CAPITOLUL 8

Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

8.1 Gestiunea financiară pe termen scurt - obiective și conținut

Administrarea resurselor financiare pe termen scurt este secţiunea cea
mai importantă a gestiunii financiare a întreprinderii, datorită ponderii
semnificative pe care o deţin activele şi pasivele circulante în totalul bilanţului și
faptului că profitul are ca sursă principală de formare această activitate. Din
activitatea eficientă de exploatare se degajă sumele care contribuie la sporirea
capitalurilor proprii.
Obiectivul urmărit în gestiunea exploatării este unul comun pentru teoria
financiară, fiind reprezentat de creşterea rentabilităţii activităţii, în condiţii de
diminuare a riscului. Întrucât este dificil de coordonat activitatea pe termen scurt
sub un astfel de obiectiv general este necesară găsirea unor formulări
echivalente. Astfel, armonizarea relaţiei rentabilitate-risc se realizează, în
principal, în cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante şi resursele
de finanțare pe termen scurt. Obiectivul sub care se va acţiona în acest sens
este maximizarea rentabilităţii medii pe unitatea de risc.
Pentru înţelegerea și exprimarea matematică a fenomenului se vor trata în
continuare cele două aspecte fundamentale, risc și rentabilitate, la nivelul
activelor și resurselor temporare.
a) Rentabilitatea activelor circulante presupune:
- realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante.
Creşterea volumului aprovizionării, producţiei şi desfacerii este însoţită în
general, de o sporire a activelor circulante;
- gestionarea eficientă a resurselor astfel încât ritmul de evoluție a cifrei de
afaceri (producţiei) să îl depăşească pe cel al activelor circulante;
- sporirea vitezei de rotație întrucât conduce la reducerea volumului activelor
circulante. Încetinirea vitezei de rotaţie atrage după sine o creştere a activelor
circulante, o imobilizare (blocare) de fonduri, reducând eficienţa utilizării
capitalurilor;
- în situațiile în care nu este posibilă creșterea cifrei de afaceri datorită restricțiilor
existente pe piețele de desfacere, se urmărește reducerea cheltuielilor. Deși nu
reprezintă un scop în sine, scăderea cheltuielilor are un dublu efect, determinând
creşterea rentabilităţii şi diminuarea volumului activelor circulante;
- creşterea gradului de lichiditate al activelor pe termen scurt, acțiune ce permite
degajarea unor capitaluri temporare ce pot fi plasate mai rentabil în alte forme de
plasament.
b) Rentabilitatea resurselor temporare presupune:
- reducerea costurilor capitalurilor necesare pe termen scurt;
- creşterea ponderii surselor atrase, a decalajelor de plăţi favorabile ce rezultă
din datoriile către furnizori, salariaţi, stat etc.
c) Riscul activelor circulante se poate diminua prin:
- eliminarea ruperii de stoc sau a întreruperilor accidentale în aprovizionare,
producție și livrare;
- asigurarea lichidităților pentru efectuarea plăților curente;
Finanțele întreprinderii 83

- constituirea unui stoc de siguranţă, soluție care determină o creştere a

costurilor de exploatare şi implicit o diminuare a rentabilităţii.
d) Riscul resurselor temporare presupune:
- reducerea sau eliminarea deficitului de capitaluri temporare solicitate de ciclul
de exploatare;
- creşterea autonomiei financiare a ciclului de exploatare;
- constituirea la nivelul pasivelor circulante, a unui fond de rulment reprezentând
surplusul de resurse permanente, necesar pentru a pune în siguranţă echilibrul
financiar pe termen scurt (tabelul 8.1).
Tabelul 8.1
NEVOI CAPITALURI
Imobilizări Capitaluri permanente
Active circulante: FRN
- Stocuri; Pasive circulante:
- Creanţe; - Datorii de exploatare;
- Active de trezorerie. - Datorii în afara exploatării;
- Pasive de trezorerie.

Gestiunea ciclului de exploatare cuprinde două activităţi principale:

- stabilirea necesarului de active circulante;
- determinarea surselor de finanţare.
Spre deosebire de imobilizări, activele circulante au o lichiditate mai mare
oferind întreprinderii posibilitatea acoperirii operative din încasări a datoriilor, a
efectuării unor plasamente de trezorerie şi a păstrării unor rezerve lichide în
conturile bancare. Alegerea nivelului activelor circulante şi a modului de finanţare
al acestora este legată de atitudinea conducerii întreprinderii privind optimizarea
relaţiei rentabilitate-risc.
Raportul dintre vânzări şi nivelul activelor circulante este specific fiecărei
întreprinderi. În funcţie de acest raport se pot identifica trei politici de gestiune ale
ciclului de exploatare. În fapt, reprezintă o manieră teoretică de a segmenta
lucrurile pentru o mai bună înțelegere a lor. Pe lângă acestea există teoretic, o
infinitate de politici de gestiune, fiecare având efecte diferite asupra rentabilităţii
şi riscului pe termen scurt. În funcţie de opţiunile conducerii întreprinderii se
poate opta pentru una din următoarele politici:
- politica defensivă;
- politica ofensivă;
- politica echilibrată.
Politica defensivă, prezentată în figura 8.1.a este caracterizată prin
aversiune faţă de risc. Este adoptată, în general, de managerii prudenţi care îşi
propun realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate. Aceștia nu
acceptă riscul ruperii de stoc chiar în detrimentul unei rentabilităţi mai moderate,
astfel încât, pentru orice creştere a cifrei de afaceri sunt preocupaţi de sporirea
mai rapidă a stocurilor, în măsură să asigure continuarea activităţii de exploatare.
Politica ofensivă (figura 8.1.b), indiferentă faţă de risc este promovată de
managerii care doresc realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Aceştia
sunt dispuşi să accepte riscuri mari legate de insuficiența stocurilor, lipsa de
84 Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

CA CA

Ac Ac
a b
CA

Ac
c
Fig. 8.1 Politici de gestiune pe termen scurt
lichidităţi, întreruperea temporară a producției mizând pe rentabilitatea mult mai
ridicată a accelerării rotaţiei și a creşterii gradului de lichiditate.
Politica echilibrată (figura 8.1.c) armonizează relaţia contradictorie dintre
rentabilitate şi risc pe termen scurt. Potrivit acestei politici, creşterea volumului
activităţii (cifrei de afaceri) se realizează cu un stoc curent de mărime
corespunzătoare cifrei de afaceri noi.
În raport cu riscul asumat se întâlnesc manifestări diferite de
comportament și în privinţa pasivelor circulante. Într-o politică agresivă finanţarea
activelor circulante se bazează numai pe resursele temporare ce pot fi mobilizate
(datorii de exploatare, credite bancare pe termen scurt) care au costuri de
procurare mici, dar care prezintă nesiguranţă în reînnoirea lor (costă mai puțin
însă este o politică riscantă).
Într-o politică defensivă se urmărește finanţarea activelor circulante, în
principal, din resurse permanente (fondul de rulment net) caracterizate prin
costuri de procurare mai mari. Se reduce astfel riscul de reînnoire a creditelor şi
de creştere a ratei dobânzii (costă mai mult însă este o politică prudentă).
O politică neutră presupune sincronizarea scadenţele activelor şi pasivelor
pe termen scurt. Rentabilitatea şi riscul ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor
circulante, având sensuri contrare, se neutralizează într-o oarecare măsură.
Această politică se bazează pe un fond de rulment necesar, la nivelul unei
creşteri minime a necesarului de fond de rulment, urmărind ca fluctuaţiile
acestuia să fie acoperite din surse temporare.
Din analiza structurală a activelor circulante se poate observa că acestea
conţin o parte permanentă legată de evoluţia viitoare a cifrei de afaceri şi o parte
fluctuantă în funcţie de conjunctură şi variaţiile sezoniere.
Finanțele întreprinderii 85

8.2 Determinarea necesarului de finanţare al exploatării

8.2.1 Metode de determinare a necesarului de finanţare al exploatării

În literatura de specialitate au fost fundamentate două categorii de metode
pentru rezolvarea problemei necesarului de finanţare al activităţii de exploatare
(NFE):
- metode analitice;
- metode sintetice.
Ambele categorii au ca indicatori de fundamentare costurile exploatării sau
cifra de afaceri, previzionate pentru perioada următoare, după cum se poate
observa în figura 8.2. Determinarea NFE, pe baza costurilor exploatării este
justificată prin faptul că nevoia de capitaluri pentru procurarea şi deţinerea
activelor circulante este determinată de cheltuielile de achiziţie, manipulare şi
transport al materialelor, fabricaţia şi livrarea produselor finite.
Determinarea NFE pe baza cifrei de afaceri este motivată de nevoia
recuperării operative a capitalurilor avansate pentru procurarea şi deţinerea
stocurilor de active circulante.

