Contractul international de vanzare marfuri

Unitate de învăţare Nr. 5

CONTRACTUL INTERNATIONAL DE VANZARE

MARFURI

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5.............................................................................. 63

5.1 Notiune…………………………………………………………………………….. 63
5.2 Vânzarea comercială internaţională conform Convenţiei Naţiunilor Unite de la 64
Viena (1980)……………………………………………………………………………
5.3. Legea aplicabilă contractelor internaţionale de vânzare de mărfuri………………. 69
5.4 Uzantele codificate privind contractele internaţionale de vânzare-cumpărare : 69
INCOTERMS şi RAFTD………………………………………………………………
5.5 Vânzarea prin burse………………………………………………………………... 71
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5............................................................... 73
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 74
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5............................................................................. 74

61
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 5 sunt:

 familiarizarea cursanţilor regimul juridic al contractului de vanzare

cumparare internationala;

5.1 Contractul internaţional de vânzare-cumpărare de mărfuri

Noţiune

Contractul internaţional de vânzare-cumpărare de mărfuri este un

contract de vânzare-cumpărare, cuprinzând un element de extraneitate
capabil să determine un conflict de legi.

În genere contractul de vânzare este definit ca acea convenţie prin care

vânzătorul transferă ( dreptul francez şi englez ) sau se angajează să
transfere ( dreptul german şi spaniol ) proprietatea asupra unui bun către
cumpărător, acesta din urmă având obligaţia să plătească preţul
convenit.

În privinţa elementului de extraneitate, convenţiile internaţionmale

privind contractul de vânzare-cumpărare reţin ca prim criteriu sediul
părţilor contractante ( acesta trebuind să se afle în state contractante
diferite ). În al doilea rând sunt internaţionale şi acele contracte
caracterizate printr-un "conflict între legile diferitelor state" ( art.1, lit. b
din Convenţia de la Haga privind legea aplicabilă contractelor de
vânzare internaţională de mărfuri – 1986 ).

Convenţii internaţionale în materia contractelor internaţionale de

vânzare de mărfuri
Având în vedere importanţa contractului de vânzare de mărfuri, în
această materie au fost adoptate numerose convenţii internaţionale :
Convenţia de la Haga privind legea aplicabilă vânzării internaţionale de
bunuri mobile corporale ( încheiată în anul 1955 şi intrată în vigoare în
anul 1964 ) ;
Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de
mărfuri ( New York, 1974 ) ;
Actul final al Conferinţei Naţiunilor Unite asupra contractelor de
vânzare internaţională de mărfuri ( Viena, 1980 );
Convenţia de la Geneva privind reprezentarea în vânzarea
internaţională de mărfuri ( Geneva, 1983 );
Convenţia de la Haga privind legea aplicabilă contractelor de vânzare
internaţională de mărfuri ( Haga, 1986 ) – această convenţie are
menirea de a înlocui pentru statele semnatare Convenţia de la Haga din
1955 intrată în vigoare în 1964.

62
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

Test de autoevaluare 5.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Notiunea de contract comercial international?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 74.

5.2 Vânzarea comercială internaţională conform Conventiei Natiunilor Unite de la

Viena (1980)

Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare

internationala de marfuri de la Viena constituie principala reglementare
internationala in materie si a fost adoptata la Viena, la 11 aprilie 1980.
Prevederile conventiei au caracter supletiv, partile la contract putând să
excludă aplicarea convenţiei, sub rezerva dispozitiilor art. 12, să deroge
de la oricare din dispoziţiile sale sau să le modifice efectele.

Conventia realizeaza un remarcabil compromis intre reglementarile

principalelor sisteme de drept ale lumii, in materia vanzarii
internationale de marfuri, si anume, mai ales intre sistemul romanist
(romano-germanic) si cel anglo-saxon.

Obiectul de reglementare al Conventia Natiunilor Unite asupra

contractelor de vanzare internationala de marfuri este definit prin art. 4
ca fiind exclusiv formarea contractului de vanzare si obligatiile la care
un astfel de contract le genereaza între vanzator si cumparator. In art.5
se enunta caracterul supletiv al prevederilor conventiei, potrivit caruita
partile pot exclude aplicarea Conventiei sau sa deroge de la oricare din
dispozitiile sale ori sa le modifice efectele.

Domeniul de aplicare a conventiei

Conventia se aplica numai contractelor de vanzare de marfuri.
Domeniul de aplicare al conventiei acopera doua categorii de situatii:
a) Enumera tipurile speciale de contracte de vanzare care in functie de
obiectul lor, fie ca formeaza, fie ca nu formeaza obiectul conventiei.
b) Precizeaza aspectele privind contractul de vanzare care intra si care
nu intra sub incidenta conventiei.
a. Domeniul de aplicare temporal.
Conventia a intrat in vigoare pe plan international, la 1 ianuarie 1988,
prin aplicarea prevederilor art.99, iar in prezent sunt parte la conventie
peste 30 de state.
Conventia se aplica in ceea ce priveste partea privind formarea
contractului, iar in ceea ce priveste partea privind executarea
contractelor incheiate dupa intrarea sa in vigoare fata de statele
contractante, conform prevederilor art. 100 se respecta astfel, principiul
neretroactivitatii aplicarii conventiei.
b. Domeniul de aplicare personal

63
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

Ratione personae, Conventia se aplica in oricare dintre cele doua

cazuri:
1) In primul rand conventia se aplica intre parti care isi au sediul in
state contractante diferite
2) Conventia se aplica şi atunci cand normele de drept international
privat conduc la aplicarea legii unui stat.
Formarea si proba contractului
In ceea ce priveste forma contractului de vanzare, aplicand
principiul consensualismului, conventia prevede ca acesta nu trebuie sa
fie incheiat, nici constatat in scris si nu este supus nici unei alte conditii
de forma.

Formarea contractului presupune in primul rand oferta de a contracta

care este propunerea de incheiere a unui contract ce trebuie sa
indeplineasca trei conditii de validitate si anume:
- sa fie adresat unei sau mai multe persoane determinate
- sa fie suficient de precisa
- sa rezulte vointa autorului oferte (a ofertantului) de a se
angaja in caz de acceptare, adica oferta sa fie data in stare de
angajament juridic
Momentul producerii ofertei

Oferta isi produce efectele cand ajunge la destinatar, deci conventia

adopta sistemul receptiei in ceea ce priveste momentul prodecerii
efectelore ofertei.

Retractarea si revocarea ofertei. O oferta chiar daca este irevocabila

poate fi retractata daca retractarea ajunge la destinatar inainte sau in
acelasi timp cu oferta.
Revocarea opereaza insa dupa momentul ajungerii ofertei la destinatar,
pana la incheierea contractului.

Momentul incheierii contractului

Contractul este incheiat in momentul in care acceptarea ofertei produce
in conformitate cu dispoizitile ofertei.
Astfel, momentul inchiereii unui contract este:
a) in cazul acceptarii exprese interabsentes, cel in care
acceptarea parvine ofertantului. Acesta este sistemul receptiei.
b) in cazul acceptarii exprese interpraesentes, cel al realizarii
acordului de vointa al partilor.
c) in cazul acceptarii tacite, cel in care actul de acceptare a fost
indeplinit.

O oferta este urmata de o declaratie de acceptare sau oricare alta

manifestare de intentie care ajunge la destinatar, iar daca acesta o
accepta se poate ajunge la incheierea contractului. Respectand
principiul simetriei juridice conventia prevede ca un contract din
moment ce a fost incheiat prin „acordul de vointa al partilor”, poate fi
modificat sau reziliat tot prin acordul amiabil al partilor.

64
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

Obligatiile vanzatorului prin contractul de vanzare internationala

Conform art. 30 din Conventie, vanzatorul este obligat sa predea
marfurile, sa transfere proprietatea acestora si, daca este cazul, sa remita
documentele referitoare la marfa. Conventia reglementeaza distinct
obligatia vanzatorului de a preda marfuri corespunzatoare calitativ si
cantitativ, garatia contra evictiunii, ca si raspunderea pentru
neconformitatea marfii, deoarece in practica vanzarii internationale cele
mai multe intelegeri privesc aceste aspecte.

Conventia stabileste regula generala potrivit careia vanzatorul este

raspunzator, in conditiile contractului si Conventiei, de orice lipsa de
conformitate care exista in momentul transmiterii riscurilor catre
cumparator, chiar daca aceasta lipsa nu apare decat ulterior.

