UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA: DREPT COMERCIAL

TEMA :CESIUNEA ELEMENTELOR

INCORPORALE ALE FONDULUI DE
COMERȚ

COORDONATOR:

Student :Vochescu Constantin Liviu

Anul :III SEMESTRUL I
1
 Noțiuni introductive
În activitatea lor, comercianţii folosesc o multitudine de bunuri în vederea
desfăşurării activităţii comerciale. Aceste bunuri diferă în funcţie de calitatea de
persoană fizică sau persoană juridică a titularului întreprinderii economice,
precum şi de obiectul de activitate pentru care a fost autorizat. Aceste bunuri
formează o universalitate destinată desfăşurării diferitelor operaţiuni comerciale.
Pentru că această universalitate de bunuri este destinată exercitării
activităţii comerciale, legiuitorul o denumeşte „fond de comerţ'’.

Reglementare
Principala reglementare a fondului de comerţ o constituie art. 1 lit. c) din
Legea nr. 11/1991 dispune: „constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor
mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de
invenţii, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării
activităţii sale1.”.
Legea nr. 26/1990 în art. 21 lit. a) prevede că în registrul comerţului se vor
înregistra menţiuni privind „donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală
mobiliară constituită asupra fondului de comerţ, precum şi orice alt act prin care
se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerţului sau care face să înceteze
firma ori fondul de comerţ"
Noul cod civil cuprinde şi el referiri la fondul de comerţ în art. 2.638 care
reglementează legea aplicabilă raporturilor juridice cu element de extraneitate.
După ce consacră principiul libertăţii alegerii de către părţi a legii aplicabile
raporturilor juridice de drept internaţional privat, art. 2.638 dispune că, în lipsa
alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai
strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde
actul juridic a fost încheiat. În înţelesul aceluiaşi articol se consideră că există
atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau, după
caz, autorul actului are, la data încheierii actului, după caz, reşedinţa obişnuită,
fondul de comerţ sau sediul social.

Elementele fondului de comerț

A. Elementele corporale ale fondului de comerţ
În această categorie sunt incluse materiale, utilaje, echipamente, imobile,
deci bunurile corporale care servesc comerciantului la activitatea de comerţ.
Aceste bunuri vor fi considerate elemente ale fondului de comerţ în
măsura în care sunt destinate a servi exploatării comerciale şi deci, au
aptitudinea de a atrage clientela.
Din acest punct de vedere, sunt apte să atragă clientela, specializarea,
noutatea, funcţionarea sau alte trăsături specifice bunurilor corporale.
1
La fondul de comerţ se fac referiri şi în alte acte normative: art. 21 din Legea nr. 26/1990 cu privire la registrul
comercţului; art. 6 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri de accelerare a privatizării.

2
 Prin urmare, pot compune fondul de comerţ, clădirile, terenurile,
animalele, etc. deţinute de titularul fondului de comerţ, în locaţie sau în leasing;
mărfurile proprietatea titularului fondului aflate în stoc sau depozitate în spaţiul
altuia; materiile, produsele finite, utilajele, echipamentele, mărfurile vândute sub
condiţie sau cu termen de executare şi oricare bun destinat activităţii comerciale.

B. Elementele incorporale ale fondului de comerţ

Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema,
marca, clientela, vadul comercial, drepturile de proprietate industrială, drepturile
de autor, know- how, good-will, etc.
În ansamblul de bunuri organizate sub forma fondului de comerţ,
firma, emblema şi marca sunt însemne distinctive ale comerciantului şi au
relevanţă pentru protecţia împotriva faptelor de concurenţă neloială.

 Firma (numele) comerciantului

Firma este numele sub care comerciantul îşi desfăşioară activitatea.
Numele comercial (sau firma) este un atribut al persoanei comerciantului,
întrucât cu acesta se identifică faţă de terţi şi în raporturile comerciale încheiate
cu partenerii contractuali.
În acest sens, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 statuează că „Firma
este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită
comerţul şi sub care semnează”.
Art. 31 din Legea nr. 26/1990 enunţă elementele pe care trebuie să le
conţină firma comerciantului persoană fizică, astfel: „Firma unui comerciant,
persoană fizică, se compune din numele comerciantului scris în întregime sau
din numele şi iniţiala prenumelui acestuia”.
Regulile detaliate pentru formarea denumirilor sau a firmelor societăţilor
comerciale sunt expuse în Legea nr. 26/1990.

 Marca2
Marca este semnul distinctiv a produselor sau serviciilor comerciantului.
În concepţia unor jurişti, semnele distinctive ale comerciantului, respectiv
mărcile, denumirile de origine şi creaţiile de utilitate comercială, adică brevetul
de invenţie, desenele şi modele industriale, sunt considerate obiect al proprietăţii
industriale.
Riguros ştiinţific, numai dreptul la paternitatea acestor însemne şi creaţii
face obiectul proprietăţii industriale. Odată ce însemnele şi creaţiile au fost
transmise în proprietatea comercianţilor, ele reprezintă elemente ale fondului de
comerţ şi fac obiectului dreptului concurenţei comerciale, dovadă că orice
uzurpare a acestora dă loc acţiunii în contrafacere, specifică faptelor de
concurenţă neloială.
2
Preluând termenul din limba engleză, unele persoane utilizează termenul de brand, deşi termenul marcă reflectă
cu mai multă acurateţe ideea de semn distinctiv al produselor sau serviciilor.

3
 Legea română s-a armonizat cu legislaţia europeană în materie de mărci
dobândite prin înregistrare. . .
Capacitatea distinctivă rezultă din elementele de noutate şi de notorietate
a mărcii, sens în care sunt suficiente două exemple: „Coca Cola” şi „Mercedes”.
Raportat la strategia de piaţă a întreprinzătorilor, mărcile sunt deosebit de
variate, fiind cunoscute marca de fabrică, de comerţ, marca generală, marca de
servicii, marca specială, marca individuală, marca colectivă, marcă mixtă ş.a.
Mărcile pot fi reprezentate şi printr-o culoare sau un sunet, un lichid,
aceste însemne fiind admisibile dacă se dovedesc distinctive, în condiţiile arătate
de C.J.U.E.
De asemenea, mărcile pot fi constituite din denumiri, dacă sunt originale.
În acest sens, nu pot face obiectul unei mărci private, denumirile generice (ex:
lapte alb, sweitzer,etc.) sau necesare ale produselor, adică acele cuvinte cu care
sunt denumite în general, produsele.
Legea nr. 84/1998 interzice înregistrarea însemnului ca marcă, în cazul în
care poate fi utilizat de agenţii economici pentru a desemna anumite
caracteristici ale produselor sau serviciilor lor.
În acest sens, art. 5 stabileşte expres că sunt excluse de la protecţie şi nu
pot fi înregistrate mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii
putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia,
valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării
serviciului sau alte caracteristici ale acestora.
În materie, legea română s-a armonizat cu legislaţia şi jurisprudenţa
europeană.

- Transmiterea mărcii
Legea permite cesiunea mărcii separat de fondul de comerţ. Titularul
dreptului de proprietate asupra mărcii poate cesiona folosinţa totală sau parţială
a însemnului, concomitent mai multor întreprinzători, sau temporară prin
intermediul licenţei cu sau fără exclusivitate. Cu alte cuvinte, este posibil ca
licenţa de folosire a mărcii să se transmită pentru toate produsele şi serviciile,
sau numai pentru cele pentru care marca a fost înregistrată sau pentru întregul
teritoriu al unui stat ori numai pentru o parte a lui.3

 Marca comunitară 4
Marca comunitară a fost instituită prin Regulamentul Consiliului din 20
decembrie 1993, iar împreună cu semnele geografice şi numele de domeniu care
conţine particula .eu sunt semne distinctive a căror folosire este reglementată
prin Regulamentul Consiliului.
3
Pentru informaţii suplimentare privind marca se poate consulta: Yolanda Eminsecu, Regimul juridic al mărcilo,
Bucureşti, 1996.
4
Regimul juridic aplicabil mărcii internaţionale este cel rezultat din Convenţia Uniunii de la Paris din anul 1883
privind proprietatea industrială şi din Acordul de la Madrid din anul 1891 referitor la înregistrarea înternaţională
a mărcilor.

4
 Marca comunitară este un titlu de protecţie autonom care conferă,
începând cu 1 aprilie 1996, printr-o procedură unică de înregistrare, o protecţie
uniformă în ţările din Uniunii Europene.
Potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 84/1998, marca comunitară este marca
înregistrată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26
februarie 2009 privind marca comunitară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009, denumit în continuare
Regulament privind marca comunitară.
Marca comunitară nu poate fi extinsă la ţările extra-comunitare.
Titularul unei mărci deja înregistrate într-un stat al UE se poate prevala,
cu ocazia înregistrării mărcii comunitare sau după înregistrarea ei, de vechimea
mărcii anterioare. Dacă marcă comunitară este înregistrată pentru produse sau
servicii identice cu cele ale mărcii naţionale anterioare sau cuprinse în această
marcă, va permite păstrarea vechimii mărcilor naţionale fără obligaţia de a le
înnoi. Pe de altă parte, vechimea unei mărci naţionale poate fi invocată în faţa
Oficiului de Armonizare pe Piaţa Internă (OAPI/OHIM) în momentul
înregistrării unei mărci comunitare.
Conform art. 3 din Directiva CEE nr. 104/1989 şi art. 7 din Regulamentul
C.E. nr. 40/1994, pentru a fi protejată, marca trebuie să fie un semn arbitrar,
distinctiv, care permite consumatorului să identifice originea produsului sau
serviciului şi să o aleagă ori să o evite cu ocazia unei achiziţii ulterioare; să nu
fie compusă din elemente ce indică provenienţa geografică a produsului sau a
serviciului; să nu fie contrară ordinii publice sau bunelor moravuri; să nu fie
înşelătoare, aptă să inducă consumatorul în eroare asupra naturii,
caracteristicilor sau a provenienţei produsului sau a serviciului şi să nu conţină
elemente care comportă reproducerea sau imitaţia unor steme, embleme, drapele
sau ştampile oficiale ale unor ţări sau organizaţii inter-guvernamentale; să fie
disponibilă pentru a fi valabilă, ceea ce înseamnă că nu este admisibil ca un terţ
să-şi poată apropria un semn protejat identic sau similar pentru a desemna
produse sau servicii identice sau similare.
Titularul mărcii înregistrate beneficiază de un drept exclusiv de exploatare
pe o durată de 10 ani începând de la data înregistrării cererii, care poate fi
înnoită nelimitat pe perioade de 10 ani.
Solicitantul-titular poate revendica, fie în momentul înregistrării, fie
ulterior, prioritatea unei înregistrări anterioare, sau prioritatea de expunere
anterioară a mărcii, într-un termen de 2 luni începând de la data introducerii
cererii de marcă comunitară.
De asemenea, în ipoteza în care, de la data înregistrării, marca nu este
exploatată timp de 5 ani consecutivi, orice persoană fizică sau juridică sau
pârâtul din acţiunea în contrafacere poate cere reconvenţional OAPI ca titularul
să fie decăzut din dreptul de folosinţă exclusivă.
Acţiunea în decădere este admisibilă dacă marca sa a devenit, o dată cu
trecerea timpului, o denumire înşelătoare pentru consumatori sau a devenit o

