Oliver Cromwell

“Eu cred că cine ştie să se roage ştie şi să se lupte.”

Secolul XVII a fost caracterizat în aproape toată Europa de o dispută acerbă
între puterea monarhică și corpurile reprezentative ale aristocrației. Cazul
Angliei este unul special – acesta este singurul stat în care înfrângerea
monarhiei nu a însemnat disoluția politică, ci chiar a întărit coeziunea statală.
Iar această înfrângere este strâns legată de acțiunile unei persoane:Oliver
Cromwell, cel care a condus Anglia ca Lord Protector între 1653 și 1658 în timpul
Commonwealthului republican.
Ca general angajat în Războiul Civil Englez de
partea forţelor parlamentare, împotriva regelui Carol I,
Cromwell a contribuit la prăbuşirea monarhiei Casei
Stuart şi, ca Lord Protector, a ridicat ţara din starea de
decădere în care se afla de la moartea reginei
Elisabeta I la rangul de mare putere europeană.
Om cu mari calităţi şi cu un caracter puternic,
Cromwell a fost unul dintre cei mai remarcabili
conducători din istoria europeană modernă, căci, deşi
era calvinist convins, credea profund în valoarea
toleranţei religioase. Totodată, victoriile lui Cromwell
din ţară şi de peste hotare au contribuit la răspândirea
şi consolidarea gândirii puritane, atât în Marea Britanie
cât şi în America de Nord, gândire care a exercitat o
mare înrâurire asupra vieţii politice şi sociale până în epoca actuală.
Triumful lui Cromwell a pus bazele evoluției ulterioare a Angliei atât într-o mare
putere europeană cât și în principalul centru de răspândire a liberalismului în
Europa. Pe termen scurt succesul a fost limitat – după moartea lui Cromwell a fost
restaurată monarhia – însă precedentul setat a fost vital în instaurarea puterii
parlamentare drept principal instrument de decizie al statului englez.
-Tinereţea şi începuturile-
Cromwell s-a născut în 1599 în localitatea Huntigdon, într-o familie din mica nobilime.
Aceasta avea tradiție în politica insulară, Thomas Cromwell fiind un important ministru
al lui Henric al VIII-lea și partizan al reformării bisericii engleze. Oliver a mers la şcoala
din localitate, apoi, timp de un an, la colegiul Sidney Sussex din Cambridge. După
moartea tatălui său a plecat de la Cambridge ca să aibă grijă de mama şi de surorile
sale, dar se pare că a studiat o vreme la Lincoln’s Inn, la Londra, unde gentlemanii de
ţară erau iniţiaţi în domeniul dreptului. Totusi, Oliver nu s-a remarcat în vreun mod
special în primii 40 de ani de viață. În 1620 el s-a căsătorit cu Elizabeth Bourchier,
fiica unui negustor de piei din Londra ce l-a adus pe Cromwell în legături cu
negustorii importanți din Londra și o parte a micii nobilimi puritane britanice. Astfel
a reușit să devină reprezentant al Huntigdon-ului în Parlamentul din 1628-1629.
 Anii 1630 se pare că au fost marcați de o gravă criză interioară pentru
Cromwell; se pare că acesta ar fi urmat un tratament pentru depresie la cabinetul
doctorului londonez Theodore de Mayerne. În 1631 el și-a vândut proprietatea
din Huntigdon pentru a se retrage la o fermă în St. Ives;un pas înapoi din punct
de vedere al statului social al acestuia. Această perioadă a fost însă benefică
pentru Cromwell, acesta găsindu-și liniștea spirituală, precum reiese dintr-o
scrisoare adresate verișoarei sale Mary St. John în 1638:
”... El mi-a dat să văd lumină din lumina Lui... lăudat fie numele său pentru că a
strălucit asupra unei inimi așa de întunecate precum a mea! Tu știi ce mod de
viață am avut. Am trăit în întuneric și l-am iubit. Am fost o căpetenie, o căpetenie
a păcătoșilor. E adevărat: am urât divinitatea, dar Domnul a avut milă asupra
mea... ”
Cert este că la începutul anilor 1640 Cromwell se
transformase din punct de vedere religios dintr-un
anglican moderat într-un puritan radical; se spune că
această revelație religioasă s-ar fi transformat în
ceva mai apropiat de o demență – acesta ar fi
început să creadă cu seriozitate că toate acțiunile
sale erau binecuvântate de Dumnezeu și că el
realiza exact voința acestuia.
-Începutul războaielor religioase engleze –
comandant militar strălucit-
În 1640 la conducerea Angliei se afla Charles I, al
cărui conflict cu parlamentul era unul atât de natură
religioasă – acesta era susținător al primatului Bisericii Anglicane, în timp ce o
mare parte din membrii parlamentului erau puritani – cât și de natură ideologică,
Charles continuând politica predecesorilor săi de încercare de sporire a puterii
monarhice. În 1637 începe rebeliunea scoțienilor împotriva tentativelor de
impunere a Bisericii Anglicane;în scopul strângerii de fonduri pentru realizarea
unei intervenții armate Charles convoacă parlamentul pentru prima dată după 11
ani în 1640, Cromwell fiind ales drept reprezentant al Cambridge-ului. Când
acesta s-a dovedit a-i fi ostil regele l-a dizolvat și a cerut alegeri noi, care au
văzut însă întoarcerea în funcție a acelorași personaje;acesta avea să fie
cunoscut drept Parlamentul cel Lung, o parte din membri rămânând în funcție
până în 1640.
Conflictul deschis între rege și parlament devenise inevitabil, iar acesta a
izbucnit în 1642. Cromwell s-a remarcat în cadrul confruntărilor drept conducător
al unei divizii de cavalerie, ”The Ironsides”, în care sentimentele protestante
radicale au stat la baza moralului, disciplinei și dorinței de a lupta;în 1644 acesta
deja avansase la rangul de locotenent-general. Acest fapt este demn de lăudat
având în vedere că până în 1642 Cromwell nu avusese decât o pregătire militară
de bază.
Cromwell a fost și un important pilon în înființarea ”New Model Army” – aceasta
a devenit o armată permanentă și profesionistă a Parlamentului, înlocuind vechiul
obicei al strângerii armatelor locale. New Model Army a obținut victoria decisivă
împotriva forțelor loiale lui Charles la Naseby în 1645;regele și armata loialistă s-
au predat în anul următor, încheind practic războiul civil.
-Folosirea armatei ca instrument de control și executarea regelui-
Parlamentul a devenit divizat asupra problemei regelui. Cea mai mare parte
devenise înclinată spre o restaurare a acestuia în schimbul unor concesii,
precum acceptarea primatului prezbitarianismului(o formă mai radicală a
puritanismului). Cromwell, a cărui poziție în Parlament devenise destul de
respectată, era împotriva a ceea ce credea el ar fi însemnat înlocuirea unui
primat religios cu altul. Membrii New Model Army aveau o viziune ce presupunea
toleranță pentru majoritatea religiilor;aceștia îl respectau pe Cromwell pentru
abilitățile sale de comandant militar, și erau în poziții conflictuale cu Parlamentul
deoarece aceștia nu le plătiseră lefele promise pentru participarea în Războiul
Civil.
În 1647 regele a fost sustras de sub
autoritatea Parlamentului de către un regiment
din New Model Army, iar Cromwell a putut
intra în negocieri directe cu acesta asupra unei
posibile restaurări. Monarhul a scăpat însă din
captivitate și în 1648 a încercat reluarea
poziției sale prin forță, strângând din nou o
armată regalistă. Acest episod a stârnit furia lui
Cromwell față de Charles, iar după înfrângerea regaliștilor el a fost principalul
militant pentru execuția regelui.
Parlamentul încă dorea totuși o reinstaurare a regelui;prin intermediul New
Model Army Cromwell a reușit îndepărtarea celor ce doreau această rezolvare
într-un episod cunoscut drept Epurarea lui Pride. Înainte de ședința ce avea să
decidă soarta lui Charles, regimentul condus de colonelul Pride s-a instaurat pe
scările Parlamentului și nu a permis accesul celor ce doreau colaborarea cu
regele, pe baza unei liste făcute de Cromwell(aproximativ 100 din 150 de
parlamentari au fost în această situație);acest episod este considerat drept
singura lovitură de stat militară executată în istoria Angliei. Rămășițele
Parlamentului a decis condamnarea la moarte a regelui, ce a fost executat pe 30
ianuarie 1649.
