MOROMEŢII

OPERE ALE SCRIITORULUI

Moromeţii (1955) Viaţa ca o prada (1972)
Risipitorii (1962) Marele singuratic (1972)
Intrusul (1968) Delirul (1975)
Imposibila Întoarcere (1971) Cel mai iubit dintre pământeni (1980)

INTRODUCERE

Primul roman scris de Marin Preda, Moromeţii, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani
distanţa: în 1995, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Deşi înfăţişează epoca dinaintea şi de după cel
de+al Doilea Razboi Mondial, utilizând tehnici narative diferite, cele două volume alcătuiesc un ansamblu
unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc înt-o perioadă de creiză, de-a lungul unui sfert de
veac (deceniile IV-VI) şi impune o tipologie nouă în proza românească.
Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism) şi
ilustrează, cu o mare putere de sugestie, sfârşitul romanului doric, “renunţarea parţială la omniscienţă”,
dupa cum remarcă Nicolae Manolescu, şi naşterea unei obiectivităţi moderne, prin care “...noua formă a
raporturilor sociale dictează şi o nouă -ideologie- a naratorului: autoritatea centrală decade din drepturi;
manipularea personajelor lasă locul unei libertăţi[...]; apelul la -informatori-...sunt expresia înstrăinării
povestitorului de personajele sale.”(Nicolae Manolescu, Arca lui Noe).

ELEMENTE DE HIPERTEXTUALITATE
Scriitorul procedează la fel ca Liviu Rebreanu, debutând, în 1948, cu un volum de nuvele inspirate din
universul rural, Întâlnirea din pământuri, prin care anticipează romanele ulterioare. Nuvelele Dimineaţă
de iarnă, O adunare liniştită, În ceaţă, Calul, Colina, dar mai ales schiţa Salcâmul pregatesc cititorul pentru
motive, întâmplări si personaje din romanul Moromeţii, care apare în două volume, primul în 1955, cel de-
al doilea 12 ani mai târziu, în 1967.
NARAROTUL
 Naratorul nu mai este omniscient (cel care ştie totul despre personajele sale) nu mai domină cu autoritate
universul operei.

    Cel care povesteşte este de data aceasta un om obisnuit , uimit în fata lumii şi doritor să-i descifreze
enigma.
  In unele fragmente de roman naratorul îşi însuseşte părerile personajului până se confundă cu el, uneori
naratorul auctorial nu domina,ci este dominat de universul creat 
     Cel mai adesea , in roman , naratorul se retrage lăsând personajele in prin-plan , fie prezentând si
interpretând faptele din punctul lor de vedere , fie apelând la tehnica rezumării gândurilor.
 De exemplu în poiana lui Iocan, naratorul se distanţează de grupul de personaje şi expică ceea ce se
intâmplă în parlament.
TEMELE ROMANULUI
Romanul prezintă destrămarea – simbolică pentru gospodăria tărănească tradiţională – a unei
familii de tărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti. Această temă se împleteşte cu altele,
care nuanţează fresca vieţii rurale dinainte de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Titlul Moromeţii aşază tema familiei în centrul romanului, însă evoluţia şi criza familiei sunt
simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii, astfel că romanul unei familii este şi “un
roman al deruralizării satului”(Nicolae Manolescu, Arca lui Noe).

O alta temă este criza comunicării reale între Ilie Moromete şi familia sa. Tema timpului viclean,
nerăbdător (“timpul nu mai avea răbdare”), relaţia dintre individ şi istorie nuanţează tema socială. Criticul
Eugen Simion consideră drept temă centrală a cărţii “libertatea morală în luptă cu fatalităţile istoriei”.

COMPOZITIA
Compoziţia primului volum utilizeaza tehnica decupajului şi accelerarea gradată a curgerii timpului
naraţiuni.
            Referitor la compoziţia romanului, Marin Preda adoptă o viziune dominantă de simetrie si echilibru,
acţiunea fiind construită in jurul unui personaj:”ce mă chinuie, într-adevăr la scrierea unei cărţi este
începutul si finalul. Carţiile mele sunt construite in jurul câte unui personaj căruia trebuie sa îi găsesc o
intrare în lume şi o ieşire care sa atraga atenţia.”(Marin Preda- Creaţie şi morala).

STRUCTURA
 Volumul este structurat in trei parţi, cu o acţiune concentrata, care se desfăşoară pe parcursul vieţii. Prima
parte de sambătă seară, pană duminică noapte, conţine scena care ilustreaza viaţa rurală: Cina, Taierea
salcâmului, Întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, Hora. Partea a doua se derulează pe parcursul a
două săptamâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, şi pâna la serbarea scolară cu ocazia
căreia Nicolae ia premiul întâi. Partea a treia, de la seceriş până la sfarşitul verii se încheie cu fuga
feciorilor. Cele trei părţii conferă echilibrul compoziţiei. Fiecare parte începe cu o prezentare de
ansamblu:masa, prisma, si secerişul.
               În volumul al doilea, structurat in cinci părţi, se prezintă viaţa rurală intr-o perioadă de un sfert de
veac. Prima tehnica rezumativă evenimentele sunt selecţionate unele fapte si perioade de timp sunt
eliminate, timpul naraţiunii cunoaşte reveniri.
PERSONAJUL
Personajul Ilie Moromete reprezintă un tip de tăran aparte in literatura română: un spirit reflexiv,
contemplativ, inteligent, ironic.
Frământarile sale despre soarta ţaranilor depinzand de roadele pământului, de vreme si de
Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexiva.
Criza satului arhaic se reflecta în conştiinţa acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile
ale istoriei, cu timpul nerabdator.
 Volumul este structurat in trei parţi, cu o acţiune concentrata, care se desfăşoară pe parcursul vieţii. Prima
parte de sambătă seară, pană duminică noapte, conţine scena care ilustreaza viaţa rurală: Cina, Taierea
salcâmului, Întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, Hora. Partea a doua se derulează pe parcursul a
două săptamâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti, şi pâna la serbarea scolară cu ocazia
căreia Nicolae ia premiul întâi. Partea a treia, de la seceriş până la sfarşitul verii se încheie cu fuga
feciorilor. Cele trei părţii conferă echilibrul compoziţiei. Fiecare parte începe cu o prezentare de
ansamblu:masa, prisma, si secerişul.

