Extras din document

energie ale caror produse vor fi necompetitive pe piata occidentala datorita costurilor mari si
calitatilor reduse. In acest contest, lipsa de concurenta intre intreprinderile de stat si asigurarea
pietei interne cu produsele specifice vor intari si mai mult caracterul necompetitiv si
neperformant al economiei centralizate, cu consecinte nefaste pe termen mediu si lung asupra
cresterii bunastarii sociale. Intreprinderile romanesti vor excela in putine domenii la export iar
acest avantaj se va pierde usor in contextual in care cele mai multe dintre intreprinderile
romanesti foloseau o tehnologie neperformanta, invechita si produceau produse de uz caznic si
de consum mult sub standardele celor occidentale.
Instituirea economiei planificate in Romania a suprimat orice decizie a managerilor la nivelul
factorilor de raspundere, astfel incat, statul nu mai agreaza in niciun fel intreprinderile private
decat in domeniul serviciilor si acelea sub un control strict. Totusi, ca si avantaje, economia
planificata da posibilitatea statului sa realizeze obiective economice concentrand resursele acolo
unde este cazul, fara apelul la finantarea externa sau la capitalul privat. Statul controleaza bine
prin politici monetare si fiscal cantitatea de bani de pe piata reducand inflatia, economia
planificata favorizeaza statul in ansamblul sau in timp ce economia de piata favorizeaza mai mult
piata si regiunile locale. Ca si minusuri, statul nu poate identifica preferintele consumatorului,
excesele, deficitele in materie de productie, fapt ce contribuie la lipsa de produse sau alimente de
pe piata. Impactul in viata personala este unul foarte mare in sensul ca, oportunitatile de angajare
sunt limitate. Din punct de vedere social, autoritatile comuniste s-au preocupat de cresterea
gradului de alfabetizare a populatiei astfel incat, peste 95% din populatie in 1999 stia sa scrie si
sa citeasca, iar prin intermediul unitatilor scolare de profil se crea forta de munca specializata in
special pentru domeniile de mare importanta (ind siderurgica, metalurgica). La sfarsitul anilor 80
chiar daca potentialul agricol al Romaniei era in continuare remarcabil fata de cel al celorlalte
state comuniste, dezvoltarea industriala atinsese un nivel maxim ce putea incadra Romania in
categoria tarilor mediu dezvoltate si care aveau o pondere importanta in special cantitativa in
productia globala in domenii precum otel, carbune, energie, agricultura. Din pacate, acentual pus
pe dezvoltarea industriei grele a neglijat sectorul serviciilor si mai cu seama cel financiar bancar
astfel incat odata cu prabusirea comunismului in Romania si in intreaga Europa central si de
rasarit, majoritatea statelor foste comuniste se vor gasi, ca de altfel si Romania in situatia de a fi
extrem de vulnerabile pt a trece din nou la economia liberului schimb. Cei 50 de ani de
izolationism au marit decalajul dintre economiile occidentale si cele ale statelor foste socialiste
astfel incat ultimele nu se vor putea alinia la standardele impuse de piata decat platind niste
costuri sociale si economice foarte mari. Nici integrarea in Uniunea Europeana pentru multe din
statele foste socialiste nu reprezinta o certificare a valorii de piata a economiilor lor, in sensul ca
discrepantele economice si sociale sunt in continuare mult prea evidente.

Problematizare

De ce economie centralizată în România postbelică? Care este contextul favorabil instaurării

acestui tip de organizare şi desfăşurare al activităţii economice?

După cea de-a doua conflagraţie mondială care a zguduit continentul European, urmează o
perioadă dificilă din punct de vedere economic.
Regimul comunist, care se instaurase în URSS încă din 1917, se

extinde în toată Europa Central - Estică, acest lucru fiind favorizat de existenţa problemelor
economico-financiare, dar şi de atractivitatea ideologiei comuniste. În urma unei înţelegeri tacite
între marile puteri (acordul de la Yalta), reprezentate de SUA şi URSS, România este abandonată
în zona de influenţă sovietică. În consecinţă, România se rupe de o dezvoltare a economiei în
spirit occidental, întrucât va cunoaşte o nouă formă de organizare a activităţii economice,
reprezentată de economia planificată, socială, care se aplică în cadrul unui regim politic
favorabil, şi anume, cel de democraţie populară. Impunerea modelului sovietic în toate domeniile
vieţii umane constituie începutul unor transformări de esenţă ale economiei, punându-se o atenţie
exagerată pe dezvoltarea industriei.

Comunizarea Europei Orientale, implicit a României, nu a fost rezultatul unei maturizări

economice, sociale şi de conştiinţă- aşa cum anunţase Karl Marx, gândindu-se la ţările
Occidentului- ci rezultatul unui război în care învingătorii şi-au împărţit harta şi şi-au exportat,
fiecare, propriile principii, sisteme şi valori.

Ce este economia centralizată?

Economia centralizată, planificată este acea formă de organizare şi funcţionare a activităţii

economice, diametral opusă economiei de piaţă libere. Analizate comparativ, aceste deosebiri se
pot observa mai bine:

ECONOMIA SOCIALISTĂ, DIRIJATĂ ECONOMIA DE PIAŢĂ, LIBERĂ

- economie centralizată, în care pământul este colectivizat şi capitalul

tehnic naţionalizat; - economie complet descentralizată;

- economie unipolară, în care statul este cel care decide ce, cât şi la ce preţ să se producă; -
economie multipolară, în care deciziile economice sunt adoptate de agenţii economici; practic,
fiecare agent economic constituie un centru de decizie;

- proprietatea de stat; motivaţia întreprinzătorilor este anihilată; - pluralismul formelor de

proprietate, dominantă fiind proprietatea privată;

Cele două sisteme economice, prezentate în tabelul de mai sus, se află în antiteză, iar în timp ce
economia de piaţă, liberă formează o unitate indisolubilă cu democraţia, economia socialistă nu
poate exista decât în statul comunist. Trecerea către această direcţie a economiei s-a realizat
printr-o foarte bună organizare de preluare a puterii politice şi de aplicarea treptată a modelului
sovietic. Astfel, putem vorbi de trei etape distincte în istoria “erei’ comuniste din România, şi
anume:

- perioada 1944- 1947: în care se pregateşte “terenul” instaurării noului regim politic, prin luarea
unor măsuri ce au ca scop atragerea sprijinului ţărănimii şi muncitorilor;
- perioada 1948-1965 (Gheorghe Gheorghiu- Dej): etapa prefacerilor în economia romanească;

- perioada 1965- 1989(Nicolae Ceauşescu): etapa de consolidare a regimului comunist în

România.

“Construirea socialismului” s-a realizat cu accent pe tipul stalinist de industrializare, ceea ce a

însemnat naţionalizarea industriei, a băncilor şi a companiilor de transport, colectivizarea forţată
a agriculturii.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej (22 martie 1965), funcţia de conducător al partidului,
care după 1967 s-a cumulat cu cea de şef de stat, a fost monopolizată de Nicolae Ceauşescu.

Perioada lui Nicolae Ceauşescu se caracterizează prin două etape distincte, şi anume: 1965-
1971, când acesta continuă liberalizarea internă şi relativa distanţare de Moscova, iniţiate de Dej
şi 1971-1989, când vorbim de dictatura lui N. Ceauşescu, regim de esenţă neostalinistă, foarte
dur, ţara fiind condusă în familie (naţional-comunism).

Primele acţiuni ale noului lider reprezintă o continuare a celor pe care le-a demarat protectorul
său, liberalizarea internă concretizându-se în adoptarea următoarelor măsuri: se adoptă o nouă
lege a administraţiei, prin care teritoriul ţării este împărţit în judeţe, statul acordă credite pentru
construcţia de locuinţe (“încurajare a proprietăţii private”), întreprinderile beneficiază de mai
multă libertate internă, încât se înregistrează progrese economice, se continuă industrializarea
forţată ( cu scopul de a se menţine un proletariat numeros, cu un nivel de pregătire profesională
scăzut, care să depindă total de partid) prin construcţia centralelor nucleare, înfiinţarea industriei
de armament (în această perioadă, România devine al patrulea mare exportator european de
armament), a industriei electronice şi a celei de transport maritim; de asemenea, se adoptă o nouă
Constituţie (1965), care schimbă denumirea regimului din popular in socialist (“Republica
Socialistă România”), considerându-se că transformările socialiste au avut succes şi se revine la
vechea denumire a partidului, cea de Partidul Comunist Român.

În politica externă, Nicolae Ceauşescu manifestă o atitudine antisovietică; surprinzător…dar care

ar fi motivul ce a determinat această strategie? Legitimarea definitivă la conducerea partidului
unic local şi a societăţii româneşti în general avea nevoie , în cazul liderului Ceauşescu, de o
ancorare profundă într-o idee sau într-un principiu care să-i fie caracteristice, să-l facă de
neconfundat şi care să acţioneze în favoarea sa. Pentru Nicolae Ceauşescu, această idee
călăuzitoare a fost- paradoxal- antisovietismul; un antisovietism, mai degrabă politic, decât
ideologic, şi mai mult jucat, decât cerebral. Cert e că, în politica externă, acest joc politic al lui
Ceauşescu, i-a crescut popularitatea; de asemenea, România devine vizibilă în relaţiile
internaţionale, devenind membră într-o serie de organisme economice internaţionale, şi anume:
Acordul General de Tarife şi Comerţ, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială.

