Unitate de învăţare Nr.

NORMA JURIDICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2

2.1 Norma juridică
2.2 Elementul de extraneitate
2.3 Norma conflictuală
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2
 OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:

 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele

specifice

Norma juridica este celula de baza a dreptului, expresia materiala a acestuia. Dreptul nu ar
putea fi conceput în lipsa normei juridice, nu ar avea niciun fel de finalitate practica.
În doctrina, norma juridica a fost definitaastfel: o regula generala si obligatorie de
conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la
îndeplinire pe cale statala, în caz de nevoie prin constrângere.
Dupa cum se observa, caracteristicile definitorii ale normei juridice (de exemplu rolul
de a garanta si proteja ordinea sociala) sunt aceleasi cu cele ale dreptului, astfel cum le-am
punctat în cursul anterior, lucru perfect normal, dat fiind ca între drept si norma juridica exista
un raport întreg - parte. Or, o parte a unui întreg va prezenta întotdeauna caracteristicile
generale ale acelui întreg. Pentru a scoate în evidenta mai bine aceasta relatie, vom
analiza trasaturile normei juridice, astfel cum au fost identificate în doctrina:
1. Caracter impersonal si general - pentru ca norma juridica sa se poata adresa fiecarui membru
al sociatatii, pentru a putea deci constitui etalon de conduita, ea trebuie sa "se adreseze difuz
si impersonal destinatarilor sai"².
2. Caracter tipic - aceasta trasatura decurge din cea anterioara. Rolul normelor juridice (ca si al
dreptului, dupa cum am mai precizat) este de a trasa un tipargeneral de conduita, în domeniul
pe care-l reglementeaza.
3. Implica un raport intersubiectiv - în sensul ca niciodata o norma juridica nu va reglementa
pornind de la ideea ca prevederile ei vor fi aplicabile "în vid", unui cerc de persoane strict
determinat, persoane care nu vor suferi niciun fel de influenta sau interventie din partea
restului societatii. Niciodata norma juridica nu-si va privi destinatarii ca pe o masa statica.
"Norma juridica nu este doar o precriptie general abstracta, ea imagineaza omul în raport cu
semenii sai"³.
4. Caracter obligatoriu - daca normele de drept nu ar fi obligatorii, atunci existenta dreptului si
a ordinii de drept ar fi doar un exercitiu de imaginatie si de oratorie. Ce-ar însemna pentru
societate ca interdictia de a trece pe rosu la semafor sa fie doar o dispozitie facultativa?! Ar
mai asigura o astfel de norma protectia pietonilor sau a soferilor
Structura normei juridice Dincolo de aspectele de tehnica legislativa (cum se
elabboreaza un text de lege, ce tip de exprimare poate contine, etc.), orice norma juridica este
alcatuita din urmatoarele elemente: ipoteza, dipozitia si sanctiunea.
în ipoteza sunt descrise conditiile în care intra în actiune norma juridica: sfera
destinatarilor (peroane fizice, juridice, având o anumita calitate, o anumita vârsta, etc.- ex.:
administratori de bloc, recidivisti, minori care au împlinit 16 ani.), felul relatiilor sociale vizate
de reglementarea respectiva (relatii de munca, relatii familiale, etc.) s.a.
 1.3. Elementul de extraneitate
. Definiţie
Elementul de extraneitate reprezinta „împrejurarea de fapt, în legătură cu un raport
juridic datorită căreia, acest raport are legătură cu mai multe sisteme de drept (ori legi
aparţinând unor ţări diferite)”.
Elementul de extraneitate prezintă următoarele trăsături caracteristice:
a. În raportul de drept internaţional privat elementul de extraneitate nu consitituie
o componentă distinctă ci oricare dintre cele trei elemente (subiect, obiect şi conţinut) poate
imbrăca forma extraneitaţi intrucât elementul de extraneitate determină uneori, aplicarea
normelor materiale interne ori unificate iar alteori, dă naştere conflictului de legi.
b. Elementul de extraneitate este calificat ca fiind element străin prin prisma unui
anumit sistem de drept. Precizăm că în dreptul internaţional privat nu este general şi universal
că să poată oferi o reglementare unitară raporturilor juridice cu element de extraneitate ci
există, doar sisteme de drept naţionale care pun in valoare împrejurări de fapt determinate,
cărora le conferă calitatea de elemente de extraneitate. Mai mult, complexitatea raporturilor