Obligatia de predare a marfurilor

Vanzatorul trebuie sa predea marfuri a caror cantitate, calitate si tip,

corespund prevederilor contractuale. In intelesul conventiei, marfurile
sunt conforme cu contractul atunci cand:
- sunt adecvate intrebuintarilor la care servesc in mod obisnuit marfurile
de acelasi tip;
- sunt adecvate oricarei intrebuintari speciale despre care vanzatorul a
luat cunostinta in momentul incheierii contractului;
- corespund mostrei sau esantionului;
- sunt ambalate in mod adecvat, pentru conservarea si protejarea lor.
1. Locul predarii marfurilor
Obligatia de predare a marfurilor de catre vanzator consta:
- in predarea marfurilor intr-un loc special prevazut in
contract;
- in lipsa unei asemenea mentiuni in contract, in remiterea
marfurilor primului transportator pentru a le trimite cumparatorului,
atunci cand contractul de vanzare implica transportul marfurilor;
- atunci cand un bun se refera la un bun individual determinat
prin caractere generice care trebuie prelevat dintr-o masa determinata
sau care trebuie fabricat ori produs si cand in momentul incheierii
contractului, partile stiau ca marfurile se gaseau sau trebuiau sa fie
fabricate ori produse intr-un loc special, obligatia de predare se
realizeaza prin punerea marfurilor la dispozitia cumparatorului in acel
loc special
- in celelalte cazuri, in punerea marfurilor la dispozitia
cumparatorului, in locul in care vanzatorul avea sediul sau la momentul
incheierii contractului, deci plata este cherabila iar nu portabila.
2. Obligatii speciale adiacente predarii

Obligatia de predare a marfii este insotita in functie de imprejurari, de

anumite obligatii adiacente ale vanzatorului si anume:
a) In cazul in care in conformitate cu contractul sau conventia
vanzatorul remite marfuri unui transportator si daca marfurile nu sunt

65
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

clar identificate potrivit contractului prin aplicarea unui semn distinctiv

pe marfuri, prin documentele de transport sau orice alte mijloace,
vanzatorul trebuie sa trimita cumparatorului un aviz de expeditie care sa
specifice marfurile.
b) Daca vanzatorul nu este tinut sa ia masuri pentru transportul
marfurilor, el trebuie sa incheie contractele necesare pentru ca
transportul sa fie efectuat pana la locul prevazut, culoacele de transport
adecvate imprejurarilor si in conditiile obisnuite pentru un astfel de
transport.
c) Daca vanzatorul nu este tinut sa subscrie el insusi o asigurare pe
timpul transportului, el trebuie sa furnizeze cumparatorului la cererea
acestuia toate informatiile de care dispune si care sunt necesare
incheierii acestei asigurari.
Obligatia de conformitate a marfurilor
Obligatia de conformitate are ca obiect cantitatea, calitatea si tipul
marfii, precum si ambalajul sau conditionarea acesteia.
Cand obligatia se refera la calitate, ea include pe cea de
garantii pentru vicii.
a) In cazul in care cantitatea, calitatea, tipul, ambalajul sau
conditionarea marfii sunt prevazute in contract atunci cand aceste
elemente corespund stipulatiilor contractuale,
b) In lipsa unor asemenea stpulatii marfurile sunt conforme cu
contractul daca:
- sunt adecvate intrebuintarile la care servesc, in mod obisnuit
marfuri de acelasi tip
- sunt adecvate oricarei intrebuintari speciale care a fost adusa
expres sau tacit la cunostinta vanzatorului de catre cumparator in
momentul incheierii contractului
- poseda calitatile unei marfi pe care vanzatorul a prezentat-o
cumparatorului ca esantion sau model
- sunt ambalate sau conditionate in modul obisnuit pentru
marfurile de acelasi tip sau in lipsa unui mod obisnuit intr-o maniera
adecvata pentru a le conserva sau proteja.
Obligatia de garantie pentru evictiune

Vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau

pretentie unui tert, exceptand cazul in care dreptul invocat de tert este
de proprietate.

Obligaţiile cumpărătorului
Acesta are doua obligatii principale, si anume: sa plateasca pretul si sa
preia marfurile predate.

Obligatia de a plati pretul o cuprinde si pe aceea de a lua marfurile si de

a indeplini formalitatile destinate sa permita plata pretului (formalitatile
bancare sau cele cerute de reglementarile de comert exterior, etc.).

