STAFILOCOCUL AURIU SI ALTE

INFECTII STAFILOCOCICE

GRIDAN MARIA MADALINA

GRUPA IC

AMG
Stafilococii sun t bacterii de forma rotund-ovalara (coci), gram pozitivi (se coloreaza cu colorant
Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si ciorchinele de strugure).
Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai des
asociate cu infectii umane sunt in ordineafrecventei: Staphylococcus haemolyticus, Staphylococcus
lugdunensis, Staphylococcus saprophyticus si Staphylococcus«schleiferi.Pot produce o gama larga de
infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii superficiale alepieliipana lainfectii ce pun
viata in pericol, ca de exemplusepticemiasaumeningita.

Epidemiologie

 In functie de capacitatea de a secreta oenzimanumita coagulaza (care poate coagula plasma),
stafilococii se impartin coagulazo-negativi si coagulazo-pozitivi.Stafilococii coagulazo-negativi sunt
ubicuitari (se gasesc peste tot), facand parte din flora normala a organismului,gasindu-se in
orofaringe, tractul gastro-intestinal si uretra anterioara. Produc frecvent infectii intraspitalicesti, ei
fiindrezistenti la unele dezinfectante siantisepticesau apar la cei cu diverse corpuri straine (proteze,
grefe, catere etc.).

Supravietuiesc indelungat pe suprafete uscate. Transmiterea se poate face direct interuman sau prin
intermediul unor obiecte (prosoape, lenjerie).

Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi, o singura specie este patogena pentru om: Staphylococcus
aureus sauStafilococul auriu, numit astfel dupa culoarea galben-aurie a coloniilor bacteriene
obtinute pe medii de cultura

Staphylococcus aureus
Denumirea lui vine de la pigmentul evident cand se cultiva pe medii de cultura, care la
aceasta specie este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate fi si alb, in timp ce la
Staphylococcus epidermitis este alb iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin.
Stafilococul auriu rezista 60 de minute la 60grade C, supravietuieste in produse uscate
cateva luni si rezista la actiunea alcoolului etilic 70 grade - aproximativ 10 minute.

De asemenea in puroi uscat, la intuneric, poate supravietui 2-3 luni. In produse de carne
rezista 60 de zile, iar in carcase de animal 42 de zile.

Se gaseste in mod normal pe pielea si mucoasele omului, dar si a altor mamifere

precum si la pasari. Este prezent pe mucoasa nazala la 30% dintre persoanele
sanatoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar din spitale, pacienti dializati,
diabetici si cei ce folosesc droguri intravenoase.
Colonizarea nou-nascutului cu stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical,
suprafata pielii si zona perineala. Contamineaza frecvent ambientul prin scuame, maini,
excrete.
Patogenitatea S. aureus
Pentru a intelege cum reuseste aceasta bacterie sa patrunda, sa infecteze si sa se
raspandeasca in organism in ciuda mecanismelor de aparare proprii organismului, si
cum se explica varietatea clinica a afectiunilor determinate de stafilococ, este important
de cunoscut structura acestuia si modul de actiune.
Stafilococul auriu (S. aureus) isi exercita patogenitatea atat prin structura sa cat si printr-
o multitudine de enzime pe care le produce. Astfel:
- capsula (un strat subtire care inveleste bacteria) protejeaza bacteria de actiunea
celulelor si mecanismelor de aparare ale organismului (fagocitoza, leucocite,
macrofage) si favorizeaza in acelasi timp aderenta bacteriei de catetere si de alte
materiale sintetice: proteze valvulare, proteze articulare, sunturi, grefe etc.
- peretele celular al bacteriei contine mai multe substante care declanseaza reactiile
inflamatorii in organism, stimuleaza sinteza de pirogeni endogeni (substante sintetizate
in organism care determina aparitia febrei) si inhiba mecanismele de aparare ale
organismului

- tot la nivelul peretelui celular exista acizi teicoici care ajuta la atasarea stafilococilor de
suprafetele mucoaselor.

Stafilococul auriu secreta un numar mare de toxine:

- 4 enzime citolitice, care sunt capabile sa lezeze membranele celulare si deci sa

distruga celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele si leucocidina; dupa cum
le spune si numele hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor,
dar ele pot distruge si alte tipuri de celule avand un rol important in producerea leziunilor
tisulare; leucocidinele ataca si distrug leucocitele. Toxina alpha este cel mai important
factor de patogenitate al stafilococului auriu.
- exfoliantina: determina leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutiva; este
responsabila de aparitia dermatitei exfoliative in cadrul sindromului stafilococic al pielii
oparite (frecventa la copiii mici)
- toxina-1 a socului toxic: este responsabila de sindromul de soc toxic caracterizat
prin: febra, hipotensiune, eruptie urmata de descuamare si afectarea mai multor organe
interne
- enterotoxinele (sunt 5, notate de la A la E): sunt responsabile de toxiinfectiile
alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrica si rezista 30 minute la
temperatura de 100 grade C, ceea ce semnifica faptul ca alimentele contaminate cu
enterotoxina stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare
ca au actiune si asupra SNC, ceea ce explica varsaturile severe ce apar uneori in
toxiinfectiile alimentare. Enterotoxina B este posibil implicata in patogenia sindromului
socului toxic stafilococic dar si a enterocolitei stafilococice post-antibiotice.

De asemenea, stafilococul secreta un numar de enzime care au diverse roluri in

patogenitate, dar care sunt utilizate si ca markeri in diagnosticul infectiilor stafilococice:
- coagulaza: care poate converti fibrinogenul in fibrina si este un marker al virulentei
S. aureus
- catalaza, care protejeaza bacteria de actiunea apei oxigenate
- hialuronidaza: hidrolizeaza acidul hialuronic din tesutul conjunctiv, favorizand astfel
diseminarea infectiei
- fibrinolizina: dizolva cheagurile de fibrina, fiind un factor de difuziune al infectiei
- lipazele: hidrolizeaza lipidele, ceea ce-i permite bacteriei sa supravietuiasca si sa
invadaze pielea, tesutul subcutanat si ariile sebacee ale organismului
- nucleaze – marker pentru S. aureus
- penicilinaze sau beta-lactamaze: enzime care inhiba penicilina si antibioticele beta-
lactaminice, ceea ce-i confera rezistenta bacteriei la tratamentul cu penicilina si
alte antibiotice similar,
Manifestari clinice produse de S. aureus
Manifestarile clinice ale infectiilor produse de stafilococul auriu se datoreaza fie toxinelor
secretate de acesta – intoxicatii, fie inmultirii bacteriene – infectii.
Intoxicatiile stafilococice sunt:
- sindromul pielii oparite
- toxiinfectia alimentara
- sindromul de soc toxic.

Principalele infectii sunt cele purulente, dintre care cele mai frecvente sunt:
- infectii ale pielii: furuncule, acnee,foliculite, orjelet, suprainfectiile plagilor
- infectiile tesutului subcutanat: mastite, hidrosadenite, abcese
- infectii respiratorii: faringite, bronsite, pneumonii, empieme
- infectii ale scheletului: artrite, osteomielite
- infectii generalizate: meningite, septicemii, endocardite cu diseminari secundare
cu formare de abcese in diferite organe.

Intoxicatiile stafilococice
Sindromul socului toxic (SST)
SST este o intoxicatie acuta amenintatoare de viata, caracterizata prin:
- debut brusc cu febra si alte simptome: greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree,
dureri musculare, cefalee, dureri in gat etc.
- eruptie maculara caracteristica care apare dupa primele doua zile de boala
- hipotensiune arteriala, cu ameteli si sincope la ridicarea in ortostatism
- disfunctii pluriorganice, cu afectarea a cel putin trei organe dintre: tractul
gastrointestinal, sistemul muscular, mucoase (genitala, conjunctivala, orofaringiana),
rinichi, ficat, celule sangvine (trombocitopenie), sistemul nervos central; caracteristic
in SST aparut in perioada menstruala este eritemul si inflamatia mucoasei vaginale
insotita de scurgeri vaginale purulente
- descuamatia caracteristica a pielii la 1-2 saptamani de la debutul bolii: incepe cu o
descuamare furfuracee (marunta) a pielii de pe torace, fata, extremitati, urmata ulterior
de descuamare in lambouri (grosolana, in bucati mari) a palmelor, plantelor si degetelor.
Pentru aparitia acestui sindrom, un individ trebuie sa fie colonizat sau infectat cu o
tulpina toxica de S. aureus si trebuie sa nu aiba un nivel protector de anticorpi; astfel
SST este o boala a tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulti poseda anticorpi
impotriva toxinelor care provoaca SST.

