheltuieli financiare
 Cheltuieli excepţionale
Cheltuielile de exploatare cuprind acele cheltuieli ce formează baza obiectului de
activitate a întreprinderii (scopul este de a obtine productia). Acestea cuprind:
cheltuieli cu materii prime, cheltuieli cu materiale, alte cheltuieli materiale
utilizate cu scopul de a produce bunuri economice, cheltuieli cu forţa de muncă
(salarii, impozite), cheltuieli cu amortizări, cheltuieli cu provizioane;
Cheltuielile financiare cuprind toate cheltuielile efectuate de întreprindere cu
partenerii de afaceri cu scopul de a se finanţa sau economisi. Acestea includ
dobânzile la credite, diferenţa de curs valutar, pierderi de creanţe, pierderi la
plasamente, la tranzacţii financiare, provizioane de risc.
Cheltuielile excepţionale sunt acele cheltuieli care nu au regularitate şi nu fac
parte în mod direct din activitatea întreprinderii. Ele cuprind penalităţile,
amenzile, diferite plăţi către stat din cauza calculului greşit al impozitului,
anumite subvenţii neaşteptate, ajutoare pentru terţe persoane.
2. După modul cum oscilează în raport cu producţia obţinută;
 Cheltuieli fixe;
 Cheltuieli variabile;
Cheltuielile fixe au caracter aproximativ constant pe parcursul unui ciclu de
producţie şi sunt în general calculate şi nu sunt o expresie a unui consum direct
rezultat din dorinţa de a obţine un bun economic. Cheltuielile fixe sunt
reprezentate de cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli cu provizioane, cheltuielile de
publicitate, cheltuieli cu cercetarea şi dezvoltarea, cheltuieli cu personalul
administrativ.
În cheltuielile fixe sunt cuprinse costurile generale şi comune ale întreprinderii.
În cadrul cheltuielilor generale sunt cuprinse toate cheltuielile cu amortizările,
salariile, utilităţile, întreţinerea şi menţinerea sediului central a întreprinderii.
Cheltuielile comune intră în aceleaşi costuri dar au ca obiect secţiile de producţie.
Cheltuielile variabile oscilează din punct de vedere cu nivelul producţiei au
sensul de consum specific şi cuprind consumurile de materii prime, materiale,

6
consumurile de muncă directă (muncitori operaţionali), consumurile de energie şi
utilităţi exprimate în mod direct pe produs.
3. În funcţie de modul de includere în costuri:
 costuri directe;
 costuri indirecte;
Costurile directe se pot identifica pe obiecte de calculaţie şi cuprind 2 grupe de
costuri:
 Costuri directe fixe;
 Costuri directe variabile;
Costurile directe fixe sunt costurile cu amortizarea masinilor folosite la realizarea
unui singur produs (amortizările în cazul în care utilajul sau masina, clădirea
determină obţinerea unui singur produs), Costurile directe variabile sunt cheltuieli
cu materii prime, muncitori operaţionali şi alte cheltuieli ce exprimă consumul
specific;
Costurile indirecte sunt acele cheltueili care nu pot fi identificate pe obiecte de
calculaţie precum cheltuieli cu publicitatea , cheltuieli cu cercetarea dezvoltarea.
Acestea se împart în
 Costuri indirecte fixe;
 Costuri indirecte variabile;
Costurile indirecte fixe cuprind toate cheltuielile generale ale întreprinderii
(cheltuieli de administrare, cheltuieli cu publicitatea , cheltuieli cu cercetarea
dezvoltarea, cheltuieli cu desfacerea) iar costurile indirect variabile cuprind
consumul de energie, combustibili si altele pt sectiile unde se fabrica mai multe
produse).
4. După conţinut cheltuielile se clasifică astfel:
 Cheltuieli cu conţinut material;
 Cheltuieli cu forţa de muncă;
Cele 2 grupe de cheltuieli fac parte din cheltuieli de exploatare.
Cheltuieli materiale sunt cheltuieli cu materii prime şi materiale, cheltuieli
cu achiziţia mărfurilor, cheltuieli cu obiecte de inventar, alte cheltuieli. Această
grupă de cheltuieli reprezintă consumul intermediar al întreprinderii.
Costurile cu forţa de muncă sunt reprezentate de cheltuieli salariale şi toate
cheltuielile legate de personal (impozite, formarea profesională).
5. După modul de înregistrare în contabilitatea întreprinderii:
 Cheltuieli încorporabile;

7
 Cheltuieli necorporabile;
Cheltuieli încorporabile înseamnă că se contabilizează direct în costuri, cele
necorporabile nu se includ în costuri (provizioane, şi toate cheltuielile ce nu au
legătură cu producţia, primele, asigurările de viaţă a angajaţilor).
6. Din punct de vedere al fluxurilor există următoarele tipuri de cheltuieli:
 Costuri monetare;
 Costuri nemonetare;
Costurile monetare cuprind toate cheltuielile ce determină un flux real (costuri
materiale?) şi cele nemonetare sunt acele cheltuieli care se calculează (……).
7. Din punct de vedere al efectului asupra vânzărilor există:
 Costuri efective;
 Costuri ascunse;
 Costuri de oportunitate;
Costurile efective sunt înregistrate în contabilitate.
Costurile ascunse nu se înregistrează dar deteriorează încasările: costul
noncalitatii, produsele care sunt nonconforme cu standardele şi sunt eleiminate
din fluxul tehnologic, deteriorarea imaginii firmei, ruperea de stoc.
Costurile de oportunitate cuprind opţiunile întreprinderii de a produce un produs
“A” în defavoarea produsului “B”. Dacă se dovedeşte că “A” e nerentabil rezultă
că întreprinderea a pierdut o încasare, practic a avut un plus de cost.

Test de autoevaluare (1)

1. Ce se înţelege prin noţiunea de cheltuială?
2. Ce este curba de experienţă?
3. În funcţie de modul de includere în costuri, acestea se clasifică în……….
4. Cheltuielile materiale sunt………………………………………………….

8
 1.3 METODE DE ANALIZĂ A CHELTUIELILOR

La nivel de întreprindere, cheltuielile reprezintă indicatorii de pilotaj

spre un anumit rezultat economic. În acest sens pentru a stabili direcţia se
utilizează una din metodele:
 Analiza structurală a cheltuielilor;
 Analiza factorială a costurilor;
 Analiza metodei indicelui costului unitar;
 Analiza direct costing;
 Analiza costurilor marginale;
 Analiză prin tehnica valorii;
 Analiza cu caracter special (ABC, costul obiectiv);
Analiza structurală a cheltuielilor
Orice analiză a cheltuielilor începe cu structura acestora pe puncte de
interes. La nivel de întreprindere exista urmatoarelke puncte de interes:
 Aprovizionarea cu materii prime
 Cheltuielile cu stocurile
 Cheltuielile cu personalul
 Cheltuieli de producţie
 Cheltuielile de desfacere
 Cheltuielile post vânzare
La nivel de întreprindere exista o grupă de cheltuieli care cuprinde fluxul
tehnologic-produs (cheltuielile de producţie) şi o grupă de cheltuieli aflată în afara
producţiei (costuri generale, de vânzare, post-vanzare). Fiecare grupă de cheltuieli
are o importantă relativă în structura totală a costurilor şi oglindeşte sectorul de
activitate a întreprinderii. Astfel dacă grupa cheltuielilor de aprovizionare şi
stocuri deţin peste 40% întreprinderea desfăşoară activitate de producţie. Dacă
grupa cheltuielilor cu forţa de muncă este peste 50% întreprinderea desfăşoară
activitate în zona serviciilor. Dacă grupa cheltuielilor cu aprovizionarea
mărfurilor, stocurilor este peste 60% întreprinderea desfăşoară activitate de
comerţ.
Pentru a stabili structura costurilor se împarte fiecare grupă de costuri la
cheltuieli totale multiplicată cu 100.
ICFM = CFM / CT *100
ICM = CM/CT *100

9
IS = S/CT *100
Analiza structurală se realizează în procente pe grupe de costuri şi în
dinamică de la o perioadă la alta. Dacă în dinamică structura costurilor se schimbă
înseamnă că întreprinderea a schimbat tehnologia sau obiectul de activitate.
Întotdeauna cel ce face analiza de structură trebuie să prezinte cauzele modificării.
Analiza cheltuielilor aferente activităţii economice
Cheltuielile agenţilor economici sunt departajate în funcţie de destinaţia
lor în trei categorii, după cum rezultă din conţinutul contului de profit şi pierdere,
la care se adaugă impozitul pe profit ca un element a cărui mărime este
determinată prin act normativ, astfel:
a) Cheltuieli de exploatare, ocazionate, în principal, cu consumarea
factorilor fundamentali care facilitează desfăşurarea unei activităţi economice:
cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; energie şi apă;
cheltuieli privind mărfurile; alte cheltuieli materiale; ajustarea valorii
imobilizărilor corporale şi necorporale (cheltuieli privind amortizarea
imobilizărilor, diferenţa dintre cheltuieli şi venituri privind provizioanele pentru
deprecierea imobilizărilor şi venituri din fondul comercial negativ); ajustarea
valorii activelor circulante (diferenţa dintre cheltuieli şi venituri privind creanţe
şi debitori diverşi şi respectiv, provizioanele pentru deprecierea activelor
circulante); cheltuieli cu personalul (salarii şi cheltuieli cu asigurările şi protecţia
socială); cheltuieli privind prestaţiile externe (cheltuieli cu lucrările şi serviciile
executate de terţi şi cheltuieli cu alte servicii executate de terţi); alte impozite,
taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele
cedate; ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli.
b) Cheltuieli financiare, constituite din ajustarea valorii imobilizărilor
financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante; alte
cheltuieli financiare (pierderi din creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind
investiţiile financiare cedate, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli
privind dobânzile, cheltuieli privind sconturile acordate clienţilor, debitorilor sau
băncilor);
c) Cheltuieli extraordinare reprezentate prin acele cheltuieli care nu sunt
legate de activitatea curentă a unităţii patrimoniale, sunt constituite din cheltuieli
privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare (pierderi din calamităţi şi
exproprieri de active);
d) impozitul pe profit.

10
 În cadrul cheltuielilor grupate după destinaţia lor, preponderente sunt
cheltuielile de exploatare, respectiv a cheltuielilor ocazionate cu desfăşurarea
activităţii economice de bază care dau şi măsura cheltuielilor totale efectuate de
un agent economic pentru a produce, a comercializa sau pentru a presta servicii.
Cheltuielile financiare şi cele extraordinare se deduc din rezultatele finale ale
unităţii, fără a se repartiza însă pe subactivităţi sau pe unităţi fizice de produse
fabricate sau servicii prestate.
Pentru a analiza şi interveni operativ prin măsuri de corecţie atât asupra
nivelului total al cheltuielilor aferente activităţii economice în ansamblul lor cât şi
asupra cheltuielilor ce revin subactivităţilor componente, este necesar să
funcţioneze în mod corect sistemul de evidenţă contabilă, să se înregistreze, la
timp şi în totalitatea lor cheltuielile aferente exerciţiului financiar.
Clasificarea cheltuielilor după natura lor are la bază conţinutul economic
al respectivelor cheltuieli şi se foloseşte la elaborarea bugetului activităţii de
trezorerie al agentului economic, stând în acelaşi timp la baza analizei economico-
financiare a rezultatelor finale sau de bilanţ.
În acest caz sunt evidenţiate următoarele grupe:
a) Cheltuieli directe care sunt formate din contravaloarea materialelor
directe consumate, salarii directe, contribuţia la fondul pentru asigurări sociale şi
protecţia socială aferentă salariilor directe şi alte cheltuieli directe legate
nemijlocit de activitatea unităţilor operative (secţie de producţie, atelier, bucătărie,
bufet, bar, cofetărie, hotel etc.);
b) Cheltuieli indirecte sunt constituite din acele cheltuieli cunoscute şi
sub denumirea de "cheltuieli comune ale subactivităţii", sau "cheltuieli comune
ale secţiilor", care nu pot fi localizate în mod direct pe unitatea fizică de produs
sau de serviciu prestat şi cuprinde cheltuielile ocazionate cu întreţinerea şi
repararea mijloacelor fixe, energia, combustibilii, apa şi alte cheltuieli globale
efectuate pentru exploatare, pe feluri de activităţi, exclusiv cele de desfacere şi
cele de administraţie care sunt evidenţiate distinct;
c) Cheltuieli de desfacere angajate pentru asigurarea condiţiilor de
desfăşurare a vânzării producţiei sau a mărfurilor;
d) Cheltuieli generale de administraţie efectuate pentru administrarea şi
conducerea unităţii patrimoniale în ansamblul ei.

11
 Clasificarea cheltuielilor după natura lor facilitează calculul costului unitar
al produselor fabricate şi a serviciilor prestate .
Astfel, cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte aferente, determinate
raţional ca fiind legate de produsele fabricate şi serviciile prestate, formează
"costul de producţie" al acestora sau "costul prestaţilor de servicii". Se
precizează astfel că, cheltuielile de desfacere, cheltuielile generale de
administraţie, inclusiv cele financiare şi extraordinare, sunt costuri ale perioadei,
care de regulă nu se includ în costul de producţie sau în costul de realizare al
serviciilor prestate, dar se reflectă în final în rezultatul exerciţiului.
Suma cheltuielilor directe, indirecte, a cheltuielilor de desfacere şi a
cheltuielilor generale de administraţie formează “costul complet de producţie”
sau “costul complet al serviciilor prestate".
O utilitate distinctă pentru analiza economico-financiară o constituie
clasificarea cheltuielilor pe baza criteriului dependenţei mărimii acestora de
volumul producţiei sau de volumul serviciilor prestate, care justifică în
consecinţă constituirea următoarelor două grupe:
a) Cheltuieli variabile.
Această categorie de cheltuieli sunt relativ constante pe unitatea fizică de
produs sau de prestaţie şi variabile în sumă totală, proporţional cu volumul de
activitate la care se referă.
Elementele de cheltuieli care corespund acestor însuşiri sunt: cheltuielile
directe în totalitate şi parţial cheltuielile indirecte (consumurile de energie şi
combustibili efectuate în scopuri tehnologice) şi de asemenea, în mod parţial,
cheltuielile de desfacere, respectiv cele a căror mărime este dependentă de
volumul vânzărilor.
b) Cheltuieli fixe sau convenţional-constante.
Acest grup de cheltuieli se caracterizează printr-o mărime totală relativ
constantă indiferent de creşterea sau diminuarea volumului producţiei sau al
prestaţiilor şi în aceste condiţii cheltuielile convenţional-constante sunt variabile
pe unitatea fizică de produs sau de prestaţie, în funcţie de modificarea volumului
de activitate.
Potrivit acestor însuşiri, cheltuielile fixe au în componenţa lor o parte din
cheltuielile indirecte aferente activităţii economice (amortizările şi provizioanele;
salariile, contribuţia pentru asigurări sociale şi protecţia socială a personalului
indirect productiv; cheltuielile de întreţinere şi reparaţii; impozitele, taxele şi

12
vărsămintele asimilate; alte cheltuieli indirecte pentru exploatare), precum şi o
parte din cheltuielile de desfacere, care nu depind de volumul producţiei sau al
prestaţiilor efectuate, şi în totalitate cheltuielile generale de administraţie.

Analiza cheltuielilor la 1000 lei Cifra de afaceri

Scrierea analitică a relaţiei de calcul a indicatorului cheltuieli la 1000 lei

Cifra de afaceri evidenţiază şi factorii de gradul I care influenţează mărimea
acestuia (structura fizică a cifrei de afaceri, costurile unitare complete şi preţurile
sau tarifele unitare), astfel:
qc C
Ch   1000  1000
qp CA
în care:
ΣC  Σqc - reprezintă cheltuielile de exploatare (costul complet) aferente
activităţilor economice;
ΣCA  Σqp - reprezintă cifra de afaceri totală;
q - volumul fizic pe tipuri de activităţi (produse şi servicii);
c - costul complet pe unitate fizică de produs sau serviciu;
p - preţul sau tariful unitar al produselor sau serviciilor.
Sistemul factorial al analizei cheltuielilor la 1000 lei Cifra de afaceri
(Modelul 1)
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor la 1000 lei
Cifra de afaceri
Modificarea totală a   q1c1 q c 
0 0
  Ch1  Ch0      1000 
cheltuielilor la 1000   q1p1 q p 0 0

lei Cifra de afaceri, =   s    p     c 
din care:
-Influenţa   q1c0
  s   
q c 0 0

  1000
modificării structurii   q1p 0 q p 0 0

fizice a cifrei de
afaceri
-Influenţa   q1c 0
  p   
q c 1 0

  1000
modificării preţurilor   q1p1 q p 1 0

şi tarifelor unitare de

13
 vânzare
-Influenţa   q1c1
  c   
q c
1 0

  1000
modificării costurilor   q1p1 q p
1 1

unitare complete

Semnificaţia notaţiilor folosite în tabelul 35 este următoarea:

q 1c1 - cheltuielile de exploatare (costul complet) aferente cifrei de
afaceri obţinute de un agent economic în perioada de calcul (curentă);
q 0 c 0 - cheltuielile de exploatare (costul complet) aferente cifrei de
afaceri realizate în perioada bază de comparaţie;
q 1 p1  CA 1 - cifra de afaceri realizată în perioada de calcul;
q 0 p 0  CA 0 - cifra de afaceri realizată în perioada bază de comparaţie;

q 1c 0 - cheltuielile de exploatare (costul complet) efectuate în perioada

analizată recalculate luând în consideraţie costurile unitare complete din perioada

bază de comparaţie;
q 1 p 0 - cifra de afaceri din perioada analizată recalculată în condiţiile

preţurilor şi tarifelor practicate în perioada bază de comparaţie.

În condiţiile actualului sistem de contabilitate al unităţilor patrimoniale
sunt necesare unele prelucrări a informaţiilor, în sensul recalculării cifrei de
afaceri din perioada de calcul în condiţiile preţurilor şi tarifelor practicate în
perioada de bază, precum şi a cheltuielilor aferente folosind costurile complete
unitare din perioada de bază.
Recalcularea poate fi efectuată astfel: analitic, prin înmulţirea volumului
fizic realizat în perioada de calcul pe feluri de produse şi servicii prestate cu
preţurile şi tarifele percepute (efective) precum şi cu costurile complete unitare,
din perioada faţă de care se face comparaţia, sau sintetic, prin corectarea cifrei de
afaceri şi a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri din perioada de calcul cu
indicele de grup al dinamicii preţurilor şi tarifelor [I(p)] şi respectiv cu indicele de
grup al dinamicii costurilor complete unitare [I(c)], astfel:
Σq1 p1 Σq 1p1 Σq1c1 Σq 1c1
  Σq 1p 0 ;   Σq 1c 0
I(p)  Σq1 p1  I(c)  Σq1c1 
   
 Σq 1p 0   Σq 1c 0 

Sistemul factorial al analizei cheltuielilor la 1000 lei Cifra de afaceri

14
(Modelul 2)
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor la 1000 lei Cifra
de afaceri
Modificarea totală a   Ch1  Ch0    s    chs
cheltuielilor la 1000
lei Cifra de afaceri,
din care:
-Influenţa modifi-
cării structurii cifrei s   Σg1CA  chs 0  Σg CA CA
0  chs 0  Σg 1  chs 0  Ch 0
de afaceri pe
subactivităţi
-Influenţa modifi-
cării cheltuielilor la  chs  Σg 1CA  chs1  Σg 1CA  chs 0  Ch 1  Σg 1CA  chs 0
1000 lei Cifra de
afaceri pe
subactivităţi
Semnificaţia notaţiilor utilizate în tabelul 36:
C
chs   1000 - cheltuielile la 1000 lei Cifra de afaceri pe subactivităţi;
CA
CA
g CA  g  - structura cifrei de afaceri totale pe subactivităţi.
ΣCA

Analiza cheltuielilor cu forţa de muncă

Cheltuielile cu forţa de muncă sunt formate din salariile brute cuvenite

personalului, contribuţia pentru asigurări sociale şi protecţia socială a salariaţilor.
O analiză globală a cheltuielilor cu personalul angajat în activitatea
economică are în vedere:
- caracterizarea modificării absolute şi relative a cheltuielilor cu
personalul, în expresie absolută şi relativă;
- modificarea cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma modificării
numărului mediu al salariaţilor şi a cheltuielilor ce revin pe un salariat;
- analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000 lei Cifra de
afaceri;

15
 - analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma
indicatorilor de gestiune.
Analiza modificării absolute şi relative a cheltuielilor cu forţa de muncă.
Efectuarea acestei analize se bazează pe rezultatele obţinute în urma
aplicării următorului sistem de calcule:
a) diminuarea (-) sau creşterea (+) absolută a cheltuielilor cu forţa de muncă:
- în cifre absolute :   CFM 1  CFM 0 ,

CFM 1
- în cifre relative: R   100 100;
CFM 0
b) diminuarea (-) sau creşterea (+) relativă a cheltuielilor cu forţa de muncă:
 CA 1 
- în cifre absolute :   CFM 1  CFM 0   
 CA 0 
CFM 1
- în cifre relative: R   100 100, în care:
 CA 1 
CFM 0   
 CA 0 
CFM0 , CFM1 - cheltuielile cu forţa de muncă sau cheltuielile cu
personalul care sunt formate din: cheltuielile cu remuneraţiile personalului şi
cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială, efectuate în perioada bază de
comparaţie şi respectiv în perioada curentă (de calcul);
CA0 , CA1 - cifra de afaceri realizată în perioada de bază şi respectiv în
perioada curentă (de calcul);
CA 1
I1CA
/0  - indicele de dinamică al cifrei de afaceri.
CA 0
Indicatorii care caracterizează diminuarea sau creşterea absolută a
cheltuielilor cu forţa de muncă, dimensionează în mod strict modificarea acestor
cheltuieli în expresie absolută sau relativă fără a le corela cu efectul economic
rezultat, respectiv cu cifra de afaceri obţinută prin contribuţia personalului
implicat în procesele economice productive, comerciale sau de prestare a
serviciilor, fapt ce limitează conţinutul şi interpretarea acestor indicatori. Abaterea
rezultată, în acest caz, poate fi înţeleasă corect numai în condiţiile menţinerii cifrei
de afaceri, atât în perioada de bază cât şi în perioada curentă, la acelaşi nivel.
În cazul măririi sau reducerii cifrei de afaceri, de la o perioadă de timp la
alta, este util să fie calculaţi şi analizaţi indicatorii care evidenţiază diminuarea
sau creşterea relativă a cheltuielilor cu forţa de muncă.

16
 După cum rezultă din relaţiile lor de calcul, aceste variante de indicatori
reconsideră cheltuielile cu forţa de muncă din perioada de bază în funcţie de
indicele de dinamică al cifrei de afaceri. O diminuare reală a cheltuielilor cu forţa
 CA 1 
de muncă este constatată numai în situaţia în care CFM 1  CFM 0   , adică
 CA 0 

atunci când cheltuielile efectuate în perioada de calcul sunt inferioare cheltuielilor

din perioada de bază recalculate în funcţie de indicele de dinamică al cifrei de
afaceri. Această logică admite un nivel al cheltuielilor cu forţa de muncă ca bază
de comparaţie mai mare dacă indicele de dinamică al cifrei de afaceri este
supraunitar sau mai mic dacă, indicele de dinamică al cifrei de afaceri este
subunitar. Prin urmare, atunci când cifra de afaceri este în creştere se justifică într-
o anumită măsură şi creşterea cheltuielilor cu forţa de muncă şi invers.

Analiza dinamicii cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma modificării

numărului mediu al salariaţilor şi a cheltuielilor ce revin în medie la un salariat
Sistemul factorial al analizei
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor
cu forţa de muncă
Modificarea totală a cheltuielilor   CFM 1  CFM 0  Δ N   Δ cfm  
cu forţa de muncă
din care:
-Influenţa modificării numărului ΔN   N 1  N 0  cfm 0
mediu al salariaţilor
-Influenţa modificării   
 cfm  cfm 1  cfm 0 N1 
cheltuielilor
cu forţa de muncă ce revin în
medie la un salariat
Semnificaţia notaţiilor folosite în tabelul 46 este următoarea:
N - numărul mediu al salariaţilor;
CFM
cfm  - cheltuielile cu forţa de muncă ce revin în medie la un salariat.
N
Analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000 lei Cifra de afaceri
În contextul analizei cheltuielilor cu forţa de muncă prezintă o importanţă
distinctă indicatorul "cheltuieli cu forţa de muncă la 1000 lei Cifra de afaceri"
(Cfm), pentru calculul căruia vom utiliza următoarea relaţie:

17
 CFM
Cfm   1000
CA
Acest indicator pune într-o relaţie directă cheltuielile efectuate pentru
utilizarea forţei de muncă, cu cifra de afaceri, fapt ce permite un studiu pertinent
al modificării cheltuielilor efectuate de angajator cu un salariat în interdependenţă
cu veniturile agentului economic realizate pe un salariat.
Realizarea acestei analize permite caracterizarea şi interpretarea conexă a
cheltuielilor cu remuneraţiile, contribuţia la asigurările sociale şi protecţia socială
CFM
efectuate în medie pentru un salariat, cfm  , cu productivitatea muncii
N
valorică a acestora exprimată prin indicatorul "cifra de afaceri care revine în
CA
medie la un salariat", w  .
N
În tabel este prezentat modelul sistemului factorial de analiză a dinamicii
cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000 lei Cifra de afaceri.

Sistemul factorial al analizei dinamicii cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000

lei Cifra de afaceri
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor
cu forţa de muncă la 1000 lei Cifra
de afaceri
Modificarea totală a cheltuielilor cu
forţa de muncă la 1000 lei Cifra de  
Δ  Cfm 1  Cfm 0  Δ w   Δ cfm
afaceri
din care:
-Influenţa modificării cifrei de  cfm 0 cfm 0 
w       1000
afaceri realizate în medie de un  w1 w0 
salariat
-Influenţa modificării cheltuielilor  cfm 1 cfm 0 
cu forţa de muncă efectuate în
 
 cfm  
w

w
  1000
 1 1 

medie pentru un salariat

Analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma indicatorilor

de gestiune

18
 Modificarea indicatorilor de gestiune, de la un segment de timp la altul,
sau în raport cu nivelurile programate, determină creşterea sau, după caz,
diminuarea sumei cheltuielilor cu forţa de muncă ca o consecinţă a implicării
efortului fizic şi intelectual al salariaţilor pentru obţinerea rezultatelor economice
respective.
Relaţiile factorial-deterministe, cu aplicabilitate generală, care permit
desfăşurarea unor analize de detaliu a modificării sumei cheltuielilor cu forţa de
muncă (CFM) sunt:

CFM CFM CFM

a) CFM  CA  ; b) CFM  Q  ; c) CFM  VA  ;
CA Q VA

CA CFM Q CFM
d) CFM  N   ; e) CFM  N   ;
N CA N Q
VA CFM CA CFM
f) CFM  N   ; g) CFM  Nh   ;
N VA Nh CA
Q CFM VA CFM
h) CFM  Nh   ; i) CFM  Nh   ;
Nh Q Nh VA
Q VA CFM CA VA CFM
j) CFM  N    ; k) CFM  N    ,
N Q VA N CA VA
CA - cifra de afaceri,
Q - producţia exerciţiului,
VA - valoarea adăugată,
N - numărul mediu al salariaţilor,
Nh – timpul de lucru exprimat în om-ore,
CFM
- cheltuielile cu forţa de muncă la 1 leu Cifra de afaceri,
CA
CFM
- cheltuielile cu forţa de muncă la 1 leu producţie a exerciţiului,
Q
CFM
- cheltuielile cu forţa de muncă la 1 leu valoare adăugată,
VA
CA
- productivitatea muncii a unui salariat exprimată prin cifra de afaceri,
N
Q
- productivitatea muncii a unui salariat exprimată prin producţia
N
exerciţiului,

19
 VA
- productivitatea muncii a unui salariat exprimată prin valoarea adăugată,
N
CA
- productivitatea muncii orară exprimată prin cifra de afaceri,
Nh
Q
- productivitatea muncii orară exprimată prin producţia exerciţiului,
Nh
VA
- productivitatea muncii orară exprimată prin valoarea adăugată,
Nh
VA
- proporţia valorii adăugate în producţia exerciţiului,
Q
VA
- proporţia valorii adăugate în cifra de afaceri.
CA
În condiţiile modelelor de analiză care vizează modificarea nivelului
cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma influenţei indicatorilor de gestiune, pot
fi formulate concluzii privind următoarele aspecte:
- creşterea nivelului indicatorului de gestiune (cifra de afaceri, producţia
exerciţiului sau valoarea adăugată) implică într-o anumită măsură creşterea
cheltuielilor cu forţa de muncă, dar pentru a se îndeplini obiectivul de diminuare
absolută a acestor cheltuieli este necesar ca nivelul cheltuielilor cu forţa de muncă
la 1 leu (1000 lei) Cifra de afaceri, la 1 leu (1000 lei) producţie a exerciţiului sau
la 1 leu (1000 lei) valoare adăugată să înregistreze o diminuare corespunzătoare,
astfel încât să compenseze majorarea cheltuielilor cu forţa de muncă intervenită ca
urmare a creşterii indicatorului de gestiune. Pentru îndeplinirea acestei condiţii se
va urmării ca indicele indicatorului de gestiune să devanseze indicele cheltuielilor
cu forţa de muncă, astfel:
CA 1 Q VA 1 CFM 1
ICA   , IQ   1 , sau IVA    ICFM  
CA 0 Q0 VA 0 CFM 0
- creşterea productivităţii muncii, ca o tendinţă economică generală în
condiţii de extindere şi amplificare a aplicării progresului tehnic, de perfecţionare
organizatorică şi funcţională a agenţilor economicii, va implica în mod justificat şi
cheltuieli cu forţa de muncă mai mari dar, pentru ca suma acestor cheltuieli să se
diminueze este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii alternative:
N1
- indicele numărului mediu al personalului să fie subunitar, IN   1,
N0

20
 - cheltuielile cu forţa de muncă la 1 leu (1000 lei) Cifra de afaceri, la 1 leu
(1000 lei) producţie a exerciţiului sau la 1 leu (1000 lei) valoare adăugată să fie în
regres de la un segment de timp la altul;
- creşterea proporţiei valorii adăugate în producţia exerciţiului sau în cifra
de afaceri, deşi este un efect pozitiv al diminuării proporţiei consumurilor
intermediare, motivează un nivel absolut mai mare al cheltuielilor cu forţa de
muncă. Pentru a obţine, în final, un rezultat favorabil al modificării absolute a
cheltuielilor cu forţa de muncă este necesar ca deciziile factorilor de conducere să
asigure devansarea indicelui cheltuielilor cu forţa de muncă de către indicele
valorii adăugate.
Analiza cheltuielilor materiale

Într-un proces economic cheltuielile materiale efectuate pentru obţinerea

unui rezultat productiv util sunt constituite din consumul de obiecte ale muncii şi
consumul de mijloace de muncă.
Obiectele muncii consumate sunt evidenţiate în contabilitatea financiară
prin conturile 601 la 606 şi 608 sub forma următoarelor categorii de cheltuieli:
- cheltuieli cu materiile prime,
- cheltuieli cu materialele consumabile,
- cheltuieli privind energia şi apa,
- alte cheltuieli materiale (cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de
inventar, cheltuieli privind materialele nestocate, cheltuieli privind animalele şi
păsările, cheltuieli privind ambalajele).
Mijloacele de muncă, prin utilizare, transmit cheltuieli aferente rezultatului
activităţii economice, specificate în “Contul de profit şi pierdere” la rubrica
“Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale“, care sunt formate din
următoarele componente:
- cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor (contul 6811),
- diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile care se referă la cheltuielile de exploatare
privind provizionele pentru deprecierea imobilizărilor (contul 6813) şi veniturile
din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor (contul 7813) şi respectiv
veniturile din fondul comercial negativ (contul 7815).
Analiza cheltuielilor materiale se bazează, de regulă, pe o abordare
metodologică adaptată la specificul acestui domeniu care poate fi precizată prin
următoarele componente:

21
a) - analiza dinamicii cheltuielilor materiale, în expresie absolută şi relativă;
b) - analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor materiale exprimat la 1000
lei venituri din exploatare sau la 100 (1000) lei cheltuieli pentru exploatare,
c) - analiza structurii cheltuielilor materiale şi respectiv a modificărilor
structurale care au avut loc de la un segment de timp la altul,
d) - analiza factorială a modificării cheltuielilor materiale la 1000 lei
Cifra de afaceri în profil dinamic sau comparativ cu nivelul programat.

Analiza dinamicii cheltuielilor materiale în expresie absolută şi relativă

Analiza dinamicii cheltuielilor materiale prin prisma modificărilor
absolute şi relative care au avut loc, de la un segment de timp la altul, se bazează
pe rezultatele obţinute în urma aplicării următorului sistem de calcule:
a) diminuarea (-) sau creşterea (+) absolută a cheltuielilor materiale:
- în cifre absolute :
  CHM 1  CHM 0 ,

- în cifre relative:
CHM 1
R  100 100;
CHM 0
b) diminuarea (-) sau creşterea (+) relativă a cheltuielilor materiale:
- în cifre absolute :
 CA 1 
  CHM 1  CHM 0   
 CA 0 
- în cifre relative:
CHM 1
R  100 100, în care:
 CA 1 
CHM 0   
 CA 0 
CHM0 , CHM1 - cheltuielile materiale efectuate în perioada de bază şi
respectiv în perioada curentă (de calcul);
CA0 , CA1 - cifra de afaceri realizată în perioada de bază şi respectiv în
perioada curentă (de calcul);
CA 1
I1CA
/0  - indicele de dinamică al cifrei de afaceri.
CA 0
Indicatorii care caracterizează diminuarea sau creşterea absolută a
cheltuielilor materiale, dimensionează în mod strict modificarea acestor cheltuieli
în expresie absolută sau relativă fără a le corela cu efectul economic rezultat,

22
respectiv cu cifra de afaceri realizată, fapt ce limitează conţinutul şi interpretarea
acestor indicatori. Abaterea rezultată, în acest caz, poate fi înţeleasă corect numai
în condiţiile menţinerii cifrei de afaceri, atât în perioada de bază cât şi în perioada
curentă, la acelaşi nivel.
În cazul măririi sau reducerii cifrei de afaceri, de la o perioadă de timp la
alta, este util să fie calculaţi şi analizaţi indicatorii care evidenţiază diminuarea
sau creşterea relativă a cheltuielilor materiale.
După cum rezultă din relaţiile lor de calcul, aceste variante de indicatori
reconsideră cheltuielile materiale din perioada de bază în funcţie de indicele de
dinamică al cifrei de afaceri. O diminuare reală a cheltuielilor materiale este
 CA 1 
constatată numai în situaţia în care CHM 1  CHM 0   , adică atunci când
 CA 0 

cheltuielile efectuate în perioada de calcul sunt inferioare cheltuielilor din

perioada de bază recalculate în funcţie de indicele de dinamică al cifrei de afaceri.
O apreciere pozitivă este formulată atunci când indicele de dinamică al
cifrei de afaceri devansează indicele de dinamică al sumei cheltuielilor materiale
CA 1 CHM 1
aferente activităţii economice, ICA    ICHM   , deoarece, în
CA 0 CHM 0
aceste condiţii, o Cifra de afaceri mai mare realizată în perioada de calcul
comparativ cu perioada de bază implică cheltuieli materiale relativ mai mici.
Analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor materiale exprimat la 1000
lei venituri din exploatare sau la 100 (1000) lei cheltuieli pentru exploatare
Nivelului relativ al cheltuielilor materiale exprimat la 1000 lei venituri din
exploatare are conţinutul unui indicator de eficienţă şi analiza lui în dinamică
oferă o informaţie care permite formularea unor concluzii privind puterea
cheltuielilor materiale de a produce venituri. Diminuarea raportului cheltuieli
materiale-venituri din exploatare atestă un curs favorabil al eficienţei şi prin
aceasta se propagă o influenţă pozitivă asupra nivelului rezultatului exploatării.
Se consideră, prin urmare, că cheltuielile materiale se efectuează în
condiţii de eficienţă economică sporită numai atunci când indicele de dinamică al
veniturilor din exploatare devansează indicele de dinamică al cheltuielilor
Ve1 CHM 1
materiale, IVe    ICHM   .
Ve 0 CHM o
Se menţionează că s-a notat cu Ve venitul din exploatare, iar I(Ve)
reprezintă indicele de dinamică al veniturilor din exploatare.

23
 În acelaşi context metodologic al analizei cheltuielilor materiale este
calculat şi interpretat indicatorul intitulat “Cheltuielile materiale la 100 (1000) lei
cheltuieli pentru exploatare”.
Analiza structurii cheltuielilor materiale şi respectiv a modificărilor
structurale care au avut loc de la un segment de timp la altul
Structura cheltuielilor materiale şi respectiv modificările structurale
care au avut loc sunt analizate în funcţie de elementele primare de cheltuieli
care intră în componenţa acestora. Elementele cheltuielilor materiale sunt:
cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli cu materialele consumabile, cheltuieli
privind energia şi apa, alte cheltuieli materiale, cheltuieli de exploatare privind
amortizarea imobilizărilor sau, dacă este cazul, se ia în consideraţie suma aferentă
ajustării valorii imobilizărilor corporale şi necorporale.
Fiecărui element de cheltuială materială i se asociază o mărime relativă de
structură care atestă proporţia respectivei cheltuieli în totalul cheltuielilor
materiale. Compararea proporţiilor aferente fiecărui segment de timp ne dă
posibilitatea obţinerii unor informaţii concludente pentru a identifica acele
categorii de cheltuieli care înregistrează creşteri şi respectiv cele ale căror
proporţii s-au diminuat.
De asemenea, cu ajutorul metodei balanţiere, se poate stabili, în expresie
absolută, care este măsura contribuţiei fiecărui element component la creşterea
sau reducerea totală a cheltuielilor materiale.
Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei Cifra de afaceri
permite o cunoaştere de detaliu prin prisma influenţei directe manifestată de
acţiunea următorilor factori: modificarea structurii fizice a cifrei de afaceri,
modificarea tarifelor şi preţurilor unitare de livrare, modificarea cheltuielilor
materiale efectuate pentru a realiza o unitatea fizică de produs sau de serviciu.
Sistemul factorial al analizei cheltuielilor materiale la 1000 lei Cifra de
afaceri
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor materiale la
1000 lei Cifra de afaceri
Modificarea totală a  q cm q cm 
  Chm 1  Chm 0   1 1  0 0   1000
cheltuielilor  q 1p1 q 0 p 0 
materiale la 1000 lei  s   p   cm 
Cifra de afaceri,
din care:

24
 -Influenţa modificării  q cm q cm 
s    1 0  0 0   1000
structurii fizice a  q 1p 0 q 0 p 0 
cifrei de afaceri
-Influenţa modificării  q cm q cm 
p    1 0  1 0   1000
tarifelor şi preţurilor  q 1p 1 q 1p 0 
unitare de livrare
-Influenţa modificării
cheltuielilor
materiale efectuate  q cm q cm 
cm    1 1  1 0   1000
pentru a realiza o  q 1p1 q 1p 1 
unitate de produs sau
de serviciu
Semnificaţia notaţiilor folosite este următoarea:
cm 0 şi cm 1 - cheltuielilor materiale efectuate pentru a realiza o unitate de
produs sau de serviciu în perioada de bază şi respectiv în perioada de calcul;
q 1cm1 - cheltuielile materiale totale aferente cifrei de afaceri obţinute de
un agent economic în perioada de calcul (curentă);
q 0 cm 0 - cheltuielile materiale totale aferente cifrei de afaceri din
perioada bază de comparaţie;
q 1 p1  CA 1 - cifra de afaceri realizată în perioada de calcul;
q 0 p 0  CA 0 - cifra de afaceri consemnată în perioada bază de

comparaţie;
q 1 p 0 - cifra de afaceri din perioada analizată recalculată în condiţiile

preţurilor şi tarifelor practicate în perioada bază de comparaţie.

q 1cm 0 - cheltuielile materiale totale efectuate în perioada analizată

recalculate luând în consideraţie cheltuielile materiale necesare pentru a realiza o

unitatea de produs sau de serviciu în perioada bază de comparaţie;
Indicatorii q 1 p 0 şi q 1cm 0 pot fi obţinuţi apelând la una din următoarele

două modalităţi de calcul:

- prin calcul analitic, înmulţind volumul fizic realizat în perioada de calcul
pe feluri de produse şi servicii prestate cu preţurile şi tarifele percepute precum şi
cu cheltuielile materiale efectuate pentru a realiza o unitatea de produs sau de
serviciu, din perioada faţă de care se face comparaţia, sau

25
 - printr-un calcul sintetic, procedând la corectarea cifrei de afaceri şi a
cheltuielilor materiale totale, din perioada de calcul, cu indicele de grup al
dinamicii preţurilor şi tarifelor şi respectiv cu indicele de grup al dinamicii
cheltuielilor materiale unitare, astfel:
Σq1 p1 Σq 1p1 Σq1cm1 Σq 1cm1
  Σq 1p 0 ;   Σq 1cm 0
I(p)  Σq1 p1  I(cm)  Σq 1cm1 
   
 Σq 1p 0   Σq 1cm 0 
Se optează, de regulă, pentru procedeul sintetic atunci când gama
sortimentală este foarte largă, iar indicele de grup al dinamicii preţurilor şi
tarifelor precum şi indicele de grup al dinamicii cheltuielilor materiale unitare
sunt determinaţi prin luarea în consideraţie a tipurilor de produse şi servicii
reprezentative din structura activităţii economice a agentului economic. În aceste
condiţii rezultă un indicator care estimează suficient de sigur mărimea reală a
indicatorului respectiv.

Analiza consumurilor specifice de resurse materiale şi energetice

În contextul analizei situaţiei consumurilor de obiecte ale muncii un loc
important îl ocupă analiza consumurilor specifice de resurse materiale şi
energetice atât în raport cu consumurile normate cât şi în dinamică.
Noţiunea de consum specific este acceptată ca fiind cantitatea dintr-o
resursă materială sau energetică folosită efectiv sau stabilită ca normă de consum,
pentru fabricarea unei unităţi fizice de produs finit, semifabricat, subansamblu,
reper etc..
Calculul consumului specific se realizează, în expresie fizică, pe feluri de
resurse materiale şi energetice şi respectiv pe tipuri de produse, astfel:
M
m , unde:
q
m - consumul specific, M - consumul fizic total dintr-o resursă materială
sau energetică pentru a produce o categorie de produse, q - volumul fizic al tipului
de produs la care s-a folosit resursa.
Dacă consumul specific are semnificaţia de normă de consum (nc) sau
consum specific programat, mărimea calculată se realizează printr-o fundamentare
ştiinţifică riguroasă, ţinând seama de specificul activităţii economice, de
tehnologia de fabricaţie, de nivelul tehnic al maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de

26
lucru, de destinaţia produselor, de nivelul parametrilor tehnici şi calitativi ai
produselor, de calitatea resurselor care se consumă pentru fabricarea produselor.
Tipologia analizei consumurilor specifice de resurse materiale şi energetice
Modificarea absolută
Specificaţia tipului de Indicele consumurilor a consumului total de
calcul specifice resurse materiale şi
energetice
Gradul de îndeplinire a m1 m  
im   100
normei de consum nc  m 1  nc  q 1
specific pe feluri de
resurse şi produse
Dinamica consumului m1 m  
im   100
specific pe feluri de m0  m1  m 0  q 1
resurse şi produse
Gradul de îndeplinire a q 1m1 m  
Im   100
normei de consum q 1nc  q 1m 1  q 1nc
specific pentru un tip de
resursă utilizat la mai
multe feluri de produse
Dinamica consumului q 1m1 m  
Im   100
specific pentru un tip de q 1m 0  q 1m 1  q 1m 0
resursă utilizat la mai
multe feluri de produse
Gradul de îndeplinire a m 1p 0 m 
Im   100
normei de consum nc  p 0  m1p 0  nc  p0  q1
specific pentru mai
multe categorii de
resurse utilizate la
fabricarea unui tip de
produs
Dinamica consumului m1p 0 m 
Im   100
specific din mai multe m 0 p 0  m1p0  m0p 0  q1
categorii de resurse
utilizate la fabricarea

27
 unui tip de produs
Gradul de îndeplinire a m1p 0 q1 m  m1p 0  q1 
Im   100
normei de consum nc  p 0 q1  nc  p 0  q1
specific pentru mai
multe categorii de
resurse utilizate la
fabricarea mai multor
tipuri de produse
Dinamica consumului m1p 0 q 1 m  m1p 0  q1 
Im  100
specific din mai multe m 0 p 0 q 1  m0 p 0  q1
categorii de resurse
utilizate la fabricarea
mai multor tipuri de
produse
Analiza cheltuielilor cu amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
necorporale
Sistemul factorial al analizei cheltuielilor cu amortizarea capitalului imobilizat în
active corporale şi necorporale la 1000 lei Cifra de afaceri
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor
cu amortizarea la 1000 lei Cifra de
afaceri
Modificarea totală a cheltuielilor   cam1  cam 0  Δ CA   Δ A 
cu amortizarea la 1000 lei Cifra
de afaceri,
din care:
- Influenţa modificării cifrei de A A 
CA    0  0   1000
afaceri  CA 1 CA 0 
- Influenţa modificării sumei  A A 
ΔA    1  0   1000 
amortizării anuale,  CA 1 CA 1 
din care:  Δ Acn   Δ a 

Acn 1  a 0  Acn 0  a 0
Acn    1000
- influenţa modificării valorii medii CA 1  100
anuale a activelor corporale şi
necorporale

28
 Acn 1  a 1  Acn 1  a 0
a    1000
- influenţa modificării cotei anuale CA 1 100
de amortizare
În cazul direcţionării analizei numai la nivelul mijloacelor fixe se recurge
la utilizarea unui sistem de calcule factoriale care vizează analiza dinamicii
cheltielilor cu amortizarea mijloacelor fixe la 1000 lei Cifra de afaceri ca o
modalitate particulară a modelului factorial de analiză prezentat.