Pretul trebuie sa fie platit, in afara unei stipulatii contrare, in momentul

in care vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului fie marfurile, fie

66
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

documentele reprezentative ale marfurilor. In cazul in care contractul

implica si transportul marfurilor, vanzatorul poate face expedierea, sub
conditia ca acestea, sau documentele reprezentative sa nu fie remise
cumparatorului decat contra pretului. Cumparatorul nu este tinut la
plata pretului inainte de a fi avut posibilitatea sa examineze marfurile,
in afara de cazurile in care modalitatile de predare sau de plata
convenite de parti nu ii lasa o astfel de posibilitate.

Raspunderea contractuala a vanzatorului

In cazul in care vanzatorul nu a executat oricare din obligatiile care-i
revin din contractul de vanzare sau conventie, cumparatorul este
indreptatit : a) sa ceara executarea obligatiilor de catre vanzator si sa
declare rezolutiunea contractului; b) sa ceara daune interese.
Transmiterea riscurilor
Potrivit prevederilor Conventiei, riscurile se pot transmite in
urmatoarele situatii:
- cand contractul de vanzare implica transferul marfurilor, riscurile sunt
transferate cumparatorului de la remiterea marfurilor primului
transportator, cu conditia de a fi fost “clar identificate”;
- la marfurile vandute in cursul transportului, riscurile sunt transferate
din momentul incheierii contractului;
- in celelalte cazuri, riscurile sunt transferate cumparatorului cand
acesta preia marfurile.

Regimul juridic al rezolutiunii pentru neexecutarea obligatiilor de către

vanzator.

Din dispozitiile conventiei se desprind urmatoarele caracteristici privind

regimul juridic al rezolutiunii contractului pentru neexecutarea
obligatiilor de catre vanzator
a. rezolutiunea este extrajudiciara deoarece „se declara” de catre
cumparator
b. declaratia de rezolvare a contractului nu are efect decat daca este
facuta prin notificare de catre cealalta parte
c. instanta nu poate acorda vanzatorului un termen de gratie
Conventia nu prevede nimic privind punerea in intarziere a vanzatorului
in caz de rezolutiune a contratului pentru neexecutarea obligatiilor sale
contractuale asa cum o face in cazul neexecutarii obligatiilor de catre
cumparator.

Test de autoevaluare 5.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Regimul juridic al contractului de vanzare-cumparare internation

Răspunsul la test se găseşte la pagina 74.

67
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

5.3 Legea aplicabilă contractului internaţional de vânzare de mărfuri

Atât Convenţia de la Haga din 1986 privind legea aplicabilă

contractului de vânzare internaţională de mărfuri cât şi Legea 105/1992
consacră principiul lex voluntatis – părţile contractante pot determina (
prin acordul lor ) legea aplicabilă contractului ( lex contractus ). Dacă
părţile nu şi-au exprimat voinţa în acest sens, contractul este supus legii
în vigoare la sediul debitorului prestaţiei caracteristice ( legea
vânzătorului ).
Domeniul legii contractului. Legea aplicabilă vânzării cârmuieşte
îndeosebi:
a) interpretarea contractului;
b) drepturile şi obligaţiile părţilor;
c) executarea obligaţiilor ce izvorăsc din contract;
d) momentul de când cumpărătorul are dreptul la produsele şi fructele
bunului sau mărfii transmise;
e) momentul de când cumpărătorul suportă riscurile referitoare la bunul
sau marfa transmisă;
f) validitatea şi efectele între părţi ale clauzelor de rezervă a proprietăţii;
g) consecinţele neexecutării contractului, inclusiv obţinerea reparaţiei
pentru prejudicii, cu excepţia chestiunilor care sunt supuse legii
procedurale a forului;
h) modul de stingere a obligaţiilor izvorâte din contract, precum şi
decăderea întemeiată pe expirarea unui termen;
i) consecinţele nulităţii contractului.

5.4 Uzanţele codificate privind contractul internaţional de vânzare-cumpărare :

INCOTERMS şi RAFTD

Legea aplicabilă contractului internaţional de vânzare de mărfuri

Atât Convenţia de la Haga din 1986 privind legea aplicabilă
contractului de vânzare internaţională de mărfuri cât şi Legea 105/1992
consacră principiul lex voluntatis – părţile contractante pot determina (
prin acordul lor ) legea aplicabilă contractului ( lex contractus ). Dacă
părţile nu şi-au exprimat voinţa în acest sens, contractul este supus legii
în vigoare la sediul debitorului prestaţiei caracteristice ( legea
vânzătorului ).