de drept internaţional privat atrage, uneori, preferinţa legiuitorului naţional pentru stabilirea
unui punct de legătură principal şi ale unor puncte de legătură cu vocaţie subsidiară pentru
aceeaşi materie (Codul Civil procedeayă astfel de exemplu în cazul statului personal, actului
juridic unilateral, contractului, etc.)
c. Elementul de extraneitate nu este, în toate cazurile, element internaţional, în
sensul dreptului comerţului internaţional. Raporturile juridice de drept privat cu element
străin pot constitui obiect de studiu şi pentru alte ramuri ale dreptului privat. Dreptul
comerţului internaţional reglementează raporturi comerciale cu element de extraneitate,
element care este întotdeauna internaţional, raportat la particularităţile operaţiei comerciale
(de pildă, elementul de extraneitate apare ca element internaţional, în sensul propriu al
termenului, în cuprinsul Legii uniforme asupravânzării internaţionale a obiectelor mobile
corporale, adoptată prin Convenţia de la Haga din 1 iulie 1964) .
d. Elementul de extraneitate constituie premisa aplicării unor norme juridice
diferite. Ca regulă, elementul de extraneitate determină fie conflictele de legi (caz în care îşi
găsesc aplicabilitatea normele conflictuale), fie atrage aplicarea normelor materiale interne
sau a normelor materiale unificate.
e. Prezenţa elementului de extraneitate distinge raporturile de drept
internaţional privat de toate celelalte raporturi de drept privat. În doctrină se apreciază că
elementul de extraneitate este criteriul principal, care conferă fizionomie proprie raporturilor
din dreptul internaţional privat. Se poate afirma, deci, că elementul de extraneitate constituie
diferenţa specifică a raporturilor de drept internaţional privat. .În termeni diferiţi, dar
sugerându-se aceeaşi idee, s-a menţionat că „analiza raportului juridic cu element de
extraneitate constituie punctul de plecare al oricărui studiu de drept internaţional privat,
întrucât existenţa acestui tip aparte de raporturi juridice duce la apariţia tuturor problemelor
specifice dreptului internaţional privat.
Prezentare exemplificativă a elementelor de extraneitate
Ţinând cont de elementele raportului juridic elementele de extraneitate pot consta în
următoarele:
a) raportat la subiectele raportului juridic:
– pentru persoanele fizice: cetăţenia, domiciliul, reşedinţa şi, în anumite sisteme de drept, religia
(de exemplu, un cetăţean român şi un cetăţean străin încheie în ţara noastră un contract de
vânzare-cumpărare a unui bun mobil);
– pentru persoanele juridice: naţionalitatea, sediul, fondul de comerţ (o societate comercială,
persoană juridică română, încheie un contract cu o firmă franceză cu sediul în Paris).
b) b)raportat la obiectul raportului juridic (mai exact, bunul la care se
referă conduita părţilor, numit şi obiect derivat al raportului juridic):locul situării bunului
mobil sau imobil (bunul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare se află în ţară
străină);
c) c)raportat la conţinutul raportului juridic:
– locul încheierii actului juridic în sensul de negotium juris: o firmă română semnează în
străinătate un contract cu o firmă străină în vederea prestării de către aceasta a unor servicii
pe teritoriul ţării noastre;
– locul întocmirii înscrisului constatator (locus regit actum) – în sensul de instrumentum
probationes – care poate fi un alt stat decât cel în care s-a realizat acordul de voinţă;
– locul unde urmează să-şi producă efectele un contract (locus executionis sau locus solutionis);
– locul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii (lex loci delicti commissi) de exemplu,
un cetăţean român este victima unui
accident de circulaţie produs pe teritoriul Elveţiei;
– locul apariţiei prejudiciului – lex loci laesionis – atunci când acesta este altul decât locul
producerii delictului;
– locul soluţionării litigiului (doi soţi, cetăţeni englezi, solicită desfacerea căsătoriei înfaţa unei
instanţe de judecată din România);
Norma conflictuala.Definiţia normei conflictuale
Norma conflictuală este definită ca fiind norma juridica specifică dreptului
internaţional privat, care desemnează legea internă apicabilă raportului juridic cu element de
extraneitate.
În ansamblul lor normele conflictuale sunt prevăzute în sistemul de drept intern al
fiecărui stat formând sistemul conflictualist al acestuia, componentă a sistemului juridic
naţional. Instanţa de judecată sau un alt organ jurisdicţional, în momentul soluţionării unui
raport cu element de extraneitate va folosi întotdeauna pentru determinarea legii aplicabile
normele confilictuale din propriul sistem de drept. De la această premisă, porneşte legiuitorul
român în Codul civil, art. 2557 alin. (1) care dispune: „Prezenta carte cuprinde norme pentru
determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat”.
Norma conflictuală soluţionează conflictele de legi în sensul că stabileşte care dintre
sistemele de drept în prezenţă trebuie să se aplice cu privire la raportul juridic respectiv. Din
momentul desemnării legii competente (legii interne) rolul normei conflictuale încetează şi
intră în acţiune norma de drept intern (de exemplu: de dreptul civil, de dreptul familiei) a ţării
care va cârmui raportul juridic cu element străin. Sistemul de drept (legea competentă care va
cârmui raportul juridic cu element străin) astfel determinat(ă) poartă denumirea de „legea
cauzei” (lex causae). Un astfel de exemplu este îl constituie art. 2587 alin. 1 din Codul civil
potrivit căruia „Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se
celebrează.”
Normele conflictuale determină câmpul de aplicare a dreptului intern şi al celui străin
ţinând seama de coexistenţa unor sisteme juridice de egală valaore, expresie a unor
suveranităţi de stat egale. Ele sunt proprii fiecărui sistem de drept, regăsindu-se în acte
normative interne şi în convenţii internaţioanle.
Izvoarele normei conflictuale
Normele conflictuale sunt cuprinse în: a).dreptul intern; b) convenţii sau tratate internaţionale
la care România este parte
a) Dreptul intern. Normele conflictuale se regăsesc în dreptul intern al fiecărei ţări. În acest
sens precizăm că, în sistemul de drept românesc, daca până la intratea în vigoare a noului Cod
civil principală sursă internă de normă conflictuală o consituia Legea nr. 105/1992 cu privire
la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în prezent principală sursă internă
de normă conflictuală o consituie Codul civil, mai exact, Cartea a VII-a intitulată „Dispoziţii
de drept internaţional privat.”
În afara Codului civil sunt şi alte acte normative ce constituie izvoare de drept
internaţional privat, spre exemplu: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 194/2002 privind
regimul străinilor in România cu modificările şi completăriaduse prin Legea nr. 158/2013.
Normele conflictuale vor diferi de la stat la stat, cum este de exemplu, norma
conflictuală în materie de stare civilă şi capacitate, care este, în general, pentru ţările de pe
continentul european, legea naţională (lex patriae), iar pentru alte ţări, de pildă Anglia,
Danemarca, Norvegia, unele ţări din America Latină, legea domiciliului (lex domicilii) ; dar
norma conflictuală poate fi identică pentru mai multe state, deşi este adoptată în dreptul intern,
cum este de exemplu, regula locus regit actum care este cunoscută de majoritatea legislaţiilor.
b). Convenţii sau tratate internaţionale la care România este parte.
Convenţiile sau tratatele internaţionale cuprind norme conflictuale care sunt
uniforme pentru statele participante la convenţie sau tratat.
Categoria de norme prevăzute în convenţiile sau tratatele internaţionale la care
România este parte se numeste norme conflictuale unificate.
Menţionăn pentru exemplificare următoarele tratate bilaterale încheiate de ţara
noastră: Tratatul dintre România şi Republica Cehă privind asistenţa judiciară în materie
civilă; Tratatul dintre România şi Republica Polonia privind asistenţa juridică şi relaţiile
juridice în cauzele civile; Tratatul între România şi Republica Moldova privind asistenţa
juridică în materie civilă şi penală; Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa
juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile.
În dreptul internaţional privat contemporan se remarcă o preocupare constată pentru
unificarea normelor conflictuale,realizată prin organizaţiile internaţionale:Consiliul
Europei;Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat (HCCH);Insitututul Internaţional