e vîscoză tip bumbac anual; 1985 începe construirea cartierului „1 Mai”;1986 la C.F.C.H. este dată în
folosinŃă instalaŃia de celofibră tip bumbac cu o capacitate anuală de 10.000 tone fibre; 1987 la
C.F.C.H. se pune în funcŃiune fabrica de celuloză chimică din foioase, cu o producŃie anuală de 40.000
tone celuloză chimică; 1988 este dată în folosinŃă instalaŃia pentru producerea sulfurii de carbon la
C.F.C.H., cu o capacitate planificată de 45.000 tone pe an; 1990- la I.F.A. se realizează extinderea
instalaŃiei de recirculare a apei cu 2.000 mc/h;1991 I.R.E.C. realizează un atelier laboratoare de 1.000
mp; 1992 S.C. Someş(C.F.C.H.) pune în funcŃiune instalaŃia farmasorb, cu o capacitate planificată de 3.0

În primii ani postbelici principala problemă economică a României va consta în refacerea şi

repunerea în circuitul economic a tuturor instalaţiilor industriale şi a terenurilor agricole distruse
de război. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât un număr important de locuitori căzuseră pradă
ororilor conflictului, aproximativ 1 milion de morţi, răniţi şi dispăruţi nu mai puteu contribui la
reconstrucţia ţării devastată de război. Cuantumul redus al resurselor materiale şi umane datorat
distrugerilor suferite pe parcursul anilor de conflict, dezorganizarea producţiei, statutul
internaţional conferit României, prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 dintre
Naţiunile Unite şi România, obligaţiile economice şi dificultăţile trecerii la economia de pace vor
impune adoptarea unor măsuri economice cu caracter dirijist şi etatist în scopul impulsionării
refacerii economice şi a normalizării societăţii româneşti. Adoptarea unui plan economic menit
să eficientizeze situaţia economică şi implicit cea social-politică va fi întârziată datorită jocului
politic disputant între partidele politice tradiţionale şi Casa Regală pe de o parte şi reprezentanţii
partidului comunist sprijiniţi de Uniunea Sovietică de cealaltă parte care aveau ca şi obiectiv
politic instaurarea unui regim asemănător modelului oferit de statul sovietic. Inflaţia galopantă şi
seceta din anii 1945-1947 vor îngreuna şi mai mult misiunea autorităţilor române de a reface
potenţialul economic al ţării cu toate eforturile legislative făcute în acest sens iar impunerea
guvernului controlat de comunişti în martie 1945 condiţionează şi mai mult refacerea economică
de climatul politic. Reforma agrară din 23 martie 1945 are principal obiectiv desfiinţarea marii
proprietăţi funciare şi câştigarea unei adeziuni populare în vederea obţinerii sprijinului politic
necesar noii puteri. Odată cu legitimarea autorităţilor comuniste în urma câştigării alegerilor din
noiembrie 1946, prin fraudă, procesul de trecere a României de la economia de piaţă la cea
centralizată întră în linie dreaptă iar măsurile economice luate vor întârzia refacerea economică,
obiectivul politic şi economic al autorităţilor comuniste fiind cu totul altul. În decembrie 1947
ultimul obstacol în transformarea României dintr-un stat independent economic şi politic este
înlăturat prin forţarea abdicării Regelui Mihai şi transformarea statului din monarhie
constituţională în republică.
Evolutia agriculturii dupa 1945 este data de Reforma Agrara din 23 martie care desfiinta marea
proprietate funciara si instituia monopolul statului asupra productiei de cereale chiar daca aparent
un numar important de familii taranesti vor fi impropietarite cu teren agricol datorita conditiilor
dure ale razboiului precum si datorita ineficientii muncilor agricole, productia globala de la
nivelul anului 1938 luata ca element de referinta va fi depasita tarziu abia in 1971 chiar daca
raportarile oficiale vorbeau de productii record la hectar. Incheierea procesului de colectivizare a
contribuit la reunirea loturilor de teren arabil in asociatii ale agriculorilor (cooperative agricole
de productii sau CAP-uri) sau ferme de stat (intreprinderi agricole de stat IAS) care totalizau
peste 90% din suprafata arabila din Romania. Dupa 1945 dar mai ales dupa 1947, Romania
inregistreaza un process de transformare economica si politica si anume dupa abdicarea Regelui
Mihai si abolirea monarhiei de la 30 dec 1947 se va realiza trecerea de la economia de schimb la
cea planificata. Instituirea regimului comunist si trecerea la dictatura clasei muncitoare vor eroda
institutiile democratice astfel incat, atat in plan politic dar si in plan economic, vom asista la o
scadere a initiativei si a performantelor tuturor celor angrenati in institutiile statului. Inlaturarea
proprietatii private si reconsiderarea rolului proprietatii de stat va avea consecinte nefaste asupra
randamentului, atat in domeniul productiei industriale dar si in cel al productiei agricole.