Unitate de învăţare Nr.

10
PROCESUL CIVIL INTERNATIONAL ( I )

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10

10.1 Competența internaționala a instanțelor romane
10.2 Legea de procedură aplicabilă
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 10

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 10 sunt:

 Familiarizarea cursanilor cu studiul procesului civil international

Competenţa instanţelor române justificată de dispoziţiile

procedurale care reglementează „forul de necesitate”
Articolului 1070 Noul Cod de procedură civilă stabileşte competenţa
instanţelor române, chiar dacă legea nu ar prevedea competenţa acestora,
dacă a) „o cauză prezintă o legătură suficientă” cu instanţa română, b) dacă
„ se dovedeşte că nu este posibilă introducerea unei cereri în străinătate”
sau c) „ nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea să fie introdusă în
străinătate”.
Atât Convenţia de la Roma (1980), cât şi reglementările ulterioare ale
dreptului U.E. prevăd expres posibilitatea părţilor de a alege în mod liber
legea aplicabila contractului. În acest sens este şi Regulamentul (CE) nr.
593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008
privind legea aplicabila obligaţiilor contractuale - ROMA I - regulament
care înlocuieşte Convenţia de la Roma (1980) şi care se aplica contractelor
încheiate după data de 17 decembrie 2009, astfel cum se prevede în mod
expres la art. 28.
Alegerea legii aplicabile rezultă cu o certitudine rezonabilă şi din
circumstanţele cazului;
Alegerea legii române ca lex causae nu duce la încălcarea unor norme
imperative ale altor sisteme legislative şi nu lipseşte partea considerata
defavorizata din contract (respectiv debitorul) de protecţia pe care i-ar fi
oferit-o legea sa naţionala (în speţa, legea de la locul reşedinţei sale
obişnuite - lex domicilii);
Pe de altă parte, principiul conform căruia contractul este guvernat de
legea aleasa de părţi (lex voluntatis) este în concordanta cu dreptul român,
în care în mod tradiţional a prevalat concepţia subiectivista privind limitele
libertăţii părtilor în alegerea legii aplicabile în sensul ca nu se impune ca
legea aleasa de părţi sa aibă o legătura materiala, obiectiva cu contractul.
Alegerea instanţei este fara efect daca ea conduce la lipsirea în mod
abuziv a uneia dintre părţi de protecţia pe care i-o asigura o instanţa
prevăzuta de legea română. De asemenea, alegerea este fara efect cand
instanţa aleasa este străina, iar litigiul este de competenta exclusiva a
instanţelor romane, precum şi când instanţa aleasa este română, iar litigiul
este de competenta exclusiva a unei instanţe străine.
Instanţa aleasa nu se poate declara necompetenta daca:
a) una dintre părţi are domiciliul/reşedinţa obişnuita, respectiv un
sediu secundar în circumscripţia acestei instanţe;
b) dreptul aplicabil litigiului conform dreptului internaţional privat
roman este legea română."

