5/3/2020 Karl Marx (1867): Capitalul, vol.

1 - Capitolul trei

şi y mase determinate de aur. Valorile mărfurilor sînt deci transformate

în cantităţi imaginare de aur de diferite mărimi, adică, în pofida
diversităţii corpurilor-marfă, sînt transformate în mărimi omonime, în
mărimi-aur. Ele se compară între ele şi se măsoară unele cu altele ca
diferite cantităţi de aur, şi de aici provine necesitatea tehnică de a le
raporta la o cantitate de aur fixată, ca unitate de măsură a lor. Această
unitate de măsură se transformă în etalon prin subdiviziune în părţi
alicote. Încă înainte de a deveni bani, aurul, argintul, arama posedă
asemenea etaloane în măsurile lor de greutate, de pildă pfundul
serveşte ca unitate de măsură, fiind, pe de o parte, subdivizat în uncii
etc., iar pe de altă parte multiplicat în chintale etc.54) Din această cauză,
în cadrul circulaţiei banilor de metal, denumirile existente ale
etalonului greutăţii reprezintă şi primele denumiri ale etalonului
banilor sau ale etalonului preţurilor.

Ca măsură a valorilor şi ca etalon al preţurilor, banii îndeplinesc

două funcţii cu totul diferite. Ei sînt măsură a valorilor ca întruchipare
socială a muncii omeneşti, iar etalon al preţurilor ca o anumită greutate
stabilită de metal. Ca măsură a valorii ei servesc pentru a transforma
valorile mărfurilor, atît de diferite, în preţuri, în cantităţi de aur
imaginare; ca etalon al preţurilor ei măsoară aceste cantităţi de aur.
Măsura valorilor măsoară mărfurile ca valori; etalonul preţurilor,
dimpotrivă, măsoară cantităţile de aur cu ajutorul unei cantităţi de aur,
şi nu valoarea unei cantităţi de aur prin greutatea alteia. Pentru etalonul
preţurilor este nevoie ca o greutate de aur determinată să fie fixată ca
unitate de măsură. Aici, ca şi în toate celelalte determinări de măsură
ale unor mărimi omonime, stabilitatea raporturilor de măsură este
hotărîtoare. Aşadar, etalonul preţurilor îşi îndeplineşte funcţia cu atît
mai bine cu cît aceeaşi cantitate de aur este folosită invariabil ca
unitate de măsură. Aurul poate servi ca măsură a valorilor numai
pentru că el însuşi este un produs al muncii, prin urmare o valoare
potenţial variabilă55).

Este evident, în primul rînd, că o schimbare a valorii aurului nu

afectează în nici un fel funcţia lui de etalon al preţurilor. Oricum ar
varia valoarea aurului, cantităţi diferite de aur rămîn întotdeauna în
acelaşi raport valoric unele faţă de altele. Dacă valoarea aurului ar
scădea cu 1000%, 12 uncii de aur ar continua să posede de 12 ori mai
multă valoare decît o singură uncie de aur, iar la stabilirea preţurilor nu
este vorba decît de raportul dintre diferite cantităţi de aur. Întrucît, pe
de altă parte, greutatea unei uncii de aur rămîne invariabilă atunci cînd
valoarea ei scade sau creşte, greutatea părţilor ei alicote este de
asemenea invariabilă, prin urmare aurul ca etalon fix al preţurilor

https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c03.htm 3/51
5/3/2020 Karl Marx (1867): Capitalul, vol. 1 - Capitolul trei

îndeplineşte întotdeauna aceeaşi funcţie, indiferent cum ar varia

valoarea lui.

Schimbarea valorii aurului nu afectează nici funcţia sa de măsură

a valorii. O asemenea schimbare afectează concomitent toate mărfurile
şi în consecinţă lasă neschimbate, caeteris paribus, valorile lor relative
reciproce, cu toate că acum acestea se exprimă în preţuri-aur mai
ridicate sau mai scăzute decît înainte.

Ca şi în cazul cînd valoarea unei mărfi se exprimă în valoarea de

întrebuinţare a altei mărfi, tot astfel la evaluarea mărfurilor în aur se
presupune doar că în momentul dat producerea unei anumite cantităţi
de aur costă o cantitate dată de muncă. În ceea ce priveşte mişcarea
preţurilor mărfurilor în general, sînt valabile legile dezvoltate mai sus
ale expresiei valorii relative simple.

Dacă valoarea banilor este constantă, o urcare generală a

preţurilor mărfurilor este posibilă numai dacă cresc valorile mărfurilor;
dacă valoarea mărfurilor este constantă, o asemenea creştere este
posibilă numai dacă valoarea banilor scade. Şi invers. Dacă valoarea
banilor este constantă, preţurile mărfurilor pot să scadă numai cu
condiţia ca valoarea mărfurilor să scadă; dacă valorile mărfurilor sînt
constante, o asemenea scădere nu este posibilă decît dacă valoarea
banilor creşte. De aici nu rezultă nicidecum că creşterea valorii banilor
determină întotdeauna o scădere proporţională a preţurilor mărfurilor,
iar o scădere a valorii banilor — o creştere proporţională a preţurilor
mărfurilor. Acest lucru este valabil numai pentru mărfuri a căror
valoare este constantă. Acele mărfuri, de pildă, a căror valoare creşte
concomitent şi în aceeaşi măsură cu valoarea banilor îşi menţin
aceleaşi preţuri. Dacă valoarea lor creşte mai încet sau mai repede decît
valoarea banilor, scăderea sau urcarea preţurilor lor este determinată de
diferenţa dintre mişcarea valorii lor şi mişcarea valorii banilor etc. Dar
să revenim la examinarea formei preţ. Din diferite cauze, denumirile
băneşti ale cantităţilor de metal de greutate determinată se separă
încetul cu încetul de denumirile lor iniţiale ca greutăţi. Dintre aceste
cauze, hotărîtoare din punct de vedere istoric sînt următoarele: 1.
Introducerea de bani străini la popoare mai puţin dezvoltate; în Roma
antică, de pildă, monedele de argint şi de aur au circulat la început ca
mărfuri străine. Denumirile acestor bani străini sînt diferite de
denumirile autohtone ale greutăţilor. 2. O dată cu creşterea avuţiei,
metalul mai puţin nobil este înlăturat din funcţia sa de măsură a valorii
de metalul mai nobil. Arama este înlăturată de argint, argintul de aur,
oricît ar contrazice această succesiune cronologia56) poetică43. De pildă,
lira sterlină a fost denumirea monetară pentru un pfund real de argint.
https://www.marxists.org/romana/m-e/1867/capitalul-vol1/c03.htm 4/51