Burrhus Skinner a fost marcat profund de lucrările lui Pavlov şi Watson.

Contribuţia cea mai importantă a lui Skinner o constituie condiţionarea

operantă. El face deosebirea între comportamentul de răspuns (respondend
behavior) şi comportamentul operant (operant behavior). Corespunzător,
vorbeşte despre două clase de răspunsuri: răspunsuri provocate
(elicided responses) şi răspunsuri emise (emited responses). Răspunsurile
provocate de stimuli cunoscuţi sunt reacţii de răspuns. În schimb mai
există o altă categorie de reacţii care nu se corelează cu un stimul cunoscut.
Acestea sunt reacţii operante deosebite de cele de răspuns. Pentru
comportamentul operant stimulul devine o ocazie, dar nu este un stimul
care provoacă răspunsul. Corespunzător celor două tipuri de răspuns
Skinner consideră că există două tipuri de condiţionare.
Prima este condiţionarea de tipul S, pentru că întărirea este condiţionată de
stimul (modelul pavlovian), şi a doua este cea de tipul R, operantă
(Skinner). În acest caz răspunsul se află în corelaţie cu întărirea. Acest
răspuns poate fi întărit prin mâncarea care îi urmează. Dar nu vederea
pedalei este importantă ci apăsarea pe pedală. Întărirea este întâmplătoare
faţă de răspuns. Skinner introduce lege condiţionării reacţiei de tipul R:
dacă apariţia unui operant este urmată de prezentarea
unui stimul de întărire forţa este mai mare .