Metode de determinare a NFE

Analitice Sintetice
(bazate pe elemente de active (bazate pe total active circulante)
circulante)

Pe baza costurilor Pe baza cifrei de Pe baza costurilor Pe baza cifrei de

exploatării afaceri exploatării afaceri

Fig. 8.2 Metode de determinare a NFE

Metodele analitice presupun determinarea mărimii NFE pe elemente de

stocuri de materii prime şi materiale, produse în curs de fabricație sau finalizate.
La fiecare stoc calculul analitic se desfăşoară pe materiale sau produse. Întrucât
presupun mai multe calcule sunt admise următoarele ipoteze simplificatoare:
- se folosesc pentru determinarea nevoii de finanţare medie anuală a stocurilor,
urmând ca, pentru nevoia trimestrială de finanţare să se folosească metodele
sintetice;
- se utilizează numai pentru fundamentarea nevoii de finanţare, în situaţii de
modificări structurale considerabile ale activităţii: înfiinţare, dezvoltare, fuziune și
reorganizare.
Metodele sintetice presupun determinarea necesarului de capitaluri
circulante pe totalul acestora, în funcţie de volumul planificat al activităţii de
exploatare şi viteza de rotaţie înregistrată în exerciţiul anterior. Sunt însoțite de
relații de calcul mai simple și sunt utilizate în perioadele de stabilitate economică
sau dacă activitatea întreprinderii nu este perturbată de evenimente majore.
Frecvent se folosesc modele liniare de proporţionalitate directă a mărimii
financiare a stocurilor, în raport cu volumul de activitate. Pentru a corecta
86 Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

această liniaritate se introduc în calcul anumiţi coeficienţi de corelaţie a evoluţiei

activelor circulante în raport cu producţia. O altă alternativă este constituită din
utilizarea metodelor neliniare (probabilistice), pe baza legilor statistice ce s-au
manifestat în evoluţia activelor circulante, în corelaţie cu volumul de activitate.

8.2.2 Metode analitice de determinare a necesarului de finanţare

Metode analitice bazate pe costurile exploatării

Pornesc de la elementele de cheltuieli care caracterizează fiecare fază a
ciclului de exploatare (achiziţie materii prime și materiale, fabricaţie, vânzare și
încasarea creanțelor) şi de la timpul între două reconstituiri consecutive ale
stocurilor exploatării.
Cheltuielile exploatării sunt previzionate pe perioada de gestiune
considerată prin bugetele exploatării (trimestru, an). Se are în vedere ritmul
avansării capitalurilor băneşti în acoperirea acestor cheltuieli sau ritmul
recuperării lor prin consumarea stocurilor. Astfel, cheltuielile materiale pentru
stocul curent, se corectează cu un coeficient k egal cu 0,5 datorită consumării
treptate a stocurilor de la nivelul maxim din prima zi a aprovizionării până la
nivelul minim din preziua unei noi aprovizionări.
În mod asemănător, cheltuielile de fabricaţie se ajustează cu un coeficient
cuprins între 0,5 şi 1 în funcţie de ritmul de alocare a capitalurilor băneşti în
formarea stocurilor de produse în curs de fabricaţie, pornind de la costul
materialelor trecute în ciclul de prelucrare şi terminând cu costul de fabricaţie al
produselor.
Timpul între două reconstituiri ale stocurilor este o înregistrare statistică a
vitezei de rotaţie anterioară a stocurilor. Se determină frecvent ca medie
aritmetică (simplă sau ponderată) a duratelor înregistrate în perioada anterioară,
între două reconstituiri succesive de stocuri.
Astfel, necesarul de finanţat al exploatării se determină în general cu
relaţia:
Cheltuieli de exploatare anuale
NFE = ∙t,
360
cheltuieli de exploatare
în care reprezintă cheltuielile de exploatare zilnice;
360
t durata rotaţiei.
Dacă se urmărește planificarea trimestrială a necesarului de finanțare,
atunci relația anterioară devine:
Cheltuieli de exploatare trimestriale
NFEtrim = ∙t
90
Necesarul de finanțare al exploatării se va determina analitic însumând
următoarele elemente de stocuri:
- materiale semnificative;
- produse semnificative în curs de fabricație;
- produse finite semnificative;
- produse vândute și neîncasate.
Finanțele întreprinderii 87

Metode analitice bazate pe cifra de afaceri

În cazul metodelor bazate pe cifra de afaceri se pleacă de la relaţia dintre
NFE şi cifra de afaceri. Elementele fundamentale sunt cifra de afaceri
previzionată în bugetul vânzărilor şi durata rotaţiei celor patru categorii de
stocuri. Astfel NFE anual se determină potrivit relaţiei:
CA
NFE = ∙R ,
360 c
în care CA cifra de afaceri anuală previzionată;
Rc rată cinetică ce exprimă durata rotaţiei activelor circulante în raport cu
cifra de afaceri.
Dacă se urmărește calculul necesarului de finanțare trimestrial atunci
relația anterioară devine:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc ,
90
în care CAtrim cifra de afaceri trimestrială previzionată.
Necesarul trimestrial se determină pe fiecare categorie de stoc, în funcţie
de ratele cinetice specifice determinate anterior.

