Tipuri principale de mortare

Mortare de zidărie
 Mortare de zidărie, folosite la executarea zidăriilor; au o compoziţie variabilă în funcţie de
natura zidăriei (portantă, neportantă), natura pietrei (compactă, poroasă), mediul în care se va
găsi zidăria (uscat, umed);

Mortare pentru tencuieli

 Se aplică pe suprafeţele construite, în scopul protecţiei contra intemperiilor, izolării termice,

fonice sau ignifuge, finisării;
 La realizarea tencuielilor se utilizează mortare diferite, în funcţie de locul unde urmează a fi
folosite şi de particularităţile de execuţie.
 După natura elementului de construcţie care se tencuieşte şi condiţiile de funcţionare, există
mai multe tipuri de tencuieli:
 Tencuiala brută, se execută ca tencuială exterioară la calcanele clădirilor, în podurile
acestora sau la construcţii agrozotehnice. Se aplică într-un singur strat, de circa 2cm grosime,
mortarul preparându-se cu nisip 0-7.
 Tencuiala sclivisită şi gletuită se utilizează pentru acoperirea şi finisarea elementelor de
zidărie şi se execută din două straturi: grundul, de grosime 8 -15mm, din mortar vârtos plastic
şi nisip 0-3 şi tinciul sau stratul vizibil, de maximum 5 mm grosime, din mortar vârtos cu nisip
fin 0 - 1. Cu această tencuială se obţin suprafeţe netede, cu o bună compactitate şi
impermeabilitate.
La tencuielile ce urmează a fi vopsite în ulei, sau tratate mai deosebit, pentru stratul vizibil se
aplică un gfet, executat dintr-un strat subţire de pastă de ipsos sau de var, îngrijit finisat.
 Tencuiala executată pe suprafeţe de beton este alcătuita din mai multe straturi.
Pentru mărirea aderenţei mortarului pe elementele de beton ce au o suprafaţă netedă, se
creează o rugozitate artificială prin stropirea cu o suspensie apoasă de ciment, numită şpriţ.
După întărirea şpriţului se aplică grundul şi tinciul. Această metodă se utilizează şi în cazul
altor materiale: piatră naturală, cărămizi silico-calcare, etc.

 Tencuiala pe rabiţ se aplică pentru obţinerea tavanelor plane ia planşee cu nervuri din
beton armat, pentru mascarea unor instalaţii sau la elementele de construcţie executate din
materiale cu proprietăţi fizice şi mecanice diferite (de exemplu, stâlpii din lemn şi zidărie),
pentru a evita fisurarea tencuielilor datorită modificărilor de volum diferenţiate la variaţii de
temperatură sau umiditate.
La tencuielile pe rabiţ primul strat este şmirul, alcătuit din mortar de ipsos, care, prin mărirea
de volum din timpul prizei, se ancorează bine în ochiurile plasei de rabiţ. Se aplică apoi
grundul şi stratul vizibil.
 Tencuielile decorative au rolul de a proteja elementele de construcţie, dar şi de a crea
suprafeţe estetice şi se realizează cu mortare speciale.
 Tencuielile impermeabile se execută ca straturi protectoare a suprafeţelor elementelor de
construcţie care în exploatare sunt în contact permanent sau foarte îndelungat cu umiditatea
mediului ambiant, cum sunt: zidurile subsolurilor care se află sub nivelul apelor subterane,
socluri, pereţii canalelor sau tuburilor de scurgere, interioarele rezervoarelor sau bazinelor
de apă, etc.
Aplicarea acestor mortare se face prin torcretare sau mai rar, manual.
Sunt mortare de ciment cu dozaj ridicat de liant şi eventuale adaosuri impermeabilizante.
Datorită calităţilor superioare, aceste mortare sunt folosite şi pentru consolidarea şi
remedierea unor structuri avariate.
 Mortare rezistente la uzură
 Mortarele rezistente la uzură se folosesc pentru pardoseli în hale industriale,
peroanele gărilor, trotuare, etc.
Pentru realizarea lor se folosesc cimenturi de marcă superioară şi agregata foarte
dure, rezultate din concasarea rocilor eruptive, carborundum, deşeuri metalice etc.

Mortare cu lianţi organici (polimeri)

 După compoziţia şi structura lor, pot fi de două tipuri:
- mortare de ciment cu adaos de liant organic;
- mortare cu lianţi organici (fără ciment).
 Mortarele de ciment cu adaos prezintă caracteristici superioare faţă de mortarul
obişnuit de ciment.
Astfel, aceste mortare sunt mai rezistente la întindere, la compresiune şi la şoc, au
o adeziune ia suport superioară, sunt mai impermeabile şi mai rezistente ia
agresiuni chimice.
Proprietăţile lor fizico-mecanice şi chimice sunt în majoritatea cazurilor analoage
cu ale betoanelor de ciment cu adaos de liant organic.
 Mortarele cu lianţi organici se realizează utilizând răşini pe bază de furfurol-
acetonă, compuşi poliesterici, epoxidici, fenolformaldehidici etc. Pentru realizarea
unei structuri compacte, se impune ca nisipul utilizat să aibă o granulozitate bună,
care să asigure un volum minim de goluri intergranulare.
Cantitatea de liant organic se determină experimental, în funcţie de proprietăţile
impuse mortarelor.
 Mortare uscate

 Pentru un control compoziţional cât mai bun şi pentru menţinerea cât mai
constantă a proprietăţilor mortarelor, tendinţa actuală este ca acestea să
fie preparate centralizat, ca mortare uscate.
 Ele se fabrică sub formă de amestecuri bine dozate şi omogenizate de nisip
spăiaî şi uscat şi lianţi (ciment, var stins în praf, ipsosuri şi amestecuri), cu
eventuale adaosuri (pigmenţi, praf de piatrăpolimeri.aditivi etc).
 După omogenizare se însăcuiesc etanş (sau se depozitează în containere
etanşe) şi se livrează însoţiţi de eventuali aditivi şi cu prescripţia de
necesar de apă, ce urmează a fi adăugată pentru atingerea consistenţei
optime.
 Mortarele uscate pot conţine şi fibre (de sticlă, polimerice) pentru armare,
în scopul reducerii sistemului de fisuri, a creşterii rezistenţei, a creşterii
adeziunii ia suport etc.
 Mortarele uscate se fabrică într-o gamă largă, de la cele de zidărie şi până
la cele speciaie si utilizările lor sunt in continua extindere.
Mortare_Pagel
Aplicarea mecanizată a tencuielii de ipsos „Knauf MP 75“.
Aplicarea manuală a tencuielii
de ipsos „Knauf Goldband“
Zidării si Tencuieli