5
denumire uzuală în comerţul cu produsul sau serviciul, iar proprietarul mărcii nu
a intervenit pentru a avertiza publicul despre înregistrarea mărcii şi pentru a
cere utilizarea unui alt termen sau să precizeze că este vorba despre o marcă.
Decăderea din dreptul asupra mărcii comunitare produce efecte în toate statele
U.E.
Se poate cere nulitatea relativă a mărcii comunitare pentru existenţa unei
mărci anterioare, naţionale, internaţionale, comunitare sau notorie, identică sau
similară cu marca comunitară, sau pentru existenţa unui alt drept anterior şi în
special al unui drept la nume, la imagine, de autor, de proprietate industrială, în
conformitate cu dreptul naţional care îi reglementează protecţia.
Nulitatea absolută a mărcii comunitare poate fi cerută în cazul în care
însemnul înregistrat nu poate constitui o marcă comunitară sau dacă se
dovedeşte că solicitantul a fost de rea-credinţă în momentul înregistrării cererii
de marcă. În cazul în care o marcă comunitară a fost declarată nulă, nulitatea
acţionează în întreaga Comunitate Europeană.
Protecţia dreptului de proprietate asupra mărcii comunitare este
asigurată prin acţiunea în contrafacere ce poate fi intentată împotriva persoanei
care, pentru produse identice sau similare cu cele desemnate în înregistrare,
reproduce, foloseşte marca reprodusă, aplică marca, foloseşte marca fără a o
reproduce ilicit, imită marca, foloseşte marca imitată, înlătură sau modifică
marca legal aplicată, deţine produse purtând o marcă contrafăcută, vinde,
importă sau exportă produse sau servicii sub o marcă contrafăcută, fără
acordul titularului ei.

 Emblema
Emblema este un semn distinctiv al locaţiunii, locurilor geografice şi
obiectului de activitate ale comerciantului.
Emblema poate corespunde chiar firmei comerciantului, caz în care
protecţia emblemei este reflecţia protejării firmei.
Prin urmare, dacă s-a optat pentru emblemă, ea trebuie să prezinte
noutate în aluzia la activitatea specifică a titularului. Această aptitudine a
emblemei rezultă din art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 care statuează:
„Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un
altul de acelaşi gen”. Pentru detalii a se vedea Legea nr. 26/1990

 Denumirile de origine protejată şi indicaţiile geografice de provenienţă

Pot constitui elemente ale fondului de comerţ şi denumirile de origine
protejată, sau indicaţiile geografice de provenienţă care constituie semne
distinctive-colective şi garanţii de calitate pentru consumator şi au scopul de a

6
pune în valoare anumite produse specifice provenind dintr-o arie geografică
delimitată.
Denumirile de origine protejată desemnează un produs originar dintr-o
arie geografică determinată, a cărui calitate sau ale cărui caractere sunt în mod
esenţial şi exclusiv determinate de un mediu geografic dat.
Indicaţia geografică protejată desemnează un produs originar dintr-o arie
geografică şi a cărui calitate sau reputaţie poate fi atribuită mediului geografic
care cuprinde factori naturali şi/sau umani5 .
Cererea de înregistrare a unor astfel de denumiri sau indicaţii poate fi
înaintată de orice grupare de producători. Începând din momentul înregistrării
lor, sunt protejate împotriva oricărei utilizări abuzive sau a indicaţiei false.

 Drepturile de proprietate industrială şi comercială (brevetele de invenţie)