            Mai multe portrete realizate in mod direct in anumite momente ale evolutiei subiectului surprind
efectele pe care istoria le produce asupra individului.

             In debutul capitolului al X-lea din primul volum, personajul este caracterizat în mod direct de
catre narator.

            La sfârşitul primului volum, naratorul surprinde prin caracterizare directă transformarea
interioara a lui Moromete după ce fiii cei mari îl părăsesc , transformare ce are efect in plan exterior.

   În volumul al doilea, structurat in cinci părţi, se prezintă viaţa rurală intr-o perioadă de un sfert de veac.
Prima tehnica rezumativă evenimentele sunt selecţionate unele fapte si perioade de timp sunt eliminate,
timpul naraţiunii cunoaşte reveniri.

Caracterizarea directa, realizată la începutul volumului al doilea de Niculae surprinde cel mai bine
schimbarea lui Moromete: “îl vezi cum îi ia altul vorba din gura făra niciun respect si el lasă fruntea în jos
si nu mai zice nimic. De ce? Aici s-a întamplat ceva si nimeni n-o sa ştie vreodata ce-a fost cu el, poate
doar mama, dar eu nu cred !”.

Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea, in discuţia cu doctorul, scoate in evidentă libertatea
individului in ciuda constrângerilor istoriei: “Domnule […] eu totdeauna am dus o viată independentă”.

Pe parcursul romanului, personajul este portretizat în mişcare, prin acumularea detaliilor.

Obiectivitatea observaţiei (prezentarea comportamentului, vorbirea, gestica si mimica) este dublata de
fineţea analizei interioare, de prezentarea jocului gandurilor lui Moromete.

Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gandurile personajului, acţiunile
la care participă, dar si din relaţiile cu celelalte personaje, evidenţiază trăsăturile lui.

SECVENTE SEMNIFICATIVE

Scena cinei:

 este un moment de viaţa ţaraneasca;

 scoate în evidenţă tensiunea sufletească existentă în familie;

 tatăl său pe locul cel mai înalt,pe pragul dintre cele odăi “stătea parcă desupra
tuturor”🡺autoritatea paternă;

 Niculaie nu are scaun;

 persista sentimentul că locul e prea strâmt pentru toţi;

 atitudinea fiilor mai mari subliniază opoziţia dintre ei si mama vitregă;

 Îndârjirea dintre fraţi , comunicată prin intermediul dialogului - anunţa o criză latentă care se va
declansa în curand.

TAIEREA SALCAMULUI
-Este o situaţie simbolica

-Căderea salcamului este preludiu căderii lui Ilie Moromete🡺naratorul isi anunţa cititorul de pe acum
despre destinul personajului principal;

-Exista o echivalenţa vizibilă între modul statuar si dominant al salcâmului si ţinta initiala a lui Ilie
Moromete;

- Batrânul copac este privit cu admiraţie si cu mândrie colectiva la fel ca si Moromete în poiana lui Iocan;

-Salcâmul cade sub lovitura de topor🡺absenta lui redimensioneaya totul pentru ca maretaia nu mai
protejeaya pe nimeni 🡺”acum totul se facuse mic…”

POIANA FIERARIEI LUI IOCAN

-Scena care il defineşte profund pe Ilie Moromete(Deoarece sintetizeaza poziţia lui in relaţia cu
colectivitatea in care traieşte)

-Aici ţaranii se aduna, gatiţi de sarbatoare, sa discute , inimutabil umor, politic;

-Simpatia spontana cu care este primit Moromete , fapt ca discuţiile nu incepe fara el,greutatea cuvintelor
sau🡺prestigiul sau e real si recunoscut;

-Politica este pretextul unei savuroase comedii verbale;

-Moromete citeşte un articol din ziar si oamenii râd, fac comentarii inteligente iar metaforele se intreaba
la propriu si se intreaba cu inocenţa”starea de asediu”

-Se discuta despre “marile congrese agricole”.

INCIPITUL

Se realizează prin referire la tema timpului. La început timpul pare îngătuitor oamenii. Verbul “se pare”
sugerează că această imagine a timpului răbdător este însăşi doar o iluzie a lui Ilie Moromete contrazisă de
toate întâmplările care se petrec pe parcursul volumului I, mai ales că în familie ţăranului mocnesc
numeroase conflicte, pe care el în cearcă să le domine prin autoritate, ironie si chiar prin atitudine
agresivă.

Timpul răbdător, nu se suprapune peste istoria colectivului. Grijile şi nevoile par a fi derizorii, în masura în
care ele pot fi amânate, evitate, căci timpul nu presează pe nimeni. Timpul răbdător, oscilează istoria
personală, iar unităţile de timp se multiplică.

FINALUL

Finalul volumului I este construită simetric fată de incipit. Astfel timpul devine necruţător şi intolerant, mai
ales că evenimentele istorice care vor urma, vor supune satul unor transformări ireversibile.

Motivul timpului răbdător şi nerăbdător conferă sfericitate primului volum al romanului, care cuprinde o
epocă îmcheiată din viaţa satului tradiţională românească: “Timpul nu mai avea rabdare”