Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Litere

Specializare: Limbi moderne aplicate- Traducere și interpretare,

Engleză- Germană

Seria:

Profesor Conf. Mircea Crâșmăreanu Student: Suciu-Oancea Ioana-Alexandra

Iași 2015

1
Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
 Drumul lui Camil Petrescu prin Bucureşti îl poţi urma în romanele lui, în notele zilnice sau în
povestirile celor care l-au cunoscut. La Şosea se revolta văzând în bătăile cu flori frivolitatea,
inconştienţa şi cinismul burgheziei, la vechiul Teatru Naţional învăţa actriţele vremii să joace natural,
în locuinţa din Câmpineanu şi-o imagina pe doamna T., iar în Brezoianu 51 devenea familist. Pe tot
acest traseu, Camil Petrescu a fost prada frumoaselor vremii, a vanitoaselor care s-au împăunat cu
dragostea lui. Dintre toate, a iubit două: pe Cecilia Constantinescu şi pe Maria Botta.
Păienjenişul străduţelor din vecinătatea Cişmigiului e sufocant. Majoritatea clădirilor, vechi şi
frumoase, sunt în curs de renovare. Îţi oferă doar ferestre bătute în scânduri şi uşi acoperite cu tablă.
Le aşteaptă inevitabil termopanul şi geamul reflectorizant. Maşinile claxonează nebune şi virează
periculos. Strada Brezoianu se unduieşte însă pe lângă Cişmigiu, ca pe vremea când se amestecau pe
ea pasul pietonilor, tropotul cailor şi claxonul câtorva automobile, aflate pe atunci în minoritate. La
numărul 51 există încă bloc-house-ul în care a locuit Camil Petrescu, a doua lui locuinţă de familist.
Un bloc anonim, bineînţeles, căci nici o plăcuţă memorială nu-i confirmă identitatea. În 1950, aici i s-a
născut al doilea copil, Octavian Eugeniu. Camil Petrescu avea atunci 56 de ani, un băiat de 3 ani,
Camil Aurelian, şi o căsnicie de vârsta fiului cel mare, cu actriţa Eugenia Marian. 
Viaţa lui Camil Petrescu, până atunci tumultuoasă, chinuită de sărăcie, de surzenie (infirmitate

2
Suciu Ioana
Traducere și interpretare, Engleză-Germană
căpătată în război) şi de imposibilitatea de a avansa social, intrase pe o pantă cuminte, surprinzător de
cuminte pentru ceea ce fusese până atunci. Deşi celibatar convins, se căsătorise în 1947 cu "Ghighi",
pentru că rămăsese însărcinată. Importanţa scriitoricească a lui Camil Petrescu era deja recunoscută şi
făcuse pace şi cu politicul. Neîndurător până atunci cu burghezia "trădătoare" şi cu politicienii veroşi,
Camil Petrescu băgăse sabia în teacă. 
În acest moment îl cunoaşte Annie Bentoiu, nora bunul prieten al lui Camil, Aurelian Bentoiu.
Portretul autorului "Ultimei nopţi..." e conturat cu tuşe calde de aceasta în volumul de memorii
"Timpul ce ni s-a dat": vioi, delicat, cu o privire fermecătoare, plin de curiozitate. 
"Când l-am văzut eu pentru prima oară, Camil Petrescu locuia cu Ghighi şi copiii într-
un apartament de bloc pe Strada Brezoianu. Erau patru camere destul de mici, care dădeau pe un hol:
luxul nu-l reprezenta apartamentul în sine, ci faptul de a nu fi «la comun», scrie Annie Bentoiu.
Rămâne surprinsă de contrastul dintre vivacitatea lui Camil şi delicateţea lui fizică. "Mişcările lui
rapide îţi sugerau uneori o pisică, o veveriţă, o pasăre mică. Fără îndoială ar fi fost foarte vexat de
aceste termene de comparaţie, ştiindu-se - şi fiind cu adevărat - un om cu mare succes la femei, care,
cu o statură mai înaltă, ar fi fost chiar un bărbat frumos (...)", spune Annie Bentoiu. "Camil era unul
dintre oamenii care-şi manifestau cel mai constant curiozitatea, pentru fel şi fel de lucruri care puteau
apărea în conversaţie: voia să ştie, să i se explice, să înţeleagă, îl interesa orice. El însuşi istorisea cu
şarm, celebra lui privire albastră era fermecătoare", îi completează ea potretul. 
Annie Bentoiu sesizează schimbările din viaţa lui Camil şi le cuprinde sensul: "În acele prime
dăţi am avut impresia că faţă de noi încerca uneori să se scuze, să explice colaborarea lui cu noul
regim. Nu era nimic de explicat. Pentru cineva care-şi petrecuse toată existenţa singur, independent,
ocupându-se numai cu scrisul şi trăind din câştiguri cu totul neregulate, apariţia târzie a unui copil şi a
unei vieţi de familie organizate ridicase probleme practice şi financiare pe care nu le-ar fi putut rezolva
în nici un alt fel".

