MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA

,,DUNĂREA DE JOS’’ DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

Lucrare pentru cursul: ANTROPOLOGIA

CULTURALĂ
Varvara Buzilă
,,Covoare Basarabene’’

Varvara Buzilă (n. 19 noiembrie 1955, s. Trebujeni, r. Orhei) este

un etnograf și muzeograf din Republica Moldova, doctor în filologie, secretar
științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Absolventă a Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalistică,

specialitatea redactor literar, promoția 1980. În anii 1992-1995 – studii
postuniversitare, doctorantura la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca,
România, Facultatea de Litere. În anul 1998 susține teza de doctorat „Pâinea de
ritual în cultura românilor de la Est de Carpați”.
Își începe activitatea de muzeograf în 1983, la Muzeul Național de Etnografie
și Istorie Naturală din Chișinău.
Participă activ la dezvoltarea patrimoniului muzeal prin colectarea obiectelor
de cultură populară. Contribuie la apariția seriei noi a Buletinului științific al
Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Este redactorul
științific al fasciculei Etnografie a Buletinului și al mai multor cărți editate sub
egida muzeului.
A inițiat și desfășurat mai multe simpozioane și conferințe naționale și
internaționale, a organizat expoziții temporare, mese rotunde, fiind și moderatorul
acestor manifestații.
A publicat peste 50 de lucrări științifice, peste 100 de articole de popularizare a
științei. Promovează valorile tradiționale în mass-media, fiind moderator sau
participant principal al ciclurilor lunare de emisiuni televizate „Cinel-cinel” (1992-
1995), „intră în istorie dăruind muzeului un obiect” (2004-2008), „O vatră a tuturor
satelor” (2006), cu mare priză la public.
A participat la elaborarea Legii Muzeelor (2002), la Elaborarea Legii privind
protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind protejarea
patrimoniului cultural mobil (2010-2011).
Este președinte al Comisiei Naționale pentru Savgardarea Patrimoniului Cultural
Imaterial, din 2009, președinte al societății de Etnologie din Republica Moldova
(din 2000).
Structura: Introducere. 4 capitole, anexe, poze, scheme, concluzii generale, 251
de pagini.
Scopul lucrarii: a apărut dintr-o necesitate de a facilita atribuirea covoarelor
basarabene în contextul internaţionalizării acestor creaţii populare, proces ce
se intensifi că în ultimele decenii.

