ACCIDENTELE

 Accidentul este efectul unei întâmplări; (o întâmplare care provoacă “vătămare”).

2.01. Cauzele apariţiei:

 care dispun de om (de voinţă) prin nerespectarea unor reguli sau deprinderi prin activităţile
unor persoane nepricepute, nepregătite;
şi
 imprevizibile (prin apariţia unor defecţiuni, incendii, calamităţi).
Deci: cauze  întâmplarea accident  traumatism.

Clasificare:
a) după gravitate:
1) uşoare – plăgi
– entorse
– luxaţii
– fracturi
– arsuri superficiale, de întindere mică
– intoxicaţii minore
2) medii – fracturi de coaste cu:
– hemotorax şi pneumotorax
– hemoragii
3) grave (traumatisme cranio-cerebrale, vertebrale, cu politraumatisme ori cu complicaţii).
4) extrem de grave (cu ruptură de cord, ruptură de nerv, secţiune de măduvă, cu traumatisme cranio-
cerebrale etc.).
b) mortale (prin strivire, prin decapitare).
c) după numărul de persoane afectate:
– 1-2 persoane = accident singular;
– 3-4 persoane = accident colectiv;
d) fără urmări;
e) accidente mutilante (cu invaliditate).
Urmărind criteriile care se impun de urgenţă în ajutorul medical pentru un accidentat, putem stabili cele 3
forme (ale ajutorului medical):
 autoajutor (singular);
 ajutor reciproc (de altă persoană);
 ajutor medical (cadru medical).
La locul accidentului pentru menţinerea funcţiilor vitale în cadrul măsurilor de prim ajutor sunt:
a) evaluarea accidentatului la prima vedere;
b) estimarea timpului scurs de la accident;
c) limitarea efectului produs de agentul primar;
d) efectuarea unui bilanţ lezional după criteriul vital;
e) stabilirea punctelor de intervenţie după criteriul vital;
f) măsuri de prim ajutor;
g) aprecierea eficienţei măsurilor întreprinse;
h) hotărârea evacuării accidentaţilor;
i) aprecierea evacuării, a locului şi a factorilor de risc evaluaţi în funcţie de mijlocul şi timpul de
transport.
În cazul în care este necesar a se acorda primul ajutor, în acelaşi timp, unui număr mare de accidentaţi,
trebuie făcut un triaj al cazurilor, în funcţie de starea fiecăruia, astfel:
- cazurile de primă urgenţă sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardio-respirator, hemoragii
mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de
şoc;
- cazurile din urgenţa a doua sunt reprezentate de accidentaţii cu hemoragii arteriale care pot fi oprite
prin garou, plăgi mari abdominale, amputaţii de membre şi mari distrugeri osoase şi musculare, accidentaţii care
şi-au pierdut cunoştinţa;
- cazurile din urgenţa a treia sunt reprezentate de accidentaţii cu traumatisme cranio-cerebrale,
vertebro-medulare şi de bazin, însoţite de fracturi şi de leziuni ale organelor interne, fracturi deschise, plăgi
profunde, hemoragii de tot felul;
- ceilalţi accidentaţi intră în categoria urgenţelor obişnuite.
 În funcţie de categoria de urgenţă se acordă primul ajutor şi se asigură transportul accidentaţilor.

Principiile ajutorului medical acordat bolnavilor accidentaţi.

Ajutorul medical impune următoarele principii:
A. Principii generale
 înlăturarea aglomerării şi evitarea panicii;
 evitarea manevrelor pripite şi periculoase;
 folosirea la un nivel înalt al prudenţei şi al logicii de care dispunem.
B. Principiile etapelor ajutorului medical necesare menţinerii funcţiilor vitale
Considerând aceste generalităţi într-o anumită ordine, remarcăm elementele pozitive – obligatorii (ca
jaloane deosebite în coordonarea acordării ajutorului medical), care trebuie aplicate în clipe, secunde în cazul
unui accident, după cum urmează:
1. informarea = (obţinerea tuturor datelor despre agentul cauzator de accident, despre victimă, despre
efectele produse de accident, despre zona organismului afectată de accident, despre leziunile simple ori
combinate provocate de accident, despre timpul epuizat de la producerea traumatismului până la momentul
acordării ajutorului medical);
2. scoaterea accidentatului din zona impactului = (din zona cauzatoare a traumatismelor);
3. crearea de condiţii victimelor, prin aşezarea în poziţii corespunzătoare = (pentru supravieţuire,
pentru a fi pregătite în vederea acţiunilor următoare de acordare a ajutorului medical);
4. examinarea stării generale a accidentatului = (conştienţa, puls, respiraţie, controlul şi coordonarea
segmentelor traumatizate, complicaţii etc.);
5. respiraţie artificială;
Trebuie să reţinem următoarele:
a) - Centrul organismului este inima – (pompa centrală).
- Capul, mâinile, picioarele, sunt la periferie (ţesuturile periferice).
- În craniu sunt componente ale sistemului nervos central doar cu „atribuţiuni“ centrale, însă ca „aşezare“
sunt la periferie.
b) Sistemul nervos se compune din:
• Sistemul nervos periferic (nervi – culeg informaţii);
• Sistemul nervos central – (putem arăta că aici are loc şi formarea arcului reflex) – care se compune din:
- măduva spinării (de la care pleacă rădăcinile nervoase);
- encefalul (creierul mare, creierul mic şi bulbul rahidian).
Astfel se face legătura între organism şi mediul exterior (sistem nervos al vieţii de relaţie) şi legătura
între organe (între aparate – ca fiind sistem nervos al vieţii vegetative (interne).
c) la plămâni prin capilarele alveolare O2 pătrunde în sânge, (formează oxihemoglobina) care transportă
O2 spre – cord care pompează spre: celulele din „Sistemul Nervos Central“ şi la ţesuturile periferice.
• oprirea respiraţiei (stopul respirator) şi:
- nu duce O2 la S.N.C.
- sângele preia O2 din depozitele periferice (de la ţesuturi) 3-5 min. pe care-l transportă la S.N.C. (la
celule), timp în care se impune respiraţia artificială (insuflaţii).
6. hemostaza (oprirea sângerării);
Hemostaza are 3 forme:
 spontană = (la sângerări uşoare, superficiale, care datorită elementelor de coagulare din
sânge, opreşte spontan scurgerea de sânge: - naturală, ori ajutate cu tratament - terapeutică – (calciu, vitamina
K, venostat etc.);
 provizorie (oprire temporară)
- prin aplicarea de pansament compresiv;
- prin digito-presiune; comprimare cu pumnul;
- prin garou (cu materiale specializate sau improvizate);
 definitivă (chirurgical – ligatură de vas).
Sfaturi practice:
 în cazul hemoragiei interne bolnavul este culcat, având aşezat capul în jos şi picioarele în sus, pentru a
proteja celule Sistemului Nervos Central.
 aşezarea garoului după leziunea vasului, astfel:
a) arterial (de ducere) (împins) (de la inimă către periferi); sângele este:
- roşu;
- cu oxigen;
- pulsează ritmic; (secuse), cu forţă (jet);
- garoul deasupra leziunii.
b) venos (de întoarcere), (de la periferie către inimă); sângele este:
- violaceu;
- cu CO2;
- curge continuu, lent;
- garoul sub leziune.