A VRUT SĂ FACĂ TEATRUL "UN LUCRU VIU"

Viaţa lui Camil Petrescu fusese într-adevăr până atunci o zvârcolire între creaţie, venituri
nesigure, surzenia căpătată în război, teatru şi iubiri pătimaşe. Toate încadrate în imaginea
Bucureştiului interbelic, al cărui suflu este înăbuşit cu totul de contemporaneitate. Strada Câmpineanu,
fosta Stradă Regală, fostul Teatru Naţional bombardat în 1944, Capşa cea veche, toate poartă doar în
amintire sunetul paşilor lui Camil. În "casa mare cu multe etaje" de pe Strada Regală, colţ cu Brătianu,
primea, în 1922, scrisori alintate de la Leny Caler. Dintr-una din locuinţele de pe Câmpineanu (nr. 58
sau 40) îi scria Cecilia Constantinescu, de la "birăul" lui, atunci când el era plecat. Tot aici a scris
"Ultima noapte de dragoste...", în 1930, şi "Patul lui Procust", în 1932. Numele lui Camil Petrescu e
strâns legat de Teatrul Naţional. Nu prin scurtul directorat pe care l-a asigurat în 1939, ci prin
eforturile lui de a înnoi teatrul, de a împrospăta arta actorilor, de a schimba repertoriul şi de a învăţa
actriţele, divele acelor vremuri, să joace fără a chinui cuvintele. Cât timp a fost director, din februarie
până în decembrie 1939, a avut parte şi de "machinaţiuni", şi de "bârfeli triviale", şi de "denunţuri
maloneste", şi de "scrisori anonime", după cum spune bunul său prieten Mihail Sebastian, dar "a adus
şi un spirit de căutare, de revizuire a poziţiilor câştigate", spirit care ar trebui să facă arta "un lucru
viu" şi nu "o simplă mecanică". Ca mai toţi directorii Teatrului, n-a rezistat mult în funcţie, strivit între

3
Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
presiunile actorilor care voiau roluri, ale autorilor care voiau reprezentaţii şi ale publicului care voia să
se distreze. Nici Teatrul n-a rezistat. Clădirea a fost bombardată în 1944, iar acolo tronează acum un
bloc de sticlă şi oţel. 