Aplicarea legii forului(lex fori) si exceptii de la aceasta

Daca se ia ca punct de legatura procedura, se ajunge la concluzia ca
lex fori este aceea care trebuie sa se aplice delictelor civile.
Competenta acestei legi s-ar impune in cadrul unei conceptii potrivit
careia normele ce carmuiesc delictele civile ar avea un caracter imperativ,
iar instanta nu ar putea aplica niciodata o lege straina. Dar aceasta inseamna
a considera ca normele privind raspunderea civila sunt de ordine publica
sau ca orice norma straina referitoare la aceasta materie ar fi contrara
normei publice locale si ca atare inaplicabila de catre instanta. Competenta
exclusiva a legii forului cu privire la delictele civile consta in apropierea ce
se face uneori intre delictele penale si cele civile, luandu-se dreptul penal
ca baza pentru reglementarea delictelor civile. Daca s-ar proceda astfel,
inseamna a ignora ceea ce caracterizeaza dreptul penal si anume ca numai
comportarea faptasului este decisiva si de aceea dreptul penal are drept scop
reprimarea delictului, pedepsind chiar simpla tentativa, in timp ce pentru
dreptul civil este suficient sa existe o paguba, caci el are drept scop
acoperirea acesteia.
Prin natura si scopul legii penale, judecatorul nu poate aplica decat
legea forului, deoarece in materie penala judecatorul nu se preocupa decat
daca faptul supus judecatii, cade sub incidenta legii tarii sale pentru ca, in
caz contrar, sa se desesizeze de proces, ceea ce nu se intampla in materie
civila unde judecatorul trebuie sa statueze si in privinta unor fapte ce nu cad
sub incidenta legii forului si care ar putea sa nu aiba nicio contingenta cu
aceasta lege (altfel ar comite delictul de denegrare de dreptate - art. 3
c.civ.rom.).
Lex fori este consacrata in materie de raspundere civila din Conventia
maritima de la Bruxelles asupra abordajelor din 1910 (art. 12), in situatia in
care toti cei interesati au cetatenia tarii forului sesizat cu judecarea
litigiului. Ea s-ar mai impune in toate acele cazuri in care alta lege nu ar
putea invoca vreun titlu spre a se impune, cum ar fi o ciocnire in marea
larga a doua vase de nationalitati diferite.
Referitor la actele de procedura, cererea de chemare in judecata sau
cererea arbitrala, sunt supuse, in ceea ce priveste forma sau fondul, legii
forului. Intotdeauna insa capacitatea procesuala este reglementata de legea
nationala. Calitatea procesuala activa sau pasiva apartine tuturor subiectelor
de drept; fiind apreciata ca o chestiune de fond este supusa lex causae, la
fel ca si drepturile substantiale, dreptul la actiune sau prescriptia acestuia.
Mijloacele de proba - daca se refera la probele preconstituite, sunt
supuse regulii locus regit actum, iar cele nepreconstituite lex fori. Aceeasi
reglementare se aplica si in legatura cu sarcina probei, obiectul probei,
puterea doveditoare, cu exceptia inscrisurilor, care au forta probanta
conferita de legea locului unde au fost incheiate. Proba faptelor juridice se
face potrivit legii locului unde ele s-au produs. Cu toate acestea, va fi
aplicata legea romana, daca aceasta admite si alte mijloace de proba decat
cele prevazute de alte legi. Legea romana este aplicabila si in cazul in care
ea admite administrarea probei cu martori si cu prezumtii ale instantei, chiar
daca aceste mijloace de proba nu sunt admisibile potrivit legii straine.
Sarcina probei se supune legii care reglementeaza fondul. Totusi,
repartizarea sarcinii probei poate fi influentata de prezumtiile legale,
absolute ori relative, supuse legii fondului dreptului si de conventiile
incheiate de parti asupra probelor, cere se apreciaza, de asemenea, dupa
legea fondului.
Admisabilitatea probei. Exista mai multe aspecte care trebuie
analizate. Problematica, in sine, este reglementata de art. 161 din Legea nr.
105/1992. Aceasta prevede ca mijloacele de proba pentru dovedirea unui
act juridic si puterea doveditoare a inscrisului care il constata sunt cele
stabilite de legea locului incheierii actului juridic sau cea aleasa de parti,
daca ele aveau dreptul sa o aleaga. Proba faptelor se face potrivit locului
unde acestea s-au produs. Totusi, va fi aplicabila legea romana, daca aceasta
admite si alte mijloace de proba decat cele prevazute de legea locului
incheierii actului sau de legea locului faptului. Legea romana se aplica si in
cazul in care ea ingaduie proba cu martori si prezumtii ale instantei, chiar
daca aceste mijloace de proba nu sunt admisibile potrivit legii straine.
Asadar, admisibilitatea mijloacelor de proba preconstituite pentru
dovedirea actului juridic este supusa legii locului incheierii actului sau legii
alese de parti[3]. Justificarea intocmirii probelor conform legii locului unde
a luat nastere ori s-a atins dreptul ce urmeaza a fi probat este argumentata
prin faptul ca este singura lege cunoscuta in momentul probei.
Starea civila - dovada starii civile si puterea doveditoare a actelor de
stare civila sunt reglementate de legea locului unde s-a intocmit inscrisul
invocat. Legea forului se aplica; administrarii mijloacelor de
proba,aprecierii probelor, actelor de procedura si termenelor procesuale.
Aceeasi lege se aplica si procedurii de judecata si exercitarii cailor de atac
impotriva hotararilor judecatoresti; executarea silita este supusa legii
locului unde se procedeaza la valorificarea titlului executoriu.
Avantajele aplicarii legii forului
Sunt numeroase argumentele care se invoca, in special in doctrina, in
sprijinul legii forului. Autorul considera ca ar trebui cunoscute macar cateva
dintre ele, cum ar fi:
- "justitia face parte din structurile de stat, instantele trebuind sa apere,
in activitatea lor, valorile pe care statul le considera esentiale;
 - procedura este o activitate exercitata de organele de judecata in
numele statului, care stabileste normele de urmat;
- normele procedurale formeaza o institutie care trebuie sa raspunda
unor exigente in conformitate cu interesul general, asa cum este cerut de
stat;
- actele de procedura se localizeaza pe teritoriul statului de care
apartine instanta de judecata;
- considerente de utilitate practica, pentru a evita dificultatile inerente
aplicarii dreptului procesual strain;
- principiul egalitatii partilor in materie procedurala justifica aplicarea
legii forului privind procedura;
- formele de procedura civila sunt legate de organizarea justitiei si
depind de legea statului in numele caruia actioneaza judecatorii";
- orice drept poate fi aparat printr-o actiune in instanta. Actiunea civila
reprezinta mijlocul legal de protejare prin constrangere judiciara a
drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege.

