AZOTUL

Azotul din plantă este elementul fundamental cu rol plastic de construcţie în constituţia
plantelor. El se găseşte sub formă de combinaţii proteice, aminoacizi, acizi nucleici, clorofilă etc.
Lipsa de azot duce la oprirea cresterii plantelor iar excesul de azot sensibilizeaza plantele la
cadere, la boli, la seceta sau la ger. Plantele utilizează azotul în proporţie de 25-60%. Aplicând
raţional fertilizarea plantele pot utiliza spre 60% azotul din sol (rezerva sol, azot fixat de bacterii, azot
din precipitaţi, azot din îngrăşăminte, azot lăsat de resturile vegetale, azot din gunoi). Pierderile se
datorează eroziunii şi spălări, levigării şi denitrificării.
Speciile care fixează azotul din plantă datorită bacteriilor Azotobacter şi Clostridim sunt
leguminoasele: mazărea , soia, trifoiul, lucerna şi altele. În sol sunt şi alte bacterii care fixează azotul
şi se comercializează ca îngrăşăminte biologice.
Azotul din sol se determină după IN (indicele de azot) şi H (humus). Un sol mediu fertil are
IN=4 şi H=3. Peste aceste valori avem soluri foarte fertile.
 
FOSFORUL
Fosforul este un element absolut necesar plantelor. Se găseşte în plantă sub formă minerală
sau sub formă de compuşi organici. Lipsa fosforului provoacă dereglări profunde. Plantele rămân
mici, frunzele se decolorează, se frânează creşterea rădăcinilor, cad frunzele şi scade producţia.
Lipsa de fosfor duce la foamea de azot chiar dacă în sol există destul azot.. Fosforul în exces devine
toxic pentru plante şi duce la sterilitate, şi îngălbenirea prematură a frunzelor.
Din fosforul din sol plantele iau 1-5%, şi anume cel care este solubil. Conţinutul de fosfor se
exprimă în ppm P2O5. Solurile slabe au ppm sub 20. Solurile mijlocii au ppm între 40-80. Solurile
foarte bune au ppm peste 160.
 
POTASIU
Rolul potasiului în plantă este multiplu: intensifică absorbţia apei; reduce transpiraţia;
favorizeazează sinteza clucidelor, lipidelor şi proteinilor; intensifică fotosinteza; stimulează diviziunea
celulelor şi creşterea plantelor. Lipsa potasiului în plantă provoacă dereglări majore: frunze îmbătrînite
care se răsucesc şi se uscă; slabă infrăţire la cereale; putrezire rădăcini; coacere neuniformă. Prin
aplicare de sulfat de potasiu se corectează acest neajuns.
În sol potasiu este foarte răspândit dar doar 1-3% din totalul potasiului din sol este potasiul
schimbabil din soluţia solului. El se exprimă sub formă de K ppm. Un sol slab aprovizionat în potasiu
are ppm mai mic de 66. Un sol bun are ppm între 132-200, iar un sol foarte are ppm peste 200.
 
SULF
Sulful din plantă favorizează: creşterea vegetativă; fotosinteza; rezistenţa la ger; cicatrizarea
rănilor; germinarea seminţelor. Lipsa lui se manifestă prin îngălbenirea frunzelor tinere. Pe cernoziom
şi pe sol bogat în humus nu se simte lipsa lui. Dacă se aplică sulfat de potasiu, sulfat de magneziu
sau sulfat de amoniu problema e rezolvată.
Sulful din sol este scăzut dacă este sub 5ppm.
 
MAGNEZIU
Magneziul are rolul de aprovizionare a celulelor plantelor cu azot şi fosfor. Este absolut
necesar plantelor.
Când se manifestă primele simtome de carenţă se fertilizează cu cantităţi moderate de
magneziu.
 
CALCIU
Calciu este prezent în toate celulele mai ales în cele bătrâne. Oferă elasticitate la membrana celulară;
formează nodozităţile pe rădăcină la leguminoase. În cantităţi mici este necesar creşterii tuturor
celulelor.
Lipsa lui duce la încetarea creşterii şi la uscarea vîrfurilor de creştere, iar execus de calciu
face ca microelementele să nu fie accesibile plantelor.
  
SODIU
Sodiul nu este absolut necesar plantelor. Plantele de câmp nu suportă concentraţii mari de
sodiu. În lipsa de potasiu unele plante au nevoie crescută de sodiu. Sensibile la sodiu (sărături) sunt
sfecla, ţelina, morcovul, varza, bumbacul, ovăzul, orzul, lucerna, cartoful, porumbul.
 
CLOR
Clorul sporeşte suculenţa ţesuturilor fiind util în special la sfecla de zahăr şi la tomate şi
reglează permeabilitatea celulelor.
 
SILICIU
În cantităţi mici este necesar tuturor plantelor pentru o creştere normală. Mai mult siliciu se
găseşte în cereale şi ierburi graminee.
 