Analiza cheltuielilor financiare

Cheltuielile financiare sunt supuse, de regulă, unei analize distincte
datorită caracterului lor specific, al proporţiei, relativ importante, pe care o deţine
în cheltuielile totale precum şi prin faptul că acestea reflectă aspecte referitoare la
relaţiile financiare ale agentului economic cu alţi agenţi economici sau parteneri
de piaţă, cu sistemul bancar sau financiar.
Studiul analitic al cheltuielilor financiare are în vedere următoarele direcţii
metodologice:
a) - analiza dinamicii sumei absolute a cheltuielilor financiare,
b) - analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor financiare exprimat la 1000
lei venituri financiare sau la 100 (1000) lei cheltuieli totale,
c) - analiza structurii cheltuielilor financiare şi respectiv a modificărilor
structurale care au avut loc de la un segment de timp la altul,
d) - analiza factorială a modificării cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei Cifra de
afaceri în profil dinamic sau comparativ cu nivelul programat.
Analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor financiare exprimat la 1000
lei venituri financiare sau la 100 (1000) lei cheltuieli totale
Nivelului relativ al cheltuielilor financiare exprimat la 1000 lei venituri
financiare are conţinutul unui indicator de eficienţă şi analiza lui în dinamică oferă
o informaţie care permite formularea unor concluzii mai complexe, mai explicite
şi deci mai utile pentru factorii de conducere. Diminuarea raportului cheltuieli-
venituri financiare atestă un curs favorabil al eficienţei şi prin aceasta se propagă
o influenţă pozitivă asupra nivelului rentabilităţii.
Se consideră, prin urmare, că cheltuielile financiare se efectuează în
condiţii de eficienţă economică numai atunci când veniturile financiare obţinute
sunt mai mari decât cheltuielile sau atunci când indicele de dinamică al veniturilor
financiare devansează indicele de dinamică al cheltuielilor financiare.

29
 În acelaşi context metodologic este calculat şi interpretat indicatorul
intitulat “Cheltuielile financiare la 100 (1000) lei cheltuieli totale”. Acest
indicator exprimă proporţia cheltuielilor financiare în cheltuielile totale ale
exerciţiului, iar analiza sa în dinamică este în măsură să ne edifice asupra sensului
şi amploarei modificării structurale.
Cheltuielile financiare totalizează următoarele categorii de cheltuieli:
1)- ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare
deţinute ca active circulante;
2)- cheltuieli privind dobânzile (valoarea dobânzilor datorate aferente
împrumuturilor şi datoriilor asimilate, valoarea dobânzilor datorate aferente
împrumuturilor încasate de la societăţi din grup, valoarea dobânzilor cuvenite
asociaţilor pentru disponibilităţile depuse la unitate, valoarea dobânzilor
repartizate pe cheltuieli pentru operaţiunile de cumpărare cu plata în rate, valoarea
dobânzilor plătite, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente
precum şi valoarea dobânzilor aferente creditelor bancare pe termen scurt);
3)- pierderi din creanţe legate de participaţii (pierderi din creanţe
imobilizate);
4)- cheltuieli privind investiţiile financire cedate;
5)-.cheltuieli din diferenţe de curs valutar (diferenţele nefavorabile de curs
valutar rezultate în urma achitării datoriilor în valută; diferenţele nefavorabile de
curs valutar rezultate din evaluarea datoriilor în valută la încheierea exerciţiului
financiar; diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la
încheierea exerciţiului financiar a disponibilităţilor bancare în valută,
disponibilităţi în valută existente în casierie, precum şi a altor valoride trezorerie
cum sunt titluri de stat în valută, acreditive şi depozite pe termen scurt în valută;
diferenţe nefavorabile de curs valutar rezultate din lichidarea depozitelor pe
termen scurt, a acreditivelor şi avansurilor de trezorerie în valută);
6)- cheltuieli privind sconturile acordate (valoarea sconturilor acordate
clienţilor, debitorilor sau băncilor);
7)- alte cheltuieli financiare;
Modele factoriale pentru analiza modificării cheltuielilor cu dobânzile la
1000 lei Cifra de afaceri:
“Modelul 1”
CHD  CS CHD 
Chd   1000   1000  100 : 100 , în care:
CA  CA CS 

30
 Chd - cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei Cifra de afaceri,
CHD - suma cheltuielilor cu dobânzile,
CA - cifra de afaceri,
CS - capitalul străin (împrumuturi, datorii asimilate şi credite purtătoare de
dobândă).
CS
 1000 - capitalul străin care revine la 1000 lei Cifra de afaceri,
CA
CHD
 100 - rata medie a dobânzii.
CS
“Modelul 2”
CHD  Act CS CHD 
Chd   1000    1000   100   100 :100 2 
CA  CA Act CS 
 CHDi 
 Act ΣCSi  100 
CS CSi 2
  1000   100   :100 
 CA Act ΣCSi 
 
 Act CS  CHDi 
  1000   100   Σg CS   100  :100 2
 CA Act  CSi 

în care:
Act - valoarea medie a activelor totale,
Act
 1000 - valoarea medie a activelor totale care revine la 1000 lei Cifra de
CA
afaceri,
CS
 100 - ponderea procentuală a capitalului străin utilizat pentru finanţarea
Act
activelor totale (capitalul străin care revine la 100 lei total active),
CSi
g CS  - structura capitalului străin pe surse de provenienţă,
CSi
CHDi
 100 - rata dobânzii aferentă fiecărei surse de provenienţă a capitalului
CSi
străin,
CSi  CS , CHDi  CHD
Analiza factorială a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei Cifra de
afaceri (“Modelul 1”)

31
 Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor cu
dobânzile la 1000 lei Cifra de afaceri
Modificarea totală a  CS   CHD 
  Chd 1  Chd 0       
cheltuielilor cu dobânzile  CA   CS 
la 1000 lei Cifra de afaceri
din care:
- influenţa modificării  CS   CS1 CS 0  CHD 0
   1000  1000 
capitalului străin care  CA   CA 1 CA 0  CS 0
revine la 1000 lei Cifra de
afaceri,
- influenţa modificării  CHD   CHD 1 CHD 0  CS1
     1000
ratei medii a dobânzii  CS   CS1 CS 0  CA 1

Modificarea nivelului eficienţei economice a cheltuielilor cu dobânzile

exprimat prin indicatorul “Cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei Cifra de afaceri”,
supus analizei conform modelului 1, ne permite să formulăm concluzii privind
următoarele aspecte:
- capitalul străin care revine la 1000 lei Cifra de afaceri, sau gradul de
participare a capitalului împrumutat la realizarea cifrei de afaceri se recomandă să
înregistreze o diminuare de la un segment de timp la altul deoarece în aceste
condiţii creşte capacitatea de autofinanţare a activităţii agentului economic
simultan cu reducerea nivelului cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei Cifra de
afaceri. În acest caz este necesar să se confirme devansarea indicelui de dinamică
a sumei capitalului împrumutat de indicele de dinamică al cifrei de afaceri,
CA 1 CS1
I CA   I CS 
CA 0 CS 0
- rata medie a dobânzii va fi, de asemenea, acceptată la un nivel considerat
minim, în condiţiile aplicării unei politici financiare care să ţină seama de: rata
inflaţiei, situaţia raportului cerere-ofertă pentru împrumuturile de pe piaţa
financiară, capacitatea agentului economic de a rambursa la scadenţă capitalul
împrumutat, alegerea sursei de creditare care percepe dobânda cea mai mică.
- într-o formulare generală se poate concluziona, că pentru a obţine o
creştere a eficienţei cheltuielilor cu dobânzile este necesar ca indicele de dinamică
al cifrei de afaceri trebuie să devanseze indicele de dinamică al cheltuielilor cu
dobânzile,

32
 CA 1 CHD 1
I CA   I CHD 
CA 0 CHD 0

Analiza factorială a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei Cifra de

afaceri (“Modelul 2”)
Felul Modificarea absolută a cheltuielilor cu dobânzile la
modificării 1000 lei Cifra de afaceri
Modificarea  Act   CS   CHD 
Δ  Chd 1  Chd 0  Δ   Δ   Δ 
totală a  CA   Act   CS 
cheltuielilor cu
dobânzile la 1000
lei Cifra de
afaceri
din care:
- influenţa  Act   Act 1 Act 0  CS 0 CHD 0
Δ  1000   1000  
modifi- cării  CA   CA 1 CA 0  Act 0 CS0
valorii medii a
activelor totale
care revine la
1000 lei Cifra de
afaceri
- influenţa  CS   CS1 CS 0  Act 1 CHD 0
Δ     1000 
modifi- cării  Act   Act 1 Act 0  CA 1 CS 0
ponderii
capitalului străin
utilizat pentru
finanţarea
activelor totale
- influenţa  CHD CHD 0  Act 1 CS1
1
    1000  
modifi- cării ratei  CS1 CS 0  CA 1 Act 1
medii a dobânzii  CHDi 
 
Δ g CS  Δ 
din care:  CSi 

- influenţa modificării structurii capitalului străin pe surse de provenienţă

33
 CHDi 0 CHDi 0  Act 1 CS1
Σg 1CS   Σg CS
0    1000 
CSi 0 CSi 0  CA 1 Act 1

- influenţa modificării ratei dobânzii aferentă fiecărei surse de

provenienţă a capitalului străin

 CHDi   CS CHDi 1 CHDi 0  Act 1 CS1

Δ   Σg 1   Σg 1CS    1000 
 CSi   CSi 1 CSi 0  CA 1 Act 1

Analiza interdependenţei cheltuielilor aferente activităţii economice cu ceilalţi

indicatori economico-financiari

Un sistem factorial de sinteză privind interdependenţa cheltuielilor cu

ceilalţi indicatori economico-financiari este pus în valoare, în primul rând, în
cadrul analizei rezultatului din exploatare (profitului) aferent cifrei de afaceri, prin
prisma modificării unor indicatori specifici care exprimă volumul fizic al cifrei de
afaceri, structura fizică a cifrei de faceri, preţurile şi tarifele practicate, precum şi
a costurilor unitare complete, astfel:
- Modificarea rezultatului din exploatare (profitului) aferent cifrei de afaceri:

  q p   q c    q p   q c 
1 1 1 1 0 0 0 0

este explicată prin:

a) influenţa modificării cifrei de afaceri:


q c
 qp   q p   q p   1  
 0 0


1 1 0 0
qp  0 0

din care:
- influenţa modificării volumului fizic al cifrei de afaceri,

  q 
q c
 q p   q p   1  
 0 0


1 0 0 0
qp  0 0

- influenţa modificării preţurilor de livrare a mărfurilor sau a tarifelor serviciilor
prestate,

  p 
q c
 q p   q p   1  
 0 0


1 1 1 0
qp
 0 0

b) influenţa modificării cheltuielilor (cheltuielilor de exploatare aferente cifrei de
afaceri) la 1000 lei Cifra de afaceri:

34
 
  Ch  1000  Ch1   1000  Ch0    1000
qp 1 1

din care:
- influenţa modificării structurii fizice a cifrei de afaceri,

  q c
1 0
  q c
0 0
 
  s    1    1      q1p1
  q p
1 0
  q p
0  
0

- influenţa modificării preţurilor şi tarifelor,

  q c   q c  
  p    1 
1 0 1 0
  1      q1p 1
  q p
1 1
  q p
1  
0

- influenţa modificării costurilor unitare complete,

  q c
1 1
  q c
1 0
 
  c   1    1      q1p1
  q p
1 1
  q p
1  
1

Analiza factorială
Analiza factorială presupune identificarea factorilor care determină un
anumit nivel al costurilor la un moment dat. Factorii de influenţa sunt specifici pe
fiecare punct de interes al întreprinderii pe fiecare etaj al circuitului economic.
În relaţia cu furnizorii în aprovizionare este importantă distant de la
întreprindere la materii prime, lotul optim de comandă şi numărul de comenzi.
Dacă materiile prime sunt rare şi la distanţă, costurile sunt mari şi fixe. Dacă
numărul de comenzi e mare şi loturile sunt mici, costurile de aprovizionare sunt
mari. Pentru acest punct întreprinderea treebuie să îşi calculeze cantitatea optimă
de produs care face parte dintr-o comandă şi timpul de revenire al comenzii.

Cantitatea optimă dintr-o comandă =

Timpul optim de revenire al comenzii = Timpul măsurat în zile pe an *

Considerând exemplele de mai sus, analiza factorială presupune

identificarea factorilor de influenţa pe fiecare centru de formare a costurilor la
nivel de întreprindere astfel fiind trei mari centre de formare a costurilor:
 Aprovizionare
 Producţie

35
 Desfacere
La nivelul centrului de aprovizionare există costul de achiziţie a materiei
prime şi materialelor, costuri de transport, costuri de realizare a comenzilor, de
încărcare, descărcare şi cele financiare.
Toate aceste costuri se transformă în stocuri la nivel de întreprindere care
la rândul lor deţin următoarele cheltuieli: cheltuieli de întreţinere, costuri salariale,
cheltuieli de reaprovizionare (noi comenzi), costuri financiare. Stocurile se
transformă prin procesul tehnologic în produse care din punct de vedere al
întreprinderii se numesc costuri de producţie sau costuri;
Costurile de producţie cuprind toate cheltuielile provenitite de la stocuri
plus costurile salariale, costurile fixe directe, amortizarea maşinilor şi utilajelor şi
costuri financiare la care se adăugă costurile ascunse. Produsele prin procesul de
desfacere se transformă în mod generic în mărfuri care din punct de vedere al
întreprinderii se numesc costuri complete. Acestea includ costurile de producţie la
care se adăugă costurile generale ale întreprinderii şi toate costurile de desfacere,
refacere a imaginii şi cele de publicitate.
Analiza factorială cuprinde practic analiza pe fiecare tip de cheltuială.
Exemplu: La nivel de stocuri se vor analiza costurile de aprovizionare şi
reaprovizionare din punct de vedere al valorii absolute, al greutăţii specifice şi al
dinamicii.
Costurile de întreţinere a stocurilor cuprind cheltuielile cu salariile,
cheltuielile cu consumul energie, cheltuielile cu amortizările.
Costurile rupturilor de stoc sunt greu de evaluat dar sunt utilizate două metode:
 Dacă ruptura de stoc nu influenţează negative producţia costul rupturii
este egal cu costul
unei reaprovizionări rapide.
 Dacă ruptura de stoc influenţează producţia, costul rupturii este egal cu
valoarea
producţiei neobtinute plus deteriorarea imaginii firmei plus costurile de refacere a
imaginiei întreprinderii.
Costurile financiare de susţinere a stocurilor se evaluează astfel:
 Dacă finanţarea stocurilor se face pe baza contractelor la terţi,
întreprinderea nu înregistrează costuri financiare atunci firma se împrumută de la
furnizori.

36
 Dacă finanţarea stocurilor are la baza creditele pe termen scurt (linii de
credit) costul financiar al stocurior este egal cu doanda plătită la credite.
În calculul rentabilităţii, structura de finanţare a stocurilor ocupa un loc
central pentru că influenţează nevoia de fond de rulment, fondul de rulment şi
capacitatea de autofinanţare.
La nivelul producţiei interesează clasificarea costurilor în fixe directe şi
variabile.
Costurile fixe directe funcţionează ca un reductor al costurilor de producţie iar
costurile variabile ca un consum specific constant.
La nivelul centrului de desfacere important este clasificarea în cheltuieli
de desfacere, costuri de publicitate, costuri de producţie. Costul de producţie e
uşor de măsurat şi de determinat factorial în schimb de costuri de publicitate şi de
desfacere sunt discreţionare respectiv nu pot fi măsurate din punct de vedere a
efectului asupra vânzărilor şi a cifrei de afaceri.
Din punct de verede al analizei factoriale teoria economică a încercat să
standardizeze structura optimă a costurilor pe total întreprindere şi produs astfel se
spune că întreprinderea va avea un rezultat bun dacă la nivel de produs cheltuielile
fixe reprezintă 10% şi cele variabile 90% sau dacă cheltuielile directe reprezintă
85% şi cele indirecte maxim 15% sau costurile cu materiile prime 55%, cu
tehnologia 35% şi cu forta de muncă 10% sau costurile de aprovizionare 20%, de
desfacere 10%, de producţie 70% sau costurile de concepţie a unui produs 30%,
cele de producţie 50%, de desfacere 20%.Toate aceste posibile standardizări ar fi
valabile dacă economia este fizică, matematică, unde legile în linii mari sunt
universale şi au un comportamente repetitive.
În economia standardizată nu au valabilitate. Astfe,l este foarte clar
pentru o parte din economie ca în structura totală a unui cost importanţa cea mai
mare o au costurile de concepţie şi proiectare (ele determină evoluţia umană şi a
creşterii economice).
Costurile efective de producţie datorită standardizării şi specializării au
importanţă relativ foarte scăzută (sub 10%) şi diferenţa rămâne pentru vânzare
sau cheltuielilor cu forţa de muncă. Timpul va dovedi că acestea trebuie să
crească peste 60% sau e greu de crezut că o întreprindere cu costuri indirecte mici
va rezista pe piaţă. În acest sens realitatea economică obligă întreprinderea să facă
consumuri mari în ce priveşte utilitatea produselor, infrastructura de desfacere,

37
crearea de noi nevoi fapt ce pe total se traduce în ponderi de peste 70% costuri
indirecte şi 30% costuri directe.
Apreciem că în viitor va creşte greutatea specifică a costurilor indirecte şi
a celor de concepţie iar costurile de producţie şi directe vor avea greutăţi specifica
mai mici (concepţia presează producţia şi vânzarea).