Factori favorizanti sunt:

- perioada menstruala la femei, dar poate aparea si ca o complicatie a
folosirii metodelor contraceptive locale, a lauziei, avortului septic, chirurgiei
ginecologice
-utilizarea de tampoane intravaginale, hiperabsorbante in perioada menstruala
- leziuni tegumentare de diverse etiologii: arsuri chimice, termice, intepaturile
insectelor, leziuni date de varicela, plagi chirurgicale.
Tratamentul SST implica decontaminarea focarului care produce toxine,
administrarea antibioticelor antistafilococice, sustinere volemica (hidratare) si
tratamentul disfunctiilor de organ.
Pacientele cu SST au in proportie de 100% din cazuri vaginul si tamponul intravaginal
colonizate de stafilococ. Riscul unei recurente, in lipsa administrarii de antibiotice, este
de 65%.
Sindromul stafilococic al pielii oparite
Acest sindrom se refera la o serie de boli cutanate de severitate variabila provocate de
S. aureus care produce toxina exfoliativa (exfoliantina). Cea mai severa forma este
numita boala Ritter la nou-nascuti si necroliza epidermica toxica la varstnici; alte forme
mai putin severe sunt pemfigusul neonatal si impetigo bulos.

Clinic debuteaza cu o eruptie eritematoasa initial in jurul ochilor si gurii care se extinde
apoi spre trunchi si extremitati; in cateva zile incepe zbarcirea si descuamarea
tegumentelor, care capata un aspect asemanator cu pielea oparita; zonele denudate
raman rosii stralucitoare si sunt o poarta de intrare pentru diverse bacterii si o cale prin
care se pierd lichide si electroliti la fel ca si in arsurile termice.
Dupa aproximativ 48 ore zonele denudate se usuca si incepe o noua descuamare.
Evolutia bolii este in medie de 10 zile, mortalitatea prin hipovolemie si infectii fiind insa
semnificativa.
Tratamentul include administrarea de antibiotice antistafilococice, lichide, electroliti si
tratamentul local al zonelor denudate.
Toxiinfectia alimentara stafilococica
Apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine stafilococice.
Principalele alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne si prajiturile cu
crema, deoarece stafilococii se dezvolta in mediu bogat in proteine si zahar;
prepararea termica distruge stafilococii dar nu si enterotoxinele, care sunt stabile termic.
Cel mai important factor de risc pentru toxiinfectia alimentara stafilococica este
consumarea alimentelor lasate la temperatura camerei, o perioada mai indelungata, in
special in anotimpul cald, timp care permite stafilococilor sa secrete toxinele.

Simptomele debuteaza in scurt timp dupa ingestia alimentelor, cu greturi, varsaturi,

dureri abdominale si diaree uneori severa, fara febra. Vindecarea spontana survine la
1-2 zile ulterior.

Infectiile stafilococice
Infectiile pielii si ale tesuturilor moi
S. aureus este cel mai obisnuit agent al infectiilor pielii si tesuturilor moi, infectiile fiind
produse de obicei de catre flora proprie (care colonizeaza tegumentele si mucoasele)
Foliculita – este infectia foliculului pilos (radacina firului de par) si apare ca o pustula
galbena, rotunjita, inconjurata de o zona rosie.
Furunculul – este infectia necrotica a zonelor profunde ale unui folicul pilos, localizat
pe fese, fata, gat; este dureros, sensibil si se pot insoti de febra si alte manifestari
generale.
Carbunculul - este infectia profunda a unui grup de foliculi pilosi; este foarte dureroasa,
fiind insotita de alterarea starii generale si febra, aparand frecvent la barbatii adulti si
varstnici, cu localizare pe ceafa, umeri solduri si coapse.

Panaritiul – infectia pliurilor laterale ale unghiilor este frecvent determinata de S.

aureus.
Celulita – infectia intinsa a tesutului subcutanat poate fi produsa de S. aureus desi mai
frecvent este determinata de streptococi.
Erizipelul – o eruptie cu margini ridicate, bine delimitata, este o infectie superficiala a
dermului si tesutului subcutanat, produsa uneori si de S. aureus, desi mai frecvent are
etiologie streptococica.
De asemenea S. aureus poate determina infectarea secundara a plagilor traumatice sau
chirurgicale.
Tratamentul acestor infectii consta in administrarea de antibiotice antistafilococice local
si/sau sistemic si ingrijirea leziunilor locale, unde este cazul si drenaj chirurgical
(furuncul, carbuncul).
Infectiile respiratorii
Infectiile respiratorii cu S. aureus se pot produce fie datorita florei de la nivelul
orofaringelui fie datorita diseminarii hematogene a stafilococilor, de la un focar
intravascular de infectie (endocardita inimii drepte, tromboflebita septica).

Infectiile cu stafilococ pot fi localizate oriunde la nivelul tractului respirator, determinand:

rinofaringite, faringo-amigdalite, traheite, bronsite, pneumonii, empiem, sinuzite.
Etiologia stafilococica a pneumoniei este neobisnuita, dar cand apare poate avea o
evolutie severa. Factori predispozanti pentru pneumonia stafilococica sunt:
institutionalizarea in unitati de ingrijire a bolnavilor cronici, antibioterapia folosita recent,
spitalizarea, intubatia traheala, infectii respiratorii virale, boli cronice sau care se
insotesc de imunodepresie.