ALUMINIU
Are rol fiziologic redus şi se găseşte în cantitate mică în plante. Măreşte rezistenţa plantelor
când este asociat cu bor şi molibden.
 
Rolul microelementelor chimice
FIER
Fierul este un microelemt cu rol catalitic şi un rol dinamic. Este prezent în cantitate mare în
spanac, urzică şi ceai.
Lipsa lui provoacă îngălbenirea şi albirea frunzelor tinere.
Se aplică stropiri cu sulfat de fier sub forme de diluţii pe plante
 
BOR
Borul stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor şi în special al rădăcinilor şi tulpinilor
precum şi fecundarea florilor. El se află în cantităţi mari la sfeclă, cereale, soia, ridichi.
Lipsa lui produce pagube mari la sfeclă, conopidă, la vie .
Se aplică acid boric sau borax
 
MANGAN
Manganul are rol stimulator în creşterea plantelor, în formarea florilor, în sinteza vitaminelor şi
glucidelor.
Lipsa manganul provoacă pierderi mari la ovăs, spanac, grâu, fasole, cartof, mazăre. Apar
pete galbene pe frunzele de sfeclă.
Se aplică mangan în sol sau prin stropirea plantelor
 
ZINC
Zincul are rol în sinteza clorofilei, creşterea plantelor, sporirea rezistenţei la secetă şi ger, în
fecundare, în fixarea azotului de către leguminoase.
Lipsa zincului se manifestă la plante sub valoare de CZn de 3,4
Lipsa lui produce: la porumb albirea frunzelor; la tutun ,vie, orz, floarea soarelui boala
“frunzelor mici.”
Lipsa de zinc se manifestă pe cernoziom şi soluri alcaline cu ph de 7,8, pe soluri reci cu
exces de umiditate, şi cu temperaturi scăzute
Se aplică sulfat de zinc (22,8% Zn) în sol 30-40 kg/ha la 4-6 ani sau prin stropirea plantelor cu
soluţii diluate 0,5-0,15% (neutralizată cu pastă de var). La porumb se aplică 5-10kg sulfat de zinc la
hectar
 Superfosfatul de zinc(1%Zn) se aplică 400-500kg/ha. Dacă solul este bogat în fosfor carenţa
se va manifesta şi este indicat 5 kg de zinc administrat pe hectar sub formă de oxid de zinc (78%Zn)
şi care are efect minim 5 ani.
Se pot da sub formă de complexe care conţine zinc sau îngrăşămintele foliare de tip F (411;
141; 331; 011).
 
CUPRU
Cuprul este esenţial tuturor plantelor şi are rol în formarea clorofilei, în germinarea seminţelor,
în sporirea rezistenţei la secetă şi în aprovizionarea cu apă. Controlează respiraţia şi sinteza
proteinelor. Lipsa cuprului din plantă se manifestă prin albirea spicului la cereale; ofilirea frunzelor
tinere la cartof, albirea frunzelor la salată…
Plantele sensibile la lipsa de cupru din sol sunt grâul, orzul, meiul şi cânepa.
Plantele mijlociu sensibile sunt sfecla, guliile, morcovul, bobul, lupinul şi trifoiul roşu.
Plantele cu sensibilitate redusă sunt cartoful, secara, ghizdeiul
Se aplică: sulfat de cupru (25% Cu) : 25-30kg/ha sau ca soluţie 5-6% în 500lapă/ha. pe
plante se recomandă o soluţie de o,5-0,75% neutralizată cu lapte de var; turdacupral (40-50%Cu):
0,8-1% în perioada de manifestare a carenţei.
Chelaţii de cupru: se aplicăîn doze de 0,8-2,5kg/ha prin stropiri foliare.
Îngrăşăminte complexe cu Cu de tip foliar. NUTRIVIT; NUTRI LEAF; NITROFOSKA
 
MOLIBDEN
Măreşte cantintatea de azot fixat biologic la leguminoase şi asigură utilizarea completă a
azotului de către plante. Cerinţa de molibden apare frecvent pe solurile acide cu indice iMO sub 6,2.
Lipsa de molibden afectează în special leguminoasele, conopida, tomatele, salata, spanacul,
pepenele, pomii, dovleacul.
Cand se dă prea mult azot în primele faze de vegetaţie şi apare un fenomen fitotoxic, se
inervine cu stropiri cu molibden pe plante.
Se aplică molibdat de sodiu 0,65kg/ha dizolvat în 300litri apă pe vegetaţie 2,,17kg pentru
tratarea solului.
La tratarea umedă a seminţelor se aplică 0,5lsoluţie/kg sămânţă cu o concentraţie de 0,2%
molibdat de sodiu.
Se aplică plantelor şi sub formă de îngrăşăminte complexe solide (Cropcare 1, 2, 3, 4) şi
foliare care conţin acest microelemet.