Sunteți pe pagina 1din 3

Tendinţe actuale şi de perspectivă în

organizarea producţiei

Competitivitatea în toate sectoarele economice este puternic influenţată de


capacitatea producătorilor de a se adapta la schimbările tehnologice şi la viteza de
obţinere a unui nou produs. Concurenţa tot mai acerbă şi dinamica pieţei sunt
principalii factori care determină producătorii să se adapteze cerinţelor pieţei, să
accepte evoluţia tehnică şi să acţioneze în direcţia schimbării şi a restructurării
fabricaţiei, alături de preocuparea constantă de creştere a calităţii produselor. De
aceea, noţiunea de flexibilitate constituie o caracteristică importantă a unui sistem
de fabricaţie.
Se respectă astfel cel mai important principiu de piaţă: a produce ceea ce
este necesar la momentul potrivit, la calitatea cea mai bună şi la costuri cât mai
scăzute. Din punct de vedere organizaţional, flexibilitatea se defineşte ca fiind
capacitatea unei organizaţii de a suferi schimbări fără dezorganizări majore.
Sistemele moderne avansate de fabricaţie sunt permanent supuse schimbării,
pentru a răspunde sarcinilor de fabricaţie actuale, diversificate tot mai mult, în
condiţiile respectării criteriilor de eficienţă şi competitivitate, devenind astfel
sisteme flexibile de fabricaţie.
Din punct de vedere organizaţional, flexibilitatea se defineşte ca fiind
capacitatea unei organizaţii de a suferi schimbări fără dezorganizări majore.
Sistemul flexibil de fabricaţie este un sistem de producţie capabil să se adapteze la
sarcini de producţie diferite, atât sub raportul formei şi al dimensiunilor, cât şi al
procesului tehnologic care trebuie realizat.
Un sistem de producţie flexibil trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- integrabilitate - proprietatea de a se încorpora într-un ansamblu, ca parte
integrantă;
-adecvare - proprietatea de a se conforma cu cerinţele sistemului;
-adaptabilitate - proprietatea de a se acomoda cu uşurinţă, de a fi flexibil;
-dinamism structural - proprietatea de a se putea modifica permanent, în
funcţie de noile sarcini impuse.
În realitate, nu există sisteme flexibile de fabricaţie care să atingă toate
aceste caracteristici în mod simultan. Practica evidenţiază trei stadii ale sistemelor
flexibile de fabricaţie, care diferă prin complexitate şi prin arie de cuprindere.
- Unitatea flexibilă de fabricaţie reprezintă, de regulă, o maşină complexă,
echipată cu o magazie multifuncţională, un manipulator care poate funcţiona în
regim automat;
- Celula flexibilă de fabricaţie este constituită din două sau mai multe unităţi
flexibile de prelucrare, dotate cu maşini controlate direct prin calculator;
- Sistemul flexibil de fabricaţie cuprinde mai multe celule de fabricaţie
conectate prin sisteme automate de transport, întregul sistem aflându-se sub
controlul direct al unui calculator care, pe de o parte, dirijează sistemul de
depozitare, echipamentele de măsurare şi de testare automată, iar pe de altă parte
asigură şi o coordonare totală a subsistemelor economice prin intermediul
calculatorului electronic.
Avantajele sistemelor flexibile de fabricaţie sunt:
- capacitate mare de adaptare la modificările survenite prin schimbarea
pieselor de prelucrat, obţinută doar prin modificarea programelor de calculator şi
nu prin schimbarea utilajelor;
- posibilitatea de a prelucra semifabricate în ordine aleatorie;
- autonomie funcţională pentru trei schimburi, fără intervenţia directă a
operatorului uman;
- utilizarea intensivă a maşinilor cu comandă numerică, a roboţilor şi a
sistemelor automate de transport şi control;
- posibilitatea de evoluţie şi perfectibilitate treptată în funcţie de necesităţile
de producţie.
Dezvoltarea sistemelor flexibile de fabricaţie şi introducerea robotizării
reprezintă direcţii noi de organizare, cu efecte importante asupra sistemelor de
producţie. Nivelul de automatizare al unui echipament tehnologic este cu atât mai
înalt cu cât prezintă o dependenţă mai redusă faţă de muncitor, atât pentru
executarea repetată a unei sarcini, cât şi pentru adaptarea sa de la o sarcină la alta.
Prin utilizarea calculatoarelor electronice, în ultimii ani s-au realizat sisteme
automate cu flexibilitate totală, aplicabile şi în producţia de unicate.
Un efect negativ al introducerii tehnologiilor robotizate îl constituie folosirea
numai în proporţie de 50-55% a fondului de timp al acestor tehnologii. Această
situaţie nu se datorează unor erori tehnologice privind construcţia sau modului de
operare al calculatorului, ci unei incorecte organizări şi conduceri ale unităţii de
producţie.
Concluzia care se desprinde este că pericolul modificărilor tehnologice nu
constă în efectul acestora asupra omului, ci mai curând în imposibilitatea acestuia
de a le recunoaşte şi de a le sesiza şi influenţa efectele. Introducerea robotizării are
ca efect şi modificarea situaţiei financiare a unităţii patrimoniale, modificându-i
volumul mijloacelor fixe, îmbunătăţind condiţiile de producţie, ceea ce conduce la
creşterea fiabilităţii sistemelor operative, de execuţie şi de conducere.