O evolutie foarte grava o are bronhopneumonia buloasa, ca suprainfectie la pacientii cu

status deprimat datorita gripei.

Infectiile sistemului nervos central

S. aureus ajunge la nivelul sistemului nervos central fie pe cale hematogena (prin
sange) de la o endocardita cel mai frecvent, fie prin extindere directa de la o infectie a
tesuturilor vecine: oasele craniului, sinusuri, infectii ale pielii si tesuturilor moi de la
nivelul fetei.
Abcesul cerebral - poate apare prin extindere directa de la o sinuzita, de la infectia
stafilococica a tesutului moale, de la un traumatism penetrant sau o plaga chirurgicala,
sau prin diseminare hematogena de la o endocardita infectioasa.
Meningita purulenta poate insoti abcesul cerebral sau apare independent de acesta.

Empiemul subdural se produce prin extindere directa de la o osteomielita a craniului,

dupa interventii chirurgicale sau traumatisme, ori de la o sinuzita.
Abcesele epidurale spinale pot apare in relatie cu osteomielita sau infectia discului
vertebral, in timp ce abcesele epidurale cerebrale apar dupa sinuzite, traumatisme sau
interventii chirurgicale.

S. aureus este cauza cea mai obisnuita de tromboflebita intracraniana septica – care
apare de obicei dupa o sinuzita, mastoidita sau o infectie stafilocica a tesuturilor moi ale
fetei.

Adesea aceste infectii pot coexista: astfel meningita poate insoti un abces cerebral, o

flebita intracraniana, iar flebita poate insoti abcesul epidural sau empiemul.
Infectiile tractului urinar
S. aureus este o cauza neobisnuita a infectiei tractului urinar. De obicei apar
secundar interventiilor asupra vezicii urinare: cistoscopia, sondaj vezical etc.
In absenta unor manevre urologice, prezenta S. aureus in urina trebuie sa ridice
suspiciunea diseminarii hematogene a infectiei frecvent de la o endocardita
stafilococica, avandu-se in vedere si existenta unui abces la nivel renal.
Infectiile endovasculare
Stafilocul auriu este una dintre cauzele cele mai frecvente de endocardita bacteriana
acuta atat pe valve native cat si pe protezele valvulare, valvele cele mai frecvent
afectate fiind valvele mitrale si aortice. La consumatorii de droguri intravenoase apare
mai frecvent endocardita inimii drepte cu afectarea valvei tricuspide.
Endocardita stafilococica are o rata crescuta de mortalitate (40-60%) atat prin tulburarile
cardiace pe care le antreneaza cat si prin diseminarea hematogena a infectiei cu
aparitia septicemiei, meningitei, abceselor cerebrale si abcese in diferite alte organe
etc.
Infectiile musculo-scheletale
S. aureus este cea mai frecventa cauza de osteomielita acuta la adulti si una dintre
principalele cauze la copii. Se produce prin diseminare hematogena sau prin extindere
directa de la un focar infectios. La adulti localizarea cea mai frecventa este corpul
vertebral in timp ce la copii se localizeaza frecvent la nivelul metafizelor oaselor lungi
(unde vascularizatia este mai bogata). Clinic apare durere locala insotita de febra si
alte semne generale.
O forma particulara de osteomielita este cea asociata cu protezele articulare sau cu
dispozitivele de fixare interne sau externe. Durerea, febra, inflamatia si scaderea
mobilitatii sunt semnele care pot apare in osteomielita protezelor. In multe cazuri se
produce desprinderea protezei necesitand indepartarea chirurgicala a acesteia.

O alta forma particulara de osteomielita o reprezinta abcesul Brodie, localizata la nivelul

metafizei oaselor lungi.

Artrita septica este localizarea infectiei la nivelul articulatiei, stafilococul auriu fiind cea
mai frecventa etiologie la adulti. Factori predispozanti pentru artrita septica sunt:
utilizarea de droguri intravenoase, artrita reumatoida sau alte afectiuni articulare,
traumatisme, utilizarea sistemica sau intraarticulara a steroizilor.
Localizarile cele mai des intalnite sunt genunchii, articulatia soldului si articulatia sacro-
iliaca. Pe langa tratamentul cu antibiotice aceasta forma mai necesita si drenajul
articular.

Infectia muschilor cu S. aureus – polimiozita, este rara, aparand mai frecvent in zonele
tropicale si de obicei la pacienti cu boli de fond (diabet zaharat, alcoolism, boli
hematologice, afectiuni maligne etc.)