Frecvent, alături de firmă, emblemă şi marca de fabrică sau de comerţ, în
structura fondului de comerţ se regăsesc drepturi incorporale asupra creaţiilor
inteligente care sporesc valoarea fondului de comerţ.
Aceste drepturi se aseamănă cu drepturile de proprietate literară şi
artistică, fiindu-le asigurată protecţie naţională şi internaţională prin sancţiuni
civile sau penale aplicate în practică pe calea acţiunii în contrafacere.
Brevetul de invenţie naţional este un titlu 6 eliberat de Oficiul de Stat
pentru Invenţii şi Mărci care conferă inventatorului dreptul exclusiv de
exploatare şi utilizare a invenţiei.
Brevetele de invenţie naţionale se acordă în condiţiile stabilite de Legea
nr. 64/11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie.
Legea este aplicabilă oricărei persoane fizice sau juridice române, iar
persoanele fizice sau juridice străine cu sediul sau domiciliul în afara teritoriului
României beneficiază de prevederile legii române în condiţiile tratatelor şi
convenţiilor internaţionale privind invenţiile la care România este parte.
Cererea de brevet de invenţie cuprinzând datele de identificare ale
titularului la care se ataşează descrierea invenţiei, revendicările, desenele
explicative etc., toate redactate în limba română, se depune la OSIM, depunerea
cererii având valoarea juridică de depozit naţional regelmentar.
Conform legii arătate, un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie
având ca obiect un produs sau un procedeu în toate domeniile tehnologice cu
condiţia ca ideea să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie
susceptibilă de aplicare industrială.
Prin urmare, aportul creativ, liceitatea şi originalitatea invenţiei sunt
apreciate prin faptul că ideea inventivă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii, nu

5
În plan european, denumirile de origine protejată şi indicaţiile geografice de provenienţă fac obiectul de
reglementare al Regulamentului CE nr. 2081/92 din 14 iulie 1992, modificat cu Regulamentul CE nr. 535/97 din
17 martie 1997 şi cu Regulamentul CE nr. 692/2003 din 8 aprilie 2003.
6
Convenţia de la Monaco din 5 octombrie 1973 prevede condiţiile de obţinere a brevetului european şi al celui
comunitar valabil pe întreaga piaţă comună.

7
are un conţinut pur teoretic sau ştiinţific şi nu este contrară ordinii publice şi
moralei, toate aceste condiţii cumulative dând dreptul la brevetare.
La fel ca firma, emblema şi marca, brevetele de invenţie raliază clientela
şi sunt protejate prin acţiunea în contrafacere.
Constituie infracţiune de contrafacere, fapta de a utiliza ori de a exploata
fără drept, invenţia ori procedeul berevetat, prin fabricarea, folosirea sau
punerea în circualţie a obiectului unui brevet de invenţie.

 Brevetul asupra invenţiilor biotehnologice

Sunt tehnici care utilizează organisme vii cu scopul de a obţine produse
comerciale necesare consumului sau de a ameliora caracteristicile plantelor sau
animalelor.
Descoperirile ştiinţifice şi utilizarea caracteristicilor metabolice ale micro-
organismelor în favoarea omului, precum şi posibilitatea de a produce la scară
industrială substanţe organice, vaccinuri, antibiotice, au constituit idei creative
brevetabile.

 Brevetul pentru programele de calculator

Conform Directivei 2009/24/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 23 aprilie 2009 privind protecția juridică a programelor pentru
calculator, protecţia dreptului de autor se aplică oricărei forme de exprimare a
unui program de laborator.
Prin urmare, programele software prezintă un conţinut tehnologic, motiv
pentru care au fost incluse în disciplina brevetabilă, dar sunt considerate şi
creaţii intelectuale (bazate pe o minte artificală) al căror autor este titularul
exclusiv al dreptului de utilizare şi de fructificare comercială a „operei”.
Originalitatea, noutatea şi aplicaţia industrială fac din licenţa pentru
utilizarea programelor de calculator, un element important în structura unui fond
de comerţ.