Actualitatea temei: Autoarea ne prezintă, într-un studiu documentat, o

parte importantă din zestrea culturală a Republicii Moldova: covoarele
basarabene selectate din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și
Istorie Naturală din Chișinău. Autoarea urmărește evoluția tematico-
stilistică, arta țărănească a țesutului și cromatica rafinată a acestor piese de
patrimoniu, recuperate, salvate în momente istorice dramatice.
Semnificaţia teoretică: rezidă în elaborarea unui astfel de studiu de
explicare şi analiză a conceptului covoarelor basarabene, a modului de elaborare a
acestora relevând ascensiunea valorică a covoarelor basarabene şi traseele
răspândirii lor în lumea mare. În baza acestui studiu se formulează noi direcţii de
cercetare a elaborarii covorului basarabean.
Structura capitolelor: În primul capitol, Descoperirea covoarelor
basarabene în secolul al XIX-lea, sunt elucidate contribuţiile majore la
constituirea şi perpetuarea covoristicii basarabene. În viziunea autoarei, aceşti
contribuabili sunt trei: comunităţile rurale care au ţesut de veacuri covoare şi au
cunoscut bine posibilităţile tehnice şi artistice ale alesului ornamental; oamenii mai
înstăriţi (boierii, mazilii, răzeşii) care motivau ţesătorii să dezvolte domeniul
pentru a concura cu cel al altor tradiţii culturale şi care, în multe situaţii, au fost
asimilate în măsura în care s-au potrivit preferinţelor estetice ale localnicilor. „Din
această conlucrare multiplă şi coerentă au rezultat covoarele ce formează
inconfundabila tradiţie basarabeană”
 Cadrul larg de cuprindere a domeniului este mereu racordat, pentru
exemplifi care, la colecţia Muzeului Naţional de Etnografi e şi Istorie Naturală,
care deţine în prezent peste 1 700 de covoare, fi ind, precum e și fi resc, cea mai
mare şi cea mai reprezentativă. În capitolul Din istoria constituirii colecţiei de
covoare sunt puse în valoare etapele de recunoaştere şi apreciere socială a
importanţei covoarelor prin expoziţii, publicaţii şi formarea colecţiilor muzeale.
În capitolul Simbioza caracteristicilor tehnice şi practice ale covoarelor
sunt discutate competenţele tehnice ale ţesătorilor, care, în viziune UNESCO, sunt
parte importantă a patrimoniului cultural imaterial. Obţinerea unor fi re de bună
calitate din materia primă locală pentru a ţese covoare rezistente în timp,
experimentarea coloranţilor şi a mordanţilor pentru a îmbogăţi paleta lor cromatică,
valorifi carea tuturor posibilităţilor tehnice ale instalaţiilor de ţesut au avut ca
rezultat constituirea unui fenomen distinct al covoristicii, ca parte a cunoaşterii
tehnice.
După acelaşi model diacronic, autoarea analizează şi Simbioza caracteristicilor
artistice şi simbolice ale covoarelor utilizând plenar metoda structuralist
semiotică. „Privite din perspectiva mentalităţii tradiţionale, covoarele ajunse la
desăvârşire artistică nu au nimic în plus. Tot ce propun ca imagine este semnifi
cativ” (p.34). În modelul lumii (imago mundi), înţeles ca spaţiu universal al tuturor
celor existente la care gândeşte mentalitatea populară, covorul reprezintă şi el, ca şi
alte creaţii ale artei populare autentice, un microunivers, susţine Varvara Buzilă.
Chenarul reuneşte simbolistica apei şi a trecerii, iar câmpul central – toate câte le-
au dorit să le reprezinte ţesătoarele cu gândul la cele sfi nte. Căci, la acea vreme,
imaginile lui aveau conţinut sacru.
Cercetările de teren, întreprinse de-a lungul anilor, după metode
riguroase, i-au permis autoarei să reabiliteze mai multe aspecte ale
domeniului, insufi cient cunoscute.
Cercetătoarea Elena Ploşniţă a vorbit despre condiţia patrimoniului cultural
în secolele precedente şi chiar dacă nu s-a referit în particular la această categorie
de bunuri, a adus în discuţie sufi ciente argumente pentru a observa relaţia dintre
evenimentele istorice şi peregrinarea valorilor artistice. Autorii unui studiu
remarcabil privind statutul covoarelor în ierarhia valorică a culturii tradiţionale –
Valentin Zelenciuc şi Elena Postolachi – au relevat şi aportul expoziţiilor
internaţionale din secolul al XIX-lea la popularizarea acestor creaţii în Europa.
lienii, apoi turcii, francezii, americanii etc. În ultimii ani, am întreprins cercetări de
teren prin multe sate considerate centre ale ţesutului: Ţâra, Roşieticii Noi,
Frunzeni, Climăuţi (raionul Floreşti), Bădiceni, Rudi, Racovăţ (raionul Soroca),
Baraboi, Plopi (raionul Donduşeni), Sofi a, Şuri, Drochia (raionul Drochia),
Sălcuţa, dar şi vechiul Căuşeni (raionul Căuşeni) şi de fi ece dată ni s-a spus că
sătenii aproape nu mai deţin covoare, le-au vândut sau le-au schimbat. În unele
case mari, golite de ţesăturile tradiţionale, femeile nici nu reuşiseră ori nu s-au
grăbit să desfacă rulourile de covoare primite în schimb. Stăteau asemănătoare
unor tuburi mari de hârtie colorată rezemate într-un depozit: producţie industrială
din materiale sintetice, foarte ieftină.
Lucrarea Varvarei Buzila poate fi comparata cu mai multe lucrari care
au la baza studiul covoarelor moldovenesti, intilnim asemanari intre modul de
elaborare a covoarelor. Elena Postolachi, cercetător, doctor în istorie, cu
contribuție deosebită în dezvoltarea științei etnografice. Elena Postolachi a fost, cu
certitudine, o personalitate neordinară, cu autoritate în domeniul științific și cu
însușiri morale și intelectuale de calitate, pe care le-a dezvăluit cu iscusință în
activitatea sa de cercetător, cadru didactic și meșter popular.
Rezultatele activității științific au fost expuse de Elena Postolachi în cele
aproximativ 200 publicaţii, editate atât în Republică Moldova cât și peste hotarele
ei. Cele mai valoroase lucrări cu impact în dezvoltarea etnografiei naționale și
recunoscute internațional au fost: Молдавское народное ткачество (XIX − нач.
XX в.); Covorul moldovenesc; De la fibră la covor; Arta covorului; Ţesutul și
alesul covorului; Modificări în arta covorului moldovenesc (sec. XX). În toate
aceste lucrări, autoarea a ținut să dezvăluie evoluția, continuitatea în spaţiu și timp
a meșteșugurilor populare, în special a transformărilor ce au avut loc în
confecţionarea covoarelor în secolul al XXlea, evidențiindu-se schimbările în
procedeele tehnice, în compoziţie, în motivele ornamentale, în gama cromatică, și
evidenţiindu-se cauzele acestor modificări; a susținut păstrarea costumului popular,
argumentând că portul tradiţional este emblema sa de recunoaștere, semnul
distinctiv al identităţii etnice etc.
Aprecierea și stima de care s-a bucurat regretabila Elena Postolachi, dar și
întreaga activitate a renumitului etnograf poate fi urmărită în lucrarea bibliografică
cu titlul Elena Postolachi-Iarovoi – protectoarea valorilor naţionale, apărută în
2012 la Chișinău. Cuprinsul acestei lucrări prezintă întreaga activitate a doctorului
în știinţe istorice, cea de cercetător, îndrumător, profesor universitar și om de artă.

