Unitate de învăţare Nr.

4
APLICAREA LEGII STRAINE

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4

4.1. Aplicarea legii straine lex causae
4.2 Aplicarea legii straine –alte moduri
4.3 Ordinea publica in dreptul international privat
4.4 Frauda la lege
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 4
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 5 sunt:

 introducerea cursanţilor în studiul calităţii de comerciant;

 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a intelege conceptele de
aplicare a legii straine

Notiunea de lege straina

Una din solutiile procesului jurisdictional de rezolvare a conflictelor de legi, este aceea
a aplicarii de catre instanta forului a legii straine.
Prin notiunea de lege straina se intelege, in sens larg, intregul sistem de drept strain,
respectiv: actele normative, cutuma, uzantele, etc, iar in sens restrans, legea propriu – zisa.
Dreptul international privat are in vedere sensul larg al notiunii de lege straina, si anume
intregul sistem de drept.
Temeiul aplicarii legii straine
Legea straina nu se aplica in temeiul propriei autoritati (in sens contrar s-ar incalca
principiul suveranitatii statelor) ci numai in masura si in conditiile prevazute de legea forului.
Asa cum arata si alti autorio lege straina nu se aplica in Romania prin propria ei forta, ci numai
pentru ca o norma juridica romana trimite la ea. Daca norma conflictuala romana nu face
trimitere la sistemul de drept strain, instantele romane nu ar putea face aplicarea legii straine,
deoarece, in aceasta situatie, ar fi incalcate in mod flagrant normele conflictuale romane.
Nici un stat prin propria sa vointa, nu poate sa aplice legea tarii sale pe teritoriul unui
alt stat. Dar orice stat, in masura intereselor sale fundamentale, poate sa admita pe teritoriul sau
aplicarea legilor altui stat. Dreptul strain se aplica, in aceasta situatie, numai pentru ca aplicarea
lui este consimtita, printr-o incuviintare expresa sau tacita, de catre legea forului.
Aplicarea corecta a dreptului strain, asa cum arata un teoretician, constituie insa pentru
statul forului o obligatie juridica pe care el insusi si-a asumat-o in cadrul unor concepte ale
dreptului in virtutea unei curtoazii internationale.
Titlul cu care se aplica legea straina . Teorii privitoare la titlul cu care se face aplicarea
legii straine
Cu privire la modul in care o lege straina se aplica in sistemul de drept al forului exista
mai multe teorii:
- prima teorie pleaca de la ideea ca legea straina este un element de drept, in aceasta
conceptie, dreptul strain urmand a se aplica cu acelasi titlu ca si dreptul forului. Legea straina
nu este insa componenta a lex fori fapt pentru care judecatorul nu este tinut sa o cunoasca. Se
naste in aceasta situatie, obligatia pentru instanta de a determina ex officio legea aplicabila, de
a uza de toate mijloacele pentru a-i determina continutul, solicitand in acest scop ajutorul
partilor, expertilor, sau sprijinul institutiilor (Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe
etc);
- o alta teorie este fundamentata pe ideea ca legea straina constituie un element de fapt,
pentru determinarea continutului ei urmand a se aplica regulile de proba pentru faptele juridice.
In aceasta situatie, proba legii straine cade in sarcina partilor raportului juridic. Daca partile
cad de acord asupra continutului legii straine, instanta este obligata sa aplice dreptul strain in
interpretarea data de acestea, chiar daca ar fi evident ca aceasta interpretare este gresit;
- adeptii teoriei drepturilor castigate (iura quaesita) considera ca aplicarea legii straine
se bazeaza pe respectul drepturilor dobandite in strainatate, fara a se lua in considerare legea
straina. Practic ceea ce se recunoaste de catre statul forului sunt doar drepturile concrete
dobandite in strainatate, sub imperiul legii competente acolo.
- teoria receptiunii dreptului strain considera ca legea straina se incorporeaza in sistemul
de drept al forului, aplicandu-se cu titlu de drept propriu.
Titlul cu care se aplica legea straina in Romania
In dreptul international privat roman se considera ca legea straina la care norma
conflictuala trimite se aplica in calitate de element de drept. In aceasta conceptie, legea straina
se bucura de aceeasi consideratie ca si legea nationala.
Instanta are sarcina de a determina continutul legii straine, oferindu-i-se posibilitatea
de a se informa oficial asupra oricaror aspecte privind continutul acesteia, prin atestari obtinute
de la organele care au edictat-o, prin avizul unui expert, sau in alt mod adecvat. Partea care
invoca legea straina poate fi si ea obligata sa faca dovada continutului ei.
Moduri de aplicare a legii straine. Aplicarea legii straine ca lex causae
Norma conflictuala romana poate trimite la sistemul de drept roman ( lex fori) sau poate
trimite la un sistem de drept strain.
Atunci cand norma conflictuala romana trimite la sistemul de drept al altui stat,
aplicarea dreptului strain devine obligatorie. Asadar, raportul juridic va fi supus legii straine
declarata competenta, lege aplicata ca lex causae in virtutea normei conflictuale romane.
Legea straina, atunci cand devine aplicabila prin faptul ca o norma conflictuala trimite
la ea, trebuie privita ca un intreg sistem de drept (lex causae), in sensul ca se au in vedere
totalitatea izvoarelor sale, indiferent ca sunt norme juridice, practica judiciara ( sistemul
common law), cutume etc.
Aplicarea legii straine altfel decat ca lex causae.Conditia reciprocitatii
Prin reciprocitate se intelege o identitate de reglementare intre cele doua sisteme de drept in
prezenta, si anume dreptul roman respectiv cel strain.
Ca regula, aplicarea legii straine nu este conditionata de principiul reciprocitatii si nu
depinde de faptul daca statul strain aplica legea forului in acelasi domeniu. Reciprocitatea nu
este ceruta nici la nivelul normelor conflictuale, nici a celor materiale.
Pentru o mai buna intelegere a conceptului, ne vom referi la fiecare dintre aceste norme.
Astfel, in privinta normelor conflictuale regula consta in aceea ca se va aplica legea
straina la care norma conflictuala romana trimite, indiferent daca norma conflictuala
din dreptul strain – in cazul in care s-ar aplica – ar trimite, prin reciprocitate, la sistemul de
dreptul forului sau nu.
Reciprocitatea nu este ceruta in privinta normelor materiale, in sensul ca aplicarea legii
straine se face independent daca dispozitiile acesteia au acelasi continut cu cele din sistemul de
drept roman. Asadar, un drept al unei persoane straine sau efectele unui act al unei autoritati
straine, pot fi recunoscute in Romania, chiar daca persoanele sau actele supuse legii romane nu
se bucura de acelasi tratament in tara respectiva.
Pentru a opera principiul reciprocitatii normele conflictuale trebuie sa aiba aceleasi
puncte de legatura. De exemplu, conditia reciprocitatii este ceruta in privinta normelor
conflictuale, in materia statutului personal, in conditiile art.168 alin.(2) din Legea 105/1992, in
sensul ca norma conflictuala straina in materie de stare civila si capacitate trebuie sa aiba acelasi
 punct de legatura (cetatenia) ca si norma conflictuala romana in materie, pentru ca, astfel, sa
trimita in ceea ce priveste starea si capacitatea cetatenilor romani, la legea romana.
Aplicarea legii materiale straine atunci cand opereaza conditia reciprocitatii, este
conditionata de aplicarea simetrica a legii forului.
Conditia reciprocitatii este prevazuta si in alte acte normative, cum ar fi: Ordonanta
Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata, cu modificari, prin Legea
nr.246/2005, care in art.76, prevede ca persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi
recunoscute in Romania, « sub conditia reciprocitatii »; Decretul – Lege nr.122/1990 privind
autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si a
organizatiilor economice straine, cu modificarile ulterioare, care prevede, in art.19, ca, atunci
cand prin conventii sau acorduri internationale la care Romania este parte se stabilesc, alte
conditii de autorizare si functionare decat cele prevazute de acest act normativ, se vor aplica
dispozitiile cuprinse in acele conventii sau acorduri.
Reciprocitatea poate fi, in principiu, de trei feluri:
legislativa, atunci cand izvorul reciprocitatii este norma din sistemul
legislativ strain respectiv roman ;
diplomatica, cand reciprocitatea isi are izvorul in conventiile internationale
la care Romania este parte;
de fapt, cand reciprocitatea este aplicata in practica autoritatilor