8.2.3 Metode sintetice de determinare a necesarului de finanţare

Metodele sintetice au un grad de sinteză mai mare și ca urmare se
folosesc pentru determinarea necesarului de finanţat, anual sau trimestrial, al
exploatării. Elementele de fundamentare sunt bazate tot pe relaţia de
proporţionalitate dintre activele circulante şi costurile exploatării sau cifra de
afaceri. Astfel, sunt bazate pe:
a) Viteza de rotaţie în funcţie de costuri;
b) Activele circulante ce revin la 1000 lei producţie fabricată;
c) Rata cinetică de rotație a activelor circulante.

a) Viteza de rotaţie în funcţie de costuri este o sinteză a metodelor analitice

bazate pe costuri. Necesarul de finanţat trimestrial, pe total active circulante, se
determină în funcţie de producţia fizică trimestrială previzionată, costul complet
unitar antecalculat şi durata rotaţiei din perioada precedentă.
Qtrim ∙c
NFEtrim = ∙dr ∙(1-k),
90
în care Qtrim producția trimestrială;
c cost complet unitar antecalculat;
dr durata rotației în perioada precedentă;
k coeficient de accelerare a rotației activelor circulante prin costul
producției.
Viteza de rotaţie se calculează pe baza costului producţiei fabricată, în
anul precedent şi a soldului mediu al activelor circulante din același an. Se
ajustează în funcţie de elementele previzibile ale anului de plan.
Ac
Dr = ∙360
Qf
în care Ac soldul mediu al activelor circulante din anul precedent;
Qf producția fabricată în anul precedent.
88 Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

b) Activele circulante la 1000 lei producţie fabricată (Ac/1000) reprezintă un

coeficient de proporţionalitate specific anului precedent. Pentru ca acesta să fie
reprezentativ, din activele circulante luate în calcul se scad cele supranormative.
Necesarul trimestrial de active circulante se determină cu relația:
Ac
NFEtrim = Qtrim ∙c∙ ∙4∙(1-k)
1000
A
în care c active circulante la 1000 lei producție fabricată.
1000
c) Rata cinetică specifică pentru toate activele circulante se determină în raport
cu cifra de afaceri din anul precedent:
Ac
Rc = ( ) ∙360
CA
în care Rc rata cinetică a activelor circulante.
Necesarul trimestrial de active circulante se determină cu relația:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc ∙(1-k),
90
în care k coeficient de accelerare a rotației activelor circulante în raport cu cifra
de afaceri.

8.3 Finanţarea ciclului de exploatare

Decizia de finanţare a ciclului de exploatare finalizează echilibrul dintre
necesarul de finanţare al activelor circulante şi sursele mobilizate pentru
finanţarea acestuia. Întrucât NFE a fost dimensionat anterior, în continuare sunt
prezentate sursele de finanţare ale ciclului de exploatare:
- proprii;
- atrase;
- împrumutate.
Alegerea unei surse sau a unei combinaţii se va face în condiţii de
optimizare a relaţiei rentabilitate-risc.

8.3.1 Surse proprii de finanţare

Ciclul de exploatare solicită, datorită reînnoirii continue a stocurilor şi
creanţelor, o nevoie de capital permanentă. O astfel de sursă de finanțare a fost
delimitată în capitolul trei, în etajul superior al bilanțului financiar, sub forma
fondului de rulment net. Acest excedent reprezintă o marjă de siguranţă pentru
activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă sigură de capital, mobilizată
pe termen lung, pentru care nu există preocupare în a fi reînnoită.
Fond de rulment net (FRN) = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizări
Fond de rulment propriu (FRP) = Capitaluri proprii - Imobilizări
Fond de rulment împrumutat (FRÎ) = Fond de rulment net - Fond de rulment
propriu
Caracterul reînnoibil al stocurilor şi creanţelor pe de o parte şi al datoriilor
de exploatare pe de altă parte, face ca nevoia netă de capitaluri pentru
finanţarea ciclului de exploatare să se manifeste la nivelul diferenţei dintre NFE şi
datoriile de exploatare, deci al necesarului de fond de rulment (NFR):
NFR = NFE - Datorii de exploatare
Finanțele întreprinderii 89

Pentru acestă nevoie permanentă suplimentară ar trebui să existe un fond

de rulment acoperitor (care să permită degajarea unor trezorerii nete pozitive la
sfârşitul exerciţiului viitor). Mărimea fondului de rulment pentru anul viitor se
poate aprecia în funcţie de previziunile bugetului investiţiilor şi ale bugetului
producţiei. Fiind o sursă permanentă şi stabilă de capital pentru anul de plan,
fondul de rulment va avea o mărime constantă pentru fiecare trimestru al anului
de previziune.