Elena Postolachi (1942-2012)

Concluzii:
In carte sunt prezentate imaginile şi paşapoartele a 100 de covoare, dintre cele
mai vechi, păstrate în patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografi e şi Istorie
Naturală. Şi lucrările anterioare despre covoare s-au bazat pe colecţiile acestei
instituţii. Totuşi, ca să observăm diferenţele, trebuie să precizăm că şaizeci dintre
ele cititorul le vede publicate pentru prima oară. În bună parte predecesorii au
evitat covoarele pufoase ori cergile, crezându-le, probabil de infl uenţă străină. Dr.
Varvara Buzilă citează documente istorice prin care demonstrează utilizarea
cergilor în sec. al XIII-lea (p.29).
Cartea a apărut în cele mai bune condiţii grafi ce, cum ne-a deprins de ceva
vreme Editura Institutului Cultural Român din Bucureşti, încât face cinste acestui
domeniu de referinţă al culturii tradiţionale. Ea a fost apreciată imediat şi tirajul
aproape că s-a epuizat, încât se poate discuta deja despre o altă ediţie.
Prestigiul covoarelor vechi basarabene peste hotare creşte odată cu
descreşterea numărului acestora în republică. Pentru valorifi carea complexă a
domeniului nominalizat, eforturile cercetătorilor urmează să fi e dublate,
contribuţia lor urmând să fi e multiplă. Această carte arată cât de multe putem
întreprinde de acum încolo, recuperând metodic ceea ce este esenţial atât pentru
domeniul dat, cât şi pentru cunoaşterea culturii şi societăţii în care covoarele au
apărut, au cuprins în ele valenţele gândirii noastre plastice şi acum ne poartă
cinstea departe de hotarele ţării. Cel puţin pentru această conlucrare majoră la
promovarea imaginii noastre în lume, suntem datori să continuăm cercetarea
aprofundată a tradiţiei covoarelor care stă la baza tapiseriei moderne. Cartea dr.,
conf. univ. Varvara Buzilă deschide noi perspective asupra acestui fenomen.
Aceasta monografie ne arată în primul rând că țesătura țărănească a fost
considerată obiect de patrimoniu încă din secolul al 19-lea, în al doilea rând prin
colaborarea la identificarea obiectului de valoare estetică și culturală a peste un
secol de colecționari și etnografi, în al treilea și ultimul rând pentru vechimea,
varietatea și autenticitatea acestor covoare.