Domeniul legii contractului. Legea aplicabilă vânzării cârmuieşte

îndeosebi:
a) interpretarea contractului;
b) drepturile şi obligaţiile părţilor;
c) executarea obligaţiilor ce izvorăsc din contract;
d) momentul de când cumpărătorul are dreptul la produsele şi fructele
bunului sau mărfii transmise;
e) momentul de când cumpărătorul suportă riscurile referitoare la bunul
sau marfa transmisă;
68
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

f) validitatea şi efectele între părţi ale clauzelor de rezervă a proprietăţii;

g) consecinţele neexecutării contractului, inclusiv obţinerea reparaţiei
pentru prejudicii, cu excepţia chestiunilor care sunt supuse legii
procedurale a forului;
h) modul de stingere a obligaţiilor izvorâte din contract, precum şi
decăderea întemeiată pe expirarea unui termen;
i) consecinţele nulităţii contractului.

Uzanţele codificate privind contractul internaţional de vânzare-

cumpărare : INCOTERMS şi RAFTD
Regulile INCOTERMS ( International Commercial Terms ) şi RAFTD (
The Revised American Foreign Trade Definitions ) constituie un
ansamblu de termeni sau clauze comerciale prin care se determina in
detaliu drepturile si obligatiile partilor la un contract de vanzare
internationala.

INCOTERMS se referă numai la termenii comerciali folosiţi în

contractul de vânzare, deci numai la raporturile dintre vânzător şi
cumpărător, urmând ca raporturile unuia sau altuia cu cărauşul să fie
reglementate de contractul de transport , de asemenea, Regulile nu se
referă la transmiterea proprietăţii.
Regulile INCOTERMS 2000 conţin 13 termeni comerciali, clasificaţi în
patru categorii, pe baza a două criterii importante : a) momentul şi locul
livrării mărfii şi b) modalitatea de distribuire între părţile contractante a
costurilor şi riscurilor vânzării.

I. Categoria "E" - vanzatorul pune marfa in propriile depozite la

dispozitia cumparatorului:
EXW (Ex Works) - Franco uzina: este conditia de livrare cea mai
comoda pentru vanzator care trebuie sa puna marfa ambalata la
dispozitia cumparatorului, care este obligat sa o incarce pe cheltuiala si
riscul sau. Variante : Ex Warehouse, Ex Mill, Ex Plantation etc.
II. Categoria "F" - transportul principal nu este platit de catre
vanzator, care remite marfa unui transportator desemnat:
FCA (Free Carrier) - Franco la caraus: marfa, dupa ce a fost vanduta
este predata de exportator primului caraus, numit de cumparator, la
locul convenit. Indicat este sa se stipuleze in contract obligatia
vanzatorului de a incarca si stivui marfa in containere in mijlocul de
transport pe cheltuiala sa, ramanand in sarcina cumparatorului
cheltuielile cu transportul si de descarcare.
FAS (Free Alongside Ship) - Franco de-a lungul navei: se poate utiliza
numai in cazul transporturilor maritime si fluviale, cumparatorul
angajeaza nava, iar vanzatorul aduce marfa in port si o plaseaza pe chei
de-a lungul navei.
FOB (Free on Board) - Franco la bord: transferul de la vanzator la
cumparator al marfii, cheltuielilor, formalitatilor si riscului se face in
momentul cand marfa a trecut balustrada (copastia) vasului.
III. Categoria "C" - transportul principal este platit de catre vanzator,
care suporta cheltuielile dar nu si riscurile pe timpul transportului:

69
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

CFR (Cost and Freight) - Cost si navlu: vanzatorul angajeaza nava, o

incarca si o duce in portul de destinatie convenit.
CIF (Cost Insurance and Freight) - Cost, asigurare si navlu: pe langa
CFR vanzatorul are obligatia sa procure pentru cumparator, pe contul
acestuia din urma, un contract de asigurare impotriva riscurilor
maritime de avariere sau de pierdere a marfii in timpul transportului.
CPT (Carriage Paid To) - Transport platit pana la: vanzatorul plateste
transportul pana la destinatie. Conditia poate fi utilizata pentru toate
felurile de transport.
CIP (Carriage and Insurance Paid To) - Transport si asigurare platite
pana la: pe langa CPT vanzatorul asigura marfa, in numele si pe contul
cumparatorului, contra riscurilor minime de avariere si pierdere.
IV. Categoria "D" - vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile
pentru livrarea marfii la locul de destinatie convenit:
DAF (Delivered at Frontier) - Livrat la frontiera: vanzatorul pune marfa
la dispozitia cumparatorului la frontiera convenita si indeplineste
formalitatile de vamuire la import.
DES (Delivered Ex Ship) - Livrat franco nava: vanzatorul suporta
cheltuielile si riscurile aducerii marfii in portul de destinatie, punand-o
la dispozitia cumparatorului la bordul navei, nevamuita pentru import.
DEQ (Delivered Ex Quay) - Livrat franco chei: pe langa DES,
vanzatorul plateste vama in tara cumparatorului.
DDU (Delivered Duty Unpaid) - Livrat vama neplatita: vanzatorul nu
plateste vama si celelalte taxe din tara cumparatorului
DDP (Delivered Duty Paid) - Livrat vama platita: vanzatorul plateste
toate taxele si riscurile care intervin, ducand marfa la destinatie.

5.5 Vanzarea prin burse

Bursa reprezinta o piata specifica economiei actuale, activitatea sa fiind

considerata ca un indicator al situatiei economice si ca un mijloc de
influentare a preturilor mondiale. Bursa este o institutie unde se
intalnesc comerciantii sau numai intermediarii lor, pentru a incheia
afaceri pe baza de cerere si oferta.

Operatiile la bursa se incheie fie pentru marfuri care nu sunt prezente,

reprezentate doar prin mostre sau descrise prin anumite caracteristici,
fie pentru marfuri viitoare.

Clasificarea burselor:
a) Dupa criteriul varietatii tranzactiilor:
-burse generale, la care se negociaza marfuri si hartii de valoare;
-burse specializate,la care se tranzactioneaza grupe de marfuri sau
numai valori.
b) Dupa obiectul lor:
- burse de marfuri sau comert, care sunt piete pentru produsele fungibile
inrudite calitativ, substituibile si conservabile. Acestea, la randul lor pot
fi: burse generale – ce cuprind un nomenclator larg de marfuri; burse

70
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

specializate, care se utilizeaza numai pentru anumite marfuri

- burse de valori(de fonduri), care se impart in : burse de efecte (de
fonduri) – au ca obiect hartiile de valoare; burse de devize – folosite
pentru vanzarea si cumpararea de bani straini, ca mijloc de schimb si de
plata.
- burse pentru operatiuni ajutatoare comertului international, care pot fi
- burse de asigurari; burse de navlosiri.
c) Dupa forma de organizare :
- burse private, infiintate si organizate de particulari;
- burse infiintate si administrate de stat.
d) Dupa admiterea participantilor:
- burse la care participarea nu este limitata sau se face pe baza unui bilet
de intrare;
- burse la care sunt admisi numai cei care au calitatea de membrii.

Organizarea burselor. Bursele au forma unor societati pe actiuni,

periodic ele prezentand dari de seama publice. Capitalul lor social este
divizat intr-un numar de actiuni sau certificate.

Ele sunt conduse de un comitet, care are un presedinte ales. Acest

comitet exercita urmatoarele prerogative: indeplineste sarcinile curente;
mentine ordinea la bursa; supravegheaza respectarea uzantelor si
regulamentului bursei; reprezinta bursa fata de terti.

Mijlocitorii care participa la operatiunile de bursa se impart in 2

categorii:
1) Brokeri – care sunt intermediari ce primesc ordine de la persoane din
afara bursei, fiind platiti din comisionul pe care il incaseaza in urma
tranzactiei efectuate;
2) Dealerul (dealerii) – care poate incheia operatiuni pe cont propriu,
legatura cu comitentul realizandu-se prin intermediul brokerului.
Castigul dealerului este format din diferenta de pret dintre cursul la data
cumpararii si cel al vanzarii.
Tehnica operatiunilor de bursă. La bursa preturile se numesc cotatii sau
cursuri, nivelul lor determinandu-se zilnic. Prin intermeduiul
mijloacelor de comunicatie acestea se inregistreaza si se transmit in
toata lumea.

Cotatiile se mai afiseaza si in holul bursei si se publica in presa, in acest

fel clientii fiind informati in timp util si pot lua operativ deciziile
necesare.

Operatiunile la bursa se incheie in cadrul sedintelor care au loc zilnic.

Tranzactiile se incheie prin strigari publice de oferta si cerere a
agentilor oficiali, care se afla situati in jurul unui perimetru circular
numit ring sau corbeille. Momentul perfectarii operatiunii este marcat
de curtieri prin expresii ca : “am cumparat” si “am vandut”.
Intreaga desfasurare a operatiunii este controlata de catre sindic, care
are calitatea de sef al curtierilor. Impreuna cu comisia cotei, sindicul

71
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

alcatuieste lista incheierilor de tranzactii, care sunt consemnate in

registrul de procese-verbale.
In bursa exista 2 categorii de operatiuni si anume:
1) operatiuni de bani gata, cash, la care livrarea marfii este imediata sau
la disponibil;
2) operatiuni la termen, la care livrarea marfii are lor la o data
ulterioara.
Tranzactiile la termen pot avea un caracter efectiv sau speculativ.
Operatiunile speculative la termen sunt de 2 feluri:
1) a la hausse, cand cumparatorul achizitioneaza o marfa pe care o
vinde la termenul de livrare, cu un pret mai mare. El speculeaza prin
urcarea sau majorarea pretului.
2) a la baisse, cand vanzatorul vinde o marfa pe care si-o procura
ulterior la o valoare mai redusa, speculand prin scaderea sau micsorarea
pretului.
Operatiunile la termen se clasifica dupa cum urmeaza :
1) operatiuni ferme, in care partile inteleg ca la termenul stabilit sa isi
indeplineasca obligatiile prin incheierea unui contract.
2) operatiuni cu prima sau reziliabile, prin care unul dintre parteneri isi
rezerva dreptul de a rezilia contractul, platind o anumita suma de bani
numita prima.
3) operatiuni facultative multiple, prin care una dintre parti are dreptul
de a dubla sau tripla volumul tranzactiei.In cadrul acestor operatiuni,
cumparatorul plateste un curs mai mare, iar vanzatorul vinde cu unul
mai mic. Aceasta diferenta fata de cursul zilei se numeste ecart.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 5.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 5 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5

Regulile INCOTERMS

72
Dreptul comertului international
 Contractul international de vanzare marfuri

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspunsul la test se găseşte la pagina 74.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5

1. Mazilu, Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea generală,

ed.a IV-a, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2005.
2. Mazilu, Dumitru, Dreptul Comerţului Internaţional – Tendinţe şi
evoluţii actuale, ed.a II-a, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
3. Miga-Beşteliu Raluca, Drept internaţional. Introducere în dreptul
internaţional public, ediţia a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
4. Mihai, Gabriel, Arbitraj maritim si comercial
international,Ed.Dobrogea,Constanta, 2005
5. Mihai, Gabriel, Arbitraj maritim, Ed.Ovidius University Press,
Constanta, 2006
6. Mihai, Gabriel, Dreptul comertului international, Ed. Ex Ponto,
Constanta , 2006.
7. Popescu, Tudor R., Dreptul Comerţului Internaţional, ed.a II-a,
Ed.Didactică şi Pedagogică, 1983.
8. Popescu, Tudor R., Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.Fundaţia
“Andrei Şaguna”, Constanţa, 2000.
9. Ramberg, Jan, Guide des INCOTERMS 2000, I.C.C. Publishing SA,
Paris, 2001.
10. Raportul Organizaţiei Mondiale a Comerţului pe anul 2000,
Geneva, January 2001.
11. Roş, Viorel, Arbitrajul comercial internaţional, Ed.R.A.Monitorul
Oficial, Bucureşti, 2000.
12. Scurtu, Ştefan, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed.Universitaria,
Craiova, 2003.
13. Sitaru Dragoş Alexandru, Dreptul comerţului internaţional. Tratat,
vol. I şi II, Ed. Actami, Bucureşti, 1995, 1996
14. Sitaru, Dragoş-Alexandru, Drept international privat, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1997.
15. Sitaru, Dragoş-Alexandru, Dreptul Comerţului Internaţional –
Tratat, Partea generală, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
16. Ştefănescu Brânduşa, Rucăreanu Ion, Dreptul comerţului
internaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
17. Ştefănescu Brânduşa (coord,) ; Ene, Charlote; Lupulescu, Ana
Maria; Vartolomei, Brînduşa, Dreptul comerţului internaţional.
Documente, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003.

73
Dreptul comertului international