ÎNTRE DOAMNA T. ŞI MARIA BOTTA 

Şi iubirile lui Camil au fost legate de teatru, prin nenumăratele actriţe care roiau în preajma
lui. În 1922, răsfăţata cronicarilor teatrali, Leny Caler, devine, pentru un timp, şi răsfăţata lui Camil.
Dar Leny, cea care reuşise să-i dea lui Camil sentimentul "plenitudinii", se dovedeşte o dezamăgire.
Criticul de teatru Florica Ichim, legatara testamentară a scriitorului, face lumină în poveştile de
dragoste ale celui care a ordonat feminitatea pe axa Emilia - Ela - doamna T. 
"În 1922, Camil Petrescu predă la cursul de artă dramatică al lui Al. Mihalescu. Acolo o vede
pe Leny Caler. Aici încep comicăriile, pentru că Leny Caler a scris şi ea o carte de amintiri. Este o
încurcătură de date, întrucât ea pretinde că în perioada scrierii «Ultimei nopţi» ar fi fost în relaţii cu
Camil, dar ea a fost în 1922, nu în '30. Există un microjurnal, de două-trei pagini, în care Camil îşi
manifestă tot felul de suferinţe: că o vede în trăsură cu Scarlat Froda (care i-a devenit soţ - n.r.), că una
alta. În «Prinţesa bolnavă», care este o nuvelă scrisă în 1924 şi neterminată, înţelegem ceva din ce se
întâmplase, iar în «Ultima noapte», Leny se relevă într-un mod care nu o avantajează. Sigur că toate
personajele sunt făcute din mai mulţi, dar Leny are o bună cantitate de trăsături transmisă Elei. Toate
doamnele interbelice, adică de la '33 încolo şi până în zilele noastre s-au visat doamna T., numai că
doamna T. este precis o fantezie totală a lui Camil, pentru că nici una dintre femeile cunoscute de
Camil, din tot ce am citit eu ca notaţii ale lui, nu ar merge spre  acest personaj", afirmă Florica Ichim. 
Abia o iubire ulterioară "Patului lui Procust" semănă cu doamna T. "Cecilia Constantinescu a
fost singura femeie cu care ar fi vrut să se însoare, dar a murit cumplit de tânără, în 1939. Femeile au
existat ca o permanenţă în viaţa lui Camil. Legături cu tot soiul de frumuseţi, blonde, brune, de toate
felurile, el preferând blondele planturoase. Cella Serghi era o dulce copiliţă. Ea dă o mare greutate
legăturii ei cu Camil. Din povestirile lui reiese însă că n-a avut o atâta însemnătate, dar a ajutat-o să
scrie "Pânză de păianjen", spune Florica Ichim. "În vremea în care Cella Serghi şi Camil erau, hai să le
zicem civilizat, în flirt, au mai existat femei. El a lucrat şi pe textele Luciei Demetrius şi a existat o
relaţie, şi au mai fost. Una dintre cele mai frumoase iubiri ale lui Camil, dar frumoasă, pe undeva
exaltantă, importantă pentru el, nu este nici una din ce ţi-am spus până acum, este actriţa Maria Botta.
A fost o iubire superbă, de prin 1943 , cred. Nu se ştie nimic. Ea era superbă. Ea şi Cecilia
Constantinescu au fost două femei importante, celelalte sunt doar vanitoase. El se căsătorise, în '47, ea
a continuat să fie o prietenă apropiată. Era o actriţă excepţională", mai spune criticul de teatru. 
De la Maria Botta nu există însă decât o singură scrisoare, fără dată, dar mai plină de
semnificaţii decât tot ce au scris celelalte:
"Ieri, trecând pe strada Câmpineanu, am zărit trifoiul meu în geam şi m-am bucurat".

LA CAPŞA
O altă fotogramă ni-l înfăţişează pe Camil Petrescu la Capşa. La Capşa cea veche, unde lumea
mânca bunătăţI, iar scriitorii se mâncau între ei, după cum spune legenda. Acum rece şi goală, prea
nouă şi lustruită, prea scumpă şi inabordabilă, pare cu greu cadrul în care putem să-l fixăm pe Camil.

4
Suciu Ioana
Traducere și interpretare, Engleză-Germană
Şi totuşi aici îl găseai în fiecare dimineaţă, niciodată după ora 11. O tăietură dintr-un ziar din 1936,
prinsă în notele sale zilnice, este dovada. "Camil Petrescu - romancierul, eseistul, dramaturgul, criticul
tetral şi sportiv - Camil Petrescu, animatorul ideilor de esenţialism, autenticitate şi... fenomenologism -
nu e de găsit decât la «Capşa», între nouă jumătate şi unsprezece, citindu-şi gazetele cu o punctualitate
şi o pasiune pe care i-ar invidia-o chiar cel mai credincios client al cafenelei. Toţi tinerii, toţi reporterii
şi directorii de gazete ştiu că, de la un timp, Camil Petrescu nu mai dă interviuri! E scurt şi precis:

- Ce vrei, domnule? Un interviu? N-am timp de... fleacuri. Părerile mele sunt scrise şi transcrise în
reviste, în studii, în eseuri. Citeşte Cetatea literară, Universul literar etc. şi vei vedea ce a de spus.