2. Metoda indicelui costului unitar

Aceasta metodă consta în analizarea costului de producţie pe costuri
variabile şi costul fix.
Metoda are la baza analiza costurilor din cadrul teoriei producţiei situate
pe termen scurt şi pe termen lung. Pe termen scurt când cel puţin un factor e
variabil şi are sens de consum specific constant. Profitul e influenţat de costul fix
mediu.
Practic pe măsură ce producţia creşte costul fix mediu scade iar celelalte
costuri fiind constante determină creşterea profitului. În economie această situaţie
se măsoară cu indicele de creştere a costurilor variabile în raport cu cifra de
afaceri. Astfel există trei situaţii:
1) Dacă indicele de creştere a costurilor variabile este egal cu indicele de creştere
a cifrei de afacere, rezultă că în joc rămâne doar costul fix şi acesta influenţează
profitul (această situaţie se întâmplă in cazul întreprinderilor mici care nu pot
influenţa piaţa în nici un fel şi o acceptă aşa cum este).
2) Dacă indicele de creştere e mai mic decât indicele de creştere a cifrei de
afacere rezultă că în jocul rentabilităţii intră atât costurile variabile cât şi cele fixe.
Situaţia e specifică întreprinderilor mari care obţin economie de scară respectiv
înregistrează avantaj de experienţă. Practic e situaţia evoluţiei costurilor pe termen
lung prin creşterea randamentelor scad costurile variabile cât şi cele fixe. Pe
termen lung întreprinderea se comportă conform legii veniturilor în creştere (dacă
are senzaţia că venitul este mai mare, costurile sunt neinteresante).
3) Dacă indicele de creştere e mai mare decât indicele de creştere a cifrei de
afacere se produc dezechilibre de scară şi în joc sunt ambele costuri (variabile şi
fixe). În general dezechilibrele sunt date de costurile ascunse (noncalitatea, costul
pierderii de piaţă, a clienţilor) şi de cele organizaţionale fiind specifică
întreprinderilor mari.
Analiza costului unitar

38
 În vederea aprofundării domeniului cheltuielilor aferente activităţii
economice este util să se efectueze şi o analiză a cheltuielilor pe unitate fizică de
produs sau de prestaţie, respectiv a costului unitar.
Indicatorii specifici care exprimă costul unitar sunt:
- în activiatea productivă:
- costul unitar al produsului;
- în activitatea de prestare a serviciilor de transport: -
costul pe tona-km transportată;
- costul pe călător-km. transportat;
- în activitatea de cazare hotelieră:
- cheltuielile medii pentru o zi - turist;
- cheltuielile fixe sau convenţional-constante pentru un loc-zi capacitate sau
pentru o zi-turist.
- în activitatea de alimentaţie publică:
- cheltuielile medii pentru un loc la masă;
- cheltuielile medii pentru un produs sau preparat.
Cheltuielile medii pentru o unitate fizică de produs sau de prestaţie are în
vedere două sisteme de calcul, astfel:
a) o determinare se bazează pe raportarea cheltuielilor directe şi indirecte
la volumul fizic total al producţiei realizate dintr-un tip de produs sau al
prestaţiilor efectuate şi se obţine “costul unitar” (“costul unitar de producţie”):

c* 
CD  CI 
, în care:
q
c* - costul unitar;
CD - suma cheltuielilor directe;
CI - suma cheltuielilor indirecte (cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia produsului sau
prestarea serviciului);
q - numărul unităţilor fizice de produse fabricate sau de prestaţii
efectuate, care în cazul agenţilor economici din turism poate fi reprezentat prin
numărul de zile-turişti, numărul de clienţi, numărul porţiilor sau al produselor
preparate în bucătăria proprie.
b) a doua modalitate de calcul conduce la obţinerea "costului complet
unitar" (c) prin raportarea totalului cheltuielilor de exploatare aferente unei
categorii de produse sau servicii la volumul lor fizic:

39
 c
CD  CI  CDF  CG 
, în care:
q
CDF - suma cheltuielilor de desfacere (cota cheltuielilor de desfacere
alocate în mod raţional ca fiind legate de produsul sau serviciul respectiv);
CG - suma cheltuielilor generale de administraţie (cota cheltuielilor
generale de administraţie alocate în mod raţional ca fiind aferente produsului sau
serviciului respectiv);
Costul unitar sau costul complet unitar, prin semnificaţia şi modul său de
calcul, este în acelaşi timp un element de bază al fundamentării preţului de livrare,
a tarifului perceput sau al preţului de vânzare cu amănuntul.
Analiza indicatorului care exprimă mărimea costului unei unităţi fizice de
produs sau de prestaţie are ca obiective:
- cuantificarea abaterilor absolute şi relative ale costului efectiv din
perioada de calcul faţă de costul programat (antecalculat) sau faţă de costul efectiv
înregistrat într-o perioadă anterioară;
- determinarea categoriilor de cheltuieli pe seama cărora au avut loc
modificări ale costului unitar, în sens favorabil sau nefavorabil.
Creşterea sau diminuarea costului complet al unei unităţi fizice de produs
sau de prestaţie determină, în consecinţă, modificarea unor indicatori economici
cum ar fi:
- cheltuielile de exploatare aferente cifrei de afaceri,
c   q 1c1  q 1c 0

- cheltuielile la 1000 lei Cifra de afaceri,

 q c  q 1c 0 
c    1 1   1000
 q 1p1 
- rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri,
c   q 1p1  q 1c 1   q 1p 1  q 1c 0 

- rata rezultatului din exploatare aferent cifrei de afaceri sau rata rentabilităţii
resurselor consumate pentru cifra de afaceri,

 q p  q 1c1 q 1p 0  q 1c 0 
c    1 0    100
 q 1c1 q 1c 0 
în care:
CA  Σqp - cifra de afaceri;
Σqc - cheltuielile de exploatare aferente cifrei de afaceri;

40
 Σqp  Σqc - rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri.
Notă
Calculul modificării ratei rezultatului exploatării aferent cifrei de afaceri
 qp  qc 
sau a ratei rentabilităţii resurselor consumate,  Rrrc   100 , datorită
 qc 
schimbărilor intervenite în mărimea costurilor complete unitare se bazează pe
faptul că rezultatul exploatării aferent cifrei de afaceri, Σqp  Σqc , este
considerat factor de tip calitativ iar cheltuielile pentru exploatare, ( Σqc ), este
indicator cu conţinut cantitativ. În aceste condiţii, ordinea de substituire a
factorilor care au determinat modificarea ratei rentabilităţii resurselor consumate
este:
a)-structura fizică a cifrei de afaceri,
b)-costurile unitare complete şi
c)-preţurile de livrare a mărfurilor sau tarifele percepute pentru serviciile
prestate.
În cazul analizei factoriale a dinamicii ratei rentabilităţii resurselor
consumate, se remarcă şi posibilitatea unui suport metodologic care are în vedere
şi o a doua variantă de exprimare analitică a acestei rate:
 
 1000 
Rrrc    1  100
 qc  1000 
 qp 

În această situaţie se operează inevitabil şi o schimbare de logică a

sistemului de ponderare, deoarece se constată faptul că rata rentabilităţii resurselor
consumate este într-o relaţie invers propoţională cu cheltuielile la 1000 lei Cifra
de afaceri. Ordinea de substituire a factorilor este, prin urmare, aceea folosită la
analiza cheltuielilor la 1000 lei Cifra de afaceri:
a)-structura fizică a cifrei de afaceri,
b)-preţurile de livrare a mărfurilor sau tarifele percepute pentru serviciile
prestate şi
c)-costurile unitare complete.
În literatura de specialitate se optează, în general, pentru prima variantă de
calcul a influenţei factorilor care explică modificarea ratei rentabilităţii resurselor
consumate, dar, sunt motive suficiente pentru a recomanda utilizarea celei de a
doua variante. Dacă în prima modalitate de calcul, influenţa modificării preţurilor

41
de livrare a mărfurilor sau a tarifelor serviciilor prestate ocupă ultima poziţie, iar
structura fizică a cifrei de afaceri şi costurile unitare complete sunt factori de
ponderare din perioada curentă, la varianta a doua, influenţa modificării costurilor
unitare complete este cuantificată în ultimul rând şi factorii reprezentaţi de
structura fizică a cifrei de afaceri şi preţurile de livrare sau tarifele serviciilor sunt
factori de ponderare din perioada de calcul. Poziţia calitativă acordată costurilor
unitare complete înaintea preţurilor sau tarifelor este explicată prin:
- în contextul analizei factorile a cheltuielilor la 1000 lei Cifra de afaceri se
acceptă pentru cifra de afaceri, poziţionată la numitorul raportului respectiv,
caracterul de indicator cu conţinut cantitativ iar, cheltuielile pentru exploatare
aferente cifrei de afaceri sunt de natură calitativă;
- costurile unitare complete au o mărime determinată, în mod
preponderent, de calitatea managementului intern, de perfecţionările aduse în
sistemul de organizare şi conducere, de efortul propriu pentru raţionalizarea
consumului de resurse, de performanţele tehnice şi funcţionale ale maşinilor,
utilajelor şi instalaţiilor de lucru, de calitatea factorului uman, de amploarea
progresului tehnic aplicat în activitatea economică a agentului economic;
- preţurile de livrare a mărfurilor sau tarifele serviciilor prestate sunt,
uneori, influenţate în mare măsură de conjunctura favorabilă sau mai puţin
favorabilă oferită de o economie de piaţă care funcţionează pe baza unor legi
obiective proprii, cerere şi ofertă, concurenţă etc. şi, în aceste condiţii, factorii
externi pot fi precumpănitori.
În baza celei de a doua modalităţi de exprimare analitică a ratei
rentabilităţii resurselor consumate, rezultă:
   
    
 1000 1000
c    
1    1   100
  q c q c


1 1
 1000   1 0  1000  
 
 q 1p 1   q 1p 1  

Sistemul factorial al analizei costului complet unitar

Felul modificării Modificarea absolută a costului
complet unitar
Modificarea totală a costului complet   c1  c 0 
unitar  Δ cd   Δ(ci)  Δcdf   Δcg 
din care:

42
 -Influenţa modificării cheltuielilor CD1 CD 0
Δcd   
directe la unitatea fizică de produs sau q1 q0
de prestaţie
-Influenţa modificării cheltuielilor CI1 CI 0
Δci   
indirecte la unitatea fizică de produs q1 q0
sau de prestaţie
-Influenţa modificării cheltuielilor de CDF1 CDF0
Δcdf   
desfacere la unitatea fizică de produs q1 q0
sau de prestaţie
-Influenţa modificării cheltuielilor CG 1 CG 0
Δcg   
generale de administraţie la unitatea q1 q0
fizică de produs sau de prestaţie

3. Analiza direct costing (costurilor directe)

Metoda costurilor directe sau variabile pleacă de la considerentul ca
rezultatele întreprinderii sunt influenţate în principal de costurile variabile. În
acest sens costul fix nu e luat în calcul. Conform acestei metode se calculează doi
indici:
a) Marja costurilor variabile că diferenţa între cifra de afaceri şi costul
variabil.
b) Rezultatul analitic global că diferenţa între marja costurilor variabile şi
costurile fixe (RAG).
Rezultatele obţinute informează despre importanţa (greutate specifică) a
costurilor variabile, în total costuri şi dacă marja costurilor variabile acoperă
costurile fixe. Dacă marjă nu acoperă costurile fixe întreprinderea înregistrează
pierdere. (Cifra de afaceri este egală cu preţul de vânzare). Preţul de vânzare
conform acestei metode costul este egal cu rezultatul analitic global la care se
aduga o parte a costului fix şi o parte a costului variabil.
Aceasta metodă poate fi utilizată direct pe fiecare produs în parte ai poartă
denumirea de Direct costing pe produs iar la nivel de întreprindere pe total de
produse Direct costing global sau în categoria costurilor variabile sunt introduse
şi cheltuielile fixe directe când metodă este numeşte Direct costing evaluat.

4. Metoda costurilor marginale

43
 Costul marginal reprezintă plusul de cost înregistrat de o întreprindere
atunci când doreşte să crească producţia cu o unitate.:

Cost marginal =
Metoda se bazează pe analiza costurilor pe termen scurt şi lung. Pe termen
scurt costurile sunt influenţate de costurile fixe (cele variabile fiind constante) iar
pe termen lung costurile sunt influenţate de randamentele de producţie şi de
evoluţia costurilor variabile.
Utilizarea în contabilitatea de gestiune a costului marginal permite
stu¬dierea variaţiei tuturor tipurilor de cheltuieli, în funcţie de fluctuaţiile
activităţii, pentru a aprecia incidenţa, sa asupra rezultatului global. Costul
marginal nu constituie o metodă în sine. Utilizarea acestui instrument permite
răspunsuri la anumite probleme de gestiune, cum ar fi:
• la ce preţ se poate accepta o comandă suplimentară? şi dacă da,
• cum se maximizeaza rezultatul în acest caz?
În ştiinţa economică, noţiunea de ,,costuri marginale" a apărut cu
semnificaţia de costuri maxime admise pentru producerea anumitor bunuri
cu randamentul cel mai scazut al factorilor de producţie.
Noţiunea de cost marginal a fost iniţial definită în cadrul teoriei microeconomice
clasice. Mai târziu, teoria şi calculul costurilor marginale s-au extins la întreaga
industrie şi au fost aplicate la realitatea enlităţii economice, bineînţeles, într-o
accepţiune modificată.
Cunoaşterea caracterului costurilor de producţie şi a modului de
modificare pe total şi pe unitatea de produs a fiecărui cost, în funcţie de
modificarea volumului fizic al producţiei, este absolut necesară, atât în procesul
luării deciziei, cât şi în cel al controlului de gestiune.
O entitate economică nu-şi modifică volumul producţiei pentru o singură unitate,
ci pentru loturi sau serii mari de produse. Nevoile de consum sunt acum mai mari
deoarece se realizează mai multe unităţi de produse. Costul marginal a apărut
din necesitatea explicării reacţiei costurilor în raport cu modificările
volumului fizic al producţiei şi al preţurilor, fiind cunoscut şi sub denumirea
de “cost aditional” sau “cost diferenţial”.
Costul marginal este definit ca fiind ,,diferenţa dintre ansambull cheltuielilor de
fabricaţie necesare unei producţii date şi suma cheltuieiilor necesare aceluiaşi
volum al producţiei, plus sau minus o unitate". Prin urmare, în cazul creşterii

44
volumului producţiei se poate vorbi de un ,,cost marginal de dezvoltare", iar în
cazul diminuării volumului producţiei de un ,,cost marginal de regresie".
Costul marginal poate fi costul suplimentar generat de o cantitate suplimentară.
Astfel, se pot măsura două tipuri de costuri marginale:
1. costul marginal pe termen scurt, care presupune că volumul suplimentar este
efectuat fără extinderea capacităţilor, cele libere existente permiţând creşterea
producţiei cu mijloace constante;
2. costul marginal pe termen lung, care ţine seama de costurile suplimentare
generate de extensia viitoare a instalaţiilor considerată progresiv necesară pentru
acumularea de producţii suplimentare.,
Distincţia dintre cele două costuri marginale ţine de cel puţin de starea
circumstanţială a ratei folosirii capacităţilor faţă de ocazia de a le utilize, numai în
perspectiva adoptată pentru a trata decizia. A raţiona conform costului marginal
pe termen scurt, înseamnă a ignora că satisfacerea unei cereri presupune să dispui
în prealabil de capacităţi libere a căror existenţă nu este gratuită, chiar atunci când
costul este inevitabil pe termen scurt şi când aceasta încurajează în a-l considera
ca nepertinent pentru decizie. În schimb, această perspectivă este refuzată în
costul marginal pe termen lung, care poate integra chiar costul finanţării
capacităţilor.
Recomandat de către literatura de specialitate în domeniu şi utilizat în activitatea
practică de către unităţile din secorul primar al economiei (îndeosebi în industria
extractivă
şi în agricultură) care îşi desfăşoară activitatea în condiţii mai puţin favorabile
datorate mediului natural, dar ale căror produse sunt socialmente necesare, costul
marginal serveşte la orientarea deciziilor privind utilizarea capacităţilor de
producţie.
Costul marginal (cmg), este definit ca reprezentând costul unei unităţi
adiţionale dintr-un produs şi se determină ca raport între creşterea cheltuielilor
totale (∆Ct) şi creşterea producţiei (∆q), astfel:
Procedând la compararea costului marginal cu costul mediu unitar ( c ,
determinat ca raport între suma cheltuielilor totale şi volumul fizic al producţiei),
poate fi apreciat punctul în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea cu
costurile cele mai mici.
Cheltuielile fixe rămânând aceleaşi, costul marginal este dat, în ultimă
instanţă, de cheltuiala variabilă pe unitatea de produs.

45
5. Metoda valorii
Metoda valorii pleacă de la considerentul că produsul determină cost
pentru întreprindere şi satisfacţie (valoare) pentru clienţi. În acest sens se
analizează nu costul în sine ci raportul satisfactiei-cost. Satisfacţia dă valoare
produsului sens în care metoda se numeşte metoda valorii iar indicele calculat se
numeşte indice de valoare a producţiei (V).
V= Satisfactie/cost
Valoarea unui produs este dată de satisfacţia pe care o produce iar
satisfacţia este direct proporţională cu funcţiile produsului astfel încât valoarea
unui produs se determină parcurgând următoarele etape:
1) Identificarea funcţiilor produsului şi clasificarea după importanţă în cerute şi
necerute de clienţi .
2) Identificarea costului de realizare a fiecărei funcţii.
3) Ierarhizarea costurilor după mărime.
4) Identificarea funcţiilor şi a costului care nu are importanţă pentru produs.
5) Reproiectarea produsului.
Metoda are importanţă deosebită pentru că determină influenţele care
stau la baza deciziilor de remodelare şi reproiectare a produselor. Metodă e puţin
utilizată pentru ca un produs odată proiectat solicită costuri fixe mari de
reproiectare în timpul fabricaţiei. Practic metoda informează întreprinderea despre
care funcţii ale produsului sunt importante şi care nu.
ANALIZA VALORII are ca autor pe americanul Lawrence D. Miles şi a
apărut în perioada celui de-al II -lea război mondial, când lipsa unor materiale
strategice cerute în cantităţi tot mai mari pentru producţia de armament, a făcut ca
tot mai mulţi fabricanţi din S.U.A. să se preocupe de găsirea unor înlocuitori.
Pentru menţinerea condiţiilor de funcţionare a fost necesar ca produsele la care s-
au folosit înlocuitori să fie reproiectate.
După terminarea războiului, când dificultăţile de aprovizionare cu
materiale deficitare au fost înlăturate, s-a constatat că, la unele produse, revenirea
la proiectele originale care prevedeau folosirea acestor materiale nu se justifică,
deoarece noile produse funcţionau la fel de bine şi, în plus, erau mai ieftine.
L.D.Miles a stabilit un model de analiză funcţională şi sistemică a produselor, în
vederea reducerii costurilor, prin eliminarea cheltuielilor care nu contribuie la
funcţionalitatea produsului. Această metodă s-a numit Analiza Valorii.

46
 Metoda analizei valorii permite reducerea costurilor inutile sau
disproporţionate ale unor părţi de produse faţă de aporturile de calitate pe care
părţile respective îl aduc. Prin utilizarea acestei metode se determină creşterea
calităţii produselor, optimizarea mărimii proprietăţilor esenţiale şi ale funcţiilor.
Această metodă are ca obiectiv fundamental stabilirea unui raport minim între
valoarea de întrebuinţare a unui produs şi costurile de producţie pe care le
generează. Se deosebeşte fundamental de cele clasice folosite şi în prezent la
reducerea costurilor.
Metoda realizează o legatură directă între:
 funcţiile unui produs şi costurile necesare realizării lui;
 nivelul acestor funcţii şi al costurilor trebuie să fie un raport direct
proporţional.
Spre deosebire de metodele clasice care îmbunătăţesc ceea ce
există, analiza valorii concepe sau reconcepe produsul în funcţie de necesităţi şi
urmăreşte realizarea unei funcţii ignorând soluţia actuală. Studiile de analiză a
valorii nu urmăresc, în exclusivitate, numai reducerea costurilor; ea este folosită,
în acelaşi timp, şi pentru îmbunătăţirea valorii de întrebuinţare a produselor, deci
pentru satisfacerea mai deplină a utilizatorului.
Metoda pleacă de la premisa că, pe utilizator, nu îl interesează produsul ca
obiect fizic, ci serviciile pe care acesta i le poate aduce. Se porneşte, asfel, tocmai
de la stabilirea funcţiilor necesare produsului pentru a satisface nevoia socială;
orice costuri care nu contribuie la realizarea funcţiilor vor fi eliminate, obţinându-
se, în acest mod, economii importante.
Metoda analizei valorii are patru principii:
 Principiul analizei funcţionale;
 Principiul dublei dimensionări a func iilor;
 Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost;
 Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuin are.
Analiza funcţională. Abodarea funcţională este caracteristica de bază a metodei.
Concepţia constructivă a unui produs este rezultatul soluţiilor adoptate pentru
materializarea fiecăreia dintre funcţiile sale, în parte. De aceea, în găsirea
soluţiilor constructive ale produselor trebuie plecat de la nomenclatorul de funcţii
întocmit în prealabil.

47
 Fiecare funcţie trebuie concepută separat, obţinându-se materializarea ei,
apoi funcţiile sunt ansamblate prin însăşi ansambalarea corpurilor fizice
respective, care le permite materializarea ca atare.
Principiul dublei dimensionări a funcţiilor. Funcţiile unui produs au
două dimensiuni: o dimensiune tehnică - exprimată printr-o anumită unitate de
măsură şi o funcţie economică - exprimată prin cost. Costul funcţiei nu se
raportează la un corp fizic, ci la o anumită însuşire a produsului, care este
măsurabilă. Costul total al produsului va fi dat de suma costurilor funcţiilor.
Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi
cost. Pentru a realiza o competivitate maximă este necesar ca produsul să aibă o
valoare de îintrebuinţare cât mai mare şi o valoare de schimb cât mai mică, deci să
fie fabricat cu costuri reduse. De cele mai multe ori, costurile funcţiilor nu sunt
proporţionale cu contribuţia acestora la valoarea de întrebuinţare generală a
produsului. Astfel, apare necesitatea stabilirii unui raport optim între funcţiile
produsului şi costurile necesare realizării lor, în sensul maximizării acestuia.
Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare. Conform
acestui principiu, obiectul de studiu al metodei îl constituie, în primul
rând, produsul. Deorece analiza valorii nu se ocupă decât de valori de
întrebuinţare care corespund nevoii sociale, rezultă că părţi din produs nu pot
constitui obiect de studiu pentru aceasta, reperul existând ca utilitate numai în
cadrul produsului, ca element component al lui, dar izolat, individualizat, el nu
răspunde unei nevoi sociale.

Analize cu caracter special

Din punct de vedere al analizei factoriale teoria economică a încercat să
standardizeze structura optimă a costurilor pe total întreprindere şi produs astfel se
spune că întreprinderea va avea un rezultat bun dacă la nivel de produs cheltuielile
fixe reprezintă 10% şi cele variabile 90% sau dacă cheltuielile directe reprezintă
85% şi cele indirecte maxim 15% sau costurile cu materiile prime 55%, cu
tehnologia 35% şi cu forta de muncă 10% sau costurile de aprovizionare 20%, de
desfacere 10%, de producţie 70% sau costurile de concepţie a unui produs 30%,
cele de producţie 50%, de desfacere 20%.Toate aceste posibile standardizări ar fi
valabile dacă economia este fizică, matematică, unde legile în linii mari sunt
universale şi au un comportamente repetitive.

48
 În economia standarddele nu au valabilitate. Astfe,l este foarte clar
pentru o parte din economie ca în structura totală a unui cost importanţa cea mai
mare o au costurile de concepţie şi proiectare (ele determină evoluţia umană şi a
creşterii economice).
Costurile efective de producţie datorită standardizării şi specializării au
importanţă relativ foarte scăzută (sub 10%) şi diferenţa rămâne pentru vânzare
sau cheltuielilor cu forţa de muncă. Timpul va dovedi că acestea trebuie să
crească peste 60% sau e greu de crezut că o întreprindere cu costuri indirecte mici
va rezista pe piaţă. În acest sens realitatea economică obligă întreprinderea să facă
consumuri mari în ce priveşte utilitatea produselor, infrastructura de desfacere,
crearea de noi nevoi fapt ce pe total se traduce în ponderi de peste 70% costuri
indirecte şi 30% costuri directe.
Apreciem că în viitor va creşte greutatea specifică a costurilor indirecte şi
a celor de concepţie iar costurile de producţie şi directe vor avea greutăţi specifica
mai mici (concepţia presează producţia şi vânzarea).