 Brevetul comunitar
Brevetul comunitar unifică dreptul brevetelor pe plan european şi conferă
inventatorilor recunoaştere pe tot teritoriul Uniunii Europene. Brevetul european
se eliberează de Oficiul European al Brevetelor competent să examineze, să
publice şi să administreze brevetul comunitar. Brevetul va fi eliberat, conform
Convenţiei de la München, într-una dintre cele trei limbi de procedură (engleza,
germana sau franceza) şi va fi publicat în această limbă însoţit de o traducere a
revendicărilor în celelalte două limbi de procedură.
Protecţia juridică a brevetului este asigurată prin posibilitatea promovării
acţiunii legate de utilizarea invenţiei înainte de eliberarea brevetului, de
limitarea brevetului sau legată de stingerea brevetului, precum şi cea referitoare
la contrafacere şi la validitatea brevetului în faţa camerei specializate a

8
tribunalului de prim grad, CJUE având competenţa de a judeca recursurile
împotriva hotărârilor tribunalului. Celelalte litigii între persoane private privind
contractele de cesiune sau de licenţă a brevetului comunitar, se află în
competenţa tribunalelor naţionale din statele membre.
 Desenele şi modelele
În structura fondului de comerţ se pot regăsi desenele şi modelele sau forme
ale unor unor obiecte comerciale sau industriale, fiind indiferent dacă au sau nu
au valoare artistică. Acestea conferă un caracter de noutate şi şi pot fi protejate,
depozitarea lor având scopul de a confirma dreptul la marcă a autorului lor. Din
rândul desenelor şi modelelor fac parte modelele noi şi originale ale creaţiei
vestimentare sau din alt domeniu de activitate comercială, iar reproducerea lor
ilicită este sancţionată penal.
Regimul juridic aplicabil deseneleor şi modelelor este stabilit prin Legea nr.
129/1992 privind modelele şi desenele industriale.

 Clientela
Reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în
raporturi juridice cvasi-permanente cu un comerciant.
Din punct de vedere contabil, clientela este reprezentată de cifra de
afaceri, adică de suma globală a vânzărilor de bunuri şi servicii pe o perioadă
dată, măsurată prin preţul lor de vânzare.
Cifra de afaceri figurează în creditul contului de realizări şi exprimă
venitul pe care clientela l-a adus comerciantului.
Clientela este influenţată de calitatea produselor, de maniera în care
personalul întreprinderii o captează prin mijloace oneste, prin fidelitatea,
calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul, publicitatea sau alte strategii de piaţă,
dar şi de aptitudinile şi profesionalismul comerciantului în organizarea
comerţului, de aptitudinea fondului de comerţ de a atrage clientela, de locul în
care este amplasat magazinul sau sediul comerciantului, de concurenţă, de piaţa
deţinută şi posibilitatea obţinerii creditelor etc.
Raportat la expresia economică în care clientela se înfăţişează,
comerciantul deţine un drept subiectiv asupra clientelei care conferă titularului
un monopol de exploatare protejat de lege împotriva concurenţei neloiale şi
limitat doar de principiul liberei concurenţe de care se poate prevala oricare
comerciant.
Dreptul la clientelă este reprezentat de cifra de afaceri, ceea ce înseamnă
că clientela constituie o valoare patrimonială susceptibilă a fi înstrăinată.
Această valoare devine relevantă în cazul transmiterii dreptului de
proprietate sau a altor drepturi reale asupra fondului de comerţ.
Valoarea clientelei şi deci a dreptului comerciantului asupra fondului de
comerţ se poate stabili în mod autonom chiar şi în cazul magazinelor colective,
întrucât şi în asemenea situaţie, cifra de afaceri reflectă clientela care aparţine

9
exclusiv fiecărui comerciant şi care a apelat la produsele acestuia şi graţie
vadului comercial în care fondul comercial a fost amplasat.
În condiţiile arătate, dreptul de proprietate asupra clientelei este relevant
sub aspectul concurenţei neloiale chiar şi în ipoteza în care comerţul este
exploatat în cadrul magazinelor amplasate în gări, staţii de benzină etc.

 Vadul comercial
Poziţia topografică în care este amplasat 7 localul, restaurantul, magazinul,
etc., locaţia în care este situat, modul (atractiv, original, etc.) de prezentare a
bunurilor şi/sau de prestare a serviciilor, conferă fondului de comerţ utilitate şi
superioritate economică, iar în plan juridic, aptitudine şi capacitate de a polariza
clientela.
Aceste trăsături ale fondului de comerţ au valoare deoarece crează aşa-
numitul vad comercial care influenţează clientela prin renumele privitor la
maniera de organizare a întreprinzătorului, preţurile practicate, produsele sau
serviciile oferite.
Sub aspectele arătate, preţurile produselor sau serviciilor şi realizările
întreprinzătorului sunt influenţate de locul în care este amplasat fondul de
comerţ sau în care se desfăşoară activitatea comerciantului, ceea ce
demonstrează că vadul comercial atrage, menţine sau respinge clientela şi astfel
influenţează cifra de afaceri şi profitul comerciantului.

IV.Interesul practic al regimului juridic al fondului de comerţ

Fiind destinat desfăşurării activităţii comerciale, stabilirea regimului
juridic al fondului de comerţ prezintă interes atât din perspectiva comerciantului
ce-l posedă, cât şi din aceea a creditorilor.
Comerciantul este interesat de protecţia bunurilor afectate comerţului său,
care să asigure valorificarea lui prin încheierea diferitelor acte juridice şi
transmiterea pe calea moştenirii. Creditorii titularului fondului de comerţ sunt
interesaţi de cunoaşterea conţinutului acestuia deoarece bunurile ce-l alcătuiesc
constituie principalele elemente active ale patrimoniului titularului fondului de
comerţ.
Altfel spus, bunurile din fondul de comerţ fac parte din gajul general al
creditorilor chirografari ai comerciantului, ce vor fi urmărite în caz
de executare silită. Din aceste considerente, circulaţia bunurilor din fondul de
comerţ este supusă unor reguli speciale menite să asigure protecţia drepturilor
creditorilor titularului fondului de comerţ.

Delimitarea fondului de comerţ

Mai buna înţelegere a fondului de comerţ presupune şi operaţiunea
delimitării lui de alte universalităţi de bunuri de care dispune comerciantul în
exercitarea comerţului pentru care a fost autorizat.
7
La intersecţia unor străzi, în centrul comercial al oraşului, la intrarea în oraş pe o arteră stradală principală, etc

10
 Comerciantul, indiferent că este persoană fizică sau persoană juridică,
dispune de un patrimoniu propriu, realizează o întreprindere din comerţul său,
pe care îl exercită într-unul sau mai multe imobile.

Natura juridică a fondului de comerţ în contextul reglementărilor

actuale
După cum se poate observa, prin reglementările adoptate în sistemul
dreptului privat, s-au adus modificări substanţiale universalităţilor de bunuri. În
ceea ce priveşte problematica fondului de comerţ, se impune a fi reţinut că
legiuitorul noului Cod civil nu abrogă noţiunea fondului de comerţ, ci, din
contră, o foloseşte în cuprinsul art. 2.638 în contextul aplicării legii asupra
raporturilor juridice cu element de extraneitate.
În sfârşit, pornind de la situaţia actuală a reglementărilor aplicabile în
materie, concluzia care se impune este aceea că natura juridică a fondului de
comerţ este aceea a patrimoniului de afectaţiune.

BIBLIOGRAFIE
1. SUPORT DE CURS – pentru studenții specilizărilor Drept și
Administrație Publică, ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
Lect.univ.dr. Târșia Andreea Corina
2. I.N. Finţescu, Curs de drept comercial, 1928, 1929; I. L. Georgescu,
Drept comercial român, Ed. All Beck, vol. I, 2002;
3. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, ed. a 3-a, Ed.
All Beck, Bucureşti.
4. St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ediția a VI-a,
actualizată, Editura Universul juridic, București 2019.
5. Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniștii-comercianți,
Editura C.H. Beck, București, 2013
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala
- în reglementarea noului Cod civil, Bucureşti, 2013
7. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil,
Bucureşti 2008

11