Te resemnezi doar să-l priveşti pe Camil Petrescu cum îşi bea cafeaua, cu gesturi nervoase, scurte,
cum ridică ochii incerţi peste mese - pentru a trânti, din fugă şi la urmă de tot, câteva cuvinte...".

Camera mobilată din dealul Arsenalului

Ar mai fi multe locuri în care să răscolim prin amintiri şi foi de carte pentru a-l găsi pe Camil.
În 1916 stătea în dealul Arsenalului, într-o cameră mobilată, adică de închiriat. Cartierul e mort acum
sub Casa Republicii. Poate îl găsim la Şosea, pe Kiseleff adică, revoltându-se în faţa unei bătăi cu
flori, care lui i se părea odioase, dar pe care doamnele vremii o trăiau cu obrajii încinşi de fericire.
"Ultimele echipaje, cu podoabele florale zdrenţuite de «bombardamente», se întorceau şi ele, stârnind
curiozitatea pietonilor; în picioare, pe perne, evantalii de femei tinere şi fete cu obrajii aprinşi de
bătălie aruncau rămăşiţele coşurilor, garoafe, mărgăritare, bujori... Zdrobite în picioare, corolele erau
împinse spre rigolele trotuarului, amestecate cu resturi de ziare, pe care privirea ageră a tânărului de 22
de ani putea descifra din mers, chiar la ora aceea, titlurile ştiute de altfel pe dinafară, despre gigantica
măcinare de la Verdun...", scria Camil Petrescu în prefaţa de la "Jocul Ielelor". În scena odioasei bătăi
cu flori îşi plasează Camil "originile sociale ale carierei sale de trudnic într-ale scrisului". Atunci s-a
născut autorul dramatic revoltat de burghezia care nu vede suferinţa de pe front, relatată de ziare, din
cauză că e prea ocupată să se răsfeţe măcelărind flori. 
Cercul vieţii lui Camil se încheie pe Aleea Gaillac numărul 3, pe lângă Dorobanţi, care acum îi
poartă numele. La finalul existenţei, în 1955, îşi cumpără prima casă cu sumele încasate după apariţia
volumelor I şi II din romanul "Un om între oameni". Scriitorul, care pe 1 octombrie 1931 nota "azi,
literalmente, nu am ce mânca...", nu se bucură decât doi ani de prima lui proprietate, căci încetează din
viaţă în 1957, într-unul din elegantele fotolii cu braţe arcuite care îi mobilează apartamentul.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în
perioada interbelică (1930) marcând un moment novator în contextul prozei româneşti prin
sincronizare cu literatura universală.
 
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv,
de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip
subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea
concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea

5
Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
“exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman al
experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către
personaje, a unor experienţe definitorii.
 
În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu surprinde drama
intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, „povestea studentului în filozofie
Ştefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăieşte agonia şi moartea iubirii lui” (Tudor Vianu).

Tema romanului o constituie dragostea şi războiul ca experienţe fundamentale de cunoaştere

trăite de protagonist.
Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria titlului
corespunde celor două părţi ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele părţi ale titlului
este o sugestie a tenebrelor interioare ce marchează cele două experienţe în care se consumă
frământările personajului: iubirea si razboiul.
  Sunt prezente toate modurile de expunere. Naraţiunea este principalul mod de expunere, prin
descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct cât şi indirect, prin fapte, gânduri, gesturi,
sentimente iar dialogul susţine veridicitatea.
  Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naraţiunea la persoana I, sub forma
unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internă, subiectivă, naratorul utilizând
pentru analiza psihologică atât dialogul, monologul interior cât şi flashback-ul (memoria involuntară).
  Conflictele romanului sunt interioare şi au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în
relaţia de cuplu cu Ela) şi cu lumea însăşi (în razboi).
 