6. Metoda ABC (activitate bazată pe costuri)

Această metodă a apărut ca o practică mai întâi la o întreprindere de
consultanţă din SUA (General Electric) plecând de la idea că metodele clasice
dezorientează în principal întreprinderile. Constatarea a apărut în anii 1970
când statistic analizează profitabilitatea unui produs. Acesta în faza de
previzionare este profitabil iar în faza de post producţie este în pierdere. Cu
alte cuvinte se naşte ideea ca într-o masă de produse profitabile la prima
vedere există unul neprofitabil.
Metoda încearcă să răspundă la întrebarea “Care sunt sursele ce induc
costuri suplimentare şi ascunse la nivel de produs că întreprinderea să identifice
produsul povară ?”. Metoda a fost pusă la punct în anii 1970 iar după anul 2000
este foarte utilizată în cadrul analizelor din Japonia şi SUA ( în industria de maşini
are o pondere de peste 70%, în agricultură de peste 30%, iar în diferite industrii
au peste 50%). Alături de aceasta metodă un grad mare de utilizare în Europa o
are metodă costului obiectiv (peste 75% în industria de maşini, peste 70% în
agricultură şi alimentative şi peste 30% în servicii).
Metoda ABC pleacă de la considerentul ca la nivel de produs cheltuielile
se formează în faza de concepţie şi proiectare. De asemenea există pe parcursul

49
vieţii produsului centre de formare a cheltuielilor directe care aparent sunt
nesemnificative.
Exemplu: cheltuielile de întreţinere, cheltuielile de comercializare determinate de
numărul de comenzi, cheltuielile de menţinere a unor pieţe.
Plecând de la aceste considerente metoda introduce în analiza pe lângă
procesul de producţie şi activităţi ce contribuie la realizarea unui produs. Metoda
practic face o analiză mai fină a costurilor de producţie. Conform metodei
costurilor variabile e un consum specific neimportant iar costul fix identificat cu
costurile indirecte, generale e foarte important şi doar el determină profitabilitatea
unui produs.
Metoda se deosebeşte de metodele clasice prin aceea că împarte cheltuielile
indirecte pe activităţi apoi pe produse. Metodele clasice împart direct pe produs
cheltuielile indirecte.

7. Metoda costului obiectiv

Această metodă a început să fie utilizată în anii 1990 în special în Europa
de către firmele care furnizau consultanţă producătorilor de automobile. Metoda
costului obiectiv pleacă de la considerentul în faza de producţie costurile sunt
mici, nesemnficative şi foarte greu de modificat astfel că dacă se doreşte
reproiectarea produsului costurile sunt foarte mari. În faza de concepţie costurile
sunt foarte mari peste 90% iar dacă se doreşte reproiectarea produsului costurile
sunt foarte mici.
Conform acestei metode întreprinderea îşi propune un obiectiv de cost un
prag maxim şi în funcţie de acesta proiectează toate costurile şi în final produsul.
Până în anii 1990, se proiecta produsul,se calculau costurile plus marja de profit şi
se stabilea preţul de vânzare. Conform costului obiectiv se stabileşte prima dată
preţul de vânzare în funcţie de nişă de consumatori aleasă apoi marja profitului şi
costul obiectiv. Se proiectează producţia astfel încât întreprinderea să se
încadrează în limita costului obiectiv.
La calcularea costului obiectiv se foloseşte metoda ABC, metoda grilelor
de evaluare, metoda valorii şi metoda costului direct.

50
 Test de autoevaluare (2)
1. Cheltuielile financiare şi cele extraordinare se deduc
din..............................................
2. Relaţia de calcul :
qc C
Ch   1000  1000 , reflectă……….
qp CA
3. Elementele cheltuielilor materiale sunt……..
4. Identificarea factorilor care determină un anumit nivel al costurilor la un
moment dat reprezintă…….
5. Costul marginal reprezintă…….

Rezumat U.I.1
In unitatea de nvăţare 1 sunt cuprinse n termeni generali noţiunile de
cheltuială, cost, , tipurile de cheltuieli şi metodele de analiză a cheltuielilor .

Bibliografie :
1. Mironiuc, Marilena – 2000 – Analiză financiară. Studii de caz,
Ed.Junimea, Iaşi;
2. Petrescu Silvia, Mironiuc Marilena – 2002 – Analiză economico-
financiară. Teorie şi aplicaţii, Editura Tiparul, Iaşi;

51
 Unitatea de nvăţare 2 ANALIZA REZULTATELOR
ÎNTREPRINDERII

Cuprins (U.I.2)
Obiectivele şi competenţele profesionale specifice (U.I.2)..................................52
Instrucţiuni.............................................................................................................52
2.1. Analiza cifrei de afaceri ............................................................................53
2.2. Analiza producţiei................................................................................59
2.3. Analiza valorii adăugate.......................................................................63
2.4. Analiza marjei comerciale....................................................................66
Rezumat (U.I.2)....................................................................................................66
Lucrare de verificare nr.1......................................................................................67
Bibliografie (U.I.2) ...............................................................................................68

Obiectivele şi competenţele profesionale specifice (U.I.2)

Obiectivul acestei unităţi de învăţare l constituie însuşirea conceptelor de

cifră de afaceri, definirea termenului teoria producţiei ce împarte resursele care
participă la realizarea producţiei în fixe şi variabile , valoare adaugata şi marja
comercială. După finalizarea studiului din această unitate de învăţare, studentul
va dispune de competenţe pentru:
- Explicarea noţiunii de cifră de afaceri;
- Explicarea conceptului de producţie, valoare adăugată şi marjă comercială;

Instrucţiuni (U.I.2)
Această unitate de învăţare cuprinde definirea conceptelor de cifră de
afaceri, definirea termenului teoria producţiei ce împarte resursele care participă
la realizarea producţiei în fixe şi variabile , valoare adaugata şi marja comercială.
Timpul mediu alocat pentru studiul individual este de cca. 3 ore. Această
unitate de învăţare cuprinde mai multe teste de autoevaluare, a căror rezolvare
asigură o mai bună fixare a cunoştinţelor dobândite în timpul studiului. O lucrare
de verificare care să cuprindă aspecte din cadrul acestei unităţi de învăţare va fi
prezentată la final.

52
 2.1 ANALIZA CIFREI DE AFACERI

Cifra de afaceri este primul indicator din contul de profit şi pierdere (cont
121). Cifra de afaceri exprimă forţa de vânzare a unei firme, respectiv cuprinde
totalitatea mărfurilor şi produsele vândute, facturate de întreprindere. Practic cifra
de afaceri cuprinde valoarea tuturor facturilor emise de o întreprindere într-un an
calendaristic indiferent dacă acestea au fost încasate sau nu.
Cifra de afaceri se calculează cu relaţiile:
Cifra de afaceri este egală cu suma dintre cantitatea de mărfuri şi producţia
vândută.
CA= M +Qv
Cifra de afaceri este egală cu venitul total din care se scade suma dintre producţia
stocată şi producţia imobilizată.
CA= VT –(Qs+Qi)
Analiza cifrei de afaceri presupune cunoaşterea următorilor termeni:
a) Cifra de afaceri totală
b) Cifra de afaceri medie
c) Cifra de afaceri marginală
d) Cifra de afaceri critica
Cifra de afaceri totală creează o imagine despre poziţia întreprinderii pe
piaţă. Practic prin acest indicator se exprimă în valoari absolute (lei) şi
influenţează direct cota de piaţă a întreprinderii. Cifra de afaceri totală nu indică
nivelul de rentabilitate şi profitabilitate a întreprinderii.
CAt=Mv+Qv unde:
Mv = marfa vândută
Qv = producţie vândută
Cifra de afaceri medie se calculează pe unităţi de produs, pe unităţi de
serviciu, pe unităţi de lucrare, pe muncitori. Când se calculează pe unităţi de
produs (lei/kg), unităţi de serviciu (tarif/cazare), unităţi de lucrare (lei/ha arăt)
exprimă nivelul preţului mediu de vânzare. Când se exprimă pe salarii indică
nivelul productivităţii muncii. Cifra de afaceri medie este egală cu raportul dintre
cifra de afaceri totală exprimată în lei şi producţia totală.
CAm = CAt/Qe
unde: Qe = volumul fizic al vânzărilor

53
 Cifra de afaceri marginală exprimă variaţia cifrei de afaceri la
schimbarea cantităţii vândute cu o unitate de productie.
CAmg =∆ CA/∆ Q
Cifra de afaceri critică reprezintă acel nivel al cifrei de afaceri unde
întreprinderea înregistrează pragul de rentabilitate (profit 0). Se calculează cu
relaţia:

Profit fizic (kg) =

Profit valoric (lei) =

Relaţiile dintre cifra de afaceri totală, cifra de afaceri medie, cifra de afaceri
marginală şi cifra de afaceri critica sunt:
 Indiferent dacă cifra de afaceri totală creşte sau scade, cifra de afaceri medie
rămâne constantă.
 Când cifra de afaceri totală creşte, cifra de afaceri marginală creşte, este
pozitivă.
 Când cifra de afaceri totală scade, cifra de afaceri marginală este negativă.
 Când cifra de afaceri totală atinge nivelul maxim, cifra de afaceri marginală
este egală cu 0.
Analiza cifrei de afaceri se realizează din următoarele puncte de vedere:
I. Analiza dinamicii;
II. Analiza structural;
III. Analiza factorială;
IV. Analiza sezonalităţii;
V. Analiza implicaţiilor economice asupra întreprinderii;
I. Analiza dinamicii cifrei de afaceri
Această analiză se realizează cu baza fixă sau cu bază în lanţ. Se
analizează cifra de afaceri pe o perioadă determinate (minim trei ani) şi se
identifică creşterile respective pierderile.
Cifra de afaceri comparativ cu primul an a analizei se numeşte analiză cu
bază fixă său comparativ cu anul al doilea al a perioadei se nuste analiză cu bază
în lanţ. Odată calculaţi indicii de creştere sau descreştere a cifrei de afaceri
comparativă cu baza de calcul se identifică cauzele sau factorii de influenţa.
În general cauzele variaţiei cifrei de afaceri sunt fie interne date de forţa de
producţie, de calitatea forţei de muncă, de capacitatea de finanţare, de inovare,

54
etc, fie de cauze externe determinate de presiunea concurenţei, de evoluţiile
economice generale şi de elasticitatea cererii.
II. Analiza structurii cifrei de afaceri
Această analiză presupune gruparea elementelor care conduc la realizarea cifrei de
afaceri pe grupe de influenţa omogene precum
 Pe grupe de produse;
 Pe grupe de clienţi;
 Pe grupe de sectoare de activitate;
În analiza structurală a cifrei de afaceri se utilizează metoda ABC.
Această presupune ierarhizarea produselor şi a clienţilor în funcţie de ordinea de
importanţă la realizarea cifrei de afaceri. Dacă utilizăm metoda ABC pentru
ierarhizarera clienţilor vom obţine în medie următorul rezultat:
Zona A cuprinde zona cu un număr redus de client (10-15%) care realizează
comenzi mari şi participă cu peste 60% la realizarea cifrei de afaceri. Această
zonă este foarte riscantă pentru firmă deoarece determină un grad de dependenţă
mare faţă de un număr mic de client cu efecte negative asupra forţei de negociere
a întreprinderii. Cererea fiind concentrată forţa de negociere este scăzută. Totuşi
acest efect negativ este compensat în linii mari de o bună rentabilitate a
vânzărilor, de număr de comenzi scăzut şi cheltuieli de desfacere mici.
Interesul întreprinderii este de a acţiona astfel încât zona A să aibă
pondere de până la 50% din totalul cifrei de afaceri pentru a se asigura un grad de
independenţă şi o bună forţa de negociere a preţurilor.
Zona B cuprinde un număr mediu de clienţi (20-25%) care au o pondere
semnificativă în totalul cifrei de afaceri (20-25%). Aceasta grupă cuprinzând un
număr mare de clienţi este interesantă pentru întreprindere fiind menţinută având
o forţă de negociere bună, însoţită de o rentabilitate satisfăcătoare a vânzărilor.
Numărul de comenzi raportat la volum şi cheltuieli de desfacere se apropie de
optim.
Zona C cuprinde un număr mare de clienţi, foarte dispersaţi, care au o
pondere mică în cifra de afaceri (10-15%). Această grupă de clienţi din cauza
numărului mare de comenzi, cu cantităţi mici, deţin cheltuieli mari de desfacere şi
o slabă rentabilitate a vânzărilor. Pe acest segment întreprinderea poate câştiga din
forţa de negociere (clienţii mulţi dispersaţi pot fi cconvinsi să achiziţioneze la
preţuri mari).

55
 Pe lângă metoda ABC se mai utilizează unele metode bazate pe calculele
indicilor de concentrare a anumitor grupe de produse, clienţi în total cifra de
afaceri.
 Dacă indicii de concentrate au valori egale cu 0, rezultă că clienţii sunt mulţi
şi dispersaţi la fel şi numărul de produse care participă la realizarea cifrei de
afaceri este mare.
 Dacă indicia au valori egale cu 1, rezultă că numărul de clienţi şi produse
este foarte redus.
În general, se calculează indicii de concentrare utilizaţi la aprecierea structurii
concurenţei:
- Indicele parţial de concentrare al pieţei;
- Indicele Giny-Struck
- Indicii HH şi Ht

III. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri este influenţată de doi factori:
 Producţia vândută care este un factor intern şi depinde de întreprindere
 Preţul de vânzare care este un factor extern şi depinde de piaţă
Producţia vândută determină un cost care poate fi defalcat în
indicele de vânzare a producţiei efective
capacitatea de producţie
productia potenţială (forţa de producţie)
Indicele de vânzare a producţiei efective determină forţa de vânzare a
întreprinderii iar producţia potenţială şi capacitatea de producţie determină forţa
de producţie a firmei. Forţa de producte şi forţa de vânzare formează forţa de
finanţare a întreprinderii. Astfel cifra de afaceri este influenţată de forţa de
finanţare a întreprinderii.
Preţul de vânzare este determinat de concurenţă, de ciclul de viaţă a
întreprinderii şi de tipul pieţei care sunt influenţate la rândul lor de cerere şi
elasticitatea acesteia.
Dacă cererea este elastică adică la o modificare a cantităţii oferite se
modifică şi preţul de vânzare rezultă că intrepridnerea îşi poate modifica cifra de
afaceri doar pe baza cantităţii vândute. Intervine foarte mult forţa internă a
întreprinderii şi anume, preţul nu contează.

56
 Dacă cererea este inelastica adică la o modificare a ofertei, cererea nu se
schimbă atunci singura sursă de creştere a cifrei de afaceri este identificarea
preţului acceptat de consumatori. Identificarea preţului de vânzare acceptat de
consumatori se face prin anchete de preţ când se stabileşte grafic trei zone de preţ:
 Zona A-pret de vânzare maxim
 Zona B-pret de vânzare acceptat
 Zona C-pret de vânzare minim
Există posibilitatea că întreprinderea să se ghideze după ideea costului
obiectiv. Jocul cantitate vândută –pret pune întreprinderea în una din următoarele
situaţii:
1) Cantităţi mari vândute cu marje mici de profit se întâlnesc pe pieţele
stabile, cu cerere elastică, cu întreprinderi mature, când tendinţa este de a
fi în economia de scară.
2) Cantităţi vândute mici cu marje de profit mari se întâlnesc pe pieţe în
creştere, cu cerere elastică, la întreprinderi mici şi tinere, în special la
producătorii noi, de lux.
3) Volum mare de produse la prêt de vânzare mare se întâlnesc pe pieţe
stabile, cu cerere elastică şi anonimă, la întreprinderi mici şi tinere.
4) Cantităţi mici vândute la preţuri de vânzare mici se întâlnesc pe pieţe cu
cerere elastică şi inelastica, la întreprinderi mici şi mari care au impresia
că prin adoptarea unui preţ mic de vânzare vor câştiga piaţa.
Analiza factorială a cifrei de afaceri trebuie să identifice pentru fiecare
întreprindere actorii cheie care determină oscilaţia vânzărilor. Tradiţional, acest
factor este preţul.
Practic preţul de vânzare este o rezultantă a întregului efort făcut de către
ansamblul pieţei în care activează firma. Din acest punct de vedere nu mai este un
factor cheie. Respectiv întreprinderea la interior are forţe care determină ca
rezultantă, costul. Astfel am fi tentaţi să spunem că factorul cheie este costul.
Factorul cheie este întotdeauna cauza cauzelor sens în care la nivel de
întreprindere cauza cauzelor e spiritual antreprenorial, filozofia economică şi
capacitatea de inovaţie. Astfel inovaţia determină productivitatea iar
productivitatea determină costul. Costul acceptă preţul pieţei.
Cauza cauzelor pe piaţă constă în tipologia consumatorilor, în nevoiile
consumatorilor, în iraţionalitatea lor care pe total acceptă un cost. În acest sens
cifra de afaceri are doi factori de success:

57
  Inovaţia la nivelul întreprinderii;
 Iratiunea consumatorilor la nivelul pieţei;

IV. Analiza sezonalităţii cifrei de afaceri

Această analiză oferă informaţii întreprinderii despre situaţia lunară a
încasărilor. Astfel se calculează cifra de afaceri medie lunară şi se defineşte
diagrama sezonalităţii cifrei de afaceri.
Sezonalitatea vânzărilor se suprapune peste sezonalitatea costurilor şi se iau
decizii de finanţare a producţiei (din resursele proprii în lunile când vânzările
sunt maxime şi din economii şi resurse atrase în lunile când vânzările sunt
minime.). Sectoarele economice cu grad mare de sezonalitate sunt în industria
extractive, construcţiile, producţia agricolă vegetală.
V. Implicaţiile economice asupra întreprinderii
Cifra de afaceri are implicaţii economice, financiare şi sociale asupra
întreprinderii şi a societăţii.
 Implicaţiile economice determină direct nivelul de rentabilitate, creşterea sau
descreşterea numărului de salariaţi, creşterea sau descreşterea productivităţii
muncii, creşterea sau descreşterea cotei de piaţă.
 Implicaţiile financiare se exprimă prin modificarea indicilor de autofinanţare
a întreprinderii, a gradului de îndatorare şi a nevoii de fond de rulment.
 Implicaţiile sociale determină liniştea respectiv neliniştea la nivel de salariaţi
în sensul că o scădere a cifrei de afaceri influenţează direct şomajul cu toate
implicaţiile sociale (scăderea venitului personal creează disconfort pentru ca
persoana în cauză consideră că tot ceea de face este un eşec).

58
 2.2 ANALIZA PRODUCŢIEI
Analiza producţiei are ca scop oferirea unui răspuns la întrebările : ”Când
trebuie oprită producţia?”, “ Ce cantitate trebuie să se producă?”, “ Care este
combinaţia optimă de resurse?” şi “ Ce tehmologie trebuie aplicată?”.
Pentru a răspunde la aceste întrebări în analiza producţiei se utilizează
metode bazate pe teoria producţiei, respectiv analiza producţiei pe termen scurt şi
analiza producţiei pe termen lung. Pentru definirea termenului teoria producţiei
împarte resursele care participă la realizarea producţiei în fixe şi variabile
Resursele fixe sunt considerate cele care au un caracter obligat şi relative
constant. Printre acestea se numără personalul managerial şi capacitatea de
producţie date de clădiri, maşini şi utilaje, echipamente.Resursele variabile sunt
date de manoperă, materie primă, servicii de la terţi.
Din punct de vedere economic pentru resursele fixe se utilizează
termenul de capital iar pentru cele variabile termenul de muncă. Explicaţia
constă în faptul că resursele variabile sunt doar pe termen scurt iar producţia pe
termen scurt este influenţată de creşterea respectiv descreşterea timpului de muncă
(a manoperei). În acest sens, în mod general producţia este o funcţie de capital şi
muncă.
Pe termen scurt producţia este doar o funcţie de muncă cu capital fix iar
pe termen lung producţia este o funcţie de capital şi muncă pentru că capitalul şi
muncă sunt variabile.
Analiza producţiei pe termen scurt
Pe termen scurt capitalul este fix şi munca variabilă. Decidentul doreşte
răspuns la întrebarea “Care este producţia maximă posibil de obţinut astfel încât
din punct de vedere tehnic să se obţină optimul de resurse de producţie?” Prin
răspunsul la această întrebare se va cunoaşte momentul în care trebuie să oprească
producţia.
Pe termen scurt se analizează producţia totală, manopera totală (manoperă
reprezintă muncitorii utilizaţi direct în producţie), productivitatea muncii şi
produsul marginal al muncii (productivitatea marginală)
Pe termen scurt producţia atinge maximul tehnic în punctul în care
produsul marginal al muncii e zero iar din punct de vedere economic, producţia va
înregistra costul minim în punctul în care productivitatea muncii este maximă.
Întotdeauna pe termen scurt optimul economic este înregistrat înaintea optimului
ethnic Statistic este în medie cu 12% mai puţin astfel producţia optimă din punct

59
de vedere economic este atinsă în momentul în care reprezintă 88% din optimul
tehnic.
Pe termen scurt produsul marginal cunoaşte o creştere semnificativă la
începutul creşterii producţiei (muncitorii când sunt utilizaţi pe termen scurt au
randament mare) după care producţia marginală scade pe măsură ce numărul de
muncitori creşte. Fiecare muncitor adiţional are la dispoziţie din ce în ce mai puţin
capital fix respectiv va produce din ce în ce mai puţin.
Decizia de a întrerupe producţia e în funcţie de interesul întreprinderii.
Dacă întreprinderea e mai mică e independentă în stabilirea preţului de vânzare şi
va întrerupe producţia în momentul în care s-a atins optimul tehnic. Dacă
întreprinderea este mare iar ea stabileşte preţul de vânzare în funcţie de piaţă, va
întrerupe producţia la optimul economic.
Analiza producţiei pe termen lung
Pe termen lung toţi factorii de producţie sunt variabili.Întreprinderea are
suficient timp pentru a modifica personalul managerial, capacitatea de producţie,
manopera, materia primă şi tehnologiile.
Pe termen lung se analizează izocuantele. Ele reprezintă acele curbe
care indică o multitudine de puncte în care întreprinderea obţine aceeaşi producţie
cu o combinaţie diferită de resurse. Isocoantele nu se întâlnesc niciodată.
Pentru a determina producţia optimă în analiza pe termen lung se
calculează rata marginală de substituţie tehnică. Acest indice arată care este
nivelul de substituţie a unei unităţi de capital cu x unităţi de muncă astfel încât
producţia să rămână constantă.
Pe termen lung logica analizei producţiei e inversă analizei pe termen
scurt, respectiv pe termen lung se defineşte prima dată nivelul producţiei după
care se caută combinaţia optimă de resurse (capital plus munca) care să determine
un venit marginal egal cu costul marginal respectiv profitul maxim. Pe termen
scurt se cunoaşte combinaţia de resurse şi se caută producţia optimă.
Rata marginală de substituţie tehnică este egală cu raportul dintre
variaţia capitalului şi variaţia muncii respectiv cu raportul dintre produsul
marginal al capitalului (PMK) şi produsul marginal al muncii (PMm).
Rmst = PMm / PMK
Pentru identificare combinaţiei optime de resurse trebuie cunoscut costul de
achiziţie care să determine o producţie maximă din punct de vedere economic.