pentru Unificarea Dreptului Internaţional Privat (UNIDROIT);Comisia Naţiunilor Unite
Pentru Dreptul Comerţului Internaţional (UNCITRAL).
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, cooperarea judiciară în materie
civilă şi comercială între statele membre ale Uniunii Europene a căpătat un statut aparte, prin
transferarea competenţei de reglementare în această materie instituţiilor comunitare, creându-
se astfel premisele conturării treptate a unui veritabil „nucleu de drept procedural european”.
Regulamentele elaborate la nivelul Uniunii europene conţin raporturi de drept
internaţional privat, creând un drept uniform, ce cuprinde norme conflictuale direct aplicabile,
care înlătură de la aplicare normele conflicituale interne ale statelor membre în domeniul de
reglementare al regulamentului respectiv.
Vom menţiona cu titlu de exemplu, o serie de regulamente care conţin norme
conflictuale, elaborate la nivelul Uniunii Europene: Regulamentul (CE) al Consiliului nr.
44/2001 din 22 decembrie 2000 (aşa numitul Bruxelles I) privind competenţa judiciară,
recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială; Regulamentului (CE)
al Consiliului nr. 2202/2003 din 27 noiembrie 200 (aşa numitul Bruxelles II bis) privind
competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială
şi în materia răspunderii părinteşti, şi pentru abrogarea Regulamentului (CE) al Consiliului
nr. 1347/2000; etc.
Strucutra normei conflictuale Din punct de vedere al structurii logico-juridice, normele de
drept cuprind următoarele elemente:
ipoteza prevede descrierea clară, precisă a împrejurărilor, a faptelor sau a condiţiilor în care
apar relaţiile de drept pentru a se permite subiectelor raporturilor juridice să respecte regula
de conduită prescrisă în vederea realizării scopului urmărit;
dispoziţia prevede conduita subiectelor de drept vizate de aceste norme; sancţiunea arată care
sunt consecinţele nerespectării dispoziţiei.
În doctrină în privinţa structurii normei conflictuale s-au conturat două opinii. Într-o
primă opinie, norma conflictuală este alcătuită din: două elemente conţinut şi legătură. În cea
de-a doua opinie, norma conflictuală este alcătuită din trei elemente: conţinut, legătură şi legea
aplicabilă.
Conţinutul normei conflictuale
Conţinutul normei conflictuale reprezintă ipoteza acesteia, adică acea categorie de
raporturi juridice (sau materia) la care respectiva normă conflictuală se referă.
Conţinutul normei conflictuale poate consta în următoarele: starea civilă şi capacitatea
juridică a persoanei fizice, forma exterioară a actului juridc, regimul matrimonial, moştenire,
etc..
Spre exemplu, potrivit, art. 2595 alin. 1 din Codul civil „Masurile de publicitate şi
opozabiliatea regimului matrimonial faţă de terţi sunt supuse legii aplicabile regimului
matrimonial.”
Constituie conţinut al acestei norme conflictuale expresia „Masurile de publicitate şi
opozabiliatea regimului matrimonial faţă de terţi (...).”
Conţinutul normei conflictuale determină câmpul de aplicare în spaţiu al unei legi.

Test de autoevaluare 2.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Definiti norma juridica

Răspunsul la test se găseşte la pagina 20

Test de autoevaluare 2.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Analizati conceptul de element de extraneitate

Răspunsul la test se găseşte la pagina 21

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Caracterizati norma conflictuala

Răspunsul la test se găseşte la pagina 22 .

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2

-  Claudiu-Paul Buglea, Drept internațional privat român- din

perspectiva reglementărilor europene aplicabile în domeniu și a
noului Cod civil român, editia a II-a, Editura Universul Juridic,
București, 2015
- Gabriela Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia
dreptului familiei, Eitura Magic Print, Onești, 2014
- Dragoş- Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat, Editura
C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
- Sergiu Deleanu, Drept internaţional privat. Partea generală,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
- Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei ş.a., Noul Cod de
procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. II, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2013.