ASPECTE ACTUALE ALE PROPRIETÃÞII INDUSTRIALE

REGLEMENTAREA JURIDIC+
A DENUMIRILOR DE FIRM+

Diana HMELI,
[ef Birou Licen\e, AGEPI

La etapa creării şi consolidării unor relaţii de piaţă civilizate, determinate de creşterea

vertiginoasă a numărului de noi întreprinderi şi de dezvoltarea concurenţei libere, a sporit
considerabil rolul obiectiv al proprietăţii intelectuale.
Denumirea de firmă - cartea de vizită a oricărei întreprinderi – are o însemnătate greu de
supraestimat, însă deocamdată nici în legislaţie, nici în literatura de specialitate nu i se
acordă atenţia cuvenită.
În acest context, ne propunem să elucidăm cele mai importante aspecte privind modul de
dobândire a dreptului, utilizare şi protecţie a denumirilor de firmă.

Noţiunea şi semnificaţia sau nume comercial”. În dicţionarul de limbă

denumirii de firmă germană atestăm expresia „firma sau
handelsnam”. Iar în sistemul dreptului anglo-
Termenul „firmă” provine de la cuvântul de origine
american termenul respectiv este definit ca
italiană „firma”, semnificând noţiunea de
„business name sau firm name”.
semnătură. În prezent este utilizat ca sinonim al
noţiunii “denumirea de firmă”, aplicându-se în De menţionat că denumirea de firmă
3/2004

raport de interschimbabilitate, fapt ce creează individualizează doar organizaţiile comerciale,

anumite confuzii. Aceasta se explică prin faptul că adică unităţile care desfăşoară activitate
termenul „firmă” este perceput, în primul rând, cu antreprenorială, sub diverse forme juridico-
Intellectus

referinţă la o întreprindere dată. De aceea organizatorice. Celelalte organizaţii şi instituţii,

considerăm că este necesar să ne limităm, în
continuare, la termenul “denumirea de firmă”.
O terminologie aparte s-a constituit şi în
sistemele juridice ale altor ţări. Astfel, în Franţa, ca
procedeu de individualizare a comercianţilor
serveşte „nom comercial”. În România – „firmă
care nu activează ca antreprenori (organizaţii
obşteşti, religioase), nu au denumiri de firmă,
individualizarea lor fiind asigurată prin intermediul
denumirii oficiale consfinţite în statut.
În legislaţia multor ţări există procedee de
individualizare ce completează denumirea firmei.

23
 ASPECTE ACTUALE ALE PROPRIETÃÞII INDUSTRIALE
În special, Legea cu privire la organizaţiile
comerciale adoptată în România în 1990
denumeşte emblema întreprinderii ca fiind un
procedeu facultativ de individualizare. În
conformitate cu articolul 40 al Legii respective,
emblema este un semn sau o denumire ce
deosebeşte un comerciant de altul.
Spre deosebire de denumirea de firmă care este
un atribut obligatoriu al întreprinderii, prezenţa
mărcii este facultativă. Marca se deosebeşte şi
prin faptul că, pe lângă cuvinte, ea poate include
şi simboluri grafice; de asemenea, poate fi
transmisă unei alte întreprinderi.
În literatura ştiinţifică încă n-a fost formulată
definiţia denumirii de firmă, de aceea există
diverse interpretări ale acesteia. Profesorul G.F.
Şerşenevici prezintă denumirea de firmă ca pe o
unitate privată. Iu. N. Şveadosţ o defineşte ca
nume, denumire, prin care comerciantul –
individual sau colectiv – se lansează în circulaţia
de bunuri materiale la realizarea activităţii
economice. În opinia cercetătoarei A. A. Adueva
denumirea de firmă reprezintă denumirea
întreprinderii care individualizează organizaţia, are
un caracter permanent, inalienabil şi nu necesită
o înregistrare separată.
Definiţiile citate denotă că între ele nu există
deosebiri prea mari, contradicţii serioase. Toate
se reduc, în ultimă instanţă, la caracteristica
denumirii de firmă ca procedeu de individualizare
a subiecţilor antreprenoriatului. În opinia noastră,
putem formula următoarea definiţie a denumirii
de firmă: un nume propriu, prin intermediul căruia
întreprinderea desfăşoară activitate comercială,
efectuează operaţiuni financiare, exercită drepturi
şi îşi asumă responsabilităţi. Cât priveşte definiţia
normativă a denumirii de firmă, ea nu este
3/2004
formulată clar în legislaţie. Astfel, în alineatul 1,
articolul 24 al Legii Republicii Moldova cu privire la
Intellectus
antreprenoriat şi întreprinderi din 03.01.1992, cu
modificările şi completările ulterioare, se constată
doar că antreprenorul şi întreprinderea fondată de
el îşi efectuează activitatea sub o anumită
denumire.
În legislaţiile celor mai multe ţări nu există o
definiţie clară a noţiunii de denumire de firmă,
deşi ea este un atribut necesar în relaţiile
24
comerciale, având o semnificaţie deosebită atât
pentru antreprenori, cât şi pentru consumatori.
În ce constă semnificaţia denumirii de firmă? Pe
măsură ce întreprinderea aplică denumirea de
firmă, îşi cucereşte o reputaţie de afaceri şi se
bucură de un renume în cercurile largi ale
consumatorilor, denumirea de firmă devine
cunoscută pe larg şi altor firme. Treptat se
constituie şi valoarea economică a denumirii de
firmă. Totodată, se manifestă relaţia
interdependentă dintre reputaţia pe piaţă a
întreprinderii şi valoarea economică a denumirii
de firmă. Influenţa lor este reciprocă. Denumirea
de firmă este utilizată de întreprinderi ca atribut
necesar al tranzacţiilor, contractelor încheiate,
blanchetelor de conturi, sigiliilor, documentelor de
acţiune. La dorinţa antreprenorului denumirea de
firmă se utilizează ca element al mărcii,
ambalajului, avizelor, publicităţii.
Funcţia şi avantajele
denumirii de firmă
Denumirea de firmă are funcţii şi avantaje
importante pentru orice agent economic.
Funcţia denumirii de firmă este cea de
individualizare. Denumirea de firmă are scopul
de a individualiza întreprinderea, după cum
numele de familie personalizează omul.
Individualizarea, ca identificare a subiecţilor
circulaţiei de mărfuri, este necesară nu numai în
relaţiile comerciale, dar şi în alte sfere în care
acţionează întreprinderea.
Dintre avantaje putem menţiona, în primul rând,
garanţia. Dacă antreprenorul utilizează
denumirea de firmă în calitate de marcă sau
element al ei, atunci aceasta reprezintă o
garanţie a calităţii mărfurilor şi serviciilor. Şi cu cât
reputaţia întreprinderii pe piaţă este mai înaltă, cu
atât e mai mare garanţia acestei întreprinderi.
Drept exemplu elocvent pot servi magazinele
firmelor. Cumpărătorul care a apelat la serviciile
unui asemenea magazin întotdeauna ştie că
buna calitate a mărfurilor este garantată prin
denumirea întreprinderii respective.
Un alt avantaj îl constituie publicitatea.
Desfăşurându-şi campania de publicitate,
 ASPECTE ACTUALE ALE PROPRIETÃÞII INDUSTRIALE
întreprinderea urmăreşte scopul de a informa
potenţialii clienţii despre activitatea ei, despre
mărfurile şi serviciile oferite, formează cererea de
consum. Succesul în această activitate este
condiţionat de stilul de firmă al întreprinderii,
elaborat corect şi cu pricepere, stil care o
caracterizează plenar şi care se manifestă în toate
domeniile de publicitate. Astfel, publicitatea
judicioasă asigură popularitatea întreprinderii,
determinându-l pe consumator să evidenţieze
mărfurile şi serviciile acestei întreprinderi pe piaţă
printre cele ale altor concurenţi. În virtutea
principiilor de luptă cu concurenţa neloială,
acţiunile concurenţilor trebuie să corespundă
uzanţelor oneste şi principiului conştiinciozităţii în
afacerile comerciale. Se întâmplă şi concurenţi
neoneşti, care utilizează în scopurile lor denumiri
de firme cunoscute. Acţiunile lor necinstite, lipsite
de scrupule, prejudiciază considerabil
antreprenorii, constituind un exemplu
condamnabil de concurenţă neloială. Protecţia
denumirii de firmă constă în faptul că legislaţia
garantează exercitarea de către antreprenor a
dreptului său exclusiv asupra firmei prin utilizarea
unor diverse procedee juridice de protecţie.
Deosebirea denumirii de firmă de
marca de produs şi/sau de serviciu
Denumirea de firmă şi marca de produs şi/sau de
serviciu (în continuare - marca) constituie
fenomene juridice diferite, care au însă şi multe
aspecte comune şi de aceea prezintă un interes
aparte chestiunea privind afinitatea, distincţia şi
corelaţia lor.
Conform prevederilor alineatului 1, articolul 2 al
Legii nr. 588/1995 privind mărcile şi denumirile de
origine a produselor, marca de produs şi/sau de
3/2004
serviciu reprezintă orice semn sau orice
combinaţie de semne, susceptibile de
reprezentare grafică, ce serveşte la deosebirea
Intellectus
produselor sau serviciilor unei persoane fizice
sau juridice de produsele sau serviciile altei
persoane fizice sau juridice.
Afinitatea mărcii şi denumirii de firmă se
manifestă, în primul rând, în însuşirile lor. Ambele
îndeplinesc funcţia de individualizare. În timp ce
denumirea de firmă individualizează
întreprinderea, marca individualizează producţia
realizată de această întreprindere.
Marca, de asemenea, îndeplineşte anumite funcţii
proprii doar ei - de garanţie, de publicitate, de
protecţie - ea fiind utilizată pentru a conferi
identitate mărfurilor, ambalajelor, publicităţii.
Afinitatea mărcii şi denumirii de firmă se explică şi
prin faptul că proprietarii beneficiază de dreptul
exclusiv de utilizare a ambelor obiecte de
proprietate industrială.
Cu toate afinităţile enumerate, aceste obiecte de
proprietate industrială se deosebesc
considerabil.
În primul rând, după cum am menţionat, marca
are menirea de individualizare doar a mărfurilor şi
serviciilor, pe când denumirea de firmă
individualizează pe deplin întreprinderea
respectivă. În aceasta constă distincţia obiectelor
în cauză conform esenţei lor juridice.
În al doilea rând, întreprinderea are, de regulă, o
singură denumire, pe când marca poate avea mai
multe, în dependenţă de particularităţile
economice ale activităţii ei.
În al treilea rând, există o distincţie evidentă în
forma pe care o pot avea. Astfel, în timp ce
denumirea de firmă poate figura numai în formă
verbală, marca se caracterizează printr-o
multitudine de forme de expresie: verbală,
combinată, figurativă.
În al patrulea rând, protecţia juridică a mărcii se
asigură în baza înregistrării ei la Agenţia da Stat
pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (AGEPI), cu
eliberarea ulterioară a certificatului de înregistrare
a mărcii. Pe când denumirea de firmă nu se
înregistrează în mod special, ea fiind supusă unui
control la Camera Înregistrării de Stat de pe lângă
Departamentul Tehnologii Informaţionale.
În al cincilea rând, dreptul la denumirea de firmă
este acordat pe termen nelimitat, fiind în vigoare
în perioada de timp cât activează întreprinderea.
Termenul de valabilitate al înregistrării mărcii este
indicat direct de lege, constituind 10 ani de la data
depozitului naţional reglementar, cu dreptul de
prelungire pe acelaşi termen o perioadă nelimitată.
25
 ASPECTE ACTUALE ALE PROPRIETÃÞII INDUSTRIALE
Corelaţia obiectelor examinate se manifestă prin
faptul că denumirea de firmă poate fi utilizată şi ca
marcă dacă aceasta este înregistrată în
conformitate cu articolul 24, alineatul 6 al Legii cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
Principiile de organizare
a denumirii de firmă
În scopul realizării posibilităţilor denumirii de
firmă, se înaintează un şir de cerinţe-principii. În
diferite ţări alegerea denumirii de firmă este
corelată cu unul din cele două principii:
1) principiul alegerii libere;
2) principiul veridicităţii.
Principiul alegerii libere se aplică în ţările cu un
sistem de drept angloamerican şi în Japonia. În
conformitate cu acest principiu, în calitate de
denumire de firmă poate fi utilizat atât numele
comerciantului, cât şi un nume inventat. Legislaţia
majorităţii ţărilor din Europa nu admite alegerea
denumirii de firmă a întreprinderilor individuale,
societăţilor în comandită şi societăţilor cu
răspundere limitată. Principiul esenţial al
protecţiei juridice a denumirii de firmă în Repub-
lica Moldova este cel al veridicităţii firmei –
denumirea antreprenorului trebuie să reflecte
veridic condiţia lui juridică şi să nu inducă în
eroare alţi subiecţi din circuitul civic. În legislaţia
Republicii Moldova principiul respectiv este inclus
în Legea cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi şi stabileşte că denumirea de firmă a
întreprinderilor individuale, societăţilor cu
răspundere limitată şi societăţilor în comandită
trebuie să conţină numele de familie (firmă)
măcar al unui proprietar al întreprinderii individua-
le sau al asociatului societăţii. Denumirea de
3/2004
firmă trebuie să probeze autenticitatea corespun-
zătoare a indicaţiei privind forma juridico-
Intellectus
organizatorică a întreprinderii, tipul, profilul de
activitate, personalitatea proprietarului etc.
Un alt principiu important este cel al exclusivităţii
denumirii de firmă, în conformitate cu care
denumirea antreprenorului trebuie să fie nouă şi
distinctă de denumirile deja utilizate. Pentru a
îndeplini funcţia de individualizare a concurenţilor
26
din circuitul civic, denumirea de firmă trebuie să
conţină indici distinctivi, ce nu ar admite
confundarea unei firme cu alta. În practică s-a
constituit o regulă în conformitate cu care, la
determinarea afinităţii denumirilor, variantele
examinate trebuie să conţină minimum două
simboluri diferite. Totodată, cifrele nu sunt
simboluri distinctive şi de aceea nu se iau în
considerare.
Pe teritoriul Republicii Moldova principiul
exclusivităţii se aplică în forma stabilită, fără
careva completări sau excepţii. În unele ţări însă
(Federaţia Rusă, România) nu este exclusă
utilizarea de către concurenţii din circuit a unor
denumiri de firmă asemănătoare sau care
coincid, dacă aceasta nu conduce la coliziune de
interese şi nu induce în eroare terţe persoane. La
evaluarea afinităţii denumirii de firmă se iau în
considerare doi factori suplimentari – teritoriul şi
sfera de activitate. În opinia noastră, un
asemenea mod de abordare nu este întotdeauna
justificat, deoarece ulterior întreprinderea îşi
poate extinde sfera de activitate şi atunci riscul de
conflict al intereselor unor întreprinderi cu
denumiri de firme identice este suficient de înalt,
situaţia conflictuală fiind inevitabilă.
Un alt principiu al organizării denumirii de firmă
este stabilitatea în păstrarea constantă a
denumirii întreprinderii. Sunt cointeresaţi, în egală
măsură, atât proprietarul, cât şi consumatorii şi,
evident, statul. Denumirea de firmă întruchipează
reputaţia de afaceri a întreprinderii, comportând o
valoare patrimonială şi personală considerabilă.
De aceea, nu se admite modificarea arbitrară,
neîntemeiată a statutului juridic al denumirii de
firmă.
Denumirile de firmă ale rezidenţilor Republicii
Moldova trebuie să fie executate în limba oficială,
corespunzând regulilor lexicului şi foneticii. Pentru
aceasta denumirile sunt supuse unei verificări
speciale la Centrul de Terminologie al Republicii
Moldova. Un şir de cerinţe faţă de denumirile de
firmă sunt formulate în articolul 25 al Legii cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi,
reprezentând anumite restricţii de utilizare.
Articolul respectiv stipulează că întreprinderea nu
poate utiliza firma care:
 Ô
ASPECTE ACTUALE ALE PROPRIETÃÞII INDUSTRIALE

Conţine denumirea oficială a statului, Pe lângă cerinţele enumerate, pot fi formulate

organelor lui, structurilor autoadministrării
locale şi organizaţiilor obşteşti sau
indicarea directă sau indirectă la
apartenenţa întreprinderii la organele şi
organizaţiile nominalizate. Restricţia
respectivă nu se extinde asupra
întreprinderilor, al căror tip principal de
activitate îl constituie difuzarea informaţiei
în masă, dacă fondatorii lor sunt structurile
şi organizaţiile indicate;
încă un şir de recomandaţii ce asigură eficienţa
denumirilor de firmă, respectarea cărora este în
interesul antreprenorilor. Aşadar, la alegerea
denumirii de firmă este necesar de a lua în
considerare forma principală de activitate a
întreprinderii, pentru a reflecta acest lucru în
denumirea de firmă. Denumirea de firmă trebuie
să fie simplă, laconică, să conţină o semnificaţie
de sens, să fie expresivă, uşor de memorizat.

Ô Nu conţine datele indicate în lege, adică are În concluzie, menţionăm că domeniul

o structură internă incompletă;
Ô Conţine date interzise pentru utilizare de
către legislaţia în vigoare.
De asemenea, pentru utilizarea în denumirea de
firmă a numelui unei personalităţi istorice sau
renumite este necesară autorizaţia Guvernului
sau acceptul rudelor personalităţii respective. La
solicitarea persoanelor în cauză, organul
înregistrării de stat este obligat să ia o decizie
privind excluderea din denumirea de firmă a
numelui personalităţii vizate. Utilizarea
simbolurilor de stat ale Republicii Moldova în
denumirea de firmă se poate realiza numai cu
autorizaţia Guvernului sau a unei altei structuri
competente.
Afară de aceasta, nu pot fi utilizate denumirile de
firmă ce contravin normelor morale, ordinii publice
şi principiilor umanismului, ce induc în eroare
privind locul aflării, caracterul activităţii
întreprinderii.
denumirilor de firmă generează multiple
chestiuni teoretice şi practice de larg
interes, pe care în articolul de faţă le-am
conturat succint. Analizând legislaţia în
vigoare cu referinţă la denumirile de
firmă, putem concluziona că multe
chestiuni nu sunt reglementate suficient
(de exemplu, procedura înregistrării,
competenţa proprietarului de firmă în
vederea dispunerii de drepturile sale
etc.), există momente discutabile
(corelaţia dintre denumirea de firmă şi
marca de produs şi/sau de serviciu),
unele aspecte în general rămân
nereglementate. Având în vedere aceste
lacune, considerăm că este necesar de a
aborda problema elaborării şi adoptării
unui act normativ care ar reglementa
detaliat toate aspectele legate de apariţia,
utilizarea şi protecţia denumirii de firmă.

SUMMARY

The field of the firms’ denominations generates more theoretic and practical problems of
3/2004

large interest. By examination of the legislation in force relating to the firm’s denomination,
we may conclude that many matters haven’t sufficient regulation (e.g. registration proce-
Intellectus

dure, firms owners competence in relation of rights thereof etc.), subsist controversial
points (correlation between the firm denomination and trademark on product and/or
service), some matters remain undetermined. Taking into account those gaps, we consider
that it is necessary to examine the problem of elaboration and acceptance of a standard act
that should regulate all the aspects concerned with appearing, utilization and protection of
the firm denomination.

27