Satul se numea Porumbani și era așezat în căldarea unor dealuri în formă

de cocoloașe, astfel că locuitorii lui își puteau vedea vitele păscând sus, pe
coame, împungând soarele cu coarnele lor răsucite. Am ajuns pe seară la
casa unde eram așteptat. Bivolițele se întorceau de la păscut și se revărsau
în bătăturile largi. În toate gospodăriile agitația era în toi, adăpau animalele
și pregăteau cina. Am intrat și am așteptat cu răbdare să termine ciurda de
adăpat și după ce s-au mistuit în grajduri, fata cea mare, o arătare cu
păr spelb, deșirată și țeapănă, mi-a adus o ulcică de apă. Eram înfierbântat
de drum, îmi simțeam buzele crăpate de sete. Am băut ulcica pe
nerăsuflate și am mai cerut una. Mi-a mai umplut o ulcică iar stăpânul
casei, tatăl fetei, un om cât un deal, cu pielea parcă arsă în cuptor și mustăți
roșcate s-a stropșit la fată:

– Ad-o găleată cu lapte! Fata s-a îndreptat către fundul curții și a adus
repede o găleată cu lapte  – toată familia era la muls în grajduri, și a vrut
să-mi toarne în ulcică dar eu nu mai puteam –  am înșfăcat găleata și am
dus-o la gură golind-o pe jumătate și vărsând și pe cămașă.

Am trântit găleata pe o masă care se afla

afară, apoi am răsuflat puțin și am apucat-o iar bând până la fund. M-am
șters la gură cu un ștergar, mulțumind frumos.
– Să-ți fie de bine, flăcăule, a mormăit omul privind găleata goală. Ș i m-a
întrebat ce vânt mă aduce pe acolo, de parcă nu știa. I-am spus că am venit
să-mi iau mireasă după obiceiul locului, că am auzit că satul are fete multe,
frumoase și harnice.

Patinoare Deschise în București în Sezonul 2019-2020

– Asta așa e, a spus el, uite, una din ele e fiica mea cea mare. Fiind prea cu
nasul pe sus și refuzând pe toți flăcăii care au cerut-o – și au cerut-o, nu
glumă! – pentru că nu-i era nici unul pe potrivă de frumos și deștept, a
rămas nemăritată și s-a trecut puțin, dar nu-i bai, că doar florile sunt
frumoase când sunt înflorite bine, hi, hi!

Am dat din cap că așa e, privind la sluțenia aceea. Se lăsa seara, dealurile

din jur erau mai lunguiețe și mai strânse în jurul satului, ca niște năluci
negre care își apropiaseră capetele și tăinuiau ceva.

În bătătura rotundă, împrejumuită cu bârne erau bălți de urină de bivoliță

și din ele se ridicau aburii iar argații adunau baliga și o cărau cu roabele
într-o groapă din fundul grădinii. Mirosea puternic a gunoi de grajd și a
fum. Două fete, pesemne surorile mai mici, m-au condus într-o încăpere și
îmbrâncindu-mă, chipurile din cauza întunericului, mi-au aprins lampa și
au început să scoată și să salte așternuturile chicotind între ele. Le-am lăsat
să-și facă treaba și am ieșit să mă spăl la fântână. Am scos o ciutură cu apă
și mi-am turnat în cap. M-am spălat și m-am răcorit zdravăn, după care m-
am șters cu ștergarul și când m-am dus să-mi trag opincile pe care le
lăsasem ceva mai departe să nu se ude, am alunecat și am căzut într-o
groapă cu mâl cleios și rece. Am început să mă zbat ca să ies de acolo, am
strigat după ajutor dar din casa luminată n-a ieșit nimeni; deodată am
deslușit lângă mine doi ochi sticloși, bulbucați și o răsuflare iute – era o
bivoliță care se înnămolea acolo și care, după mugetul înfundat nu părea
prea încântată că împărțeam baia de nămol cu dânsa.

Am răcnit mai tare și din casă a ieșit pocitania cea nemăritată care mi-a
spus hlizindu-se: