EFECTUL FOTOELECTRIC EXTERN

Efectul fotoelectric extern a fost descoperit de Hertz in anul 1888 si consta

in eliberarea de electroni de catre o substanta iradiata cu lumina. Natura
particulelor emise in cazul efectului fotoelectric au fost determinate cu ajutorul
experientelor de deviatie in cimpuri electrice si magnetice de catre Lenard si
A.F.Ioffe, iar legile acestui efect au fost stabilite experimental.
I nterpretarea legilor efectului fotoelectric a fost data de A.Einstein, pe baza
teoriei cuantelor a lui Planck, introducind ipoteza suplimentara conform careia
lumina este formata din particule numite fotoni sau cuante de lumina, energia unui
foton fiind hν (cuanta de energie). El considera ca fotonii din fasciculul incident,
cu energia hν , interactioneaza cu electronii substantei iradiate si cedeaza acestora
energia. O parte din energia fotonului (Ws ), se consuma pentru scoaterea
electronului din substanta iradiata, de la diferite adincimi, iar partea care ramine
este preluata de catre electronul emis sub forma de energie cinetica. Daca energia
fotonului incident este mai mica decit lucrul de extractie al electronului din metal,
efectul fotoelectric nu se mai produce.
Definirea fenomenului fizic
Prin efect fotoelectric extern se intelege emisia de electroni de catre corpuri
sub actiunea radiatiilor electromagnetice. Exista si efect fotoelectric intern, care
consta in generarea unor noi purtatori de sarcina liberi in interiorul unui
semiconductor sub actiunea radiatiilor electromagnetice.
Energia unui foton este data de relatia lui Planck:

1
unde: h=6,625.10-34 Js este constanta lui Planck, iar ν – frecventa radiatiei
respective.
In procesul fotoelectric, fotonii vor fi absorbiti de electronii din interiorul
metalului. Fiecare electron nu poate absorbi decat un singur foton, primind astfel
energia data de relatia (1).
Daca ν> νprag, o parte din aceasta energie este utilizata pentru a invinge
bariera de potential, restul ramanand sub forma de energie cinetica
fotoelectronului. Astfel bilantul energetic fotoelectric este dat de relatia lui
Einstein:

unde A – lucrul mecanic de iesire a unui electron din metal.

Daca   energia cinetica devine zero si deci:

Daca  , nu se mai produce efect fotoelectric.

Efectul fotoelectric se studiaza cu ajutorul celulei fotoelectrice
T – TUB VIDAT
Q- FERERASTRA DE CUART
C – CATOD
A – ANOD
Catodul se ilumineaza cu un fascicul de radiatii monocromatice, emitand
astfel fotoelectroni, ce au energii cinetice diferite. Fotoelectronii a caror energie
cinetica indeplineste conditia W<eV (e fiind sarcina electronului) nu pot ajunge la
anod.
Ca urmare, o data cu cresterea potentialului V curentul anodic scade. Pentru
o anumita valoare V=Vb (potential de blocare) chiar si cei mai rapizi fotoelectroni
nu pot ajunge la anod si deci curentul fotoelectric se anuleaza. Energia cinetica
maxima Wmax a fotoelectronilor este data de relatia: