Drepturile conexe dreptului de autor

Unitate de învăţare Nr. 6

MĂRCILE (II)

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6……………………………………………………. 53

6.1 Marca. Semnele care pot constitui mărci (I)................................................................. 53
6.2 Semnele care pot constitui mărci (II)............................................................................ 57
6.3 Semnele care pot constitui mărci (III)........................................................................... 59
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6..………………….…………………….... 61
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………................................ 62
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6...………………………………………………….. 62

52
 Drepturile conexe dreptului de autor

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 6

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 6 sunt:

să definească şi să deosebească din punct de vedere distinctiv – marca;

să diferenţieze categoriile de semene care pot constitui mărci.

6.1 Marca. Semnele care pot constitui mărci (I)

Introducere În definirea mărcii, ca noţiune juridică, se disting mai multe tendinţe.

Criteriile folosite sunt clasice sau moderne. Definiţia clasice pun accentul
pe caracterul distinctiv al mărcii, iar definiţiile moderne evidenţiază
garanţia de calitate pe care marca o oferă consumatorilor.

Indiferent de accepţiune, o definiţie exactă şi completă a mărcii trebuie să

aibă în vedere elementele sale esenţiale.

Definiţia mărcii Marca este un semn distinctiv, care diferenţiază produsele ,şi serviciile
unei persoane prin garanţia unei calităţi determinate şi constante,
formând, în condiţiile legii, obiectul unui drept exclusiv.

În dreptul român, elementele caracteristice ale mărcii sunt consacrate de

Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998. Potrivit art. 3, lit. a, marca este un semn
susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau a
serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor
persoane. Drepturile asupra mărcilor sunt recunoscute şi apărate pe
teritoriul ţării noastre, în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea
convenţiilor, tratatelor şi acordurilor la care România este parte (art. 1 al
Legii nr. 84 din 1998 şi regula 2 a Regulamentului de aplicare a Legii nr.
84 din 1998).

Semnele care Semnele care pot constitui mărci sunt enumerate de art. 3, lit. a al Legii
pot constitui nr. 84 din 1998. Ele se referă la cuvinte, inclusiv nume şi persoane,
mărci desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în
special, forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori.

Legea română cuprinde o enumerare enunciativă a semnelor distinctive

care pot fi înregistrate ca mărci. Sistemul enumerării nelimitative rezultă
din posibilitatea solicitanţilor de a utiliza orice combinaţie a acestor
semne.

Între semnele care pot constitui o marcă, legea prevede in mod expres
cuvintele. În economia textului, termenul de cuvinte include atât numele,
cât şi denumirile.

Numele Numele, ca element de identificare a persoanei, reprezintă un drept

personal nepatrimonial, inalienabil şi imprescriptibil. Protecţia numelui
53
 Drepturile conexe dreptului de autor

propriu-zis se extinde şi asupra numelui comercial, precum şi a

pseudonimului.

Utilizarea numelui patronimic ca marcă atribuie titularului un drept

exclusiv. Întrucât numele poate aparţine mai multor persoane, dreptul
exclusiv nu priveşte numele în sine, ci numai forma sa specială.

Forma specială conferă numelui un aspect exterior caracteristic. Forma

distinctivă a numelui se obţine prin combinarea cu elemente figurative,
prin grafe, culoare sau aşezarea literelor. În Principalele legislaţii
europene au adoptat sistemul enumerării exemplificative a diferitelor
semne care pot fi utilizate ca mărci mod concret, numele poate fi scris
într-o manieră originală, îmbinat cu un cuvânt generic sau însoţit de o
emblemă sau indicaţie a domiciliului. Prin protecţia dispoziţiei speciale,
aranjamentului, culorii sau formei caracterelor utilizate pentru scrierea
numelui, se evită riscul confuziei şi monopolul titularului mărcii.

În unele state, numele poate fi utilizat ca marcă fără a fi necesar să

prezinte o formă specială. Cu caracter derogatoriu, condiţia formei
distinctive trebuie respectată dacă numele este banal.

O marcă poate fi formată şi din numele unei alte persoane decât a

titularului. În această situaţie, este necesară autorizaţia terţului sau a
succesorilor săi.

În literatura de specialitate s-a susţinut că numele unui terţ, pentru a fi

utilizat ca marcă, trebuie combinat cu alte cuvinte, adică transformat într-
o denumire de fantezie, cum ar fi Elixir Lamartine. Mai mult chiar,
numele terţului care formează marca nu este necesar să prezinte o formă
caracteristică.

În practică, s-a pus problema dacă se poate folosi ca marcă numele

propriu care a constituit obiectul unei mărci anterioare, adoptate de un
terţ. În măsura în care omonimia nu are ca scop o fraudă, jurisprudenţa a
admis adoptarea mărcii ulterioare, cu cerinţa de a se evita, prin
intermediul anumitor menţiuni, eventualele confuzii.

Pentru constituirea unei mărci se poate folosi şi un nume istoric.

Utilizarea ca marcă a numelor istorice trebuie să nu aducă atingere

memoriei unei personalităţi dispărute. În caz contrar, organele competente
vor refuza înregistrarea mărcii. Cererea va fi respinsă în temeiul art. 4, lit.
i al Legii nr. 84 din 1998, care exclude de la protecţie mărcile contrare
ordinii publice sau bunelor moravuri.

Marca poate fi alcătuită şi dintr-un nume imaginar. De exemplu, Eau du

docteur Addison. În mod obişnuit, numele imaginar reprezintă o denumire
ce se foloseşte ca marcă.

Denumirile Denumirile sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate. Pentru a
constitui o marcă, denumirile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie.
54
 Drepturile conexe dreptului de autor

Denumirea este considerată admisibilă, când nu ţine seama de natura şi de

genul obiectului, fiind independentă de produs. Denumirea poate fi
formată dintr-un singur cuvânt, un adjectiv combinat cu un substantiv sau
o combinaţie de cuvinte. De exemplu, Dero, Hopfen Konig, Diner's Club.
Denumirile care formează o marcă nu sunt condiţionate de existenţa unei
anumite forme. În raport cu numele, se are în vedere însăşi denumirea şi
nu forma sa specială. Dacă denumirea prezintă totuşi o anumită formă, se
vor aplica dispoziţiile privind marca figurativă.

În materia mărcilor nu pot fi folosite denumirile generice, necesare sau

descriptive.

Denumirile Denumirile care reprezintă cuvântul ce indică un produs sunt necesare.

necesare Încorporându-se cu produsul, cuvintele nu pot constitui o marcă, fiind
denumiri necesare. Ele ar implica monopolizarea unor produse,
apropiindu-se sub formă de marcă, denumirea lor necesară.

Denumirile care descriu un anumit produs sunt necesare sau descriptive.

Denumirile Denumirile descriptive pot desemna specia, calitatea, cantitatea,

descriptive destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului
ori prestării serviciului, sau alte caracteristici ale acestora. Ele sunt
excluse de la protecţie de către art. 5, lit. d al Legii nr. 84 din 1998.

Regula caracterului descriptiv prezintă şi unele derogări. Pot fi folosite ca

mărci denumirile simbolice, precum şi denumirile care sugerează
calităţile produsului în mod indirect şi fantezist.

O valoare simbolică au denumirile de ţări şi oraşe care nu mai există. În

contrast, denumirile geografice se pot folosi ca mărci numai dacă prezintă
o formă exterioară specifică. Tot ca o condiţie, denumirile geografice
trebuie să nu fie apelaţiuni de origine sau indicaţii de provenienţă.

Calitatea unui produs care se oferă publicului poate fi evocată printr-o

marcă în mod indirect. De exemplu, marca Defrizzer pentru o cremă de
coafat, sau marca Borarom pentru cafea.

Utilizarea ca marcă a denumirilor dintr-o limbă străină este

circumstanţiată de domeniul in care produsul se comercializează. După
cum denumirea explică sau nu natura, calităţile sau destinaţia produsului,
cuvântul străin va fi descriptiv ori fantezist.

Această regulă nu a fost aplicată în practică. Instanţele decid asupra

folosirii cuvintelor împrumutate dintr-o limbă străină in funcţie de
elementele concrete ale fiecărui caz. În acest sens, în Germania s-a refuzat
înregistrarea mărcii Hermosa pentru ţigări, deoarece în spaniolă cuvântul
înseamnă „frumoasă”, având astfel o valoare de specificare a produsului.

În ceea ce priveşte denumirile de produse brevetate, deşi sunt posibile mai

multe soluţii, problema trebuie soluţionată în funcţie de principiile
55
 Drepturile conexe dreptului de autor

materiei. La expirarea titlului de protecţie, denumirea intră în domeniul

public numai dacă a figurat in brevet şi s-a încorporat produsului,
devenind necesară. În caz contrar, denumirea va continua să formeze
obiectul unui drept privativ şi după expirarea brevetului.

Dacă obiectul brevetului îl constituie un rezultat sau procedeu, nu se pun

asemenea probleme, întrucât denumirea produsului brevetat poate fi
diferită de aceea prevăzută de titularul brevetului.

Denumirea poate cuprinde uneori şi numele titularului de brevet. În

această situaţie, numele titularului poate fi utilizat ca marcă numai atunci
când denumirea se completează cu o menţiune prin care se evită orice
eroare referitoare la originea produsului.

Prin analogie, denumirile produselor farmaceutice sunt supuse aceluiaşi

regim. În legislaţiile in care produsele farmaceutice nu sunt brevetabile,
denumirile lor fac parte din domeniul public.

Mărcile formate din denumiri prezintă riscul pierderii caracterului

distinctiv.

Denumirile Cuvintele adoptate ca marcă se pot transforma in unele cazuri într-o

generice denumire generică. Identificarea unei denumiri cu un anumit produs este
un fenomen de degenerare a mărcii. De exemplu, mărcile apă de colonie,
aspirină, gramofon, termos, celofan, telex.

În această împrejurare, titularul iniţial al mărcii va beneficia în continuare

de dreptul său. O soluţie deosebită a fost admisă în practica judiciară a
statelor americane. Dacă marca se transformă intr-un termen generic, ea
intră în domeniul public şi devine un semn liber.

Riscul degenerării unei mărci poate fi evitat prin mai multe metode. În
practică, distinctivitatea mărcii se menţine prin folosirea împreună cu
termenul generic corespunzător produsului, prin aplicarea pe un produs
diferit sau prin adăugarea menţiunii marcă depusă.

Test de autoevaluare 6.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Definiţi marca?
2. Ce reprezintă numel, dar marca din punct de vedere al mărcii?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 62.

56
 Drepturile conexe dreptului de autor

6.2 Semnele care pot constitui mărci (II)

Sloganurile şi Legea română nu se referă la sloganuri şi titluri de publicaţii. Dar, modul

titlurile de de redactare al textului nu înlătură, în principiu, posibilitatea de folosire,
publicaţii ca marcă, a sloganurilor şi titlurilor de publicaţii.

Pentru a forma o marcă, sloganurile trebuie să fie arbitrare sau de

fantezie. De exemplu, Tout est moins cher au Bon Marche.

În unele sisteme de drept, sloganurile nu pot depăşi cinci cuvinte, iar în

alte sisteme de drept, sloganurile sunt interzise. Dacă sloganul este
original, protecţia va fi asigurată in cadrul dreptului de autor.

Titlurile de ziare, reviste şi cărţi sunt protejate fie ca mărci, fie ca obiect
al dreptului de autor.

Într-o încercare de soluţionare, se pare că ar trebui să se distingă intre

titlurile de periodice şi titlurile de opere individuale. Titlurile de ziare şi
reviste fiind mijloace de identificare a unor servicii sau obiecte de comerţ,
pot fi folosite ca mărci. Protecţia ca marcă este condiţionată de caracterul
distinctiv al titlului.

Legea română menţionează în mod expres literele şi cifrele Pentru a

constitui o marcă, literele şi cifrele trebuie să aibă o formă grafică
distinctă.

Literele şi În unele sisteme de drept, literele şi cifrele nu sunt acceptate ca mărci. Cu

cifrele caracter de excepţie, se admit totuşi literele şi cifrele care au o formă
originală ori sunt notorii.

Literele folosite ca marcă pot fi iniţialele unui nume. Deşi constituie o

prescurtare, iniţialele nu reprezintă numele. În consecinţă, iniţialele nu pot
fi asimilate regimului numelui.

Marca poate fi alcătuită şi din iniţialele unor cuvinte. Iniţialele trebuie să

poată fie pronunţate, formând un cuvânt fără semnificaţie cunoscută. De
exemplu, USAS pentru Uzina Superfosfaţi Acid Sulfuric, IMGB pentru
Întreprinderea Maşini Grele Bucureşti.

În legislaţia anterioară se prevedea şi o ipoteză care nu corespundea

realităţii. Potrivit acestor reglementări, nu puteau constitui mărci semnele
care erau formate exclusiv din iniţialele unor cuvinte, fără posibilitate de
exprimare fonetică în nici una din limbile cunoscute. Astfel de cuvinte
sunt cele compuse exclusiv din consoane, cum ar fi FRB sau TCM. În
realitate, iniţialele unor cuvinte, indiferent de compunerea lor, pot fi
pronunţate.

În cazul în care mărcile sunt formate exclusiv din cifre, ele nu pot fi
protejate. Întrucât cifrele nu sunt distinctive în sine, marca trebuie să
prezinte o formă distinctivă, fără a fi necesară asocierea cu elemente
grafice speciale.
57
 Drepturile conexe dreptului de autor

Elementele În conformitate cu prevederile legii române, mărcile pot fi constituite şi

figurative din elemente figurative, plane sau în relief. Elementele figurative cuprind
o multitudine de forme, şi anume: embleme, viniete, etichete, peisaje,
portrete, fotografii, blazoane, desene, sigilii, amprente, reliefuri, peceţi,
liziere.

Emblema este un semn figurativ simplu, reprezentând un obiect real sau

imaginar, care simbolizează o anumită idee. De exemplu, o floare, un
clopot, o stea, o ancoră. Emblema are rolul de a individualiza o societate
comercială sau industrială.

Emblema care se referă la natura produsului are un caracter descriptiv şi

nu poate constitui o marcă. Astfel, emblema formată dintr-o frunză de viţă
pentru vinuri sau emblema alcătuită dintr-o lămâie pentru citronadă nu
este distinctivă. Pentru a fi protejată ca marcă, emblema trebuie să aibă o
formă specială sau caracteristică. În măsura în care emblema prezintă un
caracter distinctiv în sine, dreptul privativ va include şi denumirea
respectivă.

Vinieta este un ansamblu de figuri, o dispoziţie de linii sau un desen.

Constituind o ilustraţie de mici dimensiuni, cu sau fără un subiect precis,
vinieta se lipeşte pe produs.

Eticheta este o hârtie sau un carton de mărime redusă, care conţine unele
indicaţii privind un produs. Regimul etichetei este asemănător cu al
vinietei.

Portretul, fotografia şi orice altă imagine pot forma, în principiu, obiectul

unei mărci. În practică, se consideră că folosirea de către o persoană a
propriului său portret, care seamănă izbitor cu un portret adoptat anterior
ca marcă, reprezintă un act de concurenţă neleală.

Legea română dispune că nu pot fi înregistrate mărcile care conţin, fără

consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei
persoane care se bucură de renume în ţara noastră (art. 5, lit. i). Pentru
aplicarea art. 6 al Convenţiei de la Paris, se prevede că nu pot fi protejate,
în absenţa unei autorizaţii din partea organelor competente, mărcile care
cuprind reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat,
însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane aparţinând ţărilor
Uniunii (art. 5, lit. k). Acelaşi regim se aplică şi reprezentărilor grafice
care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac
parte una sau mai multe ţări ale Uniunii de la Paris (art. 5, lit. l).

În ceea ce priveşte figurile geometrice simple, cum ar fi un cerc, un

triunghi sau un pătrat, se consideră că sunt inexpresive. Figurile
geometrice simple, neînsoţite de elemente verbale sau de alte elemente
figurative, nu pot constitui mărci.

58
 Drepturile conexe dreptului de autor

Test de autoevaluare 6.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Pot fi înregistrate sloganurile şi titlurile de publicaţii ca marcă?
2. Pot fi înregistrate Literele şi cifrele ca marcă?
3. Pot fi înregistrate Elementele figurative ca marcă?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 62.

6.3 Semnele care pot constitui mărci (III)

Forma Printre semnele care pot alcătui o marcă, legea română se referă expres şi
produsului la forma produsului. Pentru a fi protejată ca marcă, forma produsului este
admisibilă ca marcă, dacă nu este necesară sau de natură să producă un
rezultat industrial.

După numeroase controverse, ideea că forma produsului poate constitui o

marcă este acceptată şi consacrată legislativ. În practică, însă, prin
excluderea formelor cu caracter estetic sau tehnic, precum şi a formelor
care într-un anumit domeniu s-a banalizat, sfera de protecţie este redusă.

Legea română precizează în art. 5, lit. e că nu pot fi protejate mărcile

constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura
produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o
valoarea substanţială produsului.

Mărcile constând în forma produselor sunt într-o oarecare măsură

descriptive şi, din această cauză, limitate. În acelaşi timp, criteriile
necesare pentru determinarea caracterului descriptiv al mărcii sunt greu
de stabilit. De exemplu, forma unui produs prevăzut să fie utilizat ca
pahar, în cele mai multe cazuri, nu prezintă caracterul distinctiv al unei
mărci.

Sub imperiul legislaţiei anterioare, nu puteau fi utilizate ca mărci semnele

constituite din forma spaţială a unor produse, dacă acestea reprezintă
forma necesară a produselor respective sau dacă ea are exclusiv un
caracter de utilitate. Prin caracter de utilitate se înţelege însă caracterul
necesar sau natural al formei produsului. Ca atare, cele două aspecte se
referă la o singură ipoteză, avându-se în vedere posibilitatea de utilizare a
59
 Drepturile conexe dreptului de autor

produsului.

Forma Între semnele susceptibile de a constitui o marcă, legea română enumeră

ambalajului şi forma ambalajului. Pentru a fi apropriată ca marcă, forma ambalajului
trebuie să aibă un caracter distinctiv.

În unele legislaţii, protejarea ca marcă a formei ambalajului este

condiţionată de însoţirea de alte semne, cum ar fi inscripţii, etichete,
menţiuni. Această soluţie permite să fie înregistrată atât marca, cât şi
forma ambalajului pe care se aplică. De exemplu, sticlele de Coca-Cola,
flacoanele pentru parfumuri Guerlaine.

Culoarea Mărcile pot fi formate şi din combinaţii de culori ale produsului sau
produsului sau a ambalajului. Protecţia ca marcă a combinaţiilor de culori este prevăzută
ambalajului expres de legea română.

Admiterea ca marcă a culorii a determinat multiple discuţii. Soluţiile

adoptate sunt diferite, după cum marca este constituită dintr-o combinaţie
de culori sau o singură culoare.

Combinaţiile de culori sunt folosite ca marcă fără rezerve sau obiecţiuni.

Ele trebuie numai să prezinte un aspect caracteristic, un aranjament
propriu.

O singură culoare nu poate constitui o marcă. Reticenţele faţă de folosirea

unei singure culori ca marcă sunt determinate de numărul limitat al
culorilor şi de imposibilitatea consumatorului de a distinge cu claritate
nuanţele. Culorile în sine nu sunt suficient de distinctive. Înregistrarea lor
ca marcă ar genera un risc de monopolizare.

În sistemul legislaţiei anterioare, se admitea, prin coroborarea

dispoziţiilor, că o singură culoare poate fi înregistrată ca marcă sub
condiţia caracterului distinctiv. De asemenea, o singură culoare poate fi şi
un element esenţial al mărcii, individualizându-se printr-o dispoziţie
specială sau prin aplicarea pe unele părţi ale produsului.

Prezentarea Conţinutul unei mărci poate fi alcătuit şi din semnale sonore sau melodii
sonoră simple. Prezentarea sonoră se asociază, de obicei, cu un serviciu sau un
produs.

Mărcile sonore sau auditive trebuie să fie clare, expresive şi caracteristice.

Ele vor însoţi comercializarea produsului, fără a se limita la publicitate.

Valabilitatea mărcilor sonore a fost admisă în dreptul american.

Înregistrarea lor se efectuează prin depozitul de discuri fonografice.

Majoritatea legislaţiilor, însă, la care s-a aliniat şi legea română, nu

recunosc mărcile sonore. Reticenţa manifestată faţă de marca auditivă a
fost determinată de absenţa unei legături directe cu produsul şi de
imposibilitatea realizării unui depozit material.

60
 Drepturile conexe dreptului de autor

Spre deosebire de reglementarea actuală, în sistemul legislaţiei anterioare,

mărcile sonore erau susceptibile de protecţie. Conform acestei concepţii,
mărcile sonore sunt formate dintr-o succesiune de sunete, care produc un
efect sonor caracteristic. De exemplu, semnalele sau fraza melodică de
anunţare a anumitor programe radiodifuzate sau televizate.

Combinaţiile de Mărcile pot fi constituite şi din unele combinaţii de semne. Prin

semne combinarea elementelor, semnele necesare sau banale devin particulare,
putându-se folosi ca mărci. Particularităţile mărcilor combinate permit
alegerea celor mai adecvate mijloace de publicitate comercială.

Test de autoevaluare 6.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. În ce condiţii poate fi protejată ca marcă, forma produsului?
2. În ce condiţii poate fi protejată ca marcă, forma ambalajului?
3. Mărcile sonore sau auditive pot fi protejate ca marcă? În ce condiţii?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 62.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare nr. 6.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 6 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6

Prezentaţi în maxim o pagină o temă intitulată: Semnele care pot constitui

mărci.

61
 Drepturile conexe dreptului de autor

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 6.1
1. Numele, ca element de identificare a persoanei, reprezintă un drept
personal nepatrimonial, inalienabil şi imprescriptibil. Protecţia numelui
propriu-zis se extinde şi asupra numelui comercial, precum şi a
pseudonimului.

2. Denumirile sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate. Pentru
a constitui o marcă, denumirile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie.

Răspuns 6.2
1. Legea română nu se referă la sloganuri şi titluri de publicaţii. Dar,
modul de redactare al textului nu înlătură, în principiu, posibilitatea de
folosire, ca marcă, a sloganurilor şi titlurilor de publicaţii.

2. Legea română menţionează în mod expres literele şi cifrele Pentru a

constitui o marcă, literele şi cifrele trebuie să aibă o formă grafică
distinctă.

3. În conformitate cu prevederile legii române, mărcile pot fi constituite şi

din elemente figurative, plane sau în relief. Elementele figurative cuprind
o multitudine de forme, şi anume: embleme, viniete, etichete, peisaje,
portrete, fotografii, blazoane, desene, sigilii, amprente, reliefuri, peceţi,
liziere.

Răspuns 6.3
1. Pentru a fi protejată ca marcă, forma produsului este admisibilă ca
marcă, dacă nu este necesară sau de natură să producă un rezultat
industrial.

2. Pentru a fi apropriată ca marcă, forma ambalajului trebuie să aibă un

caracter distinctiv.

3. Conţinutul unei mărci poate fi alcătuit şi din semnale sonore sau

melodii simple. Prezentarea sonoră se asociază, de obicei, cu un serviciu
sau un produs.
Mărcile sonore sau auditive trebuie să fie clare, expresive şi caracteristice.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6

1. Anechitoae, Constantin. Dreptul proprietăţii industriale. Semne

distinctive. Curs universitar. Bucureşti: Ed. Pro Universitaria, 2014,
184 p. ISBN 978-606-647-904-2.
2. Anechitoae, Constantin. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti:
Pro Universitaria, 2013.
3. Viorel Roş, Octavia Spineanu-Matei, Dragoş Bogdan. Dreptul
proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii industriale. Mărcile şi
indicaţiile geografice. Bucureşti: Ed. All Beck, 2003.

62