-Commonwealth-ul, recucerirea Scoției și Irlandei și protectoratul-
După execuția lui Charles, Parlamentul a proclamat Insulele Britanice drept o
republică sub numele de Commonwealth. Irlanda și Scoția rămăseseră însă
ostile Angliei. Executarea regelui, ce provenea din dinastia Stuart – la origine
scoțiană – pornise un puternic sentiment pro-regalist în Scoția. În Irlanda,
tensiunile religioase explodaseră în 1641, când o rebeliune a romano-catolicilor
s-a terminat în masacrarea a mii de coloniști scoțieni și englezi protestanți din
Plantația de la Ulster,aceleași forțe catolice preluaseră controlul efectiv al
Irlandei.
 Cromwell a promulgat prin intermediul Parlamentului o lege ce decreta
toleranța religioasă pentru toate cultele în afară de romano-catolici, unitarieni și
atei pentru a satisface cererile liderilor New Model Army, cu ajutorul căruia va
porni la recucerirea totală a insulelor.
Prima vizată a fost Irlanda, împotriva căreia s-a pornit o campanie de recucerire
imediat după proclamarea Commonwealth-ului. Cromwell a condus campania
între 1649-1650, iar această perioadă a fost caracterizată de o desfășurare
sângeroasă. El ura irlandezii atât pentru susținerea Bisericii Catolice, cât și
pentru masacrul din 1641. Garnizoanele și populația civilă din Drogheda și
Wexford au fost masacrate, recucerirea totală a Irlandei a fost completată în
1653.Sub ordinele lui Cromwell s-a dus o politică de înlocuire a clasei nobiliare
catolice cu una formată din protestanți englezi și scoțieni.
Cromwell a fost nevoit să plece din Irlanda în 1650 deoarece scoțienii îl
proclamaseră drept rege pe Charles al II-lea, fiul regelui executat de acesta.
Astfel, el a pornit o invazie a Scoției și a fost aproape de a-l captura pe Charles
după bătălia de la Worcester. Sfârșitul recuceririi din 1651 nu a constat în
aceleași repercursiuni pentru scoțieni precum în cazul Irlandei, Cromwell având o
opinie mult mai bună față de prezbiterienii majoritari în nordul Insulelor.
Parlamentul devenise între timp din nou măcinat de conflicte interne, motiv
pentru care Cromwell îl dizolvă în 1653 și încearcă să guverneze prin intermediul
unor instituții create și controlate de el sub titlul de Lord-Protector. Acesta titlu i-a
fost setat pe viață prin intermediul ”Instrumentului Guvernării”, un document ce
avea să țină loc de constituție.
Cromwell a urmărit în timpul guvernării directe în fapt instaurarea unui regim
militar asupra Insulelor Britanice. El a instaurat generali ai New Model Army la
conducerea districtelor, și a comandat ranforsarea unei politici de puritanism
moral:au fost interzise printre altele luptele de cocoși, berăriile sau prostituția.
Lordul protector nu a avut
însă timp pentru reformarea
totală a Insulelor. A murit din
cauza septicemiei provocate
ca urmare a unei infecții
urinare netratate în 1658. El a
fost urmat de fiul său Richard,
acesta însă nu a avut vreo
susținere politică sau militară,
iar în mai 1659 a fost nevoit să
sfârșească protectoratul.
George Monck, guvernatorul englez al Scoției, a intrat în Londra în 1660 la
conducerea New Model Army și a reinstaurat Parlamentul cel Lung. Aceștia au
decis restaurarea monarhiei prin aducerea pe tron a lui Charles al II-lea.Drept
urmare, în 1661 rămășițele lui Cromwell au fost deshumate și supuse unui
proces simbolic de execuție postumă în ziua ce marca a 12-a aniversare a
regicidului.