Clasificarea si caracterizarea cererilor promovate in instanta

influenteaza competenta jurisdictionala sau modul de desfasurare a
procesului civil. Din acest motiv, caracterizarea si clasificarea acestor cereri
se face, aproape intotdeauna, dupa legea forului.
Actiunea trebuie sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate
prevazute de procedura civila. In cazul neindeplinirii acestor conditii, se
apreciaza ca sanctiunea va fi prevazuta de legea forului.
Exceptii de la principiul legii forului
In literatura de specialitate s-a pus problema daca exista sau nu
exceptii de la principiul legii forului in materie de procedura. La aceasta
problema s-a raspuns fie negativ, fie afirmativ. Spre exemplu, unii autori
disting intre conflictul de legi in spatiu, cand se aplica, in materie
procedurala, aproape intotdeauna legea forului si conflictul de legi in timp
si spatiu, cand se aplica legea straina in materie procedurala.
Exista si autori care considera-gresit, ca nu sunt permise exceptii de
la aplicarea legii forului, motivand si argumentand ca justitia este una dintre
puterile statului, instantele trebuind sa apere, in activitatea lor, valorile pe
care statul le considera esentiale; procedura este o activitate exercitata de
organele de judecata in numele statului, care stabileste normele de urmat[6].
In ciuda acestor argumente, credem ca trebuie, in cazuri justificate,
permise exceptii de la aplicarea legii forului. Aceasta deoarece exista
reglementari internationale potrivit carora, in indeplinirea cererii de
acordare a asistentei juridice, institutia solicitata poate aplica, la cerere,
normele procedurale ale partii contractante solicitante, in masura in care ele
nu contravin dispozitiilor imperative ale legislatiei statului. .
Lex fori are vocatia, in principiu, de a guverna aspectele procedurale
ale procesului (litis ordinatoria).
Comisiile rogatorii.Alte particularitati le intalnim la comisiile
rogator Exista situatii cand anumite acte de procedura trbuie efectuate in
 strainatate. In aceste conditii, se apeleaza la o institutie a dreptului
international privat si nu numai, numita comisie rogator
In multe cazuri, administrarea justitiei nu ar fi posibila in procesele
cu element de extraneitate, daca nu s-ar putea savarsi in strainatate anumite
acte procesuale de care depinde desfasurarea procesului.
Comisia rogatorie este "delegatia prin care un organ de jurisdictie
sesizat cu solutionarea unui litigiu ori un alt organ (ex. notariatul), numit
instanta solicitata sau rogata , o confera unui organ de judecata sau unui alt
organ dintr-o alta localitate, de a indeplini unele acte de procedura, cu
deosebire administrarea de probe; in cazul in care instanta solicitanta si cea
solicitata apartin unor tari deosebite, comisia rogatorie este internationala".
Dar comisia rogatorie nu este o institutie specifica dreptului international
privat. O intalnim si in dreptul intern, atat in procesul civil, cat si in cel
penal. In ambele cazuri, probele, in anumite conditii, pot fi administrate prin
intermediul comisiei rogator Nu se aplica acest regim decat comisiilor
rogatorii inetrnationale civile, deoarece, in cazul comisiilor rogatorii in
materie penala, exista un regim juridic special.
Comisiile rogatorii internationale asemanator cu cele interne,
constituie o exceptie de la dreptul comun, deoarece administrarea probelor
nu mai respecta principiul nemijlocir

Test de autoevaluare 10.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Prezentati caracteristicile competentelor instantelor in dreptul

international privat

Răspunsul la test se găseşte la pagina .92

...

Test de autoevaluare 10.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Aplicarea legii in materiacompetentelor instantelor

Răspunsul la test se găseşte la pagina 93

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 10.

În loc de
rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiecti vele precizate la început.
 Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.
10 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10

Prezentati avantajele aplicarii legii forului

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspunsul la test se găseşte la pagina 94.

 Bibliografie unitate de învăţare Nr. 10

- Claudiu-Paul Buglea, Drept internațional privat român- din perspectiva
reglementărilor europene aplicabile în domeniu și a noului Cod civil român, editia a
II-a, Editura Universul Juridic, București, 2015
- Gabriela Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei,
Eitura Magic Print, Onești, 2014
- Dragoş- Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2013.
- Sergiu Deleanu, Drept internaţional privat. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2013.
- Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei ş.a., Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole, vol. II, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013.