60
RMSE=
a = costul muncii
S =costul capitalului
Dacă raportul dintre produsul marginal al muncii şi cost capitalui şi
raportul dintre produsul marginal al capitalului şi costul muncii este mai mare
rezultă că combinaţia optimă de resurse nu a atins punctul de echilibru iar
intrepinderea trebuie să crească constant de cantitatea de capital utilizat până se
egalizează cantitatea de muncă. Dacă raportul e mai mic întreprinderea va mări
cantitatea de muncă până la egalizarea cantităţii de capital.
Din momentul în care întreprinderea identifică combinaţia optimă de
resurse, întreprinzătorul va răspunde la întrebarea: ”Care este tehnologia optimă
pentru a produce?”.
În general tehnologiile au un preţ direct proporţional cu productivitatea tehnică şi
noncalitatea. Cei doi termeni se concretizează în rebuturi pe parcursul fluxului
tehnologic.
Exemplu: Dacă o linie de îmbuteliere deţine 5% rebuturi şi are un preţ de 1000 lei
iar altă deţine 1% rebuturi şi un preţ de vânzare de 1500 lei, întreprinzătorul va
analiza relaţia ce se creează între costul rebuturilor de 200 de lei şi plusul de prêt
al tehnologiei de 500de lei. Pentru acest caz va alege tehnologia cu rebuturi mai
multe.
Analiza evoluţiei producţiei totale
Analiza evoluţiei sau dianmicii producţiei cu realizează pe baza fixă şi cu
baza în lanţ.
Analiza structurii se determină indicii de structură a producţiei totale asemănători
cu cei anteriori. Din punct de vedere al structurii interesează ponderea producţiei
vândute, producţia stocată şi producţia imobilă.
Qt= Qs+Qi+Qs
Analiza factorilor care influenţează producţia
Producţia este influenţată de următorii factori:
 Nivelul general al preţului (creşte şi scade direct proporţional cu evoluţia
preţului.)
 Costul factorilor de producţie (creşte şi scade indirect proporţional cu
evoluţia costurilor)

61
  Productivitatea factorilor de producţie(creşte şi scade direct proporţional
cu productivitatea)
 Abundenţa factorilor de producţie
 Anticipările consumatorilor şi întreprinzătorilor (anticipări optimiste duc
la o producţie mai mare respectiv anticipări pesimiste duc la o producţie
mai mică)
 Politicile naţionale
Dacă politicile sunt de creştere a consumului şi a inflaţiei producţia creşte.
Dacă politicile sunt de reducere a inflaţiei şi de creştere a costului capitalului
duc la scăderea producţiei). Întotdeauna la nivelul macroeconomic când
producţia creşte inflaţia şi şomajul scad iar când producţia scade inflaţia şi
şomajul cresc. Creşterea consumului duce la creşterea economică.
 Starea economică mondială
Dacă economia mondială este pe trend de creştere, producţia creşte pentru că
creşte cererea la export. Dacă economia mondială se contractă scade producţia şi
scade cererea la export.
 Nivelul mediului mondial al preţului
Dacă acest preţ este mai mic decât preţul intern atunci pe piaţa internă
există o concurenţă internă care deţine contracţia productiei-toate firmele de la
nivel mondial doresc să vândă pe piaţa internă. Dacă preţul mediu mondial creşte
preţul intern determină o creştere a producţiei pentru că există tendinţe de
părăsire a pieţei interne.
Implicaţiile economice ale evoluţiei producţiei sunt identice cu implicaţiile
cifrei de afaceri cu menţiunea că producţia unei întreprinderi are efecte externe
asupra întreprinderii partenere.

Test de autoevaluare (3)

1. Cifra de afaceri exprimă………………………….

2. Relaţia , exprimă……….
3. Din punct de vedere economic pentru resursele fixe se utilizează termenul
de…………….
4. Rata marginală de substituţie tehnică este egală cu………………..

62
 2.3 ANALIZA VALORII ADĂUGATE

Valoarea adăugată reprezintă un indicator economic care nu apare cu

formă de sine stătătoare în contabilitatea românească. Totuşi acest indicator este
utilizat în analiza economică cu scopul de a măsura capacitatea întreprinderii sau
capacitatea unei naţiuni de a produce venituri (capacitatea de a produce efecte la
propriul efort). Valoarea adăugată este un indicator care face trecerea de la
microeconomie la macroeconomie. Astfel la nivelul microeconomic valoarea
adăugată se calculează că diferenţa între producţia exerciţiului şi plăţile efectuate
către terţi (consumuri intermediare)
VA= Qt -Ci
Producţia exerciţiului apare în contul 1.2.1. sub forma de:
1) Producţie vândută(evaluată la preţul de vânzare)
2) Producţia stocată evoluată la cost de producţie
3) Producţia imobilizată evaluată la cost de producţie
Consumurile intermediare sau plăţile către terţi apar în contul 1.2.1. sub formă
de:
 Cheltuieli cu materii prime şi materiale
 Alte cheltuieli materiale către terţi
 Cheltuieli cu combustibili şi energie, apă
 Servicii prestate de terţi(externe)
Luând în considerare relaţiile prezentate rezultă că valoarea adăugată cuprinde:
 Cheltuieli cu personalul (salarii, CAS, impozite)
 Cheltuieli cu amortizarea
 Cheltuieli cu impozite şi taxe (indirecte respectiv pe termen lung, clădiri,
utilaje)
 Cheltuieli cu dobânzile şi profitul
Practic la nivelul întreprinderii efortul propriu e dat de consumul
intermediar iar efectele sunt plăţile efectuate către partenerii de producţie (actorii
economici) respectiv salarii către muncă, amottismentele către capitalul propriu,
impozitele către stat, dobânzile către creditori şi profit către acţionari.
Suma tuturor valoarilor adăugate create la nivelul tuturor agenţilor
economici dintr-o ţară poată denumirea de produs intern brut (PIB) .În analiza se
foloseşte termenul de valoare adăugată netă.
VAN = VAB- Amortizări

63
 Suma tuturor valorilor adăugate nete formează produsul intern naţional (PIN ).
Dacă valoarea adăugată netă se însumează luând în considerare agenţii
economici naţionali indicele se numeşte venit naţional (V.N)
Analiza valorii adăugate la nivel de întreprindere presupune:
 Analiza dinamicii
 Analiza structurii
 Analiza factorilor de influenţa
Analiza dinamicii
Dinamica valorii adăugate se apreciază cu indicatorul rata de creştere a
valorii adăugate în anul 1 comparativ cu anul 0.Creşterea şi descreşterea valorii
adăugate este influenţată de producţia exerciţiului şi de înclinaţia întreprinderii de
a face comerţ sau producţie. În sfera comerţului valorea adăugată are mărimi mai
mici decât în producţie, raportul mediu fiind de 1 la 3.
Exemplu: Dacă o întreprindere în anul 0 are o valoare adăugată a producţiei egală
cu 100 iar valoarea mărfurilor vândute de 10 lei va avea o valoare adăugată egală
cu 3. Dacă aceeaşi întreprindere are în anul 1 valoarea producţiei egală cu 10 şi
mărfuri egale cu 100 rezultă o valoare adăugată de -1.
Analiza structurii
Analiza structurii indică ratele de remuneraţie a actorilor economici în urma
procesului de producţie:

Remuneraţia muncii Rm =

Remuneraţia capacitatii propri Rkp =

Remuneraţia statului Rs =

Remuneraţia creditelor sau capitalului împrumutat Rki =

Remuneraţia acţionarilor Ră =
Analiza factorilor de influenţa
Factorii de influenţa a valorii adăugate sunt:
- Producţia exerciţiului
- Consumul intermediar
În general în funcţie de sectorul de activitate a întreprinderii se află în una din
următoarele trei situaţii:

64
a) Sector de activitate cu producţie în “V”- înseamnă că materiile prime sunt rare
şi puţine ca număr iar numărul produselor obţinute este infinit precum
petrolul. Această situaţie determină o valoare adăugată mai mare de 60 %
b) Întreprinderea cu producţie în “A”- în care materiile prime sunt infinite şi
produc derivate puţine. Valoarea adăugată are o pondere sub 20%.
c) Întreprinderea cu producţie în “T” – când pentru obţinerea unui produs final se
suprapune ciclului de producţie: subansamblu şi asamblarea subansamblelor

65
 2.4 MARJA COMERCIALĂ

Marja comercială se calculează că diferenţa între mărfuri şi cost de

achiziţie a mărfurilor.
MC = VM – CM
Marja comercială are sens de valoare adăugată respectiv exprimă capacitatea
firmei de a produce efecte la propriul efort .

Se calculează rata marjei comerciale după relaţia: RMC =

Rata marjei comerciale răspunde la întrebarea ”Cat % din cifra de afaceri
este marja comercială?”
Marja comercială în practică este echivalentă cu adaosul comercial care
cuprinde salariile, amortizările, impozitele, dobânzile şi profitul.

Test de autoevaluare (4)

1. Valoarea adăugată reprezintă…………………………………
2. Suma tuturor valoarilor adăugate create la nivelul tuturor agenţilor
economici dintr-o ţară poată denumirea de…………………
3. Relaţia MC = VM – CM, reflectă...........

Rezumat U.I.2
In unitatea de nvăţare 2 sunt cuprinse explicarea conceptului de
cifră de afaceri, definirea termenului teoria producţiei ce împarte resursele care
participă la realizarea producţiei în fixe şi variabile , valoare adaugata şi marja
comercială.

Bibliografie :
1. Mironiuc, Marilena – 2000 – Analiză financiară. Studii de caz,
Ed.Junimea, Iaşi;
2. Petrescu Silvia, Mironiuc Marilena – 2002 – Analiză economico-
financiară. Teorie şi aplicaţii, Editura Tiparul, Iaşi;

66
 Lucrare de verificare nr. 1

(se va transmite pe adresa disciplinei, în format electronic sau prin poştă, până

la sfârşitul celei de-a V-a săptămâni din semestrul II)

1. Totalitatea achiziţiilor pe care le face o întreprindere pentru a obţine
bunuri economice.................................
2. Legea veniturilor în creştere concluzionează faptul că ..........
3. Costurile monetare cuprind toate cheltuielile ce determină......
4. Cheltuieli indirecte sunt constituite din acele cheltuieli cunoscute şi sub
denumirea de……….
5. Cheltuielile cu forţa de muncă sunt formate din………………………..
6. Calculul consumului specific se realizează, în expresie fizică, pe feluri de
resurse materiale şi energetice şi respectiv pe tipuri de produse, astfel:.....
7. Analiza factorială presupune………
8. Produsele prin procesul de desfacere se transformă în mod generic în
mărfuri care din punct de vedere al întreprinderii se numesc……………….
9. Metoda costurilor directe sau variabile pleacă de la considerentul ca
rezultatele întreprinderii sunt influenţate în principal de………..
10. Metoda valorii pleacă de la considerentul că produsul determină……
11. Metoda analizei valorii are patru principii. Care sunt acestea?
12. Cifra de afaceri medie se calculează…….
13. Preţul de vânzare este determinat de……….
14. La nivelul microeconomic valoarea adăugată se calculează că diferenţa
între……….
15. Factorii de influenţă a valorii adăugate sunt……..

Bibliografie :
1. Mironiuc, Marilena – 2000 – Analiză financiară. Studii de caz,
Ed.Junimea, Iaşi;
2. Petrescu Silvia, Mironiuc Marilena – 2002 – Analiză economico-
financiară. Teorie şi aplicaţii, Editura Tiparul, Iaşi;

67
 Unitatea de nvăţare 3 ANALIZA FINANCIARĂ

Cuprins (U.I.3)
Obiectivele şi competenţele profesionale specifice (U.I.3)..................................86
Instrucţiuni.............................................................................................................86
3.1. Noţiuni generale...............................................................88
3.2. Analiza performanţei pe baza contului de profit şi
pierdere..........................................................93
3.3 Analiza sănătăţii întreprinderii……………
Rezumat (U.I.3)......................................................................................................97
Lucrare de verificare nr.2......................................................................................97
Bibliografie (U.I.3) ...............................................................................................98

Obiectivele şi competenţele profesionale specifice (U.I.3)

Obiectivul acestei unităţi de învăţare l constituie însuşirea conceptelor de

analiză financiară, fluxuri financiare şi analiza structurii financiare ce are ca punct
de plecare analiza informaţiilor despre activele totale, pasivele totală şi
capitalurile aferente unei întreprinderi. După finalizarea studiului din această
unitate de învăţare, studentul va dispune de competenţe pentru:
- Explicarea noţiunii de analiză financiară;
- Explicarea conceptului de fluxuri financiare;
- Capacitatea de analiză a structurii financiare a întreprinderii.

Instrucţiuni (U.I.3)
Această unitate de învăţare relevă analiza financiară, fluxuri financiare şi
analiza structurii financiare ce are ca punct de plecare analiza informaţiilor despre
activele totale, pasivele totală şi capitalurile aferente unei întreprinderi.
Timpul mediu alocat pentru studiul individual este de cca. 3 ore. Această
unitate de învăţare cuprinde mai multe teste de autoevaluare, a căror rezolvare
asigură o mai bună fixare a cunoştinţelor dobândite în timpul studiului. O lucrare
de verificare care să cuprindă aspecte din cadrul acestei unităţi de învăţare va fi
prezentată la final.

68
 3.1 NOŢIUNI GENERALE

Analiza financiară presupune analiza performanţei şi a sănătăţii

întreprinderii.Analiza performanţei presupune analiza reatiilor financiare realizate
de întreprindere cu partenerii de afaceri concrettizate în cheltuieli , venituri şi
rezultate financiare.Relaţiile ce se crează între performanţele întreprinderii
determină noţiuni economice definite în termeni de creştere economică,
profitabilitate,rentabilitate, productivitate şi competitivitate.
Analiza sănătăţii întreprinderii analizează organismul economic din punct
de vedere a structurii financiare, a valorii patrimoniale şi a riscului general.Privită
ca un tot întreprinderea e formată dintr-un grup de interese structurate astfel:
 Acţionarii sau investitorii care sunt interesaţi de performanţă întreprinderii
în special de profit
 Creditorii sunt interesaţi de sănătatea întreprinderii în special de vedere a
structurii financiare, a valorii patrimoniale şi a riscului general exprimat
prin solvabilitate şi lichiditate.
 Statul interesat de performanţă întreprinderii în special de a măsura
rezultatul acesteia şi de al impozita
 Administratorul e interesat de performanţă şi sănătatea întreprinderii, de
imaginea pe care şi-o crează în faţa acţionarilor prin munca depusă
 Salaritii sunt interesaţi de performanţă întreprinderii adică de salarii şi de
valoarea adăugată.
Definiţii privind performanţa întreprinderii:
 Cheltuielile reprezintă toate acţiunile întreprinderii care au ca scop
sărăcirea acesteia respectiv scăderea activului şi creşterea
pasivului.Rezultatul cheltuielilor este reducerea capitalului propriu.
 Veniturile reprezintă toate acţiunile întreprinderii care determină
îmbogăţirea respectiv creşterea activelor şi scăderea pasivelor. Rezultatul
veniturilor este creşterea capitalului propriu.
 Rezultatele financiare se exprimă prin indicatorii de profit şi pierdere.
Analiza performanţelor întreprinderii se realizează în mod simplu prin
analiza contului de profit şi pierdere şi în mod complex prin analiza întregului
bilanţ contabil.

69
 3.2 ANALIZA PERFORMANŢEI PE BAZA CONTULUI DE
PROFIT ŞI PIERDERE

Contul de profit şi pierdere se întocmeşte în funcţie de clasificarea şi

raportarea cheltuielilor.Astfel există două modele de analiza:
1. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după natura
lor;
2. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după funcţie,
destinaţie.
După prima clasificare a cheltuielilor după natură se evidenţiază patru
fuxuri financiare aferente celor patru activităţi principale:
- activitatea de exploatare;
- activitatea financiară;
- activitatea curentă;
- activitatea extraordinară.
Corespunzător fiecărei activităţi îi apare un flux de venituri, cheltuieli, rezultat
astfel:
a) Fluxuri de exploatare cuprind toate activităţile normale aferente obiectului
de activitate economice cu caracter specific, obişnuit şi repetitiv, care vizează
activitatea normală şi curentă a unei întreprinderi, excluzând prin influenţă cu
caracter financiar sau extraordinar. Acest flux crează activitatea de exploatare
iar rezulatatul e producţia exerciţiului. Operaţiunile de exploatare permit
determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real, generat de activitatea
de bază a entităţii.
Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli din
exploatare
b) Fluxurile financiare sunt toate activităţile întreprinderii care au conţinut
financiar şi poziţie conexă activităţii de exploatare. Fluxurile financiare permit
determinarea rezultatului financiar.
Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare
c) Fluxurile curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare cu cele
financiare ele fiind cele care generează rezultatul curent. Prin activităţi
curente se înţelege orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă
a afacerilor sale precum şi activităţile conexe în care aceasta se angajează şi
care au o legătură cu cele din prima categorie.

70
 Rezultatul curent = rezultatul financiar + rezultatul din exploatare
d) Fluxurile extraordinare cuprind activităţile acccidentale ale întreprinderii care
nu ţin de obiectul de activitate .
Exemple de evenimente sau tranzacţii ce dau naştere în general la
evenimente extraordinare în cazul majorităţii entităţilor sunt: exproprierea
activelor, un cutremur sau un alt dezastru natural. Fluxurile extraordinare permit
determinarea rezultatului extraordinar.
Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli
extraordinare
Acest model de prezentare a contului de profit şi pierdere este specific
contabilităţii anglo-saxone.
II.Când cheltuielile se clasifică după destinaţie contul de profit şi pierdere cu
prinde următoarele fluxuri:
1. Flux operaţional determinat de activitatea operaţional se formează prin
rapotul cheltuielilor i producţia vândută şi nu la producţia exerciţiului.
Rezultatul se numeşte operaţional şi se calculează că diferenţa dintre cifra de
afaceri şi cheltuieli aferente producţiei vândute.În această categorie de
cheltuieli nu intră cheltuieli de desfacere, cheltuieli administrative şi cheltuieli
generale.
Ve(Qv)=Qv+Qi+Qs
Ro=CA-CM
Unde
Ro= rezultat operaţional
CA= cifra de afaceri
CM= cheltuieli cu mărfurile
2. Flux din exploatare se calculează adăugând la rezultatul operaţional alte
venituri din exploatare (producţia care nu intră în calculul cifrei de afaceri) şi
se scade cheltuiala aferentă desfacerii mărfii, cheltuielile generale şi
administrative.
Rezulatatul din exploatare = Rezultatul operaţional+Alte venituri –
Cheltuieli de desfacere- Cheltuieli administrative –Cheltuieli generale
3. Fluxul financiar
4. Flux curent
5. Flux extraordinar

71
 Acest tip de clasificarea rezultatelor întreprinderii se realiazeaza când se
doreşte a prezenta acţionarilor faptul că profitul operaţional e acoperitor pentru
plata facturilor de producţie.
Indiferent de modul de clasificare şi raportare a cheltuielilor la sfârşitul
unui exerciţiu financiar există rezultatul exerciţiului care se calculează ca sumă a
tuturor rezultatelor întreprinderii.
Rezultatul exerciţiului = Rezultatul din exploatare+Rezultatul
financiar+Rezultatul extraordinar
Rezultatul exerciţiului = Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar
Rezultatul exerciţiului = Rezultatul operaţional + Alte venituri – Cheltuieli de
desfacere- Cheltuieli administrative – Cheltuieli generale + Rezultatul financiar
+ Rezultatul extraordinar
Analiza complexă a rezultatelor întreprinderii
Aceasta analiza vine să completeze valenţele analizei realizate în cadrul
primei categorii.Această analiză presupune utilizarea contului de profit şi pierdere
din notele de bilanţ:
Nota 1- Informaţii cu privire la amortizări şi ajustări de valoare
Nota 2 - Informaţii cu privire la provizioane
Nota 3 – Informaţii referitoare la repartizarea profitului
Nota 4 – Informaţii cu privire la cheltuieli aferente rezultatului de exploatare
O întreprindere din exterior este formată din o parte venituri monetare
(reale) şi nemonetare (calculate) şi o parte cheltuieli reale şi calculate.Cheltuielile
reale cuprind cheltuieli cu materii prime şi materiale, cheltuieli cu energia,
impozitele, taxele , dobânzile şi cu persoanele terţe iar veniturile reale cuprind
eituri din producţia exerciţiului la care se aduga subvenţiile.
Cheltuielile calculate includ cheltuieli cu amortizările, provizionele,
penalităţile şi alte cheltuieli ce nu pot fi anticipate.
Veniturile nemonetare cuprind provizioanele, alte venituri şi amortizările.
Analiza compleza a performanţei întreprinderii presupune aanliza celor patru
trepte ale entităţii economice:
A. Nivelul de exploatare
B. Nivelul financiar
C. Nivelul extraordinar
D. Nivelul global