competente din statele respective.
De subliniat este faptul ca, in cazul existentei reciprocitatii, legea straina nu este aplicata
cu titlu de lex causae, ci reprezinta o conditie a aplicarii legii forului.
Codul Civil reglementeaza conditia reciprocitatii in art.2557 – “(1) Aplicarea legii
straine este independenta de conditia reciprocitatii.
(2) Dispozitiile speciale prin care se cere conditia reciprocitatii in anumite materii raman
aplicabile. Indeplinirea conditiei reciprocitatii de fapt este prezumata pana la dovada contrara
care se stabileste de Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, prin consultare cu
Ministerul Afacerilor Externe”.
3.2.2 Incorporarea contractuala a legii straine
Vorbim de receptiune contractuala sau incorporarea legii straine, atunci cand partile
unui contract fac trimitere la o lege straina, nu in scopul de a se aplica contractului cu titlu
de lex causae, ci pentru a servi ca mijloc de interpretare sau completare a respectivului
contract.
Legea straina la care partile fac trimitere prin contract, devine parte din cuprinsul
acestuia, reglementandu-i continutul.
Intre aplicarea sistemului de drept ca lex causae si incorporarea contractuala a legii
straine exista deosebiri semnificative:
in cazul receptiunii contractuale a legii straine, aceasta nu este privita ca un
intreg sistem de drept, si asta pentru ca partile contractului fac referire la o anumita
reglementare din sistemul de drept strain;
spre deosebire de situatia aplicarii legii straine ca lex causae, cand aceasta isi
pastreaza tipologia sa de element de drept, in cazul incorporarii contractuale, legea straina are
valoarea juridica a unei clauze contractuale, si capata astfel caracterul unui element de fapt,
ceea ce face ca din punct de vedere al probei sa urmeze regimul juridic aplicabil in general
clauzelor contractuale.
 ceea ce intereseaza atunci cand legea straina este incorporata contractual, este
forma sa in vigoare la data incorporarii, fara a se mai tine seama, daca in timpul executarii
contractului aceasta a suferit modificari sau a fost abrogata, spre deosebire legea straina privita
ca lex causae, care se aplica intotdeauna cu continutul sau in vigoare la momentul in care norma
conflictuala a forului trimite la ea.
Invocarea legii straine in fata autoritatilor forului
In privinta invocarii legii straine, sistemul roman de drept imbina principiul rolului activ
al instantei, cu principiul disponibilitatii partilor.
a) instanta de judecata, in virtutea rolului sau activ prevazut de art.129 C.proc.civ. poate
invoca din oficiu si pune in discutia partilor aplicarea legii straine la care norma conflictuala
romana trimite. Aceasta posibilitate este aplicabila, in principiu, si pentru arbitraj precum si
pentru orice autoritate jurisdictionala romana competenta.
Atunci cand norma conflictuala romana este imperativa, aplicarea legii straine la care
aceasta face trimitere devine obligatorie pentru instanta.
b) partea interesata, in temeiul principiului disponibilitatii, poate invoca dreptul strain,
indiferent daca norma conflictuala romana este sau nu imperativa.
In materiile in care functioneaza lex voluntatis (ex : domeniu contractual) partile, prin
acordul lor, pot renunta la aplicarea legii straine. De exemplu, daca partile unui contract au
inserat o « clauza de alegere a legii aplicabile » (pactum de lege utenda) in favoarea dreptului
strain, pot renunta la beneficiul acestei legi, urmand a se aplica dreptul roman.
Proba legii straine. Sarcina probei
In dreptul intern, se aplica prezumtia ca toti cetatenii sunt obligati sa cunoasca legea,
astfel ca normele juridice nu pot constitui obiect de proba cata vreme se presupune ca
judecatorul le cunoaste (« jura novit curia »).
Spre deosebire de dreptul intern, in cazul legii straine, ea trebuie cunoscuta pentru a fi
aplicata. De aceea sarcina probei legii straine este impartita intre judecator si parti, aspect care
rezulta din art.7 alin.2 din Legea 105/1992 care prevede: « partea care invoca o lege straina
poate fi obligata sa faca dovada continutului ei ».
In situatia in care aplicarea dreptului strain este obligatorie, instanta va lua toate
masurile si va depune toate diligentele pentru a stabili continutul si intelesul legii straine,
