Particularităţi ale folosirii culorii

în cadrul orelor de educaţie plastică

în ciclul primar

Cercetările psihologice asupra rolului şi percepţiei culorilor în procesul de

învăţământ demonstrează faptul că utilizarea unui câmp cromatic variat sporeşte
randamentul activităţii intelectuale, a învăţării, şi influenţează conduita copilului
prin declanşarea de trăiri afective, intenţii şi atitudini pozitive; de asemenea s-a
constatat faptul că sensibilitatea cromatică a copiilor crescuţi la ţară, într-un spaţiu
cromatic foarte bogat şi variat este superioară celei a copiilor crescuţi între zidurile
unui oraş. Un mediu înconjurător monoton şi rece- din punct de vedere coloristic-
produce o creştere a tensiunii nervoase, o stare de iritare permanentă, sau depresie şi
inactivism, în timp ce utilizarea cu discernământ a culorilor şi prezenţa lor în mediul
ambiant tonifică şi activează comportamentul uman.
Perceperea şi redarea culorilor diferitelor obiecte şi fenomene contribuie la
formarea şi educarea capacităţii vizuale a copiilor din clasele primare, pe lângă
deprinderea de a colora şi de a înţelege importanţa culorilor spectrale şi pigmentare în
societate, de aceea este necesar ca elevii să ia contact cu experimentul care vizează
descompunerea luminii pe un ecran cu ajutorul prismei optice. Prin exerciţii-joc,
desfăşurate sub genericul „Să realizăm, singuri, noi culori!” se combină culorile
primare pentru a forma culori binare- violet, portocaliu, verde-care sunt folosite apoi în
compoziţii, singure sau în combinaţie. („Buchetul de liliac”, „Lan de grâu copt” ).

Într-o etapă ulterioară celei de preparare a culorilor binare de gradul I si II li se

arată copiilor cum să-şi prepare culoarea maro în diferite nuanţe (din portocaliu şi
violet, portocaliu cu verde): „Ursuleţi la joacă”.
 Tot după acest algoritm se procedează şi la însuşirea noţiunilor de culori calde
şi reci, culori luminoase şi culori închise. În ceea ce priveşte această ultimă
clasificare, se ţine seama de faptul că galbenul este considerat ca o axă neutră între
culorile luminoase şi cele întunecate-pentru că ocupă locul central în spectru- şi este
considerată ca o culoare de echilibru între mişcare şi repaus („Noaptea în oraş”, „Satul
meu într-o zi de vară” ).

Asociată cu efectul luminos- întunecat, cu contrastul cromatic cald- rece este şi