8.3.2 Surse atrase de finanţare

Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe
sursele temporare atrase de la terţi în intervalul cuprins între momentul
constituirii datoriilor (intrarea şi recepţia materialelor, prestarea manoperei,
înregistrarea impozitelor etc.) şi cel al scadenţei plăţii. Întrucât activele circulante
prezintă anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumită
durată de lichiditate), vor admite în compensare decalaje de plăţi favorabile
(caracterizate de o durată de exigibilitate). În consecință, se urmăreşte echilibrul
între durata de lichiditate a activelor circulante şi scadenţa datoriilor de
exploatare.
O gestiune eficientă a pasivelor temporare ar fi aceea care realizează un
volum al decalajelor de plăţi superior celor de încasări. Obiectivul este justificat
întrucât datoriile întreprinderii către terţi reprezintă până la scadenţa lor, surse de
capital atrase gratuit, iar decalajele de încasări reprezintă capitaluri interne
atrase gratuit de către clienţi.
Caracterul neoneros al datoriilor ar determina trezorierul întreprinderii să
crească atât mărimea lor, cât şi intervalul cuprins între apariţia şi plata acestora
însă, depăşirea termenelor legale de plată privind obligaţiile fiscale fiind însoţită
de amenzi şi penalităţi semnificative, întreprinderile sunt tentate să amâne
datoriile către furnizori. Pe ansamblu, efectele decalajelor de încasări şi plăţi se
vor concretiza în încetinirea rotaţiei capitalurilor, cu consecinţe nefavorabile
asupra rentabilităţii acestora.
Metodologia de previzionare a surselor atrase impune gruparea lor în două
categorii:
- datorii cu sold zilnic crescător până în ziua plăţii şi cu termene fixe de plată. În
această grupă se includ datoriile rezultate din salarii, impozite pe salarii,
contribuţii la asigurări sociale, datorii către furnizorii de utilități etc.
- datorii cu sold variabil şi cu termene de plată variabile pe parcursul unei luni de
zile. Acestea se referă la datoriile faţă de furnizorii de materii prime, materiale,
piese de schimb etc. precum şi la cele privind constituirea de rezerve, garanţii
pentru plata concediilor, mentenanță etc.
Resursele din prima categorie se fundamentează printr-o metodă analitică
ce presupune însumarea soldurilor zilnice, parcurgând următoarele etape:
1) Alegerea trimestrului cu activitate minimă, iar calculul se va face pe o singură
lună din acest trimestru. Nivelul minim al pasivelor calculate pentru acest
trimestru se vor regăsi cu siguranţă de-a lungul întregului an;
2) Determinarea datoriilor medii zilnice pe fiecare element, prin raportarea
obligaţiilor trimestriale la numărul de zile dintr-un trimestru (90 zile);
90 Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

3) Determinarea soldurilor iniţiale la începutul lunii de calcul din trimestrul cu

activitate minimă. Acest sold iniţial depinde de zilele de plată stabilite pentru
fiecare datorie de exploatare şi de modalitatea de plată imediată sau amânată.
Sintetizând se poate afirma că sporirea vitezei de rotaţie a activelor
circulante are ca efecte creşterea rentabilităţii activității de exploatare și
degajarea unor resurse financiare. Încetinirea vitezei de rotaţie a activelor
circulante determină blocarea de capitaluri temporare și o lipsă de lichidităţi.
Pentru stabilirea resurselor ce sunt degajate de creșterea vitezei de rotație pot fi
folosite mărimi absolute şi relative.
Degajarea absolută = Ac1 - Ac0 ,
în care Ac0 activele circulante precedente;
Ac1 activele circulante curente.
(Dr1 – Dr0 )∙CA1
Degajarea relativă = ,
360
în care Dr0 durata rotației din anul precedent;
Dr1 durata rotației din anul curent;
CA1 cifra de afaceri din anul curent.

