Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman

obiectiv din literature noatră -„Ion”şi primul roman de analiza psihologică din proza
românească -„Pădurea spânzuraţilor”. Aparut in anul 1922, “Padurea spanzuratilor” are la
baza doua fapte reale: amintirea fratelui sau Emil, ofiteru in armata austro-ungara,
comdamnat la moarte si spanzurat pt ce a aincercat sa treaca linia frontului la romani si
imaginea unei fotografii cereprenzentaopadure in care erau cehi spanzurati.

Ca orice roman, „Pădurea spânzuraţilor” are o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe
planuri, cu personaje numeroase şi cu o intriga complicată.

Tema o constituie evocarea realistă şi obiectivă a Primului Război Mondial, în care accentul
cade pe condiţia tragică a intelectualului ardelean, silit să lupte sub steag străi nîmpotriva
propriului neam.

Personajul central al romanului este locotenentul Apostol Bologa. Eroul îşi trăieşte propriile
emoţii, sentimentele si incertitudinile, tragicul său conflict interior fiind declanşat de
sentimental datoriei de cetăţean, ce-i revine din legile satului austro-ungar şi apartenenţa la
etnia românească.

Din punct de vedere structural, romanul este alcătuit din patru cărţi, fiecare având cate
unsprezece capitole, cu excepţia ultimei, care are doar opt capitole, faptce a fost interpretat
de critica literara prin acela ca viaţa tânărului Bologa s-a sfârşitprea curând şi într-un mod
nefiresc.

Construcţia romanului este circular şi simetrică: romanul„Pădurea spânzuraţilor”începe şi se

termină cu imaginea spânzurătorii şi cu privirea luminoasă a condamnatului.

Naraţiunea fiind la persoana a III-a (naratoruleste omniscient şi omniprezent).

Începutul romanului relatează o atmosfera cenuşie de toamna mohorâta, în timpul Primului

Război Mondial, în care imaginea spânzurătorii stăpâneşte întreg spaţiul visual şi
spiritual.Apare şi descrierea, existând o corespondenţă între elementele naturii şi stările
personajului: „Sub cerul cenuşiu de toamna ca un clopot uriaş de sticla aburită,
spânzurătoarea nouă şi sfidătoare (…) întindea braţul cu ştreangul spre câmpia neagră.

Locotenentul Apostol Bologa, ca membru al Curţii Marţiale, a făcut parte din completul de
judecată care l-a condamnat la moarte prin spânzurătoare pe sublocotenentul ceh Svoboda,
pentru că încercase să treacă frontul la inamic. Convins că şi-a făcut datoria faţă de stat,
Bologa supraveghează cu severitate pregătirea execuţiei, dând dovada de lipsa totala de
sentimente, însa ele vor fi cele care îl vorucide in final. Bologa are foarte bine inoculate
simţul datoriei de către tatăl sau, care îl sfătuieşte: „Ca bărbat să-ţi faci datoria şi să nu uiţi
niciodată că eşti român”. Educaţia religioasa din copilărie, dată de mama sa, apoi studiile de
filosofie de la Budapesta au sădit în Apostol valori care s-au sedimentat mai ales în
automatisme şi prejudecăţi.

Destinul luiApostolBologa însumează evenimente şi întâmplări de război, dublate de reflecţii

profunde asupra situaţiei fără ieşire în care se afla personajul, după mutarea teatrului de lupta
pe frontal românesc.În încercările disperate de a evita confruntarea directă cu românii,
Apostol face actede eroism, distrugând un reflector rusesc, în speranţa că va obţine de la
generalul Karg transferul în altă zonă de lupta.
Punctul culminant este atins în momentul în care este din nou numit membru al Curţii
Marţiale şi este obligat să participe la judecarea a doisprezece români acuzaţi de dezertare.
Dezertarea devine şi pentru Apostol soluţia de a-şi salva propria conştiinţă de la frământările
actului de a-şi condamna propriii fraţi. De aceea planul pe care şi-l face nu este nici pe
departe unul elaborat, lucru ce demonstrează că în fapt el se lasă prins din moment ce se
îndreaptă hypnotic spre zona frontului păzită de cel mai vigilant duşman al său. Este prins,
condamnat la moarte şi executat prin spânzurare, într-o scena simetrica celei din incipitul
romanului. Aceeaşi lumina, aceeaşi atitudine sfidătoare din ochii lui Svoboda se va vedea în
final în ochii lui Bologa în momentul executării. În momentul spânzurării, ca şi Svoboda la
începutul romanului, "Apostol îşi potrivi singur ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina
răsăritului".

Viziunea despre lume, în ochii lui Apostol Bologa, se schimba din momentul în care
sublocotenentul ceh Svoboda înfrunta moartea cu seninătate. Din acel moment, pentru el,
războiul nu va mai fi doar o lupta fără sentimente, iar fiecare faptă se va transmite în
conştiinţa personajului producând intense trăiri, emoţii, senzaţii, surprinse cu abilitate de
Rebreanu. Din acel moment, începe criza lui de conştiinţa redata de narrator prin monolog
interior sau autoanaliza de catre narator: „ApostolBologa se făcu roşu de luare-aminte şi
privirea i se lipise pe fata condamnatului. Îşi auzea bătăile inimii ca nişte ciocane”.

Apostol Bologa moare ca un erou al neamului său, din dragoste pentru ţara sa, pentru
libertate şi adevăr, pentru triumful valorilor morale ale omenirii.