impresia de greutate pe care acestea o au; culorile deschise dau impresia de uşor, pe
când cele întunecate dau impresia de greu. Pentru a demonstra acest lucru, se fac
diferite experienţe cu copiii: se foloseşte pentru aceasta o balanţă şi obiecte cu aceeaşi
greutate, dar colorate diferit- o parte cu culori închise, iar alta cu culori deschise
(cuburi, bile, cutii colorate). Li se cere copiilor să aleagă, fără să cântărească, care din
obiecte li se par mai uşoare, apoi li se cere să cântărească cu balanţa.
Pentru exersarea modului de grupare a culorilor şi –prin amestec fizic- de creare
de noi culori li se cere elevilor să amestece culorile opuse două câte două, în cantităţi
egale, pentru a obţine un gri valoric; se va observa că ambele culori care au fost puse
în compoziţie s-au distrus, nemaiavând nici luminozitate, nici căldură. Astfel, prin
aceste exerciţii, se pot însuşi grupele principale de culori complementare şi se vor
realiza lucrări plastice folosind –pe rând- fiecare grupă de culori neamestecate şi
amestecate două câte două , obţinându-se astfel o gamă variată de tente rupte. Acest
amestec de tente rupte este uşor observabil pentru copii în momentul în care li se cere
să observe o livadă cu mere roşii: din depărtare, copiii vor observa o nuanţă de gri-
verzui la culoarea fructelor; pe măsură ce se apropie, nuanţa se schimbă treptat şi în
apropierea copacilor elevii vor observa cu uşurinţă cele două culori diferenţiate.
Prin observare directă în mediul natural copiii vor remarca faptul că obiectele
de culoare galbenă, portocalie, roşie cu nuanţele lor par mai aproape de ei decât
obiectele colorate în culori reci: la un câmp plin cu floare de păpădie se pot observa
mai întâi florile – care par mai apropiate- şi apoi apare şi iarba, frunzele, într-un plan
mai depărtat. Pe baza observării acestui efect termodinamic al culorilor, elevii vor face
deosebirea între obiectele ce apar în prim-plan şi cele aflate în plan depărtat, aplicând
aceste cunoştinţe în practică.
 La intrarea în clasa întâi, toţi elevii sunt ferm convinşi că albul şi negrul fac
parte din categoria culorilor; pentru a-i dezobişnui de aceste idei greşite se fac o serie
de experimente: li se cere elevilor să caute în natură un obiect de culoare neagră; prin
observare directă, copiii vor descoperi că majoritatea negrului ce apare în natură are-
la rândul lui- diverse nuanţe: negru-verzui, negru-maroniu, negru-albăstrui, acelaşi
lucru observându-se şi în ceea ce priveşte culoarea albă.
Prin exerciţii-joc copiii vor combina pe rând albul şi negrul cu celelalte culori; ei
vor observa că nu se formează o nouă culoare, ci nuanţele aceleiaşi culori; apoi, elevii
vor amesteca alte culori două câte două şi se observă că, prin acest amestec, se pot
obţine noi culori. Pe baza acestor experimente copiii vor înţelege că albul şi negrul sunt
neculori şi vor realiza şi lucrări cu cele două neculori prin juxtapunere, prin realizarea
tonurilor unei culori, sau prin realizarea diferitelor valori ale griurilor.
Pentru exersarea văzului copiilor şi pentru a le releva caracteristicile principale
ale culorilor şi puterea lor de expresie, se fac exerciţii pentru punerea în evidenţă a
contrastelor cromatice. Ca să observe contrastul succesiv, elevii vor privi câteva
secunde o pată de culoare roşie, apoi se vor uita spre un fond alb- un perete; astfel, ei
vor constata că văd o pată de culoare verde-complementara roşului, nu prea intensă,
care scade treptat, până la dispariţia ei totală.
Pentru a iniţia copiii în contrastul simultan, se confecţionează un set de planşe
de mărimea unei cărţi poştale, colorate în alb, negru, roşu, portocaliu, verde şi violet.
În centrul fiecărei planşe se plasează câte un pătrat dintr-o culoare contrastantă; se
prezintă elevilor aceste planşe şi li se cere să separe planşele care au pătratele mai
mari; deoarece toate pătratele sunt egale impresia de pătrate mai mari se datorează
contrastului simultan.
Contrastul de cantitate apare deseori în lucrările plastice realizate de elevii din
clasele mici, de aceea se pune un foarte mare accent pe explicarea acestuia: se
realizează două planşe de mărimea unei foi de bloc care se colorează cu cantităţi
diferite de verde şi roşu, în una predominând albul, iar în cealaltă roşul. La o
observare atentă elevii vor remarca faptul că diferenţa de cantitate face culorile să
pară diferite, deşi-din punct de vedere fizic-ele au aceeaşi valoare, aceeaşi strălucire.

În general, copiii din clasele mici au anumite preferinţe pentru culoare; aceste
preferinţe sunt uşor de depistat şi în cadrul desenelor pe care le realizează.
Cultivându-le plăcerea pentru folosirea culorilor preferate de ei, se urmăreşte
permanent-în orele de educaţie plastică- ca elevii să formeze noi culori din cele deja
cunoscute şi să le folosească pe acestea în lucrările plastice realiza