putand dispune din oficiu administrarea mijloacelor de proba necesare.
Instanta poate cere concursul partilor sau sprijinul autoritatilor abilitate, si anume
Ministerul de Justitie, Ministerul Afacerilor externe, etc, pentru a primi informatiile necesare
despre legea straina.
Regula impartirii sarcinii probei este aplicabila si in litigiile supuse arbitrajului
comercial international.
* Noile dispozitii ale Codului Civil din art.2558 prevad in ceea ce priveste sarcina
probei atunci cand se aplica legea straina – « (1) Continutul legii straine se stabileste de
instanta judecatoreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin
avizul unui expert sau printr-un un alt mod adecvat.
(2) Partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei”.
2 Mijloacele de proba
In practica, atat in cea judiciara cat si cea arbitrala, se folosesc fie mijloace de proba
directe (culegeri de acte normative, culegeri de jurisprudenta), fie mijloace de proba indirecte,
procurate de la autoritatile competente din statul strain ori de la organismele reprezentative ale
acestuia in Romania: certificate eliberate de ministerul justitiei din statul respectiv, certificate
 de cutuma sau alte atestari emise de notarii publici sau Camera de Comert din acel stat,
certificate eliberate de ambasadele sau consulatele statelor respective in Romania, informatii
de la organizatiile de cult corespondente in Romania etc.
Instantele romane pot consulta si experti ori pot apela la sprijinul unor institutii, care,
asa cum am aratat pot fi Ministerul Justitiei, Ministerul de Externe, facultatile de drept.
Potrivit Legii nr.189/2003 privind asistenta juridica internationala in materie civila si
comerciala, lege de reglementeaza o procedura de obtinere a informatiilor asupra dreptului
strain, instanta poate cere sprijinul autoritatilor, respectiv Ministerului de Justitie, care
transmite ori primeste de la ministerele de justitie din alte tari, informatii privind dreptul intern
in materie civila si comerciala, precum si in domeniul procedurii civile si comerciale si al
organizarii judiciare, pentru cazuri judiciare determinate.
In ceea ce priveste forta probanta a mijloacelor de dovada provenind din strainatate, ea
trebuie sa fie asimilata, in pirncipiu, celei prevazute de legea romana. Astfel, daca proba
utilizata are caracter oficial, ea face dovada irefragabila, in caz contrar avand caracter juris
tantum, putand fi combatuta prin proba contrara.
Prevederi cuprinse in conventii internationale la care Romania este parte
In aceasta categorie intra:
Tratatele bilaterale de asistenta juridica care prevad obligatia statelor
semnatare de a se informa reciproc in legatura cu dreptul tarilor lor;
Conventia europeana in domeniul informatiilor asupra dreptului strain,
semnata la Londra in 7 iunie 1968, si Protocolul aditional semnat la Strasbourg la 15 martie
1978, care mentioneaza expres ca judecatorul dintr-un stat membru al conventiei, poate cere
informatii autoritatilor altui stat semnatar, a carui lege este desemnata prin regula de conflict.
In acest sens, in fiecare stat semnatar s-a instituit un organism desemnat a raspunde.
Prin aderarea la aceasta Conventie, in 1991, Romania a intrat in circuitul european de
informatie asupra dreptului altor state. Din partea tarii noastre, organul national de legatura este
Ministerul de Justitie.Cererea de informatii trebuie sa emane intotdeauna de la o autoritate
judiciara si poate fi facuta cand este vorba de un proces deja pornit. Raspunsul la cerere trebuie
sa fie obiectiv si impartial, cuprinzand texte de lege, regulamente si decizii judiciare, putand fi
insotit de lucrari de doctrina, lucrarile pregatitoare si eventual, cometarii explicative.
Statul solicitat poate refuza informarea in doua situatii:
- cand interesele sale sunt afectate de litigiul care a ocazionat formularea cererii;
- cand raspunsul ar fi de natura sa aduca atingere suveranitatii sau securitatii sale.
Interpretarea legii straine
Prin « interpretarea legii straine » se intelege lamurirea intelesului notiunilor si
termenilor utilizati de legea straina, avand in vedere sensul de lege materiala straina. Se poate
pune si problema interpretarii normei conflictuale straine care retrimite, in cazul in care se
admite retrimiterea.
