Oameni de cultură români-promotori ai credinţei creştine

Nicolae Iorga (1871-1940) a rămas ca un fenomen cultural fără precedent în

istoria noastră, prin cultura sa enciclopedică şi diversitatea domeniilor de cercetare.
A fost un istoric de mare erudiţie, publicist, dar şi om politic.
S-a născut la Botoşani pe 5 iunie 1871. A studiat atât în ţară, cât şi în
străinătate, în Franţa şi Germania. între 1894 şi 1940 va fi profesor la Catedra de
Istorie a Universităţii din Bucureşti, iar în 1897 a fost numit membru al Academiei
Române.
Ca politician, întreaga sa activitate s-a îndreptat spre realizarea idealului unităţii
naţionale, subliniind legăturile continue ce au existat între oamenii de pe ambii
versanţi ai Carpaţilor. A fost de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al
Instrucţiunii Publice, precum şi consilier regal.
Pe plan internaţional, marele cărturar s-a remarcat prin articole publicate în
reviste de specialitate în limbile franceză, engleză şi germană. Titlurile conferite de
Universităţile din Lyon, Paris, Geneva, Oxford, Vilnius, Roma, Bratislava şi Alger,
susţin acest lucru.
Cu trei ani înainte de a fi asasinat, în 1937, Iorga a fondat la Bucureşti, Institutul
de Studii Bizantine şi Institutul de Istorie Universală.
            Noutatea operei lui Nicolae Iorga constă în integrarea istoriei românilor în
cadrul istoriei universale. Dragostea faţă de trecutul neamului, l-au determinat să se
oprească în foarte multe oraşe şi sate din ţară pentru că, spunea el, fiece loc de pe
pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie
şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. Dovadă în acest sens stau cele zece volume din
Istoria românilor.
            Opere sale reprezenative sunt: Istoria literaturii religioase a românilor până la
1688, Istoria lui Ştefan cel Mare, Oameni cari au fost, Istoria literaturii româneşti
contemporane.
În cadrul unei conferinţei ţinute la Iaşi, în sala Teatrului Naţional, Nicolae Iorga a
demonstrat că Ortodoxia este parte componentă a civilizaţiei româneşti.
 A fost asasinat de legionari pe o mirişte din apropierea comunei Strejnic, de lângă
Ploieşti, în anul 1940.
Nae Ionescu (1890 - 1940), născut pe data de 4 iunie 1890 la Brăila, a fost
cunoscut ca mentor al generaţiei de intelectuali români interbelici şi ca gânditor
profund creştin. Timp de 20 de ani, cât a fost profesor de logică, metafizică, teoria
cunoştinţei şi filosofia religiei, Nae Ionescu a expus o filozofie creştină cu rădăcini în
tradiţia ortodoxă.
Din cauza convingerilor sale politice, după 1934 a trecut printr-o perioadă de
grea încercări, fiind arestat şi apoi înlăturat de la Universitate.
Fiind cel mai influent om politic din acea perioadă, el a format elita intelectuală
românească din perioada interbelică: Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Ţuţea,
Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Octav Onicescu.
Opera sa e bazată pe Tradiţia Bisericii, având rolul de a sublinia rolul important
al Bisericii în refacerea noului stat român după cele două Războaie Mondiale. El a
susţinut ideea conform căreia creştinismul face parte integrală din fiinţa noastră
naţională.
Potrivit lui Nae Ionescu, omul nu e simplă existenţă trecătoare, înzestrată cu
raţiune, ci o persoană definită ca „chip a lui Dumnezeu". Iar Dumnezeu nu e, pentru
acest mare profesor, divinitatea anonimă a filozofiei theiste sau deiste, ci Tatăl nostru
Cel din ceruri.
Opere reprezentative: Istoria logicii, Introducere în logică, Filosofia religiei, Soluţii
filosofice în problema Dumnezeirii (teism, panteism, deism, ateism), Psihologie a
gândirii, Teoria cunoaşterii metafizice, în toate simţindu-se profunda gândire creştină.
După mai multe arestări şi eliberări, pe 15 martie 1940, Nae Ionescu a murit la
locuinţa sa de la Băneasa, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Petre Ţuţea (1902-1991), născut într-o familie de preoţi ortodocşi, pe data de 6
octombrie 1901, în Boteni-Muscel, a fost o personalitate complexă şi enciclopedică.
Se va implica în viaţa spirituală, culturală şi politică a timpului, fiind prieten al lui
Nae Ionescu şi al celor formaţi la şcoala lui: Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea
Vulcănescu, Constantin Noica.
 Toată viaţa lui a fost o propovăduire a valorilor spirituale creştin-ortodoxe şi a iubirii
pentru neamul românesc. Susţinea mereu, argumentat şi imbatabil, că poporul
român este una din minunile lui Dumnezeu în mersul Său prin Univers.
Singurele repere de neclintit ale lui Petre Ţuţea au fost Dumnezeu şi poporul
român, dovedind prin asta că a fost nu numai credincios, dar şi un mare patriot.
Pentru el, e atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl
scot din impas. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul
român nu poate fi înfrânt.
Demersul său intelectual a fost întru totul integrat Ortodoxiei.
Dintre operele sale reprezentative, enumerăm: Bătrâneţea şi alte texte filosofice,
Omul -tratat de antropologie creştină, 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea.
            Din cauza convingerilor sale politice, regimul comunist avea să-1 condamne
la 13 ani de detenţie (1948-1953; 1956-1964) în penitenciarele din Bucureşti, Jilava,
Ocnele Mari, Aiud.