8.3.3 Surse împrumutate

Întreprinderile pot utiliza pentru finanțarea activității pe termen scurt
împrumuturi, concretizate prin contractarea de credite bancare. Relaţiile de credit
ale întreprinderilor cu banca sunt, de regulă, reciproce în sensul că acestea,
având deschise conturi bancare, contribuie la formarea unor capitaluri pe care
banca le foloseşte pentru acordarea de credite.
În literatura de specialitate se întâlnesc, la nivelul surselor împrumutate,
numeroase criterii de clasificare cele mai importante fiind:
a) În funcţie de tipul creditului:
- Credit comercial în care obiectul îl constituie transmiterea de capital de
împrumut sub formă de marfă, respectiv vânzarea pe datorie a mărfurilor fără ca
în acel moment să fie transmisă suma echivalentă de la cumpărător la vânzător.
Subiectele sunt agenți economici din diferite ramuri ale economiei care se
împrumută reciproc.
- Credit bancar în care obiectul îl constituie transmiterea de capital împrumutat
sub formă bănească. Subiectele sunt băncile în calitate de creditori și
întreprinderile, populația sau statul, având rolul de debitori.
- Credit obligatar. Reprezintă operațiuni de credit în care parteneri sunt instituțiile
statului sau întreprinderi mari în calitate de debitori care emit obligațiuni și
creditorii care cumpară aceste titluri de valoare cu scopul obținerii unui venit
sigur.
- Credit ipotecar. Este destinat activității imobiliare și reprezintă una din cele mai
importante categorii de credit în economia de piață. Presupune o convenție între
creditor și debitor în care se prevede: proprietatea care servește ca garanție a
rambursării împrumutului, condițiile de rambursare, scadențele, rata dobânzii,
penalitățile în caz de rambursare anticipată, circumstanțele prin care
nerespectarea condițiilor de împrumut poate conduce la pierderea proprietății.
- Credit de consum. Este acordat pe termen scurt sau mediu persoanelor fizice
Finanțele întreprinderii 91

având ca destinație acoperirea valorii bunurilor și serviciilor achiziționate. Creditul

de consum contribuie în mod direct la creșterea nivelului de trai a unei părți
importante a populației, întrucât permite accesul cumpărătorilor cu venituri mici la
bunuri de folosință îndelungată cu valoare mare.
b) În funcţie de calitatea debitorului:
- credite acordate persoanelor fizice: credite pentru locuinţe, credite personale,
credite pentru consum ș.a.
- credite acordate persoane juridice: credite de exploatare, credite de trezorerie,
credite de finanţare a mărfurilor sezoniere, credite de leasing ș.a.
c) În funcţie de calitatea participanţilor la relaţia de credit:
- credit privat, în care ambele părţi implicate sunt subiecte de drept privat
(persoane fizice şi juridice);
- credit public caracterizat prin faptul că părţile implicate sunt subiecte de drept
public.
d) După obiectul creditului: credit în bunuri sau în mărfuri, credit în numerar sau
prin înscriere în cont.
e) După modalitatea de garantare a creditului:
- credit real ce are o garanţie reală;
- credit personal legat de calitatea umană a debitorului, fiind garantat cu
răspunderea morală a acestuia.
f) Din punct de vedere al întinderii drepturilor creditorului:
- credit denunţabil în care creditorul are dreptul să ceară, fără avizarea prealabilă
a debitorului, rambursarea creditului înainte de scadenţă;
- credit nedenunţabil, creditorul poate cere rambursarea creditului numai la
scadenţa acestuia, dinainte stabilită;
- credit legat în care sunt îndeplinite mai multe condiții ce servesc exclusiv
finanțării unui contract privind furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui
serviciu și constituirea unei unități economice;
g) După modul de rambursare:
- credit rambursabil prin anuităţi constante;
- credit rambursabil prin amortizări constante;
- credit rambursabil integral la scadenţă.
h) După perioada de creditare:
- credit pe termen scurt, până la un an, folosit pentru activitatea economică
curentă;
- credit pe termen mijlociu cuprins între 1 și 3 ani;
- credit pe termen lung, peste 3 ani, utilizat pentru investiţii.
i) După locul de domiciliere:
- credit intern domiciliat în ţară;
- credit extern domiciliat în străinătate.
Creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor pot fi:
- credite de exploatare pentru acoperirea cheltuielilor din activitatea curentă;
- credite de trezorerie, acordate pe termen scurt sau foarte scurt, destinate
acoperirii deficitului neprevăzut de numerar, generat de necorelarea încasărilor
cu plăţile. Prezintă anumite avantaje cum ar fi: conversia imediată a creanţelor la
termen în numerar generând continuitate în activitatea întreprinderii, soluţionarea
92 Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