Interpretarea legii straine competente se face conform regulilor de interpretare existente
in sistemul de drept a statului care a edictat-o. Legea straina trebuie aplicata asa cum este
aplicata in tara de origine, deoarece numai in acest caz aplicarea sa este efectiva.
* Regula interpretarii si aplicarii legii straine potrivit propriului sau sistem de drept este
aplicabila si conform noilor dispozitii ale Codului Civil, mai exact art.2559 potrivit
caruia, « Legea straina se interpreteaza si se aplica potrivit regulilor de interpretare si
aplicare existente in sistemul de drept caruia ii apartine ».
 Ordinea publicã de drept international privat împiedicä aplicarea legii sträine a cärei
competentä legislativä a fost stabilitä de normele conflictuale ale forului Legiuitorul român
a acceptat posibilitatea aplicärii legii sträine raportului juridic cu element de extraneitate,
nu posibila deformare sau nesocotire a conceptiilor de drept intern ce s-ar putea produce
prin aplicarea respectivei legi. Ordinea publicã de drept international privat romän
constituie un impediment al aplicärii legii sträine fondului litigiului sau un impediment al
recunoa$erii încuviintárii executärii silite a unei sentinte arbitrale sträine pe teritoriul
României-
În literatura românä au fost formulate diverse puncte de vedere cu privire la
definirea acestei probleme generale de drept international privat. Astfel, s-a afirmat cä
dificultätile întâlnite în dreptul intern cu privire la conturarea unei definitii a notiunii de
„ordine publicä" sunt mai mari când este vorba de acceptiunea acesteia în dreptul
international privat. Exceptia de ordine publicä apare ca un corectiv•la aplicarea
legilorsträine, în sensul cä i se dä instantei posibilitatea de a aprecia în ce mäsurä aplicarea
legilor sträine contravine principiilor fundamentale ale dreptului local . Definirea acestei
probleme generale de drept international privat s-a efectuat prin raportare la continutul
acesteia: ordinea publicä este mijlocul pe care-l are la îndemânä instanca pentru a înlätura
aplicarea unei legi sträine normal competente ce contravine vreunui principiu fundamental
al sistemului de drept al forului, deci al unui stat4 . In literatura francezä de drept
international privat5 s-a constatat imposibilitatea elaborärii unei liste exhaustive a
principiilor ce pot fl subsumate conceptului de ordine publicä. Evidentierea triplei
functii a exceptiei de ordine publicä s-a efectuat din perspectiva principiilor de ordine
publicä enumerate exemplificativ. Nesocotirea principiilor de drept natural, fundamentelor
politice, sociale ale civilizatiei franceze, precum a politicilor legislative franceze este
sanctionatä prin invocarea exceptiei de ordine publicä de drept international privat .Toate
aceste preocupäri de definire a ordinii publice de drept international privat au fost reluate,
mai mult sau mai putin nuantat, de practica arbitralä românä sträinä

Test de autoevaluare 4.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Definiti notiunea de lege straina

Răspunsul la test se găseşte la pagina 37.
 Test de autoevaluare 4.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Aplicarea legii lex causae

Răspunsul la test se găseşte la pagina 38

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 4.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.

5 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4

Ordinea publica in dreptul international privat

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspunsul la test se găseşte la pagina 42.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

- Claudiu-Paul Buglea, Drept internațional privat român- din
perspectiva reglementărilor europene aplicabile în domeniu și a
noului Cod civil român, editia a II-a, Editura Universul Juridic,
București, 2015
- Gabriela Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia
dreptului familiei, Eitura Magic Print, Onești, 2014
- Dragoş- Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2013.
- Sergiu Deleanu, Drept internaţional privat. Partea generală, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
- Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-MateiNoul Cod de procedură
civilă. Comentariu pe articole, vol. II, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013.