Romanul este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului: cele două
experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist.
1. Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia
către sentimentul de iubire absolută.
  Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia,
ca proaspăt sublocotenent rezervist în primavara anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea
Prahovei.
  Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt
divers aflat din presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuţie îi
declanşează lui Gheorghidiu amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.
  Iniţial, căsnicia sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest dar par fericiţi. Ulterior,
moştenirea primită în urma decesului unchiului Tache schimbă radical viaţa tânărului cuplu. Noul
statut social şi material o transformă pe Ela, îidezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce la
destrămarea iubirii dintre cei doi tineri..
  Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji.
În casa acestei verişoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în
preajma acestuia. Stefan începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.

6
Suciu Ioana
Traducere și interpretare, Engleză-Germană
  Odată cu această situaţie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghidiu, narator-
personaj, se autoanalizază în toate etapele acestui sentiment. Nevoia de certitudini îl determină să pună
la cale o întragă activitate detectivistică, demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. Din toată
această situaţie rezultă o tensiune dramatică, frămantări sufleteşti şi de conştiinţă.
  După o scurtă despărţire, Ela şi Ştefan se împacă şi îi aranjează Elei petrecerea verii la
Câmpulung. Când îl zăreşte în oraş pe domnul G., are certitudinea că acesta este în oraş pentru a se
vedea cu Ela şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant. Plănuieşte să-i omoare pe amândoi, dar planul
îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.
2. Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului,
valorificând jurnalul de pe front al acestuia precum şi articole şi documente din perioada
Primului Război Mondial, ceea ce conferă autenticitate romanului.
  Autorul transcrie experienţa realităţii atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind
demitizată. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de
celelalte aspecte ale existenţei sale.
  Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat. Fiind în convalescenţă, el se întoarce în
Bucureşti. Pentru prima dată o percepe pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi
putut „găsi alta la fel”. Se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preţ la cărţi ..., de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”, rămânând singur.
  Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se concentrează
asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză psihologică
(introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul, statul).
 
Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul
– narator care oferă o perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al
autorului. El trăieşte în două realităţi temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), în care
povesteşte întâmplările de pe front şi cea a timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama
iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care Gheoghidiu
investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi pe cea obiectivă a razboiului.
  Conflictul interior al personajului-narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare
adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
  Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi introspecţie:
„mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.
  Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din
relaţia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.
  Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte
drama îndrăgostitului de absolut.
  Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională,
puternic reflexivă şi hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale
îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte
în funcţie de acest ideal – dragostea, Ştefan sperând să găsească în Ela idealul său de iubire şi
feminitate către care aspira cu toată fiinţa.

7
Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
  Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar
unic”, iubirea lui fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din
duioşie”, dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după
propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea moştenirii generează criza
matrimonială. Ela cedează tentaţiilor mondene spre deosebire de Ştefan, care refuză să adopte
comportamentul superficial al celorlalţi.
  Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura,
împăcarea temporară, până la izbucnirea războiului.
  A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă definitiv în
umbră experienţa iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame,
păduchi, murdărie şi mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al
adevărului.
  Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă
întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului
anulează drama personală, a iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea
personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.
  În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de
idei şi pasiuni, un om inteligent”.
 
Limbajul. În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu
analiza şi interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se
caracterizează prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.
  Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un
roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al
experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin complexitatea personajelor, prin
concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea interesului spre estetica
autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de către personaje, a unor
experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.

8
Suciu Ioana
Traducere și interpretare, Engleză-Germană
 9
Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
BIBLIOGRAFIE:
- http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/redescoperirea-romaniei/camil-petrescu-trofeu-al-
frumoaselor-vanitoase-517330.html
- http://www.invat-online.net/resurse-pentru-bac-limba-romana/ultima-noapte-de-dragoste-
intaia-noapte-de-razboi-comentariu

10
Suciu Ioana
Traducere și interpretare, Engleză-Germană