72
 Pe baza notelor explicative ale bilanţului se poate măsura performanţa
întreprinderii după principiul cunoaşte-te pe tine însuţi respectiv optimismul
trebuie eliminate pe cât posibil.
A) NIVELUL DE EXPLOATARE
a.1) Cifra de afaceri (C.A) evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri
realizate de o societate comercială în relaţie cu diferiţi parteneri. Fiind un
indicator de volum, cifra de afaceri reflectă atât latura comercială a unei firme
producătoare (prin producţia vândută) (Qv), cât şi volumul activităţii desfăşurate
de o firmă axată pe vânzări de mărfuri (VM) şi subvenţiile de exploatare.(SE)
C.A = VM + Qv + SE
Ponderea vânzării cu mărfurile indică specilizarea întreprinderii fie pe
comerţ , fie pe producţie.
Cifra de afaceri e influenţată de volumul de mărfuri (VM) şi de preţul de
vânzare (Pv)
CA=VM*Pv
a.2 ) Producţia exerciţiului (Qe) este formată din producţia vândută producţia
stocată (Qs) în care se includ stocurile de produse finite, semifabricate, producţie
neterminată şi producţia imobilizată (Qi) costul imobilizărilor corporale şi
necorporale realizate în regie proprie, astfel:
Qe = Qv + Qs + Qi
a.3) Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului,
de societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitate
de comerţ prin magazinele proprii. Indicatorul se determină că diferenţă între
veniturile rezultate din vânzarea mărfurilor (VM) şi cheltuielile privind mărfurile
(Cm) adică:
MC = VM – Cm
a.4) Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea
productivă desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de
timp respectiv durata exerciţiului financiar. Marja industrială se determină că
diferenţă între producţia exerciţiului (Qe) pe de-o parte, şi consumurile
intermediare (CM) cu materiile prime, materiale, energie şi lucrările executate de
terţi pe de altă parte, astfel:
MI = Qe – CM

73
a.5) Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate
comercială pe durata exerciţiului financiar. Valoarea adăugată se determină prin
însumarea marjei comerciale şi a marjei industriale:
VA = MC + MI
VA = Qe – CM
Valoarea adăugată este plusul economic realizat într-o întreprindere,
respectiv e
Plusul de valoare utilizat pentru plata salariaţilor (salariu), plata statului
(impozit), plata capitalului (dobânzi), plata antreprenorilor (dividende) şi
susţinerea activitatii prin autofinanţare.
Valoare adăugată estte formată din salarii, dobânzi, amortizări, impozite,
dividend şi autofinanţare.La nivel naţional valoare adăugată este produsul intern
brut.
Suma rămasă după efectuarea plăţilor este capitalul de autofinanţare sau
profitul nerepartizat.
a.6) Rezultatul brut din exploatare (RBE) reprezintă rezultatul obţinut de o
societate comercială din activitatea de exploatare, rezultat neinfluenţat de volumul
altor venituri din exploatare respectiv de volumul amortizărilor şi provizioanelor.
Acest indicator relevă în formă brută capacitatea activităţii de exploatare de a
genera profit.Rezultatul brut din exploatare se poate determina prin 2 metode:
a) Pe baza valorii adăugate: RBE = VA+SE – [ It + CP ]
Dacă rezultatul brut din exploatare are valori mai mari de 0 se numeşte
excedent de exploatare iar dacă are valori mai mici de 0 se denumeşte deficit de
exploatare.
b) Pe baza diferenţei dintre venituri monetare (toate veniturile minus cele
cu provizioanele) şi cheltuieli monetare (toate cheltuielile minus cele cu
amortizările, provizioanele) :
RBE = Vb - Cb
a.7) Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin
faptul că ţine cont de politica de amortizări şi provizioane promovată de entitate
deci este un rezultat net de amortizări şi provizioane. Se calculează prin 2 metode:
a) Pe baza rezultatului brut din exploatare:
RE = RBE + Alte venituri din exploatare +Venituri de exploatare din amortizări
şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare - Cheltuieli de exploatare din
amortizări şi provizioane

74
 b) Că diferenţă între veniturile din exploatare (VE) şi cheltuielile de
exploatare (CE), adică:
RE = VE-CE
a.8) Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (Cbs) care cuprinde
costurile directe şi indirecte componente ale costului total al bunurilor şi
serviciilor efectuate de entitate.
Cbs= Ct+Cd+Cga+Cfin , unde
- Ct reprezintă cheltuielile activităţii de bază;
- Cd reprezintă cheltuielile de desfacere;
- Cgen reprezintă cheltuielile generale şi administrative
- Cfin sunt cheltuielile financiare
a.9) Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RBCA) sau profitul
operartional pune în evidenţă rezultatul brut aferent activităţii de producţie.
RBCA = CA –Cbs
a.10) Rezultatul din exploatare va reflecta performanţa activităţii de exploatare
iar în ipoteza unei clasificări a cheltuielilor după destinaţie, acesta va fi format
astfel:
RE = RBCA -Cd-Cga+Av,
unde
- Av reprezintă alte venituri din exploatare
B) NIVELUL FINANCIAR
b.1) Rezultatul brut financiar (RBF) reprezintă rezultatul intermediar, obţinut
din diferenţă dintre veniturile brute financiare (VBF) şi cheltuielile brute
financiare(CBF).
RBF = VBF – CBF
b.2) Rezultatul financiar (RF) este obţinut că diferenţa dintre veniturile
financiare (VF) şi cheltuielile financiare (CF).
RF = VF – CF
C) NIVELUL EXTRAORDINAR
c.1) Rezultatul brut extraordinar (RBEx) reprezintă rezultatul intermediar,
obţinut din diferenţă dintre veniturile brute extraordinare (VBEx) şi cheltuielile
brute extraordinare(CBEx).
RBEx = VBEx – CBEx
c.2) Rezultatul extraordinar (RF) este obţinut că diferenţa dintre veniturile
extraordinare (VEx) şi cheltuielile extraordinare (CEx)

75
 REx = VEx – CEx
D) NIVELUL GLOBAL
d.1) Rezultatul curent (RC) se calculează ca suma între rezultatul de exploatare
şi rezultatul financiar.
RC = RE + RF
d.2) Rezultatul brut total (RBt) este un indicator intermediar care pune în
evidenţă fluxurile financiare aferente rezultatelor neinfluenţate de alţi factori decât
cei proprii activităţii desfăşurate de firmă.
RBt = RBE + RBF + RBEx
d.3) Rezultatul brut al exerciţiului (RBE) însumează nivelul general de
performanţă al celor trei paliere ale activităţii entităţii.
RBE = RE + RF + REx = RC + REx, unde
- RE reprezintă rezultatul exploatării
- RF reprezintă rezultatul financiar
- REX reprezintă rezultatul extraordinar
- RC reprezintă rezultatul curent
d.4) Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit
(RBDI) este un indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de
o firmă şi neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor:
RBDI = RE + Cdob+ CAmo
Unde
Cdob- cheltuieli cu dobânzile
CAmo- cheltuieli cu amortizările
d.5) Rezultatul net al exerciţiului (RNE) este un indicator care evidenţiază
rezultatul final al activităţii unei firme după plată impozitului pe profit:
RNE = RBE – IP
- IP reprezintă impozitul pe profit.
d.6) Capacitatea de autofinanţare (CAF) a unei societăţi reflectă potenţialul
financiar de creştere economică a entităţii, respectiv sursă internă de finanţare
generată de activitatea industrială şi comercială a acesteia:
CAF = RNE +Amp-Vpv, unde
-Amp reprezintă cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele calculat
-Vpv reprezintă venituri din provizioane

76
d.7) Autofinanţarea (AF) are un caracter mai sintetic şi exprimă doar volumul
potenţial de resurse financiare proprii care rămâne efectiv în entitate după
retribuirea tuturor categoriilor de participanţi la activitatea acesteia.
Autofinanţarea = CAF – Div, unde
- Div reprezintă dividendele vărsate
Analiza evoluţiei performanţei la nivel de întreprindere evidenţiază
creşterile sau descreşterile veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare într-o
perioadă de minum trei ani.Practic anul întâi din peroada se numeşte ază de calcul
iar performanţă înregistrată în al doilea şi al treilea an se raportează sub formă de
indice la primul an.
Pentru a elimina din calcul influenţa inflaţiei indicatorul se deflateaza cu una
din ratele:
 Rata medie de creştere a preţurilor
 Rata medie a inflaţiei pe total economie
 Rata medie a inflaţiei înregistrate în sector
Analiza structurală a performanţelor întreprinderii se realizează din două
puncte de vedere:
1. Analiza structurală raportată la rezulatul brut al exerciţiului răspunde la
întrebarea
“ Care e ponderea fiecărui rezultat în total rezultat al exerciţiului?”
IRE=RE / RBE *100
IRF=RF / RBE *100
IREx=REx / RBE *100
Analiza structurală raportată la venitul total obţinut în întreprindere răspunde la
întrebarea :
“Care este structura venitului total pe surse de formare?”
IRE=VE / VT *100
IRF=VF / VT*100
IREx=VEx / VT*100
Analiza structurii evidenţiază profilul întreprinderii.Dacă predomină
activitatea de producţie în întreprinderea are profil de producţie iar dacă o
pondere însemnată o au rezultatele financiare atunci societatea e bancă, instituţie
financiară.
Analiza ratelor de performanţă. Ratele de performanţă exprima
raportul între două fluxuri financiare.Fluxurile financiare sunt fie de rezultat,efect

77
(rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul brut al exerciţiului,
rezultatul net al exerciţiului, valoarea adăugată, marja comercială, venitul total)
sau fie de consum, efort (capital propriu, capital permanent, active total, activ
imobilizat, Activ circulant, capital investit).
În economie ratele au caracter de marjă (au sens relativ de restere sau
scădere raportat la baza fixă).Termenul de raţă are rădăcina latină iar termenul de
marjă are rădăcina anglo-saxonă.
O întreprindere din punct de vedere al calculului ratelor dr performanţă se
împart în trei mari zone:
1. Zonă comercială unde se produc vânzări şi se obţin profituri (Profit/CĂ)
2. Zona financiară unde există surse de finanţare a vânzărilor ( RBE/Capital
propriu,
RBE/Capital permanent)
3. Zona economică unde există activele (RNE/Ai, RBE/Ac)
Relaţia între profitabilitate, rentabilitate şi creştere este o relaţie de cauzalitate cu
următorul sens:
O întreprindere care înregistrează creştere este şi rentabilă şi profitabilă.
O întreprindere rentabilă este şi profitabilă dar nu înregistrează obligatoriu
creştere.
O întreprindere profitabilă nu este obligatoriu să fie rentabilă şi să înregistreze
creştere.
Astfel relaţia de cauzalitate este de creştere – rentabilitate şi profitabilitate
şi nu invers.
Analiza ratelor de performanţă a întreprinderii presupune analiza următoarelor
rate:
 Analiza ratelor de profitabilitate
 Analiza ratelor de rentabilitate
 Analiza ratelor bursiere
Analiza ratelor de profitabilitate
Ratele de profitabilitate se formează în zonă comercială a întreprinderii şi
exprimă u raport între o bogăţie aferentă vânzărilor şi cifra de afaceri.Principalele
rate sunt:
1. Rata medie brută a profitului (gross margin profit) exprima raportul dintre
rezultatul brut al exerciţiului şi cifra de afaceri.

78
 2. Rata medie netă a profitului xprima raportul dintre rezultatul net al
exerciţiului şi cifra de afaceri.
3. Rata marei comerciale exprimă rapotul dintre marja comercială şi cifra de
afaceri.
4. Rata marjei brute din vânzări exprimă raportul dintre rezultatul brut aferent
cifrei de afaceri şi cifra de afaceri. Această rată exprima cel mai bine
profitabilitatea întreprinderii celelalte rate sunt influenţate de rezultate care
nu ţin de zonă comercială.
Analiza ratelor de rentabilitate se calculează pentru zona financiară şi cea
economică.
Rentabilitate financiară exprimă rentabilitatea capitalului utilizat în
întreprindere din punct de vedere al opţiunilor de plasament (proprietarul de
capital optează în funcţie de raţă dobânzii să plaseze sursele de finanţare fie în
firmă fie în sistemul bancar).Aşadar se calculează două raţe
1. Rata rentabilităţii capitalului propriu (return on equity) reprezintă raportul
dintre rezultatul
net al exerciţiului (RNE) şi capitalul propriu(Kpr).Această rata e în funcţie de
raţă medie netă a profitului, de viteză de rptatie a activului total şi de levierul
financiar.
ROE= RNE / Kpr
ROE = RBE*KAB*LF
KAB = C.A / Ab
LF = Ab / Kpr
Unde Ab- activ brut
LF- levier financiar arată partea din activul finanţat din capital propriu
2. Rata rentabilităţii capitalului permanent (return on capital) se calculează ca
raport între
rezultatul brut înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) şi capitalul permanent (Kp).
RCP=EBIT / Kp
Analiza rentabilităţii economice
Rentabilitatea economică exprimă eficienţa activităţii indiferent de sursele
de finanţare şi de sitemul fiscal.Practic rentabilitaea economică exprimă eficienţa
utilizării capitalului firmei în activitatea de producţie.În acest sens în activitatea de
producţie participă capaitalul denumit active deci ne interesează eficienţa utilizării
activelor.

79
Principalele rate de rentabilitate economică sunt:
1. Rata rentabilităţii economice se exprimă ca raport între rezultatul brut al
exerciţiului şi activul brut.

RE =
Rentabilitatea economică este un indicator care orientează firma spre a se
împrumuta de pe piaţă sau spre a-şi reduce gradul de îndatorare.
 Dacă rentabilitatea economică este mai mare ca rata dobânzii practicată pe
piaţă înseamnă că societatea încasează levier financiar. Levierul financiar
e diferenţa dintre rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară.
Dacă întreprinderea încasează levier financiar aceasta va fi înclinată să se
împrumute de pe piaţă pentru a-şi creşte capacitate de producţie până la
limita în care gradul de îndatorare o fac insolvabilă.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi plăti datoriile la
scadenţă iar lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi transsforma
activele în bani.
 Dacă rentabilitatea economică este mai mică ca rata dobânzii atunci
întreprinderea nu înregistrează levier financiar respectiv decidentul va sista
împrumuturile.
2. Rata rentabilităţii activelor (return on assets) se determina ca raport între
rezultatul net al exerciţiului şi activul total.

ROA =
3. Rata rentabilităţii capitalului investit (return on investment) se determină ca
raport între rezultatul net al exerciţiului şi capitalul investit.

ROI =
Rentabilitatea capitalului investit se compară cu costul capitalului şi cu
rentabilitatea activelor.
 Dacă costul capitalului este mai mare decât rentabilitatea capitalului
investit atunci investiţia nu se justifica, nu se susţine din activitatea
economică.
 Dacă rentabilitatea capitalului investit este mai mare că costul capitalului
dar mai mică decât rentabilitatea activelor atunci investiţi tot nu se
justifica pentru că determină reducerea competitivităţii, întreprinderea nu
face faţă concurenţei.

80
4. Rata rentabilităţii cheltuielilor este raportul dintre rezultatul net al exerciţiului
şi cheltuielile totale de producţie. Această rata mai este denumită şi rata
profitului şi evidenţiază câştigul la fiecare 100 de lei consum.

RCt =
5. Rata rentabilităţii veniturilor exprima raportul dintre rezultatul net al
exerciţiului şi venitul total al întreprinderii.

RVt =
6. Viteza de rotaţie a activelor circulante se exprimă în număr de rotaţii şi
reprezintă raportul dintre cifra de afaceri şi activul circulant.

Vr =
7. Durata în zile a unei rotaţii reprezintă raportul dintre activul circulat
multiplicat cu numărul de zile din perioada în care se fac calculele la cifra de
afaceri.

Dr =
Ratele bursiere
Ratele bursiere se calculează pentru întreprinderile organizate în
societăţi pe acţiuni cotate la bursă.Aceste firme au acces la împrumuturi de pe
piaţă secundară şi tertiala de capital.Piaţa primară este reprezentată sistemul
bancar per total, piaţă secundară este constituită din burse, vânzare şi cunpararea
de acţiuni iar piaţa tertiala este reprezentată de fondurile de investiţii.
Ratele bursiere au rolul de a orienta investitorii în decizia de vânzare
cumpărare plecând de la principiul că atâta timp cât acţiunile nu cresc nu cumperi
şi cât timp acţiunile nu scad nu vinzi.

1. Capitalizarea bursieră reprezintă voloare de piaţă a unei întreprinderi.Acest

indicator furnizează informaţii despre lichiditatea acţiunilor societăţii.Prin
compararea cu valoarea contabilă a întreprinderii se evidenţiază trei situaţii:
 Dacă preţul pe piaţă a acţiunilor este mai mare că valoarea contabilă a
acestora atunci întreprinderea are lichiditate mare iar decizia este de a
cumpăra
 Dacă valoare de piaţa este egală cu valoarea contabilă atunci
întreprinderea are lichiditate medie iar decizia este de a aşteptare
81
  Dacă valoare de piaţa este mai mică că valoarea contabilă atunci
întreprinderea are lichiditate meca iar decizia este de a vinde
Capitalizarea bursieră este cel mai important indicator calculat pe pieţele
bursiere pentru că scoate din calcul orice subiectivism legat de rezultele
întreprinderii.
2. Rezulatatul pe acţiuni (Earning per share) exprimă valoare profitului a
viitoarelor dividende ce revin pe o acţiune.Indicatorul este în general
subiectiv pentru că re în calcul profitul ca cărui mărime depinde de politica
contabilă a întreprinderii.
Dacă politica firmei este de a evidenţia un bun management său dea a
crea o imagine bună pe piaţa va procedda astfel încât o parte din cheltuieli vor fi
trecute în avans iar rezulatatul vafi mai mai mare decât în realitate.
Pentru a elimina influenţa politicii contabile acest indicator se
completează cu următorii indicatori:
3. Preţul rezultat pe o unitate de profit sau coeficient de capitalizare a
acţiunilor respectiv preţul pe care unii investitori vor să-l plateasaca pentru a
încasa un leu câştig.
Se considera că valoarea indicatorului e normală dacă preţul rezultat este
de aproximativ 12,5. Pentru o acţiune care produce un leu profit investitorul
plăteşte 12,5 lei. Dacă plătesc mai puţin va rezulta un preţ mai mare deci
întreprinderea va fi neprofitabilă.
Preţ pe câştig = Preţ de piaţa acţiunilor / Profitul pe acţiune
Pentru a evidenţia neprofitabilitatea întreprinderea va calcula reţul pe
piaţă a acţiunilor raportat la cifra de afaceri.
P pe neprofit. = Preţul pe piaţă a acţiunilor / Cifra de afaceri
Acest indicator exprimă disponibilitatea unui investitor de a plăti un preţ
fix pe o acţiune care determină un leu cifra de afaceri.Pentru a lua decizia de
cumpărare indicatorul dse compară cu valoare de piaţă, valoarea contabilă şi cu
lichidiatate întreprinderii.Decizia finală e un preţ posibil de plătit penntru un leu
valoare contabilă.
Preţ pentru valoarea contabilă= Preţ de piaţă a acţiunii / Valoare
contabilă a acţiuni.
Acest preţ trenuie să fie mai mic sau egal cu lichiditatea întreprinderii.
4. Dividende pe o acţiune reprezintă dividentele societăţii raportate la numărul
de acţiuni.Dividentele firmei sunt în funcţie de plitica economică a

82
 întreprinderii şi pot reprezenta în mod normal valori cuprinse între 40-60% din
profitul net.Dacă politica este de atragere a investitorilor acestea trebuie să
aibă valori de circa 90%.
DIVA= Div / Nr. acţiuni
5. Randamentul acţiunilor exprimă tendinţa de creştere şi de scăderea valorii
acţiunilor indiferent de firma mamă şi de profitabilitatea acesteia.
Ră= Dividend pe acţiune / Preţul pe piaţa acţiunilor
La nivelul unei burse se aleg primii 100-1000 de competitori şi se calculează o
medie ponderată a preţului mediu pe tranzacţia tuturor acţiunilor de la
întreprinderile luată în calcul.Acest indice se mai numeşte indicator bursier poată
denumiri diferite în funcţie de burse şi orientează piaţa în funcţie de pre .