rapidă a cererilor primite, structură simplă de garantare (cesionare facturi, girare

bilete la ordin etc).
- credite de prefinanţare acordate în special întreprinderilor care produc mărfuri
sezoniere, pe stoc sau produse cu ciclu lung de fabricație.
- credite pe termen scurt pentru proiecte de investiţii ce urmăresc reînnoirea
echipamentelor existente.
Din punct de vedere al tehnicilor de acordare pot fi identificate:
a) Credit acordat prin cont curent, ce presupune existenţa unei linii de creditare.
Contul curent este principalul produs financiar destinat administrării
disponibilităților bănești ale întreprinderii. Este utilizat pentru depozitarea la
vedere a sumelor, efectuarea de operațiuni de plăți și încasări, transferuri
intrabancare precum și alte tipuri de operațiuni bancare.
Linia de credit reprezintă sistemul general de acordare a creditelor ce
presupune stabilirea unui plafon maxim al creditelor acordate. Există mai multe
forme ale liniei de credit:
- linie de credit provizorie în care banca poate cere oricând acoperirea debitului.
Este puțin utilizată întrucât este cea mai puțin avantajoasă pentru debitor;
- linia de credit confirmată, mai avantajoasă decât cea provizorie, are la bază un
acord scris cu clauze precis determinate;
- linia de credit revolving este cea mai avantajoasă și reprezintă modalitatea
curentă de creditare. În acest caz, plafonul maxim al creditului se împarte în mai
multe tranșe, iar condițiile generale de acordare a creditelor se stabilesc la
momentul deschiderii liniei de credit. Întreprinderea primește prima tranșă în
baza liniei deschise, eliberarea următoarelor tranșe realizându-se automat, cu
condiția rambursării tranșelor anterioare.
b) Credit pe baza de document, cel mai important dintre acestea fiind warantul.
Este un document care certifică existența mărfurilor într-un depozit (port, vamă)
ce permite transmiterea proprietății, fiind utilizat pentru obținerea și garantarea
creditului bancar.
c) Credit acordat prin conturi separate de împrumut;
d) Credit acordat sub formă de avansuri în cont (contul este autorizat să aibă
sold debitor în limita unui plafon aprobat anterior);
e) Credit acordat sub formă de lichidităţi (creditarea contului de bază al clientului
se face cu suma totală a creditului aprobat);
f) Credit de plăţi (presupune achitarea directă din credit a plăţilor dispuse de
client);
g) Descoperire de cont, facilitate acordată de bancă clienților săi, persoane fizice
sau juridice, în baza căreia aceștia pot primi din partea băncii permisiunea de a
utiliza sume de bani într-o anumită limită peste soldul existent în cont.
h) Credit pentru cesiunea de creanţe (scontare, factoring). Factoringul este un
contract comercial de creditare la care participă o bancă numită factor și
societatea comercială, furnizoare de produse sau servicii, denumită aderent.
Societatea comercială urmărește să încaseze prețul facturilor eliberate către
clienții săi, înainte de scadență, iar factorul urmărește să obțină un profit, de
regulă un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans.
Finanțele întreprinderii 93

Aplicații rezolvate

1. Să se calculeze eficienţa utilizării activelor circulante folosind datele din tabelul

8.2.
Tabelul 8.2
Nr. Perioada
Indicatori (lei)
crt. Precedentă Curentă
1 Active circulante 155784 162478
2 Cifră de afaceri 1189655 1439671

Rezolvare:
Viteza de rotație se determină cu relația:
Cifră de afaceri
Vr =
Active circulante
Viteza de rotație în perioada precedentă:
1189655
Vr0 = =7,6
155784
Viteza de rotație în perioada curentă:
1439671
Vr1 = =8,8
162478
Durata rotației se determină astfel:
Active circulante 1
Dr = ∙360 = ∙360
Cifra de afaceri Vr
Durata unei rotaţii în perioada precedentă:
1
Dr0 = ∙360 = 47,3 zile
7,6
Durata unei rotaţii în perioada curentă:
1
Dr1 = ∙360 = 40,9 zile
8,8
Durata unei rotații s-a redus cu 6,4 zile de la 47,3 zile la 40,9 zile.
(Dr1 – Dr0 )∙CA1
Degajarea relativă =
360
(40,9 – 47,3)∙1439671
Degajarea relativă = = - 25594,15 lei
360
În perioada curentă s-au încasat cu 25594,15 lei mai mult ca în perioada
precedentă, ca urmare a accelerării vitezei de rotaţie cu 6,4 zile.