Test de autoevaluare (5)

1. Analiza financiară presupune…….

2. Fluxurile de exploatare cuprind ………
3. Rentabilitate financiară exprimă………….
4. Rezultatul pe acţiuni (Earning per share) exprimă……

83
 3.3 ANALIZA SĂNĂTĂŢII ÎNTREPRINDERII

Analiza structurii financiare are ca punct de plecare analiza informaţiilor

despre activele totale, pasivele totală şi capitalurile aferente unei întreprinderi. O
întreprindere din punct de vedere financiar şi patrimonial e formată din active,
capitaluri proprii şi datorii.
Activele, capitalurile proprii şi datoriile sunt contabilizate anual conform
legii în bilanţul contabil. Descrierea analizelor ce compun bilanţul sunt prezentate
în anexele din bilanţ. Din acest punct de vedere structura financiară este o analiză
a bilanţului efectuată pe verticală şi pe orizontală.
I. Analiza bilanţului pe verticală cuprinde analiza posturilor de bilanţ pe
grupe de conturi.
Punctul de plecare costa în fapul ca o întreprindere este formata din o parte
fixă denumită imobilizată, aciclică şi o parte mobilă numită curentă sau ciclică. În
acest sens posturile de bilanţ sunt:
A. Active imobilizate cuprind imobilizarile corporale(terenuri, cladiri ,
echipamente) imobilizari necorporale (brevete, licen e, softuri) i
imobilizări financiare reprezentate de efectele intreprinderii rezultate din
relata ii cu alte firme.
B. Active circulante cuprind stocurile (materii prime, produse
finite,materiale), creantele (totalitatea obligatiilor clientilor catre firma),
disponibilita ile bane ti (contul casa, banca, cecuri de incasat), cheltuieli
în avans (au rol regulator), investi ii financiare pe termen scurt
C. Cheltuieli în avans sunt toate avansurile intreprinderii platite catre
furnizori fie ca marfa
să intre în firmă sau fară ca un flux economic să se închidă
D. Datorii pe termen scurt
E. Active circulante / Datorii curente
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii pe termen lung
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capitaluri proprii şi assimilate (Termenul asimilat are sens de suben ii
pentru investi ii
care sunt un capital nerambursabil adăugat la capitalul propriu)

84
 Indicatorii calculaţi în analiza pe verticală a bilanţului cuprind două
grupe:
 Indicatori absoluţi de bilanţ
 Indicatori relativi sau rate de structură
Principalii indicatori absoluţi de bilanţ sunt:
 Activul total (AT) = Active imobilizate (Ai) + Active circulante (Ac)
+Cheltuieli în avans (Că)
 Activul curent (AC) =Active circulante (Ac) +Cheltuieli în avans
 Datorii curente (DC) = Datorii pe termen scurt (DTS) +Provizioane (P) +
Venituri în avans(Va)
 Datorii totale (DT) = Datorii pe termen scurt (DTS) +Datorii pe termen
lung (DTL)
 Capital împrumutat (CI) = Datorii curente (DC) + Datorii pe termen lung
(DTL)
 Capital angajat (Can)= Capital propriu (CPr) + Capital împrumutat (CI)
 Capital permanent (CP) = Capital angajat (Can) + Subvetii din investiţii
(Si)
Ratele de structură a activului şi pasivului
Ratele de structura se calculează raportând fiecare post din bilanţ la
activul total. Analiza ratelor indica proporţiile create între elementele de bilanţ şi
activul total indicând o anumită depenenata faţă de creditori şi acţionari.Astfel
ratele se calculează atât static cât şi dynamic pe 4-5 ani şi se interpretează
evoluţia.
Rata activelor imobilizate (RĂi) indică pondrea activelor imobilizate în
patrimonial total al întreprinderii.
RĂi = Ai / AT*100
Rata activelor circulante (RAc) evidenţiază ponderea activelor circulante în
totalul mijloacelor economice ale întreprinderii.
RAc = Ac / AT*100
Rata stocurilor (Rs) se determina ca raport între valoarea stocurilor şi activul
total al firmei.
Rs= S / AT*100
Rata creanţelor (Rc) este influenţată de natura clienţilor şi de termenul de plat
ape care firma îl acordă partenerilor săi.
Rs = S / AT*100

85
 Rata disponibilităţilor băneşti (Rd) redă ponderea celor mai lichide
active în totalul activelor circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a
activelor curente.
Rd = D / AT*100
Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS) se determină ca raport între
datoriile cu termen de exigibilitate mai mic de un an în totalul surselor
întreprinderii.
RDTS = DTS / PT*100
Rata capitalului propriu indica ponderea surselor proprii în totalul
pasivului şi înregistrează valori diferite în funcţie de politica financiară a
întreprinderii şi rentabilitatea ei.
Raf = CP / PT*100
Rata capitalului permanent (Rsf) reflectă ponderea surselor pe care le
are întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an în totalul surselor de
acoperire a mijloacelor economice.
Rsf = CP / PT*100
II. Analiza structurii financiare pe orizontală
Analiza pe orizontală pleacă de la faptul că întreprinderea este formată din nevoi
şi resurse. Astfel bilanţul va deţine în partea de activ nevoi permanente
(imobilizările corporale, necorporale, financiare) şi nevoi temporare (activele
circulante, cheltuieli în avans) iar partea de pasiv va fi alcătuită din resurse
permanente (capitaluri proprii,datorii pe termen lung, venituri în avans, subvenţii,
provizioane) şi resurse curente sau temporare adică datorii pe termen scurt.
Pe baza acestei structuri sunt evidenţiate două reguli principale ale
finanţării respectiv nevoile permanente vor fi acoperite din resurse permanente
îndeosebi de capitaluri proprii iar nevoile temporare vor fi finantae din resuesele
temporare.Nerespectarea acestor reguli de finanţare va determină o situaţie de
dezechilibru financiar.
Analiza structurii financiare presupune analiza lichidităţii şi a solvabilităţii
(îndatorării).
Analiza ratelor de lichiditate
Lichiditatea reprezintă capacitate întreprinderii de a transforma activele
în bani.În acest sens se calculează următoarele rate:
1. Rata lichidităţii curente se calculează ca raport între activul şi pasivul
curent.Valoarea

86
minimă a cestei rate poate varia între 1.8-2 iar valoarea maximă va fi considerate
2,5. Lichiditatea curentă = Activ curent /Pasiv curent
2. Rata lichidităţii intermediare sau “testul acid ” este considerată sadisfacatoare
dacă are valori
cuprinse între 0.8 şi 1 iar valori mai mare de 1.5 determina o lichiditatea bună.
Lichiditatea intermediară = (Activ curent – Stocuri) / Pasiv curent
3. Rata lichidităţii imediate cunoscută în teoria economică şi ca rata solvabilităţii
imediate.
Valoarea minimă a raportului cuprinsă între 0,2-0,5 reflectă o garanţie de
lichiditate,
fiind asigurată achitarea obligaţiilor pe termen scurt şi valri mai mari ca 1 denotă
o lichiditate bună.
Lichiditatea imediată = Disponibilităţi băneşti / Pasiv curent
Indicele de lichiditate denumit şi lichiditate pe termen lung(> 90 de zile)
este echivalent ci lichiditatea curentă, lichiditatea pe termen mediu între 30-90 de
zile este echivalentă cu testul acid iar lichiditatea pe termen scurt (≤ 30 de zile)
este echivalentă cu lichiditatea imediată.

Analiza solvabilităţii sau a gradului de îndatorare

Solvabilitatea e capacitatea întreprinderii de a-şi plăti obligaţiile la
scadenţă. Toţi indicatorii de solvabilitate dacă ua valori cuprinse între 30-40% dau
informaţii că întreprinderea nu va întâmpina probleme în achitarea datoriilor la
scadenţă.
Rata solvabilităţii generale indică în ce măsură datoriile totale sunt
acoperite de către activele totale ale întreprinderii.Solvabilitatea ar trebui
calaculata la raport între datoriile totale şi capitalul propriu pentru a indica măsura
în care firma îşi va putea finanţa datoriile din capitalul propriu.
Solvabilitatea generală =Datorii totale / Activ total
În aprecierea solvabilităţii se utilizeazã mai multe rate din structura
pasivului ce caracterizeazã autonomia financiarã şi îndatorarea întreprinderii.
Rata datoriilor totale = Datorii Totale / Capital propriu
Rata datoriilor pe termen scurt = Datorii pe termen scurt / Capital propriu
Rata datoriilor pe termen lung = Datorii pe termen lung/ Capital propriu
Toate aceste rate indica autonomia financiară a întreprinderii, Cu cât ratele
au valori mai apropiate de 0 cu atât întreprinderea e mai autonomă. Autonomia

87
 finaciara este foarte bine redată de raportul dintre capitalul propriu şi cel
permanent.Dacă raportul are valoarea 1 atunci societatea are o autonomie bună în
raport cu furnizorii săi iar dacă are valori mai mici ca 1 întreprinderea îşi pierde
din libertate.
Dacă în structura capitalului permanent subvenţiile pentru investiţii au o
pondere însemnată iară capitalul împrumutat nu există atunci autonomia
întreprinderii e asigurată chiar dacă raportul dintre capitalul propriu şi cel
permanent înregistrează valori mai mici ca 1.
Pentru analiza sănătăţii întreprinderii important e indicatorul rata de
acoperire a dobânzii. Se calculează ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi
valoarea tuturor dobânzilor.Acest indicator trebuie să aibă valoarea de minim 2.
Daca mai mult de 50% se foloseşte pentru plata creditorilor atunci firma
întâmpina problem în ce priveşte solvabilitatea.
Indicatorii că exprimă structura financiară trebuie corelaţi cu indicatorii
care exprimă tabloul de finanţare a întreprinderii astfel încât rezultatele să fie
concludente.

III. Tabloul de finanţare a întreprinderii

Analiza tabloului de finanţare presupune ordonarea posturilor din bilanţ
astfel încât să rezulte fondurile sau capitalurile care stau la baza finatarii
decalajelor ce se crează în întreprindere între fluxurile reale (vânzări de mărfuri) şi
fluxurile monetare (încasări efactive). Ordonarea posturilor de bilanţ se face luând
în considerare tipul capitalului şi tipul de nevoi.

TABLOU DE FINANŢARE
Nevoi permanente Resurse permanente
1.Activul imobilizat 1.Proprii interne:
-imobilizari corporale -rezerve
-imobilizari necorporale -amortizari
-imobilizari financiare -provizioane calculate
-Imprumuturi acţionari
2. Proprii externe
-credite pe termen lung
-subventii pentru investiţii
-devidende de încasat pentru capitaluri plasate
-capitalul social
Nevoi temporare Resurse temporare
1.Active circulante 1. Datorii pe termen scurt

88
-stocuri -furnizori
-creante -clienti creditori
-plasamente pe termen scurt -linii de credit
-contul casa -dobanzi la liniile de credit
2. Cheltuieli în avans -dividende de plătit
-scadente şi impozite
2. Provizioane
3. Venituri în avans

Fondul de rulment - Nevoia de fond de rulment

Fondul de rulment sau capitalul de lucru se mai poate determină că
diferenţa între capitalul permanent şi activele imobilizate fiind o masă monetară
efectivă existent în contul casa.
Fondul de rulment exprimă lichiditatea întreprinderii pe termen scurt şi
reprezintă fie diferenţa dintre resursele permanente şi nevoile permenente sau fie
diferenţa dintre nevoile temporare şi resursele temporare.
FR = Resursele permanente - Nevoile permenente
FR= Nevoile temporare - Resursele temporare.
Astfel pentru firmă fondul de rulment este o mărime care face compromise între
solvabilitate şi eficitate. Această mărime trebuie să fie egală cu o sumă care
asigură plata tuturor datoriilor întreprinderii la scadenţă dar nic să nu fie mai mare
decât un nivel care determină neîndeplinirea obiectivelor.
Cu cât o întreprinderea are un fond de rulment mai mic cu atât acesta e
plasat în economie, produce efecte şi se îndeplinesc condiţiile de creştere
economică.Fondul de rulment mare aigura solvabilitatea firmei dar îi limitează
eficientă şi eficacitatea prin imobilizarea unor fonduri în contul casa, în lichidităţi.
Mărimea fondului de rulment asigură fie liniştea antreprenorului pentru a-
şi putea plăti datoriile (FR+) sau fie asigură competitivitatea, creşterea economică
(FR-).Mărimea fondului de rulment pentru activitate economică cu ciclu normal
(3-6 luni) se consideră bună dacă reprezintă aproximativ 40% din activele
imobilizate sau 10% din cifra de afaceri.
Fondul de rulment poate fi compus din fond de rulment propriu (FRp) şi
fond de rulment inprumutatat (FRi)
FR = FRp+Fri
FRp = Capitaluri proprii – Active imobilizate
FRi = Datorii pe termen mediu

89
 Fondul de rulment total se calculează că diferenţa între activul total şi activul
imobilizat sau fie reprezintă suma dintre activul curent şi cheltuielile în avans.În
şcoala americană fondul de rulment total are sens de capital de lucru.
Nevoia de fond de rulment sau necesarul de fomd de rulment
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă suma necesară finanţării
decalajelor care se produc în timp, între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie
determinate în principal de activitatea de exploatare. Pe baza datelor din bilanţul
contabil nevoia de fond de rulment se determină astfel:
NFR = (Active curente - Disponibilităţi băneşti) – (Resurse curente - Credite pe
termen scurt)
Nevoia de fond de rulment este egală cu plata medie zilnică a
intreprinderiicatre diverşi furnizori sau durata de timp care măsoară delajul dintre
timpul de efectuare a plăţilor şi timpul de încasare. Practic este diferenţa dintre
plata medie zilnică a întreprinderii către furnizori şi volumul mediu zilnic al
colectării de bani de pe piaţă.
La nivel de întreprinderea finanţarea fondului de rulment e în funcţie de
politica antreprenorului.Dacă politica este de agresiune pe piaţa acesta vafi
finanţat cu datorii pe termen lung şip e termen scurt determină un risc ridicat.Dacă
finanţare se face din capitaluri proprii întreprinderea se consideră sănătoasă.Dacă
finanţarea se face din capitaluri proprii şi credite pe termen scurt întreprinderea e
în echilibru.
Trezoreria netă şi fluxurile de trezorerie
Trezoreria netă reprezintă diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de
fond de rulment.În general trezoreria trebuie să fie pozitivă şi reprezintă
lichiditatea efectivă a contului casa.
TN = FR- NFR
Cash-flowul sau fluxurile de trezorerie se dermina că diferenţa între trezoreria
înregistrată în present trezoreria înregistrată în anul anterior.
CF = TN1 –TN0
Fluxurile de trezorerie exprimă fluxurile financiare monetarea ale întreprinderii pe
cele trei paliere:
 Palierul activităţii de exploatare
 Palierul activităţii de investiţie
 Palierul activităţii de finanţare a întreprinderii

90
FLUXURI DE TREZORERIE
+ încasări mărfuri şi produse vândute
+ încasări servicii prestate
+ alte încasări
- plăti achiziţii materii prime
- plăti salarii
- plăti impozite, dividend, dobânzi
- plăti servicii către terţi
- alte plati
FLUX DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE
+ încasări din active imobilizate
+încasări părţi din capitalul social
-plati mijloace fixe
-plati acţiuni
FLUX DIN ACTIVITATEA DE INVESTIŢIE
+încasări credite pe termen scurt şi lung
+încasări de dividente din plasare de capital
+încasări din rezultatul net al exerciţiului
-plata unor credite
-plata unor dividend
-alte plati
FLUX DIN ACTIVITATEA DE FINANŢARE

Pentru a aprecia modulk de acoperire a nevoii fondului de rulment se

calculează ratele de acoperire a fondului de rulment şi durata de rotaţie acestuia.
Durata de rotaţie a fondului de rulment = FR/CA*360 zile
Analiza valorii patrimoniale
Analiza valorii patrimonială a întreprinderii presupune utilizarea bilanţului
patrimonial care se constituie din posture de active şi de pasiv. Prin valoarea
patrimonială se înţelege totalitatea drepturilor de proprietate şi de creanţa deţinute
int-un an calendaristic la care se adăugă totalitatea obligaţiunilor şi
angajamentelor.
Drepturile de proprietate de şi de creanţa sunt reprezentate de activul
societăţii iar obligaţiunile şi angajamentele constituie pasivul întreprinderii.
Patrimoniul activului întreprinderii poate să fie evaluat fie în preţuri de intrare în
contabilitate fie în termen de capacitate de a produce randamente.
Evaluarea în preţuri curente contabile se realizează atunci când persoanele
interesate doresc să evidenţieze capacitate întreprinderii de a se menţine pe piaţa
respectiv stabilitatea acesteia.
91
 Stabilitatea întreprinderii reprezintă capacitatea firmei de a fi rentabilă şi
lichidă pe termen lung. Informaţiile rezultate din evaluare patrimonială sunt
utilizate de acţionari şi de creditori.
Patrimoniul net se calculează că diferenţa între activul total (At) şi
pasivul total (Pt), practic conţine capitalul propriu.
PN= At-Pt =Capital propriu
PN = (Capital social + Rezerve +RNE) – Dividende
În termen de randament evaluarea patrimoniului are ca punct de plecare
capitalul acesteia de a produce efecte.Acest mod de evaluare a întreprinderii dă
informaţii pentru investitori.Capacitatea de randament se măsoară în capacitatea
firmei de a încasa profit net şi de a palti dividende.Astfel valoare întreprinderii e
dată de valoarea de capitalizare a profitului net sau de valoarea de capitalizare a
dividentelor.
PN = RNE / Rata de capitalizare
PN = Dividende /Rata de capitalizare
Analiza valorii patrimoniale presupune analiza ratelor de structura
patrimonială, analiza ratelor de lichiditate şi solvabilitate şi a indicatorilor
indirecti care exprimă valoare unei firme.
Analiza ratelor de active
 Rata activelor imobilizate (RAi) indică pondrea activelor imobilizate în
patrimonial total al întreprinderii.
RAi = Ai / AT*100
Rata imobilizărilor totale are valori mari în sectoarele industrial unde
ciclurile de producţie sunt lungi şi necesarul de active imobilizate e mare.Are
valori mici în comerţ şi servicii.
 Rata imobilizărilor financiare indică gradul de dependenţă a
întreprinderii în raport cu
terţii. Dacă această rată înregistrează valoare 0 atunci întreprinderea e autonomă
iar dacă valorile cresc întreprinderea e fie parteneră , fie legată.
RI =If/AT*100
 Rata imobilizărilor necorporale exprima proprietatea asupra licenţelor,
brevetelor.
RIn =In/AT*100
 Rata activelor circulante (RAc) evidenţiază ponderea activelor
circulante în totalulÂ

92
mijloacelor economice ale întreprinderii.
RAc = Ac / AT*100
 Rata stocurilor (Rs) se determină ca raport între valoarea stocurilor şi
activul total al
firmei.
Rs= S / AT*100
 Rata creanţelor (Rc) este influenţată de natura clienţilor şi de termenul
de plat ape care
firma îl acordă partenerilor săi.
Rs = S / AT*100
 Rata disponibilităţilor băneşti (Rd) redă ponderea celor mai lichide
active în totalul
activelor circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a activelor curente.
Rd = D / AT*100
Analiza ratelor privind structura financiară a pasivelor
 Rata stabilităţii întreprinderii (Rs) se calculează ca raport între capitalul
permanent şi
activul total.
Rs = Kp /At *100
 Rata autonomiei financiare globale (Rag) e raportul între capitalul
propriu şi activul
total.Se considera valoare normal dacă rata este mai puţin egală cu 33%.
RAfg= Kps /At *100
 Rata autonomiei financiare la termen (Rât) se calculează ca raport între
capitalul propriu
şi capitalul permanent.Valoare bună este considerate peste 50%.
RAft= Kps / Kp*100
 Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS) se determina ca raport între
datoriile cu termen
de exigibilitate mai mic de un an în totalul surselor întreprinderii.
RDTS = DTS / AT*100
 Rata capitalului propriu indică ponderea surselor proprii în totalul
pasivului şi
înregistrează valori diferite în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi
rentabilitatea ei.

93
Raf = CP / AT*100
 Rata capitalului permanent (Rsf) reflectă ponderea surselor pe care le
are întreprinderea
pentru o perioadă mai mare de un an în totalul surselor de acoperire a mijloacelor
economice.
Rsf = CP / AT*100
 Rata datoriilor totale (RDT) se calculează ca raport între
datoriile totale şi activul total.
RDT= DT/AT *100
 Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS) se calculează ca raport
între datoriile pe termen
scurt şi activul total.
RDTS = DTS/ AT*100
 Rata datoriilor pe termen lung (RDTL) se calculează ca raport
între datorii pe termen lung şi activul total.
RDTL = DTL /AT *100

Test de autoevaluare (6)

1. O întreprindere din punct de vedere financiar şi patrimonial e formată
din…….

2. Ratele de structura se calculează raportând fiecare post din bilanţ

la………..

3. Rata stocurilor (Rs) se determină ca raport între….

Rezumat U.I. 3
In această unitate de nvăţare sunt analizate aspecte privind noţiunile de analiză
financiară, fluxuri financiare şi analiza structurii financiare ce are ca punct de
plecare analiza informaţiilor despre activele totale, pasivele totală şi capitalurile
aferente unei întreprinderi.

94
 Lucrare de verificare nr. 2

(se va transmite pe adresa disciplinei, în format electronic sau prin poştă, până

la sfârşitul celei de-a IX-a săptămâni din semestrul II)

1. Analiza performanţelor întreprinderii se realizează în mod simplu…

2. Fluxurile financiare sunt….

3. Flux din exploatare se calculează…..

4. Producţia exerciţiului (Qe) este formată din….

5. Rezultatul brut din exploatare (RBE) reprezintă….

6. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării

prin faptul că….

7. Relaţia Cbs= Ct+Cd+Cga+Cfin, semnifică…

8. Rezultatul brut financiar (RBF) reprezintă…..

9. Rezultatul extraordinar (RF) este obţinut……

10. Rezultatul curent (RC) se calculează ca….

11. Analiza evoluţiei performanţei la nivel de întreprindere

evidenţiază………

12. Rata rentabilităţii cheltuielilor este raportul dintre…..

13. Randamentul acţiunilor exprimă……

14. Cheltuieli în avans sunt……..

15. Ratele de structura se calculează………

16. Rata solvabilităţii generale indică…….

17. Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă………

18. Patrimoniul net se calculează……….

Bibliografie :
1. Mironiuc, Marilena – 2000 – Analiză financiară. Studii de caz,
Ed.Junimea, Iaşi;
2. Păvăloaia V., Cojocaru C. – 1994 – Analiza financiară, Ed.Neuron,
Focşani;

95
 Bibliografie :

1. Charreaux,G. – 1992 – Annales de gestion financiere, Ed.Litec, Paris;

2. Cohen,E. – 1990 – Analyse financiere, Ed.Economica, Paris;
3. Foster, G. – 1986 – Financial Statement Analysis, Prentince-Hall, NY;
4. Georgescu N.,Robu,V.- 2001 – Analiză economico-financiară, Ed.ASE,
Bucureşti;
5. Goffin, R. – 1993 – Analyse microeconomique, 3e ed, Ed.Economica,
Paris;
6. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., - 1999 – Analiza economico-
financiară, ed.a-II-a, Ed.Economică, Bucureşti;
7. Mărgulescu, D.,Niculescu Maria, Robu V., - 1994 - Diagnostic
economico-financiar, Ed.Romcart, Bucureşti;
8. Mironiuc, Marilena – 2000 – Analiză financiară. Studii de caz,
Ed.Junimea, Iaşi;
9. Păvăloaia V., Cojocaru C. – 1994 – Analiza financiară, Ed.Neuron,
Focşani;
10. Petrescu Silvia, Mironiuc Marilena – 2002 – Analiză economico-
financiară. Teorie şi aplicaţii, Editura Tiparul, Iaşi;
11. Tabără N. Horomnea E., Toma C. – 2001 – Conturile anuale n procesul
decizional, Tipo Moldova, Iaşi;
12. Vintilă Georgeta, - 2000 – Gestiunea financiară a ntreprinderii,
Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
13. Ştefan Gavril – 2014 - Analiza economico-financiară, suport de studiu,
Învăţământ la distanţă, U.SA..M.V. Iaşi.

96
Răspunsuri la testele de autoevaluare :
(1) : 1-vezi pag.4; 2-pg.4; 3-pg.7; 4-p.7;
(2) : 1-pg.11; 2-pg.13; 3-pg.24; 4-pg.35; 5-pg.44;
(3) : 1-pg.53; 2-cifra de afaceri critică; 3-pg.59; 4-p.60;
(4) : 1-pg.63; 2-P.I.B.; 3-marja com.
(5) : 1-pg.69; 2-pg.70; 3-pg.79; 4-pg.82

97