2. O întreprindere a realizat în perioada precedentă o cifră de afaceri de 1515416

lei. Soldul activelor circulante, în aceeaşi perioadă, a fost de 241824 lei. Cifra de
afaceri previzionată pentru trimestrul I al anului de plan este de 413711 lei. În
aceste condiţii care este necesarul de finanţare al exploatării pentru trimestrul I al
anului următor?
94 Gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii

Rezolvare:
Datele din enunț presupun determinarea necesarului de finanțare cu o
metodă sintetică. Rata de rotație pentru toate activele circulante se determină în
raport cu cifra de afaceri din anul precedent astfel:
Ac
Rc = ( ) ∙360
CA 0
în care Rc rata de rotație;
Ac soldul activelor circulante din anul precedent;
CA0 cifra de afaceri din anul precedent.
241824
Rc = ∙360 = 57 zile
1515416
Necesarul de active circulante pentru trimestrul întâi al anului următor se
determină cu relația:
CAtrim
NFEtrim = ∙Rc
90
în care NFEtrim necesarul de finanțare al exploatării pentru primul trimestru din
anul următor;
CAtrim cifra de afaceri pentru primul trimestru din anul următor.
413711
NFEtrim = ∙57 = 262011,9 lei
90

3. Se cunosc următoarele informaţii: cifra de afaceri previzionată pentru primul

trimestrul al anului de plan 165537 lei, cifra de afaceri (anuală) aferentă perioadei
precedente 512825 lei, soldul mediu al activelor circulante 95451 lei, coeficientul
de accelerare a rotaţiei activelor circulante prin cifra de afaceri 0,23. Să se
determine necesarul de finanţare pentru trimestrul întâi al anului de plan.

Rezolvare:
Rata de rotație a activelor circulante se determină în raport cu cifra de
afaceri din anul precedent astfel:
Ac 95451
Rc = ( ) ∙360 = ∙360 = 67 zile
CA 0 512825
Necesarul de active circulante pentru trimestrul întâi al anului următor se
determină cu relația:
CAtrim 165537
NFEtrim = ∙Rc ∙(1-k) = ∙67∙(1-0,23) = 94889,4 lei
90 90
în care k este coeficient de accelerare a rotației activelor circulante.

Aplicaţii propuse

1. Ce înţelegeţi prin surse atrase de finanţare?

2. Definiţi rentabilitatea şi riscul activelor pe termen scurt.
3. Caracterizați politica agresivă de gestiune a ciclului de exploatare.
4. Care sunt modalităţile de creştere a rentabilităţii ciclului de exploatare?
Argumentaţi răspunsul.
Finanțele întreprinderii 95

5. Realizaţi o comparaţie între politicile de gestiune ale ciclului de exploatare

pornind de la relaţia rentabilitate-risc.
6. Care sunt căile de accelerare a vitezei de rotaţie în cazul activelor circulante?

7. O întreprindere realizează în anul precedent o producţie în valoare de

4517886 lei, dispunând în aceeaşi perioadă de un sold mediu al activelor
circulante în valoare de 948745 lei. Producţia previzionată pentru trimestrul I al
anului de plan este de 818665 lei. Viteza de rotaţie din anul precedent este
corectată în sensul accelerarea acesteia cu 18 zile în anul de previziune. Care
este necesarul de finanțare pentru trimestrul al anului următor?

8. Determinaţi viteza şi durata de rotaţie a activelor circulante cunoscând datele

din tabelul 8.3. Explicaţi rezultatele obţinute.
Tabelul 8.3
Indicatori Planificat Realizat
Valoarea medie a activelor totale (lei) 488751 424561
Valoarea medie a activelor imobilizate (lei) 154780 136548
Volumul producţiei (bucăți) 2542 2488
Preţul de vânzare unitar (lei) 12 13,5

9. O întreprindere comercializează produsele fabricate prin două magazine

proprii. Vânzările la magazinul A în luna ianuarie au fost 45610 lei, iar la
magazinul B 235620 lei. Durata de rotaţie a stocurilor, calculată la cele două
magazine a fost de 45 şi 52 zile. În luna februarie, volumul vânzărilor
întreprinderii a crescut cu 12%, iar stocul mediu de active circulante s-a redus cu
8%. Să se calculeze viteza de rotaţie a stocurilor pe ansamblul întreprinderii,
pentru lunile ianuarie şi februarie.